SI-A ANGAJAT PATRIARHIA DJ?

La sfarsitul lunii martie, a avut loc in Capitala un alt protest impotriva actelor biometrice. Patriarhia Romana a luat act de aceasta demonstratie si a emis un Comunicat. Avand in vedere ca tonul este mai moderat, dar ca totusi, in esenta este acelasi lucru, inclin sa cred ca Patriarhia a angajat un DJ sa remixeze cuvintele parintelui Stoica. Este rezonabila atitudinea de a nu reactiona sub presiune, dar Patriarhia se contrazice singura cand zice ca: „Biserica Ortodoxă Română nu reacţionează automat şi fără discernământ la presiunile şi manifestaţiile stradale ale unor asociaţii şi organizaţii, care – fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română – folosesc Dealul Mitropoliei ca loc de desfăşurare a mişcărilor protestatare”. Invitatia la dialog fost facuta in repetate randuri, dar reprezentantii Patriarhiei au inteles sa participe la acest dialog pur si simplu prezentand pozitia Patriarhiei, comentand ambiguu luarile de atitudine iar apoi ridicandu-se de la masa, in semn de protest fata de… lipsa de dialog. Biserica ar trebui sa reprezinte interesele credinciosilor si sa avertizeze si sa condamne tot ce poate atenta la mantuirea sufletelor acestora. Acest lucru este o datorie, o obligatie din partea ierarhiei si un drept pentru credinciosi, instituite chiar de Domnul Hristos. Prin lepadarea de problemele cu care se confrunta credinciosii, Ierarhii devin furi si isi pierd imputernicirea de a pastori enoriasii. Biserica este un factor de mentinere a pacii sociale in cadrul societatii, dar este ultimul lucru pe care trebuie sa-l faca in relatia cu Statul ateu/necrestin. Hristos n-a venit sa aduca pace ci „sabie”, si a condamnat atitudinea fariseilor. E drept ca a zis dati Cezarului ce este al Cezarului, dar ascultarea aceasta merge pana la pacat, deoarece cezarul este stapan pe bunurile pamantesti nu si pe cele sufletesti. Statul are dreptul sa-si tina evidenta cetatenilor, dar nu sa transforme cetateanul intr-un obiect si sa-i ingradeasca libertatea. Chiar daca acum este vorba de cipuri in pasapoarte, mass-media internationala a aratat ca in Occident aceste cipuri se implanteaza sub piele, iar experti in domeniul IT au demonstrat ca datele din acele cipuri nu sunt deloc sigure, putand fi usor manipulate/falsificate. Istoria recenta a demonstrat ca totul este folosit impotriva omului, pentru instaurarea dictaturii si a controlului total. Chiar si astazi, in vremurile asa zis democratice, asistam la transformarea treptata, dar din ce in ce mai vizibila, a lumii intr-un sistem socialist, mai comunist decat cel comunist simtit pe propria piele. Mai mult, zeci de documentare si informatii au dezvaluit adevarul despre presupusii teroristi si falsele atentate, nu numai din America, dar si din Spania, Marea Britanie sau alte parti ale lumii. Argumentarea cu securizarea datelor nu „tine” deoarece, cipurile pot fi hacuite, iar in al doilea rand, „teroristii” au fost agenti ai diverselor servicii secrete, insarcinate cu efectuare de operatiuni pentru instaurarea Guvernului Mondial. Este de-a dreptul uimitor sa vezi cum o problema asa de serioasa este ridiculizata de cei care ar trebui sa o condamne si cu cata usurinta purtatorul de cuvant al Patriarhiei a declarat ca va fi primul care-si va lua cip.

Pe de alta parte, trebuie maxima prudenta in expunerea cauzei, pentru ca foarte usor se pot oferi argumente partii adverse, prin atitudini exagerate, prin exces de zel, cuvinte spuse la „cald” si per ansamblu fara o sfatuire cu duhovnicul. Asa cum am aratat si in alt articol, campania de protete impotriva cipurilor trebuie sa se desfasoare sub semnul MARTURISIRII dreptei credinte si nu sub semnul fanatismului sau anarhiei, asa cum am remarcat in vreo doua cazuri pana acum. DECLAR IN MOD PUBLIC, PE ACEST BLOG, CA SA FIE CLAR PENTRU TOTI: SUSTIN CAMPANIA IMPOTRIVA CIPURILOR, PORNITA IN URMA LUARII DE POZITIE A PARINTELUI IUSTIN, DAR MA DELIMITEZ DE ORICE ACTIUNE EXAGERATA, NESABUITA SI NEDUHOVNICEASCA A UNORA CARE, PARCA FARA SA GANDEASCA, FAC AFIRMATII PUERILE, HAZARDATE SI PANICANTE.

Fiecare reactioneaza dupa cum ii este firea, unii pe un ton mai domol, altii pe un ton mai aspru, insa in tot cazul nu trebuie sa lipseasca argumentarea ideii. N-as vrea, pentru ca ma exprim mai acid, sa fiu incadrat in acest tavalug care observ ca inghite pe tot mai multi, mai ales din cei care protesteaza dar sunt in afara Bisericii. Atitudinea prompta, ferma, nu trebuie confundata cu „perlele” scoade de unii sau altii in diverse locuri si circumstante. Duhul marturisirii nu are de-a face cu anarhismul si dezordinea in care se zbat unele suflete framantate, pe drept cuvant, de aceasta problema. Singura vina pentru toata poveste o au Patriarhia si Sinodul, deoarece nu iese fum fara foc si tot efectul are si o cauza. Iata cateva din atitudinile lamentabile sesizate doar in ultima vreme in exprimarile Patriarhiei:

– refuza dialogul

– condamna reactiile firesti la stimulii din societate, cand ea insasi trebuie sa fie prima care sa reactioneze

– este total lipsita de atitudine in unele privinte, cum ar fi marsul homosexualilor, coruptia din societate, globalizarea, avorturile, ecumenismul sau conflictul din Kosovo

– acuza total aiurea pe unii ca vor sa se substituie Sinodului, interpretand rautacios unele afirmatii, exagerand si cautand nod in papura. Nu este in stare sa formuleze replici pertinente la acuzele care i se aduc.

– acuza pe altii de extremism si lipsa de dialog cand insasi refuza dialogul si practica metoda pumnului in gura, dupa principii staliniste, bine stiute si studiate

– emite comunicate jignitoare, penibile chiar pentru un asemenea nivel si fara argumentare temeinca, logica sau scripturistica si sustine actiuni care lezeaza demnitatea si integritatea morala, desi vehiculeaza cuvinte ca „Scriptura”, „Hristos”, „morala crestina”, „invatatura de credinta”

– sprijina actiunile politice si necrestine ale Statului, desi condamna implicarea in politica, uitand unde a dus compromisul cu sistemul ateu-comunist.

– nu da dovada de transparenta, ameninta cu diverse sanctiuni pe cei ce indraznesc sa se impotriveasca pumnului de fier al patriarhului Daniel, fara a preciza pe ce temei sunt fondate acestea

– intretine o stare de tensiune in Biserica, prin jignirea si „prigonirea” unora ca Parintele Iustin, macar ca sunt unii care in numele Parintelui actioneaza subminand insasi cauza pentru care lupta. Acuza pe toti cei care-i aduc reprosuri, de schisma, cand ea insasi intretine fermentii acestei (viitoare??) actiuni

– se ghideaza dupa norme proprii, interne, facand abstractie de ce se intampla in celelalte Biserici Ortodoxe, adevaratele Biserici Surori. Sinodalitatea si NU dictatura au lamurit dreapta credinta de inselaciuni, intotdeauna.

– alte probleme care ar trebui rezolvate CITITI AICI

Imi exprim in continuare durerea ca Patriarhia ne impinge incet dar sigur spre schisma si ca dialogul este impiedicat de unii ce se cred mai mult decat sunt. Induhovnicirea ramane in continuare principalul scop in viata si preocuparea esentiala pentru orice crestin. Sunt unii, din pacate, care cred ca impiedicand sau amanand decizia de „stantare” isi pot vedea nestingheriti de viata caldicica de pana acuma. Acestia sunt dintre cei care exagereaza in ton si in idei, cei neduhovnicesti, putin dati pe la biserica. Mersul pe la biserica si trecutul pe sub epitrahilul duhovnicului sunt cele 2 criterii prin care recunoastem un marturisitor de un anarhist. Clar sau nu?

UN PRIM PAS SPRE NORMALITATE

Ca si in anii trecuti, Saptamana de rugaciune pentru unitate va incpe de la 18 ianuarie. Insa, Patriarhia anunta ca se va tine cont de decizia Sfantului Sinod prin care se interzice RUGACIUNEA IN COMUN, participarea activa la ceremoniile religioase ale altor denominatiuni. Asa zice Patriarhia, iar noi n-ar trebui sa tinem cu ursul si sa asteptam deznodamantul.

Un prim pas spre normalitate. Reformulez: un prim pas fortat (de noi) care se face spre normalitate si respectarea Canoanelor. Sa fie intr-un ceas bun :).

SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

Silviu Aronet de la Revista Gand si Slova Ortodoxe a scris un articol despre canonizarea marturisitorilor din temnitele comuniste, pe care va invit sa-l cititi.

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit [1]”

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]).

Sfinţii închisorilor vor fi canonizaţi la calendele greceşti. Cel puţin asta este concluzia care se desprinde ascultând vorbele purtătorului de cuvânt al patriarhiei, pr. Constantin Stoica. Acesta spune – şi acesta nu este un punct de vedere personal, care poate fi subiectiv, ci reprezintă punctul de vedere oficial al instituţiei ecleziale pe care o reprezintă, Patriarhia Română -: „Comisia de canonizări a sfântului Sinod are în atenţie, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoţi, monahi şi monahii, credincioşi laici şi mireni, din istoria Bisericii şi a poporului nostru. În acest sens, se urmăreşte o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori şi martiri, începând cu secolul al XVI lea, până în secolul al XX lea inclusiv (subl. red.). Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Ţării Româneşti sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX – lea. Cu certitudine le va veni rândul şi martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiţi. Fără îndoială vor fi cercetate şi cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiţia Ortodoxiei, după cum ştiţi, până se declanşează procesul de canonizare, se desfăşoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp”.

Scurt, clar şi la obiect! Adică ne aflăm cu demersurile privind canonizarea în secolul al XVIII lea şi poate peste câţiva ani sau zeci de ani vor veni la rând – rândul fiind unul din elementele definitorii ale orânduirii comuniste, ca şi limba şi gândirea de lemn, dealtfel – şi martirii închisorilor, noii mucenici ai veacului XX.

Acest mod de abordare a problemei este fals, manipulant şi reprezintă o politizare a problemei.

Fals pentru că această abordare a problemei din perspectiva timpului este valabilă în cazul cuvioşilor a căror viaţă trebuie cercetată „temeinic, aprofundat” şi apoi să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul mucenicilor, însă, se caută doar curăţia dreptei credinţe, care constituie principalul etalon pentru canonizarea lor. Ori în cazul de faţă este indubitabil că Valeriu Gafencu, Daniil Tudor, pr. Ilarion Felea, monahia Mihaela Iordache şi mulţi alţii au murit mărturisindu-L pe Hristos şi dreapta credinţă ortodoxă, în confruntarea cu „cel mai nimicitor experiment care a fost altoit vreodată pe trupul şi pe sufletul vreunei comunităţi omeneşti: comunismul” [2].

„Ori în secolul XX Biserica Ortodoxă a îngenuncheat în faţa satanei şi atunci nu avem mucenici, ori Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună şi atunci este firesc să-i canonizăm pe aceşti sfinţi ca poporul să-i cinstească cu evlavie” se întreabă teologul Danion Vasile. Iar răspunsul îl dă poporul dreptcredincos care îi cinsteşte – mă refer la cei care cunosc subiectul nu la cei ignoranţi sau răuvoitori – are evlavie faţă de cei care au suferit în închisori, faţă de cei care sunt rugători în ceruri pentru neamul românesc şi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu se milostiveşte spre noi, păcătoşii şi nevrednicii.

Fals, pentru că există un precedent! Biserica Ortodoxă Rusă şi-a canonizat mucenicii Gulagului comunist cu zecile cu sutele, având peste 1700 de noi mucenici în calendar, după cum arată şi vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu: „Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii sunt renegaţi de Biserică din motive politice şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod despre puterea crucii: Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici? Nu a auzit că pocăinţa şi curăţire lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?” [3].

Manipulant pentru că în momente de cumpănă, de extremă urgenţă, nu se poate accepta ca argument „abordarea cronologică a cazurilor”. Fără a pune la îndoială vrednicia Domnitorului Grigore al II lea sau a lui Veniamin Costachi – vrednici cu adevărat de canonizare – nu se pot pune în balanţă aceştia cu cei care au suferit în gulagul românesc. Sunt măsuri diferite şi doar gândirea de lemn a administraţiei bisericeşti poate refuza a lua în discuţie, în regim de urgenţă, martirajul românilor care au suferit şi au murit pentru Hristos în spaţiul concentraţionar românesc. Acest fapt „este mai mult decât indiferenţă, este anormalitate” spune jurnalistul Rafael Udrişte.

Este politizare pentru că ierarhia bisericească este prizonieră a statului laic, ateu şi masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului”, după cum îl defineşte Părintele Calciu. Iar liderii, modele ale lumii de astăzi, nu suportă să fie comparaţi cu sfinţii închisorilor; diferenţa este atât de mare încât aceştia nu suportă comparaţia, iar „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar” [4].

Ar fi cazul ca Patriarhia Română, Sfântul Sinod să treacă peste orbire şi laşitate, să asculte vocea poporului dreptcredincios, care are puterea de a canoniza – şi chiar o va face în ciuda opoziţiei sinodului şi a patriarhiei, al cărui rol este consultativ şi executiv în acelaşi timp – şi să-i canonizeze pe Sfinţii închisorilor care „veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori” [5].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Amin!

++++++++

[1] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 noiembrie 2008

[2] Radu Mărculescu, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Albatros, Bucureşti, pag. 9

[3] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

[4] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 nov. 2008

[5] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

CINE DENIGREAZA BISERICA ORTODOXA?

articol de Fabian Seiche
–

Motto: „Când se ridicã sus oamenii de nimic, nelegiuitii misunã pretutindeni”

Constiinta cã sunt membru al Bisericii, cu toate pãcatele si patimile mele, dar cu datoria de a mãrturisi ceea ce învatã Biserica de 2000 de ani si a apãra adevãrul, mã face a lua atitudine în fata valurilor de otravã si venin ale dusmanilor Bisericii.

Datoria unui crestin e sã mãrturiseascã adevãrul. Cu orice primejdie. «Martir» se derivã, de altfel, tot din «martor». Curajul acesta al mãrturiei adevãrului, chiar cu pretul martirajului, lipseste cu desãvârsire ierarhilor nostri celor buni. Ei uitã cã Apocalipsa spune: «si îi voi scuipa pre ei din gura mea, fiindcã au fost cãldicei».

Si mai uitã un lucru: cã bunãtatea lor este, în orice caz, un ghimpe în ochiul celor rãi; si cã, pânã la sfârsit, dacã nu se apãrã si dacã nu apãrã Biserica, tot la mãnãstire – coborâti din scaun – vor sfârsi. Dar, atunci, de ce sã nu riste a cãdea din scaun mãrturisind adevãrul? si-ar mântui cel putin sufletul; pe când asaﾅEvident însã, „nu poti impune nimãnui sã fie erou” (Nae Ionescu).

Iata ca lupii s-au aratat urland si distrugand totul in cale. Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase, de fapt, Ortodoxia, si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor. In cazul ierarhilor apostati Corneanu-Sofronie a fost aplicat principiul iertarii, ca si cum ar fi vorba de o cadere intr-un pacat oarecare. De ce nu s-a aplicat acelasi principiu si ieromonahului Daniel de la Tanacu, ce sta si azi in inchisoare? De ce mitropolitul Corneanu a fost alaturi de pastorul Franklin Graham, in zilele de 4-6 iulie, deci inainte de Sinod si la invitatia speciala a mitropolitului? S-au intalnit si s-au imbratisat ortodocsi alaturi de cultele: baptist, penticostal si crestin dupa Evanghelie, alaturandu-se si biserici independente de tip „carismatic”. Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul mitropoliei Banatului si in special, al mitropolitului Nicolae.

In sfarsit, fapta iertarii fiind consumata, era de asteptat un minim bun simt din partea dusmanilor Bisericii, ei obtinand ceea ce au vrut si dand apa la moara credinciosilor simpli de a se impartasi pe la altii pentru ca iata, chiar un mitropolit ortodox s-a impartasit cu ereticii si n-a patit nimicﾅ, nu?

Ne-am fi asteptat ca limbile cele viclene sa-si roada in tihna osul bucuriei momentane din tot acest compromis si sa nu mai arunce cu noroi in dogmele Bisericii si in aparatorii ei.

Iata ca s-au si aratat ateii, masonii si liber-cugetatorii intelectuali care denigreaza pe singurul ierarh ce s-a dovedit ortodox intocmai ca Sf Marcu, intr-o avalansa de acuzatii din cele mai fanteziste, rau-voitoare si cu atac direct la persoana.

Trebuie sa se stie ca n-a fost vorba sa fim alaturi de IPS Bartolomeu – nici nu se stia cati vor fi pentru si cati contra caterisirii – ci alaturi de adevarul Bisericii, de randuiala stabilita de Sinoadele Ecumenice si toti Sf Parinti. Era vorba sa aperi Ortodoxia si sa aplici canoanele respective, nu sa „tai capetele” vinovatilor, cum s-a afirmat. Un episcop ce a slujit si s-a impartasit cu ereticii, se cateriseste si se afuriseste. Daca da dovada de pocainta si indreptare, se primeste in Biserica inapoi. Dar ca episcop nu mai poate sluji, caci s-a facut vanzator de Hristos. Cei ce au aparat gesturile de apostazie n-au adus nici un argument teologic, nici unul! Doar ideea de iubire platonica de relativizare a dogmelor si canoanelor, paralel cu lupta de clasa impotriva „fundamentalistilor” de ortodocsi. Pai, de ce nu aveti iubire si intelegere si fata de acestia, tovarasi intelectuali?

Inseamna ca toti Sfintii Parinti care au anatematizat pe eretici au fost fundamentalisti. Sau catolicii de astazi nu mai sunt eretici, cum spun intelectualii nostri? Sigur ca, din moment ce n-au renuntat la ereziile lor, ba chiar au adaugat alte rele si mai mari, dupa Conciliile I si II Vatican (1871, 1965) nu se poate spune ca nu mai sunt eretici. Ba chiar au propus spre beatificare – trecerea in calendarul lor in randul „fericitilor” – pe cei doi papi ai Conciliilor: Pius IX – care a inventat dogma infailibilitatii papale si a oficializat dogma eretica a Imaculatei conceptii – si papa Ioan XXIII care a ridicat la rang de Euharistie persoana papei – in potir se afla Hristos si papa impreuna (cf. Dogmatica ortodoxa, Zagrean-Todoran, Cluj, 2000, p.289-citate traduse din scrierile catolice italiene).

In spatele campaniei murdare ce ataca Biserica Ortodoxa si slujitorii adevarati, se afla trei categorii, cum am scris mai sus: ateii, masonii si liber-cugetatorii. Iata cateva exemple:

1). Andrei Badin, ateu convins, un varf de lance care activeaza alaturi de anticrestini si antiromani pentru dizolvarea statului national unitar roman si a sufletului romanesc. Iata ce se scrie pe situl ateilor din Romania, al carui membru este:

– „Biblia: Atentie! Aceastã carte este o compilatie eterogenã de pasaje de fictiune si mitologie fãrã valoare filosoficã si pe alocuri respingãtoare moral. Orice asemãnare cu o doctrinã coerentã si inteligibilã este pur accidentalã”

– „Bine ati venit! Va aflati pe cel mai mare forum romanesc dedicat libertatii de constiintaﾅ”

2). Adrian Avarvarei: „La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rostﾅ”.

– pe acest forum al ateilor, Petre Tutea este facut „dezaxat”, „medalia prostimii”:

– Adrian Avarvarei semneaza pentru scoaterea icoanelor din scoli, alaturi de altii precum Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe, Romanita Iordache – ACCEPT, Smaranda Enache – Liga Pro Europa, Renate Weber – deputata in Parlamentul European.

In spatele actiunilor pro-ecumeniste si antiortodoxe se afla aceiasi oameni care au cerut scoaterea icoanelor din scoli, renuntarea la denumirea de Biserica Ortodoxa – „Biserica nationala” (ceea ce de drept si de fapt este din punct de vedere teologic, istoric, national si moral), scoaterea religiei din scoli sau renuntarea la traditiile bisericesti sub motivul invechirii si ca nu mai sunt la „moda”.

Despre Badin mai aflam ca

– este „un baiat care a facut turul redactiilor, dat afara de peste tot, cam slab la minte, trecut si pe la SIE”. Iar atacurile lui Badin impotriva IPS Bartolomeu, pline de ura si nimic adevarat. Usor ar putea fi actionat in justitie pentru calomnie, minciuna si atac la persoana. Dar il lasam la Judecata lui Dumnezeu care nu va fi ingaduitoate cu aceste clase de joasa speta umana.

Iata ca pentru orice cadere este si ridicare, dar faptul ca cel incriminat de Badin a dat dovada de atatea ori de demnitate, curaj si marturisire, ca pastor al Bisericii, ne indreptateste sa-i iertam toate. Ce-ar fi fost daca lui Petru i s-ar fi amintit mereu de lepadarea de Hristos si ar fi fost improscat cu ura si venin? Ce-ar fi fost ca lui Pavel sa-i fi raspuns mereu crestinii ca a fost un criminal si persecutor anticrestin, ca a participat la uciderea primului martir crestin, Sf. ArhidiaconStefan, si ca din cauza asta sa nu mai vorbeasca si sa nu scrie nimic? Ce-ar fi fost ca Maria Egipteanca sa nu fi fost canonizata din cauza trecutului ei de prostituata timp de 17 ani?

Pe adresele tovarasului Badin sta acest fragment din Einstein, ateul: „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia si produsul slabiciunilor umane, Biblia o colectie de legende onorabile, dar totusi primitive, care sunt în orice caz cam puerile. Nici o interpretare, oricât de subtila, nu poate schimba asta (pentru mine)”. (Albert Einstein, 3 ianuarie 1954, scrisoare catre Eric Gutkind).

3). Cristian Badilita, intelectual rafinat care traduce Sfintii Parinti din greaca, traduce Biblia in volume groase, cu comentarii, dar care scrie contra propriei Biserici. Un caz jalnic de intelectual ratat cu diploma speciala de ajuns in iad, daca mai crede in existenta lui.

Iata ca tov. Badin e generos si-i ofera loc pe adresa lui de ateu convins, acestui traducator al Bibliei, pentru a-si varsa murdariile din suflet, denigrand credinta in care nu crede de fapt. Iata ce spune Badilita despre „secta ortodoxisto-securisto-comunista”: „Eu insumi, din 1990 incoace frecventez bisericile greco sau romano-catolice, impartasindu-ma in ele, pentru ca nu vad, personal, netrebnciul de mine, ce m-ar impiedica sa o fac? Spuma de la gura unor pseudocalugari maglaviteni?”; „am intalnit cam multi, prea multi, «drept-credinciosi-ortodocsi», vajnici aparatori ai Traditiei clapauge de la 1880 incoace, scaparatori de tunete si fulgere antipapa, antivatican (enfin, placa de la 1054 incoace)”.

„Secta ortodoxista” este formata din mai toti calugarii din Romania si din toate tarile, inclusiv din Muntele Athos.„Secta” asta este formata din toti sfintii care au marturisit adevarul, parintii Sinoadelor Ecumenice pe care spune dl Badilita ca i-a citit. Este formata din toti duhovnicii nostri mari care au vorbit contra ecumenismului si a catolicismului eretic: Sf. Paisie de la Neamt, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan, Gh. Calciu, Dumitru Staniloae, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tanase, Dionisie de la Colciu (Athos), pustnicul Proclu. Daca Ceausescu a tinut in palma un aparat represiv de securitate, parintele Cleopa se spune ca a tinut in palma poporul roman in acele vremuri prin credinta lui (predica IPS Bartolomeu la inmormantarea duhovnicului). In timpul comunismului s-au dat cei mai multi sfinti pe pamantul nostru care ies la iveala prin minuni si moaste asteptand canonizarea Sinodului. In fata lui Dumnezeu ei sunt marii marturisitori ai neamului romanesc. Este rusinos pentru noi ca la ora actuala in Ucraina si Rusia exista o actiune de cunoastere a celor din inchisorile din Romania, ca rusii si ucrainenii stiu mai multe lucruri despre sfintii din inchisorile comuniste de la noi, decat stie dl Badilita si cei asemenea lui despre aceasta „secta ortodoxista” si „fundamentalista”.

Din marturiile unor cunostinte aflam ca la ora actuala Rusia vuieste la adresa sfintilor nostri. Acesti „extremisti-ortodoxisti” sunt cei ce n-au facut compromisuri de dragul ecumenismului, al pierderii identitatii nationale, al ideii ca nu conteaza ce religie ai, caci Duhul armonizeaza totul intr-un ghiveci de flori amestecate cu mizerii, ci au ajuns in randulﾅ sfintilor alaturi de ceilalti marturisitori care s-au impotrivit: Constantin Brancoveanu si fiii sai – li se taie capetele pentru ca n-au vrut sa treaca la mahomedanism, in fata ambasadorilor statelor catolico-protestante ale Europei care asistau pasiv – frumoasa dovada de dragoste crestina a catolicilor pentru domnitorul ortodox (!), apropo de dragoste; ierarhi ai Transilvaniei ca Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif Marturisitorul al Maramuresului, preoti ca Ioan din Gales, Moise din Sibiel sau tarani simpli ca Oprea Miclaus care au murit pentru credinta lor ortodoxa, nu pentru ecumenism. Ne amintim ca acesti oameni au fost persecutati tocmai de acesti catolici(zanti) care vorbesc azi despre dragostea nivelatoare de adevar. Ba chiar fruntasii ardeleni greco-catolici, cu care se lauda azi unii ca au introdus limba romana in Ardeal, au fost persecutati de mai marii lor.

Pe 24 iunie 1794 Gheorghe Sincai – baron si director al tuturor scolilor greco-catolice din Transilvania – a fost intemnitat ca un iobag un an de zile, 1794-1795, sub acuzatia ca este seful unei conspiratii, ca intentioneaza sa-l ucida pe episcopul greco-catolic Ioan Bob si ca ar fi adapostit un dezertor din armata imperiala. Toate cele trei acuzatii erau de natura sa-l duca pe un om simplu pe esafod destul de repede. In timpul interogatoriului a fost lovit in repetate randuri, fiindu-i scosi doi dinti. In urma interogatoriului care n-a putut dovedi nimic, Sincai a fost intemnitat la Aiud – fiind tratat in continuare ca un iobag: legat in lanturi de o caruta, tinut in obezi, fara posibilitatea de a primi vizita rudelor sale. Procesul lui Sincai a inceput abia pe 4 decembrie 1794, cand a fost acuzat de conspiratie si de intentia de a-l omori pe episcopul greco-catolic Bob, fiind ceruta pedeapsa cu moartea. De altfel episcopul Ioan Bob avea sa scape si de restul reprezentantilor Scolii Ardelene: lui Samuil Mincu i s-a inscenat un proces sub acuzatia ca ar fi intentionat sa obtina pe cai necurate scaunul episcopal, Petru Maior a fost fortat sa paraseasca Blajul, iar Ion Budai Deleanu a fost silit sa se refugieze la Lvov. Cu totii au scris si vorbit impotriva catolicismului care se dovedea o mare minciuna pentru romanii ardeleni si un mijloc de imbogatire a ierarhilor uniti. Iata ce a facut „dragostea” papistasa chiar membrilor ei, in timp ce noi alergam la aceeasi inselare de acum 300 de ani.

4). Teodor Baconski, gentlemanul intelectual care zice ca l-a adus pe papa in Romania – cand, de fapt, lui Andrei Scrima i se datoreaza acest lucru! – ne surprinde cu tonul vehement cu care scrie la adresa „fundamentalistilor” ortodocsi, uitand ca din acestia fac parte un Staniloae, un Cleopa Ilie, un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc. Sigur ca este o onoare sa fim pusi in randul „extremistilor si fanaticilor” alaturi de acesti titani ai credintei ortodoxe pe langa care toti acesti „democrati ai drepturilor omului” sunt bieti randasi si viermi. Cine isi mai aduce aminte azi de Alexandru Grama, contemporanul lui Eminescu, care a incercat sa-l desfiinteze in scris pe marele poet? Asta sa se intrebe si dl T.B. inainte sa intre in jocul dusmanilor Bisericii din care loc zice ca si el face parte.

„Sper ca BOR sã nu se lase confiscatã de asemenea cohorte milenariste… De asemenea personaje dispuse sã demonizeze modernitatea, în vreme ce utilizeazã Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de «adeziuni“ inchizitoriale».

Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela cã putem fi oricît de ignoranti, agresivi la modul sectar ori anacronic izolati de vremurile noastre: ceea ce conteazã e „norocul” de a ne fi nãscut români-ortodocsi, dublã înzestrare capabilã sã ne garanteze mântuirea! Ei bine, mi-e imposibil sã «ader» la asemenea neghiobii esentialiste… Nu pot admite cã greco-catolicii români sunt eretici, ca sã nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestantilor, musulmanilor, evreilor sau budistilor… ” Dilema Veche

Un raspuns foarte pertinent l-a dat Mircea Platon:

„Nu as întreba dacã nu as fi observat cã, în ultimul timp, singurii eretici denuntati ca atare, fãrã irenism si fãrã dragoste frãteascã, în paginile Dilemei din ce în ce mai vechi sunt ortodocsii care vor sã-si apere adevãrurile de credintã si legionarii (vezi articolul dnei Anca Manolescu). Ce e eretic si milenarist la legionari si nu e la proiectul utopic al UE? Ce e eretic la niste credinciosi care vor sã-si pãstreze nesmintitã învãtãtura de credintã? si ce nu e eretic la niste eseisti care sãptãmânã de sãptãmânã ne îndeamnã la ecumenism si ne vorbesc în duh gnostic de unitatea esentialã a religiilor?… Problema naturii eretice a învãtãturii de credintã catolice nu a survenit într-o dezbatere politicã, ci într-una teologicã. si acolo trebuie sã rãmânã… A fi român-ortodox nu e un „noroc”, asa cum ironic scrie dl Baconsky, ci e voia lui Dumnezeu pe care noi avem datoria sã o facem. Petitionarii nu luptã pentru un drept, ci pentru a nu li se lua o îndatorire: aceea de a-l urma pe Hristos, pe calea sfinteniei, dupã putintã…”

Daca nu poate admite dl. Baconski realitatea ca greco-catolicii romani sunt eretici, e problema dansului personala, ceea ce nu inseamna ca e adevarata. Si mai tradeaza cel putin necunoasterea dogmelor gresite preluate totalmente de uniti, daca nu chiar lipsa de bun simt. Sau intre timp o fi disparut termenul de eretic?! (pe ce temei?).

5). Andrei Plesu, maestru in ironii cu iz de nevinovatie:

„Oameni care s-au deprins sã fie obedienti cu „superiorii” pânã la slugãrnicie au prins curaj. Ies în stradã, lipesc afise, scriu la gazetã, fac declaratii amare. O sã fim vânduti papistasilor, o sã ajungem sã cersim în latineste pe strãzile Vestului eretic, o sã ne pierdem chipulﾅ „îndrãznesc sã spun cã si conducãtorul sãu de doctorat (al PF Daniel), P. Prof. Dumitru Stãniloae (care, cu ocazia sustinerii tezei, a vorbit, prin contrast, despre „preotimea fãrã culturã teologicã” ca fiind vinovatã de „îndepãrtarea poporului credincios de Bisericã”) si „nasul” sãu de cãlugãrie, P. Ilie Cleopa, ar fi fost, astãzi, printre sprijinitorii lui”.

Despre aceasta ultima afirmatie nu se poate sa nu radem copios, daca n-am sti ca cei doi mentionati au fost luptatori aprigi impotriva ecumenismului, nici urma de sustinere a ideilor de impartasire comuna cu eterodocsii, de unire prin Euharistie, de relativizare a credintei cea una! Cat de intoarsa pe dos este aceasta afirmatie a lui Plesu! Daca ne amintim, intr-unul din ultimele interviuri, parintele Staniloae a vorbit foarte virulent despre ecumenism, dar si despre unii intelectuali tineri pe atunci care se numeau crestini dar erau straini de credinta. I-a descris bine Parintele Staniloae mai ale spe Liiceanu, cand a zis „ca-i tare strain de credinta”:

„Liiceanu cred cã-i tare strãin de credintã. A venit Liiceanu odatã la mine, mi s-a pãrut cã vine sã intre într-o legãturã spiritualã si sã-mi cearã niste studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea sã publice, zice:

-„Eu vreau sã public câte o lucrare despre fiecare filosof si despre fiecare religie.”

” – Si de ce asta?”

” – Pãi, ca sã-i cunoastemﾅ”

” – Pãi mi se pare cã îi prea cunoastem, cã nu ne cunoastem pe noi, si cred cã ar trebui sã ne cunoastem pe noi mai mult”.

Si a plecat fãrã sã intre în discutie cu mine despre colaborare….

Intelectualitatea românã de astãzi s-a îndepãrtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare cã e cea mai îndepãrtatã intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stitiﾅ Poate cã stând multã vreme în legãturã cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în bratele unei Frante care era atee.

„Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie!”

Ce gândire are Occidentul fatã de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul sustine cã în tainã nu e energia necreatã, ci cã e o gratie creatã; atunci Hristos nu este în tainã si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine?”. si au rãmas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru cã avem tainele si pentru cã le cunoastem. Poporul cunoaste tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nici o tainã, parcã stiu tot. Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie si chiar foarte dur. si pãrintii bisericesti au fãcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredinciosi. si Pavel îi atacã. Trebuie sã vorbim împotriva necredintei. Nu stiu nimic. Trebuie sã recunosti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o tainã, cu atât mai mult o persoanã este o tainã. De aceea, Ortodoxia a pãstrat crestinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, si a pãstrat sentimentul acesta al tainei. si ce superficialitate trãiesti când mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea în suflet tãranul când fãcea o fântânã! Cãci el stia cã dincolo de astea, toate sunt o tainã mare! Pe când ãstia cred cã nu mai e nimic decât atâta – tehnica aceasta…

…Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizeazã credinta adevãratã. De ce sã mai stau cu cei care au fãcut femeile preoti, care nu se mai cãsãtoresc, iar în America, Anglia si alte tãri au legiferat homosexualitatea?”

Spuneti-ne si noua, domnule A. Plesu: un om care a spus aceste cuvinte, ar putea fi de acord cu gesturile ierarhilor apostati Sofronie – ce a sfintit Agheasma Mare alaturi de cel unit, si Corneanu – care s-a impartasit cu catolicii??

Mai amintim despre dl Plesu ca in timpul mandatului sau de ministru de externe, in revista domniei sale, Dilema, s-a inceput o campanie de distrugere a lui Eminescu. „Procesul demitizãrii a început odatã cu deschiderea democraticã ce a urmat revolutiei din decembrie 1989. Dacã în timpul comunismului, o criticã adusã operei eminesciene te transforma în dusman al poporului, acum era permis totul. Eminescu putea fi etichetat ca reactionar, xenofob, conservator, antisemit, nationalist, paseist etc. De altfel, un numãr întreg al revistei Dilema (nr. 25/1998) prezintã spectacolul de idei al purtãtorilor unui complex de frustrare, sãpãtori la rãdãcina mitului, între care si T. O. Bobe si M. Cãrtãrescu, ale cãror scrieri ies cu vãditã pregnantã din mantaua lui Eminescu. Deh, numai demitizând suntem postmoderni, demitizarea e la modã, numai asa suntem paneuropeni, numai asa locuitori ai satului planetar. încercând sã ia în stãpânire gestica si limba de lemn-solemn a postmodernismului, multi autori si-au fãcut o ocupatie din producerea de zgomote, de valuri si vãlurele, chiar provocarea de furtuni în pahare cu apã, care le întrec opera. Astfel, mecanismele demitizãrii, nu trebuie cãutate în fortele ratiunii, ci în orgoliul autorilor, care nu suportã alti idoli înafarã de ei însisi. Astãzi, zisa lui Iorga de acum saptezeci de ani, cã suntem un popor mic si avem nevoie de mituri, nu mai are valoare. Sunt preferati legendarii de carton, vedetele de câteva zile, „bãsici de spumã într-un secol de nimic” (Eminescu): speakerite de televiziune, analisti politici, fotomodele, solisti de muzicã prea usoarã si efemerã” (Daniel Corbu).

Frumos gest de aparare a unui episcop apostat dar in acelasi timp de ura si demitizare in propria revista, a poetului national! Pacat de cartile foarte frumos scrise, cum este cea despre ingeriﾅ S-or fi scarbit si ei…

6). Mai sunt si alti intelectuali ce sustin ereziile ierarhilor apostati si lovesc in „fundamentalistii” de ortodocsi, asemenea lui Iuda, Iulian Apostatul si alte nenumarate cozi de topor din istoria crestinismului. Nimic nou sub soare. Amintim doar pe Horia Roman Patapievici, V. Tismaneanu sau Gabriel Andreescu, mare luptator pentru drepturile maghiarilor din Romania, ale catolicilor si ale tuturor minoritatilor de orice natura, dar luptator impotriva romanilor si a Bisericii Ortodoxe. Cred ca e cel mai dur ca stil dintre toti scriitorii „specializati” la ora actuala in aruncarea cu pietre la tot ce avem scump in tara asta.

„In România, partea cea mai consistentã, cea mai eficace si mai periculoasã a atitudinilor extremiste a luat forma hipernationalismului/ultranationalismului.Una dintre întrebãrile standard cu privire la extremism este dacã avem de-a face cu un extremism «de dreapta» ori «de stânga». Aceastã întrebare este de douã ori relevantã în cazul României. în ultimele sale decenii, comunismul românesc a îmbrãcat haina national-comunismului, între atitudinile sale anti-maghiarismul jucând un rol tactic bine elaborat”.

Virulenta sa este poate fi asemanata cu virulenta lui Eugen Turcanu de la Pitesti, ce folosea cele mai odioase metode de reeducare sau spalare pe creieri a detinutilor si transformare intr-un om „nou”, comunist. Cam asta doreste si dl Andreeescu: pierderea oricarei urme de identitate nationala si religioasa. Anti-maghiarismul este vazut ca o manifestare a national-comunismului de astazi, uitand ca insusi comunismul a fost adus de straini printre care la loc de cinste stau maghiari. Dar, de unde a dedus ca a-ti iubi patria inseamna national-comunism sau ca a-ti iubi patria inseamna anti-maghiarism sau ca Romania este cea mai periculoasa tara in atitudini extremiste, sovine, rasiste, xenofobe, aceasta este o enigma si o minciuna pe care numai dl Andreescu o poate dezlega. cand tara ajunge la indemana tuturor strainilor si a minoritatilor si cand credinta stramosilor nostri este terfelita in toate mojiciile posibile, este cel putin dubios sa afirmi ca tocmai noi suntem „extremistii”. Ce mai vreti de la noi, dle Gabriel Andreescu? Sufletul??

Asta nu se poate da. Tocmai pentru aceasta suntem numiti extremisti…

D-na Mirela Corlatan e suparata ca invitatia patriarhului Aleksei al Rusiei in Romania s-a dovedit a fi o stire falsa, pentru discreditarea Inaltului Bartolomeu. (Cotidianul). Stimati detractori de serviciu, pentru voi nu e bine nicicum: daca vine Aleksei, il faceti securist pe ierarhul nostru. Daca nu mai vine Aleksei, il faceti ca lipsit de cuvant pe acelasi ierarh. „Propunerea revocatã de a-l invita în România pe Patriarhul Moscovei îl asazã pe îPS Bartolomeu în aceeasi categorie moralã cu îPS Nicolae, cel pe care îl dorea exclus din Sinod”.

Bun raspuns i-a dat un cititor la acest articol in spatele caruia stau alte personaje dubioase de pe la ziarele anticrestine din tara: „Cand vad ca unii complet neavizati si nechemati se apuca sa scrie si sa arunce cu piatra, ei, neprihanitii, ma apuca un sentiment de dezgust si mila. Dezgust pentru fapta Mirelei si mila pentru ce va patimi ea pentru pacatele astea ale ei. Articolul e unul scris la comanda, si dupa dictare”.

In incheiere un fragment ditr-o cuvantare a IPS. Bartolomeu:

„CE ne oferã Europa?”

„Dacã ne-am confruntat cu Rãsãritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptãm cu fata cãtre Occidentul european (care se autodefineste drept ‘Europa’ însãsi si care ne invitã sã intrãm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodatã europeni). Ne e greu sã fim tratati ca niste primitivi, cu toatã sãrãcia noastrã, uitându-se cã dacã suntem astã zi sãraci si înapoiati datoritã comunismului, este si prin faptul cã Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred cã Apusul nu are dreptul sã ne umileascã, asa cum a încercat si încearcã; fãrã sã fac politicã, trebuie sã subliniez atitudinea tot mai demnã a tãrii noastre în acest context european. Nu asteptãm spiritualitate din Occident, pentru cã nu o are.

Uneori suntem tratati ca niste ‘balcanici’, uitându-se cã suntem la nordul Dunãrii si, cã, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacã am face? Alexandru Paleologu spune cã, la urma urmei, chiar dacã am fi balcanici n-ar fi nimic rusinos în asta. Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adãuga: toatã doctrina teologicã a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacã este vorba de civilizatie, ar trebui sã ne amintim cã, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bãi de marmurã, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scãrpinau de pãduchi si râie. Asadar, dacã este vorba de o Europã, si anume de adevãrata Europã, noi am avut întotdeauna viziunea si trãirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitãtii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europã pe care o recunoastem, dar si cea care ni se refuzã” (fragment).

SUNTEM CHEMATI LA MARTURISIRE

Noul Testament are la baza ideea de jertfa. Jertfa suprema este jertfa pe cruce. Mantuitorul S-a intrupat, a propovaduit, S-a lasat rastignit, iar apoi a inviat, prin Inviere aratandu-si dumnezeirea, ca o confirmare a celor spuse in anii petrecuti pe pamant. S-a inaltat la Cer pentru a sta de-a dreapta Tatalui insa in locul Lui ne-a fost dat al Mangaietor.

In urma Sa a aparut Biserica – totalitatea celor ce cred, iar ca piatra a Bisericii a fost asezata marturia lui Petru (Matei, cap 16). Biserica s-a intemeiat la Cincizecime, spun Parintii, atunci cand Sfantul Duh S-a pogorat in chip de limbi de foc dar s-a dezvoltat prin marturisirea si patimirea credinciosilor. Cuvantul, care a fost inca de la inceput si prin care toate s-au facut, este datator/purtator de viata!

Sfintii Apostoli, prin epistolele lor ne indeamna sa pazim dreapta credinta si cum credinta fara fapte, moarta este, sa urmam exemplul de viata al Mantuitorului, adica, sa ne nastem prin Botez, sa crestem in Duhul Sfant si sa marturisim inaintea oamenilor credinta noastra in Dumnezeul cel adevarat. Atat de mult i-a marcat pe crestinii primelor veacuri personalitatea, viata si cuvintele pline de intelepciune, pline de putere ale Mantuitorului si Apostolilor, incat asteptau cu nerabdare Imparatia Cerurilor, stiind ca, traind in curatie vor avea partasie cu ingerii. Asadar vedem, privind in istorie, cum in primele secole, crestinii au fost supusi la cele mai ingrozitoare chinuri. Ereziile care au marcat aceste secole, pe langa tirania demonica a paganilor, au zguduit Biserica incat daca Dumnezeu nu si-ar fi ales oameni care sa marturiseasca si sa aduca la lumina invatatura evanghelica, dreapta credinta s-ar fi stins cu totul. Acestor alesi ai Domnului li s-au taiat limba, mana, au fost intemnitati si exilati, dar… cine ne va putea desparti de dragostea pentru Hristos? Acesti marturisitori ai primelor veacuri la care se adauga negresit si cei din temnitele comuniste precum si cei ce au refuzat unirea cu catolicii sau cei care asemenea lui Brancoveanu n-au imbratisat credinta pagana, au inteles si insusit vorba apostolului Pavel din Filipeni 1,29: „noua ni s-a dat nu numai a-L iubi pe Hristos ci si a patimi pentru El”. Cei ce astazi vor sa faca uitat martirajul monahilor din Sfantul Munte Athos care au refuzat unirea cu papa, cei ce astazi vor sa-i scoata extremisti pe cei ce au marturisit in temnitele comuniste, oameni simpli ridicati de pe strada in plina zi doar pentru ca au indraznit sa creada in adevaratul Dumnezeu, de care se cutremura si duhurile intunericului, cei ce astazi au scos de prin carti pasajele referitoare la ardelenii care au luptat impotriva uniatiei, toti acestia se fac raspunzatori in fata lui Dumnezeu de sangele varsat si nu vor avea cuvant de indreptatire la Dreapta Judecata. Pe Dumnezeu nu-L poti fraieri, El ne cunoaste si inima, nu judeca numai fapta. De altfel, El insusi ne-a avertizat (Matei, capitolul 10): „Iata Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor… Din pricina Mea veti fi dusi inaintea conducatorilor si a regilor… Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu” si El insusi ne-a indemnat: „Ceea ce va spun ei la intuneric, spuneti voi la lumina; si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe acoperisul caselor! Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida” aigurandu-ne ca: „Pe cel ce Ma va marturisi pe Mine in fata oamenilor, il voi marturisi si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri, dar cel ce se leapada de Mine in fata oamenilor, de acela Ma voi lepada si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri”. Si El insusi raspunde celor ce catalogheaza marturisirea din zilele noastre drept acte de extremism: „Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Am venit sa-l despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra ei…”. Sa priceapa tot omul! Nu exista mantuire fara marturisire! Marturisire prin viata noastra, marturisire prin evlavia si ravna noastra, prin faptele noastre si nu in ultimul rand prin cuvant.

Marturisirea este punctul central al Noului Testament. Mantuitorul a venit pe pamant oare in numele Lui? Nu, a venit in numele Tatalui, ca sa marturiseasca despre Tatal in fata oamenilor. Si a marturisit prin vindecari, prin profetii, prin viata Sa in ascultare, dar mai ales a marturisit prin Cruce. Asadar, marturisirea presupune jertfa. A murit pe Cruce, dar nu s-a terminat acolo. A inviat dupa 3 zile! Asadar, marturisirea aduce si rasplata. Rasplata celor ce marturisesc este viata vesnica in Imparatia Cerurilor. Si cei ce nu marturisesc au parte de viata vesnica… in iad! Deci, marturisirea este o conditie esentiala pentru castigarea Raiului. Prin marturisire iti dovedesti dragostea si intaresti ceea ce gura ta marturiseste. Nu te poti numi crestin fara a marturisi acest lucru, in situatiile diverse care se ivesc. „Cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei, cap 10). De aici altarele ridicate pe locul de mucenicie, de aici particelele din Sfantul Antimis, Antimis ce poarta semnatura episcopului, care este, sau ar trebui sa fie un garant al invataturii apostolice, el insusi urmas direct al apostolilor.

Intruparea si mai ales Invierea Domnului transforma ideea tragica despre moarte intr-o bucurie, asa cum spune Apostolul Pavel in Epistola catre Filipeni 1,21: „mie a vietui imi este Hristos, iar a muri dobanda”. Aici, toate sistemele filosofico-nihiliste si toate basmele, se destrama. Tristetea se alunga, ispitele se prefac in bucurie, iar rabdarea in ispite se incucnuneaza: „Toata bucuria sa v-o puneti in seama, fratilor, cand dati de felurite ispite, stiind ca incercarea credintei voastre naste rabdarea… Fericit barbatul care rabda ispita; fiindca la capatul incercarii va primi cununa vietii, pe care Dumnezeu le-a fagaduit-o celor ce-l iubesc”.

Desigur, nu-i usor. Intelegem aceasta din atitudinea Mantuitorului care plange cu lacrimi de sange in gradina Ghetsimani stiind dinainte ca daca fac aceasta cu lemnul verde, cu cel uscat va fi si mai rau… (Luca 23,32).

In zilele noastre, marturisirea este mai la indemana ca oricand. Atat de decazuta, descrestinata si indracita este societatea de astazi, incat ocazii de a marturisi se gasesc la tot pasul. Desigur, cei ce aleg s-o faca vor fi marginalizati. Lumea uraste ce nu-i al ei. Lumii trebuie sa-i spui ce vrea sa auda daca vrei sa te iubeasca. Insa ce nu stie lumea, sau mai bine zis ce nu vrea sa accepte, este ca sfarsitul ei este aproape. Lumea nu e vesnica. Ea se va sfarsi atunci cand nu vor mai exista marturisitori. Oare va mai fi credinta pe pamant, se intreba Mantuitorul, avand in minte, poate, tocmai vremurile pe care le traim noi acuma, acestea fiind inceputul durerilor, inceputul sfarsitului.

Vorbesti lumii despre moarte?… Lumea nu vrea sa moara. Ea vrea sa petreaca, sa desfraneze, sub toate formele, sa speculeze si sa experimenteze toate placerile ce vin prin simturi. Vorbesti lumii despre moralitate? Vorbesti lumii despre viata vesnica? Raiul? Masini, femei si multa bautura…

Lumea vrea sa fie fericita. Acesta este motivul pentru care nu doreste moartea. Logic cumva, insa practic imposibil. Nu exista dreptate pe pamant nici fericire pura. Viata e plina de durere. Daca incepi sa cauti fericirea in lucrurile efemere, vei sfarsi mai nefericit ca la inceput. Ne desfatam cand mancam ceva bun, insa dupa ce ne umplem matele, fericirea devine durere. Ne desfatam cand privim ceva frumos, insa imediat cum acel ceva dispare din ochii nostri, ne reluam traiul mizer. Ne simtim bine distrandu-ne, insa imediat ce distractia dispare, resimtim oboseala si stres.

Vorba Sfantului Iustin Popovici, omul cauta fericirea prin orice, ba s-a facut pe sine dumnezeu si tot n-a gasit-o. Vorbeste mereu despre progres, dar ce progres poate fi acela cand sfarsesti in moarte. La ce-ti mai foloseste atunci progresul?

Vreti o dovada a celor spuse? Priviti in Vest. Este omul vestic fericit? Cu tot progresul lui. Este altcineva in oricare alt spatiu geografic fericit? Da, oricine crede in Hristos e fericit. E fericit intr-un mod pe care ateii sau necrestinii n-au sa-l inteleaga niciodata. Este fericirea de a fi in Adevar, este fericirea de a vorbi cu Dumnezeu, de a fi ajutat de El, de a fi in comuniune cu El.

Dumnezeu este alaturi de tine mereu; e singurul care nu te paraseste chiar daca tu L-ai parasit. Merge in urma ta si asteapta sa te-ntorci. Stie neputinta ta, stie necazul tau, stie lasitatea ta. Nu trebuie sa te ascunzi, ca Adam in Rai. Oare nu se cuvine sa recunosti ceea ce Dumnezeu oricum stie? Iubeste-L pe Dumnezeu, primeste-L ca Salvator si iti va umple inima de bucurie! Daruieste-te Lui si vei simti ce inseamna sa te inchini Dumnezeului cerului si al pamantului. Daruieste-te Lui si vei intelege de ce pamantul si nu soarele este centrul universului. Daruieste-te lui si vei intelege de ce omul iar nu o alta fiinta, extraterestra sau nu, este singura creatura inteligenta din Univers. Daruieste-te lui si vei simti pe piele ta, desi la o scala mai mica, ce inseamna sfintenia, daruieste-te Lui si vei dobandi intelepciune.

Daruieste-te Lui si vei afla odihna vesnica!

TEROAREA COMUNISTA

[…]

Dupa o luna, am fost dus, inca nevindecat, la Securitatea din orasul Stalin (Brasov). Despre torturile fizice si psihice, obisnuite la toate securitatile (batai, foame, nesomn, amenintari) nu mai vorbesc. Ma ingrozesc amintirile psihice. Intr-o buna zi am incaput pe mana unui hipnotizator. Nu-mi mai dadeam seama ce-i cu mine, dar eram torturat ingrozitor – frica, spaima, neliniste si excitatie nervoasa maxima – urmate de apatie in care nu gandeam nimic. Asa am fost anchetat 1 an.

Am fost apoi dus la Malmaison, la Bucuresti. Aici, m-am ingrozit intr-una din zile cand am constatat ca ceea ce gandesc eu este strigat cu voce tare si lugubra de se auzea pe tot coridorul. Cred ca aveau un aparat de inregistrat, care imprima tot ce spunea acela care imi asculta gandul. Tu sustii ca, din cauza drogurilor, totul se petrecea numai in inchipuirea mea. Nu. Si azi sunt convins ca era traire reala.

[…]

Imi indrepta apoi gandul asupra secretelor familiale, ca o obsesie, si nu-mi dadeau pace pana nu le strigam cu glas tare, si, de asemenea, asupra vietii mele intime, atat ce-a putut fi pana la 17 ani. Am ramas impresionat cand am aflat ca acestea erau domenii care interesau si la reeducarile din inchisoarea Pitesti.

Ma arunca apoi in niste cosmaruri ingrozitoare, ce le traiam si in somn si cu ochii deschisi, aceleasi si aceleasi,: ma duceam pe un pod ce se prabusea, sub mine deschinzandu-se o prapastie cu un rau tulbure involburat si eu nu puteam sa fac un pas inainte sau inapoi. Ma vedeam cimentat cu tot trupul si nu puteam misca nici ochii si un animal hidos era pe pieptul meu. Ma batea vantul intr-un copac mare si nu puteam cobori. Aluneacam pe o panta de munte si nu ma puteam prinde de nimic si coasta muntelui nu avea sfarsit. Ma pomeneam pe un fanat, unde imi iesea inainte un leu si eu eram incremenit si nu puteam face o miscare. Incercam sa rationez ca totul era numai vis si nu realitate, dar ratiunea se indeparta ca o lumina tot mai slaba pana disparea.

preluat de la Ioan Gavrila Ogoranu, Brazii se frang dar nu se indoiesc, vol. II, ed. Marineasa, Timisoara, 2001