DIN TEMNITE SPRE SINAXARE: SANDU TUDOR

       

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE initiata acum ceva vreme, continua. Ieri, 17 noiembrie, la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud a avut loc un parastas in memoria lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil). Liturghia si Parastasul au fost oficiate in Monumentul de la Aiud de un sobor de peste 10 preoti, asistati de aproximativ 200 de credinciosi. Momentul solemn a reprezentat o noua aducere aminte de cei care, protestand impotriva unui sistem dracesc de opresiune, control si spalare pe creier au suferit chinuri groaznice, unii innebunind sau lesinand, altii chiar murind de durerile provocate de loviturile aplicate cu salbaticie de semenii lor. S-a evocat persoana Parintelui Daniil, de o inalta tinuta duhovniceasca, iar in finalul Parastasului s-a cantat de catre toata lumea „Hristos a Inviat!” in speranta vietii vesnice a careia, speram, si pentru rugaciunile Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste, sa fim invredniciti.

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE isi propune sa readuca in prim plan aceasta jertfa, nu pentru a porni o noua revolutie, nu pentru a incita la violente, rasism sau xenofobie (asa cum trist se insinueaza) ci pentru a implini o datorie morala din partea noastra, a generatiilor care le urmeaza. Ar fi o greseala imensa si impardonabila ca jertfa si durerile celor prigoniti nu pentru altceva decat pentru credinta in Hristos, sa fie ignorate sau, mai mult, interzise.

Ne doare foarte mult sa vedem cum si astazi, la aproape un secol de la aceste evenimente, unii baga capul in nisip precum strutul, iar altii ne pun pumnul in gura interzicandu-ne chiar sa abordam acest subiect, clasificat drept „fierbinte”. Nu cred ca este atat de fierbinte cat vor unii sa-l incalzeasca artificial. Impotrivirea fata de bolsevism face parte din istoria noastra. Daca evreii, persecutati de un nebun – Hitler, gazati si stantati in lagarele naziste, au acum propria fila de manual in care se studiaza Holocaustul – pentru ca aceasta grozavie sa nu se mai intample, nici cu evreii nici nu alta natie, la fel de corect ar fi ca si despre comunism sa se vorbeasca liber si deschis, pentru ca aceasta grozavie de pe urma careia nu numai un singur popor a avut de suferit ci mai multe, care a cauzat SUTE DE MILIOANE DE VICTIME PE INTREG GLOBUL sa NU se mai repete. Prin Campania de promovare a jertfelor marturisitorilor comunisti, nu se doreste reabilitarea Miscarii Legionare nici a vreunui curent fascist. Este pur si simplu recunoasterea si cinstirea jertfei unor oameni care desi au avut familii, planuri de viitor, desi erau tineri si cu ssiguranta nu se gandeau la grozavia ce va urma, au ales sa se desparta de cele lumesti (nu fara durere sau amaraciune) dar sa nu se desparte de Hristos si Imparatia Cerurilor.

Biserica Ortodoxa are niste criterii aspre pentru canonizare si bine face. Faptele unei persoane propuse spre canonizare trebuiesc cantarite cumpatat, cu mare discernamant, pentru ca nu cumva evlavia populara sa forteze cinstirea unui inselat. Totusi, aceste criterii se aplica in privinta Cuviosilor, care au murit de moarte buna, cum se zice. In privinta mucenicilor, nu exista decat un singur criteriu valabil pentru canonizare si acesta este curatia credintei lor, marturisirea credintei in Hristos chiar si in fata mortii. Ori toti acestia care si-au gasit sfarsitul in temnitele comuniste, „dusmanii poporului”, „banditii”, „misticii”, asta au facut: L-au marturisit pe Hristos cu pretul vietii, arsi de vii, omorati prin frig si infometare, batuti pana la moarte.

Atitudinea sceptica a unora, mai ales a celor din functii inalte, ferirea de a discuta subiectul le consider penibile, rusinoase. Aceste atitudini denota ipocrizie (cum te numesti crestin, daca nu te comporti ca atare) si complicitate (cei ce se feresc de subiect sau ameninta pe cei care vor sa deschida subiectul nu sunt nici mai mult nici mai putini decat COMUNISTI).

Sfantul Sinod se fereste sa-i canonizeze pentru ca majoritatea Sinodalilor si-au facut cariera, pensia, daca vreti, pe spinarea si pe chinurile acestor mucenici. Iar cei mai tineri dintre sinodali, care n-au apucat sa fie racolati de Securitatea comunista, sunt acolo datorita „ascultarii” si „docilitatii” fata de cei deja manjiti.

Ideea cum ca noi, mirenii, nu avem dreptul sa cerem canonizarea acestor marturisitori este ridicola si sofista. Avem tot dreptul pentru ca ne simtim madulare ale Bisericii si nu putem ramane indiferenti fata de ce se intampla in Biserica dar si pentru faptul ca acei marturisitori aruncati in gropi comune pe la marginea oraselor nu sunt altceva decat fii nostri, unchii nostri, verii nostri, fratii nostri, si asa mai departe. Omul simplu, care stie greutatea vietii, care stie pretul jertfei i-a canonizat deja pe-acesti marturisitori, si la fel si Dumnezeu. Mai ramane sa schimbam si mentalitatea comunista din Biserica, pentru ca acestia sa fie trecuti si in Sinaxar.

Pana una alta, Campania continua prin conferinte si pliante, iar sprijinul moral acordat de preoti si credinciosi este incurajator. Bine-ar fi sa ne sprijine si ierarhii, asta daca Inalt Prea Sfintiile lor nu sunt prinsi cu alte treburi, mult mai importante.

ARGUMENTE SCRIPTURISTICE PENTRU CINSTIREA SFINTILOR SI A ICOANELOR

CINSTIREA ICOANELOR: 

1. Adam a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-27)

2. Iisus Hristos, ca om, este chipul lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4; Col. 1, 15).

3. Iisus Hristos este „chipul fiintei lui Dumnezeu” (Evrei 1, 3).

4. In lisus Hristos, Dumnezeu S-a aratat in Trup (I Tim. 3, 16) si cu chip de om (Filip. 2, 7-8).

5. Sfantul Duh S-a aratat la Iordan in chip de porumbel (Matei 3, 16-23).

6. Sfantul Duh la Sfanta Cincizecime S-a aratat in chip de limbi ca de foc (Fapte 2, 3). Si toate acestea sunt chipuri fara sa fie idolatrie.

7. In Testamentul Vechi icoanele au fost facute chiar cu porunca lui Dumnezeu (vezi Ies. 25, 18-22; 26, 31 s.a.).

8. Dumnezeu Insusi – Care a poruncit categoric prin porunca I a Decalogului a nu ne inchina la idoli – a poruncit a se face chipurile de heruvimi, ceea ce inseamna ca acesti heruvimi lucrati de mana de om sunt icoane si nu idoli.

9. Aceste icoane ale Vechiului Testament se chemau „heruvimii slavei” (Evrei 9, 5).

10. Perdelele, covoarele si alte obiecte din biserica veche au fost facute cu chipuri de heruvimi, la porunca lui Dumnezeu (Ies. 36, 8 si 37, 7-9; II Parai. 3, 10-14; III Regi 6, 23-28).

11. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aduceau jertfe (III Regi 3, 15).

12. Inaintea acestor icoane ale heruvimilor se cantau lui Dumnezeu cantari de lauda si de preamarire (Ps. 137, 1).

13. Inaintea icoanelor din Vechiul Testament se aprindeau candele, preotii le tamaiau cu mare cinste, dupa porunca lui Dumnezeu si iudeii le venerau si se inchinau la ele (vezi Ies. 30, 6-8; 27, 20-21, Iosua 7, 6).

14. Cinstirea acestor chipuri de heruvimi – ce erau in templu – niciodata nu a fost dezaprobata de Hristos sau de Sfintii Apostoli.

15. Atat Mantuitorul cat si Sfintii Apostoli au cinstit si s-au inchinat in templu inaintea acestor chipuri facute de maini omenesti (Marcu 11,7; Fapte 24, 11 s.a.).

16. In Testamentul Nou inchinarea la idoli este oprita cu anatema, iar inchinarea la sfintele icoane nicidecum, nefiind totuna icoana cu idolul; idolii se socoteau a fi zei sau dumnezei, pe cand icoana este numai o inchipuire, a carei cinste trece la chipul cel dintai, adica la cel zugravit pe ea: fie a lui Dumnezeu, fie al Maicii Domnului sau al vreunui sfant.

17. Istoria Sfintei Traditii si practica dintotdeauna a Bisericii si pana azi, sfintele icoane au fost cinstite si venerate.

18. Icoanelor si sfintilor se aduce venerare iar nu adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu.

19. In fata icoanelor ceri mijlocire si ajutor duhovnicesc, nicidecum nu le rostesti: „Miluieste-ma, caci tu esti dumnezeul meu.”

CINSTIREA SFINTILOR

1. Si în Vechiul Testament trupurilor celor drepti si sfinti li se dadea deosebita cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; les. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).

2. Trupurile sfintilor sunt biserici si lacasuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).

3. Dumnezeu se proslaveste si în trupul si în sufletul celor sfinti, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).

4. Trupurile celor sfinti sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfintite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).

5. Trupurile unor sfinti, dupa moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindeca boli, nu putrezesc, raspândesc buna mireasma s.a. (Matei 27, 52-53)

6. Trupurile sfintilor, uneori, înca fiind ei în viata, faceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).

7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile dupa moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).

8. In Testamentul Nou, trupurile crestinilor morti nu mai sunt spurcate, caci ele sunt biserici si lacasuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 s.a.).

9. In multe biserici crestine si azi se gasesc sfinte moaste ale sfintilor, care se pastreaza neputrezite de sute sau chiar mii de ani si prin care Dumnezeu lucreaza nenumarate minuni cu cei credinciosi.

10. Practica Bisericii – de la început si pâna azi – a pastrat aceasta traditie sfânta de a ne închina la sfintele moastele sfintilor.

11. Si îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinti (Iuda 1, 5-9).

12. Chiar si hainele oamenilor sfinti – care au acoperit trupurile lor – au facut minuni, cum au fost, de pilda, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).

Parintele Ilie Cleopa, Calauza in credinta ortodoxa, editura Arhiepiscopiei Romanului, 2002