un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

CUVANT DESPRE CUGETAREA LA MOARTE

SFANTUL IOAN GURA DE AUR, CUVANT DE LAUDA LA SFANTA MARE MUCENITA DROSIDA SI DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE

[…] Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.

[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.

[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.

[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.

Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele. […] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.

[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

iulie 20, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , , , | 2 comentarii

SFANTUL IOAN GURA DE AUR – CUVANT LA PETRU APOSTOLUL SI ILIE PROOROCUL

SFANTUL IOAN GURA DE AUR – CUVANT LA PETRU APOSTOLUL SI ILIE PROOROCUL

„Pretextul lor e acesta:

– Sunt pacatos, spun ei, si nu pot veni la biserica!

– Dar tocmai pentru ca esti pacatos, vino, ca sa nu-ti pierzi mantuirea.

Spune-mi, te rog, care om este fara de pacate? Pentru asta, jertfa si Biserica, pentru asta, rugaciunile si postul, pentru ca sunt multe ranile sufletului. Pentru asta s-au descoperit impotriva lor si leacurile si s-a facut leac potrivit pentru fiecare din ranile sufletului. Ai Biserica! Ea aduce jertfe! Ai rugaciunile Parintilor, daruirea Sfantului Duh, pomenirile mucenicilor, adunarea sfintilor si multe la fel cu acestea, care te pot ridica din pacat la dreptate. […] Vrei sa spui ca te impiedica grijile vietii? Pacatul e insa si mai mare. Pentru ce nu imprumuti lui Dumnezeu putina vreme, ca sa primesti intreaga zi?

– Sunt pacatos si nu pot!

– Tocmai pentru ca esti pacatos, de asta vino la biserica!

Oare nu stii ca si cei care slujesc la altare sunt cuprinsi de pacate? Sunt si ei imbracati in carne, impletiti cu sange si legati cu oase! Si noi care stam pe scaun si predicam suntem incurcati in pacate. Dar nu deznadajsuim de bunatatea lui Dumnezeu, nici nu spunem despre El ca-i lipsit de omenie. Toti suntem oameni, alcatuiti din aceleasi elemente; cu toate acestea, nu incetam sa predicam, uitandu-ne la noianul iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Pacatul vostru nu-i atat de mare daca veniti la biserica cu pacate pe voi, pentru ca voi trebuie sa fiti invatati. Pacatul nostru, insa e cu atat mai mare cu cat dregatoria noastra e mai mare. Altceva este sa pacatuiasca dascalul, si altceva ucenicul. Cu toate acestea, nu incetam sa invatam, pentru ca nu cumva, din pricina smereniei, sa cadem in trandavie. Si s-a facut dupa randuiala lui Dumnezeu caderea preotilor in pacate. Si asculta cum. Daca n-ar pacatui dascalii si preotii, daca n-ar fi supusi patimilor lumesti, ar fi neomenosi cu ceilalti oameni si neiertatori. […] Ca asa stau lucrurile si ca nu spun asta intemeiat pe presupuneri, va voi dovedi-o cu fapte.

Domnul avea sa-i incredinteze lui Petru cheile Bisericii, iar, mai bine spus i-a incredintat chiar cheile cerurilor, si avea sa-i incredinteze multimea poporului. […] Petru era din fire cam neindurator; daca ar mai fi fost si fara de pacat, ce iertare ar mai fi primit de la el ucenicii? Pentru aceasta, dar, harul dumnezeiesc randuieste ca sa cada intr-un pacat, pentru ca, datorita pacatului sau, sa fie bland cu altii. Si uita-te in ce pacat ingaduie Dumnezeu sa cada. Petru cel vestit, verhovnicul apostolilor, piatra cea neclintita, turnul cel nedoborat, Petru cel vestit, cel care a spus lui Hristos: „Chiar daca ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine”, Petru, care din descoperire dumnezeiasca marturiseste adevarul: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, ei bine, acest Petru, in noaptea in care a fost vandut Hristos, cand statea si se incalzea la foc si cand s-a apropiat de el o fata si i-a zis: „Si tu erai ieri cu Omul acesta”, Petru i-a raspuns: „Nu cunosc pe Omul acesta”?

O, Petre, asta ai fagaduit? N-ai fost supus la chinuri, nici la batai, si te-ai pornit sa te lepezi pentru ca ai auzit numai un cuvant al unei fete? Te lepezi, Petre? Nu ti-au stat inca in fata uneltele de tortura, nici bicele, nici loviturile, nici furiile, nici stapanitorii, nici sabii ascutite, nici porunci pronuntate, nici imparati care ameninta, nici moartea gata sa te inghita, nici inchisoarea, nici prapastia, nici marea, nimic din toate acestea, si te-ai lepadat. […] Cine este aceea care te intreaba, ca sa te lepezi? Nu un om de seama, ci o femeie, si aceasta o femeie de rand, o roaba, de nici un pret! Ea intreaba si tu te lepezi? Ce lucruri straine! O fata s-a apropiat de Petru cel vestit, o fata oarecare si a zdruncinat credinta lui Petru. Petru, stalpul, stanca, n-a indurat amenintarea unei fete; ea a vorbit numai, si stalpul s-a cutremurat, insasi stanca a fost invaluita de valuri. Pe cine ai vazut, Petre, ca te lepezi? Pe cine? Pe o fata de rand, pe o portareasa nebagata in seama. […] Totusi, iubitorul de oameni, Dumnezeu, i-a iertat pacatul; stia ca fiind om, era supus slabiciunilor omenesti. Dar, dupa cum am spus mai inainte, de asta s-a randuit si s-a ingaduit lui Petru sa pacatuiasca, pentru ca avea sa i se incredinteze popor mult; pentru ca nu cumva, din pricina firii sale aspre si a lipsei de pacat, sa fie neiertator cu fratii lui. A cazut in pacat pentru ca, gandindu-se la pacatul lui si la iertarea Stapanului, sa ierte si el pe altii dupa randuiala dumnezeiasca, potrivit lui Dumnezeu. […] I s-a ingaduit sa pacatuiasca lui Petru, pentru ca iertarea lui sa ajunga pricina iertarii altora. Dar pentru ce spun eu asta? Pentru ca si noi, preotii, care stam pe scaun si invatam, suntem legati cu pacate. De aceea preotia n-a fost incredintata nici ingerilor, nici arhanghelilor – ca ei sunt fara de pacat -, ca nu cumva din pricina sfinteniei lor, necrutatoare fata de pacat, sa trasneasca pe pacatosii din popor, ci a incredintat dregatoria aceasta unui om dintre oameni, legat si el de placeri si pacate, pentru ca, pe temeiul pacatelor sale, sa fie bun cu pacatosul cand prinde pe cineva in pacat. Daca preotul ar fi inger si ar prinde pe cineva facand desfranare, indata l-ar ucide, de vreme ce el nu este incurcat cu aceste pacate. De aceea, daca ingerul ar fi luat puterea preotiei, ingerul n-ar fi predicat, ci indata ar fi ucis; s-r fi pornit cu urgie asupra unui pacatos, pentru ca el nu este pacatosul. Acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a incredintat preotia oamenilor; omul, cunoscandu-si pacatele lui si stiind din experienta ce e pacatul, iarta pe pacatosi si nu se porneste cu manie impotriva lor, iar Biserica isi implineste astfel rostul ei”.

Sfantul Ioan Hrisostom continua predica cu exemplul Sfantului Prooroc Ilie, care desi dovedeste mare curaj legand cerul si infruntand pe jertfitorii lui Baal, totusi se sperie de amenintarile Izabelei, deci de o alta femeie. Si se speria atat de tare, incat 40 de zile fuge adanc in pustiu ca sa scape de ea. Dumnezeu stie adevaratul motiv pentru care Ilie a fugit, dar totusi il iscodeste sa vada ce zice, dar Ilie nu recunoaste ca a fugit de frica Izabelei. Asadar, subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur, s-a vadit inca o data slabiciunea firii omenesti. Ilie cel ravnitor, Ilie cel neinfricat, cel indraznet a fost lasat sa cada, prin lucrarea harului, ca sa poata imbraca „toata haina iubirii de oameni. Ai fost, Ilie, instruit de Dumnezeu. Fii milostiv ca si Stapanul tau, din cele ce-ai fost instruit, din cele ce-ai invatat de la Stapanul tau!”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, si incheie:

„Ai vazut iubite, cum a ingaduit Dumnezeu ca stalpii aceia, stancile, turnurile, acelea sa cada intr-un mic pacat, pentru ca nu cumva prin lipsa lor de pacat sa taie din Biserica pe toti; pentru ca, atunci cand vor vedea un pacatos si vor sa fie nemilostivi cu el, sa-si aduca aminte de pacatul lor si sa fie cu el tot asa de buni cum a fost cu ei Stapanul lor.

N-am spus aceste cuvinte ca sa invinuiesc pe drepti, ci ca sa va pregatesc mai dinainte cale de mantuire, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, ca atunci cand pacatuiti sa nu pierdeti nadejdea mantuirii, stiind ca si dreptii au pacatuit, dar prin pocainta nu si-au micsorat deloc cinstea lor. Am vorbit intai de virtutile lor, si apoi de pacatele lor. Si tu, dar, de esti pacatos, nu lipsi de la biserica. Nu lipsi nici daca esti drept, ca sa-ti sune mereu in ureche cuvintele Scripturii si sa ramai drept, aducandu-ti aminte de Imparatia Cerurilor si de bunatatile acelea pe care le-a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, ca Lui I se cuvine slava, impreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de Lauda la Sfinti, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002.

iulie 18, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , , , | 2 comentarii