POEMS BY RADU GYR

OFFERING

by Radu GYR

.

.

From our struggles and defeats

we set up stairways to new destinies

a ladder out of coral through disaster

steps to be climbed by those who come after.

.

From each wound that hurts

from every deeper sorrow

We put armor onto new chests

and spades into hands that are not yet

but will be, tomorrow.

.

And if we’ve cried, from the massive tears

a soft touch of silk rises

which tomorrow, others will leave

on other foreheads that spring from ours.

.

And then, in the sleet and shaggy night

we close our fights, tears and wounds.

From our underground offering

we’ll make bread for people’s hunger.

.

.

+++++++

.

.

BATTLE SONG

by Radu GYR

.

It doesn’t hurt, neither the lost battles

nor the chest wounds, they don’t hurt

Not like these ugly arms

that no longer want to fight.

.

When your heart is still singing

What matters an arm broken in battle?

Why do you care in vain for a broken sword

when you climb higher with each flag?

.

You lose not when you bleed

nor when your eyes are covered in tears.

The worst kind of defeat

is surrendering your dreams.

.

.

+++++++

.

.

ANTITHESIS

by Radu GYR

.

You wouldn’t caress if you didn’t know what a curse was

Only those who have sobbed can smile

If you didn’t laugh, you wouldn’t know how to sigh

If you didn’t cry, you wouldn’t carry light in your eyes.

.

And if you didn’t nurse your own wound

with your own hand, you wouldn’t care about others’ wounds

You wouldn’t envy a piece of Heaven,

If you didn’t carry a shard of hell within you.

.

You can’t rise up in glory until you fall

With heavy head in bitter dust

And if you resurrect in today’s smiles

It’s only because you’ve died in last night’s sorrow.

.

.

+++++++

.

ARISE GEORGE, ARISE JOHN
by Radu Gyr
.
Not for a piece of rubicund bread
nor for acres, or beds
but for your free sky of tomorrow
Arise George, arise John!
.
For the blood your ancestors spilled in ditches
for your songs, stocked in nails,
for the tears that flow from your chained dreams,
Arise George, arise John!
.
Nor for the anger that grinds through your teeth
but so that you can collect, while shouting on slopes,
a stack of horizons and a hat full of stars
Arise George, arise John!
.
So you can drink your freedom from a bucket
and sink into it like a whirling sky
with apricot blossoms to shake over you
Arise George, arise John!
.
To kiss with your hot lips
the threshold, the porch, the doors, the icons
and everything else that freely stands before you
Arise George, arise John!
.
Arise George, on chains and ropes!
Arise John on your bones!
Stand up, towards the last light of the storm
Arise George, arise John!

ELEGIE DE CRÃCIUN

Un cantec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba în visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste in gheata si zapada,
la casa zavorîtã de astazi sa colinde?

Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si inteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.

Si magica lui usa trecutu’ncet si-atinge
si vad un pom de aur cand se deschide usa…
Dar daca mana, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?

Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n’a mai vrut din aur sa cheme inapoi
ingerii tristi de zahar si saniile moi
zambind cu Mos-Craciunii de turta dulce’n ele?…

S-au stins in brad luceferi si portocale’n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
In scrinuri vechi dorm ingeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.

Si doar colinda curge… De ce atata zvon,
cand mana ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adanc, cand ninge pe cantec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.

COLIND CERESC

Cerul si-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu plugusorul
îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaier,
toti luceferii colinda
– Lerui, Doamne, Ler –

Vantul sufla cu lumina
– Lerui, Doamne, Ler –
în buhai de luna plina
leganat in ger.

Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde’ndruga,
– Lerui, Doamne, Ler –

N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
stele mari ca sa le’mparta,
– Lerui, Doamne, Ler –

Si-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi campul cer de stele
tolanit sub cer…

Numai tu astepti in tinda,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n’ai colinda
si nu stii Prier.

Nici un cantec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea si pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –

RUGACIUNE

de Radu Gyr

Stãpâne’nsângerat, Domn al luminii
Si Vesnicie limpede, Iisuse!
Tu, care ai primit pe frunte spinii
Si cuie-adânci în mâinile-Ti supuse –

Tu, Domn al Rãstignirii si’nvierii,
Care din cruce ne-ai fãcut luminã
Si Rãsãrit din rãnile tãcerii
Si cântec din osânda-Ti fãrã vinã –

Pe fruntea tãrii zâmbetul ti-l pune
Si Neamul care-acum osânda-si duce
Invatã-l tu amara rugãciune
Din clipele suirilor pe cruce

Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
Din rãni opreste sângele fierbinte,
Inchide’n piepturi geamãtul furtunii,
Sãrutã-i tãrii lacrimile sfinte!

Si sus, pe crucea crâncenã, pe care
Stã Neamul nostru’nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un apris inel de soare,
Ca semn al Invierii ce-o sã vie.

Si spune mortilor din lut sã nu blesteme,
Ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secarã,
s’astepte pasii Tãi cãlcând prin tarã.
Si semnul muntilor ce vor aprinde steme.

Si spune mortilor de sub troite sfinte
Cã va veni cândva o dimineatã
Când Neamu’ntreg va fulgera la viatã,
Cuminecat prin sfintii din morminte.

LÃDITA CU JUCÃRII

Targul arde. Fum vascos si zgura
le simtim ca un nisip in gura.
Alergam curbati pe baionete,
topaie pe stresini flacari bete.
Azvarlim grenade. Targul arde.
Vinele plesnesc ca niste coarde,
sangele e un ciocan si bate,
bate lung in tamplele-asudate.
O „rafala” il aude si-i raspunde
cu ciocanele-i de cremene, rotunde…
Targul arde. Navalim in moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele alearga prin baltoace,
isi smulg parul, se-nvartesc buimace
Si-si arunca-n iadul diminetii
geamurile, usile, peretii…
Izbucnim, urland, intr-o ruina,
cu priviri haine de jivina,
cu frunti tulburi, cu grenada-n mana…
Zanganind, cad cioburi in tarana.
Ne impiedicam, nauci, in tinda,
de-un schelet de jilt sau de oglinda.
Tropaim, murdari, cu tinte grele,
peste zdrente negre de perdele.
Grei, bocancii calca pe portrete:
peste-obrajii tristi ai unei fete,
peste-un gand inseninat pe-o frunte,
peste zambetul unei bunici carunte.
Printre dinti scuipam moloz si zgura.
Ochii-ncremenese intr-o spartura:
pe un fund de lada sub cenusa,
un calut de lemn si o papusa
dorm adanc, ca intr-o amintire,
vise de funingine subtire.
Un calut olog, fara de roate,
schiop, beteag si rupt pe jumatate,
si-o papusa care doarme-ntruna
Somn de Portelan si par ca luna…
Impietrim sub barnele schiloade:
– Uite o papusa, camarade,
uite un calut uitat in lada, –
parc-ar fi papusa de zapada
si calutul schiop, purtat de sfoara
prin albastrii ani de-odinioara…
Targul arde. O „rafala” toaca.
Flacarile joaca, joaca, joaca.
Un calut de lemn si o papusa
sub macel, sub moarte, sub cenusa…
Ochii au ramas pe fundul lazii.
Cresc impuscaturi de-a lungul strazii,
ca un vaiet, alta grinda cade…
– Uite o papusa, camarade…

Freudenthal, Septembrie 1941

ATAC

Cu paru-n vant, trasnete ies
din largi spintecaturi de ses.
Baltoace, smarcuri, elestaie
sar din namol si topaie valvoaie,
Ceru-ndarjit scuipa lava,
fonta lichida, otrava.
Crunt ne mai biciuie cnutul Prea-Sfantului,
Sfarsitul pamantului, sfarsitul pamantului.
Pamantul crapa,
zarile crapa,
apele crapa,
vazduhul crapa,
totul se spinteca si ne ingroapa…
Ura, tasnim din gropi si din santuri.
Iadul se smulge si scapa din lanturi.
Ingeri de fier ca niste mari cruci
plutesc prin amiaza de tuci
si varsa pe noi numai stanci si butuci.
Toate jivinele lumii spurcate
facutu-s-au tancuri si cazemate.
Muntii s-au rupt din pripoane
si-arunca in noi cu prapastii si stane.
Sar giurgiuvelele lumii,
sar toate zavoarele humii,
sare pamantul, intreg, din tatani…
Scuip sange,
scuip bucati de plamani;
sunt tot pucioasa si zgura.
Moartea imi intra tarana-n gura.
Vin proiectile, vin proiectile,
desfunda morti ingropati de opt zile,
ii smulg din norori, cu gheare haine,
si-i zvarle in sant, peste mine…
Doamne, nimic din prapad nu-Ti mai scapa!
Totul se spinteca, totul se crapa,
totul ne-ngroapa.
Oh, urletu-acesta, de unde
razbate si ma patrunde?
Vine din ce zacaminte?
Din care profunde tarii?
Iesiti, voi morti, din morminte,
ca sa intram noi, de vii…

MÂINE ÎN ZORI

Ne-am tarat, julindu-ne pe coate,
pana-n fundul gropilor posace.
Din mantai curg mlastini desfundate,
in bocanci ne clefaie baltoace.
Maine-n zori atacul. Stam prin gauri,
ni se-mpart cartuse si grenade.
Beznele au rabufnit din hauri…
-Stinge, ba, tigara, camarade.
Maine-n zori… Incovoiati pe arma,
strangem fierul, l-inclestam cu foame.
Pleoapele de zinc nu pot sa doarma,
gandul tipa strans in catarame.
Linistea se surpa ca o schela.
Spaime si nadejdi slomnesc pe gura.
In rastimpuri, zornaie-o gamela,
gropile o sasaie si-o-njura.
Maine-n zori… Plesneste asteptarea,
prastie sarita din cracane…
Febrele isi amagesc dogoarea
cu zacuta cloaca din bidoane.
Maine. Ploaia-si fumega lesia.
Scheauna in zloata ca un caine
vantul ud… Si toata vesnicia
s-a holbat, cascata, peste maine.
Cresc, imens, pupilele flamande,
ochii taie, sfasie, desira.
Maine… joaca-n aer numai pande,
veghea ca o gheara se raschira.
Maine. Cerul tot, genuna toata…
Fasaie prin oase, negre geruri.
Maine. Carnea cade-ngenunchiata…
Tatal nostru care esti in ceruri…

Vigoda, Octombrie, 1941

CANTONAMENT

Zacem si trandavim de doua zile
in satul spart si ars de proiectile.
Pe fundul asta sterp ca o gaoace
intreg batalionul „se reface”.
Cum stam prin curti, pe resturi de gunoaie,
parem dospiti din caramizi si paie.
Simtim, adanc, in oase cum se trage,
si-n carne, frigul putred din barloage.
Departe, campul susura litanii.
Zburdam iesiti din gauri, ca guzganii.
Ne guduram sub soare lesiatic,
in vantul lanced cu miros salbatic.
Cativa se laie lung si pe camasa
omoara urma gropilor vrajmasa.
Apoi raman cu ochii dusi departe,
in amintire poate, sau in moarte.
Obrajii ard, cu palpairi incete,
sucim tutun in zdrente de gazete,
cascam alene, curatam gamele,
ne descaltam de huma si obiele,
zambim mirati spre zarea dimpotriva,
sau lustruim bocancii cu saliva.
In ochii tulburi inca se ingana
macelul crunt de-acum o saptamana,
dar radem, cand, in rece tremurare,
pe maini ne joaca gologani de soare.
Deodata, zvon… Gamelele dogite
suna, gemand, ca poftele lihnite.
„Bucataria” vine fumeganda,
privirea se cutremura, flamanda,
si-obrajii arsi se-neaca, in nestire,
intr-un suras de mare fericire.

Petrovka, Septembrie 1941

PÂNDÃ, NOAPTEA

Cad, peste noi, inele si podoabe,
rachetele. Salcamii doar suspina.
Vantul, zbarlit, tarandu-se pe labe,
m-adulmeca pe nari ca o jivina.
Stam inclestati pe arme, numai panda,
in gropile cu veghea mlastinoasa…
Simt viata buruienilor plapanda
cum, duh amar, pe-obrazul meu se lasa.
Tac brandurile. Vanat, cerul geme
si, scartaind, se-nchide ca o usa
deasupra, peste noi si peste vreme,
deasupra, peste vis, peste cenusa…
Un falfait ciudat in noapte zboara,
prin cucuruzi nelinistea tresare.
Pe darele cartuselor trasoare
sufletul urca, sufletul coboara.
Pe urma, amintirile… Se leaga,
se despletesc, se cheama, se-mpreuna,
ca niste zarzari albi fosnesc in luna,
si inima miroase-a flori, intreaga.

Vigoda, Septembrie 1941

BOMBARDAMENT DE BRANDURI

In floarea- soarelui, pe damb, in bozii,
in maracini, in gropnite: explozii.
La dreapta,-n stanga,- n fata, evantaie
si sfasiate cozi de valvataie.
Explozia acum e-un palmier,
sau un havuz cu despletiri de fier.
Zarea si-a smuls tunica spintecata
si pieptul, gaurit de rani, si-arata.
Sonora, moartea scutura pe deal
aprinse, rosii pleduri de metal.
Ba nu: si-a rupt, cu trosnet de arama,
pe cer, incandescenta ei marama…
Plesnind, vin stanci de fonta in secara
si-si varsa maruntaiele afara.
Fal, fal…. Cutremur surd. Vazduhul crapa.
Strambi, mortii ies din santuri si din groapa.
S-a spart un iad. Ne cad peste vesminte
zdrente de carne si nisip fierbinte…
Pe liziera arsa de salcam
scrasnim din dinti, murim sau ne taram.
In trupul tot, un tipat lung se frange,
si viata toata-i sange, – numai sange…

Karpova, August, 1941

CRUCIATII

Doamne, printre valvatai
suntem cruciatii Tai.
Cu asprime si cu vis
cruci de foc pe piept ne-ai scris.
Ne-ai taiat prin porumbisti
raiul Tau cu ingeri tristi.
Rai, in care branduri bat,
de chesoane spintecat…
Ne porti marsul triumfal
prin pucioasa si metal,
mucenici cu-obraji de zinc
in urgii ce nu se sting.
Spre ce grav Ierusalim
mergem sa ne rastignim.
Urcam Noul Testament
sub un dur bombardament,
si ne secera din cer
heruvimi sonori de fier…
Doamne, printre valvatai
suntem cruciatii Tai.
Ritmic, cum bocancii suna,
sangerand intram in luna.
In grenade si-n rucsac
ducem crancenul Tau veac
si purtam la centiron
Cerul Tau intr-un bidon.

MARS DE NOAPTE

Marsaluim… Prin noaptea cu taisuri,
strivim namolul, blestemam, scrasnim.
Calcam mocirle, sfasiem hatisuri,
marsaluim, marsaluim…
Marsaluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din carute si din cai.
A vizuina mirosim si-a fiare,
si-n gura gust simtim, de mucegai.
Bocancii sparti infig amare tinte
in glod, in smarc, in morlii-ascunsi sub lut
si-n tot ce-a mai ramas din noi fierbinte:
in lacrimi, in surasuri, in sarut.
Marsaluim. Din noaptea clatinata,
ciobita, luna, cum luceste-acum,
e-o casca de metal insangerata
pe varful unei cruci de fum…

Petrovcka, Septembrie, 1941