un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

DOINITA SCRIE LUI MOS CRÃCIUN

de Vasile Posteuca

O, Mos Craciun, batrane bun,
Am vrut sa te’ntalnesc si eu.
Si-am vrut. O Mos Craciun,
Am vrut sa-ti spun,
Tot chinul meu si tot amarul greu;
Ca numai tu asculti copiii, Mos Craciun,
Da, numai tu esti bun,
Si Dumnezeu…

Am, Mos Craciun, o calda rugaminte.
Anume, de te duci prin tari, departe,
Sa-i iesi si lui taticul inainte,
Si roaga-l sa ne scrie grabnic, carte,
Ca noi numai de lacrimi avem parte…

Mamica n’a mai ras de ani de zile,
Sau rasfoim scrisori cu invechite file,
Venite de la dansul din razboi,
Si oridecateori e vorba de taticul,
De cand se mai batea cu bolsevicul,
Se las’o toamna neagra peste noi…

Mamica tace vesnic si ofteaza,
Si-aprinde seara lumanarea’n sfesnic,
De noi topim cu Precista’ntr’o raza,
Cu plansul ei si Pruncul ei cel vesnic…

Sa-i spui asa, tatichii, Mos Craciune,
Ca suntem mari si-umblam acum la scoala,
Dar basme nu mai are cin’ne spune…
Bunica -spune mama, cand ne spala-
S’a dus intr’o Dumineca la liturghie
Si s’a’ntalnit cu Dumnezeu,
Si-au tot vorbit mereu si s’au tot dus…
Si ea acuma nu mai stie inapoi sa vie,
Nici plansetele noastre pan’la ea n’ajung,
Ca-i drumul lung,
Si-a pus-o Dumnezeu,
Ingrijitoare peste lumanarile de seu
Ce se aprind, in ceruri, sus,
Cand susoteste frunza si se lasa seara…

De-o vreme Dorul nu mai canta cu vioara
Ca n’am avut cu ce plati chirie,
Si-a scos mamica lucruri la vanzare;
Dar Dorul, Dorul, bietul, el nu stie,
Si-si canta’n gand romantele lunare…
El crede ca vioara-i la tocmit…

Da, Mos Craciun, traim cu totii ca’ntr’un schit,
Si ochii mamei parca’s flori de tintirim…
De cand taticu-i dus si n’a venit…
In tot ce facem, spunem si gandim,
Noi numai de taticul povestim…

Asculta, Mos Craciun, mamica spune,
-Povestea ei de leagan, cu’n taciune,
Ce s’a’ntalnit odata cu’n carbune-
Ca tata se mai bate… Si’ar sa vie,
Dar n’are cum pleca din batalie.

Ea biata spune, dar eu nu o mai cred,
Si-i plang de mila uneori sub pled.
Si-as vrea s’o mangai… Ah, de-as sti cum!
De-aceea, Mos Craciune, dac’o fi si-o fi,
Si-l vei cata si nu-l vei mai gasi,
Sub nici o zare si pe nici un drum,
Sa-mi spui in fata… nu ma mai minti,
Ca mie de atat mi-i frica:
De jalea ce-o va prinde pe mamica
-S’o prapadi si dansa ca bunica…-
Si vom ramane mici si fara de mamica…

Sa-mi spui in fata ca eu n’am sa plang.
Si mana palida la piept am sa i-o strang,
Am s’o desmierd, obraz langa obraz,
Si am sa-i spun tot intamplari cu haz,
Ca sa uitam de toate… Si-or sa treaca,
Ani dupa ani prin casa-ne saraca,
Pan’ ce vom sti cu totii, intr’o zi,
Ca el, taticul, nu va mai veni…
Si ne vom mangaia’n tacere, ca orfanii,
Ce duc tristeti pe umeri si litanii…

Ti-am pus atatea lacrimi in scrisoare!
Intai spre rasarit si-apoi spre soare-apune,
Acuma du-te, Mos Craciune,
Si cata-ni-l si ada-l pe taticul.
Si dac’ar fi sa nu-l gasesti,
Sa nu-mi mai scrii povesti,
Trimite-mi indarat doar plicul…

Ca eu cunosc povestea care minte,
Si rugaciunile si lacrima fierbine;
Si-acuma du-te, Mos Craciun,
Drum bun, batrane drag, drum bun…
Doinita, fata mamei cea cuminte…

Ianuarie 18, 2008 - Posted by | POEZII VASILE POSTEUCA | ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: