un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

DIN AIUD

de Simion Lefter

Iti scriu o carte mamã din Aiud,
din temnita cu lacrimi si zãbrele,
cu ziduri reci, de unde nu s’aud
cum mor în lanturi visurile mele.
Trec zilele de plumb mai greu ca anii,
se scurge viata’n silnicã povarã;
în suflet mi se scuturã castanii
si plâng un vis pierdut de primãvarã.
Flãcãul tãu voinic, cu piept de-aramã
ce haiducea adesea pe poteci,
azi nu mai e decât o umbrã, mamã,
în temnita cu zidurile reci.
Cu trupul rãstignit pe gratii, sânger
când luna s’a oprit în vârf de brad
ca o fãclie-aprinsã de un înger
când moare’n temnitã un camarad.
Iti scriu o carte, poate cea din urmã
când dansul Salomeei e în toi,
cãci pânã’n zori o viatã iar se curmã,
cã zi si noapte moartea-i printre noi.

Ianuarie 18, 2008 - Posted by | POEZII ANONIME DIN TEMNITE | ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: