O NOUA APARITIE EDITORIALA INTERESANTA

Semnalez o noua aparitie editoriala demna de luat in considerare. Tocmai s-a publicat la editura Babel o carte despre Marturisitorii din perioada comunista, intitulata: Razboiul impotriva crestinismului. Incununati martirii! Cartea poate fi cumparata de la editura, cu un pret de 15 lei. Dvs. trimiteti un mandat postal cu adresa completa (15 + 5 lei) iar editura va trimite inapoi fara alte costuri, cartea, sub forma de colet. Alternativ, o puteti cauta si in librariile ce comercializeaza carti religioase, dupa data de 15-20 aprilie.

Cartea se adreseaza publicului larg si contine o serie de eseuri pe tema comunismului, ce a reprezentat el si ce au reprezentat acesti marturisitori ai credintei in aceasta perioada. Sunt mentionate clar, pentru toata lumea, motivele si criteriile pentru canonizarea lor. Cartea contine si cateva ilustratii, doua portrete de detinuti, creionate de dl. Bandi, precum si alte ilustratii monocrom. Bonus, primiti si o icoana tiparita pe carton cretat, aceeasi cu cea de pe coperta. Intre capitole, poezii de Radu Gyr si Eugen Serea.

Cele 162 de pagini A5, pe hartie alba de 70 gr., reprezinta un rezumat al razboiului crestinului cu lumea, din mai multe puncte de vedere: politic, religios, social.

Mai jos cateva screen-shot-uri din interiorul cartii:

Cartea poate fi livrata si prin curier sau ramburs, destinatarul suportand costurile.

ADRESA EDITURII: str. LETEA, nr. 30 Bis, Bacau, Jud. Bacau. Pt. dl. Ionel Rusei. Mentionez si docuprint ”la” clicknet punct ro.

LAGARELE FEMA

Ce este FEMA? Pe scurt, un guvern secret. Aceasta Agentie are putere si autoritate cu mult peste orice alt Departament din SUA. Ce poate face FEMA? Poate anula legi. Poate muta comunitati intregi. Poate aresta pe oricine fara un mandat si ii poate retine fara sentinta judecatoreasca. Poate confisca proprietati, alimente, mijloace de transport sau alte bunuri. Si poate anula chiar Constitutia SUA. Cand a fost vorba sa se infiinteze o asemenea Agentie s-a avut in vedere protejarea Guvernului american, in cazul unui atac nuclear. O functie secundara a fost aceea de a coordona activitatile, in caz de dezastre naturale. O serie de Legi care au trecut fara dezbatere reglementeaza activitatea acestei organizatii:

10990 – perminte Guvernului sa preia controlul oricarui mijloc de transport, autostrazilor si porturilor

10995 – permite Guvernului sa opreasca si sa controleze comunicatiile media

10997 – permite Guvernului sa intre in posesia oricarei resurse energetice

10998 – permite Guvernului sa intre in posesia oricarei resurse alimentare

11000 – permite Guvernului sa organizeze sub supravegherea si conducerea sa brigazi de munca alcatuite din civili

11001 – permite Guvernului sa preia controlul sistemelor de sanatate si educatie

11002 – numeste Posta sa efectueze un recensamant

11003 – permite Guvernului sa-si insueasca orice aeroport sau avion, chiar si cele comerciale

11004 – permite Autoritati pentru Locuinte si Finante sa mute comunitati intregi, sa construiasca noi case in noi locuri si sa hotarasca ce locuri vor fi abandonate

11005 – permite Guvernului sa-si insuseasca orice depozit public si orice nava sau tren

11051 – specifica responsabilitatile Oficiului pentru Planificari in Situatii de Urgenta si autorizeaza sa execute ordinele in situatii de criza

11310 – ofera autoritate Departamentului de Justitie pentru a intari planurile hotarate de Oficul Pentru Planificari in Situatii de Urgenta, de a controla absolut totul si de a asista si sfatui Presedintele

11049 – pregateste Departamentele Federale pentru implementarea a 21 de ordine executive eliberate pe o perioada de 15 ani

11921 – se prevede controlul mecanismelor de productie si distributie, a surselor energetice, a salariilor, a creditelor financiare, in orice situatie de urgenta nationala. De asemenea, cand Presedintele declara Situatie de Urgenta, Congresul este suspendat pe o perioada de 6 luni.

Presedintele Regan a semnat un Decret Prezidential in 1984 un exercitiu cu numele REX84 prin care se testa capabilitatea FEMA de a-si asuma deplin un rol militar. Exercitiul presupunea: predarea FEMA controlul Guvernului, numirea de comandanti militari in conducerea unor state si guverne locale, declararea Legii Martiale.

In ultimul an numarul taberelor FEMA a crescut pana la 800 (in SUA). Sunt ingradite si bine pazite, desi nelocuite. Inca. Ele au fost create in cazul declararii Legii Martiale. Majoritatea taberelor pot gazdui 20000 de locuitori si infrastructura lor cuprinde cai ferate si chiar aeroporturi. Una dintre cele mai mari tabere FEMA se afla in Fairbanks, Alaska. Aceasta tabara este un urias sanatoriu pentru cei cu boli mentale si poate gazdui
2 000 000 oameni.

Aceste tabere vor gazdui pe cei ce impotrivesc Noii Ordini Mondiale, pe cei etichetati ca „teroristi”. Prizonierilor li se va nega orice drept intenational, singur Presedintele SUA hotarand ce pedepse sunt considerate tortura. Americanii vor simti si ei ce inseamna comunismul.

Detalii foarte importante, locatii si imagini:

http://www.freedomfiles.org/war/fema.htm

http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=7763

http://www.greatdreams.com/concentration-camp-locations.htm

http://www.apfn.org/apfn/camps.htm

http://www.uaff.us/deathcamps.htm

MOASTELE DE LA AIUD AU IZVORAT MIR

Tocmai am primit si eu un mesaj in toiul noptii cum ca niste moaste de la Aiud pe care le-ar fi avut la el Danion la conferinta de la Iasi, ar fi izvorat mir. Ha-ha! Cred ca mor de ciuda toti cei care s-au opus canonizarii lor! Urmeaza sa vedem filmuletul si eventual niste foto. Sa ne rugam ca PF Daniel sa nu moara de inima rea la aflarea vestii, si odata cu el, toti lupii in blana de oaie din Biserica Ortodoxa. Nu de alta, dar ar fi un gol prea mare, brusc!

Detalii la:

Moldova Mare si Danion

MEMORIALUL PATIMILOR ROMANESTI

SEMNATI PETITIA PENTRU RIDICAREA MONUMENTULUI SUFERINTEI ROMANESTI

A trecut o perioada de peste jumatate de secol de la momentul in care Romania, sub presiunea puterilor unite ale hitlerismului german si ale comunismului sovietic, a fost nevoita sa se retraga temporar din Basarabia si Bucovina de Nord, iar apoi sa renunte la ele, ca urmare a unui tratat de pace care nu a luat in considerare marile sacrificii militare ale poporului roman alaturi de aliati.

Anii petrecuti in inchisoarea comunista din interiorul Cortinei de Fier au constituit ani de teroare, de alterare a spiritului national in incercarile de formare ale asa-zisului om nou. Iar formarea acestui “om nou” a avut loc la indicatiile Kremlinului, atat pe teritoriul Romaniei cat si in fostele teritorii interbelice ale Romaniei.

In perioada ocupatiei tarii de trupele sovietice mii de cetateni romani nascuti in Basarabia sau cetateni romani de origine germana au fost luati de langa familiile lor si deportati in URSS.

In zonele atribuite URSS-ului prin tratatul de la Paris, a avut loc un adevarat genocid impotriva populatiei romanesti. Prin politica sovietica programata de epurare si modificare a structurii etnice, circa un milion de romani au fost executati, torturati, sau au fost deportati in Siberia si in stepele Asiei.

Au trecut alti 20 de ani de la eliberarea de sub influenta si amenintarea imperiului comunist de la Rasarit, perioada echivalenta in timp cu cresterea si formarea unei noi generatii care n-a cunoscut impilarea straina.

Datorita tacerii Bucurestiului, lumea vestica nu cunoaste sacrificiul si pierderile imense pe care romanii le-au suferit sub ocupatia sovietica.

Daca, pe undeva, este explicabila tacerea din perioada de dinainte de Decembrie 1989 cand Romania s-a gasit sub dominatia sovietica, devine greu de inteles continuarea dupa colapsul URSS a aceleiasi politici de tacere si ascundere a adevarului privitor la tragedia romaneasca.

Romania de astazi, care este mostenitoarea de drept a statului roman antebelic, are obligatia asumarii datoriilor, cel putin morale, fata de toti cetatenii sai, inclusiv fata de cei din teritoriile care i-au apartinut inainte de razboi, cetateni care au contribuit si ei la dezvoltarea statului roman la fel ca toti cei care au avut sansa sa se gaseasca dupa ocupatia sovietica in interiorul granitelor actuale ale Romaniei.

De aceea, noi semnatarii acestui Document,

* considerand ca noi toti, supravietuitori si urmasi ai marei tragedii prin care a trecut poporul roman, avem datoria sa o facem cunoscuta spre vesnica rememorare, viitoarelor generatii pentru a le ajuta sa nu-si uite adevaratele radacini si istoria;

* considerand ca lumea trebuie sa afle macar in ceasul al doisprezecelea ca si romanii, la fel ca alte popoare isi au martirii lor nevinovati;

* considerand ca nimeni nu are dreptul sa pastreze tacerea asupra suferintelor si pierderilor pe care poporul roman le-a indurat ca urmare a ocuparii teritoriului sau;

* considerand ca Statul roman are datoria de a cinsti sutele de mii de romani care au fost torturati, ucisi, mutilati sufleteste, sau deportati de forte straine ostile doar pentru vina de a fi cetateni loiali ai Romaniei,

Cerem Parlamentului Romaniei ca reprezentant al Poporului roman;
Cerem Presedintelui Romaniei ca reprezentant al Statului roman;

Sa legifereze si sa ratifice obligatia pentru Guvernul Romaniei de a finanta si a ridica un Monument al Suferintei Romanesti care sa comemoreze tragedia romaneasca prin care sute de mii de cetateni romani au fost supusi unui adevarat genocid etnic ca urmare a ocuparii sovietice a tarii si a fostelor teritorii care au apartinut statului roman interbelic.

Preluat de la: http://memorialromanesc.org/?page_id=35

PETITIE PENTRU RECUNOASTEREA GENOCIDULUI ANTICRESTIN DIN ROMANIA COMUNISTA

S-a iniţiat o Petiţie online pentru recunoaşterea prin Lege a Genocidului Anticreştin în România Comunistă. Petiţia este în directă legătură cu Scrisoarea celor 16 organizaţii către Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul României (la care a venit de acum un prim răspuns). Demersul iniţiat de cele 16 organizaţii se bucură şi de susţinerea FOR (Forul Ortodox Român). Textul Scrisorii a fost citit Părintelui Iustin şi are binecuvîntarea şi încurajarea acestuia. Rugămintea noastră este ca toţi fraţii întru Hristos să se unească în această acţiune de cinstire a memoriei martirilor români din perioada comunistă, semnînd, preluînd şi răspîndind Petiţia de faţă. Petiţia online nu este singura cale de colectare a semnăturilor. Despre celelalte evenimente în sprijinul acestei acţiuni, Grupul de Iniţiativă vă va informa la vremea cuvenită. Hristos în mijlocul nostru!

Pentru a semna Petitia, intrati aici.

Preluat de pe blogul Parintelui SAVATIE.

NU FASCISMULUI, DAR SI UITARII

Un grup de Asociatii, intelectuali si simpli crestini ortodocsi au initiat o noua campanie. O campanie impotriva uitarii, o campanie pro-adevar, o campanie ce privese direct demnitatea si spiritul de jertfa al acestui neam. Intr-o scrisoare adresata Presedintelui Traian Basescu semnaland nimic altceva decat „acte grave de instigare la ură religioasă şi naţională, precum şi încălcarea libertăţii religioase şi de gîndire a creştinilor-ortodocşi”.

Dupa cum se arata in Comunicatul de presa, „scopul principal al demersului este recunoaşterea prin lege a Genocidului Anticreştin în România comunistă şi dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe”. Creştinii-ortodocşi reclamă faptul că nu există nici un act normativ care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe, în acest sens solicitînd revederea Ordonanţei 31/2002 pe care o consideră „ambiguă” şi „o discriminare comisă printr-un act normativ al statului român”.

De asemenea, „Creştinii-ortodocşi protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice vedere asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă. Considerăm că reformularea Ordonanţei 31/2002, se constituie într-un act democratic şi necesar care ar îndrepta o greşeală impusă prin şantaj şi presiuni care nu-şi au locul în epoca democraţiei şi a libertăţii de opinie”.

Public si eu mai jos Scrisoarea integrala adersata Domnului Presedinte, fara a mai avea ceva de adaugat in plus – textul scrisorii nu lasa loc nici unui comentariu. Felicitari celor ce au redactat-o!

1. Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi politici creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi. Printre cele 6 personalităţi a căror memorie a fost cinstită, cu scop educativ, prin expoziţia „Destine de martiri” se numără şi 4 preoţi ortodocşi, motiv pentru care creştinii au perceput închiderea ordonată a expoziţiei ca pe o încălcare a libertăţii religioase şi de opinie, garantate de Constituţia României.

2. Motivul pentru care s-a solicitat închiderea expoziţiei „Destine de martiri” a fost unul cît se poate de speculativ şi anume acuzaţia cum că expoziţia ar face „imagine unor legionari”. Deoarece această acuzaţie a fost adusă de directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România şi cîţiva adepţi ai săi, fără a invoca o lege, nu ne rămîne decît să deducem că baza legală a acestei acuzaţii o poate constitui doar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 (aprobată ca Lege de Parlament în 2006, cu rectificările de rigoare) „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Aluzia cum că personalităţile a căror dosare au făcut obiectul expoziţiei ar intra sub incidenţa acestei legi este deplasată. Este ştiut că mai mulţi membri ai Mişcării legionare au fost anchetaţi de o comisie de pe lîngă Tribunalul de la Nurnberg şi, în urma cercetărilor, s-a declarat că “legionarii” nu se făceau responsabili de crime de război în Est, astfel că au fost absolviţi de orice responsabilitate privind abuzurile contra populaţiei şi evreilor peste Nistru. Însă chiar dacă nu ar fi aşa, trebuie să precizăm că doi dintre cei şase, părintele Arsenie Boca şi părintele Sandu Tudor, s-au dezis de mişcarea legionară, alţi doi, adică părintele Arsenie Papacioc şi părintele Calciu, au dus, după eliberarea din închisoare, o activitate exclusiv misionar-spirituală, nefăcînd parte din vreun partid sau mişcare politică, iar Valeriu Gafencu, un altul din cei şase, a murit în închisoare salvînd viaţa pastorului evreu R. Wrumbrant, ceea ce trebuie să spulbere orice acuzaţie de antisemitism sugerată de cei care au solicitat închiderea expoziţiei. Prin urmare, atît afirmaţiile venite din partea Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, cît şi cele ale directorului Arhivelor Naţionale, care a catalogat expoziţia drept o “manipulare blamabilă a opiniei publice” sînt neîntemeiate, deşi vin de la persoane care reprezintă instituţii a căror scop declarat este studierea adevărului istoric.

3. Ordonanţa nr. 31/2002, vine într-un moment cînd statul român nu a făcut încă ordine în sutele de mii de dosare privind condamnările din perioada regimului comunist totalitar. Este de neconceput să-i consideri vinovaţi de infracţiuni contra păcii şi omenirii pe unii deţinuţi politici, precum Părintele Calciu, acuzat în mod fals la una din arestările sale de spionaj în favoarea unei puteri străine, doar în baza proceselor falsificate de un regim criminal precum a fost cel comunist în România. Completarea „printr-o hotărîre recunoscută potrivit legii” din Art. 2, punctul c, care apare în legea nouă, atunci cînd e definită persoana vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii drept „orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii” nu restaurează la modul real condiţia zecilor de mii de condamnaţi pe nedrept, de vreme ce pentru fiecare dintre ei trebuie deschis un proces individual, cu rezultat improbabil, pentru a obţine o hotărîre judecătorească de reabilitare [1].

4. Nu există nici un act normativ care să-i declare pe foştii deţinuţi politici victime ale genocidului comunist, iar pe cei implicaţi în acest genocid vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Prin Ordonanţa 31/2002, Art. 2, punct c, foştii deţinuţi politici din România comunistă au fost incriminaţi încă o dată, de data aceasta într-un stat democratic, iar regimul criminal care i-a persecutat şi exterminat a fost absolvit de orice vină. Este inadmisibil ca zecile de mii de victime ale genocidului comunist să fie declarate vinovate de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi, în virtutea Ordonanţei nr. 31/2002, să li se interzică memoria, în timp ce criminalii care i-au exterminat să rămînă nejudecaţi. Considerăm că Ordonanţa nr. 31/2002 este un act pripit şi nedrept, care încalcă brutal dreptul creştinilor-ortodocşi, care alcătuiesc majoritatea populaţiei României, la cinstirea memoriei colective a propriei Biserici, ştiut fiind faptul că marea majoritate a deţinuţilor politici erau creştini mărturisitori care au fost persecutaţi pentru credinţa lor[2].

5. Considerăm că acuzaţia de “imagine făcută unor legionari” adusă expoziţiei „Destine de martiri” de către directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, urmată de închiderea ei, s-a făcut din ură religioasă. Nu găsim alte motive pentru care directorul unei instituţii care reprezintă etnia evreiască ar fi trebuit să se autosesizeze, cerînd închiderea expoziţiei, de vreme ce personalităţile a căror dosare făceau obiectul expoziţiei nu au nici o legătură cu evreii şi Holocaustul. Dacă dosarele securităţii, a căror retragere a fost solicitată, nu confirmau acuzaţiile aduse, atunci cine, în afara unei instanţe acreditate de stat, poate constata vinovăţia celor şase martiri, dintre care doar unul mai e în viaţă? Reacţia directorului Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România este o defăimare gratuită a memoriei celor şase martiri creştini, lovind totodată în memoria colectivă a Bisericii Ortodoxe. Se creează impresia că CNSAS, care a ordonat retragerea dosarelor din expoziţie, a cedat unui şantaj bazat pe speculaţii în jurul învinuirii de antisemitism, devenit posibil din cauza ambiguităţii Ordonanţei nr. 31/2002 care creează confuzie între o persoană vinovată de antisemitism şi un fost deţinut politic, sugerînd că toţi deţinuţii politici sînt în mod obligatoriu şi antisemiţi.

6. Chiar şi cinstirea Crucii de către creştini este considerată inadecvată. Din Raportul privind antisemitismul în România publicat pe site-ul Comunităţii Evreieşti din România aflăm că autorii Raportului reclamă faptul că în Parlamentul României, o ţară majoritar creştină, este expusă crucea şi cataloghează drept antisemitism credinţa românilor „potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”. Cu alte cuvinte, scopul declarat al Comunităţii Evreieşti din România (aşa cum reiese de pe site-ul oficial al acesteia), bazîndu-se pe susţinătorii săi externi, este acela de a îndepărta orice prezenţă publică a simbolurilor şi mărturiilor creştine (de unde şi campania de scoatere a icoanelor din şcoli). În acest context, cenzurarea expoziţiei „Destine de martiri”, solicitată de o persoană publică a comunităţii evreieşti din România, este un act de denigrare a memoriei colective a Bisericii Ortodoxe [3].

7. Avînd în vedere conflictul provocat de directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România, dar şi de directorul Arhivelor Naţionale şi de aliaţii lor din presă prin închiderea expoziţiei „Destine de martiri”, cît şi alte incidente apărute pe fondul ambiguităţii Ordonanţei 31/2002, care creează posibilitatea declanşării unui nedorit fenomen de masă în România, trebuie să se recurgă urgent la reformularea Ordonanţei nr. 31/2002, care prezintă mai multe aspecte anticonstituţionale, încălcînd brutal punctele 2, 6 şi 7 din Articolul 30 din Constituţia României, care proclamă libertatea de expresie. Vă propunem, în acord cu juriştii noştri, dar şi credincioşi ai BOR, următoarele modificări:

a) Să se renunţe la termenul „infracţiuni” din formula „persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii” pentru a lăsa sub incidenţa legii doar persoanele vinovate de crime de război şi împotriva umanităţii. Această precauţie se impune datorită faptului că Statul român încă nu a făcut ordine în sutele de mii de dosare intentate de regimul criminal comunist şi nu a recurs la disculparea, printr-o hotărîre judecătorească, a foştilor deţinuţi politici care au fost acuzaţi de infracţiuni fictive, unele dintre ele putînd fi încadrate la infracţiuni contra păcii şi omenirii.

b) Să se specifice, în Art. 2, punctul b, unde se face referire la simbolurile fasciste, rasiste şi xenofobe faptul că simbolurile şi semnele care reprezintă religiile, respectiv cultele tradiţionale înregistrate pe teritoriul României nu sînt atacate prin această lege. În acest scop, se impune exemplificarea semnelor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

c) Să se omită termenul „antisemitism” din Art. 2, punctul a, deoarece el nu este cuprins în enunţul Ordonanţei care se referă doar la: „interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”. Antisemitismul se subînţelege prin termenii „fascist”, „rasist” şi „xenofob”. Prin introducerea lui în lista infracţiunilor menţionate în Art. 2, punctul a, termenul „antisemitism” apare ca ceva diferit de fascism, rasism şi xenofobie, fără a fi definit. Prin acest termen se sugerează diferenţierea evreilor de alte etnii şi naţionalităţi, ceea ce este o discriminare, comisă printr-un act normativ al Statului român.

d) La Art. 2, la noua literă introdusă, d, unde se defineşte Holocaustul în termenii următori: „Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de al doilea război mondial o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării”; să se facă referire la persecuţia sistematică sprijinită de stat împotriva creştinilor în perioada regimului totalitar comunist din România. Această completare este necesară pentru a nu crea impresia că Statul român, dorind să cinstească memoria victimelor persecuţiilor împotriva evreilor şi romilor, nesocoteşte sutele de mii de victime ale Genocidului Anticreştin care a avut loc în România în perioada regimului comunist totalitar. Situaţia României este una specială, deoarece aici au fost persecutaţi sute de mii de creştini, existînd zeci de mii de victime. Memoria martirilor din perioada comunistă este un subiect sensibil, iar cinstirea victimelor unui regim totalitar nu trebuie să ducă la neglijarea sfidătoare a victimelor altui regim totalitar. Instituţiile acreditate ale Statului român trebuie să constate şi să condamne Genocidul Anticreştin în România comunistă, precum a condamnat Holocaustul şi să recurgă la reformularea Art. 2 punctul d. De asemenea, este necesar ca persecuţia evreilor să nu fie separată prin punct de persecuţia romilor şi a creştinilor, ci întreaga definiţie a Holocaustului, care presupune un simplu şir de enumerări, să fie cuprinsă într-o singură frază.
Aceste modificări sînt necesare pentru a preveni pe viitor conflictele naţionale şi religioase pe care Ordonanţa nr. 31/2002, chiar şi în noua sa formulă, le alimentează. De asemenea, prin operarea modificărilor propuse va fi îndepărtată confuzia prin care memoria miilor de martiri creştini din perioada comunistă a fost defăimată, avîndu-se în vedere şi faptul că unii dintre ei au fost de acum propuşi spre canonizare Sfîntului Sinod al BOR. În acest sens a fost iniţiată şi o campanie, intitulată “Din temniţe spre Sinaxare”, care promovează cu succes convingerea că martirii români din temniţele comuniste sînt vrednici de a fi trecuţi în rîndul sfinţilor.

Creştinii-ortodocşi protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice perspectivă asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă. Considerăm că reformularea Ordonanţei nr. 31/2002, în termenii propuşi mai sus, se constituie într-un act democratic şi necesar care ar îndrepta o greşeală impusă prin şantaj şi presiuni care nu-şi au locul în epoca democraţiei şi a libertăţii de opinie.

+++

NOTE:

1. Este cunoscut faptul că majoritatea foştilor deţinuţi aşa-zis „politici”, printre care se numără peste 2000 de preoţi ortodocşi, în afară de călugări, au fost învinuiţi în mod fals de „spionaj” şi alte delicte care pot fi încadrate la infracţiuni contra păcii şi omenirii. Un caz celebru în acest sens îl constituie Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa care a petrecut în temniţele comuniste 21 de ani. Se ştie că Părintele Calciu a fost o personalitate publică recunoscută în Occident drept un luptător pentru pace şi drepturile omului. Părintele Calciu, care a fost eliberat din închisoare şi expulzat din ţară în urma demersurilor făcute de preşedintele SUA, Ronald Reagan, de către Papa Ioan Paul II şi alte personalităţi ale vieţii politice din Occident, a fost apoi primit la Casa Albă în mai multe rînduri ca un martir al contemporaneităţii. Paradoxul şi confuzia pe care le creează Ordonanţa nr. 31/2002 face ca un simbol al păcii şi al luptei pentru democraţie, atît de respectat în Occident, cum a fost Părintele Calciu, să fie considerat în România un delicvent vinovat de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi să i se interzică memoria, deoarece şi el a fost unul din cei şase martiri omagiaţi de expoziţia „Destine de martiri”. Acesta este doar unul din cazurile în care se verifică imperfecţiunea Ordonanţei nr. 31/2002, impunîndu-se revederea ei urgentă.

2. Felul în care Comunitatea Evreiască din România (CER) speculează cu acuzaţia de antisemitism, bazîndu-se doar pe ambiguitatea Ordonanţei 31/2002, se constituie într-o promovare a prejudecăţilor prin caracterizari globale acuzatoare lipsite de fundament. De pildă, se invocă faptul că „printre români e răspîndită credinţa potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”, sau că aceştia “consideră că evreii conduc omenirea prin manipulări financiare”, deşi tot acolo, pe un ton oficial, specific oricărui raport, Dl. Alexandru Florian, care îndeplineşte şi funcţia de director al Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, afirmă în numele CER: „Guvernul a adoptat această Ordonanţă şi ca urmare a presiunilor exercitate mai bine de 10 ani de către guvernele occidentale, în special cel american, de către asociaţii evreieşti americane şi internaţionale”, afirmaţie care nu face decît să alimenteze şi să perpetueze prejudecăţile numite mai sus.

3. Dintr-o petiţie adresată Jandarmeriei Române, iniţiată pe internet, prin care se cere înlăturarea crucii celtice din locurile publice, aflăm că Jandarmeria Română a considerat “crucea încadrată într-un cerc” drept un simbol care intră sub incidenţa Ordonanţei 31/2002 şi a efectuat sub această acuzaţie un arest în Buzău, cazul fiind dezbătut în presă. Crucea încadrată de cerc are o vechime foarte mare în Biserică, fiind prezentă pe unele biserici, pe morminte şi monumente ale creştinismului primar, precum şi în majoritatea “troiţelor” româneşti. Deoarece textul Ordonanţei 31/2002 nu dă exemple de semne şi simboluri cu caracter rasist, fascist sau xenofob, solicităm exemplificarea lor şi asigurarea cum că semnul crucii, care este sfînt pentru creştini, nu intră sub incidenţa legii.

SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

Silviu Aronet de la Revista Gand si Slova Ortodoxe a scris un articol despre canonizarea marturisitorilor din temnitele comuniste, pe care va invit sa-l cititi.

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit [1]”

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]).

Sfinţii închisorilor vor fi canonizaţi la calendele greceşti. Cel puţin asta este concluzia care se desprinde ascultând vorbele purtătorului de cuvânt al patriarhiei, pr. Constantin Stoica. Acesta spune – şi acesta nu este un punct de vedere personal, care poate fi subiectiv, ci reprezintă punctul de vedere oficial al instituţiei ecleziale pe care o reprezintă, Patriarhia Română -: „Comisia de canonizări a sfântului Sinod are în atenţie, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoţi, monahi şi monahii, credincioşi laici şi mireni, din istoria Bisericii şi a poporului nostru. În acest sens, se urmăreşte o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori şi martiri, începând cu secolul al XVI lea, până în secolul al XX lea inclusiv (subl. red.). Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Ţării Româneşti sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX – lea. Cu certitudine le va veni rândul şi martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiţi. Fără îndoială vor fi cercetate şi cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiţia Ortodoxiei, după cum ştiţi, până se declanşează procesul de canonizare, se desfăşoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp”.

Scurt, clar şi la obiect! Adică ne aflăm cu demersurile privind canonizarea în secolul al XVIII lea şi poate peste câţiva ani sau zeci de ani vor veni la rând – rândul fiind unul din elementele definitorii ale orânduirii comuniste, ca şi limba şi gândirea de lemn, dealtfel – şi martirii închisorilor, noii mucenici ai veacului XX.

Acest mod de abordare a problemei este fals, manipulant şi reprezintă o politizare a problemei.

Fals pentru că această abordare a problemei din perspectiva timpului este valabilă în cazul cuvioşilor a căror viaţă trebuie cercetată „temeinic, aprofundat” şi apoi să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul mucenicilor, însă, se caută doar curăţia dreptei credinţe, care constituie principalul etalon pentru canonizarea lor. Ori în cazul de faţă este indubitabil că Valeriu Gafencu, Daniil Tudor, pr. Ilarion Felea, monahia Mihaela Iordache şi mulţi alţii au murit mărturisindu-L pe Hristos şi dreapta credinţă ortodoxă, în confruntarea cu „cel mai nimicitor experiment care a fost altoit vreodată pe trupul şi pe sufletul vreunei comunităţi omeneşti: comunismul” [2].

„Ori în secolul XX Biserica Ortodoxă a îngenuncheat în faţa satanei şi atunci nu avem mucenici, ori Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună şi atunci este firesc să-i canonizăm pe aceşti sfinţi ca poporul să-i cinstească cu evlavie” se întreabă teologul Danion Vasile. Iar răspunsul îl dă poporul dreptcredincos care îi cinsteşte – mă refer la cei care cunosc subiectul nu la cei ignoranţi sau răuvoitori – are evlavie faţă de cei care au suferit în închisori, faţă de cei care sunt rugători în ceruri pentru neamul românesc şi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu se milostiveşte spre noi, păcătoşii şi nevrednicii.

Fals, pentru că există un precedent! Biserica Ortodoxă Rusă şi-a canonizat mucenicii Gulagului comunist cu zecile cu sutele, având peste 1700 de noi mucenici în calendar, după cum arată şi vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu: „Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii sunt renegaţi de Biserică din motive politice şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod despre puterea crucii: Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici? Nu a auzit că pocăinţa şi curăţire lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?” [3].

Manipulant pentru că în momente de cumpănă, de extremă urgenţă, nu se poate accepta ca argument „abordarea cronologică a cazurilor”. Fără a pune la îndoială vrednicia Domnitorului Grigore al II lea sau a lui Veniamin Costachi – vrednici cu adevărat de canonizare – nu se pot pune în balanţă aceştia cu cei care au suferit în gulagul românesc. Sunt măsuri diferite şi doar gândirea de lemn a administraţiei bisericeşti poate refuza a lua în discuţie, în regim de urgenţă, martirajul românilor care au suferit şi au murit pentru Hristos în spaţiul concentraţionar românesc. Acest fapt „este mai mult decât indiferenţă, este anormalitate” spune jurnalistul Rafael Udrişte.

Este politizare pentru că ierarhia bisericească este prizonieră a statului laic, ateu şi masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului”, după cum îl defineşte Părintele Calciu. Iar liderii, modele ale lumii de astăzi, nu suportă să fie comparaţi cu sfinţii închisorilor; diferenţa este atât de mare încât aceştia nu suportă comparaţia, iar „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar” [4].

Ar fi cazul ca Patriarhia Română, Sfântul Sinod să treacă peste orbire şi laşitate, să asculte vocea poporului dreptcredincios, care are puterea de a canoniza – şi chiar o va face în ciuda opoziţiei sinodului şi a patriarhiei, al cărui rol este consultativ şi executiv în acelaşi timp – şi să-i canonizeze pe Sfinţii închisorilor care „veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori” [5].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Amin!

++++++++

[1] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 noiembrie 2008

[2] Radu Mărculescu, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Albatros, Bucureşti, pag. 9

[3] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

[4] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 nov. 2008

[5] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

DIN TEMNITE SPRE SINAXARE: SANDU TUDOR

       

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE initiata acum ceva vreme, continua. Ieri, 17 noiembrie, la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud a avut loc un parastas in memoria lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil). Liturghia si Parastasul au fost oficiate in Monumentul de la Aiud de un sobor de peste 10 preoti, asistati de aproximativ 200 de credinciosi. Momentul solemn a reprezentat o noua aducere aminte de cei care, protestand impotriva unui sistem dracesc de opresiune, control si spalare pe creier au suferit chinuri groaznice, unii innebunind sau lesinand, altii chiar murind de durerile provocate de loviturile aplicate cu salbaticie de semenii lor. S-a evocat persoana Parintelui Daniil, de o inalta tinuta duhovniceasca, iar in finalul Parastasului s-a cantat de catre toata lumea „Hristos a Inviat!” in speranta vietii vesnice a careia, speram, si pentru rugaciunile Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste, sa fim invredniciti.

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE isi propune sa readuca in prim plan aceasta jertfa, nu pentru a porni o noua revolutie, nu pentru a incita la violente, rasism sau xenofobie (asa cum trist se insinueaza) ci pentru a implini o datorie morala din partea noastra, a generatiilor care le urmeaza. Ar fi o greseala imensa si impardonabila ca jertfa si durerile celor prigoniti nu pentru altceva decat pentru credinta in Hristos, sa fie ignorate sau, mai mult, interzise.

Ne doare foarte mult sa vedem cum si astazi, la aproape un secol de la aceste evenimente, unii baga capul in nisip precum strutul, iar altii ne pun pumnul in gura interzicandu-ne chiar sa abordam acest subiect, clasificat drept „fierbinte”. Nu cred ca este atat de fierbinte cat vor unii sa-l incalzeasca artificial. Impotrivirea fata de bolsevism face parte din istoria noastra. Daca evreii, persecutati de un nebun – Hitler, gazati si stantati in lagarele naziste, au acum propria fila de manual in care se studiaza Holocaustul – pentru ca aceasta grozavie sa nu se mai intample, nici cu evreii nici nu alta natie, la fel de corect ar fi ca si despre comunism sa se vorbeasca liber si deschis, pentru ca aceasta grozavie de pe urma careia nu numai un singur popor a avut de suferit ci mai multe, care a cauzat SUTE DE MILIOANE DE VICTIME PE INTREG GLOBUL sa NU se mai repete. Prin Campania de promovare a jertfelor marturisitorilor comunisti, nu se doreste reabilitarea Miscarii Legionare nici a vreunui curent fascist. Este pur si simplu recunoasterea si cinstirea jertfei unor oameni care desi au avut familii, planuri de viitor, desi erau tineri si cu ssiguranta nu se gandeau la grozavia ce va urma, au ales sa se desparta de cele lumesti (nu fara durere sau amaraciune) dar sa nu se desparte de Hristos si Imparatia Cerurilor.

Biserica Ortodoxa are niste criterii aspre pentru canonizare si bine face. Faptele unei persoane propuse spre canonizare trebuiesc cantarite cumpatat, cu mare discernamant, pentru ca nu cumva evlavia populara sa forteze cinstirea unui inselat. Totusi, aceste criterii se aplica in privinta Cuviosilor, care au murit de moarte buna, cum se zice. In privinta mucenicilor, nu exista decat un singur criteriu valabil pentru canonizare si acesta este curatia credintei lor, marturisirea credintei in Hristos chiar si in fata mortii. Ori toti acestia care si-au gasit sfarsitul in temnitele comuniste, „dusmanii poporului”, „banditii”, „misticii”, asta au facut: L-au marturisit pe Hristos cu pretul vietii, arsi de vii, omorati prin frig si infometare, batuti pana la moarte.

Atitudinea sceptica a unora, mai ales a celor din functii inalte, ferirea de a discuta subiectul le consider penibile, rusinoase. Aceste atitudini denota ipocrizie (cum te numesti crestin, daca nu te comporti ca atare) si complicitate (cei ce se feresc de subiect sau ameninta pe cei care vor sa deschida subiectul nu sunt nici mai mult nici mai putini decat COMUNISTI).

Sfantul Sinod se fereste sa-i canonizeze pentru ca majoritatea Sinodalilor si-au facut cariera, pensia, daca vreti, pe spinarea si pe chinurile acestor mucenici. Iar cei mai tineri dintre sinodali, care n-au apucat sa fie racolati de Securitatea comunista, sunt acolo datorita „ascultarii” si „docilitatii” fata de cei deja manjiti.

Ideea cum ca noi, mirenii, nu avem dreptul sa cerem canonizarea acestor marturisitori este ridicola si sofista. Avem tot dreptul pentru ca ne simtim madulare ale Bisericii si nu putem ramane indiferenti fata de ce se intampla in Biserica dar si pentru faptul ca acei marturisitori aruncati in gropi comune pe la marginea oraselor nu sunt altceva decat fii nostri, unchii nostri, verii nostri, fratii nostri, si asa mai departe. Omul simplu, care stie greutatea vietii, care stie pretul jertfei i-a canonizat deja pe-acesti marturisitori, si la fel si Dumnezeu. Mai ramane sa schimbam si mentalitatea comunista din Biserica, pentru ca acestia sa fie trecuti si in Sinaxar.

Pana una alta, Campania continua prin conferinte si pliante, iar sprijinul moral acordat de preoti si credinciosi este incurajator. Bine-ar fi sa ne sprijine si ierarhii, asta daca Inalt Prea Sfintiile lor nu sunt prinsi cu alte treburi, mult mai importante.

CUM ISI RASPLATESTE HRISTOS MARTURISITORII

„Adevarat, adevarat va zic voua: cine marturiseste pentru Mine inaintea oamenilor, si Eu voi marturisi pentru el inaintea ingerilor…” Dar nu numai inaintea ingerilor ci si inaintea oamenilor:

Victor Roncea preia un articol din revista ATITUDINI (revista manastirii Petru Voda) pe care consider ca fiind de mare folos tuturor si care trebuie publicat si promovat. Nu numai atat dar s-a initiat chiar si o campanie de canonizare a acestor sfinti mucenici care au marturisit pe Hristos in timpul dictaturii comuniste, indiferent de culoarea politica sau starea sociala, asa cum rautacios se sugereaza astazi. Ei nu au murit pentru un ideal politic, n-au marturisit platforma program a vreunei ideologii lumesti ci L-au marturisit pe Dumnezeu Cel viu, a Caruia este Imparatia in veci. Amin. Nu uitati nici de reportajul domnului Rafael Udriste!

O bătrânică din judeţul Cluj, fiind bolnavă de cancer, gradul IV metastază, a fost dată de duhovnicul ei cu untdelemn din candela Maicii Domnului de la osuar, spunându-i că după câteva zile să meargă la medic şi să-şi repete analizele. Medicii au rămas uimiţi pentru că nu mai găsiseră nici o urmă de cancer.

Un băieţel din Slatina, de 12 ani, s-a îmbolnăvit de o boală foarte rară de piele. Avea bubiţe pe tot corpul din creştet şi până în tălpi care supurau puroi şi sânge şi care mai şi produceau o mâncărime foarte mare. Mama copilului s-a dus disperată la duhovnicul ei, spunându-i că nu ştie ce să mai facă cu băiatul ei, pentru că cei mai buni doctori de piele din Bucureşti nu reuşiseră să-i găsească diagnosticul şi chiar în ziua respectivă trebuia să meargă din nou la Bucureşti. Părintele i-a spus: „Soro, chiar acum am primit untdelemn din candela Sfinţilor de la Aiud şi dacă avem credinţă, Dumnezeu va face minuni”. L‑a dat pe copilaş şi, în drum de la Slatina spre Bucureşti, în tren, i s-au uscat bubiţele, au căzut jos şi a ajuns complet vindecat la medici.

Un preot cu o evlavie deosebită la Sfinţii din temniţa Aiudului mi-a cerut o bucăţică de sfinte moaşte pe care i le-am trimis printr-un diacon. Părintele diacon ajunsese noaptea la locuinţa părintelui şi, dându-i‑le, acesta se ducea cu bucurie mare spre camera lui, voind să le pună la locul special amenajat pentru Sfânt. La un moment dat, înainte să ajungă în cameră, aude din spate o voce care a strigat aşa: „Ioan!!!”. Părintele, uimit, s-a uitat în spate şi n-a văzut pe nimeni. Venindu-şi puţin în fire şi înţelegând că n-a fost voce de om cunoscut, a deschis cu grijă capacul răcliţei şi, uitându-se spre sfintele moaşte, le-a întrebat: „Te cheamă Ioan?” iar sfântul i-a răspuns: „Da!!!”

Două femei din Aiud, venind la mănăstire, mi-au spus că acuză dureri foarte mari la încheieturile genunchilor şi gleznei. Le-am dat untdelemn din candela Maicii Domnului şi a sfinţilor, sfătuindu-le să se dea la locul durerii. După o săptămână au venit şi mi-au spus că după ce s-au dat cu untdelemn, li s-au luat durerile cu mâna. M-am cutremurat!

Un alt preot avea Sfinte Moaşte de la Aiud acasă; s-a trezit într-o zi cu patru vrăjitoare la poartă care i-au zis: – Părinte, i-a de aici 400.000 de Euro şi mută-te de aici! Dându-şi seama repede cu cine stă de vorbă le-a răspuns scurt: – Eu nu mă mut de aici! Rămânând uimite de refuz au continuat cu insistenţă să-i spună: – Dacă nu te muţi tu, atunci spune-i la acela care stă în casă cu tine, el să se mute. Înţelegând părintele că este vorba de Sfântul de la Aiud le-a zis: – Eu nu-L dau pe Hristos afară din casă!!! Şi le-a închis poarta în nas. Până să aducă Sfintele moaşte acasă avea mari necazuri cu vrăjitoarele, dar din ziua aceea nu le-a mai văzut şi nici nu a mai avut probleme.

Uneori vin oameni bolnavi care nu au o credinţă aşa de mare şi se dau cu untdelemnul sfinţilor cu multă îndoială şi chiar şi aşa, sfinţii fac minuni. Aşa dar mare au primit aceşti pătimitori ai lui Hristos!

De exemplu, un tânăr avea o boală gravă de piele, pentru care medicii nu i-au găsit leac. Mama lui era credincioasă însă, şi a luat de aici nişte ulei să-i ungă trupul. Când a ajuns acasă, i-a uns o parte din trup, pentru că tânărul nu avea încredere şi, o minune, dimineaţa, locul care fusese uns cu ulei, era dimineaţă fără pată, sănătos.

Odată a venit un părinte de la Timişoara şi mi-a spus că mama lui a avut un atac cerebral şi era într-o stare foarte gravă de comă. Au dat-o cu untdelemn şi şi-a revenit complet.

O femeie din Aiud avea dureri foarte mari la glezne. Cum s-a dat cu ulei i s-a luat durerea instantaneu ca și cu mâna. Şi nu s-a dat cu o credinţă cum o au de pildă unii bolnavi de cancer faţă de Sf. Ierarh Nectarie de Eghina sau Sf. Ioan Rusul. În schimb, aici, chiar dacă vin cu o credinţă foarte mică, se dau cu untdelemn şi se tămăduiesc.

Iarăşi, un domn din Aiud lucrează la penitenciar şi are foarte mari probleme cu spatele şi era caz de operaţie. După ce s-a dat cu ulei de la Maica Domnului, nu mai avea nici o durere şi nu a mai fost nevoie de nici o operaţie.
Nu mai spun de cazuri de demonizare. Au venit aici nişte fete demonizate şi numai ce se apropiau de osuar, începeau să zbiere şi să cadă pe jos, de ziceai că-s în gură de şarpe. Au fost două demonizate de la Satu Mare şi după ce au venit aici la rugăciune, li s-a mai ameliorat starea o bună perioadă de timp, dar am auzit că acum iar se simt rău.

A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat”. Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns”. Sfântul i s-a arătat.

Mărturii ale martirajului sfinţilor din Aiud

1. Acest femur a fost rupt şi s-a lipit fără îngrijire medicală. Ar fi trebuit să-i pună tijă metalică, cu plăcuţă, cu şurubele, imobilizat obligatoriu la pat – ca să se poată prinde această ruptură.

2. Acesta îşi păstrează firele de păr inclusiv cu piele carbonizată. Deci este imposibil să fii ars în foc şi să-ţi rămână părul pe piele.

3. Aici este o aşchie smulsă din os, din timpul vieţii şi vă daţi seama prin ce dureri inimaginabile trecea omul acesta…

4. Aici se vede limpede cum a fost împuşcat; vedeţi o gaură de glonţ şi în interior se păstrează sânge închegat de la hemoragia pe care a avut-o.

5. Acesta a fost tăiat cu pânză de circular pe viu.

6. Sfântul acesta are încă fire de păr pe cap

7. Acesta după dantură are maxim 28 de ani. Acesta a avut infecţie la mandibula de jos. Infecţia se numeşte furia dinţilor şi cauzează dureri atât de mari, încât dacă nu este dus imediat la medic, ajunge să înnebunească de dureri.

8. Acesta şi-a păstrat carnea între vertebre.

9. Osul acesta, uitaţi ce anormal de curbat este, la 90 de grade, de la poziţiile incomode în care au fost puşi să stea – este ultimul os de la coloana vertebrală.

10. Tibie deformată şi refăcută fără îngrijire medicală.

11. Acestea două aparţin aceluiaşi sfânt, uitaţi-vă la asemănarea perfectă între ele şi cât de galbene şi frumoase sunt.

12. Asta este mărturia coastei căreia i-a fost băgată suliţa în inimă. Nu ieşea nici unul din închisoare fără să i se bage suliţa în inimă de către gardian, ca să fie sigur că e mort.

Mărturii adunate şi relatate de Ieroschim. Gavriil (cunoscut ca ieromonahul Augustin, inainte de a lua marea schima), preot slujitor la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci”, Aiud.

DEMERS PENTRU GRATIEREA TANACU

Un grup de persoane au initiat o actiune pentru sustinerea gratierii Parintelui Daniel Corogeanu si a maonahiilor de la Tanacu. Formularul (in format .doc) poate fi luat de la AlterMedia si trebuie trimis prin posta.

Ma abtin de la alte comentarii neortodoxe ce s-ar plia foarte bine pe profilul sistemului sanitar romanesc, a carui victima a fost si sora Irina. Aruncata-n strada ca pe-un starv de catre autoritatile medicale, aceasta a fost dusa de fratele ei la Manastirea Tanacu pentru a i se citi niste rugaciuni. Ultima speranta a lor era la Dumnezeu. Din cauza ca isi rupea carnea de pe ea cu unghiile, macutele au fost silite s-o imobilizeze pe-o lavita. Presa amatoare de subiecte fierbinti au preluat stirea si au denaturat-o, inducand opinia publica in eroare.

Prinse la mijloc intre rugamintile ei si ale fratelui ei – pe de o parte – si pe de alta lovindu-se de nesimtirea criminala a cadrelor medicale (adevarattii criminali, care ar trebui sa stea dupa gratii) maicile de la Tanacu au cedat si au primit-o pe bolnava in manastirea lor.

Decesul Irinei n-a fost provocat de „rastignirea pe cruce” asa cum au sustinut ziarele, nici de „infometarea voita”. Irina este in primul rand o victima a sistemului sanitar romanesc, infect, si putred de sus pana jos.

Mergeti in spitalele romanesti sa vedeti cum colcaie gandacii, sa vedeti cum inteleg unii medici sa-si faca datoria.

Parintele Daniel si maicile de la Tanacu au fost tapi ispasitori. Neavand influenta politica, nefacand parte din nici un partid, din contra criticand sistemul demonic european, ecumenismul si masoneria, acestia au fost cea mai buna „momeala” pentru discreditarea Bisericii si a monahismului. Va indemn, asadar, sa sprijinit acest demers de gratiere, intrucat nu monahismul i-a fost fatal Irinei ci doza de adrenalina de cateva ori mai mare administrata de personalul (in)calificat de la Vaslui.

Inca o data, politrucienii nostri au maturat mizeria si au ascuns-o sub pres!

FACETI CEVA CU SISTEMUL SANITAR, manca-v-ar plosnitele, purechii si paduchii!!

PRETUL COMPROMISULUI: SMINTEALA

De la inceputurile omenirii, omul s-a ridicat asupra fratelui sau. S-a declansat o reactie in lant care a cuprins intreaga lume si nu se va termina aici, se va mai extinde. In zilele de pe urma, spunea Mantuitorul, vor fi razboaie si vesti de razboaie. Dar nu atunci va veni sfarsitul, e doar inceputul. Inceputul durerilor. De-atata sange varsat, oamenii vor ajunge sa doreasca pacea cu orice pret. Popoarele se vor uni sub o singura patura, un singur guvern mondial iar in fruntea acestui guvern va sta Antihristul. El va dispune pecetluirea supusilor lui, care vor ajunge robi, sclavi, iar asta ca sa-si dea seama ca „pacea” si „libertatea” oamenilor inseamna robie a diavolului. Trebuie sa cautam pacea de sus si libertatea fata de pacat. Doar atunci vom fi cu adevarat liberi!

Un astfel de sistem antihristic a fost si comunismul. Telul final era satanizarea omului. Au incercat prin diverse metode. Prima a fost prigonirea celor ce se impotriveau sistemului, adica a celor care vedeau in ei insisi sau in aproapele chipul lui Hristos, multiplicat. S-au indarjit asa de tare incat pana si a gandi altfel era interzis. O mare parte din popor a fost incarcerat. Oameni simpli, preoti, intelectuali. Despre ce au indurat dincolo de gratii s-au scris carti intregi, nu intru in acest subiect. Insa pentru cealalta parte a societatii, viata decurgea linistit. Ba multi spun ca a fost mai bine inainte: avea omul un loc de munca, avea un ban care-i ajungea cat de cat, s.am.d.. Insa din punct de vedere spiritual, duhovnicesc, era cenzura. Cei ce au marturisit pe Hristos nu L-au marturisit doar pe Dumnezeu ci si-au asumat pe de-a intregul aceasta marturisire. Nu poti fi credincios daca nu-ti iubesti neamul, nu te poti numi crestin daca nu-ti pasa de aproapele tau, nu poti spune ca tu crezi in Dumnezeu dar in viata de zi cu zi traiesti in desfrauri de tot felul, in viclenii si furtisaguri. Marturisitorii au inteles acest lucru, iar Petre Tutea a zis la un moment dat ca poporul roman i-a acordat cinstea de a patimi pentru el. Detinutii politici, n-au fost inchisi pentru ca erau rai, criminali, hoti, au fost torturati pentru ca erau iubitori de neam si de Hristos. Patimirea lor a fost pe nedrept – pedeapsa se cuvine celor ce gresesc. Pentru restul romanilor marturisitorii din temnitele comuniste au fost (iar pentru unii inca sunt) niste naivi care si-au facut familiile sa sufere si care s-au privat pe sine de la „bucuriile” vietii. Au mancat fecale cand altii mancau carnuri, dormeau pe priciuri cand altii descopereau (mai ales in vest) confortul, erau imbracati cu zdrente si pantofi dezlipiti cand altii purtau stofe, au fost injurati si scuipati cand altii petreceau. SI toate acestea pentru o idee: ca Dumnezeu exista iar demnitatea si curajul sunt virtuti divine.

Sistemul comunist nu pretuia omul. Nici macar pe cei de care se foloseau, chiar si de acestia s-au descotorosit. La fel ca dracii, nu iubeau nici pe cei care le fagaduiau ascultare.

Astazi este… democratie. Pastrand ideea de la inceputul articolului, s-au mai schimbat oamenii dar scoala a ramas cam aceiasi. Cenzura a ramas, numai ca nu e fatisa. Dar va fi si pe fata, nu va amagiti. Dispretul pentru om a ramas si el, desi acum poarta masti „democratice”, „civilizate” conform cu drepturile omului, drepturi cam… nedrepte pentru unii care vor sa duca o viata morala. Totul este relativizat. Ai dreptul sa gandesti liber, sa te asociezi liber… TEORETIC! Minoritatile nationale/sexuale, au mai multe drepturi ca majoritatea, iar unii de prea bine ce-o duc s-au cam ametit. Acum ai „libertatea” de a te pronunta si asupra politicii si asupra societatii, dar nu prea iti mai vine: imediat vei fi etichetat: fanatic, extremist, bigot, necivilizat, obraznic, etc.. De cine? De urmasii celor care pe vremurile de trista ocupatie rosie se mirau de „prostia” celor din inchisori. Dar nu numai de ei ci si de comunistii care au infestat si pe altii cu modul lor de gandire bolnav – nu ca vesticii „democrati” ar judeca mai sanatos.

Intrebarea e: cum ii deosebesti pe unii de ceilalti? Cum stii care-i naiv si care-i viclean si te ispiteste? Simplu: cel naiv te vede, face misto de tine apoi pleaca afisand un ranjet tamp. Cel viclean, sta langa tine, te studiaza. Cum zicea si Parintele Cleopa, de drac mai scapi ca-ti faci cruce si fuge, dar de omul viclean nu. Apoi, comunistii (ma refer la mentalitatea comunista, nu neaparat la membrii simpli de partid, sper ca ati priceput) te eticheteaza acum, la cateva decenii dupa disparitie, precum o faceau si odinioara: esti extremist, esti ANTI-SISTEM, esti fanatic, gandesti dezechilibrat – ESTI UN PERICOL !! ESTI UN BANDIT!! Dac-ar fi dupa ei, te-ar lega fedeles, ti-ar inscena un proces, cum faceau si pe vremuri si pac! te trezeai subit cu zeci de ani munca silnica. Da, mai exista astfel de reminescente in societatea noastra si mai ales in Biserica. Pentru ca si-au dat seama de potentialul de manipulare prin Biserica, acestia s-au infiltrat pana la varf. Inainte, cand sistemul era inca in viata, actionau dupa cum li se ordona.

Si-acuma asculta ordinele, dar in lipsa lor mai pun si de la ei, facand astfel rau Bisericii. Oamenii simpli se smintesc si incep sa se indeparteze de la Biserica. Cei care ii dau in vileag sunt imediat luati in vizor, iar pana se decide soarta lor, intra automat in „programul de deningrare”: sunt etichetati fiecare, specific, pentru ca la vremea cuvenita, sa li se pregateasca o lovitura si mai zdravana prin care isi vor pierde „adeptii”. Ceea ce ignora asemenea oameni care inteleg sau nu ce fac, este ca vietile tuturor sunt in mana Domnului: el da rasplata si a lui e razbunarea. Aproape toti cei care au trecut prin temnitele comuniste au ajuns suta de ani si au murit in pace, impacati cu Dumnezeu si cu ei insisi. Restul… vor chema preotii dupa 7 ani sa le citeasca rugaciuni si dezlegari pentru neputrezire.

Si vis-a-vis de cazul Mitropolitului Corneanu identificam asemenea nesimtiti, unii chiar in haine negre, care hulesc necontenit pe cei ce, ca si marturisitorii dinaintea noastra, dorim crearea unui mediu propice mantuirii. Unii, mai destepti, cu studii in afara (desi nu musai, dar oricum cu studii) ne intreaba sarcastic: „dar voi cine sunteti, urmasii lu’ Fotie?”. Altii, mai saraci in istorie ti-arunca-n fata simplu si nonsalant: „extremistule”, „fanaticule”. Nu conteaza daca vorbesc cu un Batran vazator cu duhul, ori un taumaturg, sau exorcist. Nu merge pe linia partidului, afara cu el. Banditul! Cum isi permite? Pe langa acestia, se aduna ciorchine si blegomanii care nu stiu pe ce lume traiesc si spun si ei in ton cu orchestra: „Ai mai vazut, monser, atata mojicie?” Hm! Si, dandu-si ochii peste cap, isi continua mersul.

Fratilor, inarmati-va cu rabdare si multa rugaciune, ca astfel de personaje au sa se inmulteasca exponential in vremurile ce vor veni. Se va implini intocmai vorba Sfantului Antonie cum ca nebunii vor fi socotiti normali iar cei normali vor fi socotiti nebuni.

Adevarat e: portile iadului nu vor birui Biserica si tot la fel de adevarat e ca Hristos este capul Bisericii si Dumnezeu insusi apara Biserica si curata ograda ei. Dar vai, conform pasajului de la Matei, vai de cei care cred ca sunt in Biserica lui Hristos, in timp ce se afla in cea a Satanei! Vai de cel prin care vine sminteala, pentru ca sminteala trebuie sa vina, dar vai de cel prin care vine. Iar pe langa acela, mai sunt si complicii, autorii morali. Vai si de ei, pentru ca si ei sunt inclusi in Vai-ul cel mare! Pentru ca nu toti din cei ce zic „Doamne, Doamne…”.

Cercetati duhurile si vedeti ce va invata, pentru ca vor veni vremuri grele, incat si cei alesi se vor pierde. Cavalcada continua. Neam peste neam si frate peste frate!

UN CRACIUN DE TRISTA AMINTIRE

Eram atat de deshidratati si de slabiti in urma insetarii, ca paream mai degraba niste umbre, decat oameni.

Daca pana atunci torturile administrate prin batai si insetare nu atinsesera inca degradarea absoluta, ceea ce voi marturisi in continuare, avea sa intre in domeniul patologiei, iar satanizarea sa atinga paroxismul. Nu mi-am putut inchipui vreodata ca omul, fiinta rationala, ar putea sa-si injoseasca semenul in asa grad. Ce minte de demon a putut sa nascoceasca atata cruzime? Chiar in zia de Craciun, cand fiecare dintre noi, in intimitatea sa, isi mai amintea cum sarbatorea Craciunul impreuna cu cei dragi, am fost pusi in fata unor fapte care ne-au uluit.

In acea dimineata (1950), indata ce a sunat desteptarea, la ora sase, Zaharia, care in ultima saptamana lipsise din camera, a dat ordin ca de acum incolo in fiecare dimineata sa luam pozitia fixa pe prici, iar cei care aveau nevoie sa iasa la urina si scaun, nu o vor mai face la tineta, ci in propria lor gamela pentru mancare. Am ramas ingroziti de ceea ce auzeam. Asa ceva nu mai auzisem si nici nu mai vazusem vreodata.

In dimineata aceea, multi dintre noi nu au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se iesea afara numai la doa-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte din noi si-au facut nevoile in gamela. In camera era un miros dezgustator, dar il suportam, deoarece ne-am obisnuit cu el de atata timp. Dupa ce unii si-a facut necesitatile in gamela lor, Zaharia le-a ordonat sa se aseze pe marginea priciului, sa-si ia lingura si sa-si manance fecalele.

Doamne! Ce scabrozitate, ce injosire, ce degradare! Multi au refuzat sa-si manance fecalele, iar altii au avut reflexe de voma de aveai impresia ca-si varsau matele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginatie, chiar bolnava, nu si l-ar fi putut inchipui.

Peste resturile de fecale ramase in gamelele noastre s-a turnat apoi zeama de toate zilele, obligandu-ne sa mancam aceasta scarbosenie. Cu toate ca Pintilie si Nedelcu au refuzat sa manance, le-au pus calus la gura si li s-a introdus acest amestec pe gat cu lingurita…

A doua zi, ne-au obligat iar sa ne facem nevoile in gamelele in care mancam, din acea zi blestemata si pana dupa Pastile lui 1951, nimeni dintre noi n-a mai avut voie sa-si spele gamelele si lingurile. De asemenea, nu mai aveam voie sa bem apa din ceasca de pe capacul tinetei, ci trebuia sa turnam apa din ceasca in gamela noastra, inainte de a o bea. Multi dintre noi, ca sa mai lungeasca timpul pana cand aveau sa fie obligati sa-si manance fecalele ramase in gamela, se abtineau sa aiba scaun, fapt ce a dus repede la constipatie, care a antrenat alte complicatii si mai grave…

Culmea degradarii a fost atunci cand o parte din noi au fost fortati sa manance fecalele altuia… Aceasta siluire paranoica a durat vreo trei saptamani, iar pentru altii cateva luni, timp in care am fost atat de crunt batuti pentru ca refuzam sa ne supunem, incat aceste saptamani au fost pentru noi inceputul unui delir colectiv. Anul Nou 1951, dupa marturisirile de mai sus, refuz sa mi-l mai amintesc.

In aceste saptamani de oroare, Pintilie si Nedelcu au fost atat de salbatic torturati, ca primul a murit, iar celalalt a innebunit.

fragmente din Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, editura Scara, Bucuresti