LITURGICA – EPISODUL 2 (INVESMANTAREA)

La timpul potrivit, preotul, se va duce la biserica, impreuna cu diaconul; se vor inchina amandoi in fata usilor imparatesti, vor saruta icoana Mantuitorului si pe aceea a Maicii Domnului, vor face inchinaciuni catre icoanele sfintilor si, de asemenea, se vor pleca si catre cei de fata, inspre dreapta si inspre stanga, ca si cum prin aceasta si-ar cere iertare; apoi se vor duce in altar, zicand in taina psalmul: „Intra-voi in casa Ta, inchinama-voi in biserica Ta cea sfanta…”. Apoi, apropiindu-se de Sfanta Masa, cu fata spre Rasarit, vor bate dinaintea ei trei metanii pana la pamant si vor saruta Evanghelia, care sta pe masa ca Insusi Domnul pe tronul Sau. Apoi, vor saruta masa, mergand sa se invesmanteze cu sfintele odajdii, pentru a se deosebi astfel nu doar de ceilalti oameni, ci chiar de ei insisi, pentru ca nimic din infatisarea lor sa nu mai aminteasca de oamenii de rand, preocupati de treburile zilnice ale vietii. Zicand in sine: „Dumnezeule, curateste-ma pe mine pacatosul si ma miluieste!”, preotul si diaconul iau in maini odajdiile.

Mai intai se imbraca diaconul; cerand binecuvantare de la preot, imbraca stiharul de culoare deschisa, stralucitoare, simbolizand vesmintele purtatoare de lumina ale ingerilor si pentru aducerea-aminte a neprihanitei curatii a inimii, cea care se cuvine sa fie nedespartita de cinul preotiei, drept care, in timpul imbracarii stiharului, se si rostesc cuvintele ce urmeaza: „Bucura-se-va sufletul meu in Domnul, ca m-a imbracat in vesmantul mantuirii si cu haina veseliei m-a impodobit; ca unui mire mi-a pus cununa si ca pe o mireasa m-a impodobit cu podoaba”.

Pe urma ia si saruta orarul, o fasie ingusta si lunga – atribut al cinului diaconesc – cu care da semn de incepere oricarui act liturgic, indemnand poporul la rugaciune, pe cantareti la cantare, pe preot la liturghisire, iar pe sine la agerime si ingereasca repeciziciune in slujire. Deoarece chemarea diaconeasca este ceea ce e chemarea ingereasca in ceruri si prin acea fasie ingusta si lunga pe care o poarta si care flutura prin vazduh, asemenea unei aripi, ca si prin miscarile sprintene prin biserica, diaconul infatiseaza, dupa cuvantul Hrisostomului, zborul ingerilor. Deci, dupa ce saruta acea fasie, el si-o potriveste pe umeri.

Pe urma, imbraca manecutele care se leaga deasupra palmei, pentru ca mana sa se miste liber si usor in timpul savarsirii actelor liturgice ce vor urma. Imbracandu-le isi indreapta gandul catre puterea atotganditoare si atotajutatoare a lui Dumnezeu. Trecandu-si manecuta pe mana dreapta, rosteste: „Dreapta Ta Doamne, s-a preaslavit intru tarie, mana Ta cea dreapta Doamne, a sfaramat pe vrajmasi si cu multimea slavei Tale ai zdrobit pe cei potrivnici”. Trecand manecuta pe mana stanga, isi indreapta gandul catre sine, ca faptura zidita de mana lui Dumnezeu, rugandu-L pe Ziditor sa-l calauzeasca cuinalta, suprema Sa purtare de grija, zicand dupa cum urmeaza: „Mainile Tale m-au facut si m-au zidit; intelepteste-ma si voi invata poruncile Tale”.

In acelasi chip se invesmanteaza si preotul. Mai intai, binecuvinteaza si imbraca stiharul, insotind gestul cu aceleasi cuvinte cu care l-a insotit si diaconul. Dupa stihar insa nu mai imbraca un orar simplu, asezat pe un singur umar, ci unul pe care si-l trece peste ambii umeri si care, cuprinzand grumazul, se impreuna cu ambele margini pe piept si, astfel impreunat, coboara pana la poalele vesmantului, simbolizand prin aceasta impreunare doua atributii: preoteasca si diaconeasca. Acestui vesmant nu i se mai zice orar ci epitrahil si, prin insasi destinatia sa, simbolizeaza revarsarea de sus a harului, drept care atunci cand se imbraca vor fi rostite aceste marete, solemne cuvinte ale Scripturii: „Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce varsa harul Sau peste preotii Sai, ca mirul pe cap, ce se pogoara pe barba, pe barba lui Aaron, ce se pogoara pe marginea vesmintelor lui”.

Apoi imbraca manecutele, pe ambele maini, spunand aceleasi cuvinte ca si diaconul, incingandu-se dupa aceea cu braul, trecut pe derasupra stiharului si epitrahilului, pentru ca vesmantul larg sa nu-l stanjeneasca in savarsirea lucrarii liturgice si prentru ca, prin incingerea cu braul, sa arate ca este gata sa inceapa lucrarea sfanta, fiindca omul isi incinge mijlocul cand se pregateste de drum, cand incepe munca sau cand se avanta intr-o fapta deosebita. Si preotul se incinge, pregatindu-se sa urmeze calea slujirii ceresti, vazand in braul sau taria pe care i-o da puterea lui Dumnezeu, iar de aceea zice: „Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce ma incinge cu putere si a facut fara prihana calea mea, Cel ce intocmeste picioarele mele ca ale cerbului si peste cele inalte ma pune” adica in casa Domnului.

In sfarsit, preotul imbraca felonul, ultimul vesmant, care le acopera pe celelalte si care preinchipuie adevarul suprem al lui Dumnezeu, care pe toate le cuprinde, insotindu-si gestul de urmatoarele cuvinte: „Preotii Tai, Doamne, se vor imbraca intru dreptate si cuviosii Tai intru bucurie se vor imbraca”.

Urmeaza spalarea mainilor.

Preluat din Meditatii la dumnezeiasca Liturghie, de NV Gogol, editura Anastasia, Bucuresti, 1996

LINUX CASTIGA INCA UN RAZBOI CU MICROSOFT

Citeam pe un blog latino (Antitrust) un articol care m-a uimit. Cica un om care lucrase de zor la un proiect pe un hard disk de 200G era cat pe-aci sa piarda toate datele (acuma s-ar putea la fel de bine sa fi avut manele acolo sau cine stie ce „proiecte”, n-avem de unde sti, si oricum nu conteaza). I-a cazut brusc sistemul si dupa restart windows-ul nu i-a mai vazut hard disk-ul. S-a dus omul, disperat la mai multe service-uri si i-au zis aceeasi chestie: nu-i detecteaza hardul. Totusi s-ar putea ca un softulet ce costa 2000 de dolari sa-i recupereze datele. S-ar putea. Trist, s-a dus la un amic caruia i-a explicat povestea si care avea si un sistem de linux: Ubuntu. Windows-ul nu i-a detectat hdd-ul, dar cand l-a pus pe Ubuntu s-a petrecut minunea si a reusit sa-si salveze datele. Ce ziceti de asta?

LEFIGARO SI PROSTIA EUROPENEASCA

Mi-a atras cineva atentia ca LeFigaro publica ceva despre notre eglise orthodoxe si, desigur, am aruncat o privire. Se pare ca doi vajnici atacatori ai BOR, Gabriel Andreescu si Remus Cernea, l-au instigat pe domnul Arielle Thedrel corespondent de la Roumanie pour LeFigaro sa scrie un articol in numele democratiei si a valorilor europeene. Asa se face ca a aparut „Les projets pharaoniques de l’Église orthodoxe à Bucarest” pe 1 februarie 2008.

Ce face musiu Arielle asta? Scrie ca BOR-ul si-a impus icoanele sale in locul portretului cu Ceausescu, ca nu accepta les homosexuels si ca toaca banii poporului pentru „Vatican 2” adica pentru CMN. De parca ar fi treaba fracejilor…

Mai bine musiii, decat sa se zgaibuie la noi sa se uite la ei sa vada cum i-au impanzit moscheele, si per ansamblu cum moare cultura europeana, avand in vedere renuntarea la valorile crestine, „perimate”.

Asa ca pe langa articolele despre Tanacu, acum francezii mai au o buba pe constiinta.

Ce sa-i faci, vremurile de pe urma… Europenii ar trebui sa citeasca ce le transmite Sfantul Nicolae Velimirovici, poate se mai inteleptesc….