ELEGIE DE CRÃCIUN

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba în visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste in gheata si zapada,
la casa zavorîtã de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu’ncet si-atinge
si vad un pom de aur cand se deschide usa…
Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n’a mai vrut din aur sa cheme inapoi
ingerii tristi de zahar si saniile moi
zambind cu Mos-Craciunii de turta dulce’n ele?…

S-au stins in brad luceferi si portocale’n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge… De ce atata zvon,
cand mana ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.

COLIND CERESC

Cerul si-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu plugusorul
îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaier,
toti luceferii colinda
– Lerui, Doamne, Ler –

Vantul sufla cu lumina
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de luna plina
leganat in ger.

Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde’ndruga,
– Lerui, Doamne, Ler –

N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
stele mari ca sa le’mparta,
– Lerui, Doamne, Ler –

Si-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi campul cer de stele
tolanit sub cer…

Numai tu astepti in tinda,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n’ai colinda
si nu stii Prier.

Nici un cantec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea si pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –

RUGACIUNE

de Radu Gyr

Stãpâne’nsângerat, Domn al luminii
Si Vesnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
Si cuie-adânci în mâinile-Ti supuse –

Tu, Domn al Rãstignirii si’nvierii,
Care din cruce ne-ai fãcut luminã
Si Rãsãrit din rãnile tãcerii
Si cântec din osânda-Ti fãrã vinã –

Pe fruntea tãrii zâmbetul ti-l pune
Si Neamul care-acum osânda-si duce
Invatã-l tu amara rugãciune
Din clipele suirilor pe cruce

Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
Din rãni opreste sângele fierbinte,
Inchide’n piepturi geamãtul furtunii,
Sãrutã-i tãrii lacrimile sfinte!

Si sus, pe crucea crâncenã, pe care
Stã Neamul nostru’nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un apris inel de soare,
Ca semn al Invierii ce-o sã vie.

Si spune mortilor din lut sã nu blesteme,
Ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secarã,
s’astepte pasii Tãi cãlcând prin tarã.
Si semnul muntilor ce vor aprinde steme.

Si spune mortilor de sub troite sfinte
Cã va veni cândva o dimineatã
Când Neamu’ntreg va fulgera la viatã,
Cuminecat prin sfintii din morminte.

LÃDITA CU JUCÃRII

Targul arde. Fum vascos si zgura
le simtim ca un nisip in gura.
Alergam curbati pe baionete,
topaie pe stresini flacari bete.
Azvarlim grenade. Targul arde.
Vinele plesnesc ca niste coarde,
sangele e un ciocan si bate,
bate lung in tamplele-asudate.
O „rafala” il aude si-i raspunde
cu ciocanele-i de cremene, rotunde…
Targul arde. Navalim in moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele alearga prin baltoace,
isi smulg parul, se-nvartesc buimace
Si-si arunca-n iadul diminetii
geamurile, usile, peretii…
Izbucnim, urland, intr-o ruina,
cu priviri haine de jivina,
cu frunti tulburi, cu grenada-n mana…
Zanganind, cad cioburi in tarana.
Ne impiedicam, nauci, in tinda,
de-un schelet de jilt sau de oglinda.
Tropaim, murdari, cu tinte grele,
peste zdrente negre de perdele.
Grei, bocancii calca pe portrete:
peste-obrajii tristi ai unei fete,
peste-un gand inseninat pe-o frunte,
peste zambetul unei bunici carunte.
Printre dinti scuipam moloz si zgura.
Ochii-ncremenese intr-o spartura:
pe un fund de lada sub cenusa,
un calut de lemn si o papusa
dorm adanc, ca intr-o amintire,
vise de funingine subtire.
Un calut olog, fara de roate,
schiop, beteag si rupt pe jumatate,
si-o papusa care doarme-ntruna
Somn de Portelan si par ca luna…
Impietrim sub barnele schiloade:
– Uite o papusa, camarade,
uite un calut uitat in lada, –
parc-ar fi papusa de zapada
si calutul schiop, purtat de sfoara
prin albastrii ani de-odinioara…
Targul arde. O „rafala” toaca.
Flacarile joaca, joaca, joaca.
Un calut de lemn si o papusa
sub macel, sub moarte, sub cenusa…
Ochii au ramas pe fundul lazii.
Cresc impuscaturi de-a lungul strazii,
ca un vaiet, alta grinda cade…
– Uite o papusa, camarade…

Freudenthal, Septembrie 1941

ATAC

Cu paru-n vant, trasnete ies
din largi spintecaturi de ses.
Baltoace, smarcuri, elestaie
sar din namol si topaie valvoaie,
Ceru-ndarjit scuipa lava,
fonta lichida, otrava.
Crunt ne mai biciuie cnutul Prea-Sfantului,
Sfarsitul pamantului, sfarsitul pamantului.
Pamantul crapa,
zarile crapa,
apele crapa,
vazduhul crapa,
totul se spinteca si ne ingroapa…
Ura, tasnim din gropi si din santuri.
Iadul se smulge si scapa din lanturi.
Ingeri de fier ca niste mari cruci
plutesc prin amiaza de tuci
si varsa pe noi numai stanci si butuci.
Toate jivinele lumii spurcate
facutu-s-au tancuri si cazemate.
Muntii s-au rupt din pripoane
si-arunca in noi cu prapastii si stane.
Sar giurgiuvelele lumii,
sar toate zavoarele humii,
sare pamantul, intreg, din tatani…
Scuip sange,
scuip bucati de plamani;
sunt tot pucioasa si zgura.
Moartea imi intra tarana-n gura.
Vin proiectile, vin proiectile,
desfunda morti ingropati de opt zile,
ii smulg din norori, cu gheare haine,
si-i zvarle in sant, peste mine…
Doamne, nimic din prapad nu-Ti mai scapa!
Totul se spinteca, totul se crapa,
totul ne-ngroapa.
Oh, urletu-acesta, de unde
razbate si ma patrunde?
Vine din ce zacaminte?
Din care profunde tarii?
Iesiti, voi morti, din morminte,
ca sa intram noi, de vii…

MÂINE ÎN ZORI

Ne-am tarat, julindu-ne pe coate,
pana-n fundul gropilor posace.
Din mantai curg mlastini desfundate,
in bocanci ne clefaie baltoace.
Maine-n zori atacul. Stam prin gauri,
ni se-mpart cartuse si grenade.
Beznele au rabufnit din hauri…
-Stinge, ba, tigara, camarade.
Maine-n zori… Incovoiati pe arma,
strangem fierul, l-inclestam cu foame.
Pleoapele de zinc nu pot sa doarma,
gandul tipa strans in catarame.
Linistea se surpa ca o schela.
Spaime si nadejdi slomnesc pe gura.
In rastimpuri, zornaie-o gamela,
gropile o sasaie si-o-njura.
Maine-n zori… Plesneste asteptarea,
prastie sarita din cracane…
Febrele isi amagesc dogoarea
cu zacuta cloaca din bidoane.
Maine. Ploaia-si fumega lesia.
Scheauna in zloata ca un caine
vantul ud… Si toata vesnicia
s-a holbat, cascata, peste maine.
Cresc, imens, pupilele flamande,
ochii taie, sfasie, desira.
Maine… joaca-n aer numai pande,
veghea ca o gheara se raschira.
Maine. Cerul tot, genuna toata…
Fasaie prin oase, negre geruri.
Maine. Carnea cade-ngenunchiata…
Tatal nostru care esti in ceruri…

Vigoda, Octombrie, 1941

CANTONAMENT

Zacem si trandavim de doua zile
in satul spart si ars de proiectile.
Pe fundul asta sterp ca o gaoace
intreg batalionul „se reface”.
Cum stam prin curti, pe resturi de gunoaie,
parem dospiti din caramizi si paie.
Simtim, adanc, in oase cum se trage,
si-n carne, frigul putred din barloage.
Departe, campul susura litanii.
Zburdam iesiti din gauri, ca guzganii.
Ne guduram sub soare lesiatic,
in vantul lanced cu miros salbatic.
Cativa se laie lung si pe camasa
omoara urma gropilor vrajmasa.
Apoi raman cu ochii dusi departe,
in amintire poate, sau in moarte.
Obrajii ard, cu palpairi incete,
sucim tutun in zdrente de gazete,
cascam alene, curatam gamele,
ne descaltam de huma si obiele,
zambim mirati spre zarea dimpotriva,
sau lustruim bocancii cu saliva.
In ochii tulburi inca se ingana
macelul crunt de-acum o saptamana,
dar radem, cand, in rece tremurare,
pe maini ne joaca gologani de soare.
Deodata, zvon… Gamelele dogite
suna, gemand, ca poftele lihnite.
„Bucataria” vine fumeganda,
privirea se cutremura, flamanda,
si-obrajii arsi se-neaca, in nestire,
intr-un suras de mare fericire.

Petrovka, Septembrie 1941

PÂNDÃ, NOAPTEA

Cad, peste noi, inele si podoabe,
rachetele. Salcamii doar suspina.
Vantul, zbarlit, tarandu-se pe labe,
m-adulmeca pe nari ca o jivina.
Stam inclestati pe arme, numai panda,
in gropile cu veghea mlastinoasa…
Simt viata buruienilor plapanda
cum, duh amar, pe-obrazul meu se lasa.
Tac brandurile. Vanat, cerul geme
si, scartaind, se-nchide ca o usa
deasupra, peste noi si peste vreme,
deasupra, peste vis, peste cenusa…
Un falfait ciudat in noapte zboara,
prin cucuruzi nelinistea tresare.
Pe darele cartuselor trasoare
sufletul urca, sufletul coboara.
Pe urma, amintirile… Se leaga,
se despletesc, se cheama, se-mpreuna,
ca niste zarzari albi fosnesc in luna,
si inima miroase-a flori, intreaga.

Vigoda, Septembrie 1941

BOMBARDAMENT DE BRANDURI

In floarea- soarelui, pe damb, in bozii,
in maracini, in gropnite: explozii.
La dreapta,-n stanga,- n fata, evantaie
si sfasiate cozi de valvataie.
Explozia acum e-un palmier,
sau un havuz cu despletiri de fier.
Zarea si-a smuls tunica spintecata
si pieptul, gaurit de rani, si-arata.
Sonora, moartea scutura pe deal
aprinse, rosii pleduri de metal.
Ba nu: si-a rupt, cu trosnet de arama,
pe cer, incandescenta ei marama…
Plesnind, vin stanci de fonta in secara
si-si varsa maruntaiele afara.
Fal, fal…. Cutremur surd. Vazduhul crapa.
Strambi, mortii ies din santuri si din groapa.
S-a spart un iad. Ne cad peste vesminte
zdrente de carne si nisip fierbinte…
Pe liziera arsa de salcam
scrasnim din dinti, murim sau ne taram.
In trupul tot, un tipat lung se frange,
si viata toata-i sange, – numai sange…

Karpova, August, 1941

CRUCIATII

Doamne, printre valvatai
suntem cruciatii Tai.
Cu asprime si cu vis
cruci de foc pe piept ne-ai scris.
Ne-ai taiat prin porumbisti
raiul Tau cu ingeri tristi.
Rai, in care branduri bat,
de chesoane spintecat…
Ne porti marsul triumfal
prin pucioasa si metal,
mucenici cu-obraji de zinc
in urgii ce nu se sting.
Spre ce grav Ierusalim
mergem sa ne rastignim.
Urcam Noul Testament
sub un dur bombardament,
si ne secera din cer
heruvimi sonori de fier…
Doamne, printre valvatai
suntem cruciatii Tai.
Ritmic, cum bocancii suna,
sangerand intram in luna.
In grenade si-n rucsac
ducem crancenul Tau veac
si purtam la centiron
Cerul Tau intr-un bidon.

MARS DE NOAPTE

Marsaluim… Prin noaptea cu taisuri,
strivim namolul, blestemam, scrasnim.
Calcam mocirle, sfasiem hatisuri,
marsaluim, marsaluim…
Marsaluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din carute si din cai.
A vizuina mirosim si-a fiare,
si-n gura gust simtim, de mucegai.
Bocancii sparti infig amare tinte
in glod, in smarc, in morlii-ascunsi sub lut
si-n tot ce-a mai ramas din noi fierbinte:
in lacrimi, in surasuri, in sarut.
Marsaluim. Din noaptea clatinata,
ciobita, luna, cum luceste-acum,
e-o casca de metal insangerata
pe varful unei cruci de fum…

Petrovcka, Septembrie, 1941

MORMINTELE

Sapa, camarade, sapa…
Au venit alti morti pe drum.
Frunti de ceata, ochi de fum,
pentru viermi si pentru groapa.
Alte cruci, pe alt colnic,
tot mai multe, tot mai dese,
luna grea sa le apese
cu zapezi de borangic…
Toarna glod, varsa argila,
adu crucea de molid,
casca sparta – ciob de blid –
pune-o-n varful de sindrila.
Sapa, sapa inainte,
cu sudoarea pe grumaz…
Sapa pentru camarazi
reci si vinete morminte.
Sapa, sapa. Bezna cade.
Toarna viermi, zvarle noroi
Peste ochii mari si goi,
sapa, sapa, camarade…
Pune rame peste vis,
pune lut pe maini de ceara,
mainile ce dezmierdara,
mainile care-au ucis…
Doncevo, Septembrie 1941