un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

MOASTELE DE LA AIUD AU IZVORAT MIR

Tocmai am primit si eu un mesaj in toiul noptii cum ca niste moaste de la Aiud pe care le-ar fi avut la el Danion la conferinta de la Iasi, ar fi izvorat mir. Ha-ha! Cred ca mor de ciuda toti cei care s-au opus canonizarii lor! Urmeaza sa vedem filmuletul si eventual niste foto. Sa ne rugam ca PF Daniel sa nu moara de inima rea la aflarea vestii, si odata cu el, toti lupii in blana de oaie din Biserica Ortodoxa. Nu de alta, dar ar fi un gol prea mare, brusc!

Detalii la:

Moldova Mare si Danion

martie 19, 2009 Posted by | ATITUDINI, DIN TEMNITE, ORTODOXIE, SANATATE, STIRI | , , , | 25 comentarii

SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

Silviu Aronet de la Revista Gand si Slova Ortodoxe a scris un articol despre canonizarea marturisitorilor din temnitele comuniste, pe care va invit sa-l cititi.

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit [1]”

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]).

Sfinţii închisorilor vor fi canonizaţi la calendele greceşti. Cel puţin asta este concluzia care se desprinde ascultând vorbele purtătorului de cuvânt al patriarhiei, pr. Constantin Stoica. Acesta spune – şi acesta nu este un punct de vedere personal, care poate fi subiectiv, ci reprezintă punctul de vedere oficial al instituţiei ecleziale pe care o reprezintă, Patriarhia Română -: „Comisia de canonizări a sfântului Sinod are în atenţie, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoţi, monahi şi monahii, credincioşi laici şi mireni, din istoria Bisericii şi a poporului nostru. În acest sens, se urmăreşte o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori şi martiri, începând cu secolul al XVI lea, până în secolul al XX lea inclusiv (subl. red.). Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Ţării Româneşti sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX – lea. Cu certitudine le va veni rândul şi martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiţi. Fără îndoială vor fi cercetate şi cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiţia Ortodoxiei, după cum ştiţi, până se declanşează procesul de canonizare, se desfăşoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp”.

Scurt, clar şi la obiect! Adică ne aflăm cu demersurile privind canonizarea în secolul al XVIII lea şi poate peste câţiva ani sau zeci de ani vor veni la rând – rândul fiind unul din elementele definitorii ale orânduirii comuniste, ca şi limba şi gândirea de lemn, dealtfel – şi martirii închisorilor, noii mucenici ai veacului XX.

Acest mod de abordare a problemei este fals, manipulant şi reprezintă o politizare a problemei.

Fals pentru că această abordare a problemei din perspectiva timpului este valabilă în cazul cuvioşilor a căror viaţă trebuie cercetată „temeinic, aprofundat” şi apoi să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul mucenicilor, însă, se caută doar curăţia dreptei credinţe, care constituie principalul etalon pentru canonizarea lor. Ori în cazul de faţă este indubitabil că Valeriu Gafencu, Daniil Tudor, pr. Ilarion Felea, monahia Mihaela Iordache şi mulţi alţii au murit mărturisindu-L pe Hristos şi dreapta credinţă ortodoxă, în confruntarea cu „cel mai nimicitor experiment care a fost altoit vreodată pe trupul şi pe sufletul vreunei comunităţi omeneşti: comunismul” [2].

„Ori în secolul XX Biserica Ortodoxă a îngenuncheat în faţa satanei şi atunci nu avem mucenici, ori Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună şi atunci este firesc să-i canonizăm pe aceşti sfinţi ca poporul să-i cinstească cu evlavie” se întreabă teologul Danion Vasile. Iar răspunsul îl dă poporul dreptcredincos care îi cinsteşte – mă refer la cei care cunosc subiectul nu la cei ignoranţi sau răuvoitori – are evlavie faţă de cei care au suferit în închisori, faţă de cei care sunt rugători în ceruri pentru neamul românesc şi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu se milostiveşte spre noi, păcătoşii şi nevrednicii.

Fals, pentru că există un precedent! Biserica Ortodoxă Rusă şi-a canonizat mucenicii Gulagului comunist cu zecile cu sutele, având peste 1700 de noi mucenici în calendar, după cum arată şi vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu: „Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii sunt renegaţi de Biserică din motive politice şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod despre puterea crucii: Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici? Nu a auzit că pocăinţa şi curăţire lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?” [3].

Manipulant pentru că în momente de cumpănă, de extremă urgenţă, nu se poate accepta ca argument „abordarea cronologică a cazurilor”. Fără a pune la îndoială vrednicia Domnitorului Grigore al II lea sau a lui Veniamin Costachi – vrednici cu adevărat de canonizare – nu se pot pune în balanţă aceştia cu cei care au suferit în gulagul românesc. Sunt măsuri diferite şi doar gândirea de lemn a administraţiei bisericeşti poate refuza a lua în discuţie, în regim de urgenţă, martirajul românilor care au suferit şi au murit pentru Hristos în spaţiul concentraţionar românesc. Acest fapt „este mai mult decât indiferenţă, este anormalitate” spune jurnalistul Rafael Udrişte.

Este politizare pentru că ierarhia bisericească este prizonieră a statului laic, ateu şi masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului”, după cum îl defineşte Părintele Calciu. Iar liderii, modele ale lumii de astăzi, nu suportă să fie comparaţi cu sfinţii închisorilor; diferenţa este atât de mare încât aceştia nu suportă comparaţia, iar „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar” [4].

Ar fi cazul ca Patriarhia Română, Sfântul Sinod să treacă peste orbire şi laşitate, să asculte vocea poporului dreptcredincios, care are puterea de a canoniza – şi chiar o va face în ciuda opoziţiei sinodului şi a patriarhiei, al cărui rol este consultativ şi executiv în acelaşi timp – şi să-i canonizeze pe Sfinţii închisorilor care „veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori” [5].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Amin!

++++++++

[1] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 noiembrie 2008

[2] Radu Mărculescu, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Albatros, Bucureşti, pag. 9

[3] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

[4] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 nov. 2008

[5] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

noiembrie 19, 2008 Posted by | ATITUDINI, DIN TEMNITE, ISTORIE, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | Comentarii închise la SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

DIN TEMNITE SPRE SINAXARE: SANDU TUDOR

aiudblog2    aiudblog2    aiudblog3

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE initiata acum ceva vreme, continua. Ieri, 17 noiembrie, la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci” din Aiud a avut loc un parastas in memoria lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil). Liturghia si Parastasul au fost oficiate in Monumentul de la Aiud de un sobor de peste 10 preoti, asistati de aproximativ 200 de credinciosi. Momentul solemn a reprezentat o noua aducere aminte de cei care, protestand impotriva unui sistem dracesc de opresiune, control si spalare pe creier au suferit chinuri groaznice, unii innebunind sau lesinand, altii chiar murind de durerile provocate de loviturile aplicate cu salbaticie de semenii lor. S-a evocat persoana Parintelui Daniil, de o inalta tinuta duhovniceasca, iar in finalul Parastasului s-a cantat de catre toata lumea „Hristos a Inviat!” in speranta vietii vesnice a careia, speram, si pentru rugaciunile Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste, sa fim invredniciti.

Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE isi propune sa readuca in prim plan aceasta jertfa, nu pentru a porni o noua revolutie, nu pentru a incita la violente, rasism sau xenofobie (asa cum trist se insinueaza) ci pentru a implini o datorie morala din partea noastra, a generatiilor care le urmeaza. Ar fi o greseala imensa si impardonabila ca jertfa si durerile celor prigoniti nu pentru altceva decat pentru credinta in Hristos, sa fie ignorate sau, mai mult, interzise.

Ne doare foarte mult sa vedem cum si astazi, la aproape un secol de la aceste evenimente, unii baga capul in nisip precum strutul, iar altii ne pun pumnul in gura interzicandu-ne chiar sa abordam acest subiect, clasificat drept „fierbinte”. Nu cred ca este atat de fierbinte cat vor unii sa-l incalzeasca artificial. Impotrivirea fata de bolsevism face parte din istoria noastra. Daca evreii, persecutati de un nebun – Hitler, gazati si stantati in lagarele naziste, au acum propria fila de manual in care se studiaza Holocaustul – pentru ca aceasta grozavie sa nu se mai intample, nici cu evreii nici nu alta natie, la fel de corect ar fi ca si despre comunism sa se vorbeasca liber si deschis, pentru ca aceasta grozavie de pe urma careia nu numai un singur popor a avut de suferit ci mai multe, care a cauzat SUTE DE MILIOANE DE VICTIME PE INTREG GLOBUL sa NU se mai repete. Prin Campania de promovare a jertfelor marturisitorilor comunisti, nu se doreste reabilitarea Miscarii Legionare nici a vreunui curent fascist. Este pur si simplu recunoasterea si cinstirea jertfei unor oameni care desi au avut familii, planuri de viitor, desi erau tineri si cu ssiguranta nu se gandeau la grozavia ce va urma, au ales sa se desparta de cele lumesti (nu fara durere sau amaraciune) dar sa nu se desparte de Hristos si Imparatia Cerurilor.

Biserica Ortodoxa are niste criterii aspre pentru canonizare si bine face. Faptele unei persoane propuse spre canonizare trebuiesc cantarite cumpatat, cu mare discernamant, pentru ca nu cumva evlavia populara sa forteze cinstirea unui inselat. Totusi, aceste criterii se aplica in privinta Cuviosilor, care au murit de moarte buna, cum se zice. In privinta mucenicilor, nu exista decat un singur criteriu valabil pentru canonizare si acesta este curatia credintei lor, marturisirea credintei in Hristos chiar si in fata mortii. Ori toti acestia care si-au gasit sfarsitul in temnitele comuniste, „dusmanii poporului”, „banditii”, „misticii”, asta au facut: L-au marturisit pe Hristos cu pretul vietii, arsi de vii, omorati prin frig si infometare, batuti pana la moarte.

Atitudinea sceptica a unora, mai ales a celor din functii inalte, ferirea de a discuta subiectul le consider penibile, rusinoase. Aceste atitudini denota ipocrizie (cum te numesti crestin, daca nu te comporti ca atare) si complicitate (cei ce se feresc de subiect sau ameninta pe cei care vor sa deschida subiectul nu sunt nici mai mult nici mai putini decat COMUNISTI).

Sfantul Sinod se fereste sa-i canonizeze pentru ca majoritatea Sinodalilor si-au facut cariera, pensia, daca vreti, pe spinarea si pe chinurile acestor mucenici. Iar cei mai tineri dintre sinodali, care n-au apucat sa fie racolati de Securitatea comunista, sunt acolo datorita „ascultarii” si „docilitatii” fata de cei deja manjiti.

Ideea cum ca noi, mirenii, nu avem dreptul sa cerem canonizarea acestor marturisitori este ridicola si sofista. Avem tot dreptul pentru ca ne simtim madulare ale Bisericii si nu putem ramane indiferenti fata de ce se intampla in Biserica dar si pentru faptul ca acei marturisitori aruncati in gropi comune pe la marginea oraselor nu sunt altceva decat fii nostri, unchii nostri, verii nostri, fratii nostri, si asa mai departe. Omul simplu, care stie greutatea vietii, care stie pretul jertfei i-a canonizat deja pe-acesti marturisitori, si la fel si Dumnezeu. Mai ramane sa schimbam si mentalitatea comunista din Biserica, pentru ca acestia sa fie trecuti si in Sinaxar.

Pana una alta, Campania continua prin conferinte si pliante, iar sprijinul moral acordat de preoti si credinciosi este incurajator. Bine-ar fi sa ne sprijine si ierarhii, asta daca Inalt Prea Sfintiile lor nu sunt prinsi cu alte treburi, mult mai importante.

noiembrie 17, 2008 Posted by | ATITUDINI, DIN TEMNITE, ISTORIE, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , , , , , | 3 comentarii