DESPRE CURENTUL EMO

„Lasati copiii sa vina la mine …”

Nichifor Crainic, in Ortodoxie si etnocratie, cap. Copilarie si Sfintenie, ed. Albatros, Bucuresti, 1997 face o paralela intre un copil si un sfant. „Noile conceptii politice intrupate in sisteme de organizare a statului merg adanc – pana la copil. El e piatra unghiulara in zidirea altei lumi pe ruinele celei vechi. Ca sa existe maine in cetateni, statul cauta sa se imprime azi in copii; in pasta lor moale apasa puternic pecetea vointei politice. Principiul innoirii lumii prin copil, ridicat azi pe planul marilor probleme de stat, e insa principiul oricarei pedagogii, dar mai presus de toate, al cresterii crestine. Scopul cresterii crestine trece dincolo de marginile vietii pamantesti si are in vedere destinul omului in vesnicie. Misiunea Bisericii se inscrie in aceasta infinita perspectiva a nemuririi si a vesniciei. Si ea ne ajuta sa intelegem in alta lumina problema, pe care o pun noile conceptii politice, despre dreptul de proprietate asupra copilului” spune el.

Si continua „in crestinism, masura omului desavarsit nu e cel varstnic, ci copilul. Nu pruncul trebuie sa fie ca noi, ci noi trebuie sa fim ca pruncii. Aceasta masura a religiozitatii, pe care ne-o da Iisus Hristos, pare bizara pentru felul nostru obisnuit de a judeca, fiindca noi confundam cultura cu religia. In cultura, care e un fenomen omenesc progresiv, o acumulare necontenita de idei si de cunostinte noi, copilul nu poate sa fie masura noastra. El e un fermecator ignorant, pe care trebuie sa-l ridicam treptat la nivelul nostru de instructie. Procesul religiunii insa se petrece invers fata de procesul culturii. Ce reprezinta din punct de vedere crestin copilul nou-nascut in aceasta lume si renascut prin baia misterioasa a Botezului? El reprezinta insasi simplitatea si puritatea absoluta in felul ei. Fragezimea naturii lui neatinsa inca de arsita patimilor din lume, fecioria, spiritul lui care inca nu cunoaste raul, neprihanirea de crin a inimii lui fac din aceasta fiinta un inger in trup, destinat parca numai zambetului si bucuriei fara sfarsit. Aceasta nevinovatie initiala insa nu se va pastra de la sine, de-a lungul vietii, ca un absolut incoruptibil. inclinarile catre patima se vor ivi progresiv o data cu cresterea si cu dezvoltarea instinctelor din natura omeneasca. Tot secretul educatiei crestine sta in stradania continua de a asigura instinctelor din om functiunea normala spre binele lui si al semenilor lui si de a nu le lasa sa devieze catastrofal in patimi. Caci instinctele din om sunt ca armele cu doua taisuri: calauzite normal de carma vointei, ele duc pe calea marii destinatii de dincolo de moarte; lasate sa degenereze in patimi, ele duc pe calea contrara a pierzarii. Educatia prin urmare, care e indeosebi exercitiul eroic al vointei, consta din sfortarea continua de a pastra pe om la nivelul sublim al puritatii si al simplitatii cu care a venit odinioara pe lume ca prunc. Astfel masura virtutii omenesti e copilul. Am putea spune, fara sa gresim, ca suntem atata de crestini cata copilarie pura am izbutit sa pastram in noi pana la sfarsitul vietii”.

Filosoful si teologul ortodox al perioadei interbelice continua monumental firul comparatiei sale dintre copil si sfant mentionand caracteristicile comune celor doua categorii. Noi insa nu-l vom urmari pe Nichifor Crainic in demonstratia sa si nici nu-l vom lepada pentru a asculta omilia unui Ioan Gura de Aur, sa zicem, despre cresterea copiilor. Vreau doar sa preiau niste idei de-ale lui Nichifor Crainic si sa le supun atentiei voastre.

In primul rand noi dainuim prin urmasi. Fiecare popor, fiecare rasa. Mantuitorul Hristos n-a venit doar ca sa ne achite juridic in fata Tatalui ci a venit ca sa ne indumnezeiasca. In lumina invataturii Sale, viata capata un nou sens. Apare bucuria vietii care este data de implinirea noastra ca oameni, in Dumnezeu. Moartea, boldul mortii s-a tocit. Ea nu mai exista, exista numai viata. Peste tot in Evanghelii, Mantuitorul ne indeamna si ne incurajeaza: incercati, Eu am biruit lumea…; Nu va temeti, Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor…; ne-a dat porunca dragostei unul fata de altul si fata de El. In fine, a dat o noua semnificatie vietii. Daca pana la venirea Sa durata de viata a oamenilor era foarte scurta, nu in ultimul rand si datorita razboaielor dese, dupa venirea Lui viata se confunda cu vesnicia. Sfantul Apostol Pavel isi marturiseste in Epistola catre Filipeni nedumerirea: sa-si doreasca moartea, stiind ca va petrece cu Dumnezeu? Sau sa ramana intre oameni pentru a-i ajuta, mai ales in acele vremuri de inceput ale Bisericii.

Dar dupa cum incep toate Evangheliile, aceasta era „in vremurile-acelea…”. Astazi ne confruntam cu o problema foarte mare. S-ar putea scrie multe pe tema copilului, a familiei, etc.. Ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze insa este asa-numitul curent Emo.

Termenul de emo-kid vine de la copil emotional. “Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece. Aceste persoane sunt adolescenti intre 13-19 ani, insa putem intalni si persoane peste 20 de ani care se considera emo. La inceputul perioadei “emo” (1985-1994) termenul era folosit in muzica, fiind un subgen al muzicii rock. Ascultatorii acestui gen erau adolescenti cu probleme mai mult sau mai putin inchipuite, cei care se considerau neintelesi. In timp curentul emo a dezvoltat o intreaga “subcultura” cum o numesc acestia, lucru cu implicatii nu doar in muzica ci si in stilul vestimentar. Un “emo-kid” este o mixtura intre goth, rock si punk. Au imprumutat de la goth tot ce implica negrul din abundenta, ca de exemplu ochii puternic conturati cu negru; de la rock mai putine influente, poate doar cateva idei pentru tricouri – negre, evident, iar de la punk skate shoes, frizurile cu cateva modificari si din nou cateva influente in privinta stilului vestimentar. La inceput in societate acestia erau priviti ca niste inadaptati, ciudati si neintelesi. In ziua de azi insa lucrurile stau altfel. Daca la inceput acest curent era doar ceva cu care se identificau oamenii tristi si cu probleme sentimentale, acum majoritatea adolescentilor adopta stilul emo, considerandu-se astfel niste “rebeli” impotriva societatii si a tot ce se considera “trendy” sau “fashionable” (la moda) necostientizand faptul ca au ajuns atat de multi incat au devenit ei insisi o moda. Inainte cei razvratiti impotriva societatii adoptau un stil grunge sau punk, cumparau haine de la Second Hand, pierdeau vremea in centru, pe strazi sau in parcuri. Acum adolescentii adopta stilul emo, isi cumpara haine numai din magazine scumpe, haine semnate de diferiti designeri faimosi, umbla prin baruri si cluburi cheltuind cat mai multi bani. In felul acesta isi contrazic stilul pe care l-au adoptau din proprie initiativa. Din moment ce a fi “emo” implica a fi o persoana trista, stilul de viata adoptat este total opusul unei persoane triste care se inchide in camera spre a reflecta asupra problemelor personale. Cele mai importante probleme ale copiilor “emo” din ziua de azi le reprezinta cele legate de aspect si distractie. In general look’ul ocupand cam 70% din timpul acestora. O alta problema intens discutata in privinta subiectului “emo” este homosexualitatea, majoritatea solistilor formatiilor de emo recunoscand ca sunt gay. Acest fapt a dus treptat mai intai la acceptarea persoanelor gay de catre emo kids pana la recunoasterea homosexualitatii intre fanii acestor formatii. Inca nu se stie daca unii admit ca ar fi homosexuali doar de dragul formatiilor preferate sau chiar pentru ca sunt. Si cea mai intens discutata problema in privinta copiilor emo ramane cea a muzicii deprimante. Muzica trista a existat dintotdeauna si daca apoi au aparut formatii cu mesaje subliminale care indemnau adolescentii la gesturi disperate de a cere atentie de la automutilare pana la sinucidere acestea au fost interzise in multe regiuni In ziua de astazi formatiile nu se adreseaza direct ca un indemn spre aceste gesturi ci prezinta in videoclipuri sau melodii povestea unui adolescent chinuit, cu care majoritatea se pot identifica foarte usor in fata acestei perioade aparent plina de probleme, cand satul de ele, refuza sa mai traiasca in aceasta realitate “cruda”, optand spre a fugi de acasa sau culminand prin gestul suprem – sinuciderea. Aceasta din urma problema este cel mai des intalnita in cazul copiilor “emo”, urmata de alta “solutie” de evadare din rutina cand se taie pe maini sub pretextul ca vor sa simta putina adrenalina.

Dar se poate spune ca aceia care trec prin perioada “emo” de fapt trec doar printr-o faza adolescentina? Fiecare generatie are proprii sai adolescenti “rebeli”, dar sunt copiii “emo” doar “rebelii” noii generatii? Daca societatea ii ignora pe acesti copii oare cand or sa inceteze cu aceasta gandire depresiva?

“Astazi dupa ce abia am scapat de o bataie crancena la scoala, am ajuns acasa unde toata familia era prea fericita de reusitele academica ale surorii mele mai mari fiind prea ocupati sa mai observe ca am luat un 9 la mate, m-am dus in camera mea unde nu-mi venea decat sa ma incui si sa nu mai ies niciodata”.

Asta e doar unul din multele strigate de ajutor ale acestor copii neintelesi. Ar trebui oare discutat numai cu sau si cu parintii? Este doar o problema de familie sau a intregii societati? Daca societatea nu ar mai fi atat de ignoranta si s-ar gandi la acesti copii care trec invizibil pe langa noi, dar care au insa framantari profunde, trairi, emotii si sentimente puternice, poate ca s-ar schimba ceva si ar fi mai putini copii cu probleme.

Copiii nu au experienta vietii. De aceea parintii, in general adultii, poarta grija de ei pana cand, se crede ca au ajuns la un minim de maturitate pentru a-si decide singuri soarta. De aceea, asa cum parintii trebuie sa creieze un climat moral in familie, asa si societatea trebuie sa vina in sprijinul acestor copii. Fratilor, sa nu ne amagim ca este doar o trecatoare criza de personalitate.

Se spune despre copii ca atunci cand sunt mici, spun ce aud prin casa si fac ce vad prin casa. Institutia familiei astazi este atacata din toate partile. Campionii? Marea Britanie. Acolo cuvintele mama si tata vor fi in curand interzise, de asemenea statul sprijina financiar cu 10 000 de lire pe an, familiile poligame. Tot cercetatorii englezi sustin ca pruncii conceputi in familie nu se nasc cu malformatii, justificand cumva adulterul.

Acesti copii, ca si multi altii care nu apartin curentului emo, se simt neimpliniti, se simt marginalizati. Ei nu vor simti niciodata bucuria Invierii, ei nu vor simti niciodata bucuria unei cantari psaltice ei poate niciodata nu vor ajunge la Dumnezeu… Se vor incuia in micul lor univers, iar sangele lor… din mainile noastre se va cere!

Multumiri lui Toto pentru ajutorul dat prin descrierea si explicarea curentului emo. Fara acest ajutor n-as fi scos-o la capat.