un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

OBICEIURILE PROASTE MOR GREU

Cica asa zice o vorba englezeasca: „Obiceiurile proaste mor greu”. Si se aplica de minune in cazul Patriarhiei Romane. Ortodoxe, se-ntelege. Desi pana acum noul Patriarh s-a comportat multumitor, din punctul meu de vedere, iata acum o bila neagra pentru ei. Nu stau mult pe internet, intru sa rasfoiesc vreo 2-3 ziare si sa mai pun ceva pe blog. Asa se face ca aruncandu-mi privirea pe clasamentul wordpress dau de acest articol. Nu ma dau in vant dupa comunicatele Patriarhiei, desi daca n-ar fi site-ul lor realizat in Flash, l-as fi vizitat si eu. O idee mai stupida decat a face un site 100% in Flash nici ca se putea. Imi apare pe tot ecranul „plug-in missing”, „click here to download…” si alte prostii d-astea. Asa ca ma multumesc cu comunicatele „pescuite” de prin alte parti. Totusi acesta m-a intristat profund.

Referitor la opiniile exprimate de Domnul Dan Ciachir in articolul intitulat “O tacere meschina”, aparut in cotidianul Ziua din 27 februarie 2008, facem urmatoarele precizari: Solidaritatea ortodoxa se exprima si altfel decat prin declaratii publice.

Patriarhia Romana, principial, nu are o atitudine de mercenari, care actioneaza la comanda pentru ca sunt platiti si nici nu ia automat atitudine in orice problema de natura politica, doar ca sa dubleze mimetic si contradictoriu declaratiile politice ale conducerii de stat privitoare la probleme politice de actualitate.

Biserica Ortodoxa Romana nu acorda prioritate activitatii politice la nivel international, ci cultiva relatii interortodoxe, intercrestine si interreligioase de solidaritate si pe alta cale decat prin declaratii publice la evenimente politice.

Astazi solidaritatea ortodoxa trebuie cultivata nu doar de ochii lumii, ci in mod concertat, sistematic si constant, nu sporadic si emotional, dupa preferinte etnice prestabilite.

Solidaritatea cu ortodocsii sarbi se realizeaza astazi pe cai multiple, nu toate exprimate public cu zgomot mediatic, ca, de pilda, activitatea Asociatiei de prietenie sarbo – romana sau a Comisiei mixte de dialog intre Patriarhia Romana si Patriarhia Sarba.

Oricum, Patriarhia Romana nu poate, in nici un caz, lua ca dreptar comportamentul mediatic tendentios si opiniile Domnului Dan Ciachir.

Pr. C. Stoica – Consilier patriarhal

Iata aici si articolul domnului Dan Ciachir.

Eu sa fi fost in locul domnului parinte consilier Stoica mi-as fi dat demisia. Cum iti poti pune iscalitura pe un astfel de document ce aduce aminte de vremurile ocupatiei comuniste? Articolul domnului Ciachir este foarte bun. Domnia sa sublinieaza clar acele lucruri pe care noi ne facem ca nu le vedem si ne varam capu-n nisip. Si cu atat mai mult cu cat esti crestin, daramite ortodox, trebuie sa afisezi demnitate in orice situatie. N-as vrea sa cred ca acest comunicat, elaborat de politrucii din cadrul Patriarhiei.ro se vrea a fi un atac la adresa domnului Ciachir care l-a sustinut pe IPS Bartolomeu pentru scaunul patriarhal. Cu astfel de atitudini ne facem de cacao…

In ce priveste comunicatul in sine, justificarile si ideile expuse sunt copilaresti, puerile, stupide, IPOCRITE ca sa nu zic si false.

Cum adica sunt si alte mijloace de solidaritate nu numai cele de ochii lumii? Sigur ca rugaciunea este mai puternica decat zeci de petitii dar sa analizam atitudinea mironositelor: s-au ferit ele sa-si marturiseasca dragostea si atasamentul fata de Hristos? Nu! Le-a fost lor teama de reactia autoritatilor? NU! Si erau niste femei… N-as vrea sa mi-i imaginez pe cei de la Patriarhie in locul mironositelor… Ar fi fugit ca naparcile… Asta, domnule parinte Stoica si Prea Cucernici parinti, este un sofism, o ipocrizie. Aduceti-va aminte de re-primirea lapsilor in Biserica Primara, cei ce se lepadau doar de ochii lumii de credinta, dar pe ascuns se rugau lui Dumnezeu. Acestia erau socotiti ca apostati. Nu merge cu jumatati de masura, nene!

Cum adica Patriarhia nu are o atitudine de mercenari? Pai ce, noi cei ce ne-am declarat solidaritatea cu fratii sarbi suntem mercenari? Adica suntem platiti de Moscova sau cum vine asta? Ma abtin de la alte comentarii rautacioase ce cu usurinta s-ar putea face vis-a-vis de acest subiect. Ar trebui sa le fie rusine celor de la Patriarhie pentru paragraful acesta. Sa-i vedem pe ei in situatia de a-si pierde familia, pamantul, averea, locul de munca, oare ei cum ar reactiona? Sa fie si ei lipisiti de orice sprijin si mangaiere sa vedem crestinismul din ei, taria lor. Oare nu este solidaritatea o porunca data de Hristos? Nu zice El: plangeti cu cei ce plang si radeti cu cei ce rad? Nu ne invata El ca la Tatal se ajunge numai prin aproapele? Nu ne invata El ca nimeni nu este mai fericit decat a-si pune sufletul pentru aproapele sau? Se pare ca personalul de la Patriarhie a fost prea bine spalat pe creier in afara. Poate ar fi bine sa se consulte cu niste oameni induhovniciti, sa mai zica si ei un Doamne Iisuse… inainte de pune ceva in aplicare.

Nu pricep ce relatii interortodoxe are BOR de vreme ce TOATE celelalte Patriarhii ii critica pozitia adoptata fata de ecumenism, mai bine zis nu pozitia cat modul de a face ecumenismul. Deci si asta pica. Poate cei de la Patriarhie ar trebui sa citeasca si Comunicatele altor patriarhii surori sa nu se maguleasca numai cu cele scrise de ei. Ca sa fie mai bine informati, nu de altceva… Cat priveste relatiile intercrestine, da, BOR acorda prea mult timp relatiilor cu eterortodocsii neglijand pe de cealalta parte relatiile cu Bisericiile Ortodoxe surori. Asta nu-i prea frumos nu?

„Astazi solidaritatea ortodoxa trebuie cultivata nu doar de ochii lumii, ci in mod concertat, sistematic si constant, nu sporadic si emotional, dupa preferinte etnice prestabilite.” De-acord. Foarte bine zis! Acuma sa vedem daca este vorba doar de o fraza pompoasa sau de ceva concret. Sa ne spuna si noua, domnul Stoica si cei din compania dumnealui, care sunt acele actiuni concrete, sistematice, constante si nu doar de ochii lumii? In 1999 pe timpul bombardamentelor din Serbia, in comunicatul PF Teoctist, pe care dupa lungi eforturi, am reusit sa-l procur si eu, si asta nu de la Patriarhie ci dintr-o revista englezeasca, se arata ca s-a dispus un program de rugaciune in toata tara, de solidaritate, de blah blah blah. Nu s-o facut nimic. Astazi, vin aceiasi baieti iscusiti in dezinformare ortodoxa si zic la fel, ca solidaritatea nu se manifesta sporadic si emotional, ci prin fapte concrete, concertate, dirijate, adica noi nu suntem prosti sa reactionam cu gloata, nuuuu, noi facem altfel. Ce anume s-a facut? S-a emis vreo circulara? Vreo rugaciune, concret? CE ma frate, CE? In ce anume consta solidaritatea frata de sarbi, altfel. Daca ea exista, demonstreaz-o, daca nu, spune ca nu ne solidarizam cu ei si basta.

„Solidaritatea cu ortodocsii sarbi se realizeaza astazi pe cai multiple, nu toate exprimate public cu zgomot mediatic, ca, de pilda, activitatea Asociatiei de prietenie sarbo – romana sau a Comisiei mixte de dialog intre Patriarhia Romana si Patriarhia Sarba.” Aici e data exemplu aceasta asociatie aproape anonima, pentru prietenia sarbo-romana, dar nu avem exemplificata atitudinea Patriarhiei, sau e tinuta la strict secret?

„Oricum, Patriarhia Romana nu poate, in nici un caz, lua ca dreptar comportamentul mediatic tendentios si opiniile Domnului Dan Ciachir.” Oricum la Patriarhie este nevoie de oameni destupati la minte, care sa-si asume menirea de crestin, trairea aferenta si sa lase deoparte ipocrizia si minciuna care ne fac de ras si in fata eterortodocsilor – da, e sesizabila si din avion. Si ne desconsidera si pe plan intern.

In incheiere, vreau sa subliniez pertinenta si obiectivitatea domnului Dan Ciachir atat in acest articol cat si in celelalte si sa-mi exprim nadejdea ca aceasta caricatura de comunicat a fost de fapt o proasta si neinspirata punere pe hartie a unor ganduri, dupa spusa Apostolului ca „nu fac binele pe care-l voiesc ci raul pe care nu-l voiesc” si, mai ales, vreau sa cred ca acest comunicat nu vine ca o reglare de conturi intre Patriarhie si ziaristul sus-mentionat. Cat despre aroganta pe care eu, ca simplu credincios ortodox, o deduc din randurile comunicatului Patriarhiei, sa iertam ca sa ni se ierte si noua, dar cu o asemenea atitudine nu se ajunge la nici un rezultat. Logic ar fi ca Patriarhia sa revina si sa sustina cu argumente cele scrise in comunicat, pentru a nu da impresia ca este un atac la persoana.

Februarie 27, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | 13 comentarii

RELIGIA IN SCOALA: A FI SAU A NU FI?

Domnul Razvan Bibire, jurnalist bacauan, scrie pe blogul sau un comentariu destul de rautacios la adresa mentinerii religiei in liceu, intitulat „Intoarcerea inchizitiei”. Despre acest subiect, am ales sa nu ma pronunt pe blog, facandu-se destul tam-tam pe aceasta tema. Pana acum… Am inteles ca pana si muftiul din Constanta s-a declarat solidar cu campania Patriarhiei. Se cuvin, cred, niste precizari, pe care le-am publicat si pe blogul sus-numit. Anume:

Despre stupiditatea sustinerii evolutionismului puteti citi si aici: https://sceptik.wordpress.com/2007/10/05/creationismul-este-condamnat-de-ue/

In ce priveste religia, se doreste a fi obligatorie pana in anul 11 de liceu, exclusiv, urmand ca in anii 11 si 12 sa fie materie optionala. Mentionez ca fiecare cult are dreptul de a-si elabora propria programa religioasa. Nu vad de ce se considera indoctrinare, ora de religie fiind mai mult decat o expunere de fapte sau intamplari istorice. La ora de religie se discuta mai multe probleme, de viata sa zicem. Religia are un rol major in formarea caracterului tinerilor si le ofera raspunsuri la diversele probleme ce ii framanta.

Religia ca materie scolara nu are ca scop formarea unor oameni religiosi neaparat ci mai degraba formarea unor oameni de caracter, indiferent de domeniul in care vor activa. Tot asa cum in urma studierii geografiei nu devenim geografi sau in urma studierii fizicii nu devenim fizicieni. Este vorba de niste notiuni generale…

Cat priveste aspectul moral, noi ortodocsii consideram ca Mantuitorul a venit sa ne indumnezeiasca, sa ne faca dumnezei, asadar nu cum spun catolicii sau protestantii doar ca o achitare juridica in fata Tatalui. Problema este mult mai complexa… Teoria evolutionista si scoaterea religiei din scoli reprezinta un atac ateist si dezinformare. Faptul ca religia se vrea a fi obligatorie reprezinta oferirea unei informatii tinerilor, pe care acestia aleg sau nu s-o aprofundeze. Mai degraba interzicerea predarii religiei precum si alte interziceri motivate de diverse drepturi, intruchipeaza mentalitatea comunista de spalare pe creier.

Februarie 27, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , | 7 comentarii

NICHOLAS MICHAEL – IN SFARSIT ACASA…

Pr. Toderitã Rusu: V-as ruga sã faceti o trecere în revistã a biografiei dumneavoastrã de pânã acum, pentru ca sã fiti mai bine cunoscut de cãtre credinciosii Bisericii noastre Ortodoxe…

Nicholas Michael: Am 36 de ani, m-am nãscut si locuiesc în Regatul Danemarcei. Viata mea nu a urmat calea pe care ar fi dorit-o pãrintii mei, în iubirea lor fatã de mine. La 16 ani, am devenit narcoman si alcoolic. Viata mea s-a surpat chiar înainte de a începe. M-am înscris pe o cale a suferintei spirituale, emotionale si fizice, de care nu m-am putut desprinde timp de încã 16 ani. Pentru cei ce n-au strãbãtut un astfel de drum al patimilor, ororile si degradarea sunt inimaginabile. N-am fost educat într-o atmosferã crestinã, dar întotdeauna am cãutat „ceva”, un „ceva” oricum „nepãmântesc”. O vreme mi s-a pãrut cã acest „ceva” l-am gãsit în droguri si în alcool. Am avut înclinatii artistice si, vreme de câtiva ani, cu tot viciul meu, am fost chiar muzician. În mod inexplicabil, pe când eram tot mai asaltat de demonul betiei, a început sã mã fascineze povestea vietii împãratului Nicolae al II-lea al Rusiei. N-a fost doar un interes oarecare, în stãrile mele de mare narcozã, doream sã citesc si sã meditez asupra unor fotografii vechi, negre si arse, vroiam sã mã îmbãt si sã ascult vechea muzicã liturgicã ruseascã, îmi venea sã urlu! Simteam nevoia sã plâng pentru acest conducãtor imperial ortodox si pentru familia lui, pentru tragica soartã a acestei tãri mari. Zbuciumul a durat multi ani. La 31 de ani, eram extrem de bolnav, atât psihic cât si fizic; la un pas de moarte. Aveam nevoie de ajutor si, ca din întâmplare, am întâlnit o comunitate de oameni buni, salvati ei însisi de la alcoolism si narcomanie. Ei mi-au sugerat sã caut o solutie spiritualã, pentru cã, dupã spusa lor, cauza vietii mele mizerabile si a suferintei nu era alta decât o gravã crizã de ordin spiritual. Am întrerupt bãutura si drogurile brusc, într-o zi. Atunci m-au cuprins negurile spaimei si L-am rugat mult pe Dumnezeu sã-mi deschidã o altã cale, o cale a Lui. Am plecat spre Sankt Petersburg în vara anului 1995, dornic sã vãd unde locuise împãratul Rusiei cu familia lui. Am ajuns la Tsarskoe Selo, unde era resedinta imperialã. Am participat la Sfânta Liturghie, pentru prima datã în viata mea, în mica bisericã a palatului lui Alexandru, si am fost uimit de atmosfera spiritualã a slujbei. Dupã trei luni de luptã cu ispita de a bea, sufeream încã atât de teribil încât transpiram si tremuram întruna. Am simtit chemarea sã mã rog Sfântului Tar Martir Nicolae [sanctificat în anul 2001]. Deoarece acestuia nu i se zugrãvise încã o icoanã, m-am rugat dinaintea icoanei Sfântului Nicolae, Fãcãtorul de Minuni, si totdeodatã, cu rugãciune mutã, Tarului Martir. Nestiind rugãciuni, m-am rugat din inimã: pentru toate rubedeniile mele, pentru a mã întoarce cu bine acasã, pentru cersetorii din fata bisericii. Deodatã, ceva s-a petrecut în mine. Inima mea s-a umplut de o întelegere, nouã, si m-am putut convinge pe mine însumi sã încep o viatã altfel rânduitã, curatã si plinã de rugãciune. Am avut descoperirea cã Sfintii îngeri au plâns tot timpul zilelor mele de viciu si cã n-a fost niciodatã în voia lui Dumnezeu sã pãcãtuiesc, torturându-mã de moarte. Dupã Sfânta Liturghie, prietenii m-au întrebat ce se întâmplase. I-am privit straniu. Le-am spus cã nu stiu, dar cã m-am simtit bine. Din ziua aceea, ispita de a bea m-a pãrãsit si nu s-a mai întors. Aceasta s-a întâmplat cu patru ani în urmã… Ajuns acasã, am simtit o recunostintã fãrã margini, care îmi cerea sã rostesc neîncetat, în sinea mea, cuvântul „multumesc”. Dar nu venise încã vremea sã devin ortodox, în orasul meu, nu era bisericã ortodoxã. Cea mai apropiatã se afla la Copenhaga, la câteva sute de kilometri. I-am trimis o scrisoare preotului de acolo, însã n-am primit rãspuns… Mi-am amenajat un mic loc de rugãciune, în casã, si început sã mã rog lui Dumnezeu, de unul singur. Fãrã un îndrumãtor a fost foarte greu, cãci calea era plinã de capcane si ispite, în patru ani, viata mea lãuntricã a intrat încet-încet în declin, din cauza lipsei de comuniune cu alti ortodocsi. Atunci s-a întâmplat altã minune. La scoala localã de diaconie a venit un preot român ortodox, care a rãmas vreo cinci luni. Evlavia acestui preot mi-a întetit flacãra credintei, gata sã se stingã. Apoi, la biserica ortodoxã rusã din Copenhaga a fost numit un nou preot. L-am întâlnit… si Calea a început sã mi se deschidã iarãsi. Un preot deosebit din Statele Unite mi-a trimis atunci o multime de cãrti si materiale religioase, precum si un extraordinar dar în vederea apropiatului Botez – o aschie nepretuitã din Sfânta Cruce a Domnului. Preotul rus a hotãrât sã mã boteze, pe 16 iulie 1999, cu numele de Nicolae, dupã cel al Tarului Martir. Poate cã Dumnezeu m-a gãsit pregãtit acum, dupã patru ani de rugãciune si grele încercãri de tot felul. Acum, simt cã mã întorc, în sfârsit, Acasã!

Pr. T. R.: Cum vedeti si apreciati dumneavoastrã credinta ortodoxã?

N. M.: Credinta ortodoxã mi-a oferit o dragoste si o îngãduintã pe care niciodatã nu le-am gãsit altundeva, poate doar la iubita mea mamã si la pãrintii ei. Dar mama si bunicii îmbãtrânesc si mor. Credinta ortodoxã nu moare. Este întotdeauna viatã deplinã. Ortodoxia mi-a oferit mijloacele spirituale de folos în toate situatiile: întristare, bucurie, pãtimire, supãrare – orice. Mi-a oferit o lucrare zilnicã si un ciclu duhovnicesc de trãire adevãratã, cea mai profundã întoarcere cãtre mine însumi. Venirea la credinta lui Hristos, Domnul nostru, este un bine ce nu seacã, niciodatã. Multi crestini ai altor denominatiuni interpreteazã de unii singuri Sfânta Scripturã, fãrã a întelege în Duh Cuvântul lui Dumnezeu. Asa ceva este imposibil în Ortodoxie, datoritã comorii duhovnicesti care este învãtãtura Sfintilor Pãrinti ai Bisericii. Gãsim în scrierile filocalice referiri la toate situatiile fundamentale de viatã si solutii având totdeauna rãdãcini în Sfintele Scripturi. Cine sunt eu ca sã cred cã pot citi de unul singur Scriptura si ca sã interpretez de capul meu Cuvântul lui Dumnezeu?!

Pr. T. R.: Sunt încântat cã ati înteles perfect spiritul Ortodoxiei în aceastã problemã a interpretãrii Scripturii, care, dacã ar fi priceputã de toti, multe schisme si dezbinãri s-ar evita.

N. M.: Cred cã e aici o formã de megalomanie. Dacã am putea întelege singuri Biblia, fiecare ar putea deveni sfânt. Dar nu e asa. Eu am început sã studiez Filocalia cu un preot, apoi am înmultit rugãciunea în acord cu lecturile din scrierile Sfintilor Pãrinti. Am cumpãrat nu demult o Biblie organizatã dupã ciclul pascal, cu comentarii din Sfintii Pãrinti, în acest fel mã simt si în sigurantã, si cãlãuzit de învãtãturile Sfintei Traditii. A citi Biblia fãrã un îndrumãtor e ca si cum ai încerca sã întelegi o tezã de doctorat, de 1200 pagini, având doar… scoala primarã! Mai mult chiar, acele rânduri din Sfânta Scripturã întelese de un om obisnuit în literã, iar nu în Duh, îi vor exalta ego-ul în cel mai nesãnãtos mod, biruind smerenia necesarã si autenticã, fãrã de care nimeni nu poate sã se roage si sã mediteze la Adevãr. De altfel, rezultatele citirii Bibliei fãrã o îndrumare în dreapta credintã se pot vedea la tot pasul. Multi membri ai diferitelor denominatiuni pretind cã Duhul Sfânt îi ajutã sã interpreteze Scripturile, când, în realitate, pe ei îi ghideazã mândria devastatoare din propriul lor eu. Sfânta Ortodoxie are o retea de sigurantã spiritualã ce previne aceastã situatie. Nu înteleg nici mãcar cum functioneazã ceasul de mânã! Cum as putea eu interpreta cuvântul lui Dumnezeu dupã propria-mi minte?! Diavolul simuleazã cele ce vin de la Dumnezeu, dar poate face aceasta numai prin patimi si concupiscentã. Când experiazã progresul spiritual, omul învatã sã recunoascã amãgirile, care sunt senzuale, niciodatã spirituale. Cu cât cineva practicã mai mult rugãciunea, cu atât diavolul va încerca sã-i slãbeascã duhul credintei, manifestându-se, deghizat, în felurite chipuri. Libertatea sexualã, umanismul si ecumenismul contemporan sunt doar câteva dintre aceste deghizãri, slãvite de cãtre toate societãtile democratice, cãci diavolul se poate preface chiar în „înger de luminã”. Ele primesc laolaltã numele de „crestinãtate naturalã si modernã”, sub pretextul cã „Dumnezeu doreste o Bisericã Crestinã”. Pentru a evita astfel de capcane, adevãratii crestini trebuie sã cunoascã învãtãtura dogmaticã a Bisericii Ortodoxe si pericolele descrise de sfintii apologeti ai Ortodoxiei.

Pr. T. R.: Mi-a plãcut ideea potrivit cãreia Occidentul si-a confectionat propriul crestinism. Ideea vã apartine…

N. M.: Crestinãtatea nu are nevoie sã fie „modernizatã” sau „reînviatã” de cãtre o societate modernã pentru a se „potrivi” timpurilor de azi. Mesajul spiritual deplin al crestinãtãtii este continut în Sfânta Traditie, Sfânta Scripturã, Sfânta Liturghie si Sfintele Taine. Aceste valori sunt nedegradabile în timp, fiind deasupra timpului, iar Hristos, Domnul nostru, a întemeiat doar o singurã Bisericã. Nu douã, trei sau patru! El a întemeiat ceea ce este astãzi Biserica Ortodoxã. Cred cã am fost cãlãuzit cãtre aceastã Bisericã-Una pentru rugãciunile Sfântului Martir Nicolae, Tarul Rusiei. El este pentru mine modelul ideal de tatã, sot si adevãrat credincios. Toate relatãrile demne de încredere ne spun cã a fost modest, iubitor, foarte loial si perseverent de-a lungul vietii sale. A fost conducãtorul celui din urmã imperiu crestin ortodox, cu adevãrat iubitor de Dumnezeu si plin de smerenie, îl cinstesc foarte mult pentru cã s-a încredintat lui Dumnezeu în toate si a purtat crucea grea a muceniciei cu rãbdare si nelimitatã îngãduintã. El a înteles în inima sa adevãrul cã omul nu poate trãi negându-si conditia de fãpturã a lui Dumnezeu. A fost cinstit si iubit de cãtre oamenii simpli si tãranii din Rusia. Cea mai mare grijã a sa a fost întotdeauna binele Rusiei si al oamenilor de rând. Familia imperialã a suferit grelele încercãri ale captivitãtii si mortii cu o credintã nemãrginitã. Cele din urmã cuvinte ale Tarului, când a fost executat de cãtre criminalii bolsevici, au fost: „Iartã-i, Tatã, cã nu stiu ce fac”. El si iubita sa familie martirizatã meritã prosternarea noastrã, a tuturor crestinilor ortodocsi, împreunã cu toti noii martiri ai Rusiei, ai României si ai altor tãri prigonite de vrãjmasii Ortodoxiei. În urma acestor dezastruoase pierderi din lumea ortodoxã, foarte multe suflete au cãzut victimã sectelor si ciudatelor denominatiuni asa-zis „crestine”. O, Doamne, primeste-ne pocãinta si iartã-ne! Doar preotii credinciosi si evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe îi pot întoarce la Adevãr pe bietii oameni. Tineretul din Vest ar putea descoperi bogãtia Ortodoxiei, dacã ar cunoaste tãrile ortodoxe si istoria lor. Psihologia si filosofia nenutrite de dreapta credintã au fost absorbite de fenomenul New Age, îndepãrtând si mai mult constiintele confuze de la Cel ce este Calea, Adevãrul si Viata. Chiar si ortodocsii sunt ispititi sã opteze pentru „solutia terapeuticã sau psihologicã” în momentele de dificultate. Dar armele într-adevãr bune nu sunt altele decât Sfintele Taine ale Bisericii, viata liturgicã, neîncetata rugãciune, iubirea de semeni, lucrãrile de caritate, discrete, asa cum ne învatã Mântuitorul. A-l tine pe diavol la distantã presupune o luptã în care eu de multe ori simt sprijinul Patronului meu. Faptul cã-i port numele îmi impune respect si-mi dã puterea sã n-o apuc pe un drum nedemn de mãretia duhovnicitãtii iui imperiale, în acest fel, Sfântul Tar mã ajutã tainic, zi de zi. Pe mãsurã ce înaintez, mã simt tot mai pãcãtos, îl rog zilnic pe Hristos sã-mi dea smerenie si sã pot fi de ajutor celor robiti de narcomanie si alcoolism. Nu voi uita niciodatã iadul din care abia iesisem când Tarul m-a lãsat sã-i vãd mijlocirea pentru mine dinaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Cei ce-si doresc sã creascã duhovniceste trebuie sã rãmânã în Biserica dreptmãritoare, sub binecuvântarea Episcopului si a Preotului, îndrumati de Duhovnic; sã se simtã mãdulare vii în Trupul tainic al lui Hristos, chiar si acolo unde nu existã biserici de zid. Sã se simtã persoane, în comuniune liberã cu Hristos si Biserica Lui, vãzutã si nevãzutã, luptãtoare pe pãmânt si biruitoare în cer. Noi însine, ca verigã în Sfânta Traditie, desi nedemni, suntem Biserica, suntem Traditia Ortodoxã vie, atâta vreme cât rãmânem nedespãrtiti de ea prin vointã si faptã. În încheiere, permiteti-mi sã citez rugãciunea alcãtuitã în captivitate de Tarina Martirã Olga Nicolaevna, fiica Tarului Martir: „Dã-ne, Doamne, rãbdarea Ta acum, / în zilele durerii noastre, / furia norodului s-o îndurãm, / si chinul supliciului. / Sfântul Mir al iertãrii Tale / sã curete pãcatul nostru si al semenilor nostri, / cu blândetea mielului jertfit / sã purtãm, asemenea Tie, / o cruce însângeratã. / Si când omul de nimic are mai multã trecere, / iar nebunii vin sã ne prade, / sã suferim rusinea cu umilintã, / o, Mântuitorule, ajutã-ne! / Iar când ceasul trecerii pe cea din urmã poartã a-ngrozirii vine, / insuflã-ne puterea sã ne rugãm zicând: / Tatã, iartã-i pe ei! / Domnul nostru sã ne mântuiascã / si sã ne ocroteascã pe toti. Amin!”

Pr. T. R.: Vã multumesc si vã felicit pentru autentica întelegere si trãire în spiritul ortodox. Nu mã îndoiesc cã veti fi un bun misionar printre danezi.

Interviu realizat de Pr. Toderitã Rusu la Aarhus, Danemarca, cu un convertit la Ortodoxie: Nicholas Michael

Februarie 27, 2008 Posted by | ORTODOXIE | , , , | Comentarii închise la NICHOLAS MICHAEL – IN SFARSIT ACASA…