un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

GANDURI DESPRE MILA CRESTINA

Milostenia (Caritatea) provine din latinescul „caritas” sau grecul „agape” (dragoste non-erotica) si consta in ajutorarea celor nevoiasi prin bunuri sau actiuni spre beneficiul lor.

Milostenia nu poate fi separata de aspectul de jertfa pentru ca fie ca renuntam la o parte din bani, fie ca renuntam la un bun, fie ca ne implicam intr-o actiune care necesita timp si daruire, jertfim ceva, ne lipsim de ceva.

Dar jertfa nu poate fi lipsita nici de dragoste, pentru ca daca milostenia ar fi conditionata de ceva, atunci nu ar mai fi milostenie, nu ar mai fi jertfa. Prin urmare, jertfa, milostenia se face din dragoste.

Jertfa suprema a facut-o chiar Dumnezeu, Care Si-a jertfit unicul Sau Fiu (Ioan 3:16) dovedind prin aceasta dragostea Lui fata de oameni, dar totodata dand si o noua porunca, a iubirii – sa ne iubim unii pe altii asa cum si El ne iubeste pe noi (Ioan 15:12). Dar nu numai noi intre noi, crestinii, ci si pe vecin si chiar si pe dusman suntem invatati sa-i iubim (Matei 22:39; Luca 6:27). Sfantul Apostol Pavel considera milostenia ca prima intre virtuti (I Cor 13,3). Dar prin aceasta milostenie, Sfantul Apostol Pavel nu se refera la ceea ce inteleg unii astazi, o donatie de 2% din impozitul pe salar. Actiunea de milostenie trebuie sa se reflecte si in inima celui ce o face, asa cum a fost si cu Sfantul Martin (soldat roman), care, vazand un sarac tremurand de frig, si-a rupt mantia militareasca in doua, daruind o jumatate aceluia. Seara, Sf. Martin l-a visat pe Mantuitorul care i-s zis: „iata-l si pe Martin, cel nebotezat; M-a imbracat”. Pentru ca daruind celui sarac insusi Hristos primeste. „Adevarat, adevarat zic voua, cine va da un pahar cu apa in numele Meu nu-si va pierde plata Sa”, zice in alta parte Mantuitorul (matei 25, 41).

Deoarece milostenia se face atat din dragostea fata de Dumnezeu cat si din implinirea poruncilor Lui, este necesar ca aceasta sa imbrace ambele dimensiuni, atat interna cat si externa.

Milostenia crestina este cea mai pura si sfanta dintre toate, fiind cu adevarat „radicala” de vreme de dizolva bariera dintre Mine si Celalalt. In fata lui Dumnezeu oamenii sunt egali: nu exista rasism. Numai in crestinism milostenia imbraca o forma ascetica, jertfitoare. Dar si aici, de-a lungul timpului si chiar si acum, caritatea a fost (si este) perceputa ca o opera sociala. Pentru omul modern succesul, siguranta, conditia sociala, concurenta, profitul, pretigiul, ambitia, satisfacerea placerilor de orice fel, egocentrismul, intelegerea superficiala a religiei sau identificarea ei cu folclorul pagan, il impiedica sa observe adevaratul sens al vietii crestine si al rostului sau pe pamant. Secularizarea accepta religia dar in termenii definiti de ea.

Pentru omul secularizat, individul este o notiune abstracta. La fel si neamul sau umanitatea. Dar pentru un crestin, individul este o persoana. Insusi Dumnezeu este unul, in trei persoane! Activistul social, nu are interes pentru individ, de aceea de multe ori ii lipseste dragostea si grija pentru persoana, el actionand mai mult in numele dreptatii si ordinii si nu in ultimul rand al fericirii. Dar in afara lui Dumnezeu nu exista fericire ci doar surogate cu care firea umana isi indulceste amarul zilei. Asta pentru ca ne-crestinul nu tinteste „dincolo” si nu se raporteaza la lumea de „dincolo”, uitand ca suntem trecatori pe acest pamant. Este adevarat ca si alte religii au ideea unei alte lumi, in care ajunge sufletul dupa ce se desparte de trup. Totusi aceasta idee, sa luam spre exemplu Nirvana, nu poate fi bine definita nici chiar de initiati; este ceva abstract, impersonal. De aceea, pentru un crestin conteaza mai mult prezentul „acum”, dar vazut numai in viitorul „vesnic”. Fa ce trebuie acum pentru ca de maine sa traiesti vesnic! Dintre toate biruintele lumii acesteia, numai iubirea (inteleasa ca jertfa, daruire, caritate) are valoare vesnica. Daca un lucru se poate echivala cu un altul, iubirea nu are pret; este infinita. Iubirea daruita infinit atrage primirea unei alte iubiri infinite; iubirea nu are limita si se potriveste oricui; saracul vrea sa fie iubit, dar si bogatul; uratul vrea sa fie iubit, dar si frumosul, pacatosul vrea sa fie iubit, dar si sfantul. Toti vrem sa fim iubiti, iar singurul care cuprinde in iubirea Sa pe toti este Mantuitorul Hristos, care Si-a pus sufletul pentru toti si care face ca soarele sa rasara atat peste cei drepti cat si peste cei pacatosi.

Poate si pentru acest fapt, pentru ca iubirea este divina, ea nu are nevoie de nimic din aceasta lume. Iubirea exista, asa cum am aratat mai sus in toate conditiile si circumstantele. Chiar si in iad Dumnezeu este prezent cu iubirea Sa. Raul acela de foc este tot dragostea lui Dumnezeu, dar care arde pe cei care n-au fost in stare sa raspunda iubirii dumnezeiesti! Iubirea este o manifestare a Imparatiei lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.

Totusi, cine este sarac si cine bogat? Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul la Duminica a 21-a dupa Rusalii ne lamureste ca sarac este cel insetat de a avea multe, iar bogat este cel care se multumeste cu putin, si ne indeamna sa ne facem prieteni cu „bogatia cea nedreapta” (Luca 19,9) si sa adunam comori in Ceruri, acolo unde nici molia nu le roade, nici furul nu le sapa. Ca la sfarsitul vietii, bogatul va lasa lumii bogatiile sale si va iesi din viata ca de pe o scena, si lepadandu-si masca, se va arata mai sarac decat toti, pentru ca ar fi trebuit sa-si imbogateasca sufletul cu virtuti, dar n-a facut-o. Si nici acum, dupa ce o viata intreaga a alergat dupa averi, fiind mereu ingrijorat si ingandurat, nu se poate bucura de o viata linistita, pacatele lui hotarandu-i soarta.

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca toti care au bani si ii tin numai pentru ei, mare osanda isi vor lua, fiind vinovati de toate relele pe care le puteau preintampina. De aceea bogatilor le-a pus conditie sa lepede mai intai averea si apoi sa-L urmeze, in timp ce aceia care au doar cat le trebuie sunt indemnati sa staruiasca in rabdare si trezvie.

Sfantul Ioan Casian, in Cele opt ganduri ale rautatii, vorbind despre patima iubirii de arginti, ne aminteste ca „mai bine este a da decat a lua” (Fapte 20, 35) osandind totodata pe cei ce rastalmacesc pasajele biblice si cred ca mai bine este sa fii bogat pentru a da si altuia, decat sa fii sarac si sa te multumesti cu ce ai. Sfantul Ioan Casian ne ofera o serie de dovezi scripturistice din care reiese ca nimic nu e mai de pret decat sa-ti castigi existenta din lucrul mainilor tale. Acest fapt este bine placut lui Dumnezeu, iar Harul Duhului Sfant se va pogori peste tine.

Sa urmam asadar poruncilor evanghelice, invataturii crestine, sfaturilor Sfintilor Parinti, sa nu punem conditii milosteniei noastre, sa nu fim zgarciti pentru ca oricine se lipsestde putin, in numele lui Hristos, insutit va lua inapoi.

Iar cei porniti pe calea cea stramta si ingusta a mantuirii, sa nu uite ca „Milostiv este Domnul”!

Bibliografie:

+ ALEXANDER SCHMEMANN, Postul Mare, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995

+ Encyclopedia of World Poverty, Sage Publications. Inc., 2006

+ P.S.B. (23), Sfântul Ioan GURA DE AUR partea a III-a

+ Sfântul Ioan GURA DE AUR Predici la Duminici si Sarbatori Ed. Bunavestire Bacau 1997

+ Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003

+ Sfantul Ioan CASIAN, Filocalia, volumul I, editia a II-a, editura Harisma, Bucuresti, 1992

+ Ierom. Ioan IAROSLAV, Cum sa ne mantuim, ed. Scara 2006

octombrie 3, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , | Comentarii închise la GANDURI DESPRE MILA CRESTINA

NU VA IMPARTASITI CU NEVREDNICIE!

Duhul Sfant este axul principal în jurul caruia graviteaza tot ce este viu. Duhul Sfant este izvorul întelepciunii, al sfinteniei si a tot binele, esenta vietii, iar scopul oricarui crestin este dobandirea Sfantului Duh. Acest lucru îl vom împlini mai ales prin Sfintele Taine, dintre care se pot repeta doar Mirungerea, Spovedania si Împartasania. Sfintele Taine trebuie tratate cu maxima seriozitate si responsabilitate, nesocotirea acestora ducand în final la întunecarea mintii, împietrirea inimii sau chiar la boli trupesti. O atentie aparte trebuie acordata Sfintei Euharistii, în acest caz existand canoane opritoare pentru pacate ca: avorturi (aici intra si anticonceptionalele, acestea fiind avortive) 10-20 de ani; împreunare în afara casatoriei (desfranare) 7-20 de ani; divort (pentru recasatorie) 7 ani; masturbare – de la 40 de zile pana la 3 ani; vrajitorie 20 de ani.

În ziua de astazi, acest subiect este tratat superficial cu iresponsabilitate si indiferenta. Nu numai ca nu se mai opreste de la Sfanta Împartasanie, dar chiar se încurajeaza cuminecarea aproape zilnica, mai ales în Ardeal – desigur, este de la sine inteles ca nu este cazul copiilor, bolnavilor sau batranilor, nici a celor ce duc o viata virtuoasa – oare cati dintre acestia mai sunt? Se considera într-un mod cu totul eronat si absurd ca pe cat ai pacate de care nu te poti debarasa, pe atat ar trebui sa te Împartasesti mai des, pentru a primi puterea de a birui. Ca, la urma urmei, nu-i nimeni nevrednic de a se cumineca, pentru ca toti suntem pacatosi, si, iarasi, nu-i nimeni vrednic vreodata, tot din acelasi motiv. Se desconsidera faptul ca harul se pogoara de la Dumnezeu, asupra celor vrednici; Duhul Sfant putand fi doar invocat sa vina asupra noastra, nu însa si obligat. Tot în acest sens, Sfintii Parinti sunt respectuos pusi la zid, cu tot cu învataturile lor „depasite”, ignorandu-se prea usor faptul ca Însusi Dumnezeu ne-a vorbit prin gura Alesilor Sai, ca numai prin Duhul Sfant ni s-au dat Canoanele si Asezamintele. A nesocoti, din diverse motive si sub diverse pretexte predaniile Parintilor înseamna a nesocoti însusi glasul Domnului si purtarea Lui de grija. Care va sa zica, am ajuns sa schimbam învataturile cele de Dumnezeu însuflate cu cele lumesti, precum si Sfantul Ioan Maximovici spune în predica de la Duminica Ortodoxiei: „…unii se recunosc pacatosi din pricina caderii lor si se caiesc de greselile lor, iar altii, în loc de aceasta, resping însesi legile si nu voiesc sa li se supuna, spun ca aceste legi s-au învechit, ca nu mai este nevoie de legi, ca noi am fi mai destepti decat cei care au dat legile Bisericii, pe care însusi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii si arhiereii Sai. Iata cele doua cai care se afla în fata voastra: calea talharului întelept si calea talharului care prin povara hulei s-a pogorat în iad… Cei ce hulesc legile Bisericii Îl hulesc pe Hristos Însusi, Care este Capul Bisericii, caci legile Bisericii sunt date de Duhul Sfant, prin apostoli…” Iata ce spune acest Sfant Parinte, care nu demult s-a mutat la Domnul, fiind oarecum contemporan cu noi!

Dar sa vedem ce ne transmit de peste veacuri alti doi Sfinti Parinti, Teofilact al Bulgariei si Nicodim Aghioritul, care talcuiesc zicerea Apostolului: „Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si Sangele Domnului. Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar! Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata luisi mananca si bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit.” I Corinteni 11:27-31. Acestia afirma limpede: „Crestinul care se împartaseste cu nevrednicie este asemenea cu acela care ar arunca hlamida Împaratului în mijlocul noroiului, caci noroiul este sufletul lui necurat cu care o împartaseste. Caci precum ostasii care au împuns trupul Domnului nu l-au împuns ca sa bea sangele Lui, ci pentru ca sa-l verse spre necinste si spre defaimare, tot asa, cine bea cu nevrednicie tainicul Sange al Domnului, dar nu ia nici un folos dintru aceasta, l-a varsat în zadar. Acesta se face vinovat si sub judecata la fel cu acela care nu ar voi sa manance Trupul Domnului sau sa bea Sangele Lui, ci ar voi doar sa-L omoare si sa-I verse sangele. Crestinul ce se împartaseste cu nevrednicie o face spre osanda sa, fiindca nu cerceteaza si nu întelege marimea tainei. Caci daca am cerceta si am socoti bine Cine este Acela cu care ne împartasim, negresit nu am avea trebuinta de alta învatatura; caci însasi socotinta aceasta ne-ar face sa ne temem, sa ne trezvim si sa fim cu luare aminte cand ne împartasim.” În încheierea talcuirii lor, acesti doi Parinti lamuresc faptul ca: „De aceea urmeaza la voi morti nestiute, napraznice si mai înainte de fireasca vreme si boli de ani îndelungati, fiindca multi dintre voi se împartasesc cu nevrednicie”. Înca si Marele Vasile întareste ca: „sunt pedepsiti de certarea Domnului si se îmbolnavesc cei ce se împartasesc cu nevrednicie de Dumnezeiestile Taine, pentru pacatele lor, si destui chiar mor”.

Dar cum trebuie sa ne împartasim? Ne spune Sfantul Simeon Noul Teolog. „Cine nu se va cumineca cu lacrimi si cu vrednicie, apoi nu va primi în sine pe Împaratul si Dumnezeu”. Iar dupa ce vorbeste de necesitatea si semnificatia lacrimilor, conchide: „Iar daca si acest lucru îl socotesc cu neputinta, si anume: sa se împartaseasca cu Dumnezeiestile Taine totdeauna cu lacrimi, vai de nebunia lor! Vai de nesimtirea lor!” Dar nu numai cand ne împartasim trebuie sa plangem ci întreaga viata. „Sa nu ne închipuim cumva, spune acelasi Parinte, ca acei ce se cumineca fiind nevrednici, se unesc cu Dumnezeu, ca acest lucru nu se întampla si nici nu se va întampla. Numai cine se împartaseste cu constiinta si cu cunostinta o face cu vrednicie.”

Sfantul Simeon Noul Teolog pune accent pe lacrimi deoarece lacrimile presupun izbavirea de orice patima, o curatenie a sufletului care ne permite „sa ne apropiem cu vrednicie de Dumnezeiestile Taine si sa vedem lumina cea dumnezeiasca ce se afla dimpreuna cu ele”. Daca nu avem lacrimi sincere, care sa dovedeasca despatimirea noastra, atunci nici vrednici nu suntem sa ne cuminecam. Nici inima curata nu vom avea vreodata, nici Duhul Sfant nu se va salaslui cunoscut în noi!

Si ce încheiere poate fi mai potrivita decat sfatul aceluiasi sfant Simeon Noul Teolog: „Vezi ca înainte sa faci cele pe care ti le-am spus si înainte sa arati cuvenita pocainta, sa nu îndraznesti sa te împartasesti cu trupul si Sangele lui Hristos, caci atunci cand te vor vedea demonii ca ai dispretuit pe Dumnezeu si te cumineci cu nevrednicie, vor navali toti asupra ta si asa, împiedicandu-te fara mila si fara omenie, te vor arunca iarasi în noroiul neînfranarii tale dintai; si atunci te vei face cu adevarat, în loc de crestin, ucigas de Hristos si vei fi osandit împreuna cu cei ce L-au rastignit pe Hristos cum zice Sfantul Apostol Pavel – Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si Sangele Domnului – adica va primi aceeasi osanda cu cei care L-au rastignit!”

octombrie 26, 2007 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , | 2 comentarii