PRAPASTIA GLOBALIZARII

Aflam din ziare ca la 50 de ani, cel care in anii ’80 tinea in transa tineretul lumii intregi, nu o duce prea bine.

Cata verva etala Michael Jackson in video-clipurile sale din „Thriller”, cum mai sfarama parbrize, cum serpuia in mod incredibil, cum se mai apuca cu ambele maini de zona inghinala in scene nemaivazute pe la noi.. Ce muzica, ce imagini, ce dans, ce ritm, cata culoare si actiune, cum era sa nu ne fure ochii si mintile celor care eram adolescenti pe-atunci?

In mod similar, am devenit cu totii pro-Americani, privind la prosperitatea afisata in „Dallas”, ascultand lipiti de aparat, Europa Libera, dansand pe muzica americana, lasandu-ne dusi de imaginile caselor mari cu gazon perfect, a masinilor incredibil de late si stralucitoare, admirandu-le accentul si degajarea, dand o mica avere pentru o pereche de blugi Wrangler, sustinand echipele americane de baschet de cate ori jucau impotriva rusilor si exaltandu-ne atunci cand Ronald Reagan numea URSS-ul „imperiu al raului”, mestecand guma Wrigley’s cu portia si simtindu-ne si noi americani in spirit de cate ori puneam mana pe-o sticla de Pepsi ..

Au trebuit sa treaca 25 de ani ca sa incepem sa realizam falsitatea si ipocrizia celor care promoveaza asemenea „valori” lumii intregi, in vreme ce ei insisi sunt grav bolnavi. Precum incredibilele miscari ale lui Michael Jackson, impresionau adolescentii din lumea intreaga, tot astfel, incredibilele bombardamente „shock and awe” infaptuite de guvenul american impotriva unor tari slabe, care nu reprezentau nici o amenintare pentru ei, impresioneaza adultii de pretutindeni. Acum, rezultatele concrete ale acestei veritabile vrajitorii, sunt vizibile pentru oricine are ochi sa le vada.

Atat tara, cat si vedeta, aluneca incet dar sigur spre marginea prapastiei, intr-un scaun cu rotile, victime ale propriei grandomanii si excese, semiparalizati si profund faliti, atat moral cat si fizic si economic. Ambele corupte pana-n maduva, ambele bolnave terminal, ambele inca periculoase pentru mintile si sufletele celor fara discernamant…

Precum odata cu maturizarea am inceput sa intelegem cine este Michael Jackson si sa-l mentionam doar pentru a rade de el, uluiti de prostia si perversitatile lui, tot astfel, e timpul sa ne trezim si sa-ntelegem ca America chiar cand a fost ceea ce-a fost odata, devenea inevitabil ceea ce este astazi, un imperiu muribund, care in marsul sau catre groapa de gunoi a istoriei, isi foloseste muschii mari pentru a nenoroci pe cei care-i afla in cale.

Un gigant turmentat, cu picioare de nisip, care in timp ce urla isteric improscand bale, lozinci despre democratie si drepturi speciale pentru toate categoriile de nefericiti din lume, zdrobeste cu entuziasm tembel, tari, neamuri si indivizi, preocupati cu adevarata libertate, cea a pastrarii credintei, traditiilor si culturii, in care sunt ancorati.

Mancarea ei s-a dovedit nefasta, politica ei, ipocrizie din cea mai josnica, imbracamintea ei, anosta si proletara, cultura, o crasa incultura, iar degajarea afisata, doar o banala lipsa a bunelor maniere.

E timpul sa incepem sa radem de ea, denuntand-o pentru cei mai tineri si lipsiti de intelegere, refuzandu-i gunoiul oferit cu atata generozitate, de la „fast fooduri”, la filmele si cultura de doi bani si pana la vaccinurile cu care otraveste lumea intreaga.

E timpul sa ne revenim, sa ne adunam mintile, intremandu-ne barbatia si curajul si sa ne concentram asupra bogatiei imense care ne inconjoara, de la cea spirituala, oferita de credinta noastra Ortodoxa, la cele materiale continute in muntii, padurile, raurile si lacurile noastre, in cerul inca albastru atunci cand nu-i brazdat de dungile chimice deversate din imensele avioane NATO, la viata cea adevarata, centrata in jurul familiei si a prietenilor, la o cultura a vietii de dragul vietii si nu a muncii de rob, la mancarea adevarata si buna, la vinul aspru taranesc si prajiturile de casa, la bogatele noaste sarbatori, la tot ceea ce ne defineste ca Romani.

Daca ne vom vinde toate acestea pentru bunastarea de plastic, „halloweenul” si luminile stralucitoare afisate cu cinism in fata noastra, nu vom merita nici noi o alta soarta, decat cea pe care-au avut-o indienii americani, care si-au dat pamanturile stramosesti pe margele de sticla si lazi cu whiskey.

Imputinati, imbatraniti si degenerati fizic si mintal, dar „integrati” in cultura care le-a adus distrugerea, alcoolizati si suferinzi de aceleasi angoase ca si-ale ocupatorilor lor, „distrati” de aceleasi programe imbecilizante la televizor, saltand pe aceeasi muzica degenerata si nefiind in stare sa mai arunce un tomahawk cu mainile lor, dar inrolandu-se pe capete in armata care le lanseaza din butoane asupra altor nevinovati, dupa cum dicteaza interesele economice ale unei clici lenese si razboinice care le-a deturnat tara..

De 2000 de ani incoace, avem exemple mai bune de urmat decat acesta – n-ar fi pacat sa disparem ca neam, in neantul adus de globalizarea promovata de unii care nu existau inca bine, acum 200 de ani?

Nicolae

CUVANT DESPRE CUGETAREA LA MOARTE

SFANTUL IOAN GURA DE AUR, CUVANT DE LAUDA LA SFANTA MARE MUCENITA DROSIDA SI DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE

[…] Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.

[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.

[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.

[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.

Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele. […] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.

[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

UN EVREU IN FATA MORTII

Nu, nu este un atac impotriva evreilor. Este titlul cu care Tesu SOLOMOVICI (ZIUA) descrie spectacolul cu acelasi nume pus in scena de teatrul G. Bacovia din Bacau. Redau un pasaj:

Personaje fara nume si prenume: Heruvim-Carutasul (interpretat excelent de Viorel Baltag), Heruvim-Calul (exceptionala creatie mimica-actoriceasca a lui Dumitru Rusu), Heruvim-Femeia, Heruvim-Barbatul si Heruvim-Doctorul (roluri interpretate cu daruire de Daniela Vranceanu, Bogdan Matei si Gabriel Dutu), si celelalte reusite actoricesti, Heruvim-Vioara (Iustin Stefan Ciuche), (Heruvimul-Vesel (Firuta Apetrei), Heruvim-Mama (Alina Simionescu), Heruvim-Curva cu semn din nastere (Florina Gazdaru), Heruvimii-Dovlecei (Bogdan Buzdugan si Cristian Todica), Heruvim-Curva cu neg (Simona Nica). Cu totii, artisti ai Teatrului Municipal „G. Bacovia” din Bacau. Asadar, toate personajele sunt Heruvimi, adica ingeri, unii dintre ei nu au viata materiala, ceilalti – ingeri care sufera si sunt pe moarte, adica oameni. In viziunea Hanoch-Hausvater, cu totii sunt angajati intr-o hora a fiintei si nefiintei, ilustrand atitudinea evreiasca fata de moarte, asa cum se reflecta ea in Biblie, Talmud si in literatura rabinica: un amestec de sfidare si de acceptare. Heruvimii rad de frica oamenilor de moarte, dar se si minuneaza de zbaterea lor de a mai dainui. Chiar si dupa moarte, evreii inca mai pastreaza ceva din spiritul de sfidare a mortii. Se tine doliu, dar in jurul mortului se spun rugaciuni din Proferul Isaia, unde se afirma ca „Dumnezeu va nimici moartea pe vecie”. Hanoch Levin merge chiar mai departe, dupa moartea lor, Heruvim-Barbatul si Heruvim-Femeia, goi si luminosi, se inlantuiesc intr-o frumoasa acolada sexuala. Viata transgreseaza moartea.

si

Spectacolul lui Alexander Hausvater este unul initiatic, de unde si dificultatea descifrarii simbolisticii. Hausvater si-a dorit atmosfera misterioasa de basm a spectacolului. Grotesc, umor negru, spune Hausvater. Satira adresata societatii, dar si sufletului. Un spectacol de text, muzica, imagine, care celebreaza viata si moartea. Betivi, curve, heruvimi, suflete de pe doua lumi, animale fantastice, obiecte animate, oameni zburatori. Chagall, Cehov, Fellini – apelati de Hanoch Levin, magicianul, arunci cand si-a scris ultimul sau text pe patul de moarte. In ebraica, nesama inseamna suflet, si nesima-respiratie. Cimitirul devine la Levin-Hausvater un loc al sufletului, dar si al respiratiei. Cimitirul… o carciuma hazlie? De ce nu, daca acolo omul isi poate realiza cele mai fantastice vise. E o veselie contaminata de tristete, pentru ca, in spatele gurilor care rad, al picioarelor care danseaza si al vocilor care lucesc, simti tristetea profunda. Si o nostalgie pentru o lume mai blanda. Un vis de iubire nerealizat – iata cum ar trebui vazut „Requiem”-ul lui Levin, spune regizorul Hausvater. Ca intr-un testament, dramaturgul israelian inscrie ultimul sau indemn: sa nu devenim umani numai in umbra mortii. Sa ne acceptam, sa ne iubim, si sa impartim frateste planeta pe care traim. O ultima lauda pentru scenografia, lumina si costumele spectacolului (Gelu Risca) si partitura muzicala (Aurel Ursinschi). Teatrul Municipal „G. Bacovia” din Bacau s-a intalnit cu Hausvater intr-o zodie ferice.

Alte comentarii, de prisos…

UN REVELION SCEPTIK

N-as vrea ca prin aceste ganduri sa fiu rastalmacit, nu vreau sa dau apa la moara celor ce in mod eronat atribuie Bisericii adjective din cele mai totalitariste. Totusi, la urma urmei, raman un scpetic, care are prostul obicei de a spune lucrurilor pe nume. Daca veti analiza la rece, veti constata ca am dreptate. Cei care inca nu s-au eliberat de duhurile bahice sunt sfatuiti sa dea ALT+F4.

Pe 1 ianuarie, tot globul celebreaza (nu zic sarbatoreste, nici praznuieste) trecerea in noul an. Noul an laic, pentru ca, din punct de vedere bisericesc noul an incepe la 1 septembrie. Conform acestuia mai intai avem Nasterea, Invierea si Inaltarea Domnului, apoi Adormirea Maicii Domnului. Dupa calendarul laic, noul an incepe cu Botezul, Invierea, Inaltarea si se termina cu.. NASTEREA. In fine…

Ei bine, cu aceasta ocazie, mobilele sunt floodate de sms-uri, liniile telefonice se inrosesc de cata informatii poarta, iar canalele Tv declanseaza o adevarata vanatoare de vedete care sa se strambe in fel si chip pe micul ecran, precum clownii, iar lumea, cu mic, cu mare, sa arate cu degetul inspre ei si sa rada. Oare potopul in vremea lui Noe, n-a venit pe cand oamenii mancau si beau? Desigur, nu vreau sa condamn adunarile, buna dispozitie, nici mancarea, nici bautura, insa vreau sa subliniez ca mai ales de Revelion este un spectacol grotesc, iar noi suntem actorii nu spectatorii. Si nu ne plateste nimeni, nici in bani nici in altceva cat de cat folositor. Din contra, ne pagubim. Iata cum.

Cu fiecare zi care trece, inaintam in varsta, iar cu fiecare an, inaintam in moarte. De 1 ianuarie toata lumea se veseleste, dar pentru ce? Oh, omule cu de la tine putere ai mai bifat un an in viata ta? Cu de la tine putere sezi acum si petreci cu cei dragi? Oare nu te comporti cam egoist? Petreci, dar ce petreci? Un nou an care trece pe langa tine. Vei fi mai batran, mai neputincios dar oare vei fi si mai intelept, asa cum presupune batranetea? Adevarata intelepciune este frica de Dumnezeu. Daca nu petreci noul an in frica de Dumnezeu, daca nu-I arati Lui recunostinta ca te-a invrednicit sa mai apuci nu un an ci o zi, daca nu incerci sa te despatimesti mai mult, sa te induhovnicesti mai mult, atunci anul ce vine va trece pe langa tine si bucuria ta cea de acum este in van. Oh, omule, ar zice un Efrem Sirul, oh, omule ar zice un Nicodim Aghioritul. In ziua cand crestinii il praznuiesc pe Sfantul Vasile cel Mare, de a carui putere se tem si dracii – si inca ce fug – tu, in loc sa iei parte cu smerenie la priveghere, petreci in nesimtire, noul an. Oare ce crezi, fratele meu, ca moartea nu te poate gasi la inceputul lui ianuarie? Oare iti alegi tu clipa mortii? Nu, moartea nu se teme de buna ta dispozitie insa dracii se tem de molitfele Sfantului Vasile. Dumnezeu?! Biserica?! Las’ c-am eu timp tot anu sa dau si pe la popa… Acum sampania sa curga. Muzica sa cante, femeile sa danseze. La multi ani tuturor! Si urmeaza apoi o serie de urari care mai de care mai prostesti, cu rima, fara rima, sincere, dar mai degraba pline de fatarnicie…

Sa ne aducem aminte, daca vrem sa ne mantuim, ca frica de Dumnezeu si teama de moarte il tin pe om departe de pacat. Cand omul se face pe sine Dumnezeu si cand omul isi acorda luisi centrul atentiei atunci vine si caderea. Sub diferite forme.

Pe timpul comunistilor il asteptam nu pe Mos Craciun ci pe Mos Gerila. Tot un Mos, tot cu barba, care aducea tot cadouri, insa un Mos DESACRALIZAT! Se dorea, asa cum astazi este evident pentru toti, indobitocirea omului, satanizarea lui, sau reeducarea lui. Trebuia sa te lepezi de credinta, de morala, de constiinta pentru a sluji cui? Satanei deghizate in diversi binefacatori ai omenirii. La fel cum se va autointitula si Antihristul cand va veni. Asa a fost nu numai cu Mos Craciun dar si cu Sfantul Vasile. Nu mai incepem anul cu binecuvantarea acestui mare sfant, ci, in locul lui, Revelionul, cu focuri de artificii, spectacole care mai de care mai hilare insa aceeasi desacralizare, aceeasi salbaticire. Iar astazi, datorita acestei reeducari ce mascat isi are continuitatea si in zilele noastre, desi sarbatorim pe Mos Craciun, nu mai simtim mirosul de tamaie din aer. Nici pe ingeri nu-i mai auzim cum colinda. Nu vedeti, parca nici colindele nu mai sunt colinde? Acum avem colinde remixate, cele traditonale mai rar. Joaca Irodiado, joaca! Acum e vremea ta. Iar noi, drept multumire iti vom da capul Sfantului Ioan Botezatorul, care semnifica orice om din zilele noastre care vrea sa duca o viata virtuoasa; orice om care refuza reeducarea si spalarea pe creier! Joaca…

Dedicat tuturor prietenilor, rudelor si apropiatilor care m-au scos din sarite cu mesaje aiurite cand un sincer si traditional La Multi Ani! ar fi fost si suficient si, mai ales crestineste. Fara „purtarea lor de grija” aceasta insemnare, poate, ar fi ramas la stadiul de schita. Daca aceste persoane ar afisa atata dragoste si grija pentru lecturarea unui scurt pasaj din Evanghelie sau pentru citirea unei mici predici… La multi ani si voua! Tuturor.

2008! Oare ne va rabda Dumnezeu pana la capat, ca sa prindem si 2009?…

AMERICANII – CEI DINTAI TERORISTI

Asa-zisul motiv folosit ca pretext de Georgica Tufis (Bush) pentru atacarea Irakului a fost detinerea de catre regimul lui Saddam a armelor de distrugere in masa. „Eroii” americani urmau sa descinda pe cheltuiala lor in aceasta tara pentru a rasturna ostilul guvern de la putere, guvern, regim mai bine zis, care impiedica educatia copiilor, care nu proteja familia si care, per ansamblu isi batea joc de proprii cetateni. Insa americanii au dus in Irak nu democratia invocata ci armele chimice. DA, in acest razboi, singurii care au folosit arme chimice au fost americanii. Am scris anterior despre folosirea armelor cu uraniu in Irak, arme care vor distruge lent dar sigur populatia din acea zona, precum si pe soldatii americani participanti la eveniment. Astfel de arme au mai fost folosite si in Afganistan si in Serbia asa incat nu numai cei 20 si ceva de milioane de irakieni vor fi afectati.

Tot pe question911.com gasiti un filmulet care da in vileag alta nenorocire. In Irak s-au folosit bombe cu fosfor alb. Astfel de bombe ataca NUMAI carnea, hainele si mobilierul ramand intacte! Carnea se topeste si se ajunge la ceva de genul:

sau

Iata democratia instaurata in Irak, acolo unde si noi avem trupe. Iata teroristii irakieni si pe cei… americani. Victime civile, oameni nevinovati. Daca ar fi fost inca la putere Ceausescu oare asa am fi patit si noi? Ah, noi n-avem asa de mult petrol insa avem destule alte bogatii naturale care compenseaza (vezi URANIUL nu aurul de la Rosia Montana).

Atacul cu fosfor alb s-a petrecut in timpul noptii cand oamenii dormeau. Saracii, s-au urcat in pat de buna voie dar de ridicat…

Dar mai corect ar fi sa-i acordam cuvantul Domnului Presedinte George Bush, care ne va explifica in terminologragie texana cum e cu razboiul acesta din Iraq:

Ce parere aveti? Le dam baza de la Kogalniceanu sau nu? Ni-i luam drept protectori pe americani? Cu asa prieteni nu mai ai nevoie de dusmani, vorba aia…

Cata dreptate avea Tutea cand a zis despre americani ca nu-s decat niste animale care traiesc in case si care nu fac altceva decat sa provoace haos planetar. 🙂