REFERENDUM PENTRU CIPURI

Intr-o ultima Cuvantare, Parintele Iustin cere in numele celor aproape 500 000 de mii de semnatari (si a altora care inca n-au apucat sa semneze) organizarea unui referendum (speram ca unul corect) in privinta implementarii cipurilor in acte (mai intai in acte, apoi in oameni). Impartasesc, ca multi altii, pozitia Parintelui si public si eu acest Cuvant, declarandu-ma revoltat de modul in care politicienii romani isi fac treaba si de lipsa de transparenta care exista in toate structurile Statului. Sa se faca referendum. Macar ca se falsifica voturi mai serioase, dapai astea…

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.

Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă

1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

TITULATURA NOUA: PATRIARHIA SEMIORTODOXA ROMANA

„Cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni” spune psalmistul David. Afirmatie perfect valabila.

Ce citim in Evenimentul Zilei de azi? Ca un anumit preot de la o biserica din Bucuresti, Pr. Nicolae Burlan, a indemnat enoriasii sa participe la un miting organizat in fata Parlamentului, impotriva actelor cu cip. Bravo lui, un preot vrednic, macar din punct de vedere al marturisirii credintei, ca altii nici atata lucru nu fac. Nu-l cunosc pe acest parinte, am citit in EVZ de dansul, dar pare un parinte curajos, cum se cade tot crestinului sa fie. Patriarhia a si sarit sa condamne atitudinea lui, „mai ales ca suntem in Post”.

Acest purtator de cuvant al patriarhiei, Stoica, incepe sa ne calce pe nervi tot mai apasat, in timp ce Prea Fericitul ne arunca in schisma. Deja relatiile din Sinod sunt foarte tensionate, tot datorita acestuia din urma, care-si impune propria dictatura. Patriarhia se inseala amarnic de crede ca noi o sa rabdam mult timp aceste umilinte la care suntem supusi tocmai de catre niste oameni care ar trebui sa fie reprezentativi pentru Biserica. Acest lup in blana de oaie, C. Stoica, a adunat numai bile negre de cand a ajuns la putere PF Daniel si lasa impresia ca slujeste la 2 domni: lui Dumnezeu cand isi arunca pe el haina preoteasca, si Mamonei cand o da jos, a se citi o leapada, ca parca odata cu lepdarea hainei isi leapada si credinta. Cel putin asa da impresia…

Nu stim de unde tupeul asta, nemaiintalnit la oamenii sfinti de odinioara, de a pune pumnul in gura, de a ascunde voit adevarul, de a jongla cu termeni cu dublu inteles, totodata acuzand pe altii tocmai de ce sufera ei: de manipularea maselor, de subminarea credintei si de… extremism.

Acest parinte din Bucuresti a fost luat in vizor si, mai mult ca sigur, asa cum da de inteles Evenimentul Zilei, va fi judecat in Consistoriu. Asta dupa ce si Pr. Valica, autor al unei pozitii pur si simplu lamuritoare asupra Comunicatului Parintelui Iustin, a fost la randu-i luat in vizor. Sa vedem ce va fi si pana unde va merge obraznicia si provocarea acestor lupi in blana de oaie, tradatori de neam si credinta.

Biserica nu este o institutie, Biserica este o comunitate a celor ce impartasesc acelasi crez. Noi suntem trecatori pe acest pamant, de drept, cetateni ai Cerului. Ne supunem stapanirii pamantesti si dam cezarului ce este al cezarului, dupa porunca dumnezeiasca, dar ascultarea merge pana la pacat!

Domnul parinte Stoica nu face el legile, si nici Inalt Prea Fericitul. Legile Bisericii sunt Canoanele Sfintilor Parinti si asa cum un judecator pune in aplicare legea si nu o face el, tot asa, judecata in Biserica se face dupa niste Canoane, care nu se elaboreaza in cerc restrans, in mai stiu eu ce chilie.

In Biserica stau laolalta cei facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Onoarea, demnitatea, marturisirea sunt virtuti dumnezeiesti si de capatai. Nici o lege pamanteasca nu le poate aboli. Mai mult, Declaratia Drepturilor Omului sprijina aceste drepturi dumnezeiesti recunoscandu-le si in statul laic. Nerecunoasterea lor inseamna totalitarism si abuz. Ei bine,  daca datorita unor vanitati omenesti aceste virtuti ajung sa fie nesocotite, iar chipul cel dumnezeiesc al omului, stalcit, asa cum a fost si in comunism, acest comportament este de condamnat in Biserica lui Hristos!

Ori parintele Stoica traieste in dimensiuni paralele si timpul domniei sale trece mai greu, ramanand captiv in era comunista, ori ne indreptam, asa cum am spus mai sus, spre o schisma, care NU ESTE DE DORIT.

Mi-e si sila deja, sa citesc comunicatele Patriarhiei care numai ortodoxe nu prea mai e. Sa nu uite cei de acolo, ca nici un mormant nu-i prea adanc, in care sa nu patrunda in el blestemul si mania lui Dumnezeu (de la Iorga citire!) si ca Dumnezeu e milostiv judecator cu pacatosul de rand si aspru judecator cu cei carora le-a incredintat pastorirea turmei castigata cu scump Sangele Sau! Sa nu indrazneasca cineva sa-l mustre (pe linie bisericeasca) pe acesti parinti, c-o vom lua-o in nume personal si sa vezi atuncea mitinguri!

PS! Nu sunt cleric.