ISPITA DE A TE CREDE TEOLOG

Da, asa cum ma asteptam, au venit si reactiile la ce am scris fata de Ieromonahul Petru din Basarabia, noul, marele si cel mai teolog dintre teologi. Asa cum spunea si altcineva, acest Ieromonah se pare ca are ceva cu Sfintele Taine, a inceput cu Sfantul Maslu iar acum continua cu Sfanta Cununie. Pare-se ca nici Spovedania n-ar fi asa importanta ininte de Cumincare. Insa replica nu vine din parta sa ci din partea „colegului de suferinta” don Bastrix, care, simtindu-se si el cu musca pe caciula, s-a autosesizat in acest caz, pentru ca aparandu-l pe „frendul” Petru se scoate curat si pe sine, pentru ca, alaturi de mandria de doctorand in teologie a parintelui Petru, pr. Dorin este el insusi un exponent al curentului pietisto-comunist prin care inovatia ajunge pe acelasi esafod cu Traditia/Tipicul. Sustinator al ierarhiei, pe romaneste lingau, pr Dorin nu face decat sa sminteasca la randu-i lumea si sa polueze netul, vorba lui, precum o Dacie din anii 70. Mostra in acest sens, gasiti pe situl lui Sorin Tudor, intr-o discutie referitoare la masonerie. Acolo, participantii la discutie, n-au mai rabdat obraznicia si „badarania” pr. Dorin care ii punea pe toti la zid, in locul lor asezandu-se pe sine, si l-au rugat, cu prea multa smerenie, as putea spune, sa-si vada de treaba dumisale.

Acum, pr. Dorin, din lipsa de alte subiecte, in loc sa reflecteze la importanta si semnificatia pe care si-a asumat-o ca slujitor al Domnului, se lanseaza impertinent in atacuri personale, lipsite de fond. Un fel de „hotul striga Hotii!”. Nici nu ma asteptam la altfel de postare…

Ma acuza ca sunt antiintelectualist, presupunand ca n-am terminat nici liceul, cand de fapt, ar trebui sa vada ca masura omului in cele duhovnicesti nu este intelectualul, asa cum afirma si Nichifor Crainic, ci copilul. In stiinta sunt apreciati intelectualii, savantii, cercetatorii, in crestinism e de dorit „naivitatea” pruncilor. Intelectualii nu au ce cauta in Biserica. Ei is cu Big Bangul, cu Darwin si alte teorii. In Biserica sunt cautati sfintii. Sigur ca si intelectualii isi pot aduce aportul, dar nu dupa mintea lor inselatoare, impatimita, ci supusa analizei duhovnicesti a unui duhovnic iscusit. Asa ca pr. Dorin, in loc sa tindeti spre a fi un preot intelectual mai bine v-ati orienta in a fi un preot smerit si sfant, despatimit, pentru aputea lucra si la mantuirea aproapelui, in mod real nu inchipuit.

Va puteti amagi voi toti ca sunteti mari teologi, comparativ cu „schizofrenicii” din secolul 20 sunteti mai schizofrenici. Nici macar la nivelul unuia ingrijitor de grajd nu ati ajuns, sau al unui taran simplu de care aminteste Dan Puric sau Petre Tutea. Credeti ca ce faceti voi prin studii de astea prin care schimonositi Ortodoxia foloseste pe cineva? Nu face decat sa va alimenteze orgoliul si sa produca sminteala. Va credeti intelectuali dar sunteti snobi! Niste caraghiosi!

Nu pricep cine intelege superficial lucrurile sau cine frunzareste cartile Sfintilor Parinti pentru a cita haotic. Tizul dumneavoastra de peste Prut sustine la fel, ca el reprezinta pe Sfintii Parinti, cand el e departe de adevar. Cat priveste pe teologii care au tradus/compilat din Sfintii Parinti, da ei au fost teologi, mari teologi, voi sunteti niste pierde-vara, care v-ati strecurtat printr-o universitate pentru a avea „mandat” de a trimite sufletele in iad! Ma intreb daca voi chiar aveti credinta, daca sunteti ortodocsi adevarati sau doar cu numele, ca sa mancati si voi o paine cumva…

Nu ma autovotez deloc, poate Cucernicia Voastra se autovoteaza si crede de aici ca toti o fac. Autosuficienta emanata de blog si ideile unsuroase pe care se sustineti vadesc modul total gresit in care percepeti lucrurile. Cine sunteti voi, va comparati voi cu Sfantul Nicodim Aghioritul sau cu Dumitru Staniloae sa desfiintati voi Maslul, Cununia, sa sustineti Intercomuniunea si sa aprobati validitatea botezului ereticilor? Aveti iluminare de sus ca asa e bine? Aveti voi trairea Cuviosilor din manastirile Moldave (si nu numai)?

Uitati-va la voi ca sunteti niste papitoi, sunteti niste clovni, niste nesimtiti total atunci cand credeti ca sunteti ceva si incepeti prin a inova. Niste mormoloci care va zbateti in mocirla gandirii atrofiate de lipsa totala a discernamantului.

Va credeti vedete si va place sa mergeti pe podiumuri luminoase, in pas de defilare, voi sunteti stra-stranepotii fariseilor din vechime care va imbracati in haine luminoase si mergeti prin piete – agore virtuale – sa vi se plece lumea si sa va numeasca invatatori, autori de studii de care rad copios dracii; voi sunteti stra-stra-stranepotii fariseilor din vechime mustrati aspru de Mantuitorul, care l-ati intrebat pe orb de unde vede si apoi l-ati mai intrebat odata, doar, doar s-ar incurca, voi sunteti ca si fariseii care au zis despre Mantuitorul: „tu ai venit sa ne inveti pe noi?”. Voi stiti toate, sunteti intelectuali, sunteti doctoranzi, autori de studii supranumite de voi teologice, nepercepute ca atare. Din mana voastra se va cauta sangele aproapelui, prin voi vine sminteala dar vai de voi, ce raspuns infricosator veti da, ce raspundere uriasa, la ce v-ati inhamat, habar n-aveti. Voi care bagatelizati si jigniti pe cei care nu va aud, sau in fata carora ati pali de rusine, voi ridicati cuvantul mereu, in orice domeniu, indiferent de spatiul temporal sau fizic. Intotdeauna oamenii de nimic ajung sa se considere ca sunt ceva.

Gunoaiele vor si ele sclipirea giuvaierurilor dar nu curatindu-se pe sine ci intinandu-le pe acestea. Credeti ca diplomele voastre, care sunt emise tot de cei ca voi, au vreo valoare? Doar daca n-ai cu ce aprinde focul… Oare ce zice lumea de cei ca voi, credeti ca va confirma vreunul? Nu faceti decat sa dezgustati pe toti! Sa citeasca lumea de la un preot ca cine sustine Cununia e schizofrenic… Iar cine nu-i pentru ecumenism e dus cu pluta, e dobitoc, fara carte, anagramat, analfabet… Sunteti niste broscoi care polueaza fonic!

Spuneti de mine ca stau mereu cu piatra pentru a o arunca dar intai de toate voi aruncati cu noroi si intinati. Voi sunteti cei care ironizati si raniti tot ce ar putea fi promitator si benefic. Si-asa abia ne vindecam ranile dupa perioada comunista, iar voi veniti si accentuati criza. Unii cauta sa foloseasca pe aproapele explicandu-le din tipic, din parinti, din simbolisme iar voi veniti si daramati totul. NEGHIOBILOR! Vrajmasul si nimeni altul va face sa va purtati asa. El primul va indeamna sa scuipati in fasole, sa aruncati cu dejectii in luminatorii neamului si in valorile romanesti, el care nu suporta lucrarea unui Arsenie Papacioc, Iustin Parvu sau Ilie Cleopa, el va indeamna sa va impartasiti cu ereticii, ca unde a stralucit suferinta mucenicilor (ardeleni) sa se instaleze acum duhoarea putreziciunii, moartea sufleteasca!

Ma (ne) faceti hulitor(i) al ierarhiei, dar ce ierarhie este aceasta care-si vinde propriul suflet? Sa vorbeasca in numele lor nu al poporului pe care ar trebui sa-l reprezinte. Daca vladica Corneanu sau Sofronie nu se simt ortodocsi sa mearga sa adere la un post de cardinal, nu sa tarasca dupa ei intreaga obste! Inainte pe scaunele episcopale se puneau oameni sfinti. Da, da! Acuma se-aleg dintre cei cu diplome in strainatate si onoruri malteze! Nici nu-i de mirare ca va sustineti unul pe altul! Daca ar ajunge in Sinod oameni duhovnicesti, intreg esafodul vostru putred ar pica. N-ar fi cine sa mai blagosloveasca „studiile” euromonahului Petru, nici pe cine sa perieze don Bastrix.

Dar vremea e a voastra, voi si cei ca voi faceti sa se confirme Scriptura si profetiile. Trebuie sa existati si voi, dar nota bene, e diferenta in binecuvantare si ingaduinta!! Cine are ureci de auzit…

DIN SERIA „DESTEPTII PAMANTULUI”

Cu mare tristete va semnalez un lucru pierzator de suflet, iar tristetea sporeste cand autorul acestei pierzanii este chiar un slujitor al altarului, si monah, pe deasupra. Si bine-am zis pe deasupra pentru ca pe interior este stapanit de altceva. De loc din Basarabia, Ieromonahul Petru, manat de propriile patimi, si nevazandu-si micimea (la cei doar 30 de ani ai lui da sfaturi de parca ar fi un batran sporit), ca si un alt preot „on-line”, macar ca are hartii care atesta ca a trecut prin la diverse stadii ale invatamantul teologic, s-a gandit ca n-ar fi rau daca ar „sapa” un pic si la propriu si la figurat, la radacina Bisericii Ortodoxe. Sub pretextul „reintoarcerii la Biserica primelor veacuri”, Ierom. Petru sfideaza logica, bunul-simt, pudismul si nu in ultimul rand Traditia, si afirma raspicat ca a trai necununat nu-i deloc o incalcare a Sfintelor Canoane sau a Moralei Bisericii, invitandu-ne chiar, asta da tupeu, sa-i oferim tot noi argumentele pentru care Biserica sustine, vezi draga Doamne, cununia neaparat religioasa dintre un barbat si o femeie, intrucat, dupa spuse Sfintiei Sale, n-a gasit scris asa ceva. Poi parinte mai lasa internetul si mai dai cu Psaltirea, mai treci pe la duhovnic si mai cerceteaza-te inainte sa dai drumul la porumbel din gura! Ca te faci de ras grosolan, iar daca ar fi numai aceasta n-ar fi asa mare caz, dar partea mai rea este ca faci sminteala.

Parintele Petru caracterizeaza teologia romaneasca din secolul XX drept „schizofrenica”. Nici mai mult nici mai putin, toti teologii romani din perioada interbelica sunt schizofrenici, dupa parintele Petru din Basarabia, student in capitala Moldovei de pe stanga Prutului. Deci, notati bine fratilor, insemnati acolo, ca poate n-ati stiut, bine ca ne informeaza pr. Petru.

Parintele Petru mimeaza intr-un mod grosolan smerenia cand spune ca „Aştept o demonstraţie biblică, dogmatică, patristică, canonică şi istorică. Numai vă rog, fără citate de la „duhovnicii” români”. Dar ce au dihovnicii romani nene? Si ei is schizofrenici? Si de ce i-ai pus in ghilimele? Numai grecii si rusii au duhovnici, zic Duhovnici?

Unui trecator pe forum, care zice ca:

„Abia acum am citit si eu topicul asta. Este interesant ce s-a discutat, dar sunt putin confuz gandindu-ma la un caz concret, si anume al meu. M-am casatorit civil necredincios fiind. Dupa cativa ani abia am descoperit credinta, asa ca mi-am propus sa fac si cununia religioasa. Pana cand aceasta sa se materializeze, din motive obiective, sa zicem, au mai trecut cativa ani. In tot acest timp (perioada de cautari) am cercetat mai multi preoti (unii chiar profesori la teologie) care, atunci cand le spuneam ca sunt casatorit doar civil, toti, fara exceptie, mi-au spus ca traiesc in curvie si ca trebuie sa ma cunun cat mai degraba. Citind acum cele spuse de parintele Petru, asa cum am scris mai sus, mi-a sporit confuzia si nu stiu ce sa mai cred”,

pr Petru ii raspunde sigur pe sine:

„Interesant, ce argumente aveau? Era bine să-i întrebi. Să-ţi dea măcar un citat de la un Sfânt Părinte! Sau poate teologia lor schizofrenică de secol 20 e mai tare decât cea a Sf. Părinţi?!”,

reintarind spusele de mai devreme ca nu este deloc necesara cununia religioasa, ajunge doar cea civila si fidelitatea sotilor.

Stupiditatea celor afirmate de acest individ, din greseala preotit, sau din lipsa de altcineva, cum e situatia prin Basarabia, este atat de mare incat daca ai vrea sa-i aduci argumente n-ai sti cu ce sa incepi. Daca nu si-ar propovaduit ideile in public, nici n-ar fi meritat bagat in seama. Dupa el, ar trebui desfiintata Taina Cununiei! Ajunge tidula de la dom’ primar! Nici impreunarea trupeasca a celor doi necununati nu mai e desfranare, da sfintia sa dispensa pentru asta.

Ce-i mana pe unii ca ca pr. Petru, Bastrix, etc, sa reinventeze roata si sa descopere lucruri inedite, „originale”, fie ca vorbim de Biserica Primara, fie de contemporaneitate? Ne raspunde Sfantul Ioan Casian in Convorbiri duhovnicesti:

Chiar daca exista din belsug virtutile aratate mai sus, este destul sa lipseasca dreapta judecata pentru a slabi puterea celorlalte. Singura cauza a nereusitei este faptul ca, neformati indeajuns de catre cei mai batrani decat ei, nu si-au putut insusi spiritul dreptei judecati, care, ferindu-l de extreme, il invata pe monah (nn, crestin) sa mearga intotdeauna pe calea de mijloc…

Cat de primejdioasa este pentru monah lipsa dreptei judecati o arata acest exemplu, prin care este comparata cu o cetate distrusa, fiind lipsita de ziduri: Pilde 25,28. In aceasta consta intelepciunea, in aceasta inteligenta si bunul simt, fara de care nu putem nici construi casa noastra launtrica, nici aduna bogatii duhovnicesti (Pilde 24, 3-4). Nu poate exista in mod desavarsit nici o virtute fara harul dreptei judecati.

Cum se dobandeste dreapta judecata? Decat printr-o adanca smerenie. Prima dovada de smerenie este aceea de a supune examenului celor batrani toate gandurile si faptele noastre. Sa nu ne incredem in judecata noastr, ci sa le incadram pe toate in definitiile lor, dupa traditia lor, judecand ce e bine si ce e rau. Cine traieste nu dupa socoteala lui, ci dupa exemplul celor de mai dinainte, nu va putea fi amagit de nimic, caci dusmanul cel viclean nu va fi in stare sa se foloseasca de ignoranta celui ce, din cauza unei rusini nelalocul ei, nu stie cum sa-si acopere toate gandurile care i se nasc in minte, dar le poate reproba sau admite cu ajutorul examenului matur al batranilor.

In zilele noastre asistam la tot soiul de „curente” menite sa trezeasca trezvia din enoriasi. Fie ca vorbim de slujitul cu dvera trasa si Usile Imparatesti deschise, fie ca vorbim de Impartasanie zilnica sau saptamanala la mireni care in aproape 99% din cazuri ar trebui sa fie opriti de la Sfanta Impartasanie (fie dupa Nicodim Aghioritul care citeaza pe Ioan Pustnicul, fie dupa Pravila lui Nicodim Sachelarie, sau macar simbolic, jumatate de an, un an…), fie ca vorbim de nu stiu ce efecte luminoase in biserica, de cantari pe nu stiu ce glasuri revolutionare, recent descoperite, uneori si pe alocuri acompaniati si de chitare si chimvale (binerasunatoare!), asistam la o schimonosire a Traditiei deghizata in curent de renastere a evlaviei populare. Ah, de prisos sa mai amintesc de rugaciunea inimii, care pentru unii e un fel de… mantra. Toate acestea se nasc din parerea ca esti cineva, mai ales daca esti profesor universitar, cleric, sau absolvent de master/doctorat. De ierarhie nici nu mai pomenim, ne-am cam lamurit ce le poate capul. Mai recent, am auzit ca unii ierarhi nici macar mirungerea n-o mai fac in caz de convertire, ajunge o simpla declaratie…

Si imi amintesc de cuvintele unui Parinte, nu mai stiu exact cine, care spunea ca oamenii isi vor alege duhovnici dupa propria inima, care sa nu-i mustre ci sa-i „dezlege” si sa-i tolereze in mocirla patimilor lor. Nu mai doreste nimeni sa traiasca crestineste, toti umbla dupa surtaturi, insa drumul spre Rai nu se dibuie cu scurtaturi, e lung si anevoios. Se urmareste acum o duhovnicie „confortabila”, metanii ioc, psaltire ioc, in loc de ceasuri, Doamne Iisuse, in loc de Canoane, un capitol din Noul Testament, iar in rest… pietism. Pietism cat cuprinde, icoane realiste, cruciulite cu leduri, mai urmeaza sa vedem blugi cu icoane ca la catolici. Si ce fac cei care au responsabilitatea si puterea de a schimba ceva? Scriu ineptii pe internet.

Bine ca nu-i lumea proasta sa plece urechea, desi in viitor… s-ar putea sa le convina ce citest. Rusinica, rusinica, parinte Petru, nu in numele lui Hristos propovaduiesti matale, mai bine schimba-ti meseria. Daca tot vrei sa tratezi despre Biserica Primara, fa-te arheolog si mergi prin Egipt, sau altceva… Nu mai netezi cararea spre iad, si-asa o batatoresc multi. Nu esti in masura sa scrii studii teologice, cine te crezi? Nicodim Aghioritul!?

CRISTIAN BADILITA, CORIGENT LA BUN-SIMT

Domnul Criastian Badilita ar putea cu usurinta candida si castiga premiul de cel mai antipatic intelectual, asta daca am face un efort si l-am trece in randul intelectualilor. Sau, pe de alta parte, poate acesta este rolul intelectualului in ziua de astazi: de a se autoinstala deasupra Bisericii. Ca orice intelectual care se respecta, dl. Badilita nu poate sta pe margine, impasibil la ce se intampla in societatea noastra, asa ca, manat de un imbold eroic se ridica in picioare si, nepasandu-i de huiduielile celor din sala, alege sa-si consume timpul alocat ca oricarui alt participant la viata Bisericii si a societatii. Dar, cum se spune in lumea filmului, nominalizarea nu-i totuna cu castigarea premiului, desi, deseori e bine si daca ai fost nominalizat numai. Cam asa stau lucrurile si cu acest Cristian Badilita, care, ignorand antipatia cu care este primit de ai lui, se mandreste cu faptul ca apare si el prin presa. Prin cea greco-catolica, care – iertare cacofonia nu poate fi evitata – spre deosebire de BOR a recunoscut „calitatile” remarcabile ale acestui viitor mare ganditor, de altfel un om ca Badilita se naste odata la 100 de ani, atunci se aduna prostia de la mai multi oameni si se intrupeaza intr-unul singur, care, automat, devine un monument al prostiei si al ignorantei. Mai bine Cristian Badilita, daca vrea sa se considere intelectual, sa fie un intelectual. Pana la ora asta n-a dovedit decat ca este un bufon caruia o parte anume din societate (cei carora le place circul) au ales sa-l promoveze. Si nici daca ar fi cu adevarat un intelectual, nici atunci nu ar avea dreptul sa se laude cu ce are ca si cum ar avea de la sine, pentru ca nu avem nimic de la sine, daca nu ne-ar fi fost dat de sus. Cu alte cuvinte, ar trebuie sa dea slava lui Dumnezeu pentru ce a primit. Si, fie ca suntem mari personalitati, fie ca suntem umili cetateni ai acestei planete, ar trebui cu totii sa dam slava lui Dumnezeu pentru toate, noi neputand savarsi decat pacatul prin propria putere. Dar sa ramanem la specimenul Badilita.

Ce spune dumnealui despre cazul mitropolitului Corneanu (sau cum imi place mie sa-i zic, a viitorului ex-mitropolit, desi stiu bine ca nu va fi decat scos la pensie)? Pai incepe prin a nu se arata deloc surprins de reactia anti-Corneanu, deoarece in „Romania dodoloata bunul simt socheaza”. Mai mult, precum rasturnatorii din vechime (acei oratori-filosofi care doar prin puterea cuvantului, fara a avea nevoie de argumente, transformau acuzatul in victima si invers) tot asa si acum, dl Badilita „absoarbe” acuzatiile de colaborare cu Securitatea vis a vis de mitropolitul Corneanu si le redirectioneaza imediat spre acuzatorii aceluiasi Mitropolit, ori, stim bine ca insusi Mitropolitul Corneanu a recunoscut colaborarea cu fosta Securitate, in timp ce IPS Andrei, sa zicem, un alt ierarh luat in vizor, a fost reabilitat de Comisia ce i-a studiat cazul. Dar dl Badilita, vrea sa-l scoata victima pe Nicolae Corneanu, intr-un mod viclean.

Cu alte cuvinte, gestul Mitropolitului Corneanu este unul „de bun simt”. Bine domnu’ Badilita, sa presupunem ca ar fi de bun simt, bunul simt apartine spiritului civic, adica socialului, da? Ori Biserica nu l-a criticat pe mitropolitul banatean spunand ca ar fi nesimtit, badaran, etc.. L-a criticat din punct de vedere teologic, dogmatic, asa ca sunteti cam off-topic domnu Badilita. Ati cam scris pe langa subiect.

Mai departe, dupa ce recunoaste ca se impartaseste si el la catolici, domnul Badilita foloseste termenul „pseudocalugari maglaviteni” cu referire directa la Prea Cuviosii Iustin Parvu si Arsenie Papacioc, dimpreuna cu ucenicii lor, intrebandu-se retoric, de ce nu s-ar impartasi la catolici? Pentru ca e o intrebare retorica, deci autorul este sigur de raspuns, nu-i vom raspunde domnului Badilita, oricum nu ar putea pricepe. Cuminecarea cu painea catolica i-a intunecat deja mintea. L-a contaminat, a devenit partas la erezie si se afla, chiar daca intr-o masura mai mica, si el sub anatema Sfintilor Parinti. Asta cu adevarat ar trebui sa-l „socheze”, nu lipsa bunului simt.

Mai departe, subiectul nostru, acelasi Cristian Badilita, doreste initierea unei petitii, in urma careia, studentii cu apucaturi extremiste sa nu mai fie finantati de la buget (in cazul in care au bursa, deci, sa le fie refuzate bursele). In primul rand domnule Badilita, Ministerul Educatiei, din cate stiu, v-a luat-o demult inainte, desi din alt motiv, totusi, nu mai sprijina cu burse studentii. In al doilea rand, neputandu-ma ridica la nivelul domniei voastre, nu pot intelege originea acestei idei. Mai mult, democratic ar fi sa se refuze bursele si acelor „intelectuali” dezechilibrati cum sunteti dvs., dar nu cred ca veti milita pentru o astfel de propunere pentru ca e ca si cum v-ati autodenunta.

Si ma declar socat, repet si subliniez SOCAT ca un intelectual precum fratia dumneavoastra nu pricepe diferenta intre ortodoxie si catolicism. La urma urmei, e si asta o lectie de bun simt, sa faci diferenta dintre un caine si o pisica. O fi fost bun simt din partea catolicilor sa traga cu tunul in Biserici, sa-l declare pe Stefan al Ungariei sfant pentru ca a distrus ortodoxia schismatica? O fi bun simt ca Vaticanul sa minta in legatura cu locatia mormantului Sfantului Petru care a fost descoperit la Ierusalim chiar de niste calugari catolici franciscani? O fi bun simt din partea catolicilor de a face prozelitism si de a tin indoctrinata populatia catolica? Si ca tot vorbiti atata de bun simt, unde ati studiat dom’le Bunul Simt, la ce facultate? De ce vreau sa stiu? Sa va vad notele de la aceasta disciplina. Ma mir ca ati promovat! Sau, ca sa ramanem in tonul mesajului dvs., ma declar… socat.

SUNTEM CHEMATI LA MARTURISIRE

Noul Testament are la baza ideea de jertfa. Jertfa suprema este jertfa pe cruce. Mantuitorul S-a intrupat, a propovaduit, S-a lasat rastignit, iar apoi a inviat, prin Inviere aratandu-si dumnezeirea, ca o confirmare a celor spuse in anii petrecuti pe pamant. S-a inaltat la Cer pentru a sta de-a dreapta Tatalui insa in locul Lui ne-a fost dat al Mangaietor.

In urma Sa a aparut Biserica – totalitatea celor ce cred, iar ca piatra a Bisericii a fost asezata marturia lui Petru (Matei, cap 16). Biserica s-a intemeiat la Cincizecime, spun Parintii, atunci cand Sfantul Duh S-a pogorat in chip de limbi de foc dar s-a dezvoltat prin marturisirea si patimirea credinciosilor. Cuvantul, care a fost inca de la inceput si prin care toate s-au facut, este datator/purtator de viata!

Sfintii Apostoli, prin epistolele lor ne indeamna sa pazim dreapta credinta si cum credinta fara fapte, moarta este, sa urmam exemplul de viata al Mantuitorului, adica, sa ne nastem prin Botez, sa crestem in Duhul Sfant si sa marturisim inaintea oamenilor credinta noastra in Dumnezeul cel adevarat. Atat de mult i-a marcat pe crestinii primelor veacuri personalitatea, viata si cuvintele pline de intelepciune, pline de putere ale Mantuitorului si Apostolilor, incat asteptau cu nerabdare Imparatia Cerurilor, stiind ca, traind in curatie vor avea partasie cu ingerii. Asadar vedem, privind in istorie, cum in primele secole, crestinii au fost supusi la cele mai ingrozitoare chinuri. Ereziile care au marcat aceste secole, pe langa tirania demonica a paganilor, au zguduit Biserica incat daca Dumnezeu nu si-ar fi ales oameni care sa marturiseasca si sa aduca la lumina invatatura evanghelica, dreapta credinta s-ar fi stins cu totul. Acestor alesi ai Domnului li s-au taiat limba, mana, au fost intemnitati si exilati, dar… cine ne va putea desparti de dragostea pentru Hristos? Acesti marturisitori ai primelor veacuri la care se adauga negresit si cei din temnitele comuniste precum si cei ce au refuzat unirea cu catolicii sau cei care asemenea lui Brancoveanu n-au imbratisat credinta pagana, au inteles si insusit vorba apostolului Pavel din Filipeni 1,29: „noua ni s-a dat nu numai a-L iubi pe Hristos ci si a patimi pentru El”. Cei ce astazi vor sa faca uitat martirajul monahilor din Sfantul Munte Athos care au refuzat unirea cu papa, cei ce astazi vor sa-i scoata extremisti pe cei ce au marturisit in temnitele comuniste, oameni simpli ridicati de pe strada in plina zi doar pentru ca au indraznit sa creada in adevaratul Dumnezeu, de care se cutremura si duhurile intunericului, cei ce astazi au scos de prin carti pasajele referitoare la ardelenii care au luptat impotriva uniatiei, toti acestia se fac raspunzatori in fata lui Dumnezeu de sangele varsat si nu vor avea cuvant de indreptatire la Dreapta Judecata. Pe Dumnezeu nu-L poti fraieri, El ne cunoaste si inima, nu judeca numai fapta. De altfel, El insusi ne-a avertizat (Matei, capitolul 10): „Iata Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor… Din pricina Mea veti fi dusi inaintea conducatorilor si a regilor… Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu” si El insusi ne-a indemnat: „Ceea ce va spun ei la intuneric, spuneti voi la lumina; si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe acoperisul caselor! Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida” aigurandu-ne ca: „Pe cel ce Ma va marturisi pe Mine in fata oamenilor, il voi marturisi si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri, dar cel ce se leapada de Mine in fata oamenilor, de acela Ma voi lepada si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri”. Si El insusi raspunde celor ce catalogheaza marturisirea din zilele noastre drept acte de extremism: „Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Am venit sa-l despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra ei…”. Sa priceapa tot omul! Nu exista mantuire fara marturisire! Marturisire prin viata noastra, marturisire prin evlavia si ravna noastra, prin faptele noastre si nu in ultimul rand prin cuvant.

Marturisirea este punctul central al Noului Testament. Mantuitorul a venit pe pamant oare in numele Lui? Nu, a venit in numele Tatalui, ca sa marturiseasca despre Tatal in fata oamenilor. Si a marturisit prin vindecari, prin profetii, prin viata Sa in ascultare, dar mai ales a marturisit prin Cruce. Asadar, marturisirea presupune jertfa. A murit pe Cruce, dar nu s-a terminat acolo. A inviat dupa 3 zile! Asadar, marturisirea aduce si rasplata. Rasplata celor ce marturisesc este viata vesnica in Imparatia Cerurilor. Si cei ce nu marturisesc au parte de viata vesnica… in iad! Deci, marturisirea este o conditie esentiala pentru castigarea Raiului. Prin marturisire iti dovedesti dragostea si intaresti ceea ce gura ta marturiseste. Nu te poti numi crestin fara a marturisi acest lucru, in situatiile diverse care se ivesc. „Cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei, cap 10). De aici altarele ridicate pe locul de mucenicie, de aici particelele din Sfantul Antimis, Antimis ce poarta semnatura episcopului, care este, sau ar trebui sa fie un garant al invataturii apostolice, el insusi urmas direct al apostolilor.

Intruparea si mai ales Invierea Domnului transforma ideea tragica despre moarte intr-o bucurie, asa cum spune Apostolul Pavel in Epistola catre Filipeni 1,21: „mie a vietui imi este Hristos, iar a muri dobanda”. Aici, toate sistemele filosofico-nihiliste si toate basmele, se destrama. Tristetea se alunga, ispitele se prefac in bucurie, iar rabdarea in ispite se incucnuneaza: „Toata bucuria sa v-o puneti in seama, fratilor, cand dati de felurite ispite, stiind ca incercarea credintei voastre naste rabdarea… Fericit barbatul care rabda ispita; fiindca la capatul incercarii va primi cununa vietii, pe care Dumnezeu le-a fagaduit-o celor ce-l iubesc”.

Desigur, nu-i usor. Intelegem aceasta din atitudinea Mantuitorului care plange cu lacrimi de sange in gradina Ghetsimani stiind dinainte ca daca fac aceasta cu lemnul verde, cu cel uscat va fi si mai rau… (Luca 23,32).

In zilele noastre, marturisirea este mai la indemana ca oricand. Atat de decazuta, descrestinata si indracita este societatea de astazi, incat ocazii de a marturisi se gasesc la tot pasul. Desigur, cei ce aleg s-o faca vor fi marginalizati. Lumea uraste ce nu-i al ei. Lumii trebuie sa-i spui ce vrea sa auda daca vrei sa te iubeasca. Insa ce nu stie lumea, sau mai bine zis ce nu vrea sa accepte, este ca sfarsitul ei este aproape. Lumea nu e vesnica. Ea se va sfarsi atunci cand nu vor mai exista marturisitori. Oare va mai fi credinta pe pamant, se intreba Mantuitorul, avand in minte, poate, tocmai vremurile pe care le traim noi acuma, acestea fiind inceputul durerilor, inceputul sfarsitului.

Vorbesti lumii despre moarte?… Lumea nu vrea sa moara. Ea vrea sa petreaca, sa desfraneze, sub toate formele, sa speculeze si sa experimenteze toate placerile ce vin prin simturi. Vorbesti lumii despre moralitate? Vorbesti lumii despre viata vesnica? Raiul? Masini, femei si multa bautura…

Lumea vrea sa fie fericita. Acesta este motivul pentru care nu doreste moartea. Logic cumva, insa practic imposibil. Nu exista dreptate pe pamant nici fericire pura. Viata e plina de durere. Daca incepi sa cauti fericirea in lucrurile efemere, vei sfarsi mai nefericit ca la inceput. Ne desfatam cand mancam ceva bun, insa dupa ce ne umplem matele, fericirea devine durere. Ne desfatam cand privim ceva frumos, insa imediat cum acel ceva dispare din ochii nostri, ne reluam traiul mizer. Ne simtim bine distrandu-ne, insa imediat ce distractia dispare, resimtim oboseala si stres.

Vorba Sfantului Iustin Popovici, omul cauta fericirea prin orice, ba s-a facut pe sine dumnezeu si tot n-a gasit-o. Vorbeste mereu despre progres, dar ce progres poate fi acela cand sfarsesti in moarte. La ce-ti mai foloseste atunci progresul?

Vreti o dovada a celor spuse? Priviti in Vest. Este omul vestic fericit? Cu tot progresul lui. Este altcineva in oricare alt spatiu geografic fericit? Da, oricine crede in Hristos e fericit. E fericit intr-un mod pe care ateii sau necrestinii n-au sa-l inteleaga niciodata. Este fericirea de a fi in Adevar, este fericirea de a vorbi cu Dumnezeu, de a fi ajutat de El, de a fi in comuniune cu El.

Dumnezeu este alaturi de tine mereu; e singurul care nu te paraseste chiar daca tu L-ai parasit. Merge in urma ta si asteapta sa te-ntorci. Stie neputinta ta, stie necazul tau, stie lasitatea ta. Nu trebuie sa te ascunzi, ca Adam in Rai. Oare nu se cuvine sa recunosti ceea ce Dumnezeu oricum stie? Iubeste-L pe Dumnezeu, primeste-L ca Salvator si iti va umple inima de bucurie! Daruieste-te Lui si vei simti ce inseamna sa te inchini Dumnezeului cerului si al pamantului. Daruieste-te Lui si vei intelege de ce pamantul si nu soarele este centrul universului. Daruieste-te lui si vei intelege de ce omul iar nu o alta fiinta, extraterestra sau nu, este singura creatura inteligenta din Univers. Daruieste-te lui si vei simti pe piele ta, desi la o scala mai mica, ce inseamna sfintenia, daruieste-te Lui si vei dobandi intelepciune.

Daruieste-te Lui si vei afla odihna vesnica!