JALE BASARABEANA

de Vasile Posteucã

Romanie, Romanie
Ce-ai lasat Rusii sa vie,
Sa ne duca’n pribegie?

Ca vin nesfarsita bruma
Si norocul ni-l sugruma,
Sugruma-i-ar foc si ciuma…

Stema scumpa de domnie
E si ea in pribegie.
Tara-i jale si urgie…

Lantul gleznele ne strange,
Plange tot Romanul, plange,
Nistrul duce numai sange…

Parcalabii si hatmanii
Trec prin noapte umbre stranii
Ca i-au turburat dusmanii…

Si in goana lor nebuna
Se inalta’n scari si suna
Jale grea din corn de luna…

Scoala-ti Tara, voevozii,
Ca paganii-s multi ca bozii
Si ne latra ca zavozii…

Cheama-ti codrule, voinicii
Ca ne’neaca veneticii,
Capcaunii, bolsevicii…

Tu Hotin, strabun Hotin,
Esti azi singur si strain,
Si paganii vin si vin…

Voi stejari de la Tigheci
Dati alarma pe poteci
Ca ne prapadim pe veci…

Nistrule, sa te ridici,
Capitan peste voinici,
Sa-i strivim pe venetici…

Furtunos sa iesi din maluri,
Peste sesuri, peste dealuri
Si sa-i ingropam sub valuri…

Sa le dam pamant sub glie
Tuturor ce-or sa mai vie,
Romanie, Romanie…

BISERICA IN EXIL

Te-am ridicat din dor si saracie
Sfant dor de Tara si de Libertate;
Din setea noastra grea de vesnicie,
Spre culmi de cer de oameni neumblate…

Cand ne-ndoim genunchii sub icoane,
S-aprinde-o zare de noroc in veac,
Si infruntam cu pieptul milioane,
Cand dusmanii randuiala ne-o desfac…

Copii pribegi am ctitorit altare,
Crescand icoana Tarii-n rugaciuni;
Sa-i dee Domnul viitor de Soare
Si generatii mandre de sloduni…

Tu, cel de maine, de vei sta-n rascruce,
Cu vremea noastra de dureri si vis,
Sa stii in veci, ca ruga noastra duce
Spre Tara, mult cantatul paradis…

Sa cumpanesti ca orice caramida
Am framantat-o-n lacrimi si amar,
Purtand prigoane-n sange si obida,
Si nedreptatea unui timp barbar…

Sa te smeresti si tu-n genunchi si-n ruga,
Sa intelegi ce-a plans si gandul meu,
Cand am intrat credintei noastre sluga
Si-am scris drept preamarind pe Dumnezeu…

Cinstind un ctitor, pomenind un nume,
Sa mi te-alaturi credincios prin fapta,
Caci numai cel ce ctitoreste-n lume
Strabate calea cea mai inteleapta

EXIL

de Vasile Posteuca

Supti de ani si dor, cu tâmpla surã,
Risipim nãdejdi si pribegim,
Frati cu Ahasverul din Scripturã,
Cãtre-o nouã zare de chilim,
Sã’nflorim o creangã de rãsurã,
Undeva, ‘ntr’un colt de tintirim…
Drumul nostru ce suia’n baladã,
Plânge mut în pasul monoton,
Rãzvrãtind, sudalme de corvoadã;
Iar la sold de mai tresare-o spadã,
Geme’n glodul vârstei ca’n pripon.
Gârboviti de mers si de-asteptare,
Gândul ni-i cu spini si ciumaflãi,
Hãulind a dor din zare’n zare,
Ca de mult, când am pornit, flãcãi,
Cu icoana tãrii’n chiotoare…
Cântã numai doine si bejenii
Gura strãpezitã de-aguride;
Pribegim si noaptea se deschide
Hidra care’nfulecã decenii
De cosmare slute si livide…
Cresc din stropul plânsului fierbinte,
Noi oceane între noi si tara;
Pieptul dã de stâncã înainte,
Si’napoi în mlastinã coboarã.
Cã dreptatea s’a curvit si minte…
Nãrãvitã’n târguri teherane,
Stã rânjind la masã cu cei mari,
Sã ne punã pret si pe sumane,
Doar or mai vâna câtiva dolari,
Din vânzãri de îngeri si icoane…
Iar cei dragi, acasã, cu butucii
Ruginind pe inimã si glezne,
Scriu legende’n codri, cu haiducii,
Ctitorind morminte vii în bezne
Si urcând martiri pe bratul crucii…

DOINITA SCRIE LUI MOS CRÃCIUN

de Vasile Posteuca

O, Mos Craciun, batrane bun,
Am vrut sa te’ntalnesc si eu.
Si-am vrut. O Mos Craciun,
Am vrut sa-ti spun,
Tot chinul meu si tot amarul greu;
Ca numai tu asculti copiii, Mos Craciun,
Da, numai tu esti bun,
Si Dumnezeu…

Am, Mos Craciun, o calda rugaminte.
Anume, de te duci prin tari, departe,
Sa-i iesi si lui taticul inainte,
Si roaga-l sa ne scrie grabnic, carte,
Ca noi numai de lacrimi avem parte…

Mamica n’a mai ras de ani de zile,
Sau rasfoim scrisori cu invechite file,
Venite de la dansul din razboi,
Si oridecateori e vorba de taticul,
De cand se mai batea cu bolsevicul,
Se las’o toamna neagra peste noi…

Mamica tace vesnic si ofteaza,
Si-aprinde seara lumanarea’n sfesnic,
De noi topim cu Precista’ntr’o raza,
Cu plansul ei si Pruncul ei cel vesnic…

Sa-i spui asa, tatichii, Mos Craciune,
Ca suntem mari si-umblam acum la scoala,
Dar basme nu mai are cin’ne spune…
Bunica -spune mama, cand ne spala-
S’a dus intr’o Dumineca la liturghie
Si s’a’ntalnit cu Dumnezeu,
Si-au tot vorbit mereu si s’au tot dus…
Si ea acuma nu mai stie inapoi sa vie,
Nici plansetele noastre pan’la ea n’ajung,
Ca-i drumul lung,
Si-a pus-o Dumnezeu,
Ingrijitoare peste lumanarile de seu
Ce se aprind, in ceruri, sus,
Cand susoteste frunza si se lasa seara…

De-o vreme Dorul nu mai canta cu vioara
Ca n’am avut cu ce plati chirie,
Si-a scos mamica lucruri la vanzare;
Dar Dorul, Dorul, bietul, el nu stie,
Si-si canta’n gand romantele lunare…
El crede ca vioara-i la tocmit…

Da, Mos Craciun, traim cu totii ca’ntr’un schit,
Si ochii mamei parca’s flori de tintirim…
De cand taticu-i dus si n’a venit…
In tot ce facem, spunem si gandim,
Noi numai de taticul povestim…

Asculta, Mos Craciun, mamica spune,
-Povestea ei de leagan, cu’n taciune,
Ce s’a’ntalnit odata cu’n carbune-
Ca tata se mai bate… Si’ar sa vie,
Dar n’are cum pleca din batalie.

Ea biata spune, dar eu nu o mai cred,
Si-i plang de mila uneori sub pled.
Si-as vrea s’o mangai… Ah, de-as sti cum!
De-aceea, Mos Craciune, dac’o fi si-o fi,
Si-l vei cata si nu-l vei mai gasi,
Sub nici o zare si pe nici un drum,
Sa-mi spui in fata… nu ma mai minti,
Ca mie de atat mi-i frica:
De jalea ce-o va prinde pe mamica
-S’o prapadi si dansa ca bunica…-
Si vom ramane mici si fara de mamica…

Sa-mi spui in fata ca eu n’am sa plang.
Si mana palida la piept am sa i-o strang,
Am s’o desmierd, obraz langa obraz,
Si am sa-i spun tot intamplari cu haz,
Ca sa uitam de toate… Si-or sa treaca,
Ani dupa ani prin casa-ne saraca,
Pan’ ce vom sti cu totii, intr’o zi,
Ca el, taticul, nu va mai veni…
Si ne vom mangaia’n tacere, ca orfanii,
Ce duc tristeti pe umeri si litanii…

Ti-am pus atatea lacrimi in scrisoare!
Intai spre rasarit si-apoi spre soare-apune,
Acuma du-te, Mos Craciune,
Si cata-ni-l si ada-l pe taticul.
Si dac’ar fi sa nu-l gasesti,
Sa nu-mi mai scrii povesti,
Trimite-mi indarat doar plicul…

Ca eu cunosc povestea care minte,
Si rugaciunile si lacrima fierbine;
Si-acuma du-te, Mos Craciun,
Drum bun, batrane drag, drum bun…
Doinita, fata mamei cea cuminte…

COLIND

de Vasile Posteuca

Scoala neam din departare,
Si te uita colea’n zare:
S’a aprins steaua cea mare,
Si-o duce Domnul prin ger,
Cu toti ingerii din cer,
Lerui, Tara, Ler…
Iar in loc de bland colind,
S’aud codrii vechi doinind,
Dela Nistru pana’n Pind,
Ca nu-i pace, nici malai,
Catu-s satele din plai,
Lerui, colt de rai…
Ca graul de dor subtire,
Pascu-l hoardele sibire;
Pasc sufletul neamului,
Lacustele iadului,
Lerui, Doamne, Lui…
Tara scumpa miorea,
Sta’n genunchi si se ruga
La maicuta Precista,
Cu Pruncul alaturea…
Si radeau pagani misei,
De plansul si jalea ei,
Lerui, Doamne, Lei…
Iata steaua sus rasare,
Dela Tisa pana’n mare,
Si nu-i stea ci mandrul soare,
Ca-a venit moarte din cer,
Pentru cruntul temnicer,
Lerui, Tara, Ler.

CANTEC DE INVALID

de Vasile Posteuca

Ne’ntoarcem de pe front infranti.
Cei dragi ai nostri nu mai sunt.
Tu inima, doar tu mai canti,
Sub bratul bandajat si ciunt…
Voi n’auziti? Am fost pe front…
Atata moarte, foc si sange…
-Lasati-l bietul!… Vagabont!…
Azi nimeni nu mai poate plange.
Straine fete trec intoarse.
Suntem doar umbre… Ce sa vada?
Acasa vetrele sunt arse.
Da’n floare troscotu’n ograda.
Nevestele demult batrane
Si mamele plecate’n moarte.
Aicea nu putem ramane.
La ce sa mergem mai departe?
Trec tinere perechi pe strada.
Atata raset cald si glume!…
Cui sa-i vorbesti acum de tara?
Ne’ntoarcem azi in alta lume…
Aceasta plata: Vagabont…
Se uita lung si nu’nteleg.
Se naruie pamantu’ntreg…
-Noi am murit demult pe front…

BUCOVINA

de Vasile Posteuca

Bucovina, Bucovina,
Plai de basme si de stele,
Te-a scris dorul cu lumina
Pe cerul inimii mele…
Cu penel de vis subtire
Cresti in patru zari: gradina,
Prag sfintit de manastire,
Bucovina, Bucovina…
Ma adun in amintire
Si te-aud plangand straina,
Pana’n stepele sibire,
Bucovina, Bucovina…
Buga dela Putna suna
De strabate tot norodul;
Geme’n cripta lui strabuna
Domnul Stefan Voevodul…
Decand Rusii te pradara
N’avem soare, nici hodina,
Fara tine n’avem tara,
Bucovina, Bucovina…
Cand intindem hora mare
Sa le fie de pomina,
Din hotare in hotare,
Bucovina, Bucovina…

MOTEASCA

de Vasile Posteuca

Voi n’aveti tihna, biete mani.
De ani munciti, si saptamani,
Pentr’o letcaie, la stapani…
V’am sangerat, ati tras in ham,
Si eu numai pe voi va am…
V’a frant cormanul dela plug
S’aduceti altora belsug…
Cand alte mani gasesc comori,
Voi doar sudalme si sudori.
Lucrati amar, truditi de sarg,
Pentru strainii dela targ…
Acum cazurati pe genunchi,
Uscate ramuri langa trunchi…
Curand veti odihni de veci,
Tacute, palide si reci…
Morman de negre bataturi,
V’asteapta-acasa sapte guri…
Voi mani murdare, de tizic,
Eu fara voi nu’nsemn nimic.