UN CRACIUN DE TRISTA AMINTIRE

Eram atat de deshidratati si de slabiti in urma insetarii, ca paream mai degraba niste umbre, decat oameni.

Daca pana atunci torturile administrate prin batai si insetare nu atinsesera inca degradarea absoluta, ceea ce voi marturisi in continuare, avea sa intre in domeniul patologiei, iar satanizarea sa atinga paroxismul. Nu mi-am putut inchipui vreodata ca omul, fiinta rationala, ar putea sa-si injoseasca semenul in asa grad. Ce minte de demon a putut sa nascoceasca atata cruzime? Chiar in zia de Craciun, cand fiecare dintre noi, in intimitatea sa, isi mai amintea cum sarbatorea Craciunul impreuna cu cei dragi, am fost pusi in fata unor fapte care ne-au uluit.

In acea dimineata (1950), indata ce a sunat desteptarea, la ora sase, Zaharia, care in ultima saptamana lipsise din camera, a dat ordin ca de acum incolo in fiecare dimineata sa luam pozitia fixa pe prici, iar cei care aveau nevoie sa iasa la urina si scaun, nu o vor mai face la tineta, ci in propria lor gamela pentru mancare. Am ramas ingroziti de ceea ce auzeam. Asa ceva nu mai auzisem si nici nu mai vazusem vreodata.

In dimineata aceea, multi dintre noi nu au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se iesea afara numai la doa-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte din noi si-au facut nevoile in gamela. In camera era un miros dezgustator, dar il suportam, deoarece ne-am obisnuit cu el de atata timp. Dupa ce unii si-a facut necesitatile in gamela lor, Zaharia le-a ordonat sa se aseze pe marginea priciului, sa-si ia lingura si sa-si manance fecalele.

Doamne! Ce scabrozitate, ce injosire, ce degradare! Multi au refuzat sa-si manance fecalele, iar altii au avut reflexe de voma de aveai impresia ca-si varsau matele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginatie, chiar bolnava, nu si l-ar fi putut inchipui.

Peste resturile de fecale ramase in gamelele noastre s-a turnat apoi zeama de toate zilele, obligandu-ne sa mancam aceasta scarbosenie. Cu toate ca Pintilie si Nedelcu au refuzat sa manance, le-au pus calus la gura si li s-a introdus acest amestec pe gat cu lingurita…

A doua zi, ne-au obligat iar sa ne facem nevoile in gamelele in care mancam, din acea zi blestemata si pana dupa Pastile lui 1951, nimeni dintre noi n-a mai avut voie sa-si spele gamelele si lingurile. De asemenea, nu mai aveam voie sa bem apa din ceasca de pe capacul tinetei, ci trebuia sa turnam apa din ceasca in gamela noastra, inainte de a o bea. Multi dintre noi, ca sa mai lungeasca timpul pana cand aveau sa fie obligati sa-si manance fecalele ramase in gamela, se abtineau sa aiba scaun, fapt ce a dus repede la constipatie, care a antrenat alte complicatii si mai grave…

Culmea degradarii a fost atunci cand o parte din noi au fost fortati sa manance fecalele altuia… Aceasta siluire paranoica a durat vreo trei saptamani, iar pentru altii cateva luni, timp in care am fost atat de crunt batuti pentru ca refuzam sa ne supunem, incat aceste saptamani au fost pentru noi inceputul unui delir colectiv. Anul Nou 1951, dupa marturisirile de mai sus, refuz sa mi-l mai amintesc.

In aceste saptamani de oroare, Pintilie si Nedelcu au fost atat de salbatic torturati, ca primul a murit, iar celalalt a innebunit.

fragmente din Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, editura Scara, Bucuresti