ASCULTARE, CUI?

De la cei mai de jos functionari ai statului, pana la mass-media care ne-arata zilnic ce ponoase trag cei care nu-i dau ascultatre, suntem indemnati sa ne supunem si sa fim cuminti, daca nu vrem sa ne atragem un control, o amenda, o ancheta penala, sau chiar ani grei, in puscarie.

Fireste, toate aceste amenintari, sunt indreptate impotriva noastra, a oamenilor obisnuiti, care nu avem averi de milioane de euro, apartenenta la vre-o loja oculta satanica sau la serviciile secrete si influenta politica pe care acestea le confera, intr-un sistem nereprezentativ si corupt.

Suntem fortati sa jucam un joc ale carui reguli strambe, sunt indreptate impotriva noastra, facand frumos, unor mici si mai mari ticalosi, de dragul de-a ne intoarce acasa in sanul familei, pentru a-i injura la un pahar, pe cei care ne fac viata amara.

Suntem dispusi sa toleram incalcari si abuzuri intolerabile, pentru a ne conforma idioatei si ticaloasei expresii: “capul plecat, sabia nu-l taie”.

Astfel, rabdam cozi pentru a plati taxe oneroase, ghisee la care ne inclinam din mijloc, oameni ai legii a caror singura lege este faradelegea, aratand respect cel putin pe fata, unor lichele securiste si progeniturilor lor, indivizi a caror unica pretentie la respectabilitate o constituie largimea pungii, inaltimea vilei si latimea limuzinelor din goana carora ne stropesc, sau calca.

Acestia sunt cei care in loc de a tremura de frica noastra, asa cum au facut-o in ‘89-’90, uitand de-atunci de ea, au acumulat prin manipulare, jaf si vanzarea averii nationale, adevarate comori. Prin controlul pozitiilor cheie, ei se asigura ca tot ce misca-n tara asta, se face daca nu in folosul lor vadit, cel putin astfel incat sa nu ii deranjeze. A venit vremea sa le fie iarasi frica.

In fond, nu noi le datoram ascultare celor ale caror salarii, le platim, ci invers. Intr-un interval de timp neasteptat de scurt, servitorul public, face iarasi pe seful cu stapanii sai, mai arogant si dispretuitor decat ii sade bine chiar si unui stapan adevarat.

La nivelul de sus, ne tradeaza unui imperiu strain si ostil, la cel mijlociu, fac temenele celor mai mari, pe cand celor de jos, nu le ramane decat sa le slujeasca, asuprindu-ne pe noi.

In fond, ce poate fi mai important, decat pastrarea serviciului, chiar si asa ingrat, cum este?

In tot acest timp, suntem bombardati intr-o adevarata campanie de denigrare a tot ceea ce ne face pe noi Romani, cu initiative si diatribe virulente lansate impotriva Celui Caruia Ii datoram intreaga noastra ascultare si a slujitorilor Lui.

De la campania impotriva icoanelor in scoli, la neincetatele atacuri ale unui CNSAS devenit politie politica, la veritabilele linsaje mediatice pe care niste proteveuri si antene impanzite cu alogeni, le-au lansat impotriva Bisericii noastre strabune, cu toate traditiile ei minunate..

Cand ati urmarit ultima oara o “stire”, in care un mare hram, sa nu fi fost raportat ca o “imbulzeala” a unor superstitiosi ridicoli ? Cand ati vazut un credincios cult, inteligent si bine imbracat, intervievat la fata locului ? Nu-i vaneaza cumva reporterii pe cei care avand credinta curata, nu o pot exprima in chip coerent? De ce se infig camerele de luat vederi si frumuselele, dar nestiutoarele reporterite, numai ca sa prezinte multimile binecredinciosilor ca gloate necivilizate, cuviosenia fata de sfinti si moastele lor, ca obscurantism si asteptarile la aghiazma mare si agapa frateasca de la sfarsit, ca o adunatura care da din coate ca sa ajunga ?

I-ar duce capul pe unii botezati in credinta sa faca asta, daca nu l-i s-ar impune de undeva, de sus ?

Printr-un conglomerat de televiziuni, ziare si posturi radio, a caror adevarati stapani se afla inafara, liantul natiunii noastre, este diluat, esenta noastra otravita, iar fiinta Romanului, indepartata de adevarul care l-a creat.

Cum se compara “Eu sunt calea, adevarul si viata”, cu “valorile UE, alianta NATO, si spatiul Schengen ?

Cum se face ca pentru a le dobandi pe astea din urma, suntem fortati sa renuntam la Cel dintai?

De cand au devenit guvernantii nostri, niste lachei ai unora care ne vrajmasesc de moarte, in loc de a ne reprezenta pe noi – De ce ii toleram?

Cand cei care pretind ca ne reprezinta, s-au dus cu arme si bagaje, la dusmanii nostri, cui se cuvine sa dam ascultare ? Cand legile pamantesti sunt date de un parlament pus pe capatuiala, semnate de un presedinte tradator si aplicate de niste functionari corupti, se cade oare sa ne conformam, sau firesc ar fi sa le comparam legilor ceresti, respingandu-le pe cele care nu sunt modelate dupa ele ?

Datoram noi supunere unor nemernici care ne tradeaza, sfideaza si batjocoresc, sau Celui care ne-a facut, ne iubeste si ne doreste intru imparatia Lui ?

Normal ar fi ca cei pe care ii alegem, sa oglindeasca poporul care i-a ales, dar anormalul a devenit noua stare de lucruri, pe care noi o acceptam, din inertie si indiferenta.

Daca nu vrem sa devenim un biet ingredient in supa scarboasa a globalizarii masonice, este imperativ sa ne regasim carma si impreuna cu ea, carmaciul.

Mesajul este scris in inimile fiecaruia dintre noi, cei ce-am fost botezati in numele Lui.

De ce-am permite ca el sa fie sters, de niste lozinci ordinare, scornite de unii care urandu-L pe El, ne urasc si pe noi, fiii Lui ?

Nu avem noi mai multa minte de-atat? S-au ispravit barbatii care sa-si apere neamul cu sabia si s-au istovit femeile lor intr-atat, de nu mai pot da nastere pruncilor, pe care sa-si bazeze neamul si familia, viitorul ?

Au devenit puii de vulturi niste ciori nenorocite, numai prin repetitia unor mesaje otravite, scrise-n limba noastra?

Acum ori niciodata, croieste-ti alta soarta, la care sa se-nchine, barbarii tai dusmani”.

Articol scrise de Domnul Nicolae

SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

Silviu Aronet de la Revista Gand si Slova Ortodoxe a scris un articol despre canonizarea marturisitorilor din temnitele comuniste, pe care va invit sa-l cititi.

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit [1]”

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]).

Sfinţii închisorilor vor fi canonizaţi la calendele greceşti. Cel puţin asta este concluzia care se desprinde ascultând vorbele purtătorului de cuvânt al patriarhiei, pr. Constantin Stoica. Acesta spune – şi acesta nu este un punct de vedere personal, care poate fi subiectiv, ci reprezintă punctul de vedere oficial al instituţiei ecleziale pe care o reprezintă, Patriarhia Română -: „Comisia de canonizări a sfântului Sinod are în atenţie, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoţi, monahi şi monahii, credincioşi laici şi mireni, din istoria Bisericii şi a poporului nostru. În acest sens, se urmăreşte o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori şi martiri, începând cu secolul al XVI lea, până în secolul al XX lea inclusiv (subl. red.). Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Ţării Româneşti sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX – lea. Cu certitudine le va veni rândul şi martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiţi. Fără îndoială vor fi cercetate şi cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiţia Ortodoxiei, după cum ştiţi, până se declanşează procesul de canonizare, se desfăşoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp”.

Scurt, clar şi la obiect! Adică ne aflăm cu demersurile privind canonizarea în secolul al XVIII lea şi poate peste câţiva ani sau zeci de ani vor veni la rând – rândul fiind unul din elementele definitorii ale orânduirii comuniste, ca şi limba şi gândirea de lemn, dealtfel – şi martirii închisorilor, noii mucenici ai veacului XX.

Acest mod de abordare a problemei este fals, manipulant şi reprezintă o politizare a problemei.

Fals pentru că această abordare a problemei din perspectiva timpului este valabilă în cazul cuvioşilor a căror viaţă trebuie cercetată „temeinic, aprofundat” şi apoi să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul mucenicilor, însă, se caută doar curăţia dreptei credinţe, care constituie principalul etalon pentru canonizarea lor. Ori în cazul de faţă este indubitabil că Valeriu Gafencu, Daniil Tudor, pr. Ilarion Felea, monahia Mihaela Iordache şi mulţi alţii au murit mărturisindu-L pe Hristos şi dreapta credinţă ortodoxă, în confruntarea cu „cel mai nimicitor experiment care a fost altoit vreodată pe trupul şi pe sufletul vreunei comunităţi omeneşti: comunismul” [2].

„Ori în secolul XX Biserica Ortodoxă a îngenuncheat în faţa satanei şi atunci nu avem mucenici, ori Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună şi atunci este firesc să-i canonizăm pe aceşti sfinţi ca poporul să-i cinstească cu evlavie” se întreabă teologul Danion Vasile. Iar răspunsul îl dă poporul dreptcredincos care îi cinsteşte – mă refer la cei care cunosc subiectul nu la cei ignoranţi sau răuvoitori – are evlavie faţă de cei care au suferit în închisori, faţă de cei care sunt rugători în ceruri pentru neamul românesc şi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu se milostiveşte spre noi, păcătoşii şi nevrednicii.

Fals, pentru că există un precedent! Biserica Ortodoxă Rusă şi-a canonizat mucenicii Gulagului comunist cu zecile cu sutele, având peste 1700 de noi mucenici în calendar, după cum arată şi vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu: „Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii sunt renegaţi de Biserică din motive politice şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod despre puterea crucii: Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici? Nu a auzit că pocăinţa şi curăţire lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?” [3].

Manipulant pentru că în momente de cumpănă, de extremă urgenţă, nu se poate accepta ca argument „abordarea cronologică a cazurilor”. Fără a pune la îndoială vrednicia Domnitorului Grigore al II lea sau a lui Veniamin Costachi – vrednici cu adevărat de canonizare – nu se pot pune în balanţă aceştia cu cei care au suferit în gulagul românesc. Sunt măsuri diferite şi doar gândirea de lemn a administraţiei bisericeşti poate refuza a lua în discuţie, în regim de urgenţă, martirajul românilor care au suferit şi au murit pentru Hristos în spaţiul concentraţionar românesc. Acest fapt „este mai mult decât indiferenţă, este anormalitate” spune jurnalistul Rafael Udrişte.

Este politizare pentru că ierarhia bisericească este prizonieră a statului laic, ateu şi masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului”, după cum îl defineşte Părintele Calciu. Iar liderii, modele ale lumii de astăzi, nu suportă să fie comparaţi cu sfinţii închisorilor; diferenţa este atât de mare încât aceştia nu suportă comparaţia, iar „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar” [4].

Ar fi cazul ca Patriarhia Română, Sfântul Sinod să treacă peste orbire şi laşitate, să asculte vocea poporului dreptcredincios, care are puterea de a canoniza – şi chiar o va face în ciuda opoziţiei sinodului şi a patriarhiei, al cărui rol este consultativ şi executiv în acelaşi timp – şi să-i canonizeze pe Sfinţii închisorilor care „veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori” [5].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Amin!

++++++++

[1] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 noiembrie 2008

[2] Radu Mărculescu, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Albatros, Bucureşti, pag. 9

[3] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

[4] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 nov. 2008

[5] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

TRIBUTARII UNEI MENTALITATI CATASTROFALE

Urmatorul articol este preluat de pe blogu lui Claudiu Tarziu. Il preiau in totalitate, fara a adauga alte comentarii tocmai pentru ca impartasesc intru totul cele scrise de Claudiu!

Aflu pe seara ca in Comisia Canonica a Sinodului, adica tocmai aceea care ar trebui sa vegheze la respectarea regulilor in Biserica, s-a propus rezolvarea „cazului Corneanu” in stil pur romanesc. Dupa vorba carageliana „sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimica”, mitropolitul Corneanu va fi pedepsit, dar de fapt nu va fi! Cum asa? Ca la noi: i se va da o „mustrare”. Canoanele cer caterisirea? A se slabi! Poporul este in pragul confuziei vecine cu erezia? A ne scuti! Mii de credinciosi mireni si zeci de manastiri din tara si de la Athos implora Sinodul sa pastreze neatinsa dreapta-credinta? Hai sa fim seriosi, ce atita galagie?

Si daca mitropolitul Corneanu se va lasa din nou prada „emotiilor” si va gusta din „impartasania” catolicilor, cine-l va putea opri? Ca doar e ierarh. Si daca exemplul sau de „vladica” va fi luat de tot mai multi slujitori ai altarului de prin Banat, ce va face Sinodul? Ca deja aud ca astfel de nazdravenii se mai intimpla, dar cu fereala, ca pina acum nu era voie. De-acum sa te tii.

S-or fi saturat si sinodalii nostri de straiele vechii ortodoxii, ca prea nu-s „aggiornate” si poate s-or gindi sa le schimbe cu cele mai ochioase ale Apusului.

Totusi, sa nu anticipez hotarirea Sinodului, ca va mai lucra si Sfintul Duh si poate iar ma contrazice…

Este insa cu adevarat trist ca din cinci ierarhi membri ai Comisiei Canonice trei sint considerati „traditionalisti”: IPS Teofan, mitropolitul Moldovei, care este si presedintele Comisiei, IPS Andrei, arhiepiscop al Albei Iulii, PS Justinian, episcop al Maramuresului. Sursele mele spun ca toti au imbratisat ideea impaciuitorista. Ma mir foarte (unul dintre motive se va vadi miine). Si mai mult ma nedumereste pozitia PS Justinian, care este la 180 de grade fata de cea exprimata in Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

Nadajduiesc ca nu s-au lasat intimidati de nimeni. Ca la alte daraveli nici nu vreau sa ma gindesc.

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC SE ALATURA PARINTELUI IUSTIN

Parintele Iustin nu este singurul care reactioneaza in cazul IPS Nicolae. Iata ce spune si Parintle Arsenie Papacioc:

„Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Ma exprim si ceva mai mult: nici macar nu recunoaste, dupa ce a fost fotografiat, de unde se vede ca el insusi se considera vinovat. Consider ca este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are ca este ortodox! A fost comunist – si nu orice fel de comunist, ci unul vandut comunistilor! Este si ramane o capetenie comunista. Referitor la apostazia sa, am primit vesti si din Grecia. Grecii astia, domnule, le stiu pe toate, sunt foarte atenti. Sinodul B.O.R. insa nu a dat niciun raspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul sa se trezeasca si sa ia o masura! (…) Personal, il consider un alintat, nici macar un copil – pentru ca unui copil ii poti gasi o scuza. (…) Sinodul trebuie sa ia o masura, dar, din pacate, Sinodul nostru doarme. Ma astept totusi sa aiba o reactie ferma, inteleapta. Pana la urma, oricum adevarul va birui, iar sinodalii care acum se tem sa ia o masura vor ramane niste lasi, de nicaieri”.