LITURGICA – EPISODUL 7 (INTRAREA IN SFANTUL ALTAR)

Preotul, după ce a luat de pe creştetul diaconului Sfântul Disc, ca şi când ar fi coborât trupul Domnului de pe Cruce, îl aşază pe an-timisul desfăcut, ca pe un giulgiu, însoţin-du-şi gestul cu cuvintele: „Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, în giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-ll-a pus”. Apoi, amintind omniprezenţa Celui ce zace acum în mormânt, zice în taină: „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”. Făcând apoi aducere aminte a slavei de care s-a umplut mormântul acela, cuvântează: „Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul cu adevărat şi decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre”. Şi luând pocrovăţul de pe disc şi de pe potir, precum şi Aerul de pe umărul diaconului, pocroveţe care de astă dată nu mai simbolizează scutecele cu care a fost înfăşat Pruncul Iisus, ci giulgiul şi legăturile de înmormântare cu care a fost înfăşat trupul Său mort, le cădeşte cu tămâie, acoperind din nou cu ele discul şi potirul, rostind: „Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgliu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-ll-a pus”. Apoi, luând cădelniţa de la diacon, cădeşte Sfintele Daruri, făcând de trei ori închinăciuni în faţa lor. Pregătindu-se pentru aducerea jertfei ce va începe, murmură cuvintele lui David proorocul: „Fă bine, Doamne, întru bunăvoi-rea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci voi pune pe altarul Tău viţei”. Fiindcă, până când Dumnezeu însuşi nu va zidi în sufletele noastre zidurile Ierusalimului, ca să ni le păzească de năvălirile cărnii, nu vom fi în stare să-I aducem nici jertfe şi nici nu se va înălţa către cer văpaia rugăciunii duhovniceşti, împrăş-tiindu-se din pricina gândurilor lăturalnice, a patimilor care ne împresoară, a viforului de tulburări sufleteşti. Rugându-se pentru curăţia sa, în întâmpinarea jertfei ce stă să înceapă, dă cădelniţa diaconului şi, plecându-şi creştetul, îi spune: „Pomeneşte-mă, frate şi împreu-nă-slujitorule!”. „Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa”, răspunde diaconul şi, la rândul său, dându-şi seama de nevrednicia sa, îşi apleacă fruntea şi, cu orarul în mână, îi spune: „Roagă-te pentru mine, stăpâne sfinte!”. Preotul îi răspunde: „Duhul Sfânt să vină peste tine şi puterea Celui preaînalt să te umbrească”. Diaconul: „Acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi, în toate zilele vieţii noastre”. Şi, pătruns de conştiinţa nevredniciei sale, diaconul adaugă: „Pomeneşte-mă, stăpâne sfinte!”. Preotul: „Să te pomenească Domnul Dumnezeul întru împărăţia Sa, acum şi pururea şi în vecii vecilor!”. Diaconul rosteşte: „Amin”. După ce îi sărută mâna, iese pe uşa dinspre miazănoapte, spre a chema poporul la rugăciune pentru Cinstitele Daruri ce s-au pus înainte, pe prestol.

Ieşind pe amvon, cu faţa spre uşile împărăteşti, ridică cu trei degete orarul, aşa cum şi-ar ridica aripa un înger care cheamă la rugăciune, rostind apoi un rând de cereri, altele decât cele de până acum. începute cu chemarea la rugăciune pentru darurile ce s-au adus pe prestol, acestea trec repede în cereri pe care doar credincioşii care trăiesc în Hristos cutează a le înălţa către Domnul.

„Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, de la Domnul să cerem”, cheamă diaconul; adunarea credincioşilor, unindu-şi glasurile cu corul, zice din adâncul inimilor: „Dă, Doamne!”. „Inger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem!” Poporul: „Dă, Doamne!”. „Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, la Domnul să cerem!”. Poporul: „Dă, Doamne!”. „Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem!” Poporul: „Dă, Doamne!”. „Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, la Domnul să cerem!” Poporul: „Dă, Doamne!”. „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem!” Poporul răspunde: „Dă, Doamne!”. „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Măria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” Cu dorinţa sinceră de a se preda pe ei înşişi şi unii pe alţii lui Hristos Dumnezeu, adunarea credincioşilor exclamă: „Ţie, Doamne!”. Ectenia se termină cu ecfonisul: „Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău, cu care eşti binecu-yântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Poporul, într-un glas: „Amin!”.

RUSII UMBLA CU CIOARA VOPSITA

Am avut dreptate, Rusii joaca teatru. Am zis in recentele articole pe tema Kosovo ca Rusia desi pretinde a fi trup si suflet pentru Serbia, are alte planuri. Iata, Adevarul ne informeaza ca la Moscova se strang semnaturi pentru independenta Transnistriei, Abhaziei si Osetiei. De ce nu strang si pentru Cecenia? Intrebare de baraj…

ROMANIA ALATURI DE SERBIA

Cativa romani s-au alaturat protestantilor sarbi din provincia Kosovo. Sa nu uitam ca trei sferturi din populatia tarii a fost si impotriva interventiei NATO din 1999. Mascaricii de politrucieni, pupincuristii pro-UE care si-ar vinde si propia mama daca le-ar cere… partidul, nu vor, din cate citim prin presa, sa bage in seama dorinta poporului. N-au facut-o nici in 1999 si nici acuma. Si probabil nici pe viitor… Vor da socoteala in fata lui Dumnezeu pentru toate furturile si nenorocirile care se intampla din cauza lor. Pana una alta, un grup de clujeni si-a facut publica simpatia fata de sarbi in fata catedralei mitropolitane din Cluj. Exemplul lor ar trebui urmat si de altii.

Redau imagini preluate de la Victor Roncea, Adevarul si Gandul.