un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

MOS CRÃCIUN

Mos cu barba de zapada,
Fara daruri, mos sarman,
Tineretea ta gramada
  N’o s’o vada
    Nici ãst an.
Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti, –
Nu-ti mai vin cu ceata’n tinda
  O colinda
    Sa-i inveti.

De cu seara’naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
  Si-asteptatii
    Nu mai vin.

Plange biata gospodina,
Bratele in gol se’ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
  Nici faina
    De-un colind.

Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda’ndatinata
  Fara ceata,
    Mos sarman.

Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
  Daramate
    De vrajmas.

Cu tropare si podobii
Faci popas intr’un catun,
Sgribulit la gura sobii
  Plangi ca robii,
    Mos Craciun.

Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e’n stare, Mos-Naluca
  Sa te duca
    Prizonier!

Anunțuri

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la MOS CRÃCIUN

RUGACIUNE PENTU PACE

Slava Tie, Doamne, pentru-aceasta noapte.
Somnul meu in unda lunii s-a scaldat,
Din abisul pacii somnului i-ai dat
Deslegari de taine prin naluci de soapte,
Slava Tie, Doamne, pentru-aceasta noapte!

Semana cu noaptea umilintei nasteri
Cand ai rupt pecetea vechiului blestem,
Pacea Ta-nsteland-o peste Betleem
Si varsand lumina vesnicei cunoasteri
Seamana cu noaptea umilitei nasteri.

Ingerul lasa portile-ntr-o parte,
Cantec fara sunet Te slavea-n sobor,
Unduiau azurul aripi fara zbor,
Cand spre-abisul pacii, nazarit departe,
Ingerul lasase portile-ntr-o parte.

Doamne, da-mi si mie pacea Ta cereasca,
Miezul de tacere al strigatei vieti
Care-nflacareaza din fricosi profeti,
Maduva ce-mpige varful sa-nfloreasca,
Doamne, da-mi si mie pacea Ta ceresca.

Da-mi si mie pacea inimii, Stapane,
Flacara ce nu se zbate-n uragan,
Sa razbesc razboiul duhului dusman,
Caci tarana trece, sufletul ramane,
Da-mi si mie pacea inimii, Stapane.

Tu, racoarea celui ars pe rug, Iisuse,
Si dulceata celui sfasiat de leu,
In arena mortii, Dumnezeul meu,
Fii si rasaritul vietii mele-apuse,
Tu, racoarea celui ars pe rug, Iisuse!

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la RUGACIUNE PENTU PACE

OASPELE

Murgului oprit abia
I se-ntuneca valtrapul,
Soarele sarind din sea
Isi inclina capul.

Lumea e statuta pe loc
Culegandu-se de-afara
Ca-mparatul Chip-de-foc
Poposeste-n tara.

Mos-Pamant romanesc
Lavita pe muntii i-asterne,
Cap de aur odihnesc
Trei dumbravi de perne.

Mugurul tau impiedicat
Cu verigi de noapte grele
Paste pana-n revarsat
Holdele de stele.

Mos-Pamant romanesc
Tine linistea pe tara,
Doarme oaspele ceresc
Pan-o sa rasara.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la OASPELE

O PASARICA

Spre painea mea cea mititica
Veni la geam o pasarica.
Ar ciuguli o frimitura
Caci painea-i pare cat o sura.
Dar cand s-apropie cu jind,
Ma vede pe podea bolind
Si se retrage cu sfiala.
O, ea pricepe ce e boala.
Sa fii flamand, flamand, flamand
Cu foamea-n pantece si-n gand!
Ce si-o fi zis? „O firimitura
E pentru el o-nghititura”
Si zbura pe neasteptate
Spre tarinile-nesamantate.

Povestea ei as vrea sa o stie
Tovarasul de puscarie,
Caci ieri, la pranz, pe cand boleam,
S-a nevazut painea din geam.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la O PASARICA

NOAPTEA INVIERII

Din spuma de visini rasare conacul
Sub nemarginitul safir instelat.
Aprins de-asteptare, pandeste buimacul
Strangandu-si toporul sub bratu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.
Din sange rachiul, din minte amorul
Strapung cu duhoare vazduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;
Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,
Spre marea minune se-nalta natura
Cu ierburi si arbori schimbati in lumini.

Un clopot rasuna, raspund celelalte,
Talazuri rotind in eter,
Se umplu se vuiet tacerile-nalte
Si sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul injura paruta zabava
Cu care crestinii se duc spre altar
Pur, crinul credintei se leagana-n slava
Sa-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecara.
Zavoarele astazi pe usi nu se pun,
Deschisa e poarta oricarui de-afara.
In noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasa ramane bunica oloaga.
Iisus inviatul luceste-n iatac.
Batrana-n fotoliu, sub candeli, se roaga
Cand intra navala talharul buimac.

Alaturi e lada crezuta cu-o suma
Ce face un diavol din omul marunt,
El strange toporul de parca-l sugruma
Smuncindu-l in aer salbatic si crunt.

Batrana se uita la el fara frica
Cu chipu-n vapae de candeli nimbat,
Ea crede ca omul o cruce ridica
Si grasul ei canta: „Hristor a-nviat!”

Ce calda blandete, ce miere cereasca
E-n glasul batranei ca omu-a-mpietrit?
Se narui bratul ce vru sa loveasca,
Toporul ii cade cu zgomot icnit.

Se misca naluca Iisus in icoana
Si-nvaluie-n aur tacutul iatac,
Podeaua rasuna de stranie zvoana
De parca-n adancuri ar geme un drac.
Atat a fost totul. Acum se framanta
Ca noru-ntre vanturi de nord si de sud;
Cu mintea trezita si-asupra-si rasfranta,
Se vede deodata nemernic si crud.

Cu spaima zareste, surprinse-n trezie,
Duhanii de bezna ce-n suflet s-ascund
Precum intr-o apa cand e stravezie
Vascoase jivine tarandu-se-n fund.

Sub bolta-nstelata, ce sta-n sarbatoare,
Pamantul se-ntinde smaltat ca un pres,
Tot omul lumina, tot pomul o floare,
Doar el, panguritul, se simte un les.

Batrana-l priveste de parca-l rasfata,
Straina cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui insusi de fata
Ca-n vremea cand, frged, era doar un pui.

Mergea impreuna cu sfanta batrana
In nopti ca si asta la Domnu Hristos,
Radeau ghioceii in chita din mana
Si inima floare s-o duca prinos.

O, glasuri de clopot si ropot de toaca,
Odrasla de inger ramasa-napoi,
Cascada de munte cazuta-n baltoaca,
Zapada de suflet topita-n noroi !

Zdrobit ingenunche si geme: „Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Batrana-l priveste cu-adanca mirare,
Iar glasul ei canta: „Hristos a-nviat !”

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la NOAPTEA INVIERII

MUSTRARILE

Acesti calai sau mascarici
Spoiti pe ochi cu bozii
Rasar la pat, cand mari, cand mici,
Ranjandu-mi ca zavozii.

Se-ncrancena-mpotriva mea
Tinandu-ma statornic;
Eu nu cunosc pe nimenea
Si nu ma stiu datornic.

Au unii cioc, au altii bot
Si masca de paiata.
O, Doamne, creierul mi-e tot
Un bulgare de gheata.

De unde-or fi si ce-or fi vrand
Atatea pocitanii,
Otrava urii mohorand
Figurile lor stranii?

Pesemne se-ntrupeaza-n vis
Din vechile mustrari amare
Cazute-n negru meu abis
Ca-ntr-un afund de mare.

Pesemne fapte cu pacat
Uitarii date-n paza
Oricat de-adanc le-am scufundat
Rasar mereu in vaza.

In noaptea asta iar s-au rupt
Cu aratari grozave
Din pestera de dedesupt
A inimii bolnave.

Si iar calai sar mascarici
Spoiti pe ochi cu bozii
Rasar la pat cand mari, cand mici,
Ranjindu-mi ca zavozii.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la MUSTRARILE

GHIONOAEA

Auzi, in cadru bate ghionoaea:
Toca-tac, toca-tac, toca-tac.
Se-nfing ciocaniturile cu droaea
In carnea unei inimi de copac.

Zdrobit, in neclintire fara voe,
Copacu-ndura ciocul de otel
Ca Prometeu incatusat de Joe
Cand vulturul rupea ficat din el.

Si groaza cat padurea rasunata,
Toca-tac, toca-tac, toca-tac,
Izbind intr-unul, ciocane deodata
In fiece copac.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la GHIONOAEA

EU

Spre glorioasa-mi obarsie
Cobor adanc din eu in eu,
Sub doua mii de ma-imbie
Din fundul vremii chipul meu.

Aud un vlasmasag titnic
Si vad din el cum ma desfac
Cu parul retezat romanic
Pe sub caciula mea de dac.

In doina dulce-a mamei Dochii
Alunec din parinti si prunci,
Si deschizand pe lume ochii
In cel de azi sunt cel de-atunci.

Vad cum Olimpul trins apune
In sfantul rasarit crestin.
Aud intaia-mi rugaciune
Si-ntaiul gangurit latin.

Departe, cade ca un nour
O toga pe-un august liman;
Raman intre vultur si bour
In fumuriul meu suman.

Sub streasinile vremii sure
trudesc in abur si veghez
In luminisuri de padure
Ori su pe zid, la meterez.

Spranceana cand o-ncrunt metalic
Se moaie lin in dor blajin:
Suras din cerul meu italic,
Amar din Pontul Euxin.

Ca soarele ce se rasfrange
In valul apei inmiit,
In milioane de-un sange
Sunt eu pe veci intiparit.

In chipurile lor voinice
Cand se-nfioara, eu tresar
Cum misca un noian de spice
Acelasi bob miliardar.

Pamantul sfant pana-n hotare
Prundit e cu stramosii mei,
Cucernic ridicand altare
Pilastrii boltilor sunt eu.

Si-n somnul albelor lintolii
Ei sunt temeiul subteran
Pe care urc precum atolii
Pe oseminte de margean.

De doua mii de ani incoace
Ma-nvartosez in cei ce vin
Ca singur eu se pu soroace
Incovoiatului destin.

Cand uneori ma-ncearca plansu-mi
De cat amar am cunoscut,
Ma-mbratisez pe mine insumi
Cel inca-n vreme nenascut.

Tresalta-n mine milioane
Cu viitoru-n ei rasfrant
Si-n iuresul eternei goane
Cum sunt ce-am fost voi fi ce sunt.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la EU

ENIGMA

In intuneric nehotarnic
Ca un scafandru dat afund
Vegheam sub lampa mea zadarnic
Enigmele sa le patrund.

Erau ferestrele deschise
Spre rasarit si spre apus;
De frate-meu care murise
Aminte iarasi mi-am adus.

Deodata navali-n odae
O pasare, suav omat,
Ca fulgerul trecu-n vapae
Privind-o gales indarat.

Dar de-o putere oarba trasa,
Cu dara zborului s-a dus,
Intratata ca sa iasa
Din rasarit inspre apus.

De ce din besna noptii rupta
S-a scufundat in besna iar?
Enigma ce framanta-n lupta
Trudita minte inzadar.

O, ce n-as da sa mai taragan
Prin veghe zborul meu pribeag
De n-ar fi in urma mea un leagan
Si-n fata mea un sarcofag.

Ma trage besna spre genune,
Lumina mea, lumina mea,
Si nimenea nu-mi poate spune
De ce din ea trec iar in ea!

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la ENIGMA

CANTECUL FOAMEI

De voi fi fost candva ciorchine,
Sunt azi o boala stoarsa-n teasc.
In flamanzenia din mine
Turnati o zeama si ranasc.

Imi pipai trupul cumse stinge,
Un bors cu stir l-ar incalzi,
Un fir de iarba de-as atinge
Fulgerator as inverzi.

Lasati-mi bratul de fantoma
Sa rupa de pe crengi un mar,
Muscand, m-ar umple de aroma
Si-as mai trai in adevar.

In tara turmelor si-a painii
Eu zac pe lingura si blid,
Lasati-ma s-acin cu cainii
Ori sa cersesc pe langa zin.

O, milostivule, Tu care
Din doi ciortani si cinci colaci
Facusi un munte de mancare
Sa saturi gloate de saraci,

Repeta, bunule, minunea
Si ospateaza mii de guri
Iar mie asculta-mi rugaciunea:
Da-mi doar un cos cu frimituri!

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la CANTECUL FOAMEI

CANTEC STRAMOSESC

Pe drumul de codru suvoaele gem
Si bombane-n scorburi franturi de blestem,
Pe drumul de munte se sparge furtuna
Si fulgera semne ca nu mi-e de-a buna,
Pe drumul spre zarea lui Mos-Nicaieri
Trec gloate surpate din slava de ieri.

Cu vuiet gigantic un veac se rastoarna;
Si Maica-si zoreste odraslele-n poarta;
Calare-n furtuna, se-ncrunta-napoi
Si zdrantuie cerul cu parul valvoi
Ca fiara flamanda pamantul ni-l calca
Cu falca-n tarana si-n ceruri c-o falca.

Hai, murgule, ia-ma pe greabanul tau,
Astarne-te zarii si vantului rau.
Cum nu mi-e de stare si nu mi-e de duca,
Ia-mi inima franta si fa-te naluca.
As vrea tot ce-i munte si boaba de mei
Sa-ncapa de-a-ntregul in tainita ei,
Iar daca nu-ncape, cu genele moima
Iau holda-ntr-o paine si tara-ntr-o doina.
Hai, murgule, du-ma pe grabanul tau,
Asterne-te zarii si vantului rau!

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la CANTEC STRAMOSESC

CANTEC DE DUPA GRATII

Am fost facut sa n-am
Pe acest pamant nimic,
Ca pasarea pe ram
Cobor si ma ridic.

Pe ziduri de cetati
M-am indarjit sa lupt,
Pandar de bunatati
Din care nu ma-nfrupt.

Si, frunte de voinici,
M-am razboit cu zmei
Sa ocrotesc pitici
Batjocorit de ei.

Iar dragostea de neam
M-a-nflacarat sa-i cantec
Mosia unde n-am
Doi pasi pentru mormant

Si pentru-aceasta fac
Osanda cea mai grea.
Nici zdreanta-n care zac
Nu e macar a mea.

Daca-am avut fartati
De lupta si de dor,
Se bucura-ncantati
Ca mor in locul lor.

Si daca-am fost poet
Si luptator pe rand,
Sunt astazi un scelet
Ce spanzura de-un gand

Ma-nvart, pe cat mai stiu,
Ca piatra morii-n lac
Si macin un pustiu
Sub vantul Nenoroc.

La geam, grilajul des
Ranjeste guri de fier
In semn ca pot sa ies
Cu sufletul spre cer.

C-am fost facut sa n-am
Pe-acest pamant nimic,
Ca pasarea pa ram
Cobor si ma ridic.

Ianuarie 18, 2008 Posted by | POEZII NICHIFOR CRAINIC | , | Comentarii închise la CANTEC DE DUPA GRATII