un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

ASCULTARE, CUI?

De la cei mai de jos functionari ai statului, pana la mass-media care ne-arata zilnic ce ponoase trag cei care nu-i dau ascultatre, suntem indemnati sa ne supunem si sa fim cuminti, daca nu vrem sa ne atragem un control, o amenda, o ancheta penala, sau chiar ani grei, in puscarie.

Fireste, toate aceste amenintari, sunt indreptate impotriva noastra, a oamenilor obisnuiti, care nu avem averi de milioane de euro, apartenenta la vre-o loja oculta satanica sau la serviciile secrete si influenta politica pe care acestea le confera, intr-un sistem nereprezentativ si corupt.

Suntem fortati sa jucam un joc ale carui reguli strambe, sunt indreptate impotriva noastra, facand frumos, unor mici si mai mari ticalosi, de dragul de-a ne intoarce acasa in sanul familei, pentru a-i injura la un pahar, pe cei care ne fac viata amara.

Suntem dispusi sa toleram incalcari si abuzuri intolerabile, pentru a ne conforma idioatei si ticaloasei expresii: “capul plecat, sabia nu-l taie”.

Astfel, rabdam cozi pentru a plati taxe oneroase, ghisee la care ne inclinam din mijloc, oameni ai legii a caror singura lege este faradelegea, aratand respect cel putin pe fata, unor lichele securiste si progeniturilor lor, indivizi a caror unica pretentie la respectabilitate o constituie largimea pungii, inaltimea vilei si latimea limuzinelor din goana carora ne stropesc, sau calca.

Acestia sunt cei care in loc de a tremura de frica noastra, asa cum au facut-o in ‘89-’90, uitand de-atunci de ea, au acumulat prin manipulare, jaf si vanzarea averii nationale, adevarate comori. Prin controlul pozitiilor cheie, ei se asigura ca tot ce misca-n tara asta, se face daca nu in folosul lor vadit, cel putin astfel incat sa nu ii deranjeze. A venit vremea sa le fie iarasi frica.

In fond, nu noi le datoram ascultare celor ale caror salarii, le platim, ci invers. Intr-un interval de timp neasteptat de scurt, servitorul public, face iarasi pe seful cu stapanii sai, mai arogant si dispretuitor decat ii sade bine chiar si unui stapan adevarat.

La nivelul de sus, ne tradeaza unui imperiu strain si ostil, la cel mijlociu, fac temenele celor mai mari, pe cand celor de jos, nu le ramane decat sa le slujeasca, asuprindu-ne pe noi.

In fond, ce poate fi mai important, decat pastrarea serviciului, chiar si asa ingrat, cum este?

In tot acest timp, suntem bombardati intr-o adevarata campanie de denigrare a tot ceea ce ne face pe noi Romani, cu initiative si diatribe virulente lansate impotriva Celui Caruia Ii datoram intreaga noastra ascultare si a slujitorilor Lui.

De la campania impotriva icoanelor in scoli, la neincetatele atacuri ale unui CNSAS devenit politie politica, la veritabilele linsaje mediatice pe care niste proteveuri si antene impanzite cu alogeni, le-au lansat impotriva Bisericii noastre strabune, cu toate traditiile ei minunate..

Cand ati urmarit ultima oara o “stire”, in care un mare hram, sa nu fi fost raportat ca o “imbulzeala” a unor superstitiosi ridicoli ? Cand ati vazut un credincios cult, inteligent si bine imbracat, intervievat la fata locului ? Nu-i vaneaza cumva reporterii pe cei care avand credinta curata, nu o pot exprima in chip coerent? De ce se infig camerele de luat vederi si frumuselele, dar nestiutoarele reporterite, numai ca sa prezinte multimile binecredinciosilor ca gloate necivilizate, cuviosenia fata de sfinti si moastele lor, ca obscurantism si asteptarile la aghiazma mare si agapa frateasca de la sfarsit, ca o adunatura care da din coate ca sa ajunga ?

I-ar duce capul pe unii botezati in credinta sa faca asta, daca nu l-i s-ar impune de undeva, de sus ?

Printr-un conglomerat de televiziuni, ziare si posturi radio, a caror adevarati stapani se afla inafara, liantul natiunii noastre, este diluat, esenta noastra otravita, iar fiinta Romanului, indepartata de adevarul care l-a creat.

Cum se compara “Eu sunt calea, adevarul si viata”, cu “valorile UE, alianta NATO, si spatiul Schengen ?

Cum se face ca pentru a le dobandi pe astea din urma, suntem fortati sa renuntam la Cel dintai?

De cand au devenit guvernantii nostri, niste lachei ai unora care ne vrajmasesc de moarte, in loc de a ne reprezenta pe noi – De ce ii toleram?

Cand cei care pretind ca ne reprezinta, s-au dus cu arme si bagaje, la dusmanii nostri, cui se cuvine sa dam ascultare ? Cand legile pamantesti sunt date de un parlament pus pe capatuiala, semnate de un presedinte tradator si aplicate de niste functionari corupti, se cade oare sa ne conformam, sau firesc ar fi sa le comparam legilor ceresti, respingandu-le pe cele care nu sunt modelate dupa ele ?

Datoram noi supunere unor nemernici care ne tradeaza, sfideaza si batjocoresc, sau Celui care ne-a facut, ne iubeste si ne doreste intru imparatia Lui ?

Normal ar fi ca cei pe care ii alegem, sa oglindeasca poporul care i-a ales, dar anormalul a devenit noua stare de lucruri, pe care noi o acceptam, din inertie si indiferenta.

Daca nu vrem sa devenim un biet ingredient in supa scarboasa a globalizarii masonice, este imperativ sa ne regasim carma si impreuna cu ea, carmaciul.

Mesajul este scris in inimile fiecaruia dintre noi, cei ce-am fost botezati in numele Lui.

De ce-am permite ca el sa fie sters, de niste lozinci ordinare, scornite de unii care urandu-L pe El, ne urasc si pe noi, fiii Lui ?

Nu avem noi mai multa minte de-atat? S-au ispravit barbatii care sa-si apere neamul cu sabia si s-au istovit femeile lor intr-atat, de nu mai pot da nastere pruncilor, pe care sa-si bazeze neamul si familia, viitorul ?

Au devenit puii de vulturi niste ciori nenorocite, numai prin repetitia unor mesaje otravite, scrise-n limba noastra?

Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta, la care sa se-nchine, barbarii tai dusmani”.

Articol scrise de Domnul Nicolae

ianuarie 31, 2009 Posted by | ATITUDINI, MASONERIE, POLITICA | , , , , , , , , | 4 comentarii

DEZMEMBRAREA IUGOSLAVIEI

Republica Socialista Federala Yugoslavia a fost creata dupa Primul Razboi Mondial si era alcatuita din Bosnia si Hertegovina, Croatia, Macedonia, Muntenegru, Serbia si Slovenia.

In 1980, dictatorul iugoslav Iosip Broz Tito a murit lasand in urma lui o lupta apriga pentru putere. Pana in 1982, datoria Iugoslaviei atingea 20 de miliarde de dolari, incat ambasadorul american din Belgrad, Lauwrence Eagleburger, a infiintat un grup numit „Prietenii Iugoslaviei” care au mijlocit „imprumuturi salvatoare” din partea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale [1]. Dar in acelasi an, FMI SI Banca Mondiala au stabilit termenii unui nou imprumut, numit „Structural Adjustement Programs” (SAPs), care a cedat in mainile acestoru Foruri economia tarii, influentand multe decizii politice. Efectul SAPs-ului a fost acela ca a „condus la haos economic si politic… Criza economica afecta stabilitatea politica… ameninta, de asemenea, sa agraveze tensiunile etnice” [2].

In 1989, Slobodan Milosevici ajunge presedintele Serbiei, cea mai mare si mai puternica republica iugoslava. Tot in 1989, prim-ministrul iugoslav calatorea in America pentru a se intalni cu George Bus Sr., pentru a discuta posibilitatea acordarii unui nou ajutor financiar. In 1990 incepe derulalrea programului FMI/Banca Mondiala, iar balanta cheltuielilor Iugoslaviei inclina spre minus. Ca rezultat, au fost abandonate programele sociale, moneda s-a devalorizat, salariile au ramas aceleasi, dar preturile au crescut. „Reformele au alimentat tendintele secesioniste care se hraneau atat de pe urma factorilor economici cat si a diviziunilor etnice, asigurand practic secesiunea de facto a republicii”, culminand cu independenta Croatiei si Sloveniei, in 1991.

In 1990, Serviciile Secrete Americane au emis o nota estimativa in care preziceau dezmembrarea Iugoslaviei, razboaie civile, aratand cu degetul spre Milosevic [4].

Germania a fost prima tara care a recunoscut independenta Sloveniei si Croatiei, exercitand presiuni, prin aceasta, si asupra altor tari [5]. Acest lucru a condus la Razboiul de 10 Zile din Slovenia, cand armata iugoslava a patruns pe teritoriul acesteia, la sfarsitul lui iunie 1991. Dupa Razboi, Comunitatea Europeana a recunoscut independenta Sloveniei, pe 15 ianuarie 1992, Natiunile Unite pe 22 mai, iar Slovenia adera la Uniunea Europeana in 2004.

In 1991 izbucneste un conflict intre Iugoslavia si Croatia, cand si aceasta isi declara independenta. Incetarea focului s-a infaptuit in 1992. Cu toate acestea, Croatia a continuat operatiuni militare de mica amploare pana in 1995, participand activ si la razboiul din Bosnia. In 1995, Croatia interprinde Operatiunea Furtuna, cu scopul de a cuceri regiunea Krajina. Un general croat a fost acuzat de catre Tribunalul din Haga pentru crime de razboi, in timp ce batalia a fost esentiala pentru „cimentarea independentei croate”. Statele Unite au sprijinit Operatiunea, iar CIA a oferit informatii militare croatilor, care au „scapat” de aproape 200 000 de sarbi, mai ales prin crime, jefuiri, incendierea satelor, intr-un cuvant, prin genocid [6].Armata croata a fost sprijinita de americani, iar generalul croat judecat la Haga a fost sprijint de CIA in mod personal [7].

In 1992 a inceput razboiul in Bosnia, care a durat pana in 1995. In 1990 Alija Izetbegovic, musulman fanatic si fost colaborator nazist, este ales presedintele Bosniei [8]. In 1992, Secretarul de Stat in administratia Bush Sr. este nimeni altul decat Lawrence Eagleburger, care l-a avertizat pe Milosevic despre posibilitatea deteriorarii relatiilor cu SUA, in urma acestor actiuni. Acest avertisment a fost dat la un an de la trimiterea in Bosnia, la presedintele Izetbegovic, a ambasadorului Warren Zimmerman, pentru a-l incuraja pe acesta sa renunte la orice intelegere „care ar putea impiedica dezmembrarea Iugoslaviei” [10].

Este logic de presupus ca dupa 1989, cand razboiul afgano-sovietic a luat sfarsit, iar mai apoi cel din Golf (1991), Al-Qaeda nu mai avea nici o legatura cu guvernul american. Totusi, in 1991, Osama bin Laden a sprijinit crearea unui front de caritate in Croatia. Ramura din Brooklyn a forntului, cunoscuta ca Al-Kifah, avea legaturi extinse cu ramura croata [11]. In 1990, CIA ii acorda visa liderului jihadului egiptean Omar Abdel Rahman, pentru a veni in Brooklyn si a conduce centrul Al-Kifah [12]. In 1992, un oficial al armatei americane s-a intalnit cu un oficial Al-Kifah „pentru a-l ajuta intr-o operatiune de sprijinire a musulmanilor din Bosnia” [13].

Serviciul secret German (BND) a oferit bani si arme musulmanilor bosniaci [14]. In 2002, interogarea unui oficial german, a relevat ca serviciile secrete din Iran, Turcia si SUA au organizat vaste operatiuni de contrabanda cu arme spre Bosnia, sprijiniti financiar si de Arabia Saudita, arme care vor fi ajuns in mainile grupurilor extremistilor musulmani. Pentagonul a fost foarte mult implicat in aceasta afacere [15].

Liderul croat din 1988, Franjo Tudjman, s-a intalnit in secret cu cancelarul german Helmut kohl, pentru a cadea de acord „asupra unei politici comune pentru dezmembrarea Iugoslaviei”, Croatia si Slovenia fiind aduse in „sfera de influenta a economiei Germane”. Ofiteri ai armatei americane au fost repartizati in Croatia, Bosnia, Albania si Macedonia, drept „consilieri”, aducand cu ei si trupe speciale de interventie pentru a-i ajuta [16]. Pe timpul razboiului din Bosnia, SUA antrena armatele croata si bosniaca, organizand si masive livrari de arme in regiune. Pe timpul celor 9 luni de incetare a focului, 6 generali americani s-au intalnit cu liderii armatei bosniace pentru a pune la punct ofensiva ce va intrerupe acordul pentru incetarea focului [17].

Dupa semnarea Acordului de la Dayton din 1995, care a insemnat sfarsitul Razboiului din Bosnia, Fondul Monetar International si Banca Mondiala au venit cu un plan pentru un nou ajutor financiar, „proaspetele state independente, dandu-si pe deplin concursul” [19].

In 1996, Mafia albaneza, in colaborare cu Armata Pentru Liberare din Kosovo (ALK) a preluat controlul traficului de droguri din Balcani. Armatae Eliberare din Kosovo a avut legaturi si cu mujahedinii afgani, inclusiv cu Osama bin Laden [19].

In 1997, ALK a inceput lupta impotriva fortelor sarbe [20] si in 1998 Departamentul de Stat american a sters-o de pe lista organizatiilor teroriste [21]. Inainte dar si dupa 1998 ALK a primit arme, sprijin si consiliere din partea SUA si NATO, Secretarul de Stat in administratia Clinton, Madeline Albricht, fiind apropiata cu liderul ALK Hashim Thaci [22]. Madeline Albricht care a avut un rol criminal in genocidul din Rwanda [23], l-a ales pe Hashim Thaci sa joace un rol important „din partea Washingtonului” la negocierile esuate de la Rambouillet din 1998 [24].

Atat CIA cat si BND au sprijinit teroristii ALK in Iugoslavia, si inainte cat si dupa bombardarea de catre NATO din 1999. BND avea legaturi cu ALK inca de la inceputul anilor 1990, cand ALK isi stabilea legaturile cu Al-Qaeda [25]. Membrii ALK au fost antrenati de Osama bin Laden in tabere din Afganistan. Pana si ONU a recunoscut ca majoritatea actelor de violenta au venit din partea membrilor ALK, mai ales din partea celor apropiati cu Hashim Thaci [26]. Alte servicii secrete care au fost implicate in antrenarea si intr-armarea armatei teroriste albaneze ALK au fost: Serviciul Britanic (MI6), Agentia pentru Aparare (DIA), Fortele Speciale Britanice (SAS) si „cele 3 companii private pentru securitate din America si Marea Britanie” [27].

Bombardarea de catre NATO din martie 1999 s-a facut sub pretextul opririi genocidului asupra poporului albanez, de catre sarbi. Administratia Bush a estimat ca 100 000 de albanezi sunt dati disparuti si ca „au putut fi omorati” de sarbi [28]. Insusi presedintele Clinton a comparat situatia albanezilor din Serbia cu cea a evreilor de pe timpul Holocaustului [29]. Ulterior cifra a crescut de la 100 000 la 500 000 [30], pentru ca in final sa se estimeze la 10 000, in timp ce datele oficiale, in urma investigatiilor au prezentat o cifra si mai mica, de numai 2 500 albanezi, presupunand a fi ucisi de sarbi [31]. Pe timpul bombardamentelor NATO, intre 400 si 1500 de civili sarbi au fost ucisi, NATO comitand crime de razboi, inclusiv bombardrea unui post TV sarb si a unui spital [32].

Cat despre Milosevic, i-a fost refuzat dreptul de a se apara singur, din motive medicale. Fostul ambasador canadian in Iugoslavia, James Bisset, a negat acest lucru, sustinand ca din transcrierea discutiilor reiese clar cum Milosevici „distruge” acuzatiile procurorilor, ca a fost doar un proces politic, si ca „vina lui consta in stabilirea faptului daca nemtii si americanii, care au jucat un rol esential in aceste varsari de sange si a violentelor din Balcani, vor fi lasati sa scape cu asta” [33].

La Tribunal, un general rus a marturisit ca a auzit-o pe Madeline Albricht „incurajandu-l pe liderul ALK, Hashim Thaci, sa incite la rascoala in Kosovo” [34].

In 2006, Milosevic moare in celula. Avocatul sau a afirmat ca Milosevic i-a fi spus ca ar fi fost otravit [35] si ca Milosevic ar fi trimis o scrisoare Guvernului rus in care spune ca este otravit cu un medicament foarte puternic, folosit in tratarea leprei si tuberculozei. Substanta, rifampicin, a fost gasita in sangele lui Milosevic, cu doua luni inainte de moartea, dar Tribunalul de la Haga a tinut acest lucru secret [37]. Cauza oficiala a mortii: atac de cord.

In februarie 2008, Kosovo si-a declarat independenta fata de Serbia, recunoscut la foarte scut timp de UE si SUA. Primul ministru este Hashim Thaci, fostul lider al teroristilor ALK, implicat in contrabanda cu arme si droguri, precum si in activitati criminale. In 2000, Madelaine Albricht i-a „ordonat” sefului procurorilor de la Haga, Carla del Ponte, sa-l stearga pe Thaci de pe lista suspectilor pentru crime de razboi [38]. Carla del Ponte a marturisit mai tarziu, denuntand crimele ALK si a liderilor ei, care n-au fost facute public, pentru ca „daca s-ar fi cunoscut crimele albanezilor, nimeni n-ar mai fi recunoscut independenta Kosovo” [39].

Adevaratul motiv al dezmembrarii Iugoslaviei? In 2000, Departamentul de Stat American, in colaborare cu American Enterprise Institute (AEI) au tinut o conferinta in Slovacia pe tema integrarii euro-atlantice. Printre participanti, lideri ai multor state si diverse oficialitati de prim rang [40]. O nota de corespondenta dintre un politician german si cancelarul german a dezvalui adevaratul motiv al campaniei NATO din Kosovo. N-a fost pentru impiedicare niciunui genocid, nici pentru emanciparea vreunei minoritati oprimate, ci pentru largirea NATO ca opozitie fata de Rusia, precum si motivul incontestabil al prezentei trupelor NATO in regiune, prezenta justificata de ei prin „instabilitatea” zonei.

Asadar motiv de natura imperialista, concretizat prin activitati criminale.

Tradus si adaptat de la: GeoPoliticalMonitor.com

––-

[1] Louis Sell, Slobodan Milosevic and the Destruction of Yugoslavia. Duke University Press, 2002: Page 28

[2-3] Michel Chossudovsky, Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing Bosnia-Herzegovina. Global Research: February 19, 2002: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=370

[4] David Binder, Yugoslavia Seen Breaking Up Soon. The New York Times: November 28, 1990

[5] Michel Chossudovsky, Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing Bosnia-Herzegovina. Global Research: February 19, 2002: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=370

[6] Ian Traynor, Croat general on trial for war crimes. The Guardian: March 12, 2008: http://www.guardian.co.uk/world/2008/mar/12/warcrimes.balkans

[7] Adam LeBor, Croat general Ante Gotovina stands trial for war crimes. The Times Online: March 11, 2008: http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/europe/article3522828.ece

[8] David Binder, Alija Izetbegovic, Muslim Who Led Bosnia, Dies at 78. New York Times: October 20, 2003.

[9] David Binder, Eagleburger Anguishes Over Yugoslav Upheaval. The New York Times: June 19, 1992: http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9E0CE0DF113DF93AA25755C0A964958260&sec=&spon=&pagewanted=all

[10] History Commons, Bosnia and Herzegovina. Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_bosnia_and_herzegowina

[11] History Commons, Bosnia and Herzegovina: 1991: Al-Qaeda Begins Infiltrating Balkans Region Through Charity Front. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_bosnia_and_herzegowina

[12] Peter Dale Scott, The Road to 9/11: Wealth, Empire and the Future of America. University of California Press: 2007, page 141

[13] Ibid, page 149

[14] Tim Judah, German spies accused of arming Bosnian Muslims. The Sunday Telegraph: April 20, 1997: http://www.serbianlinks.freehosting.net/german.htm

[15] Richard J. Aldrich, America used Islamists to arm the Bosnian Muslims. The Guardian: April 22, 2002: http://www.guardian.co.uk/world/2002/apr/22/warcrimes.comment

[16] Gary Wilson, New reports show secret U.S. role in Balkan war. Workers World News Service: 1996: http://www.workers.org/ww/1997/bosnia.html

[17] IAC, The CIA Role in Bosnia. International Action Center: http://www.iacenter.org/bosnia/ciarole.htm

[18] Michel Chossudovsky, Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing Bosnia-Herzegovina. Global Research: February 19, 2002: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=370

[19] History Commons, Serbia and Montenegro: 1996-1999: Albanian Mafia and KLA Take Control of Balkan Heroin Trafficking Route. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[20] History Commons, Serbia and Montenegro: 1997: KLA Surfaces to Resist Serbian Persecution of Albanians. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[21] History Commons, Serbia and Montenegro: February 1998: State Department Removes KLA from Terrorism List. The Center for Cooperative Research: http://www.historycommons.org/topic.jsp?topic=country_serbia_and_montenegro

[22] Marcia Christoff Kurop, Al Qaeda’s Balkan Links. The Wall Street Journal: November 1, 2001: http://www.freerepublic.com/focus/fr/561291/posts

[23] Andrew G. Marshall, The Rwandan Genocide. Geopolitical Monitor: February 21, 2008: http://www.geopoliticalmonitor.com/content/backgrounders/2008-02-21/rwandan-genocide/

[24] Michel Chossudovsky, Kosovo: The US and the EU support a Political Process linked to Organized Crime. Global Research: February 12, 2008: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8055

[25] Global Research, German Intelligence and the CIA supported Al Qaeda sponsored Terrorists in Yugoslavia. Global Research: February 20, 2005: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=431

[26] Michel Chossudovsky, Kosovo: The US and the EU support a Political Process linked to Organized Crime. Global Research: February 12, 2008: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8055

[27] Michel Chossudovsky, Osamagate. Global Research: October 9, 2001:
http://www.globalresearch.ca/articles/CHO110A.html

[28] Tom Doggett, Cohen Fears 100,000 Kosovo Men Killed by Serbs. May 16, 1999: http://www.washingtonpost.com/wp-srv/inatl/longterm/balkans/stories/cohen051699.htm

[29] Wolf Blitzer, et al., Clinton: Serbs must be stopped now. CNN: March 23, 1999: http://www.cnn.com/US/9903/23/u.s.kosovo.04/

[30] Steven Erlanger and Christopher S. Wren, Early Count Hints at Fewer Kosovo Deaths. The New York Times: November 11, 1999: http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9D00E1DC1E3AF932A25752C1A96F958260&sec=&spon=&pagewanted=2

[31] Chris Marsden and Barry Grey, Investigations belie NATO claims of „ethnic genocide” in Kosovo. World Wide Socialist Website: November 9, 1999: http://www.wsws.org/articles/1999/nov1999/koso-n09.shtml

[32] Robert Fisk, Amnesty International: NATO Deliberately Attacked Civilians In Serbia. The Independent: June 7, 2000: http://www.commondreams.org/headlines/060700-02.htm

[33] James Bissett, The Milosevic Trial at the Hague Tribunal: Interview with former Canadian Ambassador to Yugoslavia. Global Research: September 30, 2004: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=591

[34] B92 Belgrade, US and NATO had Advanced Plans to Bomb Yugoslavia. Global Research: November 24, 2004: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=259

[35] Pierceland Herald, Milosevic feared he was being poisoned: lawyer. Global Research: March 11, 2006: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=2087

[36] CRG, Was Milosovic Poisoned? Global Research: March 14, 2006: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=2102

[37] Sara Flounders, Milosevic’s Death: A Political Assassination blamed on the Victim. International Action Center: March 16, 2006: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=2108

[38] Michel Chossudovsky, Kosovo: The US and the EU support a Political Process linked to Organized Crime. Global Research: February 12, 2008: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8055

[39] Elena Guskova, ”The Hunt: “Me and Military Criminals”. Global Research: June 22, 2008: http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=9418

[40] AEI, Is Euro-Atlantic Integration Still on Track? Participant List. American Enterprise Institute: April 28-30, 2000: http://www.aei.org/research/nai/events/pageID.440,projectID.11/default.asp

[41] Aleksandar Pavi?, Correspondence between German Politicians Reveals the Hidden Agenda behind Kosovo’s „Independence”. Global Research: March 12, 2008: http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=8304

decembrie 18, 2008 Posted by | ATITUDINI, ISTORIE, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, POLITICA, STIRI | , , , , , , | Un comentariu

ROMANIA SI PROBLEMA KOSOVO

Recenta dezbatere privind independenta Kosovo, precum si discutiile din media & internet privind politica externa a SUA fata de statele musulmane mi-au adus aminte cu durere despre conflictul din Kosovo de acum aproape 10 ani, un conflict care a lasat rani adanci nu numai in sufletele sarbilor ci si in ale intregii crestinatati. Conflictul din zona insa nu s-a incheiat si este departe de a fi unul strict politic. Nu! Este si unul religios; este un razboi intre crestini si musulmani. Stim cu totii ca musulmanii au termenul Jihad care printre altele inseamna ducerea unui razboi sfant in numele lui Allah.

SUA & COMPANIA aduc in discutie mereu acest termen si se tem sa nu fie ei cei vizati. Insa, dupa cum vedem, cei mai afectati de acest razboi sfant suntem noi. Nu are sens sa aduc in discutie expansiunea imperiului otoman, stim prea bine ce a insemnat pentru noi. Insa nu trebuie uitat ca musulmanii sunt fanatici si nu trebuie data satisfactie nici americanilor care se folosesc de acest pretext pentru a acapara bogatiile solului arab. Atat fanatismul islamic cat si genocidul statelor vestice impotriva arabilor si nu numai, sunt fapte reale, de necontestat. De fapt, daca stam bine sa ne gandim intre anti-arabii americani si anti-americanii arabi a existat o alianta tacita, iar aceasta alianta a avut in bataia pustii provincia Kosovo.

Care-i treaba cu aceasta provincie, puteti citi pe wikipedia. Nu vreau sa lungesc acest articol, spunandu-va ceea ce este la indemana oricui ci vreau sa subliniez niste aspecte foarte importante si care, da!, ne privesc in mod direct.

Prima problema, despre care am mai tot scris, se refera la faptul ca americanii au folosit arme nucleare in Kosovo si ca noi romanii suntem si vom fi afectati de acest lucru.

Doi, pe timpul interventiei NATO din 1999 – interventie care nu a tinut seama de faptul ca noi crestinii sarbatoream Sfintele Pasti – au fost distruse de catre etnicii albanezi aproape 1000 de biserici si manastiri ortodoxe. Aceste acte de violenta si ponegrire au continuat pana in ziua de azi. Nu, nu va amagiti crezand ca fortele NATO n-au putut interveni, si nu, nici fraza cu „pierderi de razboi” nu tine. Acolo problema este mult mai grava. Este un atentat la ortodoxie! Kosovo pentru sarbi este ca Bucovina pentru noi, este centrul spiritual al poporului sarb. Nu numai lacasurile de cult au fost distruse acolo ci si monumente istorice. Cum ar putea fi acestea pierderi de razboi de vreme ce unele biserici AU FOST RASE efectiv de pe fata pamantului cu buldozerul. Nu, aici avem de-a face cu un Jihad, cu un razboi impotriva crestinilor.

Trei, acceptarea independentei Kosovo va fi un prilej de revendicare teritoriala a altor minoritati, in alte state. Pentru noi, care suntem in UE acest lucru pare ridicol: cum sa faci stat in stat de vreme ce intreaga Uniune este un stat. Si totusi, recenta problema a tinutului secuiesc ne arata ca…

Asadar avem de-a face cu o situatie foarte delicata. Nu este un razboi efectiv, cu arme conventionale, dar intr-un fel este un razboi. Sau mai bine zis este continuarea unui razboi inceput acum sute de ani, cand otomanii au patruns in Balcani, dar este si continuarea razboiului din 1999. De ce spun asta? Pentru ca NATO a tratat Kosovo ca pe orice alta provincie, a analizat-o strict militar. Poate ca interventia militara a reusit, insa faptul ca acest conflict tinde sa reizbucneasca ma face sa cred ca – si sunt convins ca am dreptate – NATO si partenerii n-au analizat bine problema. Balcanii sunt un butoi cu pulbere, si mai multe bombe stau sa explodeze…

Din pacate Romania, desi avea un parteneriat cu Serbia, n-a reactionat favorabil acesteia in 1999. Nici macar n-a lasat sa se inteleaga ca se opune. Nu. I-am tradat pe sarbi si le-am oferit fortelor NATO spatiul nostru aerian. Daca Romania se pronunta ferm impotriva acestui razboi, razboi fata de care Franta, Grecia si Italia s-au opus, cu siguranta aceasta interventie nu ar fi avut loc, lacasurile de cult si monumentele istorice ar fi fost in picioare si probabil s-ar fi gasit o solutie eficienta la problema. Insa prin modul nostru las de a infrunta problema ne-am facut partasi la acest pacat urias. Si nici un bine nu va iesi din asta…

Acum, problema Kosovo reapare in discutie. Romania, are si ea un cuvant de spus. N-o sa ne bage nimeni in seama, pentru ca de-a cursul timpului noi insine n-am stiut sa ne facem bagati inseama, de fapt nu prea ne-a pasat nici de noi insine. Si nici acum nu ne pasa. Dar macar moral poate ne putem reabilita. Cat de cat, pentru ca in totalitate acest lucru nu se va putea face.

Ideea este ca am aderat la niste structuri criminale: NATO si UE. Prima coalitie opune forta armata, iar a doua forta economica. ONU este un mit. Un bibelou. Este expus tuturor dar ferit totusi de a se sparge. Multe interventii militare s-au facut fara acceptul ONU. Ar putea fi, la fel de bine desfiintat; nimeni n-o sa-i duca lipsa… Insa ce vom face noi, ca popor, ca neam, ca identitate spirituala? Iata o alta discutie s-ar putea porni pe tema atacarii Iranului de la baza Kogalniceanu. Suntem pregatiti pentru o asemenea implicare? De ce o mana de politicieni decid in numele nostru? De ce o mana de politicieni au decis in numele nostru si in 1999? De ce acelasi grup de interese vor decide in numele nostru si pe viitor?

De Jihadul islamic ne apara Vesticii. Asa cica. Se simt indreptatiti si obligati chiar sa duca un razboi preventiv care sa… Desi in Serbia anului 1999 au confundat inamicul… Bun si daca de islam de apara USA & CO., de razboaiele lor preventive cine ne va salva?

Riscam sa fim scosi din istorie ca neam, dar noi nu constientizam acest lucru. Facem umbra pamantului degeaba!

octombrie 21, 2007 Posted by | ATITUDINI, POLITICA, STIRI | , , , , , , , , , | 4 comentarii

ASTIA SI-AU PIERDUT MINTILE ?!

OSAMA BIN BUSH

SUA vor ataca Iranul din Romania.

Tinta: Iran.

Romania este de acord cu cerintele Pentagonului.

Ca urmare a sugestiei primite din partea SUA, Ministerul roman al Apararii a inaintat CSAT „Informarea privind modalitatile de asigurare a necesarului de capabilitati de transport aerian pentru Armata Romaniei, in perioada 2006-2013”. Membrii Guvernului au adoptat pe 11 septembrie a.c., o Hotarare de Guvern pentru aprobarea participarii Ministerului Apararii din Romania la Organizatia NATO de Management al Transportului Aerian si oferirea spre utilizare a Aeroportului International Mihail Kogalniceanu ca baza operationala principala pentru Capabilitatea de Transport Strategic Aerian. Oficialii armatei considera ca aceasta initiativa urmeaza sa raspunda atat nevoilor nationale, cat si ale misiunilor NATO, UE sau ONU. Pentru a demonstra faptul ca aeroportul de la Mihail Kogalniceanu ar fi locatia cea mai buna pentru aeronavele C-17 de transport strategic, Ministerul Apararii va organiza in perioada imediat urmatoare Reuniunea Initiativei privind Capabilitatea de Transport Strategic Aerian. Reprezentantii MApN vor cu aceasta ocazie sa prezinte membrilor delegatiilor tarilor participante la Initiativa, a facilitatilor de care dispune Romania, precum si a avantajelor ce decurg din alegerea Aeroportului International Mihail Kogalniceanu ca baza operationala principala pentru Capabilitatea de Transport Strategic Aerian.

Mai multe in ZIUA

septembrie 27, 2007 Posted by | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, HAZ DE NECAZ, MASONERIE, OCULTISM, STIRI | , , , , , , , , , | Comentarii închise la ASTIA SI-AU PIERDUT MINTILE ?!