DESPRE DESPARTIREA SUFLETULUI DE TRUP SI DESPRE AJUTORUL LACRIMILOR

Fiii mei si prea cinstiti frari, iarasi deschid gura mea si va impartasesc cuvantul povatuirii, cu toate ca sunt nevrednic si cuvantul meu nu are nici o putere. Dar fiind voi si la intelepciune iscusiti si la pricepere intregi, nu va trebuie multe cuvinte de indemn, ca destoinici sunteti singuri sa va invatati, pentru ca s-a revarsat peste voi cunostinta lui Dumnezeu si frica Domnului a luminat cugetele voastre, prin Sfintele Scripturi, prin propovaduirea Evangheliei si prin invataturile cele duhovnicesti.

Eu nu indraznesc sa ma socotesc vrednic de aceste daruri, ca sunt intunecat de intinaciunea faptelor si a cuvintelor; ma sarguiesc dar si eu cu voi; indraznind, ma silesc a urma voua; sculandu-ma, umblu si eu in urma voastra si va indemn spre calea dreapta si fara de primejdie, faptele bune, si va invat ca sa va paziti de calea rea si primejdioasa, ce duce spre pierzare, adica de rautatile patimilor. Deci nu va suparati ascultand, fratilor, nici nu va leneviti slujind lui Dumnezeu, nici nu conteniti osteneala si truda aceasta, ca sa nu pierdeti castigul cel viitor. Ci toate sa le suferiti cu vitejie: si cuvintele de mustrare si de ocara, si lucrurile pricinuitoare de scarba, suferind unul altuia in dragostea lui Dumnezeu, ajutorandu-va unul pe altul. Pentru ca chiar o sutade ani de veti petrece in truda si osteneala nici cat un ceas nu se socoteste pe langa multimea nemarginita a veacurilor nemuririi, pe care, fericiti sunt cei ce o vor castiga. Patimiti putin rau ca intr-un vis, ca sa castigati viata cea fara de sfarsit. Sa nu ne fie mila de trupul nostru, care este vrajmasul infranarii poftelor noastre. Sa rabdam putina vreme, deoarece scapam de aceasta viata, dupa cum vedem in toate zilele pe unul cate unul dintre frati mergand spre ingropare. Ziua trecuta zece au murit deodata, fiindca s-au innecat in apa. Mai inainte iarasi au murit doi deodata si lasa noua numai dragostea lor si pomenirea lor, nimic altceva din cele trupesti. Asa ca, nici noi nu vom ramane aici, fratilor, nicidecum. Vai de noi, vai de noi fratilor, cat de infricosata este taina mortii si cum avem datoria sa fim pururea destepti, curati, ingrijiti, socotind ca intr-o clipa putem muri. Cum va fi oare despartirea sufletului de trup? Si venirea ingerilor lui Dumnezeu, nu zic si aratarea dracilor, pentru ca la cei ce se supun patimilor si acestia se arata? Cum va fi, apoi, vazand fata lor cea grozava si auzind glasul lor infricosat: vino suflete, iesi? Oh! Ce cumplita munca va fi atunci; o ce durere vom suferi la despartire! Atunci faptele buna si stiinta neprihanita vor fi de mare ajutor, mangaiere si bucurie celor ce se despart de trup. Atunci supunerea are mare indraznire, smerenia mare mangaiere, lacrimile mult ajutor, faptele cele bune izgonesc pe demoni si rabdarea foloseste desavarsit la tot lucrul. Atunci diavolii se intorc rusinati, iara sufletele care s-au ostenit cu savarsirea faptelor bune vor merge cu ingerii la Mantuitorul, cu mare bucurie. Atunci mare frica va cuprinde sufletele care sunt obisnuite cu patimi si sunt robite de pacat; ca atunci biruiesc diavolii si pogoara sufletul ticalos in iadul cel mai de jos dimpreuna cu dansii, in intunericul si tartarul muncii, si va fi ticalosia aclui suflet fara de sfarsit.

Drept aceea, sa ne curatim, o fratilor. Sa varsam sangele nostru prin stradanie. Nici un lucru sa nu ne desparta de porunca lui Dumnezeu: nici osteneala, nici durerea, nici mancarea, nici bautura, nici odihna, nici desfatarea. De va fi trebuinta sa murim in toate zilele, sa suferim bucurandu-ne, sa vietuim afara de grijile lumii, si de nimic nu ne vom teme, afara de Dumnezeu: nici de om, nici de fiare, nici de foc, nici de mare, nici de altceva ce pare in ochii nostri infricosat. Pentru ca omul, fiind zidit dupa chipul lui Dumnezeu, este stapanul tuturor. Deci, avem datoria sa ne intoarcem iarasi la locul de unde am iesit si sa ne facem una cu ingerii. Pentru voi am nadejdea aceasta, iar nu pentru mine. Stiind lenea vietii mele si nevrednicia starii si patimile sufletului meu, numai graiesc, doar sfatuiesc, va trezesc si va indemn, urmez voua si va ajut si pe cat imi este cu putinta, va povestesc bucuria si castigul bunatatilor viitoare ce va asteapta. Si va arat, cat pot, folosul vostru, numai de veti rabda, de va veti imbarbata, de nu va veti impotrivi, de veti taia voia voastra de tot, pentru ca in aceasta taiere a voii voastre traind, nu veti trai sa mancati, ci veti manca si veti vietui; nu va socotiti a fi in lumea aceasta. Astfel, ca un nevrednic ma rog lui Dumnezeu ca sa fiti paziti si fericiti si sa va mantuiti, pentru rugaciunile parintelui nostru. Trimiteti-mi, va rog, si voi mie rugaciunile voastre. Fiti ucenici alesi ai lui Dumnezeu si ascultatori nemincinosi, vietuind ca parintii nostri cei mai dinainte, ca sa dantuiti dimpreuna cu Dosoftei, sa va proslaviti cu Acachie, sa va veseliti cu Zaharia si cu toti aceia pe a caror cale umblati si a caror viata vietuiti. Deoarece cred ca va vor primi in locasurile lor, ca pe niste prieteni si cetateni ai lor, in Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Alba Iulia, 1994

SFANTUL TEODOR STUDITUL, DESPRE INSELACIUNEA POFTELOR, DESFATAREA TRUPULUI SI INTOARCERE LA POCAINTA.

Fratilor, nici o oprire nu are cel ce vrea sa se mantuiasca. Nici o indreptare nu-l tine sa nu se izbaveasca, macar de va cadea in pacatele cele mai mari si mai grele. Si ca este cuvantul acesta adevarat, am multe marturii de spus.

Una din cele multe este aceea a lui David, capetenia talharilor, care s-a citit in ziua Vinerii, la noi. Ca s-a aratat, in ce chip era mai inainte ucigas de oameni si cu alte rautati grele insarcinat si cum, caindu-se si venind spre pocainta lui Dumnezeu prin cinul calugaresc, atat s-a imbunatatit, incat si pe cei care ii avea diavolul supusi si osanditi spre chinuri i-a mantuit. Pentru ca a zis catre el ingerul: „Davide, Davide, Dumnezeu a iertat pacatele tale si de astazi inainte vei fi facator de minuni”. Marea milostivire de oameni a lui Dumnezeu s-a aratat asupra lui, ca nu numai ca l-a iertat de atatea ucideri mari ce facuse, ci facator de minuni l-a aratat. Voiesti sa vezi si altul? Afla de Manase, care cincizeci si doi de ani a facut pe evrei sa se inchine idolilor si apoi, pocaindu-se din toata inima, nu numai ca s-a mantuit, ci si peasna (cantare, psalm, nn) a scris si a cantat-o lui Dumnezeu, care si pana in ziua de astazi se canta in biserica lui Dumnezeu. Asijderea si cei ce au cazut in patima dragostei trupului si s-au cait. Cati si cati au fost, ca nu au numar. Unul din ei a fost si proorocul David, ca si el a cazut in pacat de desfranare si de ucidere, dar, pocaindu-se, a luat iarasi darul proorociei. Asijderea si Maria Egipteanca din patima fara de satiu a desfranarii a ajuns la vietuire ingereasca si s-a invrednicit si de darul proorociei. Pentru aceea nici o piedica nu poate gasi omul ca sa se pocaiasca, ci numai de va vrea sa se pocaiasca, afla mantuire.

Deci si noi de acum inainte, fratilor, sa fim sarguitori, fiind incredintati ca daca Dumnezeu ca un mult milostiv a mantuit pe cei ce au cazut in adancul rautatilor, cu cat mai vartos nu ne va mantui pe noi care ziua si noaptea pentru aceasta ne rugam Lui cu deadinsul.

Insa auzind noi pocainta acelora ce am aratat mai sus, sa nu zica cineva ca, iata, ei au castigat si aici voia trupului si vor castiga si acolo desfatarea, ci sa zica mai vartos si sa creada ca patimasul nu va castiga nici cele trupesti de aici, nici bunatatile de acolo. Pentru ca cel ce se biruieste de pacate, cum poate sa se desfateze? Ce castig va avea aici pacatosul decat desfranarea, lacomia, iubirea de argint, rapirea sau alte patimi rele? Si stiti ca ei se dogoresc ca de vapaia iadului de poftele cele necuviincioase si se aprinde inima ticalosilor ca o vapaie de foc, tocmai ca a celor ce sunt bolnavi si ard de sete. Asadar drept este sa se spuna ca acestia si aici sunt osanditi si ticalosi si ca in veacul viitor se vor osandi spre chinuri, in veci, fiindca au iubit poftele trecatoare. Unii ca acestia trebuie sa suspine si sa lacrimeze, pentru ca pacatuiesc si desfraneaza. Cineva trebuie sa aiba mila de ei, iar nu sa creada ca dobandesc vreo dulceata. Cel ce petrece in fapte bune, cu adevarat castiga ambele parti, iar prin nepatimire si curatenie dobandeste bucurie negraita intocmai ca sfintii, bucurandu-se in Domnul. Si toate le socotesc dupa dragostea lui Dumnezeu, deoarece sfintilor se cade sa urmam in toate, cu bucurie.

Deci sa ne ostenim, fratilor, pentru mantuirea noastra, cu rabdare, supunere si taierea voii, care este marturia tuturor faptelor bune si ostenelilor laudate. Si asa vietuind, sa ne facem mosteni vietii vesnice, in Hristos Iisus Domnul nostru a Caruia este slava si puterea impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Alba Iulia, 1994

CINE DENIGREAZA BISERICA ORTODOXA?

articol de Fabian Seiche
–

Motto: „Când se ridicã sus oamenii de nimic, nelegiuitii misunã pretutindeni”

Constiinta cã sunt membru al Bisericii, cu toate pãcatele si patimile mele, dar cu datoria de a mãrturisi ceea ce învatã Biserica de 2000 de ani si a apãra adevãrul, mã face a lua atitudine în fata valurilor de otravã si venin ale dusmanilor Bisericii.

Datoria unui crestin e sã mãrturiseascã adevãrul. Cu orice primejdie. «Martir» se derivã, de altfel, tot din «martor». Curajul acesta al mãrturiei adevãrului, chiar cu pretul martirajului, lipseste cu desãvârsire ierarhilor nostri celor buni. Ei uitã cã Apocalipsa spune: «si îi voi scuipa pre ei din gura mea, fiindcã au fost cãldicei».

Si mai uitã un lucru: cã bunãtatea lor este, în orice caz, un ghimpe în ochiul celor rãi; si cã, pânã la sfârsit, dacã nu se apãrã si dacã nu apãrã Biserica, tot la mãnãstire – coborâti din scaun – vor sfârsi. Dar, atunci, de ce sã nu riste a cãdea din scaun mãrturisind adevãrul? si-ar mântui cel putin sufletul; pe când asaﾅEvident însã, „nu poti impune nimãnui sã fie erou” (Nae Ionescu).

Iata ca lupii s-au aratat urland si distrugand totul in cale. Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase, de fapt, Ortodoxia, si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor. In cazul ierarhilor apostati Corneanu-Sofronie a fost aplicat principiul iertarii, ca si cum ar fi vorba de o cadere intr-un pacat oarecare. De ce nu s-a aplicat acelasi principiu si ieromonahului Daniel de la Tanacu, ce sta si azi in inchisoare? De ce mitropolitul Corneanu a fost alaturi de pastorul Franklin Graham, in zilele de 4-6 iulie, deci inainte de Sinod si la invitatia speciala a mitropolitului? S-au intalnit si s-au imbratisat ortodocsi alaturi de cultele: baptist, penticostal si crestin dupa Evanghelie, alaturandu-se si biserici independente de tip „carismatic”. Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul mitropoliei Banatului si in special, al mitropolitului Nicolae.

In sfarsit, fapta iertarii fiind consumata, era de asteptat un minim bun simt din partea dusmanilor Bisericii, ei obtinand ceea ce au vrut si dand apa la moara credinciosilor simpli de a se impartasi pe la altii pentru ca iata, chiar un mitropolit ortodox s-a impartasit cu ereticii si n-a patit nimicﾅ, nu?

Ne-am fi asteptat ca limbile cele viclene sa-si roada in tihna osul bucuriei momentane din tot acest compromis si sa nu mai arunce cu noroi in dogmele Bisericii si in aparatorii ei.

Iata ca s-au si aratat ateii, masonii si liber-cugetatorii intelectuali care denigreaza pe singurul ierarh ce s-a dovedit ortodox intocmai ca Sf Marcu, intr-o avalansa de acuzatii din cele mai fanteziste, rau-voitoare si cu atac direct la persoana.

Trebuie sa se stie ca n-a fost vorba sa fim alaturi de IPS Bartolomeu – nici nu se stia cati vor fi pentru si cati contra caterisirii – ci alaturi de adevarul Bisericii, de randuiala stabilita de Sinoadele Ecumenice si toti Sf Parinti. Era vorba sa aperi Ortodoxia si sa aplici canoanele respective, nu sa „tai capetele” vinovatilor, cum s-a afirmat. Un episcop ce a slujit si s-a impartasit cu ereticii, se cateriseste si se afuriseste. Daca da dovada de pocainta si indreptare, se primeste in Biserica inapoi. Dar ca episcop nu mai poate sluji, caci s-a facut vanzator de Hristos. Cei ce au aparat gesturile de apostazie n-au adus nici un argument teologic, nici unul! Doar ideea de iubire platonica de relativizare a dogmelor si canoanelor, paralel cu lupta de clasa impotriva „fundamentalistilor” de ortodocsi. Pai, de ce nu aveti iubire si intelegere si fata de acestia, tovarasi intelectuali?

Inseamna ca toti Sfintii Parinti care au anatematizat pe eretici au fost fundamentalisti. Sau catolicii de astazi nu mai sunt eretici, cum spun intelectualii nostri? Sigur ca, din moment ce n-au renuntat la ereziile lor, ba chiar au adaugat alte rele si mai mari, dupa Conciliile I si II Vatican (1871, 1965) nu se poate spune ca nu mai sunt eretici. Ba chiar au propus spre beatificare – trecerea in calendarul lor in randul „fericitilor” – pe cei doi papi ai Conciliilor: Pius IX – care a inventat dogma infailibilitatii papale si a oficializat dogma eretica a Imaculatei conceptii – si papa Ioan XXIII care a ridicat la rang de Euharistie persoana papei – in potir se afla Hristos si papa impreuna (cf. Dogmatica ortodoxa, Zagrean-Todoran, Cluj, 2000, p.289-citate traduse din scrierile catolice italiene).

In spatele campaniei murdare ce ataca Biserica Ortodoxa si slujitorii adevarati, se afla trei categorii, cum am scris mai sus: ateii, masonii si liber-cugetatorii. Iata cateva exemple:

1). Andrei Badin, ateu convins, un varf de lance care activeaza alaturi de anticrestini si antiromani pentru dizolvarea statului national unitar roman si a sufletului romanesc. Iata ce se scrie pe situl ateilor din Romania, al carui membru este:

– „Biblia: Atentie! Aceastã carte este o compilatie eterogenã de pasaje de fictiune si mitologie fãrã valoare filosoficã si pe alocuri respingãtoare moral. Orice asemãnare cu o doctrinã coerentã si inteligibilã este pur accidentalã”

– „Bine ati venit! Va aflati pe cel mai mare forum romanesc dedicat libertatii de constiintaﾅ”

2). Adrian Avarvarei: „La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rostﾅ”.

– pe acest forum al ateilor, Petre Tutea este facut „dezaxat”, „medalia prostimii”:

– Adrian Avarvarei semneaza pentru scoaterea icoanelor din scoli, alaturi de altii precum Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe, Romanita Iordache – ACCEPT, Smaranda Enache – Liga Pro Europa, Renate Weber – deputata in Parlamentul European.

In spatele actiunilor pro-ecumeniste si antiortodoxe se afla aceiasi oameni care au cerut scoaterea icoanelor din scoli, renuntarea la denumirea de Biserica Ortodoxa – „Biserica nationala” (ceea ce de drept si de fapt este din punct de vedere teologic, istoric, national si moral), scoaterea religiei din scoli sau renuntarea la traditiile bisericesti sub motivul invechirii si ca nu mai sunt la „moda”.

Despre Badin mai aflam ca

– este „un baiat care a facut turul redactiilor, dat afara de peste tot, cam slab la minte, trecut si pe la SIE”. Iar atacurile lui Badin impotriva IPS Bartolomeu, pline de ura si nimic adevarat. Usor ar putea fi actionat in justitie pentru calomnie, minciuna si atac la persoana. Dar il lasam la Judecata lui Dumnezeu care nu va fi ingaduitoate cu aceste clase de joasa speta umana.

Iata ca pentru orice cadere este si ridicare, dar faptul ca cel incriminat de Badin a dat dovada de atatea ori de demnitate, curaj si marturisire, ca pastor al Bisericii, ne indreptateste sa-i iertam toate. Ce-ar fi fost daca lui Petru i s-ar fi amintit mereu de lepadarea de Hristos si ar fi fost improscat cu ura si venin? Ce-ar fi fost ca lui Pavel sa-i fi raspuns mereu crestinii ca a fost un criminal si persecutor anticrestin, ca a participat la uciderea primului martir crestin, Sf. ArhidiaconStefan, si ca din cauza asta sa nu mai vorbeasca si sa nu scrie nimic? Ce-ar fi fost ca Maria Egipteanca sa nu fi fost canonizata din cauza trecutului ei de prostituata timp de 17 ani?

Pe adresele tovarasului Badin sta acest fragment din Einstein, ateul: „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia si produsul slabiciunilor umane, Biblia o colectie de legende onorabile, dar totusi primitive, care sunt în orice caz cam puerile. Nici o interpretare, oricât de subtila, nu poate schimba asta (pentru mine)”. (Albert Einstein, 3 ianuarie 1954, scrisoare catre Eric Gutkind).

3). Cristian Badilita, intelectual rafinat care traduce Sfintii Parinti din greaca, traduce Biblia in volume groase, cu comentarii, dar care scrie contra propriei Biserici. Un caz jalnic de intelectual ratat cu diploma speciala de ajuns in iad, daca mai crede in existenta lui.

Iata ca tov. Badin e generos si-i ofera loc pe adresa lui de ateu convins, acestui traducator al Bibliei, pentru a-si varsa murdariile din suflet, denigrand credinta in care nu crede de fapt. Iata ce spune Badilita despre „secta ortodoxisto-securisto-comunista”: „Eu insumi, din 1990 incoace frecventez bisericile greco sau romano-catolice, impartasindu-ma in ele, pentru ca nu vad, personal, netrebnciul de mine, ce m-ar impiedica sa o fac? Spuma de la gura unor pseudocalugari maglaviteni?”; „am intalnit cam multi, prea multi, «drept-credinciosi-ortodocsi», vajnici aparatori ai Traditiei clapauge de la 1880 incoace, scaparatori de tunete si fulgere antipapa, antivatican (enfin, placa de la 1054 incoace)”.

„Secta ortodoxista” este formata din mai toti calugarii din Romania si din toate tarile, inclusiv din Muntele Athos.„Secta” asta este formata din toti sfintii care au marturisit adevarul, parintii Sinoadelor Ecumenice pe care spune dl Badilita ca i-a citit. Este formata din toti duhovnicii nostri mari care au vorbit contra ecumenismului si a catolicismului eretic: Sf. Paisie de la Neamt, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan, Gh. Calciu, Dumitru Staniloae, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tanase, Dionisie de la Colciu (Athos), pustnicul Proclu. Daca Ceausescu a tinut in palma un aparat represiv de securitate, parintele Cleopa se spune ca a tinut in palma poporul roman in acele vremuri prin credinta lui (predica IPS Bartolomeu la inmormantarea duhovnicului). In timpul comunismului s-au dat cei mai multi sfinti pe pamantul nostru care ies la iveala prin minuni si moaste asteptand canonizarea Sinodului. In fata lui Dumnezeu ei sunt marii marturisitori ai neamului romanesc. Este rusinos pentru noi ca la ora actuala in Ucraina si Rusia exista o actiune de cunoastere a celor din inchisorile din Romania, ca rusii si ucrainenii stiu mai multe lucruri despre sfintii din inchisorile comuniste de la noi, decat stie dl Badilita si cei asemenea lui despre aceasta „secta ortodoxista” si „fundamentalista”.

Din marturiile unor cunostinte aflam ca la ora actuala Rusia vuieste la adresa sfintilor nostri. Acesti „extremisti-ortodoxisti” sunt cei ce n-au facut compromisuri de dragul ecumenismului, al pierderii identitatii nationale, al ideii ca nu conteaza ce religie ai, caci Duhul armonizeaza totul intr-un ghiveci de flori amestecate cu mizerii, ci au ajuns in randulﾅ sfintilor alaturi de ceilalti marturisitori care s-au impotrivit: Constantin Brancoveanu si fiii sai – li se taie capetele pentru ca n-au vrut sa treaca la mahomedanism, in fata ambasadorilor statelor catolico-protestante ale Europei care asistau pasiv – frumoasa dovada de dragoste crestina a catolicilor pentru domnitorul ortodox (!), apropo de dragoste; ierarhi ai Transilvaniei ca Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif Marturisitorul al Maramuresului, preoti ca Ioan din Gales, Moise din Sibiel sau tarani simpli ca Oprea Miclaus care au murit pentru credinta lor ortodoxa, nu pentru ecumenism. Ne amintim ca acesti oameni au fost persecutati tocmai de acesti catolici(zanti) care vorbesc azi despre dragostea nivelatoare de adevar. Ba chiar fruntasii ardeleni greco-catolici, cu care se lauda azi unii ca au introdus limba romana in Ardeal, au fost persecutati de mai marii lor.

Pe 24 iunie 1794 Gheorghe Sincai – baron si director al tuturor scolilor greco-catolice din Transilvania – a fost intemnitat ca un iobag un an de zile, 1794-1795, sub acuzatia ca este seful unei conspiratii, ca intentioneaza sa-l ucida pe episcopul greco-catolic Ioan Bob si ca ar fi adapostit un dezertor din armata imperiala. Toate cele trei acuzatii erau de natura sa-l duca pe un om simplu pe esafod destul de repede. In timpul interogatoriului a fost lovit in repetate randuri, fiindu-i scosi doi dinti. In urma interogatoriului care n-a putut dovedi nimic, Sincai a fost intemnitat la Aiud – fiind tratat in continuare ca un iobag: legat in lanturi de o caruta, tinut in obezi, fara posibilitatea de a primi vizita rudelor sale. Procesul lui Sincai a inceput abia pe 4 decembrie 1794, cand a fost acuzat de conspiratie si de intentia de a-l omori pe episcopul greco-catolic Bob, fiind ceruta pedeapsa cu moartea. De altfel episcopul Ioan Bob avea sa scape si de restul reprezentantilor Scolii Ardelene: lui Samuil Mincu i s-a inscenat un proces sub acuzatia ca ar fi intentionat sa obtina pe cai necurate scaunul episcopal, Petru Maior a fost fortat sa paraseasca Blajul, iar Ion Budai Deleanu a fost silit sa se refugieze la Lvov. Cu totii au scris si vorbit impotriva catolicismului care se dovedea o mare minciuna pentru romanii ardeleni si un mijloc de imbogatire a ierarhilor uniti. Iata ce a facut „dragostea” papistasa chiar membrilor ei, in timp ce noi alergam la aceeasi inselare de acum 300 de ani.

4). Teodor Baconski, gentlemanul intelectual care zice ca l-a adus pe papa in Romania – cand, de fapt, lui Andrei Scrima i se datoreaza acest lucru! – ne surprinde cu tonul vehement cu care scrie la adresa „fundamentalistilor” ortodocsi, uitand ca din acestia fac parte un Staniloae, un Cleopa Ilie, un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc. Sigur ca este o onoare sa fim pusi in randul „extremistilor si fanaticilor” alaturi de acesti titani ai credintei ortodoxe pe langa care toti acesti „democrati ai drepturilor omului” sunt bieti randasi si viermi. Cine isi mai aduce aminte azi de Alexandru Grama, contemporanul lui Eminescu, care a incercat sa-l desfiinteze in scris pe marele poet? Asta sa se intrebe si dl T.B. inainte sa intre in jocul dusmanilor Bisericii din care loc zice ca si el face parte.

„Sper ca BOR sã nu se lase confiscatã de asemenea cohorte milenariste… De asemenea personaje dispuse sã demonizeze modernitatea, în vreme ce utilizeazã Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de «adeziuni“ inchizitoriale».

Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela cã putem fi oricît de ignoranti, agresivi la modul sectar ori anacronic izolati de vremurile noastre: ceea ce conteazã e „norocul” de a ne fi nãscut români-ortodocsi, dublã înzestrare capabilã sã ne garanteze mântuirea! Ei bine, mi-e imposibil sã «ader» la asemenea neghiobii esentialiste… Nu pot admite cã greco-catolicii români sunt eretici, ca sã nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestantilor, musulmanilor, evreilor sau budistilor… ” Dilema Veche

Un raspuns foarte pertinent l-a dat Mircea Platon:

„Nu as întreba dacã nu as fi observat cã, în ultimul timp, singurii eretici denuntati ca atare, fãrã irenism si fãrã dragoste frãteascã, în paginile Dilemei din ce în ce mai vechi sunt ortodocsii care vor sã-si apere adevãrurile de credintã si legionarii (vezi articolul dnei Anca Manolescu). Ce e eretic si milenarist la legionari si nu e la proiectul utopic al UE? Ce e eretic la niste credinciosi care vor sã-si pãstreze nesmintitã învãtãtura de credintã? si ce nu e eretic la niste eseisti care sãptãmânã de sãptãmânã ne îndeamnã la ecumenism si ne vorbesc în duh gnostic de unitatea esentialã a religiilor?… Problema naturii eretice a învãtãturii de credintã catolice nu a survenit într-o dezbatere politicã, ci într-una teologicã. si acolo trebuie sã rãmânã… A fi român-ortodox nu e un „noroc”, asa cum ironic scrie dl Baconsky, ci e voia lui Dumnezeu pe care noi avem datoria sã o facem. Petitionarii nu luptã pentru un drept, ci pentru a nu li se lua o îndatorire: aceea de a-l urma pe Hristos, pe calea sfinteniei, dupã putintã…”

Daca nu poate admite dl. Baconski realitatea ca greco-catolicii romani sunt eretici, e problema dansului personala, ceea ce nu inseamna ca e adevarata. Si mai tradeaza cel putin necunoasterea dogmelor gresite preluate totalmente de uniti, daca nu chiar lipsa de bun simt. Sau intre timp o fi disparut termenul de eretic?! (pe ce temei?).

5). Andrei Plesu, maestru in ironii cu iz de nevinovatie:

„Oameni care s-au deprins sã fie obedienti cu „superiorii” pânã la slugãrnicie au prins curaj. Ies în stradã, lipesc afise, scriu la gazetã, fac declaratii amare. O sã fim vânduti papistasilor, o sã ajungem sã cersim în latineste pe strãzile Vestului eretic, o sã ne pierdem chipulﾅ „îndrãznesc sã spun cã si conducãtorul sãu de doctorat (al PF Daniel), P. Prof. Dumitru Stãniloae (care, cu ocazia sustinerii tezei, a vorbit, prin contrast, despre „preotimea fãrã culturã teologicã” ca fiind vinovatã de „îndepãrtarea poporului credincios de Bisericã”) si „nasul” sãu de cãlugãrie, P. Ilie Cleopa, ar fi fost, astãzi, printre sprijinitorii lui”.

Despre aceasta ultima afirmatie nu se poate sa nu radem copios, daca n-am sti ca cei doi mentionati au fost luptatori aprigi impotriva ecumenismului, nici urma de sustinere a ideilor de impartasire comuna cu eterodocsii, de unire prin Euharistie, de relativizare a credintei cea una! Cat de intoarsa pe dos este aceasta afirmatie a lui Plesu! Daca ne amintim, intr-unul din ultimele interviuri, parintele Staniloae a vorbit foarte virulent despre ecumenism, dar si despre unii intelectuali tineri pe atunci care se numeau crestini dar erau straini de credinta. I-a descris bine Parintele Staniloae mai ale spe Liiceanu, cand a zis „ca-i tare strain de credinta”:

„Liiceanu cred cã-i tare strãin de credintã. A venit Liiceanu odatã la mine, mi s-a pãrut cã vine sã intre într-o legãturã spiritualã si sã-mi cearã niste studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea sã publice, zice:

-„Eu vreau sã public câte o lucrare despre fiecare filosof si despre fiecare religie.”

” – Si de ce asta?”

” – Pãi, ca sã-i cunoastemﾅ”

” – Pãi mi se pare cã îi prea cunoastem, cã nu ne cunoastem pe noi, si cred cã ar trebui sã ne cunoastem pe noi mai mult”.

Si a plecat fãrã sã intre în discutie cu mine despre colaborare….

Intelectualitatea românã de astãzi s-a îndepãrtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare cã e cea mai îndepãrtatã intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stitiﾅ Poate cã stând multã vreme în legãturã cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în bratele unei Frante care era atee.

„Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie!”

Ce gândire are Occidentul fatã de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul sustine cã în tainã nu e energia necreatã, ci cã e o gratie creatã; atunci Hristos nu este în tainã si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine?”. si au rãmas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru cã avem tainele si pentru cã le cunoastem. Poporul cunoaste tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nici o tainã, parcã stiu tot. Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie si chiar foarte dur. si pãrintii bisericesti au fãcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredinciosi. si Pavel îi atacã. Trebuie sã vorbim împotriva necredintei. Nu stiu nimic. Trebuie sã recunosti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o tainã, cu atât mai mult o persoanã este o tainã. De aceea, Ortodoxia a pãstrat crestinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, si a pãstrat sentimentul acesta al tainei. si ce superficialitate trãiesti când mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea în suflet tãranul când fãcea o fântânã! Cãci el stia cã dincolo de astea, toate sunt o tainã mare! Pe când ãstia cred cã nu mai e nimic decât atâta – tehnica aceasta…

…Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizeazã credinta adevãratã. De ce sã mai stau cu cei care au fãcut femeile preoti, care nu se mai cãsãtoresc, iar în America, Anglia si alte tãri au legiferat homosexualitatea?”

Spuneti-ne si noua, domnule A. Plesu: un om care a spus aceste cuvinte, ar putea fi de acord cu gesturile ierarhilor apostati Sofronie – ce a sfintit Agheasma Mare alaturi de cel unit, si Corneanu – care s-a impartasit cu catolicii??

Mai amintim despre dl Plesu ca in timpul mandatului sau de ministru de externe, in revista domniei sale, Dilema, s-a inceput o campanie de distrugere a lui Eminescu. „Procesul demitizãrii a început odatã cu deschiderea democraticã ce a urmat revolutiei din decembrie 1989. Dacã în timpul comunismului, o criticã adusã operei eminesciene te transforma în dusman al poporului, acum era permis totul. Eminescu putea fi etichetat ca reactionar, xenofob, conservator, antisemit, nationalist, paseist etc. De altfel, un numãr întreg al revistei Dilema (nr. 25/1998) prezintã spectacolul de idei al purtãtorilor unui complex de frustrare, sãpãtori la rãdãcina mitului, între care si T. O. Bobe si M. Cãrtãrescu, ale cãror scrieri ies cu vãditã pregnantã din mantaua lui Eminescu. Deh, numai demitizând suntem postmoderni, demitizarea e la modã, numai asa suntem paneuropeni, numai asa locuitori ai satului planetar. încercând sã ia în stãpânire gestica si limba de lemn-solemn a postmodernismului, multi autori si-au fãcut o ocupatie din producerea de zgomote, de valuri si vãlurele, chiar provocarea de furtuni în pahare cu apã, care le întrec opera. Astfel, mecanismele demitizãrii, nu trebuie cãutate în fortele ratiunii, ci în orgoliul autorilor, care nu suportã alti idoli înafarã de ei însisi. Astãzi, zisa lui Iorga de acum saptezeci de ani, cã suntem un popor mic si avem nevoie de mituri, nu mai are valoare. Sunt preferati legendarii de carton, vedetele de câteva zile, „bãsici de spumã într-un secol de nimic” (Eminescu): speakerite de televiziune, analisti politici, fotomodele, solisti de muzicã prea usoarã si efemerã” (Daniel Corbu).

Frumos gest de aparare a unui episcop apostat dar in acelasi timp de ura si demitizare in propria revista, a poetului national! Pacat de cartile foarte frumos scrise, cum este cea despre ingeriﾅ S-or fi scarbit si ei…

6). Mai sunt si alti intelectuali ce sustin ereziile ierarhilor apostati si lovesc in „fundamentalistii” de ortodocsi, asemenea lui Iuda, Iulian Apostatul si alte nenumarate cozi de topor din istoria crestinismului. Nimic nou sub soare. Amintim doar pe Horia Roman Patapievici, V. Tismaneanu sau Gabriel Andreescu, mare luptator pentru drepturile maghiarilor din Romania, ale catolicilor si ale tuturor minoritatilor de orice natura, dar luptator impotriva romanilor si a Bisericii Ortodoxe. Cred ca e cel mai dur ca stil dintre toti scriitorii „specializati” la ora actuala in aruncarea cu pietre la tot ce avem scump in tara asta.

„In România, partea cea mai consistentã, cea mai eficace si mai periculoasã a atitudinilor extremiste a luat forma hipernationalismului/ultranationalismului.Una dintre întrebãrile standard cu privire la extremism este dacã avem de-a face cu un extremism «de dreapta» ori «de stânga». Aceastã întrebare este de douã ori relevantã în cazul României. în ultimele sale decenii, comunismul românesc a îmbrãcat haina national-comunismului, între atitudinile sale anti-maghiarismul jucând un rol tactic bine elaborat”.

Virulenta sa este poate fi asemanata cu virulenta lui Eugen Turcanu de la Pitesti, ce folosea cele mai odioase metode de reeducare sau spalare pe creieri a detinutilor si transformare intr-un om „nou”, comunist. Cam asta doreste si dl Andreeescu: pierderea oricarei urme de identitate nationala si religioasa. Anti-maghiarismul este vazut ca o manifestare a national-comunismului de astazi, uitand ca insusi comunismul a fost adus de straini printre care la loc de cinste stau maghiari. Dar, de unde a dedus ca a-ti iubi patria inseamna national-comunism sau ca a-ti iubi patria inseamna anti-maghiarism sau ca Romania este cea mai periculoasa tara in atitudini extremiste, sovine, rasiste, xenofobe, aceasta este o enigma si o minciuna pe care numai dl Andreescu o poate dezlega. cand tara ajunge la indemana tuturor strainilor si a minoritatilor si cand credinta stramosilor nostri este terfelita in toate mojiciile posibile, este cel putin dubios sa afirmi ca tocmai noi suntem „extremistii”. Ce mai vreti de la noi, dle Gabriel Andreescu? Sufletul??

Asta nu se poate da. Tocmai pentru aceasta suntem numiti extremisti…

D-na Mirela Corlatan e suparata ca invitatia patriarhului Aleksei al Rusiei in Romania s-a dovedit a fi o stire falsa, pentru discreditarea Inaltului Bartolomeu. (Cotidianul). Stimati detractori de serviciu, pentru voi nu e bine nicicum: daca vine Aleksei, il faceti securist pe ierarhul nostru. Daca nu mai vine Aleksei, il faceti ca lipsit de cuvant pe acelasi ierarh. „Propunerea revocatã de a-l invita în România pe Patriarhul Moscovei îl asazã pe îPS Bartolomeu în aceeasi categorie moralã cu îPS Nicolae, cel pe care îl dorea exclus din Sinod”.

Bun raspuns i-a dat un cititor la acest articol in spatele caruia stau alte personaje dubioase de pe la ziarele anticrestine din tara: „Cand vad ca unii complet neavizati si nechemati se apuca sa scrie si sa arunce cu piatra, ei, neprihanitii, ma apuca un sentiment de dezgust si mila. Dezgust pentru fapta Mirelei si mila pentru ce va patimi ea pentru pacatele astea ale ei. Articolul e unul scris la comanda, si dupa dictare”.

In incheiere un fragment ditr-o cuvantare a IPS. Bartolomeu:

„CE ne oferã Europa?”

„Dacã ne-am confruntat cu Rãsãritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptãm cu fata cãtre Occidentul european (care se autodefineste drept ‘Europa’ însãsi si care ne invitã sã intrãm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodatã europeni). Ne e greu sã fim tratati ca niste primitivi, cu toatã sãrãcia noastrã, uitându-se cã dacã suntem astã zi sãraci si înapoiati datoritã comunismului, este si prin faptul cã Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred cã Apusul nu are dreptul sã ne umileascã, asa cum a încercat si încearcã; fãrã sã fac politicã, trebuie sã subliniez atitudinea tot mai demnã a tãrii noastre în acest context european. Nu asteptãm spiritualitate din Occident, pentru cã nu o are.

Uneori suntem tratati ca niste ‘balcanici’, uitându-se cã suntem la nordul Dunãrii si, cã, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacã am face? Alexandru Paleologu spune cã, la urma urmei, chiar dacã am fi balcanici n-ar fi nimic rusinos în asta. Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adãuga: toatã doctrina teologicã a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacã este vorba de civilizatie, ar trebui sã ne amintim cã, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bãi de marmurã, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scãrpinau de pãduchi si râie. Asadar, dacã este vorba de o Europã, si anume de adevãrata Europã, noi am avut întotdeauna viziunea si trãirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitãtii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europã pe care o recunoastem, dar si cea care ni se refuzã” (fragment).

CATEVA INTREBARI SI RASPUNSURI CU PARINTELE AMFILOHIE DE LA DIACONESTI

Fragment din Conferinta tinuta de Parintele Amfilohie la Alba Iulia in decembrie 2007. Uploadez partea cu intrebari si raspunsuri in speranta ca le veti primi cu bucurie. Le consider cele mai pertinente si mai de folos dintre toate locurile pe unde a fost Parintele. Formatul este AMR. Le public in categoria INTERVIURI, socotind acest fisier ca pe un interviu cu Parintele.

Va amintesc faptul ca am mai realizat interviuri si voi continua sa le public, in masura timpului disponibil. Deja publicate: cu Fabian Seiche, despre Manipulare si Conspiratii. Stiu ca sunt lungi si ca timpul tuturor e limitat, dar va sfatuiesc SA NU LE RATATI !

CUVANT DESPRE CUGETAREA LA MOARTE

SFANTUL IOAN GURA DE AUR, CUVANT DE LAUDA LA SFANTA MARE MUCENITA DROSIDA SI DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE

[…] Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.

[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.

[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.

[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.

Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele. […] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.

[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

SFANTUL IOAN GURA DE AUR – CUVANT LA PETRU APOSTOLUL SI ILIE PROOROCUL

SFANTUL IOAN GURA DE AUR – CUVANT LA PETRU APOSTOLUL SI ILIE PROOROCUL

„Pretextul lor e acesta:

– Sunt pacatos, spun ei, si nu pot veni la biserica!

– Dar tocmai pentru ca esti pacatos, vino, ca sa nu-ti pierzi mantuirea.

Spune-mi, te rog, care om este fara de pacate? Pentru asta, jertfa si Biserica, pentru asta, rugaciunile si postul, pentru ca sunt multe ranile sufletului. Pentru asta s-au descoperit impotriva lor si leacurile si s-a facut leac potrivit pentru fiecare din ranile sufletului. Ai Biserica! Ea aduce jertfe! Ai rugaciunile Parintilor, daruirea Sfantului Duh, pomenirile mucenicilor, adunarea sfintilor si multe la fel cu acestea, care te pot ridica din pacat la dreptate. […] Vrei sa spui ca te impiedica grijile vietii? Pacatul e insa si mai mare. Pentru ce nu imprumuti lui Dumnezeu putina vreme, ca sa primesti intreaga zi?

– Sunt pacatos si nu pot!

– Tocmai pentru ca esti pacatos, de asta vino la biserica!

Oare nu stii ca si cei care slujesc la altare sunt cuprinsi de pacate? Sunt si ei imbracati in carne, impletiti cu sange si legati cu oase! Si noi care stam pe scaun si predicam suntem incurcati in pacate. Dar nu deznadajsuim de bunatatea lui Dumnezeu, nici nu spunem despre El ca-i lipsit de omenie. Toti suntem oameni, alcatuiti din aceleasi elemente; cu toate acestea, nu incetam sa predicam, uitandu-ne la noianul iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Pacatul vostru nu-i atat de mare daca veniti la biserica cu pacate pe voi, pentru ca voi trebuie sa fiti invatati. Pacatul nostru, insa e cu atat mai mare cu cat dregatoria noastra e mai mare. Altceva este sa pacatuiasca dascalul, si altceva ucenicul. Cu toate acestea, nu incetam sa invatam, pentru ca nu cumva, din pricina smereniei, sa cadem in trandavie. Si s-a facut dupa randuiala lui Dumnezeu caderea preotilor in pacate. Si asculta cum. Daca n-ar pacatui dascalii si preotii, daca n-ar fi supusi patimilor lumesti, ar fi neomenosi cu ceilalti oameni si neiertatori. […] Ca asa stau lucrurile si ca nu spun asta intemeiat pe presupuneri, va voi dovedi-o cu fapte.

Domnul avea sa-i incredinteze lui Petru cheile Bisericii, iar, mai bine spus i-a incredintat chiar cheile cerurilor, si avea sa-i incredinteze multimea poporului. […] Petru era din fire cam neindurator; daca ar mai fi fost si fara de pacat, ce iertare ar mai fi primit de la el ucenicii? Pentru aceasta, dar, harul dumnezeiesc randuieste ca sa cada intr-un pacat, pentru ca, datorita pacatului sau, sa fie bland cu altii. Si uita-te in ce pacat ingaduie Dumnezeu sa cada. Petru cel vestit, verhovnicul apostolilor, piatra cea neclintita, turnul cel nedoborat, Petru cel vestit, cel care a spus lui Hristos: „Chiar daca ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine”, Petru, care din descoperire dumnezeiasca marturiseste adevarul: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, ei bine, acest Petru, in noaptea in care a fost vandut Hristos, cand statea si se incalzea la foc si cand s-a apropiat de el o fata si i-a zis: „Si tu erai ieri cu Omul acesta”, Petru i-a raspuns: „Nu cunosc pe Omul acesta”?

O, Petre, asta ai fagaduit? N-ai fost supus la chinuri, nici la batai, si te-ai pornit sa te lepezi pentru ca ai auzit numai un cuvant al unei fete? Te lepezi, Petre? Nu ti-au stat inca in fata uneltele de tortura, nici bicele, nici loviturile, nici furiile, nici stapanitorii, nici sabii ascutite, nici porunci pronuntate, nici imparati care ameninta, nici moartea gata sa te inghita, nici inchisoarea, nici prapastia, nici marea, nimic din toate acestea, si te-ai lepadat. […] Cine este aceea care te intreaba, ca sa te lepezi? Nu un om de seama, ci o femeie, si aceasta o femeie de rand, o roaba, de nici un pret! Ea intreaba si tu te lepezi? Ce lucruri straine! O fata s-a apropiat de Petru cel vestit, o fata oarecare si a zdruncinat credinta lui Petru. Petru, stalpul, stanca, n-a indurat amenintarea unei fete; ea a vorbit numai, si stalpul s-a cutremurat, insasi stanca a fost invaluita de valuri. Pe cine ai vazut, Petre, ca te lepezi? Pe cine? Pe o fata de rand, pe o portareasa nebagata in seama. […] Totusi, iubitorul de oameni, Dumnezeu, i-a iertat pacatul; stia ca fiind om, era supus slabiciunilor omenesti. Dar, dupa cum am spus mai inainte, de asta s-a randuit si s-a ingaduit lui Petru sa pacatuiasca, pentru ca avea sa i se incredinteze popor mult; pentru ca nu cumva, din pricina firii sale aspre si a lipsei de pacat, sa fie neiertator cu fratii lui. A cazut in pacat pentru ca, gandindu-se la pacatul lui si la iertarea Stapanului, sa ierte si el pe altii dupa randuiala dumnezeiasca, potrivit lui Dumnezeu. […] I s-a ingaduit sa pacatuiasca lui Petru, pentru ca iertarea lui sa ajunga pricina iertarii altora. Dar pentru ce spun eu asta? Pentru ca si noi, preotii, care stam pe scaun si invatam, suntem legati cu pacate. De aceea preotia n-a fost incredintata nici ingerilor, nici arhanghelilor – ca ei sunt fara de pacat -, ca nu cumva din pricina sfinteniei lor, necrutatoare fata de pacat, sa trasneasca pe pacatosii din popor, ci a incredintat dregatoria aceasta unui om dintre oameni, legat si el de placeri si pacate, pentru ca, pe temeiul pacatelor sale, sa fie bun cu pacatosul cand prinde pe cineva in pacat. Daca preotul ar fi inger si ar prinde pe cineva facand desfranare, indata l-ar ucide, de vreme ce el nu este incurcat cu aceste pacate. De aceea, daca ingerul ar fi luat puterea preotiei, ingerul n-ar fi predicat, ci indata ar fi ucis; s-r fi pornit cu urgie asupra unui pacatos, pentru ca el nu este pacatosul. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a incredintat preotia oamenilor; omul, cunoscandu-si pacatele lui si stiind din experienta ce e pacatul, iarta pe pacatosi si nu se porneste cu manie impotriva lor, iar Biserica isi implineste astfel rostul ei”.

Sfantul Ioan Hrisostom continua predica cu exemplul Sfantului Prooroc Ilie, care desi dovedeste mare curaj legand cerul si infruntand pe jertfitorii lui Baal, totusi se sperie de amenintarile Izabelei, deci de o alta femeie. Si se speria atat de tare, incat 40 de zile fuge adanc in pustiu ca sa scape de ea. Dumnezeu stie adevaratul motiv pentru care Ilie a fugit, dar totusi il iscodeste sa vada ce zice, dar Ilie nu recunoaste ca a fugit de frica Izabelei. Asadar, subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur, s-a vadit inca o data slabiciunea firii omenesti. Ilie cel ravnitor, Ilie cel neinfricat, cel indraznet a fost lasat sa cada, prin lucrarea harului, ca sa poata imbraca „toata haina iubirii de oameni. Ai fost, Ilie, instruit de Dumnezeu. Fii milostiv ca si Stapanul tau, din cele ce-ai fost instruit, din cele ce-ai invatat de la Stapanul tau!”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si incheie:

„Ai vazut iubite, cum a ingaduit Dumnezeu ca stalpii aceia, stancile, turnurile, acelea sa cada intr-un mic pacat, pentru ca nu cumva prin lipsa lor de pacat sa taie din Biserica pe toti; pentru ca, atunci cand vor vedea un pacatos si vor sa fie nemilostivi cu el, sa-si aduca aminte de pacatul lor si sa fie cu el tot asa de buni cum a fost cu ei Stapanul lor.

N-am spus aceste cuvinte ca sa invinuiesc pe drepti, ci ca sa va pregatesc mai dinainte cale de mantuire, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, stiind ca si dreptii au pacatuit, dar prin pocainta nu si-au micsorat deloc cinstea lor. Am vorbit intai de virtutile lor, si apoi de pacatele lor. Si tu, dar, de esti pacatos, nu lipsi de la biserica. Nu lipsi nici daca esti drept, ca sa-ti sune mereu in ureche cuvintele Scripturii si sa ramai drept, aducandu-ti aminte de Imparatia Cerurilor si de bunatatile acelea pe care le-a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, ca Lui I se cuvine slava, impreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de Lauda la Sfinti, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002.

BANC TEOLOGIC

INTREBARE LA RADIO TRINITAS: Care este singura lumina care nu lumineaza?

RASPUNS: Lumina (ziarul) Patriarhiei.

SA NU FIM CALDICEI, E VREMEA PENTRU ATITUDINI FERME

Ei, era de asteptat ca apostazia celor doi ierarhi sa incinga discutiile, atat inainte cat si dupa. Lasitatea si fatarnicia de care au dat dovada Sinodalii nostri aduc mari prejudicii Ortodoxiei, si primejduiesc sufletele tuturor. Daca celelalte Biserici Surori vor rupe comuniunea va fi trist. Dar mai trista este declaratia PF Daniel care este de parere ca ar trebui sa redefinim dogmele, deoarece in contextul international… De parca ne doare pe noi capul de ce-o sa zica UE. Si totusi, Pr. Savatie, pe blogul sau accentueaza faptul trebuie sa evitam un posibil razboi cu UE, din motive politice si de alta natura, numai mantuitoare nu. Parintele Savatie uita ca niciodata n-a fost pace intre Stat si Biserica, poate doar pe vremea imperiului Bizantin, dar nici atunci. Indemnul Mantuitorului de a da Cezarului ce este al Cezarului iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu reprezinta un contraargument pentru temerile Parintelui Savatie. Ramanand la aceeasi idee – blogul Parintelui – am gasit acolo un comentariu foarte bun al cuiva care s-a semnat Aron: „Ce s-a hotarat ieri in Sinod a fost acoperirea bubei infectate cu un pansament imaculat. Poate daca mai apare alta buba, pe aceea o supunem rezectiei. Numai ca rana de sub pansament risca sa intinda boala si sa genereze septicemie. Cu smerenie si rabdare, astept incurajatoarele sfaturi ale Sfintiei voastre, pentru ca eu, un mirean de rand, sa pot sa mai ostoiesc durerea din suflet provocata de ‘strategica decizie'”.

Parintele Savatie nu e singurul care considera sedinta recent incheiata a Sinodului, un succes. Dar a fost oare un succes? Aparent, pentru cei cu vederi inguste, da, a fost un veritabil succes. Pentru cine are ochi sa vada in perspectiva, a fost un esec, un factor care va adanci criza si mai tare si care, repet, desi nu o fac cu bucurie, poate duce chiar la schisma. Tabara din care fac parte acesti superficiali si caldicei frati de-ai nostri, sustine cu bucurie faptul ca, prin decizia prea-luminatului Sinod, s-a evitat defapt, schisma, ceea ce nu poate fi mai fals. Din contra Sinodul a decis impotriva Ortodoxiei, dand apa la moara vrajmasilor dreptei credinte, care acum vor scrie si mai ironic si sarcastic la adresa noastra, a celor „extremisti” si care isi vor inteti campania murdara, de denigrare a IPS Bartolomeu, SINGURUL IERARH CU DEMNITATE la ora actuala. Asadar, pe langa decizia iresponsabila, care nu face decat sa amplifice confuzia in randul tuturor – ii pomenim, deci, pe acesti ierarhi la Liturghie, pastram comuniunea cu ei, asa cum zice Sinodul, dar potrivnic Canoanelor? – Sinodul mai face o gafa monumentala, care poate candida cu brio la premiile IgNobel, atunci cand interzice comuniunea cu heter-ortodocsii si cumincecarea cu ei. Cu alte cuvinte, ca sa-l citez pe Laurentiu Dumitru, gata!, de-acuma ne facem credinciosi. Este incredibil cat de aiurea au putut Sinodalii nostri sa trateze acest moment de cumpana! Sa avem in vedere ca IPS Corneanu si Drincec nu s-au pocait pentru faptele lor! Nici macar in urma Sinodului! Ei nu sunt convinsi ca au gresit, din contra par mai mult a fi „montati” de colegii lor ierarhi, pentru a fi salvati de caterisire: ziceti, mah asa, nu fiti fraieri, ca altfel o sfecliti! Cam asa par ca stau lucrurile, mai ales daca luam in considerare cuvantul PF Daniel cu reinterpretarea dogmelor…

Compromisul nu este niciodata o solutie! Sa luam de pilda comunismul. Biserica a facut compromis cu Statul, iar acum culegem roadele: nu mai scapam nici de comunisti, dar mai ales, mult mai grav, nici de mentalitatea comunista! Cativa oameni au ales sa infrunte compromisul, sa marturiseasca pe Hristos si au ajuns intemnitati, fiind prigoniti chiar de Biserica ce ar fi trebuit sa-i apere. Acesti marturisitori acum au moaste, daca nu toti, atunci o buna parte din ei. A fost bun compromisul atunci? Daca nu, de ce ar fi bun acuma?

Pe zi ce trece mai bifam un pas spre Apocalipsa si spre Judecata finala. Nu stim cand va fi, dar dupa cum suna goarna inaintemergatorii Antihristului nu suntem departe. Poate ar fi cazul sa nu mai fim caldicei si sa nu mai umblam cu jumatati de masura! Tocmai de aceea nu luam atitudine cum trebuie si nu stim cum sa actionam, pentru ca folosim jumatatile de masura.

Sinodul a stiut sa pedepseasca pe multi care au luat atitudine in spirit ortodox; pe acestia a stiut sa-i denigreze, sa-i prigoneasca si sa-i opreasca de la slujbe. In schimb, in privinta cazurilor clare de apostazie, Sinodul afirma cu falsa smerenie ca „Biserica nu taie capete”. Au uitat bietii Sinodali ca: “Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi si preoti, chiar dacã ar fi multi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace si spre pãzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice si sã se alãture celor predanisite, si sã urmeze pe Sfintii Pãrinti cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei” (Sf. Teodor Studitul) ?

Totusi, intr-adevar, la aceasta sedinta a Sinonului s-a repurtat o victorie, o mare victorie, datatoare speranta si model de cum sa-ti pastrezi demnitatea si onoarea chiar si in cele mai grele situatii. Aceasta victorie apartine TUTUROR semnatarilor Memoriilor si Scrisorilor de protest, care au ajunsa pe masa participantilor la Sinod, dar de care nimeni nu a pomenit nimic. La aceasta victorie au contribuit monahi, preoti si mireni si tare ne-ar pare rau sa vedem pornita o prigoana impotriva lor/noastra. Asadar, toti cei care ati luat atitudine, bucurati-va, de trei ori bucurati-va, numele voastre/noastre sunt scrise in Cartea Vietii! Cinste voua si rusine Sinodului talharesc!

DISPUTA INCHEIATA LA SCOR DE RUGBY: 47-1.

„Meciul” dintre tabara securist-ecumenist-apostat-masonica si cea ortodoxa s-a incheiat cu un scor de rugby: 47 – 1. La acest scor au dus si evolutiile slabe, sub orice critica, a unora din tabara „traditionalista” care, dintr-o falsa smerenie, o credinta fatarnica si o interpretare mai mult emotionala decat rationala a Canoanelor, au inscris in propria poarta. Dar „meciul” este departe de a se fi incheiat, tabara „traditionalista” dorind revansa. Ramane de pus la punct urmatoarea „intalnire”, dar sunt asteptati „suporteri” si din afara, care se vor alatura miilor din tara. Inca dinainte cu cateva zile, atmosfera a fost foarte incinsa… Pe masura ce se apropia ziua disputei, „blatul” a fost tot mai evident.

Prin aceasta decizie, atacurile la adresa IPS Bartolomeu, la adresa BOR si a intregii Ortodoxii, capata puteri sporite si… suport tehnico-juridic. Au fost iertati 2 apostati, doua Iude, care au tradat Ortodoxia, dar nu numai ca au fost iertati, ci si incurajati. Asta in timp ce adevaratii duhovnici, adevaratii ortodocsi, adevaratii marturisitori – Pr Calistrat, Pr Eftimie, Pr Iustin, Pr Arsenie, Pr Amfilohie, Pr Antim, etc., sunt prigoniti, denigrati, si opriti (unii dintre ei) de la slujire. Care a fost vina celor din urma? Scrierile impotriva ecumenismului, masoneriei si apostaziei. Care a fost vina celor dintai? Am zis: apostazie, sfidare, tradare. Pedepsele? Aplicate taman invers…

Distrugerea vine acum din interior, iar noi nu stim sa extirpam tumoarea. Pacat.

MULT ZGOMOT, PENTRU NIMIC?!

„Chiar daca faptele sint rigide, adevarul este flexibil” spune o lege a lui Murphy… Ceea ce am anticipat s-a adeverit. Cu cateva zile inainte de intrunirea Sinodului, cu totii emiteam diverse ipoteze, insa pe masura ce se apropia ziua judecarii celor doi a inceput sa se contureze decizia: mai intai Mitropolitul Corneanu este incurajat si promovat prin numirea in fruntea Comisiei de dialog ecumenic si interreligios a BOR, apoi IPS Teofan si Andrei se desolidarizeza de propunerea IPS Bartolomeu de caterisire, PS Justinian se razgandeste si el, iar 21 dintre ierarhi (ingrijorator de multi !!) aleg sa voteze cu PS Vincentiu in lupta pentru Oltenia, castigata la un vot diferenta de PS Irineu…

Ce va urma? Pai se va adanci criza, ajungandu-se, mai devreme sau mai tarziu, la SCHISMA! In mod sigur celelalte Biserici Surori vor lua atitudine, vor refuza comuniunea cu cei doi ierarhi apostati, toti romanii ortodocsi vor avea de suferit, rusii, dupa cum stim au refuzat intrarea romanilor ortodocsi in manastirile lor, ca semn de protest, probabil si romanii din Athos vor avea de suferit, imputandu-se lor vina celor doi apostati, si asa mai departe, vom asista la un sir de consecinte. GRAVE!!

Cum spunea si Pr Iustin odata, in Romania este inflatie de smerenie, iar IPS Teofan si Andrei, daca se confirma ca s-au „lepadat” de IPS Bartolomeu, confirma super-evlavia si super-smerenia bolnavicioasa si ca, pe de o parte intaresc spusa lui Petre Tutea, conform caruia unii confunda cumsecadenia cu prostia, iar pe de alta parte, intaresc faptul ca Deasa Impartasanie duce sigur la intunecarea mintii daca este administrata cu nevrednicie, in duh fals de smerenie si duhovnicie!

Si, ca sa inchei tot in spiritul lui Murphy: „Mai bine sa ai un sfirsit de cosmar, decit un cosmar fara de sfirsit”. Prilej pentru saltimbaci sa salte…

GRECO CATOLICISMUL, TOPORUL VATICANULUI CE LOVESTE IN ORTODOXIE

Va aduc in prim plan o serie de linkuri spre articole ce dezvalui adevarata lucrare a greco-catolicilor din Romania. Cititi cu luare aminte!

IPS Robu, despre Marea Unire: Imperiul Român s-a extins asupra Transilvaniei. „Gardianul“ va sesiza oficial nuntiul Apostolic de la Bucuresti pentru a intelege daca afirmatiile IPS Robu reprezinta, totodata, si pozitia oficiala a Vaticanului .

PROTESTELE ROMANILOR ORTODOCSI CONTRA UNIATIEI DOVEDESC FAPTUL CA ACEASTA S-A FACUT CU SILA

PROTEST PRIVIND DECIZIA BOR DE A SANCTIFICA DETINUTII POLITICI DE ALTE CREDINTE SI TRECEREA LOR IN CALENDARUL ORTODOX sau PROTEST IMPOTRIVA SANCTIFICARII DETINUTILOR POLITICI NEORTODOCSI

SOBORNICITATE SAU GLOBALIZARE

CATOLICII SE CONSIDERA SINGURA BISERICA A LUI CHRISTOS

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR I

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR II

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR III

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR IV

IATA CATEVA DIN ROADELE MISCARII DE AGGIORNAMENTARE, CARE ARE ADEPTI SI LA NOI IN PERSOANA PF DANIEL SAU A CELOR DOI IERARHI AFLATI AZI IN DISCUTIE

CLICK AICI PENTRU A CITI DIVERSE SCRISORI ATHONITE CU PRIVIRE LA INTALNIRILE DINTRE PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI SI PAPA ROMEI NU UITATI NICI DE ICOANELE MONAHILOR ATHONITI MARTIRIZATI PENTRU CA AU REFUZAT UNIATISMUL, TOT LA ACEASTA ADRESA!

Articole din ZIUA:

Ratacirea ierarhilor

Biserici furate – biserici distruse

DEZAMAGIREA UNIATISMULUI

DENIGRARE VICLEANA

Campania Vaticanului de prozelitism care a inceput de acum secole continua perfid – scopul scuza mijloacele – si in zilele noastre. Dupa ce Documentul de la Balamand a recunoscut ca „uniatismul a fost o greseala”, Vaticanul a incurajat pe mai departe uniatia, vazand un mijloc de dezbinare si apoi cucerire a ortodoxiei.

Acum, vazandu-se deconspirati, dupa ce planul unor ierarhi apostati din sanul BOR care planuiau sa se cuminece mai multi, laolalta (pentru a inchide gura unor eventuale comentarii „extremiste”), cu greco-catolicii, a esuat, Mitropolitul Corneanu fiind cel care a naruit totul, au tabarat toti pe IPS Bartolomeu, ducand o campanie de denigrare a lui, acest lucru fiind ultimul care le-a mai ramas ca optiune viabila. Astfel, IPS Bartolomeu este pe rand securist, legionar, tortionar si… extremist. De fapt asta si urmaresc: sa provoace o schisma, sa-i traga pe dreapta pe cei „traditionalisti” si sa arate, apoi, cu degetul inspre ei, acuzandu-i ca sunt fanatici, schismatici, etc, pentru a pacali gloata si a o supune.

In acest sens, site-ul Greco Catolicilor rascoleste prin arhive si scoate la iveala fel si fel de articole negative asupra IPS Bartolomeu. Asta este o arma moderna si eficienta. Argumentele unui om compromis nu mai conteaza, nu mai sunt bagate in seama chiar daca sunt pertinente sau obiective. De aceea, e mai usor sa-l scoti din joc pe unul ca Bartolomeu, denigrandu-l, decat sa-l confrunti direct. Acestia vorbesc de IPS Bartolomeu de parca ei ar fi mai curati. Ei n-au colaborat cu Securitatea? Ei n-au bube-n cap? Unde e dosarul PF Daniel? A disparut subit. Este ars? De prea multe „fapte bune” ce contine, de aia si nu de altceva!

Sa luam cazul IPS Andrei. CNSAS a zis ca a colaborat cu Securitatea, pana la urma s-a dovedit ca nu, insa dupa ce s-a dus o ampla campanie de improscare cu noroi in Biserica si in Sfintia Sa, reabilitarea Consiliului n-a prea mai contat, lumea fiind in continuare cuplata pe ideea colaborationismului. Virus mediatic? Cu siguranta. pe de alta parte, IPS Corneanu a recunoscut public colaborarea cu Securitatea, ceea ce l-a impins pe Badilita sa-l faca „sfant”, „erou”. Insa, IPS Corneanu nu si-a asumat si raspunderea in urma acestei colaborari, tot asa cum acum desi a zis ca-si asuma gestul, totusi nu-l regreta. Iata situatii diametral opuse. Si in acest moment imi aduc aminte de Epistola Sfantului Iacob, unde scrie ca si dracul recunoaste existenta lui Dumnezeu, dar nu se caieste, de aceea nu este destul sa spui doar ca crezi in Dumnezeu ci trebuie sa si dovedesti, sa pui in practica, sa te caiesti. Adica ceea ce IPS Corneanu nu face. De unde rezulta ca acesta, impreuna cu grupul de sustinatori sunt un fel de draci: cred, dar nu se pocaiesc!

Sunt mai multe etape, principial vorbind, pentru a dobandi iertarea. In primul rand trebuie sa-ti para rau pentru ce ai facut (nu doar sa recunosti ca ai facut ci sa si regreti). Apoi trebuie sa te opresti din raul pe care il faci. Dar nu este de ajuns. Pasul final, fara de care nu se poate primi iertarea este rascumpararea raului. Cu alte cuvinte, un om pacatos care vrea sa se mantuiasca, indiferent de sumedenia de pacate, trebuie sa se pocaiasca si sa doreasca indreptarea, sa se marturiseasca si sa-si rascumpere faptele rele prin fapte bune.

Mitropolitul Corneanu nu a implinit nici macar primul pas. A ramas in stadiul in care recunoaste dar nu se pocaieste. Pe de alta parte, cu toate bubele de care sufera, IPS Bartolomeu este aproape de mantuire si poate si mai mult. IPS Bartolomeu este acum la a treia treapta, la rascumpararea greselilor, si o face cu brio! Iar dac-o tine tot asa va fi si marturisitor si chiar apostol, adica pe o treapta mai mare decat ce aduce simpla rascumparare a greselii. IPS Bartolomeu a trecut nu numai de la minus la 0 ci chiar merge pe plus! In timp ce mascaricii care isi schimba diversele masti cu care vor sa mascheze dragostea, toleranta, smerenia, ascultarea, duhovnicia, vor fi vaditi ca ipocriti la Judecata cea Mare. Acolo nu exista Sinod mitarnic, ci Insusi Dumnezeu.

Campania de denigrare a unora, fie ca vorbim de IPS-isti fie ca de Cuviosi ca Pr Iustin sau Pr Arsenie, va continua. Va continua si pentru noi, cei „mici”, fiind catalogati drept „fanatici” sau „fundamentalisti”, „primitivi” sau „intoleranti”… Insa la un moment dar va cadea cortina, si teatrul se va sfarsi. Vai de actorii negativi, pentru ei, osanda va fi vesnica. Sa luam aminte!