un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

DATA NASTERII DUMNEZEU-OMULUI HRISTOS

Recent, cativa „oameni de stiinta” au pretins ca adevarata data a nasterii Mantuitorului Hristos ar fi undeva prin vara. Acest lucru este „aproape cert” zic ei, cladindu-si teoria pe un program de computer care calculeaza „cu maxima precizie” alinierea planetelor, ma rog, Cerul.

Insa un articol din ZIUA (inclusiv un comentariu aferent articolului), fac lumina in acest caz, indirect.

O FETITA, SALVATA DE INGERUL PAZITOR este titlul unui articol care-ti da fiori pe sina spinarii. Viata unei fetite grav bolnava de plamani depindea numai de aparate, era tinuta artificial in viata, cand, maica-sa, femeie fara frica de Dumnezeu, crescuta in duhul lumii seculariste, decide s-o deconecteze. Familia, prietenii, cunoscutii se aduna la spital pentru a asista la acest eveniment trist. Dar camera de supraveghere a spitalului surprinde o silueta luminoasa iesind din camera fetitei, iar aceasta – minune! – incepe sa respire normal taman cand i se scoate masca de oxigen, fara de care viata ei nu ar fi fost posibila. Care este legatura dintre ziua nasterii lui Hristos si acest eveniment, va intrebat, asa-i? Ei bine, legatura este ca micuta era nascuta tot pe 25 decembrie, in aceeasi zi cand crestinii praznuiesc nasterea Mantuitorului lor.

Prin acest eveniment, prin aceasta minune dumnezeiasca (care ar trebui amintita in SINAXARE) Dumnezeu ne invata mai multe lucruri:

– in primul rand, dovedeste marea dragoste fata de neamul omenesc, pentru care S-a si jertfit. Craciunul pentru acea familie chiar daca putin credincioasa, dar, totusi, de credinta crestinam ar fi fost umbrit de moartea fetitei. Acum s-a transformat in bucurie, si nu numai anul acesta ci in fiecare an, si nu numai pentru ei ci pentru toti aceia care citesc aceste randuri si care isi vor aminti la fel, an de an, ca undeva, intr-o familie americana, intr-o lume secularizata si o societate indracita, Dumnezeu a facut o minune.

– in al doilea rand, este o lectie pentru familia si prietenii familiei, este o avertizare blanda, nonviolenta, prin care Dumnezeu a ales sa le transmita ca numai El este stapanul vietii, iar noi trebuie sa ne miscam in cadrul poruncilor Lui, porunci mantuitoare si pline de iubire. Viata este uneori inteleasa altfel decat ar trebui… Orice speranta era pierduta, fetita era irecuperabila. Numai o minune o mai putea salva. Sigur asta vor fi zis si doctorii, dar mai mult in gluma decat in serios. Si iata ca, o minune s-a si intamplat. L-au pomenit pe Dumnezeu, dar in treacat, indirect, din superstitie, sau dintr-un reflex verbal, dar Dumnezeu i-a auzit, la fel cum l-a auzit acum mii de ani si pe Moise („Ce strigi catre Mine?”), care fara sa-l cheme cu grai, Il pomenea in gand. Acum, cu siguranta, cei care au asistat la aceasta intamplare isi vor reconsidera principiile de viata, iar eu cred ca si conceptul de „viata” il vor intelege altfel.

– in al treilea rand, este un argument in vesnica si interminabila discutie despre existenta lui Dumnezeu, in sens larg, si a datei nasterii Lui, in sens restrans. Iata ca Dumnezeu, desi nu tine cont de date calendaristice pentru a face minuni, a fost impresionat de suferinta acestei copile, nascuta pe 25 decembrie. Si cred ca a inviat-o pe fetita si pentru sfintenia zilei Craciunului, din modul cum a ales mama ei sa actioneze intelegem ca era superificiala in credinta. O intamplare care pentru unii nu are nici un ecou, o intamplare pe care unii o vor interpreta in fel si chip, dar care pentru un crestin are valoare mantuitoare, interpretata in mod crestin. Ne face sa luam aminte la existenta Lui, la sfintenia si maretia zilei de Craciun, si nu in ultimul rand la modul in care intelegem si noi viata si ne raportam viata noastra la Viata cea fara de moarte.

Un comentariu interesant si demn de mentionat al acestui articol, ne infatiseaza un caz similar, cand un baietel, cade de la etajul unei cladiri superioare si nu pateste nimic. Era de asemenea, nascut pe 25 decembrie:

Eu cunosc cazul unui baietel de patru ani care a cazut de la etajul shase, si era nascut in ziua de Craciun. Acest copilash a cazut pe o bucata imensa de gheatza din fatza blocului in fatza unui batrinel ce mergea sa-si cumpere lapte. Acesta a lesinat, iar copilul s-a sculat ca si cum nimic nu s-a intimplat. Cind s-au alertat vecinii a iesit si mama lui afara care-l lasase cu geamul deschis in bucatarie ca-l imbracase sa-l duca la gradinita si nu dorea sa se incalzeasca copilul pina cind mai termina si ea citeceva prin casa pentru ca apoi sa-l inshface si sa-l duca in fuga mare la gradinita. A fost nevoita impreuna cu alte doua doamne care aveau mashin sa se duca la spitalul de urgenta. Acolo doctorii au spus ca e o gluma. „Cum, domnule o gluma, cind l-au vazut zburind pe geamul de la bucatarie atitia oameni ?” „Da, domne, asta e, nu vedem nici macar o vinataie ceva la el, decit aceste mici zgirieturi proaspete pe care le-o fi facut cind a alunecat de pe geam !”, i-au spus doctorii. In final i-au facut copilului niste radiografii, asaaa, mai mult sa nu zica ca nu au facut chiar nimic. Dupa vreo trei ore, l-a dus maica-sa la gradinita. Un doctor l-a intrebat, auziti si voi, cum a cazut ? Iar micutul a raspuns ca a vrut sa vada cum intra in bloc o tanti si a alunecat peste geam. „Bun, dar iti aduci aminte cum ai cazut ?” „Da, a spus baietelul, m-a dus doua aripi pina jos !”

Mare esti, Doamne, si minunate-s lucrurile Tale, si imparatia Ta nu are sfarsit!

decembrie 30, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, SANATATE, STIRI | , , , , , , | 3 comentarii

UN CRACIUN DE TRISTA AMINTIRE

Eram atat de deshidratati si de slabiti in urma insetarii, ca paream mai degraba niste umbre, decat oameni.

Daca pana atunci torturile administrate prin batai si insetare nu atinsesera inca degradarea absoluta, ceea ce voi marturisi in continuare, avea sa intre in domeniul patologiei, iar satanizarea sa atinga paroxismul. Nu mi-am putut inchipui vreodata ca omul, fiinta rationala, ar putea sa-si injoseasca semenul in asa grad. Ce minte de demon a putut sa nascoceasca atata cruzime? Chiar in zia de Craciun, cand fiecare dintre noi, in intimitatea sa, isi mai amintea cum sarbatorea Craciunul impreuna cu cei dragi, am fost pusi in fata unor fapte care ne-au uluit.

In acea dimineata (1950), indata ce a sunat desteptarea, la ora sase, Zaharia, care in ultima saptamana lipsise din camera, a dat ordin ca de acum incolo in fiecare dimineata sa luam pozitia fixa pe prici, iar cei care aveau nevoie sa iasa la urina si scaun, nu o vor mai face la tineta, ci in propria lor gamela pentru mancare. Am ramas ingroziti de ceea ce auzeam. Asa ceva nu mai auzisem si nici nu mai vazusem vreodata.

In dimineata aceea, multi dintre noi nu au avut nevoie de scaun deoarece, din cauza hranei insuficiente, se iesea afara numai la doa-trei zile. De aceea, numai cam a treia parte din noi si-au facut nevoile in gamela. In camera era un miros dezgustator, dar il suportam, deoarece ne-am obisnuit cu el de atata timp. Dupa ce unii si-a facut necesitatile in gamela lor, Zaharia le-a ordonat sa se aseze pe marginea priciului, sa-si ia lingura si sa-si manance fecalele.

Doamne! Ce scabrozitate, ce injosire, ce degradare! Multi au refuzat sa-si manance fecalele, iar altii au avut reflexe de voma de aveai impresia ca-si varsau matele din ei. Era un spectacol pe care nici o imaginatie, chiar bolnava, nu si l-ar fi putut inchipui.

Peste resturile de fecale ramase in gamelele noastre s-a turnat apoi zeama de toate zilele, obligandu-ne sa mancam aceasta scarbosenie. Cu toate ca Pintilie si Nedelcu au refuzat sa manance, le-au pus calus la gura si li s-a introdus acest amestec pe gat cu lingurita…

A doua zi, ne-au obligat iar sa ne facem nevoile in gamelele in care mancam, din acea zi blestemata si pana dupa Pastile lui 1951, nimeni dintre noi n-a mai avut voie sa-si spele gamelele si lingurile. De asemenea, nu mai aveam voie sa bem apa din ceasca de pe capacul tinetei, ci trebuia sa turnam apa din ceasca in gamela noastra, inainte de a o bea. Multi dintre noi, ca sa mai lungeasca timpul pana cand aveau sa fie obligati sa-si manance fecalele ramase in gamela, se abtineau sa aiba scaun, fapt ce a dus repede la constipatie, care a antrenat alte complicatii si mai grave…

Culmea degradarii a fost atunci cand o parte din noi au fost fortati sa manance fecalele altuia… Aceasta siluire paranoica a durat vreo trei saptamani, iar pentru altii cateva luni, timp in care am fost atat de crunt batuti pentru ca refuzam sa ne supunem, incat aceste saptamani au fost pentru noi inceputul unui delir colectiv. Anul Nou 1951, dupa marturisirile de mai sus, refuz sa mi-l mai amintesc.

In aceste saptamani de oroare, Pintilie si Nedelcu au fost atat de salbatic torturati, ca primul a murit, iar celalalt a innebunit.

fragmente din Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, editura Scara, Bucuresti

decembrie 18, 2007 Posted by | DIN TEMNITE | , , , | Un comentariu

UN CRACIUN IN PITESTI

S-a lăsat o tăcere apăsătoare până ce s-a deschis uşa şi cineva a fost împins înăuntru cu lovituri şi înjurături:

– Banditule, altădată ai să mori în beci!

Aşa a apărut Ion, colegul de pat care-mi vorbise azi-noapte despre torturile din camera 4 Spital. Înscenarea era de prost gust şi nimeni n-a crezut-o. Ion a aşteptat seara şi mi-a povestit acestea:

– M-au dus la comitetul de reeducare unde-mi făcusem autodemascarea. Trebuia să le dovedesc sinceritatea. Mi s-a dat nişte hârtie ca să scriu tot ce am auzit şi am văzut aici. Ar fi trebuit să fiu readus într-o oră, dar s-au petrecut evenimente mari, neprevăzute, care m-au ţinut acolo până târziu. În timp ce scriam s-a auzit un zgomot puternic. Am fost îmbrâncit în camera 4 Spital. Pe sală am văzut un inspector înconjurat de o gardă puternică. Priveau prin vizorul camerei cele ce se peteceau înăuntru.

Pe un perete era spânzurat cu curele, de două cuie, un tânăr care fusese torturat împreună cu mine, dar refuzase orice colaborare cu „reeducarea”. Ţurcanu îl bătuse zi şi noapte. Îi spunea:

– Ca pe Hristosul mă-tii, mă banditule, am să te răstignesc, dar tu nu eşti Dumnezeu, ca ăla, ca să înviezi, învia-l-ar mama dracului de mincinos, că de la el se trag toate ororile săvârşite de legionari… din „spirit de sacrificiu”, ca el, nu?! Bine, o să fiţi ca el… dar nu, n-o să fiţi ca el, o să fiţi ca nimeni în lume! Bă, nu te lăsăm până nu vei spune cu gura ta că Hristos a fost un şarlatan care a înşelat lumea! Şi nu numai atât, bă, va trebui să-ţi răstigneşti singur prietenii, ca să le scoţi pe Hristos din capetele alea verzi! S-a terminat cu jertfa! Aici vă facem oameni, bă, oameni, nu bandiţi, nu mistici!

Acum Genu (Eugen Ţurcanu, şeful reeducării de la Piteşti – n. red.) privea triumfător spre perete. Cu glas liniştit a zis:

– Astăzi e Crăciunul. Bine… Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!… Hei, tu, ăla, dezbrăcarea! a ordonat unui tânăr.

Acela, tremurând s-a dezbrăcat şi era tot trupul lui vânăt şi însângerat.

– Tu eşti fecioara cea prea…, a zis Genu. Aşează-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu până acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!

Tânărul s-a aşezat pe duşumea. (…). Asistenţa scotea strigăte ce semănau cu scheunatul câinilor bătuţi. Actul s-a săvârşit. Genu a continuat:

– Mai trebuie şi îngeri imaculaţi, boi şi măgari, ca să fie legenda verosimilă. Toţi la pielea goală. Vreau o orgie, bă, cum nu s-a mai văzut. Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic! Şi o să vă iasă Dumnezeu şi din măduva spinării, nu numai din creierii ăia stricaţi! (…) Apoi să treceţi, pe rând, să vă cuminecaţi. (…) Dacă nu vă ajunge, avem tineta plină! Atenţie, Dumnezeu e de faţă, totul să se petreacă după voia mea şi toţi să-mi cântaţi slavă şi osanale. Executarea! a ordonat Ţurcanu.

Şi a început un ritual dement, condus de fantezia lui Genu, care părea inepuizabil. Când jocul macabru şi fantastic era în toi, careva a strigat:

– Dom’, dom’, dom, … a… a murit…

– Cine, bă, a murit?

– Hristos cel răstignit! Şi a arătat spre peretele pe care era tânărul crucificat.

S-a făcut linişte o clipă. Genu s-a apropiat de cel răstignit. I-a tras un pumn în ficat, altul în burtă, dar acela n-a mai înviat, n-a mai mişcat.

– Am scăpat de umbra aceasta care a luat soarele oamenilor! A zis Genu.

L-au dat jos de pe perete. L-au tras spre uşă, au bătut şi Genu a spus.

– I-a cedat inima. Luaţi-l domnule sergent major! Hei, tu, Şerbule, du mortu’ asta unde-ţi zice domnu’ sergent.

Şerbu l-a prins de picior şi îl târa pe coridor. Când a ajuns în dreptul scărilor, s-a aruncat în gol şi a căzut mort tocmai la subsolul penitenciarului. Temnicerul a dat alarma. Uşile s-au zăvorât imediat. A apărut inspectorul însoţit de gardă. A chemat şi pe doctor. Au înconjurat mortul şi inspectorul, lovindu-l cu piciorul a zis:

– Scrie doctore: sifilis terţiar!

Apoi către director:

– Dispoziţiile partidului şi guvernului sunt de perfectă legalitate şi umanitate. Să nu aud că aici se petrece vreun abuz, că intraţi toţi la puşcărie!

Vorbea tare, ca să fie auzit de deţinuţii care ciuleau urechile să înţeleagă ce se petrece pe coridor. După ce s-a terminat cu cei doi morţi, s-a trecut la inspecţia propriu-zisă. A început chiar la camera 4 Spital. Genu (cum era numit Ţurcanu de ai săi) ne-a aşezat pe toţi pe două rânduri. Inspecţia a ieşit perfect. Nimeni n-a raportat nimic, nimeni n-a protestat.

– Am înţeles atunci, a încheiat Ion, că fusesem goliţi de orice voinţă personală, nu mai puteam nici să murim, nici să ne apărăm. Reacţionam automat, la comandă, simţeam ordinele în aer. Cred că înlăuntrul nostru s-a produs o schimbare. Ni se pare că ordinele acestea odioase ne aparţin, vin din noi. Începe să ne placă aşa. Am învăţat să gândim ca ei, să minţim ca ei, să ucidem ca ei. Mulţi se cred chiar investiţi cu o mare misiune revoluţionară. Momentul căderii interioare este atunci când renunţi la orice a fost sfânt în tine. De atunci devii o fiară, o bestie, o canalie, şi ai plăcerea să-i faci şi pe alţii să sufere. Poate că este un orgoliu al mizeriei, care funcţionează dincolo de tortură. Totuşi, frica este o forţă formidabilă care se dezlănţuie acolo. O ură nestăvilită suflă peste noi. N-am crezut niciodată că evreii îi urăsc pe creştini, dar inspectorul acela era evreu. Acum înţeleg ce-mi spunea fratele meu…

Ion s-a oprit, m-a privit adânc şi mi-a spus:

– Acesta vă aşteaptă: crucificarea. Veţi deveni o Iudă. Hristos trebui înlocuit cu Iuda în cugetul fiecărui creştin.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la HristosEd. Christiana, Bucureşti 2006, pp. 270-273)

decembrie 17, 2007 Posted by | DIN TEMNITE | , , | Comentarii închise la UN CRACIUN IN PITESTI

ATENTIE! CAD BRAZI!!

Atentie, cad brazi! Dar nu si acesta. Dupa cum se vede, acesta este bine ancorat! :). Da Doamne sa nu bata vantul :).

brad bine ancorat

decembrie 14, 2007 Posted by | DUSI CU PLUTA, HAZ DE NECAZ | , , , , , , | Comentarii închise la ATENTIE! CAD BRAZI!!