SE DUC CAMARADE COCORII

 de Simion Lefter

Se duc camarade cocorii
cu visele noastre’napoi,
fac cerc peste ceru’nchisorii
si-si iau rãmas bun dela noi.

Pe tãrmuri de vis si luminã
duc cântecul nostru pribeag,
când îngeri de nea se închinã
si toamna se stinge în prag.

Din zãri, peste ziduri trec norii
ce-apasã pe suflete, grei,
se duc camarade cocorii,
se duc anii nostri cu ei…

CRACIUN 1951

de N. S. Govora

A pornit ca si-alte dati,
Prin troiene de nameti,
Ieri asa cam pe la toaca,
Cu mustati de promoroaca,
A pornit hoinar la drum,
Si-i deja pe-aproape-acum,
A pornit copiii spun,
De departe, Mos Craciun.
Mos Craciun cu barba alba,
Vino’n noaptea asta dalba,
Treci cortina cea de fier
Si vino cu Lerui-Ler.
Vino si la casa noastra
Si ne bate la fereastra,
Vin batrane’n fapt de sara,
Si la cei fara de Tara.
Mosule cu zambet drag,
Vino si la mine’n prag.
Si te rog sa nu-mi aduci,
Nici stafide si nici nuci.
Roscove si jucarii,
Sa le tii pentru copii.
Mie Mos Craciun iti cer,
Sa-mi aduci un colt de cer,
Din indepartata Tara,
Ferecata’n grele fiara.
Mos Craciun te rog mai adã,
Doar un bulgar de zapada.
Bulgaras de alba nea,
Sa-l lipesc pe fata mea,
Obrajii sa-l incalzeasca,
Lacrimile sa-l topeasca.
Mos Craciun, Mos Craciun,
Asi mai vrea ceva sa-ti spun.
Inainte de-a veni,
Treci la mandra intr’o zi.
Si din parul ei balai,
O suvita tu sa-i tai.
Si sa mi-o aduci apoi,
Cand ai sa ajungi la noi.
Mos Craciun si de-ai putea,
Inca asi mai vrea ceva.
Si te rog, te rog in soapte,
Cel putin pentru o noapte,
Pentru noaptea de Craciun,
Mosule cu zambet bun,
Ca’n povesti, pe-un nor de parã,
Adã-ne, intreaga Tarã.

SCRISOAREA TATII

de Stere Mihalexe

Fiule, fiule, ce lungã-i calea!
Pânã la tine sunt mãri,
trenuri, jandarmi si ocari
si stele ce nu ne stiu jalea.
Singurãtatea n’o mai stiu plânge.
Te-ai dus în legendã, te ispitirã haiduci?
Si tara-i numai morminte si cruci,
timpul în calendar s’a fãcut sânge…
Din fundul Aiudului, ochii tãi urcã
pe cer ca doi luceferi de piatrã;
îmi vâjâie vânturi sub cãpãtâi si mã latrã;
clocesc urâturi sub bundã, sub turcã…
Fac un pas, schioapeti alãturi în fiare;
mãnânc, esti în lingura mea;
aprind o fãclie de cumpãna grea,
cad lacrimile tale din lumânare.
Cu lungi tânguiri sã mã scoale,
noaptea, vine lantul tãu blestematul!
Eu strig: -Lantule, lantule, lasã-mi bãiatul,
fereacã-mi mie gleznele goale!
Cu pasi de umbrã din tintirim,
uneori noaptea, maicã-ta vine:
-Ia-ti plânsul bãtrâne si vino cu mine,
temnita’n lacrimi sã o topim…

DIN AIUD

de Simion Lefter

Iti scriu o carte mamã din Aiud,
din temnita cu lacrimi si zãbrele,
cu ziduri reci, de unde nu s’aud
cum mor în lanturi visurile mele.
Trec zilele de plumb mai greu ca anii,
se scurge viata’n silnicã povarã;
în suflet mi se scuturã castanii
si plâng un vis pierdut de primãvarã.
Flãcãul tãu voinic, cu piept de-aramã
ce haiducea adesea pe poteci,
azi nu mai e decât o umbrã, mamã,
în temnita cu zidurile reci.
Cu trupul rãstignit pe gratii, sânger
când luna s’a oprit în vârf de brad
ca o fãclie-aprinsã de un înger
când moare’n temnitã un camarad.
Iti scriu o carte, poate cea din urmã
când dansul Salomeei e în toi,
cãci pânã’n zori o viatã iar se curmã,
cã zi si noapte moartea-i printre noi.

MAMEI

de Simion Lefter

Noapte bunã mamã, noapte bunã,
suflet scump nepretuit balsam,
au venit si stelele sã-ti spunã
cã-i târziu si-ai adormit la geam.
Luna a apus dupã ulucã
si-ai rãmas iar singurã’n pervaz.
Du-te mamã, du-te si te culcã
în zadar ai asteptat si azi.
Si icoana parcã stã sã plângã
peste pãru-ti viscolit de nea,
candela-i aproape sã se stingã,
ai uitat azi mamã si de ea.
An de an, ba azi ba mâine, poate,
îti astepti feciorul în pridvor.
El prin închisori se stinge’n noapte,
biciuit pe drumul robilor.
Noapte bunã, noapte bunã mamã,
Domnul sã-ti aline visul drag,
negura s’o vezi cum se destramã
sã-ti îmbrãtisezi fecioru’n prag.

HORIA

de Aron Cotrus

de jos
te-ai ridicat drept, pietros, viforos,
pentru moti,
pentru cei sãraci si goi, pentru toti…
si-ai despicat în douã istoria,
tãran de cremene
cum n’a fost altul sã-ti semene,
Horia!…
te-ai desprins aspru din gloatã,
cu-obraji supti,
cu ochi crunti,
sã lupti
sã ‘nfrunti
din sãlbatecii-ti munti:
ostile craiului, temnitã, roatã…
vrut-ai sã spinteci pe munti, pe vãi,
largi, netede, slobode cãi
pentru-ai tãi
cei mâncati de strãini, despuiati
de biruri, de sbiri,
de rele-orânduiri…
si uitati
de regi si’mpãrati…
pân’la Bãlgrad pe roatã,
uimind cãlãi, nemesi, gloatã,
ti-a bãtut neschimbat sub tundra sãracã
aceeasi mare, ne’nfricatã inimã romano-dacã…
duhul trãeste încã treaz în munti
si va trãi dârz cât vor domni peste moti
sbiri crunti
si miselnici despoti…
urias domn
pe-al adâncurilor noastre sfâsiat somn,
pe-al rãzmeritelor rosu praznic, –
mai rosi-vei oare vreodat, nãpraznic,
acestui neam, viata si istoria, –
tu,
munte
al vrerilor noastre celor mai crunte.
Horia?!…

TARA

de Aron Cotrus

Din belsugul tau, doar grumba paine;
din timpul tau: ziua de maine…
Calcu-ti pamantul, cu gandul departe,
pe aripi albastre, frematand peste moarte…
Cu vrere de cremene, cu privire’ndrazneata,
invalui azi tara ce-mi creste in fata,
si’n a mersului traista ce-a visului paine,
risipindu-ma pe stancile si-ogoarele veacului,
cu darnicia far’de masura-a saracului,
spre soare-asfinte
cu frunte fierbinte,
cu tot avutu-mi pamantesc,
darnic ma saman, ma risipesc,
spre Romaniile navalnice de dincolo de maine…
(Variantã a poeziei „Mâine”)

COLIND DE CRACIUN

de Valeriu Gafencu

La fereastra robilor,
Cântã îngerii în cor
De cu searã pânã’n zori,
Au venit colindãtori,
Îngerii nemuritori,
Încãrcati cu dalbe flori.

Refren:
Lãsati copii sã vinã
Sã-mi aducã din grãdinã,
Dalbe flori de sãrbãtori,
Dalbe, dalbe flori.

Cântã robii omnului
Înjugati cu jugul Lui
Pe malul Trotusului.
Dar cântarea lor e mutã,
Cã-i cu suferintã smulsã
Si cu rugãciuni crescutã.

Refren: …
Stã un copilas în zare
Si priveste cu mirare,
O fereastrã de’nchisoare.
Lângãmicul copilas,
S’a oprit un îngeras
Ce-i sopteste drãgãlas.

Refren: …
Azi Crãciunul s’a mutat
Din palat, la închisoare
Unde-i Domnu’ntemnitat.
Si copilul cel din zare
A venit la închisoare
Sã trãiascã praznic mare.

IMNUL INVIERII

de Valeriu Gafencu

Vã cheamã Domnul slavei la luminã,
Vã cheamã mucenicii’n vesnicii,
Fortificati Biserica crestinã,
Cu pietre vii zidite’n temelii.

Refren:
Veniti, crestini, luati luminã,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniti, flãmânzi, gustati din cinã,
E nunta fiului de Împãrat.

Sã creascã’n inimile noastre’nfrânte,
Un om nãscut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre sã se’mplânte,
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Refren: …
Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboarãpe pãmânt,
Din piepturile voastre-nsângerate
Rãsunã Imnul Învierii Sfânt.

Refren: …

FRATE DRAGA

de Valeriu Gafencu

Frate dragã, din grãdinã,
Îti trimit în dar un crin,
Sã-ti mângâie lin privirea,
Cu vesmântul lui divin.

Floare dragã, floare dalbã,
Cât de mult as vrea si eu,
Îmbrãcat în hainã albã,
Sã mã duc la Dumnezeu.

Rãsãdit acolo sus,
În grãdina minunatã,
Sã-mi simt viata’mbãlsãmatã,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înãbusit în noapte
Si suspin cu glasul stins,
Dã-mi vesmântul alb de nuntã,
Cu crini minunati încins.

TRAIESC FLAMAND

de Valeriu Gafencu

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu lacrimi si cu apã vie,
Potirul florii e o’mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c’o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m’am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã’njurã
Si’n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se’ndurã.

RAVAS DIN PRIBEGIE

Iti trimit, mai Ghita frate
Acest ravas de departe.
Ca sa stiti ca mai traiesc
Si pe-aici ma chinuiesc.
Departe de voi si tara,
Prin straini painea-i amara.
Tot ce’ncerc si tot ce fac,
Nimica nu mi-i pe plac.
Port in suflet greu alean
Si ma usuc an cu an.
An cu an si zi cu zi,
Tot asa pan’ce-oi muri.
Ma tot rog in gandul meu,
Doar s’a’ndura Dumnezeu
De neamul nostrucrestin,
Ce se stinge’n jug si chin.
Cine-si pierde Tara lui
E copil al nimanui,
Ratacind din loc in loc,
Suflet fara de noroc.

Unde’s mandrii nostri munti,
Sate cu batrani carunti,
Izvoare ce spun povesti
Plaiuri scumpe romanesti,
Dumbravi cu stejari batrani,
Hore mandre de romani?
Acea lume de tarani
Ce’s stapani de mii de ani,
Peste glia cea strabuna
Cer de stele, soare, luna.

Cand traia mama si tata
Si ne strangeam toata gloata,
La un Pasti sau la Craciun
Cu colindul de Ajun,
Eram toti veseli, vioi
Cu toti fratii langa noi.
Bucuria noastra mare,
Stralucea ca sfantul soare.
Insusi Bunul Dumnezeu,
Parca traia’n satul meu.
Gradinile roditoare,
Infloreau scaldate’n soare
Grijite cu drag si zor
De crestinescul popor.

De pe drumurile straine
Ce sa va trimit fratine?
Bani si-averi n’am adunat,
Doar ceva de imbracat.
Nu mi-am ridicat palate,
In neagra strainatate.
Nici viata n’am avut,
Chinul vostru m’a durut.

Asa mi-a fost datul sortii,
Sa nu-i vad in ceasul mortii,
Nici pe mama, nici pe tata,
Nici pe frati, nici pe surori.
Cum sa mai fi strans comori,
Pe pamanturi rosi, pustii,
Unde nu cresc bucurii?

Pe meleagurile straine,
Nu gasesti umbra la nime.
Numai pietre, numai spini,
Sa tot plangi, sa tot suspini.
N’ai nici frati, n’ai nici surori
Codri verzi, gradini de flori.

Unde-i, mai frate Mihai,
Tara noastra ca un rai,
Lanuri bogate, livezi
Primaveri si rauri verzi?
Frunza toamnei cu rugina,
Manastiri cu Bucovina,
Ierne grele si nameti
Cern fulgi albi pentru poeti.

Dormeau vaile’n zapada
Si crestea iarba’n livada.
Barsanele la izvor
Fluerul ciobanilor.

Ma rog, Doamne, si ma’nchin
Sub streasina de Cosmin,
Sa ma’ntorc din pribegii
Pe carari de vesnicii.
In pacea satului meu
Aproape de Dumnezeu.