LITURGICA – EPISODUL 3 (SPALAREA MAINILOR)

Atât preotul, cât şi diaconul îşi spală mâinile, timp în care dau glas psalmului: „Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele şi voi înconjura altarul Tău, Doamne”… Bătând trei metanii şi spunând „Dumnezeule! Curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”, stau acum spălaţi, luminaţi, pe potriva odăjdiilor pe care le poartă, fără a mai aminti de asemănarea lor cu ceilalţi oameni, aducând mai degrabă cu nişte luminoase vedenii.

Diaconul face aducere aminte că este timpul să înceapă sfântul act liturgic, zicând către preot: „Binecuvântează, stăpâne!”. Iar preotul începe cuvântând: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, apropiindu-se de jertfelnicul din absida dinspre miazănoapte a altarului. Toată această parte a slujbei constă în pregătirea celor de trebuinţă pentru Liturghie, adică din scoaterea din darurile aduse de credincioşi (prescuri) a acelei pâini care trebuie mai întâi să preînchipuie trupul lui Hristos, iar mai pe urmă să se prefacă în El.

Deoarece Proscomidia nu este decât o pregătire pentru Liturghie, Biserica leagă de ea aducerea aminte a începutului vieţii lui Hristos pe pământ, care a însemnat perioada Sa de pregătire pentru biruinţele pe care avea să le aibă în lume. Ea se celebrează, toată, în altar, cu uşile închise şi cu dvera (draperia de la uşile împărăteşti) lăsată în jos, nelăsându-se a fi văzută de popor, după cum s-a petrecut şi prima parte a vieţii lui Hristos, care a rămas atunci nevăzut de popor. Pentru credincioşii din biserică, se citesc în acest răstimp Ceasurile, o alcătuire din psalmi şi din rugăciuni care se citeau odinioară creştinilor la patru ceasuri importante ale zilei: ceasul întâi, când începea pentru creştini dimineaţa; ceasul al treilea, când s-a pogorât Duhul Sfânt; ceasul al şaselea, când Mântuitorul lumii a fost ţintuit pe cruce; şi ceasul al nouălea, când Şi-a dat duhul Său. Deoarece creştinii de astăzi, din lipsă de timp şi din pricina necontenitelor distracţii, nu au cum săvârşi rugăciunile arătate la timpul cuvenit, „Ceasurile” se citesc acum.

Apropiindu-se de jertfelnicul lateral, cel al punerii-înainte (pro-aducerii), aflat în adâncitura peretelui dinspre miazănoapte, care pre-închipuie vechea cămară laterală a templului, preotul ia din prescuri una, pentru a scoate din ea acea parte care va deveni trupul Domnului – cea din mijloc, cu pecetea pe care se află scris numele lui Iisus Hristos. Prin scoaterea unei părţi de pâine din prescură se preînchipuie întruparea lui Hristos din trupul Fecioarei, naşterea în trup a Celui fără de trup. Gândindu-se preotul că se naşte Cel ce se dă pe Sine drept jertfă pentru întreaga lume, leagă, negreşit, acest gând de însăşi jertfa şi punerea înainte, văzând în pâine Mielul (Agneţul) Care Se aduce pe Sine ca jertfă, iar în cuţitaşul cu care se extrage pâinea, un cuţit de sacrificiu sau o suliţă precum aceea cu care a fost împuns pe Cruce trupul Mântuitorului. Acum însă nu-şi mai însoţeşte gestul cu cuvintele Mântuitorului, nici cu cele ale unora care au trăit deodată cu El, fiind de faţă la jertfa de pe Golgota, nu se mai transpune în timpul în care s-a săvârşit această aducere a jertfei, aşa ceva urmând a se petrece mai târziu, în ultima parte a Liturghiei; pentru ceea ce va urma chiar acum, se duce cu gândul la ceea ce îl aşteaptă pe Mântuitorul Hristos după întruparea Sa din Fecioară şi de aceea rosteşte în momentul acestui act liturgic cuvintele proorocului Isaia. Acesta a avut, din străvechime, viziunea viitoarei naşteri miraculoase, a aducerii ca jertfă, a morţii lui Mesia, vestind toate acestea cu o claritate de neînchipuit, înfigând copia în partea dreaptă a pece-ţii, preotul rosteşte din Isaia, precum urmează: „Ca un miel nevinovat, spre junghiere S-a adus”; apoi, înfigând copia în partea stângă: „Şi ca o oaie fără de glas, împotriva celui ce o tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa”. Infigând copia în partea de sus a peceţii: „întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat”; apoi, înfigând copia în partea de jos, rosteşte cuvintele proorocului care cugetă asupra minunatei obârşii a Mielului ce urmează a fi adus ca jertfă: „Iar neamul Lui, cine-l va spune?”, Şi, scoţând cu copia miezul prescurii, după ce l-a tăiat în părţi, zice: „Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui”. Apoi, făcând deasupra semnul Crucii, întru aducerea aminte a morţii Sale pe Cruce, miezul astfel scos urmând a fi mărunţit în timpul viitoarei slujbe, zice după cum urmează: „Jun-ghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii”. Apoi, aşezând pâinea cu pecetea în jos şi cu miezul în sus, asemeni mielului de jertfă, înfige copia în partea dreaptă, amintind prin aceasta, odată cu împlinirea jertfei, şi împun-gerea coastei Mântuitorului, cu suliţa ostaşului care stătea lângă Cruce, zicând: „Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns şi îndată a ieşit sânge şi apă; şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturia lui”. Aceste cuvinte sunt spuse pentru a da semn diaconului să toarne în Sfântul Potir vin şi apă. Până atunci diaconul s-a mărginit să urmărească cu evlavie tot ceea ce făcea preotul, fie amintin-du-i începutul actului liturgic, fie zicând în taină: „Domnului să ne rugăm”, la fiecare gest, pentru ca acum, în sfârşit, să toarne vin şi apă în potir, amestecându-le şi cerând binecuvântare de la preot pentru aceasta. Aşa sunt pregătite pâinea şi vinul care se vor preface apoi, în timpul înălţătoarei slujbe ce va urma.

Pentru a îndeplini rânduielile Bisericii primare şi ale primilor sfinţi creştini, care îşi aduceau întotdeauna aminte de Hristos şi de cei ce au fost aproape de El, prin îndeplinirea poruncilor Sale şi prin sfinţenia vieţii lor, preotul va lua şi alte prescuri, pentru a scoate din ele părticele şi întru pomenirea acestora, aşezându-le pe acelaşi disc, lângă aceeaşi sfântă pâine care îl închipuie pe însuşi Domnul, după cum şi aceia s-au înflăcărat de dorinţa de a se afla pretutindeni lângă Domnul lor. Luând a doua prescură, scoate din ea o părticică întru cinstirea şi pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi o aşază la dreapta sfintei pâini, rostind din psalmul lui David: „De faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină curată îmbrăcată şi preaînfrumuseţată”. Apoi ia o a treia prescură, întru cinstirea şi pomenirea sfinţilor, şi, cu aceeaşi copie, scoate din ea nouă părticele, pe care le aşază în trei rânduri, câte trei pe fiecare. Scoate prima părticică pentru Sfântul Ioan Botezătorul, a doua pentru prooroci, a treia pentru apostoli, iar cu aceasta termină primul rând de sfinţi. Scoate apoi a patra părticică pentru Sfinţii Părinţi, a cincea pentru mucenici, a şasea pentru cuvioşi şi pentru purtătorii de Dumnezeu părinţi şi maici, terminând cu aceasta al doilea rând de cinuri de sfinţi; pe urmă scoate a şaptea părticică pentru sfinţii făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, a opta pentru dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana şi pentru sfinţii a căror prăznuire se face în acea zi, a noua pentru Sfântul Ioan Hrisostom sau. Vasile cel Mare, în funcţie de a cui Liturghie se celebrează în acea zi, încheind cu aceasta al treilea rând de sfinţi şi aşezând toate cele nouă părticele pe Sfântul Disc, lângă Sfânta Pâine, de partea stângă. Hristos apare astfel printre apropiaţii Săi, stând văzut între sfinţi. Dumnezeu între cei îndumnezeiţi, om între oameni. Luând preotul a patra prescură, pentru pomenirea celor vii, scoate din ea părticele pentru suveran, pentru sinod şi pentru patriarhii drept-măritori, pentru creştinii dreptmăritori de pretutindeni şi, în sfârşit, pentru tot creştinul cu numele său, care doreşte să fie pomenit sau pentru care s-a făcut cerere să fie pomenit. Apoi ia preotul ultima prescură, scoţând din ea părticele pentru pomenirea tuturor celor adormiţi, rugându-se pentru iertarea păcatelor lor, începând de la patriarhi, monarhi, ctitorii bisericii, arhiereul care l-a hirotonit (dacă acesta s-a săvârşit dintre cei vii) până la cel din urmă creştin, scoţând pentru fiecare şi în numele fiecăruia câte o părticică, pentru cei pentru care s-a făcut cerere şi pentru cei pe care va voi el să-i pomenească. Făcând toate acestea, îşi cere, la urmă, sieşi iertare de păcate, scoţând o părticică pentru el însuşi şi aşezând tot ce a scos din a patra şi a cincea prescură pe disc, lângă aceeaşi sfântă pâine, dedesubtul ei. în acest chip, împrejurul acelei pâini a acelui Agneţ, care II înfăţişează pe Hristos însuşi, este adunată toată Biserica Lui, atât cea triumfătoare, din ceruri, cît şi cea luptătoare, de pe pământ. Fiul omului apare printre oameni, printre cei pentru care S-a întrupat şi S-a făcut om. Luând buretele, preotul adună cu grijă firimiturile care se vor fi împrăştiat cumva pe disc, pentru ca să nu se irosească nimic din sfânta pâine şi să meargă totul spre împlinire.

Urmeaza tamaierea si acoperirea cu procovetele.

NV Gogol, Meditatii la dumnezeiasca Liturghie, ed Anastasia, Bucuresti