un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

APARITIE EDITORIALA – CARTE CU ARTICOLELE PR. ANDREW PHILLIPS

carte pr. Andrew Phillips

Dragi cititori,

Va anunt cu bucurie ca impreuna cu Editura Babel am reusit gruparea si publicarea intr-o mica brosura a materialelor semnate de pr. Andrew Phillips, care au aparut pe acest blog si in revistele Rost si Credinta Ortodoxa.

Formatul este A6, 80 de pagini, monocrom si cu 4 fotografii, tot monocrom. Copertile, fata-verso color, dupa cum se vede. Pentru ca parintele a fost rau inteles in privinta cipurilor si poate ca si exprimarea sa a fost lacunara, lucru firesc in cadrul unui interviu, am decis impreuna sa scoatem acel pasaj, pentru a nu crea confuzie.

In ce priveste pretul, pentru un singur exemplar = 2 lei + cheltuieli de expeditie, sau 3 lei cu cheltuieli incluse, in timp ce pentru distribuitori oferim comision 30%, obtinand un pret de 1,4 lei. Pentru societatile de difuzare gen Supergraph, pretul este negociabil. Factura este eliberata de Editura. Transportul este asigurat gratis prin Posta Romana.  Contactati Editura la: docuprint@clicknet.ro .

Rugam sa ne semnalati pe adresa de email de mai sus daca undeva pretul de vanzare depaseste 3 lei.

Mai 25, 2012 Posted by | ALANDALA, ATITUDINI, INTERVIURI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | Comentarii închise la APARITIE EDITORIALA – CARTE CU ARTICOLELE PR. ANDREW PHILLIPS

NOU INTERVIU CU PARINTELE ANDREW PHILLIPS (2011)

INTERVIUL A FOS LUAT DE MINE (BM) IN TOAMNA LUI 2010 SI PUBLICAT IN REVISTA ROST (NR. PE MARTIE, 2011).

Intro: Dragă Părinte, să continuăm interviul din primăvara lui 2009, dar de data asta să restrângem subiectul şi să vorbim de lucruri concrete. Mai mult decât în oricare altă religie, în creştinism se vorbeşte despre o a doua venire, viaţă veşnică şi înviere.

Deşertăciunea lumii

– Cât de conştienţi sunt creştinii de azi despre faptul că „aparţin altei lumi” (aşa cum aţi spus în primul interviu)? De ce nu ne „împotrivim păcatului până la sânge” (cf. Evrei 12, 4)?

– Suntem în lume, dar „nu din lume” (cf. Ioan 15, 19), iar această afirmaţie conţine o contradicţie, o tensiune, dar tensiunile pot întotdeauna fi constructive. Criza de azi – iar în greacă, criză înseamnă judecată – reprezintă consecinţa faptului că oamenii nu-şi mai dau seama că nu aparţin lumii. Mulţi nu sunt câtuşi de puţin conştienţi de acest fapt; văd doar un destin pământesc pentru umanitate. Conform lor, menirea noastră este de a deveni îngrăşământ natural, pentru că un destin pământesc se sfârşeşte mereu în moarte. Ei consideră că această iluzie drăcească a ne imagina că suntem „din lume” le face viaţa mai uşoară, pentru că înseamnă absolvirea de orice responsabilitate în faţa Eternităţii, în faţa lui Dumnezeu. Asta înseamnă fuga de realitate.

A rezista, a te împotrivi păcatului este dificil, deoarece Împărăţia Cerului se ia cu forţa, numaiprin eforturi mari (cf. Matei 11, 12). Şi ce este Biserica, la urma urmei? Este singura „Mişcare de Rezistenţă” adevărată din lume, singurul „Front al Salvării”. Mi-aduc aminte Revoluţia din 1989, când aţi avut un „Front al Salvării Naţionale”, condus de Petre Roman. Ştiam că nu va reuşi, că nu veţi face decât să treceţi de la o tiranie (comunismul) la alta, a Mamonei, pentru că nu a reprezentat adevăratul Front al Salvării Naţionale. Adevăratul şi singurul vostru Front al Salvării Naţionale este Biserica Ortodoxă Română. Dar rezistenţa (în faţa păcatului, n.n.) este dificilă, pentru că suntem leneşi. Mult mai uşor este să te dai cu valul, să mergi cu lumea, decât să te opui ispitelor şi deşertăciunilor ei. Dar fiţi avertizaţi, această cale este sinucidere spirituală. În Vest, e evident.

– Înainte de a trece la următoarea întrebare, să lămurim ceva. Întâi, care este legătura dintre dificultăţile financiare şi judecata lui Dumnezeu. Cum adică prin „criză” înţelegem „judecată”, cum spuneţi? Apoi, sunt convins că nu l-aţi cunoscut personal pe dl. Petre Roman, sau pe altcineva din FSN. Azi, se vede că aţi avut dreptate, dar cum aţi putut şti, atunci?

– Toate necazurile omului îşi au originea în păcatele sale. Dacă n-ar fi fost păcatul, s-ar fi aflat şi-acum în Rai. Putem folosi sintagme lungi ca „necazuri financiare” dar, de fapt, se defineşte printr-un singur cuvânt, mult mai simplu, „lăcomie”. Ideea este că tot ce facem, are urmări. Putem trăi ani de zile cu iluzii, putem acumula datorii în timp, dar mai devreme sau mai târziu, o păţim. Toate acţiunile umane au un efect. Dacă motivul acţiunii va fi unul păcătos, rezultatul va fi întotdeauna păcătos. Dar deseori consecinţele sunt mult mai grave decât acţiunea în sine. De exemplu, o fată iresponsabilă rămâne însărcinată de un băiat iresponsabil. Consecinţele durează o viaţă, pentru generaţii întregi, „pînă la a treia generaţie”, cum scrie în Cartea Ieşirii. Iar consecinţele păcatului sunt numite „judecăţi”. „Ne confruntăm cu o criză financiară” spun politicienii. Ce vor, de fapt, să spună, deşi mulţi nu au sinceritatea să recunoască, este că „suntem judecaţi de urmările păcatelor noastre”.

Sigur că nu l-am cunoscut pe dl. Petre Roman, dar e foarte simplu. Oricine care promite că te va salva, este fie un mincinos, fie un înşelat. Numai Mântuitorul Hristos ne poate salva. Orice creştin ortodox conştient ştie lucrul acesta.

Lupta cu păcatul. Indiferenţa ucide. Ataşarea de lume slăbeşte credinţa.

– Care ar trebui să fie atitudinea unui credincios faţă de păcat, şi, la urma urmei, ce înţelegem prin păcat, deoarece mulţi consideră păcat doar crima, violul şi hoţia?

– Păcat este tot ce ne separă, ne distanţează şi înstrăinează de Dumnezeu, de finalul nostru inevitabil, pentru că vom sta în faţa Lui la Judecata de Apoi. De ce să negăm inevitabilul,refuzând să ne pregătim ca atare? Pregătirea pentru Judecată este împotrivirea faţă de păcat, acum. Dacă n-o vom face, vom experimenta prezenţa în faţa Dumnezeului etern ca un foc aprins, nu ca şi căldură a dragostei.

– Este indiferenţa, sub toate aspectele sale, păcat?

– Indiferenţa este o boală a sufletului, boala Bisericii din Laodiceea, care apare când sufletele noastre sunt pe moarte. Odată ce necontaminează sufletele, mai este doar un pas până la împotrivirea faţă de Dumnezeu. De ce? Pentru că indiferenţa reprezintă un gol, un vacuum, iar satana întotdeauna umple golurile. Este imposibil să existe gol spiritual, mereu el va fi umplut, fie cu energie negativă, fie cu energie spirituală. Alegerea ne aparţine.

– Care ar fi, în cateva simple cuvinte, măsura potrivită pentru împiedicarea păcatului? Să fie frica de moarte, frica de Dumnezeu, cunoaşterea Scripturii?

– Prima măsură care împiedică păcatul este mai degrabă conştiinţă că Dumnezeu este, decât că Dumnezeu există. Până când nu avem conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, precum o mică flacără ce arde în sufletul nostru, nu putem avea conştiinţa nemuririi sufletului şi a destinului său. Din aceasta se naşte conştiinţa păcatului, a mizeriei spirituale, a nevoii de rugăciune şi pocăinţă, a morţii, a chemării omului, a Judecăţii şi rasplăţii. Numai când avem conştiinţa lui Dumnezeu poate exista în noi teama de El, frica de Judecată şi dorinţa de a trăi o viaţă bisericească, cunoscând şi înţelegând Scriptura şi Părinţii.

– Care este esenţa creştinătăţii? De ce am crede? În România, astăzi, multe voci susţin că Biserica are un rol prea mare în societate, că sunt mult prea multe biserici comparativ cu numărul de spitale şi şcoli, că nu ai neapărat nevoie de religie, doctrină, de nici un fel pentru a te feri de crimă şi imoralitate. Ce să le spunem?

– Avem credinţă pentru că Dumnezeu este Cel care stă la baza universului. Nu credem că există, ştim că există, El este experienţa noastră zilnică. Esenţa creştinătăţii este de a ne apropia mai mult de El.

În prezent, România urmează un val de occidentalizare, care a început cu căderea comunismului şi a crescut odată cu integrarea României în UE. Există astăzi un efort conştient, concentrat din partea Bruxellesului, în sine o colonie a Washingtonului, pentru occidentalizarea României. Şi ce înseamnă „occidentalizare” în acest context? Simplu: a face captivi spiritual, a seculariza. Iar asta înseamnă distrugerea vieţii spirituale, toată conştientizarea realităţii spirituale, a celeilalte lumi, întregul concept de Biserică şi mântuire veşnică. Aşadar, crează iluzia între blegii secularişti, care sunt manipulaţi de Vest, că nu mai avem nevoie de Biserică, e o pierdere de bani, că ne trebuie spitale, şcoli, asistenţă socială, noi şosele, totul pentru viaţa trupului şi o minte fără Dumnezeu.

Poate că România ar necesita mai multe dintr-acestea, dar ele nu vor salva România şi românii de la moartea spirituală. Asta numai Biserica o poate face. Există o Românie aici, pe pământ, dar există una, de asemenea, în cer – alcătuită din toţi acei români, ţărani şi voievozi care s-au făcut plăcuţi înaintea Domnului. Aceea este România care are valoare veşnică şi care trebuie să ne inspire, la care să ne raportăm, nu o Românie lipsită de caracter, occidentalizată, care va arăta şi se va comporta ca oricare altă ţară răpită spiritual, cu clădirile ei de sticlă şi beton, cultura hidoasă, golită atât de frumuseţe spirituală cât şi morală.

Puterea cuvântului.

– Un alt aspect bine remarcat este că ni s-a diminuat credinţa şi că acest proces evoluează pe zi ce trece. Ce ne-a omorât credinţa, părinte? Progresul? Bunăstarea? Propaganda?

– Ce ne ormoară credinţa este continua importanţă pe care o acordăm lumii. Aşa cum Sf. Ap. Ioan spune că lumea zace în păcate, iar stăpânul lumii este diavolul. Oricând ne ataşăm de lume, pierdem din credinţă.

– Fiindcă am pomenit de Scriptură, împărtăşiţi-ne trei pasaje scripturistice pe care le îndrăgiţi în special. De exemplu, am proaspăt în memorie ce s-a întâmplat cu Domnul nostru după ispitirea din Carantania. După plecarea diavolului, nebiruitor, Dumnezeu i-a trimis îngeri să-I slujească, drept cunună (Matei 4, 11). Sau când Apostolii, în drum spre Emaus, nu L-au recunoscut deşi Îl vedeau şi le vorbea (Luca 24, 13-22). Desigur ce a scris Sf. Ap. şi Ev. Ioan le întrece pe toate, fiind, poate, cea mai frumoasă parte din toată Scriptura. Dar numiţi doar câteva care v-au plăcut.

– Această sarcină este, desigur, imposibilă! Tot ce pot face cu o întrebare ca asta este să numesc trei pasaje care-mi vin acum în minte.

Întâi, vreau să precizez că iubesc în mod deosebit Evanghelia Sf. Ioan. Vreau s-o învăţ pe de rost. Deci prima citare este versetul de la început, care-l citim în noaptea de Paşti, a Învierii: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu”. Aceste cuvinte înseamnă mult pentru mine.

Apoi, ar fi versul de la Matei 6, 33: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

La urmă, cuvintele Apostolului Pavel din prima Epistolă către Corinteni 1, 25: „Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor”. De fapt, tot capitolul îmi este foarte drag, mai ales versetele 22 şi 23: „Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie”.

– Într-adevăr o întrebare dificilă, părinte, mulţumesc pentru răspuns. Mă bucură să ştiu că mai sunt şi alţii care iubesc în mod deosebit cuvintele Sf. Ap. şi Ev. Ioan. Cred că oricui aş pune această întrebare, aş obţine răspunsuri profunde. Nu aveam de gând să vă întreb, dar pentru că aţi adus vorba, spuneţi ceva despre puterea cuvântului. Dumnezeu a făcut lumea numai cu gândul, Adam a pus nume naturii şi animelelor, iar acestea îl ascultau, răspunzândchemării lui. Mântuitorul a vindecat numai prin cuvânt… Cât de puternic este cuvântul?

– Domnul Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu „prin Care toate s-au făcut”, aşa cum mărturisim în Crez.

Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Deşi avem trup de animal, un lucru ne deosebeşte de animale, faptul că avem suflet nemuritor, de vreme ce Dumnezeu a suflat Duhul Său asupra noastră… Această suflare a Duhului ne-a înzestrat cu suflet nemuritor şi putinţa de a vorbi. Nici un animal nu poate vorbi, cele mai dezvoltate pot doar să imite omul, cum e cazul cimpanzeilor care pot „maimuţări” fiinţele umane, papagalilor, care pot repeta cuvinte omeneşti, sau câinilor, care pot semăna psihic cu stăpânii lor şi chiar să le dăruiască afecţiune. Dar asta e imitare, nu inteligenţă, care este o facultate a sufletului.

Aşadar, vorbirea este un semn cum că suntem asemenea lui Dumnezeu, iar cuvântul omenesc este foarte puternic. Aţi auzit de zicala „stiloul e mai puternic decât sabia” – deci orice vorbă aşternută pe hârtie este foarte puternică, dumnezeiască. Pe de altă parte, chiar şi cu vorba, omul poate distruge. Cel mai mare duşman al nostru este limba, spun Părinţii. Şi totuşi, avem un Ioan Gură-de-Aur şi un Nicolae Velimirovici, Gură-de-Aur al sârbilor. E-adevărat, cuvintele rostite de oamenii răi, rănesc şi produc rău, dar în timp ele sunt uitate, pe când spusele oamenilor buni fac înconjurul lumii, fiind traduse şi repetate de milenii. Asta deoarece cuvântul omului este o reflexie a Cuvântului lui Dumnezeu. Cu siguranţă, cel mai mare exemplu în acest sens sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu, care au fost traduse în aproximativ 2000 de limbi, în aproape 2000 de ani.

– În Sfânta Scriptură găsim răspunsuri la multe probleme despre: credinţă, familie, societate, etc. Însă dacă aş fi cinic aş spune că multe căderi importante au avut loc tocmai în acest spaţiu creştin. Încotro se îndreaptă societatea noastra, părinte? Ritmul devine din ce în ce mai insuportabil. Muzica e infectată cu versuri satanice şi imorale, televiziunea impulsionează spre rău, la şcoală învaţă să facă sex şi să se drogheze… Ce poate face un creştin adevărat în aceste circumstanţe?

– Lumea se reîntoarce la păgânismul primelor trei secole, pe care l-au combătut Sfinţii Părinţi. Ce putem face? Să ne rugăm! A ne ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu, este un act supranatural. Fiecare secundă în care ne rugăm e o secundă în plus dedicată eternităţii şi nu lumii acesteia, ceea ce este peste natură nu în natura căzută. Se zice „spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun cine eşti”. Vorbim noi cu Hristos, cu Maica Domnului, cu Sfinţii şi Îngerii, sau vorbim cu televizorul?

– În România zicala e puţin diferită „spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti”, dar merge îm ambele cazuri. Deci să ne împrietenim cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi… Un sfat bun!

– Şi să nu deznădăjduim. În diverse momente ale istoriei, Apocalipsa a fost foarte aproape, în alte momente s-a îndepărtat. În prezent, se află într-un stadiu de înaintare accelerată, dar asta nu trebuie să dureze. O putem întoarce. E-adevărat că ne aflăm într-un tren care se îndreaptă rapid spre terminus, spre sfârşitul lumii. Dar, ştiţi, trenurile se mai şi strică, pot fi oprite şi se pot merge în marşarier. Nimic nu e inevitabil cu trenul ăsta. Depinde de noi.

S-avem încredere în Pronia divină. Numai El poate face bine din rău. Aşadar, nu credeţi profeţiile sumbre şi cinismul celor ce şi-au pierdut credinţa, pentru că şi-au pierdut de-asemenea şi speranţa. Şi tocmai pentru că şi-au pierdut speranţa şi-au pierdut şi dragostea.

Rugăciunea sporeşte răbdarea, iar răbdarea aduce nădeje. Viaţa duhovnicească.

– În ce priveşte prezentul, ne putem mulţumi sau justifica lipsa de rezistenţă pe ideea ca nu putem face nimic, să cedăm „lumii”?

– Fiecare rugăciune, fiecare post, fiecare participare la slujbă, fiecare spovedanie, fiecare Împărtăşanie reprezintă un act de rezistenţă în faţa lumescului şi a piramidei ei inversate de valori. Totul e-n mâna Domnului. Nu sunt în asentimentul celor care acuză alte rase sau grupuri de conspiraţie. Nu există decât un singur conspirator împotriva noastră – diavolul.

Da, în anumite momente, diavolul foloseşte diverşi oameni, grupuri şi ideologii contra noastră. Spre exemplu, la un moment dat, comuniştii au fost cei pe care i-a manipulat şi folosit împotriva noastră, în timp ce astăzi, nu mai are vreme de comunism; este irelevant pentru cauza lui. Azi, are ajutoare mult mai eficiente. Din nefericire, mulţi acceptă aceşti noi duşmani în casele lor, în timp ce n-ar fi acceptat niciodată comunismul. Toţi duşmanii noştri, sunt, de fapt, victime ale satanei, care au renunţat la libertatea dăruită de Dumnezeu pentru a deveni robii diavolului. Toţi aceşti oamnei sofisticaţi, „educaţi”, care cred că ştiu totul şi că vor salva omenirea cu tehnologia lor, sunt victime slabe, marionete ale diavolului.

– Părinte, o curiozitate despre care am vrut să vă întreb şi data trecută, cât de des spovediţi şi împărtăşiţi acolo?

– Încurajez spovedania şi Împărtăşania regulat. Recomand o dată pe lună, dar de multe ori oamenii vin mai rar. Când trăieşti într-o ţară ortodoxă prin tradiţie, poate nu vă împărtăşiţi aşa des, însă în ţările occidentale, adevărate deşerturi spirituale, trebuie să participi activ la viaţa bisericii, ca să poţi supravieţui spiritual. De asemenea, cred în pregătirea cu atenţie înaintea Cuminecării, care trebuie însoţită de post, rugăciune, citirea Evangheliilor, Epistolelor şi a vieţilor sfinţilor. Viaţa noastră duhovnicească este un cerc virtuos: avem nevoie de Harul divin din Sfintele Taine, dar trebuie să depunem eforturi pentru a lua parte regulat la aceste Taine. Împlinind aceste condiţii, vom căpăta râvna pentru pocăinţă şi dorinţa de a ne împărtăşi şi mai des.

Dar vreau să mai spun ceva, pentru a mă face mai bine înţeles. Nu ajunge doar rugăciunea. Dacă suntem sinceri în rugăciune, trebuie să şi acţionăm în concordanţă. Aşa cum Sf. Ap. Iacob spune, „credinţa fără fapte, moartă este” (cf. Iacob, 2, 17). Un suflet viu, acţionează. Întâi se roagă, apoi acţionează. Un suflet mort, n-are nici credinţă, nici fapte. Iar un suflet pe moarte, dar care încă nu a murit, poate cădea cu uşurinţă într-un pietism pasiv, un fel de fatalism, un chietism. Asta nu e o atitudine ortodoxă. De exemplu, mulţi spun doar că Dumnezeu este milostiv. Desigur, e adevărat, dar El este de asemenea şi Drept Judecător. Părinţii spun că atunci când ne gândim la păcatele altora, ar trebui să ni-l imaginăm pe Dumnezeu milostiv, dar când ne gândim la ale noastre, să ni-l imaginăm ca Drept Judecător şi să ne cutremurăm. Cum ne mântuim? Prin rugăciune şi Împărtăşanie, dar întotdeauna acestea trebuie însoţite de implicare. Citiţi la Matei, capitolul 25, cum trebuie să-i îmbrăcăm pe cei goi, să adăpostim pe cei străini, să hrănim pe cei flămânzi, să vizităm bolnavii şi pe cei din închisoare. Toate se referă atât la sensul literar, cât şi la cel spiritual, adică la cei goi spiritual, la cei înfometaţi spiritual, la cei străini spiritual şi la cei bolnavi şi captivi spiritual. Şi sunt încă şi mai multe exemple.

Un suflet viu porneşte şi împlineşte aceste lucruri. Priviţi la Sf. Ioan de Kronstadt. A ridicat aşezăminte, a ajutat alcoolici, a strâns prostituate de pe străzi, oferindu-le un loc sănătos de muncă, şi deci, un venit. Sf. Nicolae a făcut la fel, Sf. Vasile cel Mare, la fel. Credinţa ortodoxă este una activă, nu pasivă. Cred că multe probleme ale Europei de Est vin din faptul că regimul comunist nu i-a îngăduit nici o implicare în social. Iar acum, această pasivitate a devenit firească. Noi nu suntem protestanţi şi nu trebuie să cădem în extrema opusă a activismului social, numai acţiune, fără rugăciune. Pasivism. Activism. Toate ism-urile sunt dăunătoare. Ortodoxia nu este un ism. A fi activ social, nu este o ideologie pentru noi, nu este un scop în sine, ci doar urmarea faptului că avem credinţă, că ţinem poruncile – iubeşte-L pe Dumnezeu şi iubeşte-ţi aproapele.

– Cum să înţelegem fragmentul din rugăciunea din cadrul Liturghiei, înainte de Împărtăşanie: nu voi spune vrăjmaşilor taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda…

– „A spune vrăjmaşilor Taina Ta” înseamnă a fi un trădător al lui Hristos, în loc să ne spovedim Lui. „Sărutul lui Iuda” înseamnă sărutul unui ipocrit. Iar păcatul a devenit instituţionalizat în zilele noastre, lucru foarte trist. Trebuie să interpretăm aceste cuvinte ca pe o avertizare. Suntem gata să-I fim credincioşi, să-L mărturisim? Dacă nu, sincer, ar trebui să ne fie ruşine că ne numim ortodocşi şi degeaba ne mai împărtăşim.

– Putem considera păcatul un act de trădare faţă de Dumnezeu?

– Da, păcatul este un act de necredinţă, de trădare a Împăraţiei lui Dumnezeu. Dar nu trebuie sădeznădăjduim, pocăinţa este mereu posibilă. Dumnezeu ne primeşte înapoi.

Autoservirea şi încurajarea egoismului. Evadarea în natură.

– Se pare că oamenii sunt interesaţi numai cum să consume şi să stăpânească mai mult. Lumea este egoistă. Chiar şi pe acest tărâm binecuvântat, observăm un dezinteres crescând faţă de religie. Oamenii când au necazuri, mai degrabă tind să-l înjure pe Dumnezeu, decât să se întoarcă la El. Să fie pentru că Dumnezeu nu ne îndeplineşte cererile egoiste?

– Întregul sistem vestic de consum se bazează peegoism: „mă iubesc doar pe mine însumi”. Aceasta crează inimi împietrite, capabile doar de iubire de sine. Sistemul occidental, pe care România se pliază acum, e în întregime bazat pe sine. Ce înseamnă consumerismul? Auto-absolvire-de-păcate, auto-măgulire, iubire de sine. Deoarece cultura modernă este egoistă, este destructivă faţă de orice colectiv, familie, naţiune, şi desigur, faţă de Biserică, cel mai mare colectiv care se opune individualismului. Ca şi ţările vestice, România urmează acum un curs auto-destructiv, sinucidere spirituală, deci şi culturală.

– Ştiţi la ce mă gândesc? Această bunăstare adusă de tehnologie te poate face fericit într-un fel, dar nenatural, fiindcă te împinge spre egoism. Luptându-te pentru propriul interes, pentru propria reuşită, uiţi de cei din jur, în timp ce necazul te ţine într-o stare de veghe. Când eşti necăjit, îl vezi şi pe celălalt de lângă tine când e necăjit, dar când îţi merge bine nu-l mai vezi. Omul aleargă după plăcere dar totul este o iluzie. La un moment dat te plictiseşti de atâta alergătură şi vrei altceva (altă plăcere deşartă). De ce nu ne găsim fericirea/împlinirea în lucrurile care produc plăcere?

– Da, sunt de acord. Consumerismul este pur egoism. Totul a început prin conceptul american de „autoservire”. Cum rămâne cu „servitul” celorlalţi?

Astăzi, văd tineri care trăiesc într-o lume antisocială a lor, cu MP3-uri, cu laptopuri, cu Facebook, cu MySpace, asta personalizată, aia personalizată. Sunt izolaţi faţă de alţii, faţă de realitate, într-o lume virtuală, centrată pe sine. Al meu, al meu, al meu. Eu, eu, eu. Mie, mie, mie.

Insatisfacţia se datorează faptului că aceste lucruri aducătoare de plăcere funcţionează doar pe termen scurt. Ele satisfac trupul, simţurile şi mintea doar pentru o perioadă scurtă, dar nu pot face nimic pentru suflet, care numai el singur este nemuritor. Miezul societăţii moderne e axat pe furnizarea acestor plăceri pe termen scurt, de moment, pentru că este lipsit de suflet şi e muritor, efemer.

– Găsesc interesant, fascinant chiar, câte lucruri poţi învăţa prin interacţiunea cu animalele şi natura. Când plantezi o sămânţă şi o îngrijeşti să răsară, când hrăneşti animalele primind ca recunoştinţă blândeţea lor; florile, păsările, e ca şi cum „cineva” încearcă să ne trimită/înveţe un mesaj. Nu aţi crede? În timp ce o societate eminamente tehnologizată, refuză într-un fel această lecţie.

– Cine a plantat Edenul „în Est”? Dumnezeu. Ne amintim că Dumnezeu „se plimba prin Grădină în răcoarea zilei”. Deci fiecare îngrijire de creaţia lui Dumnezeu este, de fapt, o imitare a lui Dumnezeu, Tatăl cel iubitor. Omul ar face bine să gândească despre el că este mai degrabă un grădinar decât un tehnolog. Şi tehnologia este o imitare a lui Dumnezeu, dar imperfectă, defectuoasă, întotdeauna are un dezavantaj, un efect secundar. De ce? Pentru că Dumnezeu e bun, dar omul e păcătos, iar păcatul afectează şi se răspândeşte în tot ce face, crează, atinge.

Îmi aduce aminte când americanii au ajuns pe lună, primul lor proiect a fost să instaleze rachete acolo. De ce? La fel şi cu spaţiul, atât americanii cât şi sovieticii au avut proiecte pentru „sateliţi ucigaşi”, pentru „războiul stelelor”. Imediat cum ajunge omul undeva, face probleme, atât de inutile.

În zilele noastre, oamenii încep să revină la ideea de „protejare a naturii” de propria-i tehnologie. Dar chiar şi aşa, dacă privim atent, şi asta e dăunător, pentru că încearcă să protejeze mediul tot prin tehnologie. Spre exemplu, mi s-a spus că maşinile electrice sunt foarte periculoase, nu numai pentru că, desigur, trebuie să se alimenteze de la o sursă electrică, dar şi pentru că nu pot fi reciclate, bateriile lor fiind foarte dăunătoare mediului.

În general, acest ecologism nu este decât o venerare neopăgână a naturii. Cuvintele „mediu înconjurător” este total greşit, necreştinesc, pentru că este centrat pe om, pentru că vorbeşte doar de ce „înconjoară omul”. O mişcare ecologistă creştină ar vorbi despre îngrijirea „creaţiei lui Dumnezeu” nu despre „mediul înconjurător al omului”. Şi cu asta ne întoarcem la imaginea omului ca grădinar, în Grădina Domnului. Până nu vom face acest lucru, Dumnezeu nu va mai „păşi” niciodată printre noi.

Efemeritate sau eternitate, două principii care se exclud reciproc.

– Un mare teolog român (Dumitru Stăniloae) a spus că omul e împins spre patimi de frica morţii, dar paradoxal, în starea de după plăcerea aceasta trecătoare, el simte tocmai mirosul morţii, morţii spirituale, desigur.

– Ne temem de moarte fiindcă este un procesc nefiresc pentru noi. Dumnezeu nu ne-a creat pentru moarte, ci pentru viaţă; El e numit Creatorul, Dătătorul de viaţă. Moartea a venit în lume prin păcatul lui Adam (Romani 6, 23). Totuşi, până nu acceptăm realitatea căderii noastre, starea noastră păcătoasă, nu ne putem pocăi. Şi fără pocăinţă nu putem scăpa de moarte. Fugim de ea, prin afirmarea cărnii păcătoase, dar apoi ne dăm seama că aceasta este muritoare. Ne îmbogăţim material, dar nu găsim nici o fericire în materie, ba chiar regretăm trecutul, când nu eram bogaţi.

– Este foarte interesant faptul că nu putem dormi din cauza grijilor pământeşti, dar faptul că nu ne mântuim nu ne îngrijorează aşa de mult. Îmi amintesc nişte pasaje din Pateric:
„ – De ce eşti trist, avva?
– Încă mai mănânc”.
„ – De ce eşti trist, avva?
– Încă mai dorm.” Dar acum, indiferent de cât are, omul caută să adune şi mai mult. Unde-ţi este comoara, acolo ne este şi inima (Luca 12, 34) ?

– Ca oricare altă minciună, păcatul este un cerc vicios, ca un drog, o dependenţă. Odată ce pornim, vrem să continuăm. Putem întrerupe acest obicei numai prin căinţă, printr-o viaţă nouă, consacrată raiului. Cuvântul grec pentru pocăinţă este „metanoia”, care înseamnă „o shimbare a minţii”. Şi asta este ce trebuie să facem, să ne schimbăm mintea, să întoarcem spatele păcatului şi să ne iîntoarcem la casa Tatălui nostru.

– Am vorbit despre Scriptură şi despre prezent, să vorbim un pic de viitor. Omenirea a fost dintotdeauna interesată de cunoaşterea viitorului, de zilele din urmă… Acum, oamenii vorbesc numai despre asta, conspiraţii, sfârşitul lumii, otrăvuri, şi altele asemenea. Câteodată am impresia că ştim mai multe despre Apocalipsă decât Însuşi Dumnezeu, dar mai nimic despre Înviere. Ce impact poate avea această vedere îngustă şi negativistă asupra sufletelor noastre? Ce aduce sfârşitul, cum îl putem întârzia şi care ar fi atitudinea corectă pentru acest subiect?

– Nu recomand nimănui să citească Apocalipsa, singura carte profetică a Noului Testament. Să ne concentrăm pe cele patru Evanghelii, peEpistole şi Psalmi. Poate fi chiar periculos să citim Apocalipsa; sufletul tău trebuie să fie pregătit pentru asta. Toată această preocupare cu sfârşitul lumii poate fi negativă, cu pseudo-profeţiile, morbiditatea şi deznădejdea sa. Cum ai spus, Învierea e cea cu adevărat importantă.

Nu sfârşitul lumii ar trebui să ne preocupe, ci sfârşitul nostru, adică moartea şi judecata noastră. Hristos ne-a chemat să ne mântuim pe noi înşine. Nu suntem noi salvatorii lumii, El e singurul Salvator al lumii. Numai mântuindu-ne pe noi, putem ajuta efectiv şi pe alţii.

Toate speculaţiile despre sfârşit sunt zadarnice. Mântuitorul Însuşi spune că numai Tatăl ştie când vine sfârşitul (Matei 24, 36). Deci, dacă vreo fiinţă umană pretinde că ştie când va veni sfârşitul, este doar mândrie, aroganţă, minciună (iluzie), deoarece susţine că ştie mai multe decât Dumnezeu.

Putem amâna prin pocăinţă. Fiecare act spiritual înseamnă o prelungire cu încă o secundă a lumii, timp în plus pentru pocăinţă. Sfârşitul va veni atunci când nu va mai exista nici o faptă spirituală, cu alte cuvinte când lumea va fi moartă spiritual, ca pe vremea lui Noe.

Atitudinea firească este să ne preocupăm desprepropria moarte şi mântuire. N-ar trebuie să ne îngrijorăm prea tare, ştiind că Dumnezeu este dragoste. Dacă nu vom gândi aşa, ne va cuprinde deznădejdea.

Mereu atenţi la realitate, niciodată depăşiţi de ea. Necesitatea de a avea un suflet viu.

– Totuşi, părinte, trebuie să-i informăm pe cei din jur despre ce se petrece, pentru că după atâţia ani de îndoctrinare, suntem supuşi alteia, de acelaşi tip. Oamenii obişnuiţi nu ştiu asta pentru că în media nu se spune, iar mulţi nu au acces la internet, sau la o sursă de informaţii credibilă. Cred că este necesar să informăm aproapele pentru ca acesta să ia cea mai bună decizie, în cunoştinţă de cauză.

– Desigur că trebuie să fim conştienţi de ce se întâmplă în jurul nostru şi să spunem şi altora. Este absolut vital pentru că astăzi lumea este manipulată de forţele întunericului. Trebuie să creem o conştiinţă ortodoxă, o ortodoxie conştientă. „Iată, vă trimit în mijlocul lupilor;, fiţi, aşadar, înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Încă o dată, repet, nu suntem din lume, dar trăim în lume. Asta nu înseamnă că trăim într-un ghetou, trăim în realitate şi trebuie să ştim ce atitudine să avem în faţa realităţii. Asta înseamnă să fim „întelepţi ca şerpii”. Pe de altă parte, trebuie să ne străduim să ne menţinem „curaţi”, altfel spus „blânzi ca porumbeii”. Trebuie să ne păstrăm integritatea, dar trebuie, de asemenea, să cunoaştem natura firii umane şi duşmanii activi din lumea ce ne înconjoară. Dacă nu cunoaştem tactica duşmanului, cum vom rezista?

Astăzi, toată lumea încearcă să ne îndoctrineze, să ne spele creierul, iar acest lucru a fost mult mai rău pe timpul comuniştilor. Că aceştia s-au înşelat, este evident. Totuşi, lumea vestică este mult mai subtilă, iar ideologia sa, al ei „Sex in the city” este mult mai periculos. Comuniştii au fost neandertali. Cine mai foloseşte astăzi ciocanul şi secera? Acum avem maşini asistate de calculator şi tractoare ghidate prin satelit. Deci, Vestul, inclusiv UE, este foarte sofisticat şi din această cauză propaganda lor este mai puternică decât cea a naziştilor. Doctrina lumii occidentale este o formă de exaltare a păcatului. Spune: „hai, fă-o, dacă te vei simţi bine”. Când realizăm consecinţele, este deja prea târziu, suntem deja dependenţi. Dacă UE ar face un târg, oferindu-ne o sumă considerabilă de banipentru a ne vinde sufletele, am zice nu. Dar trebuie să ştim natura târgului, uneori poate fineutru spiritual, atunci şi numai atunci, putem accepta.

Trebuie să fim vigilenţi, ne îndreptăm spre sfârşit. Evident, cu fiecare secundă care trece, suntem mai aproape, dar asta nu trebuie să devină o obsesie.

– Vorbind despre vederi înguste şi gândire protestantă, am întâlnit clerici sau monahi respectabili care clasifică totul după standarde definite de ei, care fac din regulă scop. Nu vorbesc despre interpretări dogmatice personale, mă refer la faptul că gândesc după tipare şi litere (litera omoară, Duhul eliberează (II Corinteni 3, 6). Care este graniţa dintre literă şi duh, cum spune Sf. Ap. Pavel în Epistola sa?

– Nu trebuie să fim ca fariseii, care fac idoli din reguli (să nu vindeci sâmbăta, altfel spus, să nu faci bine sâmbăta). Dacă sufletele noastre sunt vii spiritual, atunci vom şti ce să facem. Trebuie să ne întrebăm mereu, în ce constă binele cel mai mare – urmarea în literă sau în duh? Desigur, de cele mai multe ori coincid, dar nu întotdeauna. Fiecare suflet are nevoie de doza potrivită de medicament spiritual, la timpul cuvenit.

De exemplu, vă pot spune despre o tânără, foarte zeloasă, dar nu după discernământ, care postea excesiv, mândrindu-se cu asta. A ajuns la mine foarte bolnavă trupeşte. I-am dat un canon să nu postească Postul Paştilor decât în Săptămâna Mare. Într-adevăr, i-am recomandat să mânănce cât poate, pentru a-şi restabili sănătatea. Pentru asta voi da răspuns în Ziua Judecăţii. Mai târziu mi-a telefonat medicul ei de familie şi mi-a mulţumit, zicând că „am salvat-o”, pentru că se îmbolnăvise foarte grav. Deci care a fost binele cel mai mare?

Despre naţiune. Diversitate în unitate. Sfinţii sunt mereu alături.

– Părinte, în final, aş vrea să vorbiţi despre semnificaţia naţiunii, nu politic, ci după contextul desprins din Facere. De ce sunt aşa de multe naţiuni? Au ele un rol istoric? Contează trecutul unui neam, recunoştinţa faţă de strămoşi? Vor fi naţiunile judecate?

– Dumnezeu a împrăştiat oamenii pe întreg pământul, după dărâmarea turnului Babel. Deci, multe limbi şi neamuri au apărut atunci. Unitatea unei naţii nu stă în construirea unui turn Babel la Bruxelles sau Washington, ci în Duhul Sfânt de la Rusalii. Aceasta este unitatea spirituală ce permite diversitatea, în timp ce actuala unitate impusă politic, globalismul nu are alt scop decât de a distruge diversitatea şi a ne nivela pe toţi.

Trebuie să ne iubim ţara în care a rânduit Dumnezeu să ne naştem, fiindcă Dumnezeu i-a dat frumuseţea naturii şi a permis frumuseţii făcute de om să apară. Această dragoste se cheamă patriotism, care diferă readical de naţionalism. Patriotismul înseamnă iubirea propriei ţări, nu a statului sau guvernului, deci a politicii. Mai mult, patriotismul presupune şiiubirea altor ţări, fiind şi acestea create de Dumnezeu. Cine iubeşte frumuseţile pe care Dumnezeu le-a lăsatîn ţara sa, ştie să aprecieze şi frumuseţile pe care Dumnezeu le-a dat altor ţări. Ori naţionalismul n-are nimic de-a face cu Dumnezeu, totul se rezumă la mândrie statală şi ură faţă de alte neamuri. Acesta este un păcat, aşa cum am putut vedea că a fost şi nazismul.

Fiecare naţiunue are rolul ei în lume, în istorie, pe care îl vom înţelege desluşit la sfârşitul vremurilor, aşa cum vom afla şi reuşita sau nereuşita împlinirii acestui scop, a voii lui Dumnezeu în istorie, dacă a rămas fidelă moştenirii bune a trecutului, celor mai bune împliniri ale strămoşilor. Fiecare ţară are un înger păzitor şi fiecare ţară, prin cetăţenii săi, va fi judecată la sfârşit.

– Vorbiţi-ne de trecutul Angliei, despre sfinţii englezi…

– Întâi, nu putem separa Anglia de celelalte ţări vest-europene (prin vest-europene vreau să spun toate acele ţări care au trecut prin Evul Mediu, iar mai apoi prin mediul catolic şi protestant modern. În acest sens spiritual, Europa de Vest include, de exemplu, Ungaria şi Polonia).

Toate ţările vestice poate fi spus că trăiesc într-un stadiu de uitare, în ţara nepăsării, cum spune psalmistul. Acesta este tărâmul dezrădăcinării şi deci, al neliniştirii. Cei care-şi uită trecutul, copilăria, părinţii, strămoşii, sunt cei care trăiesc într-o stare de isterie. Iar în ce priveşte Europa de Vest, ne putem întreba ce ştie ea despre sfinţii săi, despre strămoşii îndepărtaţi care au trăit pentru Hristos? Aproape nimic. Europa de Vest şi-a îngropat trecutul, trăind dezrădăcinat, în aer. Dar va veni ziua, şi acum a sosit, când Europei i se va aminti de trecutul ei şi atunci va avea posibilitatea alegerii, să se întoarcă precum un fiu rătăcitor ce este, ori să renunţe complet la creştinismul său.

În cazul Angliei, mai ales, de asemenea şi-a părăsit sfinţii, de 1000 de ani, când a părăsit comuniunea cu Biserica Ortodoxă Universală. Sfinţii Angliei sunt tot aici, numai că sunt ignoraţi, dispreţuiţi, batjocuriţi de aproape toată Anglia modernă, şi nu uitaţi că „Anglia modernă” are aproape 1000 de ani.

Decât să vorbesc despre sfinţii Angliei, mai degrabă v-aş prezenta un singur exemplu. Acum trei luni m-am aflat într-o biserică străveche din Anglia, într-un loc numit Dorchester. Moaştele sfântului local, Sf. Birinus, care a trăit în secolul VII, sunt îngropate sub podeaua bisericii (iată cum dezonorează protestanţii sfinţii). Nimeni nu ştie exact unde anume se află îngropat, dar noaptea, localnicii îl pot auzi pe sfânt ieşind din mormânt şi mergând prin biserică. Şi aşa este, sfinţii nu ne părăsesc, noi îi părăsim. Dumnezeu nu ne părăseşte, noi Îl părăsim. Tâlcuiesc această întâmplare cu Sf. Birinus ca fiind de pază, patrulând, ca alţi sfinţi ai Angliei, încă rugându-se pentru moştenirea sa, pentru mica turmă de ortodocşi care a mai rămas pe aceste meleaguri.

– Iubite Părinte, mulţumesc pentru aceste rânduri frumoase. Sunt sigur că acest nou interviu va fi apreciat cel puţin ca primul. Urări de bine din România!

– Dumnezeu să binecuvâteze ţinutul românesc. Vă rog să vă amintiţi şi de mine, păcătosul, în rugăciunile voastre, în faţa candelelor din bisericile şi mănăstirile voastre, astfel încât Dumnezeu să aibă milă de mine şi de noi toţi, cei de aici.

Martie 26, 2011 Posted by | INTERVIURI, ORTODOXIE | , , , , , , | Comentarii închise la NOU INTERVIU CU PARINTELE ANDREW PHILLIPS (2011)

O NOUA CENZURA A INTERNETULUI

Din ce in ce mai multe presiuni asupra internetului. Daca acum cateva luni, in Europa, era propus un proiect prin care sa se eticheteze blogurile, de dragul utilizatorilor evident, acum Autoritatea Australiana pentru Media & Comunicatii ameninta cu amendarea celor ce pun link catre vreun site din „lista neagra”. Aceasta lista contine site-uri „periculoase”, care instiga la violenta, propaga pornografia si discrimineaza. Chiar daca nu s-a publicat URL-ul site-ului respectiv, cei de la Whirlpool au primit o amenda de 11000 dolari americani/zi, pentru ca pe forumul lor era o trimitere catre un site anti-avort. Iata, deci, securitatea utilizatorilor conteaza, si fericiti vor fi aceia care au fost feriti de a accesa un site pro-vita. Sunt ironic, desigur.

Actiunile acestei Autoritati sunt contestate aprig de luptatorii pentru libertatea cuvantului si drepturile omului, blah, blah blah…

Pe larg puteti citi aici care citeaza ce-i dincoace, eu ma limitez numai la a va prezenta ideea principala. Dar, oricum, noi nu credem in conspiratii, asa ca somn usor si iertati deranjul…

Martie 21, 2009 Posted by | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, NEW-AGE, POLITICA, STIRI | , , , , , | 8 comentarii

CINE DENIGREAZA BISERICA ORTODOXA?

articol de Fabian Seiche

Motto: „Când se ridicã sus oamenii de nimic, nelegiuitii misunã pretutindeni”

Constiinta cã sunt membru al Bisericii, cu toate pãcatele si patimile mele, dar cu datoria de a mãrturisi ceea ce învatã Biserica de 2000 de ani si a apãra adevãrul, mã face a lua atitudine în fata valurilor de otravã si venin ale dusmanilor Bisericii.

Datoria unui crestin e sã mãrturiseascã adevãrul. Cu orice primejdie. «Martir» se derivã, de altfel, tot din «martor». Curajul acesta al mãrturiei adevãrului, chiar cu pretul martirajului, lipseste cu desãvârsire ierarhilor nostri celor buni. Ei uitã cã Apocalipsa spune: «si îi voi scuipa pre ei din gura mea, fiindcã au fost cãldicei».

Si mai uitã un lucru: cã bunãtatea lor este, în orice caz, un ghimpe în ochiul celor rãi; si cã, pânã la sfârsit, dacã nu se apãrã si dacã nu apãrã Biserica, tot la mãnãstire – coborâti din scaun – vor sfârsi. Dar, atunci, de ce sã nu riste a cãdea din scaun mãrturisind adevãrul? si-ar mântui cel putin sufletul; pe când asaナEvident însã, „nu poti impune nimãnui sã fie erou” (Nae Ionescu).

Iata ca lupii s-au aratat urland si distrugand totul in cale. Cand Sf Marcu al Efesului aparase Ortodoxia la sinodul filo-catolic de la Florenta, 1438-1439, imparatul si ceilalti episcopi au strigat contra lui. La urma s-a dovedit ca el aparase, de fapt, Ortodoxia, si nu ceilalti. Pe atunci poporul era in majoritate covarsitoare drept-credincios si au reactionat dur impotriva compromisului ierarhilor. In cazul ierarhilor apostati Corneanu-Sofronie a fost aplicat principiul iertarii, ca si cum ar fi vorba de o cadere intr-un pacat oarecare. De ce nu s-a aplicat acelasi principiu si ieromonahului Daniel de la Tanacu, ce sta si azi in inchisoare? De ce mitropolitul Corneanu a fost alaturi de pastorul Franklin Graham, in zilele de 4-6 iulie, deci inainte de Sinod si la invitatia speciala a mitropolitului? S-au intalnit si s-au imbratisat ortodocsi alaturi de cultele: baptist, penticostal si crestin dupa Evanghelie, alaturandu-se si biserici independente de tip „carismatic”. Conform declaratiei lui Samuel Tutac, festivalul s-a bucurat si de sprijinul mitropoliei Banatului si in special, al mitropolitului Nicolae.

In sfarsit, fapta iertarii fiind consumata, era de asteptat un minim bun simt din partea dusmanilor Bisericii, ei obtinand ceea ce au vrut si dand apa la moara credinciosilor simpli de a se impartasi pe la altii pentru ca iata, chiar un mitropolit ortodox s-a impartasit cu ereticii si n-a patit nimicナ, nu?

Ne-am fi asteptat ca limbile cele viclene sa-si roada in tihna osul bucuriei momentane din tot acest compromis si sa nu mai arunce cu noroi in dogmele Bisericii si in aparatorii ei.

Iata ca s-au si aratat ateii, masonii si liber-cugetatorii intelectuali care denigreaza pe singurul ierarh ce s-a dovedit ortodox intocmai ca Sf Marcu, intr-o avalansa de acuzatii din cele mai fanteziste, rau-voitoare si cu atac direct la persoana.

Trebuie sa se stie ca n-a fost vorba sa fim alaturi de IPS Bartolomeu – nici nu se stia cati vor fi pentru si cati contra caterisirii – ci alaturi de adevarul Bisericii, de randuiala stabilita de Sinoadele Ecumenice si toti Sf Parinti. Era vorba sa aperi Ortodoxia si sa aplici canoanele respective, nu sa „tai capetele” vinovatilor, cum s-a afirmat. Un episcop ce a slujit si s-a impartasit cu ereticii, se cateriseste si se afuriseste. Daca da dovada de pocainta si indreptare, se primeste in Biserica inapoi. Dar ca episcop nu mai poate sluji, caci s-a facut vanzator de Hristos. Cei ce au aparat gesturile de apostazie n-au adus nici un argument teologic, nici unul! Doar ideea de iubire platonica de relativizare a dogmelor si canoanelor, paralel cu lupta de clasa impotriva „fundamentalistilor” de ortodocsi. Pai, de ce nu aveti iubire si intelegere si fata de acestia, tovarasi intelectuali?

Inseamna ca toti Sfintii Parinti care au anatematizat pe eretici au fost fundamentalisti. Sau catolicii de astazi nu mai sunt eretici, cum spun intelectualii nostri? Sigur ca, din moment ce n-au renuntat la ereziile lor, ba chiar au adaugat alte rele si mai mari, dupa Conciliile I si II Vatican (1871, 1965) nu se poate spune ca nu mai sunt eretici. Ba chiar au propus spre beatificare – trecerea in calendarul lor in randul „fericitilor” – pe cei doi papi ai Conciliilor: Pius IX – care a inventat dogma infailibilitatii papale si a oficializat dogma eretica a Imaculatei conceptii – si papa Ioan XXIII care a ridicat la rang de Euharistie persoana papei – in potir se afla Hristos si papa impreuna (cf. Dogmatica ortodoxa, Zagrean-Todoran, Cluj, 2000, p.289-citate traduse din scrierile catolice italiene).

In spatele campaniei murdare ce ataca Biserica Ortodoxa si slujitorii adevarati, se afla trei categorii, cum am scris mai sus: ateii, masonii si liber-cugetatorii. Iata cateva exemple:

1). Andrei Badin, ateu convins, un varf de lance care activeaza alaturi de anticrestini si antiromani pentru dizolvarea statului national unitar roman si a sufletului romanesc. Iata ce se scrie pe situl ateilor din Romania, al carui membru este:

„Biblia: Atentie! Aceastã carte este o compilatie eterogenã de pasaje de fictiune si mitologie fãrã valoare filosoficã si pe alocuri respingãtoare moral. Orice asemãnare cu o doctrinã coerentã si inteligibilã este pur accidentalã”

„Bine ati venit! Va aflati pe cel mai mare forum romanesc dedicat libertatii de constiintaナ”

2). Adrian Avarvarei: „La Cluj sub obladuirea Mitropolitului turnator Anania se pune la cale refacerea unor structuri ale extremei drepte interbelice. El insusi legionar, mai apoi tortionar la Aiud, colaborator al Securitatii, trimis ca agent in Statele Unite pentru a distruge Episcopia Ortodoxa anticomunista de la Vatra Romaneasca (Michigan), Anania a strans in jurul sau cam toata pleava extremei drepte reactionare. De la fratii Roncea pana la grupul de la Scara sau cei din gruparea Rostナ”.

pe acest forum al ateilor, Petre Tutea este facut „dezaxat”, „medalia prostimii”:

– Adrian Avarvarei semneaza pentru scoaterea icoanelor din scoli, alaturi de altii precum Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia, Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale, Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe, Romanita Iordache – ACCEPT, Smaranda Enache – Liga Pro Europa, Renate Weber – deputata in Parlamentul European.

In spatele actiunilor pro-ecumeniste si antiortodoxe se afla aceiasi oameni care au cerut scoaterea icoanelor din scoli, renuntarea la denumirea de Biserica Ortodoxa – „Biserica nationala” (ceea ce de drept si de fapt este din punct de vedere teologic, istoric, national si moral), scoaterea religiei din scoli sau renuntarea la traditiile bisericesti sub motivul invechirii si ca nu mai sunt la „moda”.

Despre Badin mai aflam ca

– este „un baiat care a facut turul redactiilor, dat afara de peste tot, cam slab la minte, trecut si pe la SIE”. Iar atacurile lui Badin impotriva IPS Bartolomeu, pline de ura si nimic adevarat. Usor ar putea fi actionat in justitie pentru calomnie, minciuna si atac la persoana. Dar il lasam la Judecata lui Dumnezeu care nu va fi ingaduitoate cu aceste clase de joasa speta umana.

Iata ca pentru orice cadere este si ridicare, dar faptul ca cel incriminat de Badin a dat dovada de atatea ori de demnitate, curaj si marturisire, ca pastor al Bisericii, ne indreptateste sa-i iertam toate. Ce-ar fi fost daca lui Petru i s-ar fi amintit mereu de lepadarea de Hristos si ar fi fost improscat cu ura si venin? Ce-ar fi fost ca lui Pavel sa-i fi raspuns mereu crestinii ca a fost un criminal si persecutor anticrestin, ca a participat la uciderea primului martir crestin, Sf. ArhidiaconStefan, si ca din cauza asta sa nu mai vorbeasca si sa nu scrie nimic? Ce-ar fi fost ca Maria Egipteanca sa nu fi fost canonizata din cauza trecutului ei de prostituata timp de 17 ani?

Pe adresele tovarasului Badin sta acest fragment din Einstein, ateul: „Cuvântul Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia si produsul slabiciunilor umane, Biblia o colectie de legende onorabile, dar totusi primitive, care sunt în orice caz cam puerile. Nici o interpretare, oricât de subtila, nu poate schimba asta (pentru mine)”. (Albert Einstein, 3 ianuarie 1954, scrisoare catre Eric Gutkind).

3). Cristian Badilita, intelectual rafinat care traduce Sfintii Parinti din greaca, traduce Biblia in volume groase, cu comentarii, dar care scrie contra propriei Biserici. Un caz jalnic de intelectual ratat cu diploma speciala de ajuns in iad, daca mai crede in existenta lui.

Iata ca tov. Badin e generos si-i ofera loc pe adresa lui de ateu convins, acestui traducator al Bibliei, pentru a-si varsa murdariile din suflet, denigrand credinta in care nu crede de fapt. Iata ce spune Badilita despre „secta ortodoxisto-securisto-comunista”: „Eu insumi, din 1990 incoace frecventez bisericile greco sau romano-catolice, impartasindu-ma in ele, pentru ca nu vad, personal, netrebnciul de mine, ce m-ar impiedica sa o fac? Spuma de la gura unor pseudocalugari maglaviteni?”; „am intalnit cam multi, prea multi, «drept-credinciosi-ortodocsi», vajnici aparatori ai Traditiei clapauge de la 1880 incoace, scaparatori de tunete si fulgere antipapa, antivatican (enfin, placa de la 1054 incoace)”.

Secta ortodoxistaeste formata din mai toti calugarii din Romania si din toate tarile, inclusiv din Muntele Athos.Secta” asta este formata din toti sfintii care au marturisit adevarul, parintii Sinoadelor Ecumenice pe care spune dl Badilita ca i-a citit. Este formata din toti duhovnicii nostri mari care au vorbit contra ecumenismului si a catolicismului eretic: Sf. Paisie de la Neamt, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan, Gh. Calciu, Dumitru Staniloae, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Petroniu Tanase, Dionisie de la Colciu (Athos), pustnicul Proclu. Daca Ceausescu a tinut in palma un aparat represiv de securitate, parintele Cleopa se spune ca a tinut in palma poporul roman in acele vremuri prin credinta lui (predica IPS Bartolomeu la inmormantarea duhovnicului). In timpul comunismului s-au dat cei mai multi sfinti pe pamantul nostru care ies la iveala prin minuni si moaste asteptand canonizarea Sinodului. In fata lui Dumnezeu ei sunt marii marturisitori ai neamului romanesc. Este rusinos pentru noi ca la ora actuala in Ucraina si Rusia exista o actiune de cunoastere a celor din inchisorile din Romania, ca rusii si ucrainenii stiu mai multe lucruri despre sfintii din inchisorile comuniste de la noi, decat stie dl Badilita si cei asemenea lui despre aceasta „secta ortodoxista” si „fundamentalista”.

Din marturiile unor cunostinte aflam ca la ora actuala Rusia vuieste la adresa sfintilor nostri. Acesti „extremisti-ortodoxisti” sunt cei ce n-au facut compromisuri de dragul ecumenismului, al pierderii identitatii nationale, al ideii ca nu conteaza ce religie ai, caci Duhul armonizeaza totul intr-un ghiveci de flori amestecate cu mizerii, ci au ajuns in randulナ sfintilor alaturi de ceilalti marturisitori care s-au impotrivit: Constantin Brancoveanu si fiii sai – li se taie capetele pentru ca n-au vrut sa treaca la mahomedanism, in fata ambasadorilor statelor catolico-protestante ale Europei care asistau pasiv – frumoasa dovada de dragoste crestina a catolicilor pentru domnitorul ortodox (!), apropo de dragoste; ierarhi ai Transilvaniei ca Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif Marturisitorul al Maramuresului, preoti ca Ioan din Gales, Moise din Sibiel sau tarani simpli ca Oprea Miclaus care au murit pentru credinta lor ortodoxa, nu pentru ecumenism. Ne amintim ca acesti oameni au fost persecutati tocmai de acesti catolici(zanti) care vorbesc azi despre dragostea nivelatoare de adevar. Ba chiar fruntasii ardeleni greco-catolici, cu care se lauda azi unii ca au introdus limba romana in Ardeal, au fost persecutati de mai marii lor.

Pe 24 iunie 1794 Gheorghe Sincai – baron si director al tuturor scolilor greco-catolice din Transilvania – a fost intemnitat ca un iobag un an de zile, 1794-1795, sub acuzatia ca este seful unei conspiratii, ca intentioneaza sa-l ucida pe episcopul greco-catolic Ioan Bob si ca ar fi adapostit un dezertor din armata imperiala. Toate cele trei acuzatii erau de natura sa-l duca pe un om simplu pe esafod destul de repede. In timpul interogatoriului a fost lovit in repetate randuri, fiindu-i scosi doi dinti. In urma interogatoriului care n-a putut dovedi nimic, Sincai a fost intemnitat la Aiud – fiind tratat in continuare ca un iobag: legat in lanturi de o caruta, tinut in obezi, fara posibilitatea de a primi vizita rudelor sale. Procesul lui Sincai a inceput abia pe 4 decembrie 1794, cand a fost acuzat de conspiratie si de intentia de a-l omori pe episcopul greco-catolic Bob, fiind ceruta pedeapsa cu moartea. De altfel episcopul Ioan Bob avea sa scape si de restul reprezentantilor Scolii Ardelene: lui Samuil Mincu i s-a inscenat un proces sub acuzatia ca ar fi intentionat sa obtina pe cai necurate scaunul episcopal, Petru Maior a fost fortat sa paraseasca Blajul, iar Ion Budai Deleanu a fost silit sa se refugieze la Lvov. Cu totii au scris si vorbit impotriva catolicismului care se dovedea o mare minciuna pentru romanii ardeleni si un mijloc de imbogatire a ierarhilor uniti. Iata ce a facut „dragostea” papistasa chiar membrilor ei, in timp ce noi alergam la aceeasi inselare de acum 300 de ani.

4). Teodor Baconski, gentlemanul intelectual care zice ca l-a adus pe papa in Romania – cand, de fapt, lui Andrei Scrima i se datoreaza acest lucru! – ne surprinde cu tonul vehement cu care scrie la adresa „fundamentalistilor” ortodocsi, uitand ca din acestia fac parte un Staniloae, un Cleopa Ilie, un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc. Sigur ca este o onoare sa fim pusi in randul „extremistilor si fanaticilor” alaturi de acesti titani ai credintei ortodoxe pe langa care toti acesti „democrati ai drepturilor omului” sunt bieti randasi si viermi. Cine isi mai aduce aminte azi de Alexandru Grama, contemporanul lui Eminescu, care a incercat sa-l desfiinteze in scris pe marele poet? Asta sa se intrebe si dl T.B. inainte sa intre in jocul dusmanilor Bisericii din care loc zice ca si el face parte.

„Sper ca BOR sã nu se lase confiscatã de asemenea cohorte milenariste… De asemenea personaje dispuse sã demonizeze modernitatea, în vreme ce utilizeazã Internetul pentru a le solicita naivilor tot soiul de «adeziuni“ inchizitoriale».

Dar care e substratul veninosului memoriu de la care am pornit? Acela cã putem fi oricît de ignoranti, agresivi la modul sectar ori anacronic izolati de vremurile noastre: ceea ce conteazã e „norocul” de a ne fi nãscut români-ortodocsi, dublã înzestrare capabilã sã ne garanteze mântuirea! Ei bine, mi-e imposibil sã «ader» la asemenea neghiobii esentialiste… Nu pot admite cã greco-catolicii români sunt eretici, ca sã nu mai pomenesc infernul rezervat romano-catolicilor, protestantilor, musulmanilor, evreilor sau budistilor… ” Dilema Veche

Un raspuns foarte pertinent l-a dat Mircea Platon:

„Nu as întreba dacã nu as fi observat cã, în ultimul timp, singurii eretici denuntati ca atare, fãrã irenism si fãrã dragoste frãteascã, în paginile Dilemei din ce în ce mai vechi sunt ortodocsii care vor sã-si apere adevãrurile de credintã si legionarii (vezi articolul dnei Anca Manolescu). Ce e eretic si milenarist la legionari si nu e la proiectul utopic al UE? Ce e eretic la niste credinciosi care vor sã-si pãstreze nesmintitã învãtãtura de credintã? si ce nu e eretic la niste eseisti care sãptãmânã de sãptãmânã ne îndeamnã la ecumenism si ne vorbesc în duh gnostic de unitatea esentialã a religiilor?… Problema naturii eretice a învãtãturii de credintã catolice nu a survenit într-o dezbatere politicã, ci într-una teologicã. si acolo trebuie sã rãmânã… A fi român-ortodox nu e un „noroc”, asa cum ironic scrie dl Baconsky, ci e voia lui Dumnezeu pe care noi avem datoria sã o facem. Petitionarii nu luptã pentru un drept, ci pentru a nu li se lua o îndatorire: aceea de a-l urma pe Hristos, pe calea sfinteniei, dupã putintã…”

Daca nu poate admite dl. Baconski realitatea ca greco-catolicii romani sunt eretici, e problema dansului personala, ceea ce nu inseamna ca e adevarata. Si mai tradeaza cel putin necunoasterea dogmelor gresite preluate totalmente de uniti, daca nu chiar lipsa de bun simt. Sau intre timp o fi disparut termenul de eretic?! (pe ce temei?).

5). Andrei Plesu, maestru in ironii cu iz de nevinovatie:

„Oameni care s-au deprins sã fie obedienti cu „superiorii” pânã la slugãrnicie au prins curaj. Ies în stradã, lipesc afise, scriu la gazetã, fac declaratii amare. O sã fim vânduti papistasilor, o sã ajungem sã cersim în latineste pe strãzile Vestului eretic, o sã ne pierdem chipulナ „îndrãznesc sã spun cã si conducãtorul sãu de doctorat (al PF Daniel), P. Prof. Dumitru Stãniloae (care, cu ocazia sustinerii tezei, a vorbit, prin contrast, despre „preotimea fãrã culturã teologicã” ca fiind vinovatã de „îndepãrtarea poporului credincios de Bisericã”) si „nasul” sãu de cãlugãrie, P. Ilie Cleopa, ar fi fost, astãzi, printre sprijinitorii lui”.

Despre aceasta ultima afirmatie nu se poate sa nu radem copios, daca n-am sti ca cei doi mentionati au fost luptatori aprigi impotriva ecumenismului, nici urma de sustinere a ideilor de impartasire comuna cu eterodocsii, de unire prin Euharistie, de relativizare a credintei cea una! Cat de intoarsa pe dos este aceasta afirmatie a lui Plesu! Daca ne amintim, intr-unul din ultimele interviuri, parintele Staniloae a vorbit foarte virulent despre ecumenism, dar si despre unii intelectuali tineri pe atunci care se numeau crestini dar erau straini de credinta. I-a descris bine Parintele Staniloae mai ale spe Liiceanu, cand a zis „ca-i tare strain de credinta”:

„Liiceanu cred cã-i tare strãin de credintã. A venit Liiceanu odatã la mine, mi s-a pãrut cã vine sã intre într-o legãturã spiritualã si sã-mi cearã niste studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea sã publice, zice:

-„Eu vreau sã public câte o lucrare despre fiecare filosof si despre fiecare religie.”

” – Si de ce asta?”

” – Pãi, ca sã-i cunoastemナ”

” – Pãi mi se pare cã îi prea cunoastem, cã nu ne cunoastem pe noi, si cred cã ar trebui sã ne cunoastem pe noi mai mult”.

Si a plecat fãrã sã intre în discutie cu mine despre colaborare….

Intelectualitatea românã de astãzi s-a îndepãrtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare cã e cea mai îndepãrtatã intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stitiナ Poate cã stând multã vreme în legãturã cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în bratele unei Frante care era atee.

„Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie!”

Ce gândire are Occidentul fatã de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate? Catolicismul sustine cã în tainã nu e energia necreatã, ci cã e o gratie creatã; atunci Hristos nu este în tainã si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine?”. si au rãmas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe când tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru cã avem tainele si pentru cã le cunoastem. Poporul cunoaste tainele toate. Intelectualii nu mai recunosc nici o tainã, parcã stiu tot. Trebuie sã atacãm intelectualitatea aceasta înstrãinatã de ortodoxie si chiar foarte dur. si pãrintii bisericesti au fãcut asta. Au atacat pe Arie, au atacat pe necredinciosi. si Pavel îi atacã. Trebuie sã vorbim împotriva necredintei. Nu stiu nimic. Trebuie sã recunosti taina, fiecare lucru, chiar lucrul material, este o tainã, cu atât mai mult o persoanã este o tainã. De aceea, Ortodoxia a pãstrat crestinismul de la început, mai vechi decât catolicismul, si a pãstrat sentimentul acesta al tainei. si ce superficialitate trãiesti când mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea în suflet tãranul când fãcea o fântânã! Cãci el stia cã dincolo de astea, toate sunt o tainã mare! Pe când ãstia cred cã nu mai e nimic decât atâta – tehnica aceasta…

Eu nu prea sunt pentru ecumenism; a avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei; iar relativizeazã credinta adevãratã. De ce sã mai stau cu cei care au fãcut femeile preoti, care nu se mai cãsãtoresc, iar în America, Anglia si alte tãri au legiferat homosexualitatea?”

Spuneti-ne si noua, domnule A. Plesu: un om care a spus aceste cuvinte, ar putea fi de acord cu gesturile ierarhilor apostati Sofronie – ce a sfintit Agheasma Mare alaturi de cel unit, si Corneanu – care s-a impartasit cu catolicii??

Mai amintim despre dl Plesu ca in timpul mandatului sau de ministru de externe, in revista domniei sale, Dilema, s-a inceput o campanie de distrugere a lui Eminescu. „Procesul demitizãrii a început odatã cu deschiderea democraticã ce a urmat revolutiei din decembrie 1989. Dacã în timpul comunismului, o criticã adusã operei eminesciene te transforma în dusman al poporului, acum era permis totul. Eminescu putea fi etichetat ca reactionar, xenofob, conservator, antisemit, nationalist, paseist etc. De altfel, un numãr întreg al revistei Dilema (nr. 25/1998) prezintã spectacolul de idei al purtãtorilor unui complex de frustrare, sãpãtori la rãdãcina mitului, între care si T. O. Bobe si M. Cãrtãrescu, ale cãror scrieri ies cu vãditã pregnantã din mantaua lui Eminescu. Deh, numai demitizând suntem postmoderni, demitizarea e la modã, numai asa suntem paneuropeni, numai asa locuitori ai satului planetar. încercând sã ia în stãpânire gestica si limba de lemn-solemn a postmodernismului, multi autori si-au fãcut o ocupatie din producerea de zgomote, de valuri si vãlurele, chiar provocarea de furtuni în pahare cu apã, care le întrec opera. Astfel, mecanismele demitizãrii, nu trebuie cãutate în fortele ratiunii, ci în orgoliul autorilor, care nu suportã alti idoli înafarã de ei însisi. Astãzi, zisa lui Iorga de acum saptezeci de ani, cã suntem un popor mic si avem nevoie de mituri, nu mai are valoare. Sunt preferati legendarii de carton, vedetele de câteva zile, „bãsici de spumã într-un secol de nimic” (Eminescu): speakerite de televiziune, analisti politici, fotomodele, solisti de muzicã prea usoarã si efemerã” (Daniel Corbu).

Frumos gest de aparare a unui episcop apostat dar in acelasi timp de ura si demitizare in propria revista, a poetului national! Pacat de cartile foarte frumos scrise, cum este cea despre ingeriナ S-or fi scarbit si ei…

6). Mai sunt si alti intelectuali ce sustin ereziile ierarhilor apostati si lovesc in „fundamentalistii” de ortodocsi, asemenea lui Iuda, Iulian Apostatul si alte nenumarate cozi de topor din istoria crestinismului. Nimic nou sub soare. Amintim doar pe Horia Roman Patapievici, V. Tismaneanu sau Gabriel Andreescu, mare luptator pentru drepturile maghiarilor din Romania, ale catolicilor si ale tuturor minoritatilor de orice natura, dar luptator impotriva romanilor si a Bisericii Ortodoxe. Cred ca e cel mai dur ca stil dintre toti scriitorii „specializati” la ora actuala in aruncarea cu pietre la tot ce avem scump in tara asta.

In România, partea cea mai consistentã, cea mai eficace si mai periculoasã a atitudinilor extremiste a luat forma hipernationalismului/ultranationalismului.Una dintre întrebãrile standard cu privire la extremism este dacã avem de-a face cu un extremism «de dreapta» ori «de stânga». Aceastã întrebare este de douã ori relevantã în cazul României. în ultimele sale decenii, comunismul românesc a îmbrãcat haina national-comunismului, între atitudinile sale anti-maghiarismul jucând un rol tactic bine elaborat”.

Virulenta sa este poate fi asemanata cu virulenta lui Eugen Turcanu de la Pitesti, ce folosea cele mai odioase metode de reeducare sau spalare pe creieri a detinutilor si transformare intr-un om „nou”, comunist. Cam asta doreste si dl Andreeescu: pierderea oricarei urme de identitate nationala si religioasa. Anti-maghiarismul este vazut ca o manifestare a national-comunismului de astazi, uitand ca insusi comunismul a fost adus de straini printre care la loc de cinste stau maghiari. Dar, de unde a dedus ca a-ti iubi patria inseamna national-comunism sau ca a-ti iubi patria inseamna anti-maghiarism sau ca Romania este cea mai periculoasa tara in atitudini extremiste, sovine, rasiste, xenofobe, aceasta este o enigma si o minciuna pe care numai dl Andreescu o poate dezlega. cand tara ajunge la indemana tuturor strainilor si a minoritatilor si cand credinta stramosilor nostri este terfelita in toate mojiciile posibile, este cel putin dubios sa afirmi ca tocmai noi suntem „extremistii”. Ce mai vreti de la noi, dle Gabriel Andreescu? Sufletul??

Asta nu se poate da. Tocmai pentru aceasta suntem numiti extremisti…

D-na Mirela Corlatan e suparata ca invitatia patriarhului Aleksei al Rusiei in Romania s-a dovedit a fi o stire falsa, pentru discreditarea Inaltului Bartolomeu. (Cotidianul). Stimati detractori de serviciu, pentru voi nu e bine nicicum: daca vine Aleksei, il faceti securist pe ierarhul nostru. Daca nu mai vine Aleksei, il faceti ca lipsit de cuvant pe acelasi ierarh. „Propunerea revocatã de a-l invita în România pe Patriarhul Moscovei îl asazã pe îPS Bartolomeu în aceeasi categorie moralã cu îPS Nicolae, cel pe care îl dorea exclus din Sinod”.

Bun raspuns i-a dat un cititor la acest articol in spatele caruia stau alte personaje dubioase de pe la ziarele anticrestine din tara: „Cand vad ca unii complet neavizati si nechemati se apuca sa scrie si sa arunce cu piatra, ei, neprihanitii, ma apuca un sentiment de dezgust si mila. Dezgust pentru fapta Mirelei si mila pentru ce va patimi ea pentru pacatele astea ale ei. Articolul e unul scris la comanda, si dupa dictare”.

In incheiere un fragment ditr-o cuvantare a IPS. Bartolomeu:

„CE ne oferã Europa?”

„Dacã ne-am confruntat cu Rãsãritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptãm cu fata cãtre Occidentul european (care se autodefineste drept ‘Europa’ însãsi si care ne invitã sã intrãm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodatã europeni). Ne e greu sã fim tratati ca niste primitivi, cu toatã sãrãcia noastrã, uitându-se cã dacã suntem astã zi sãraci si înapoiati datoritã comunismului, este si prin faptul cã Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred cã Apusul nu are dreptul sã ne umileascã, asa cum a încercat si încearcã; fãrã sã fac politicã, trebuie sã subliniez atitudinea tot mai demnã a tãrii noastre în acest context european. Nu asteptãm spiritualitate din Occident, pentru cã nu o are.

Uneori suntem tratati ca niste ‘balcanici’, uitându-se cã suntem la nordul Dunãrii si, cã, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacã am face? Alexandru Paleologu spune cã, la urma urmei, chiar dacã am fi balcanici n-ar fi nimic rusinos în asta. Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adãuga: toatã doctrina teologicã a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacã este vorba de civilizatie, ar trebui sã ne amintim cã, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bãi de marmurã, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scãrpinau de pãduchi si râie. Asadar, dacã este vorba de o Europã, si anume de adevãrata Europã, noi am avut întotdeauna viziunea si trãirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitãtii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europã pe care o recunoastem, dar si cea care ni se refuzã” (fragment).

Iulie 24, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE | , , , , , | 5 comentarii

GRECO CATOLICISMUL, TOPORUL VATICANULUI CE LOVESTE IN ORTODOXIE

Va aduc in prim plan o serie de linkuri spre articole ce dezvalui adevarata lucrare a greco-catolicilor din Romania. Cititi cu luare aminte!

IPS Robu, despre Marea Unire: Imperiul Român s-a extins asupra Transilvaniei. „Gardianul“ va sesiza oficial nuntiul Apostolic de la Bucuresti pentru a intelege daca afirmatiile IPS Robu reprezinta, totodata, si pozitia oficiala a Vaticanului .

PROTESTELE ROMANILOR ORTODOCSI CONTRA UNIATIEI DOVEDESC FAPTUL CA ACEASTA S-A FACUT CU SILA

PROTEST PRIVIND DECIZIA BOR DE A SANCTIFICA DETINUTII POLITICI DE ALTE CREDINTE SI TRECEREA LOR IN CALENDARUL ORTODOX sau PROTEST IMPOTRIVA SANCTIFICARII DETINUTILOR POLITICI NEORTODOCSI

SOBORNICITATE SAU GLOBALIZARE

CATOLICII SE CONSIDERA SINGURA BISERICA A LUI CHRISTOS

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR I

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR II

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR III

CATOLICISMUL IN ARDEAL SI SCANDALUL RETROCEDARILOR IV

IATA CATEVA DIN ROADELE MISCARII DE AGGIORNAMENTARE, CARE ARE ADEPTI SI LA NOI IN PERSOANA PF DANIEL SAU A CELOR DOI IERARHI AFLATI AZI IN DISCUTIE

CLICK AICI PENTRU A CITI DIVERSE SCRISORI ATHONITE CU PRIVIRE LA INTALNIRILE DINTRE PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI SI PAPA ROMEI NU UITATI NICI DE ICOANELE MONAHILOR ATHONITI MARTIRIZATI PENTRU CA AU REFUZAT UNIATISMUL, TOT LA ACEASTA ADRESA!

Articole din ZIUA:

Ratacirea ierarhilor

Biserici furate – biserici distruse

DEZAMAGIREA UNIATISMULUI

Iulie 9, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, MASONERIE, NEW-AGE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 12 comentarii

PATRIARHUL TARII, TOVARASUL DANIEL

Profesorii teologi care il doreau cu atata ardoare la Bucuresti pe PF Daniel au ajuns sa aleaga intre calitatea de dascal si aceea de paroh, sau au fost pusi la contributie: sa verse Patriarhiei sume de bani din contul parohiei.

Pentru a li se lua membrilor adunarilor eparhale dreptul de-a alege nemijlocit ierarhi, a fost modificat, asadar, Statutul Bisericii. Asta s-a facut pe fata, cu concursul majoritatii sinodale (exceptii: IPS Bartolomeu, IPS Pimen, IPS Nicolae si inca doi ierarhi tineri). Prerogativa patriarhului de-a infiinta stavropighii s-a facut pe sub mana. Ea ii loveste pe toti ierarhii – nu exista episcop eparhiot in Romania care sa nu aiba manastiri de calugari si de maici in eparhie, multe infiintate cu greutate si intretinute cu truda. Parte dintre ele sunt emblematice pentru arhiepiscopia sau episcopia respectiva. Episcopii sunt ingrijorati.

Este propriu naturilor dictatoriale sa se debaraseze fara complexe de cei care i-au ajutat sa vina la putere, cum au facut Carol al II-lea sau Ceausescu. Iar cand fostii sprijinitori inteleg faptul acesta este prea tarziu. Primul episod din patriarhatul Prea Fericitului Daniel ne-a amintit de Miron Cristea; ma refer la decorarea PF Sale de catre presedintele Traian Basescu. Asta se intampla cand nu se uscase bine cerneala de pe capitolul „Regimul comunist si cultele religioase”, text care mintea si improsca cu noroi Sfanta noastra Biserica, indeosebi pe ierarhii si patriarhii care i-au succedat Prea Fericitului Daniel. Linistit dinspre partea politica, noul patriarh putea sa isi exercite stilul autoritar. Adaosul la articolul 26 din Statutul bisericii sugereaza un fel de papalizare a PF Sale.

Un alt reflex al aceste itendinte il reprezinta si faptul ca la sesiunea de saptamana viitoare, PF Daniel vrea sa treaca prin Sfantul Sinod 15 arhimandriti facuti cu hurta ca la regiment. Se cuvine sa ne amintim ca treapta de arhimandrit este cel mai inalt rang monahal si nu poate fi acordat oricum.

Ne-am fi aSteptat ca PF Daniel, cu talentul „managerial” recunoscut, sa se ilustreze ca atare mai intai la nivelul Arhiepiscopiei Bucurestilor, unde sunt atatea de infaptuit. Pentru ca inainte de toate este Arhiepiscopul Bucurestilor si nu papa peste colegii P.F. Sale – membrii Sfantului Sinod.

S-a intamplat in urma cu zece zile un fapt demn de relevat. PS Calinic Botosaneanul, fostul vicar de la Iasi al PF Daniel, a contestat alegerile preliminare pentru Mitropolia Moldovei, acuzand fraudarea lor. Nici atunci cand PF Daniel a incercat sa dreaga busuiocul, PS Calinic nu s-a lasat. Gestul sau de curaj si demnitate a fost intampinat cu simpatie generala. Nu a trecut neobservat nici Memoriul celor 500 de intelectuali ieseni in raspar cu intentiile Patriarhului. Acesta a prezidat, conform Statutului, alegerile preliminare de la Iasi. Cine le-o fi fraudat? Probabil tot cel ce a lungit articolul 26 din Statut cu o prerogativa patriarhala fara precedent.

In mod paradoxal, nu alegerile de ierarhi, ci aceasta prerogativa autoritarista, introdusa ilicit in Statutul Bisericii, va fi cel mai arzator subiect al Sesiunii sinodale de saptamana viitoare. Vor inghiti episcopii nostri lungirea si masluirea articolului 26? Daca da va fi spre rusinea lor si inseamna ca ne indreptam spre o dictatura patriarhala.

Dan Ciachir, ZIUA

Februarie 29, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 1 comentariu

OBICEIURILE PROASTE MOR GREU

Cica asa zice o vorba englezeasca: „Obiceiurile proaste mor greu”. Si se aplica de minune in cazul Patriarhiei Romane. Ortodoxe, se-ntelege. Desi pana acum noul Patriarh s-a comportat multumitor, din punctul meu de vedere, iata acum o bila neagra pentru ei. Nu stau mult pe internet, intru sa rasfoiesc vreo 2-3 ziare si sa mai pun ceva pe blog. Asa se face ca aruncandu-mi privirea pe clasamentul wordpress dau de acest articol. Nu ma dau in vant dupa comunicatele Patriarhiei, desi daca n-ar fi site-ul lor realizat in Flash, l-as fi vizitat si eu. O idee mai stupida decat a face un site 100% in Flash nici ca se putea. Imi apare pe tot ecranul „plug-in missing”, „click here to download…” si alte prostii d-astea. Asa ca ma multumesc cu comunicatele „pescuite” de prin alte parti. Totusi acesta m-a intristat profund.

Referitor la opiniile exprimate de Domnul Dan Ciachir in articolul intitulat “O tacere meschina”, aparut in cotidianul Ziua din 27 februarie 2008, facem urmatoarele precizari: Solidaritatea ortodoxa se exprima si altfel decat prin declaratii publice.

Patriarhia Romana, principial, nu are o atitudine de mercenari, care actioneaza la comanda pentru ca sunt platiti si nici nu ia automat atitudine in orice problema de natura politica, doar ca sa dubleze mimetic si contradictoriu declaratiile politice ale conducerii de stat privitoare la probleme politice de actualitate.

Biserica Ortodoxa Romana nu acorda prioritate activitatii politice la nivel international, ci cultiva relatii interortodoxe, intercrestine si interreligioase de solidaritate si pe alta cale decat prin declaratii publice la evenimente politice.

Astazi solidaritatea ortodoxa trebuie cultivata nu doar de ochii lumii, ci in mod concertat, sistematic si constant, nu sporadic si emotional, dupa preferinte etnice prestabilite.

Solidaritatea cu ortodocsii sarbi se realizeaza astazi pe cai multiple, nu toate exprimate public cu zgomot mediatic, ca, de pilda, activitatea Asociatiei de prietenie sarbo – romana sau a Comisiei mixte de dialog intre Patriarhia Romana si Patriarhia Sarba.

Oricum, Patriarhia Romana nu poate, in nici un caz, lua ca dreptar comportamentul mediatic tendentios si opiniile Domnului Dan Ciachir.

Pr. C. Stoica – Consilier patriarhal

Iata aici si articolul domnului Dan Ciachir.

Eu sa fi fost in locul domnului parinte consilier Stoica mi-as fi dat demisia. Cum iti poti pune iscalitura pe un astfel de document ce aduce aminte de vremurile ocupatiei comuniste? Articolul domnului Ciachir este foarte bun. Domnia sa sublinieaza clar acele lucruri pe care noi ne facem ca nu le vedem si ne varam capu-n nisip. Si cu atat mai mult cu cat esti crestin, daramite ortodox, trebuie sa afisezi demnitate in orice situatie. N-as vrea sa cred ca acest comunicat, elaborat de politrucii din cadrul Patriarhiei.ro se vrea a fi un atac la adresa domnului Ciachir care l-a sustinut pe IPS Bartolomeu pentru scaunul patriarhal. Cu astfel de atitudini ne facem de cacao…

In ce priveste comunicatul in sine, justificarile si ideile expuse sunt copilaresti, puerile, stupide, IPOCRITE ca sa nu zic si false.

Cum adica sunt si alte mijloace de solidaritate nu numai cele de ochii lumii? Sigur ca rugaciunea este mai puternica decat zeci de petitii dar sa analizam atitudinea mironositelor: s-au ferit ele sa-si marturiseasca dragostea si atasamentul fata de Hristos? Nu! Le-a fost lor teama de reactia autoritatilor? NU! Si erau niste femei… N-as vrea sa mi-i imaginez pe cei de la Patriarhie in locul mironositelor… Ar fi fugit ca naparcile… Asta, domnule parinte Stoica si Prea Cucernici parinti, este un sofism, o ipocrizie. Aduceti-va aminte de re-primirea lapsilor in Biserica Primara, cei ce se lepadau doar de ochii lumii de credinta, dar pe ascuns se rugau lui Dumnezeu. Acestia erau socotiti ca apostati. Nu merge cu jumatati de masura, nene!

Cum adica Patriarhia nu are o atitudine de mercenari? Pai ce, noi cei ce ne-am declarat solidaritatea cu fratii sarbi suntem mercenari? Adica suntem platiti de Moscova sau cum vine asta? Ma abtin de la alte comentarii rautacioase ce cu usurinta s-ar putea face vis-a-vis de acest subiect. Ar trebui sa le fie rusine celor de la Patriarhie pentru paragraful acesta. Sa-i vedem pe ei in situatia de a-si pierde familia, pamantul, averea, locul de munca, oare ei cum ar reactiona? Sa fie si ei lipisiti de orice sprijin si mangaiere sa vedem crestinismul din ei, taria lor. Oare nu este solidaritatea o porunca data de Hristos? Nu zice El: plangeti cu cei ce plang si radeti cu cei ce rad? Nu ne invata El ca la Tatal se ajunge numai prin aproapele? Nu ne invata El ca nimeni nu este mai fericit decat a-si pune sufletul pentru aproapele sau? Se pare ca personalul de la Patriarhie a fost prea bine spalat pe creier in afara. Poate ar fi bine sa se consulte cu niste oameni induhovniciti, sa mai zica si ei un Doamne Iisuse… inainte de pune ceva in aplicare.

Nu pricep ce relatii interortodoxe are BOR de vreme ce TOATE celelalte Patriarhii ii critica pozitia adoptata fata de ecumenism, mai bine zis nu pozitia cat modul de a face ecumenismul. Deci si asta pica. Poate cei de la Patriarhie ar trebui sa citeasca si Comunicatele altor patriarhii surori sa nu se maguleasca numai cu cele scrise de ei. Ca sa fie mai bine informati, nu de altceva… Cat priveste relatiile intercrestine, da, BOR acorda prea mult timp relatiilor cu eterortodocsii neglijand pe de cealalta parte relatiile cu Bisericiile Ortodoxe surori. Asta nu-i prea frumos nu?

„Astazi solidaritatea ortodoxa trebuie cultivata nu doar de ochii lumii, ci in mod concertat, sistematic si constant, nu sporadic si emotional, dupa preferinte etnice prestabilite.” De-acord. Foarte bine zis! Acuma sa vedem daca este vorba doar de o fraza pompoasa sau de ceva concret. Sa ne spuna si noua, domnul Stoica si cei din compania dumnealui, care sunt acele actiuni concrete, sistematice, constante si nu doar de ochii lumii? In 1999 pe timpul bombardamentelor din Serbia, in comunicatul PF Teoctist, pe care dupa lungi eforturi, am reusit sa-l procur si eu, si asta nu de la Patriarhie ci dintr-o revista englezeasca, se arata ca s-a dispus un program de rugaciune in toata tara, de solidaritate, de blah blah blah. Nu s-o facut nimic. Astazi, vin aceiasi baieti iscusiti in dezinformare ortodoxa si zic la fel, ca solidaritatea nu se manifesta sporadic si emotional, ci prin fapte concrete, concertate, dirijate, adica noi nu suntem prosti sa reactionam cu gloata, nuuuu, noi facem altfel. Ce anume s-a facut? S-a emis vreo circulara? Vreo rugaciune, concret? CE ma frate, CE? In ce anume consta solidaritatea frata de sarbi, altfel. Daca ea exista, demonstreaz-o, daca nu, spune ca nu ne solidarizam cu ei si basta.

„Solidaritatea cu ortodocsii sarbi se realizeaza astazi pe cai multiple, nu toate exprimate public cu zgomot mediatic, ca, de pilda, activitatea Asociatiei de prietenie sarbo – romana sau a Comisiei mixte de dialog intre Patriarhia Romana si Patriarhia Sarba.” Aici e data exemplu aceasta asociatie aproape anonima, pentru prietenia sarbo-romana, dar nu avem exemplificata atitudinea Patriarhiei, sau e tinuta la strict secret?

„Oricum, Patriarhia Romana nu poate, in nici un caz, lua ca dreptar comportamentul mediatic tendentios si opiniile Domnului Dan Ciachir.” Oricum la Patriarhie este nevoie de oameni destupati la minte, care sa-si asume menirea de crestin, trairea aferenta si sa lase deoparte ipocrizia si minciuna care ne fac de ras si in fata eterortodocsilor – da, e sesizabila si din avion. Si ne desconsidera si pe plan intern.

In incheiere, vreau sa subliniez pertinenta si obiectivitatea domnului Dan Ciachir atat in acest articol cat si in celelalte si sa-mi exprim nadejdea ca aceasta caricatura de comunicat a fost de fapt o proasta si neinspirata punere pe hartie a unor ganduri, dupa spusa Apostolului ca „nu fac binele pe care-l voiesc ci raul pe care nu-l voiesc” si, mai ales, vreau sa cred ca acest comunicat nu vine ca o reglare de conturi intre Patriarhie si ziaristul sus-mentionat. Cat despre aroganta pe care eu, ca simplu credincios ortodox, o deduc din randurile comunicatului Patriarhiei, sa iertam ca sa ni se ierte si noua, dar cu o asemenea atitudine nu se ajunge la nici un rezultat. Logic ar fi ca Patriarhia sa revina si sa sustina cu argumente cele scrise in comunicat, pentru a nu da impresia ca este un atac la persoana.

Februarie 27, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 13 comentarii