SILVIU ARONET DESPRE CANONIZAREA SFINTILOR DIN INCHISORI

Silviu Aronet de la Revista Gand si Slova Ortodoxe a scris un articol despre canonizarea marturisitorilor din temnitele comuniste, pe care va invit sa-l cititi.

Refuzul canonizării Sfinţilor din închisori este o „dezrădăcinare a noastră consimţită tacit [1]”

Motto: „Învaţă-ne pe noi [este vorba despre patriarh şi arhierei] după Sfânta Scriptură, urmând pe Sfinţii Părinţi din vechime, şi te vom primi ca pe un egal cu apostolii, şi vom fi praf şi cenuşă sub picioarele tale sfinte; şi ne vei călca în picioare, iar noi vom socoti aceasta ca pe o sfinţire pentru noi. Şi nu numai atât ci şi poruncile tale le vom păstra până la moarte. Dacă, însă, nu ne vei călăuzi în aşa fel încât să ne supunem de bunăvoie poruncilor tale… atunci noi nu vom putea să-ţi răspundem decât prin cuvintele ucenicilor lui Hristos: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni (Fapte 5. 23)” (Sfântul Simeon Noul Teolog, egumenul [+1020]).

Sfinţii închisorilor vor fi canonizaţi la calendele greceşti. Cel puţin asta este concluzia care se desprinde ascultând vorbele purtătorului de cuvânt al patriarhiei, pr. Constantin Stoica. Acesta spune – şi acesta nu este un punct de vedere personal, care poate fi subiectiv, ci reprezintă punctul de vedere oficial al instituţiei ecleziale pe care o reprezintă, Patriarhia Română -: „Comisia de canonizări a sfântului Sinod are în atenţie, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoţi, monahi şi monahii, credincioşi laici şi mireni, din istoria Bisericii şi a poporului nostru. În acest sens, se urmăreşte o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori şi martiri, începând cu secolul al XVI lea, până în secolul al XX lea inclusiv (subl. red.). Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Ţării Româneşti sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX – lea. Cu certitudine le va veni rândul şi martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiţi. Fără îndoială vor fi cercetate şi cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiţia Ortodoxiei, după cum ştiţi, până se declanşează procesul de canonizare, se desfăşoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp”.

Scurt, clar şi la obiect! Adică ne aflăm cu demersurile privind canonizarea în secolul al XVIII lea şi poate peste câţiva ani sau zeci de ani vor veni la rând – rândul fiind unul din elementele definitorii ale orânduirii comuniste, ca şi limba şi gândirea de lemn, dealtfel – şi martirii închisorilor, noii mucenici ai veacului XX.

Acest mod de abordare a problemei este fals, manipulant şi reprezintă o politizare a problemei.

Fals pentru că această abordare a problemei din perspectiva timpului este valabilă în cazul cuvioşilor a căror viaţă trebuie cercetată „temeinic, aprofundat” şi apoi să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul mucenicilor, însă, se caută doar curăţia dreptei credinţe, care constituie principalul etalon pentru canonizarea lor. Ori în cazul de faţă este indubitabil că Valeriu Gafencu, Daniil Tudor, pr. Ilarion Felea, monahia Mihaela Iordache şi mulţi alţii au murit mărturisindu-L pe Hristos şi dreapta credinţă ortodoxă, în confruntarea cu „cel mai nimicitor experiment care a fost altoit vreodată pe trupul şi pe sufletul vreunei comunităţi omeneşti: comunismul” [2].

„Ori în secolul XX Biserica Ortodoxă a îngenuncheat în faţa satanei şi atunci nu avem mucenici, ori Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună şi atunci este firesc să-i canonizăm pe aceşti sfinţi ca poporul să-i cinstească cu evlavie” se întreabă teologul Danion Vasile. Iar răspunsul îl dă poporul dreptcredincos care îi cinsteşte – mă refer la cei care cunosc subiectul nu la cei ignoranţi sau răuvoitori – are evlavie faţă de cei care au suferit în închisori, faţă de cei care sunt rugători în ceruri pentru neamul românesc şi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu se milostiveşte spre noi, păcătoşii şi nevrednicii.

Fals, pentru că există un precedent! Biserica Ortodoxă Rusă şi-a canonizat mucenicii Gulagului comunist cu zecile cu sutele, având peste 1700 de noi mucenici în calendar, după cum arată şi vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu: „Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei care au fost ucişi în închisori, chiar dacă au dus o luptă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfinţii sunt renegaţi de Biserică din motive politice şi din laşitate duhovnicească. Nu a auzit Sfântul Sinod despre puterea crucii: Şi a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni mucenici? Nu a auzit că pocăinţa şi curăţire lăuntrică sunt cea mai sigură poartă de intrare în rai? Nu a auzit că bunul trai este duşmanul lui Hristos în inima ierarhilor care sacrifică sfinţii din închisori în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?” [3].

Manipulant pentru că în momente de cumpănă, de extremă urgenţă, nu se poate accepta ca argument „abordarea cronologică a cazurilor”. Fără a pune la îndoială vrednicia Domnitorului Grigore al II lea sau a lui Veniamin Costachi – vrednici cu adevărat de canonizare – nu se pot pune în balanţă aceştia cu cei care au suferit în gulagul românesc. Sunt măsuri diferite şi doar gândirea de lemn a administraţiei bisericeşti poate refuza a lua în discuţie, în regim de urgenţă, martirajul românilor care au suferit şi au murit pentru Hristos în spaţiul concentraţionar românesc. Acest fapt „este mai mult decât indiferenţă, este anormalitate” spune jurnalistul Rafael Udrişte.

Este politizare pentru că ierarhia bisericească este prizonieră a statului laic, ateu şi masonic, al „statului laic demonizat, orientat spre o Europă Unită, plină de duhul antihristului”, după cum îl defineşte Părintele Calciu. Iar liderii, modele ale lumii de astăzi, nu suportă să fie comparaţi cu sfinţii închisorilor; diferenţa este atât de mare încât aceştia nu suportă comparaţia, iar „într-o ţară în care sfinţii sunt modele, ticăloşii ard ca viermii pe jar” [4].

Ar fi cazul ca Patriarhia Română, Sfântul Sinod să treacă peste orbire şi laşitate, să asculte vocea poporului dreptcredincios, care are puterea de a canoniza – şi chiar o va face în ciuda opoziţiei sinodului şi a patriarhiei, al cărui rol este consultativ şi executiv în acelaşi timp – şi să-i canonizeze pe Sfinţii închisorilor care „veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc, mai reali decât toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în închisori” [5].

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Amin!

++++++++

[1] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 noiembrie 2008

[2] Radu Mărculescu, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Albatros, Bucureşti, pag. 9

[3] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

[4] Rafael Udrişte, emisiunea Semne, a TVR din 8 nov. 2008

[5] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pag. 12

ANTIHRISTUL E ROMAN!?

Traim intr-o tarisoara mica dar asta nu ne impiedica sa fim in centrul atentiei, nu? 🙂 Fie ca vorbim de pataniile cu muncitorii romani din afara (presa straina mai si exagereaza), fie ca vorbim de evenimente sportive, fie stiintifice (Romania a contribuit la experimentul Geneva) suntem mai mereu pe tabloide. Ca sa nu mai vorbim ca descoperirile arheologice au dovedit ca pe teritoriul tarii noastre a existat daca nu cea mai veche, atunci una dintre cele mai vechi civilizatii.

Mai nou, niste americani dusi cu pluta cred ca suntem tara din care se va naste… Antihristul :). Va declansa aceasta idee un val de ura din partea fratilor crestini din America? Cu siguranta nu, de vreme ce nu crede nimeni aceasta teorie insa iata inca un motiv pentru a fi mediatizati.

Daca s-a zis la un moment dat ca Bush ar fi fost ruda cu Vlad Dracul, acum circul varianta conform careia McCain ar fi avut un strabunic roman, cu numele de Mihai. Nume traditional nu ? :). Ei bine, unii dintre „cercetatorii” Bibliei face niste presupuneri „fundamentate scripturistic” – chipurile – din care reiese ca Antihristul, indiferent ca e McCain sau nu, va proveni din Romania. Tadadadam! Pun pariu ca asta e-o stire de ultima ora! Desigur, asa cum spunea chiar cineva de pe la ei, teoria aceasta este in aer. Rau de tot. Dar, m-am gandit sa v-o impartasesc ca amuzament.

Se pare ca efectiv nu putem sta departe de presa occidentala. Sau ea de noi? Suntem o tara care fascinam. Pe unii cu spiritualitatea si cultura, pe altii cu… ignoranta si povestile SF.

Oricum, la cum inteleg unii ierarhi sa se achite de sarcini, in frunte cu PF-ul care boleste cronic de cultul personalitatii, n-ar fi exclus ca varianta americana sa se concretizeze. Mai stii?

Linkuri „demne” de urmat (in engleza), in urma carora am scris aceste randuri:

Nicolae Carpathia – Antihrist din Romania

John McCain and the Antichrist

Barack Obama: Antichrist?

PETITIE PENTRU CATERISIREA CELOR 2 IERARHI APOSTATI

Via CLAUDIU TARZIU aflam ca Memoriul initiat de Federatia Asociatiilor Laicatului Ortodox poate fi semnat si AICI iar via VICTOR RONCEA aflam ca mai multi asa zisi intelectuali, precum si ne-ortodocsi au trimis la randu-le petitii in favoarea ierarhilor apostati. De ce e treaba lor si de ce se baga ei unde nu le fierbe oala nu-i greu de inteles. De aceea se cade ca mai multi dintre ortodocsi sa semneze aceasta petitie, pentru a dovedi ca nu suntem doar o mana de extremisti.

IERARHII (NOSTRI) DE AZI, FARISEII DE IERI

Vindecarea orbului din naştere a dat mult de gândit fariseilor contemporani Lui Iisus, dar şi celor contemporani nouă. Deodată, fariseii de atunci s-au trezit in faţă cu un om pe care il dispreţuiau – un cerşetor – dar care fusese atent la predicile lor şi, la momentul potrivit, le-a intors cuvântul: “Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.”

In faţa acestui argument, fairiseii cei mult cuvântători au rămas fără replică. Nici un cuvânt nu putea să stea in faţa acestei logici care era predicată chiar de ei. Atunci au apelat la singura armă care le rămăsese, care de fapt le rămâne fariseilor din toate timpurile când sunt puşi la “colţ”, atacul la persoană! În păcate te.ai născut tot, şi vii să ne înveţi pe noi?! Nu conta minunea, nu conta argumnetele biblice si logice, ci doar orgoliul rănit. Urmarea ? L-au scos afară. Spectacolul, din păcate, nu s-a încheiat atunci, ci continua si astăzi. Tendinta “vârfurilor” ecleziastice este ecumenismul. Nu contează argumentele impotriva aduse, biblice, canonice, istorice, logice, nimic nu are valoare in faţa lor. Insă neavând cuvânt de răspuns, se folosesc de aceeasi arma ca si vechii farisei: fundamentaliştilor, ignoranţilor, problematicilor, în păcate v-ati născut şi ne contraziceti pe noi !? Si sunt gata să declare pe oricine nu primeşte invăţătura lor că sunt in afară de Biserică. Vindecatul orb din Evanghelie ne vine insă în ajutor: Atunci când oamenii ne scot din “sinagoga lor” avem pe Hristos care ni se descoperă ca Fiu al Lui Dumnezeu, ne primeşte in Biserica Sa pe care porţile iadului nu o pot birui. Ne mai invaţă fostul orb că mărturisirea credinţei poate aduce necazuri, dar ne arată ca plata ei este bucuria de a fi găsit de Hristos, nu aiurea ci în templu, arătându-ne că nu despărtirea de Biserică este soluţia luptei de astăzi împotriva ereziei ecumeniste ci apărarea Adevărului ÎN Biserică.

preluat de la http://preugen.wordpress.com/2008/06/02/orb-plin-de-lumina

SCRISOARE CATRE ARHIEREU

… a Parintelui Rafail Noica

Iubite Preasfintite Parinte, blagosloviti.

Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului” (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Bisericã – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi” (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se”, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi”, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana”, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului” (Ier. 12, 5)? – “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6).

[…]

Iubite Preasfintite Parinte, ma rog Domnului sa va impartaseasca in inima ce este in sufletul meu, facand si scriind acestea, ca nu numai sa nu va intristez, ci, poate chiar, oarecum, sa va si aduca bucurie.

[…]

Domnul sa ne lumineze in toata vremea sa facem ce este drept inaintea Lui. Iar acum ca imbatranim, El Insusi sa ne invete sa facem precum pe Petru l-a povatuit sa faca, “cand va imbatrani” el (Ioan 21, 18).

preluata de la Siluan.trei.ro