SUNTEM CHEMATI LA MARTURISIRE

Noul Testament are la baza ideea de jertfa. Jertfa suprema este jertfa pe cruce. Mantuitorul S-a intrupat, a propovaduit, S-a lasat rastignit, iar apoi a inviat, prin Inviere aratandu-si dumnezeirea, ca o confirmare a celor spuse in anii petrecuti pe pamant. S-a inaltat la Cer pentru a sta de-a dreapta Tatalui insa in locul Lui ne-a fost dat al Mangaietor.

In urma Sa a aparut Biserica – totalitatea celor ce cred, iar ca piatra a Bisericii a fost asezata marturia lui Petru (Matei, cap 16). Biserica s-a intemeiat la Cincizecime, spun Parintii, atunci cand Sfantul Duh S-a pogorat in chip de limbi de foc dar s-a dezvoltat prin marturisirea si patimirea credinciosilor. Cuvantul, care a fost inca de la inceput si prin care toate s-au facut, este datator/purtator de viata!

Sfintii Apostoli, prin epistolele lor ne indeamna sa pazim dreapta credinta si cum credinta fara fapte, moarta este, sa urmam exemplul de viata al Mantuitorului, adica, sa ne nastem prin Botez, sa crestem in Duhul Sfant si sa marturisim inaintea oamenilor credinta noastra in Dumnezeul cel adevarat. Atat de mult i-a marcat pe crestinii primelor veacuri personalitatea, viata si cuvintele pline de intelepciune, pline de putere ale Mantuitorului si Apostolilor, incat asteptau cu nerabdare Imparatia Cerurilor, stiind ca, traind in curatie vor avea partasie cu ingerii. Asadar vedem, privind in istorie, cum in primele secole, crestinii au fost supusi la cele mai ingrozitoare chinuri. Ereziile care au marcat aceste secole, pe langa tirania demonica a paganilor, au zguduit Biserica incat daca Dumnezeu nu si-ar fi ales oameni care sa marturiseasca si sa aduca la lumina invatatura evanghelica, dreapta credinta s-ar fi stins cu totul. Acestor alesi ai Domnului li s-au taiat limba, mana, au fost intemnitati si exilati, dar… cine ne va putea desparti de dragostea pentru Hristos? Acesti marturisitori ai primelor veacuri la care se adauga negresit si cei din temnitele comuniste precum si cei ce au refuzat unirea cu catolicii sau cei care asemenea lui Brancoveanu n-au imbratisat credinta pagana, au inteles si insusit vorba apostolului Pavel din Filipeni 1,29: „noua ni s-a dat nu numai a-L iubi pe Hristos ci si a patimi pentru El”. Cei ce astazi vor sa faca uitat martirajul monahilor din Sfantul Munte Athos care au refuzat unirea cu papa, cei ce astazi vor sa-i scoata extremisti pe cei ce au marturisit in temnitele comuniste, oameni simpli ridicati de pe strada in plina zi doar pentru ca au indraznit sa creada in adevaratul Dumnezeu, de care se cutremura si duhurile intunericului, cei ce astazi au scos de prin carti pasajele referitoare la ardelenii care au luptat impotriva uniatiei, toti acestia se fac raspunzatori in fata lui Dumnezeu de sangele varsat si nu vor avea cuvant de indreptatire la Dreapta Judecata. Pe Dumnezeu nu-L poti fraieri, El ne cunoaste si inima, nu judeca numai fapta. De altfel, El insusi ne-a avertizat (Matei, capitolul 10): „Iata Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor… Din pricina Mea veti fi dusi inaintea conducatorilor si a regilor… Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu” si El insusi ne-a indemnat: „Ceea ce va spun ei la intuneric, spuneti voi la lumina; si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe acoperisul caselor! Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida” aigurandu-ne ca: „Pe cel ce Ma va marturisi pe Mine in fata oamenilor, il voi marturisi si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri, dar cel ce se leapada de Mine in fata oamenilor, de acela Ma voi lepada si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri”. Si El insusi raspunde celor ce catalogheaza marturisirea din zilele noastre drept acte de extremism: „Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Am venit sa-l despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra ei…”. Sa priceapa tot omul! Nu exista mantuire fara marturisire! Marturisire prin viata noastra, marturisire prin evlavia si ravna noastra, prin faptele noastre si nu in ultimul rand prin cuvant.

Marturisirea este punctul central al Noului Testament. Mantuitorul a venit pe pamant oare in numele Lui? Nu, a venit in numele Tatalui, ca sa marturiseasca despre Tatal in fata oamenilor. Si a marturisit prin vindecari, prin profetii, prin viata Sa in ascultare, dar mai ales a marturisit prin Cruce. Asadar, marturisirea presupune jertfa. A murit pe Cruce, dar nu s-a terminat acolo. A inviat dupa 3 zile! Asadar, marturisirea aduce si rasplata. Rasplata celor ce marturisesc este viata vesnica in Imparatia Cerurilor. Si cei ce nu marturisesc au parte de viata vesnica… in iad! Deci, marturisirea este o conditie esentiala pentru castigarea Raiului. Prin marturisire iti dovedesti dragostea si intaresti ceea ce gura ta marturiseste. Nu te poti numi crestin fara a marturisi acest lucru, in situatiile diverse care se ivesc. „Cel ce nu-si ia crucea sa si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine” (Matei, cap 10). De aici altarele ridicate pe locul de mucenicie, de aici particelele din Sfantul Antimis, Antimis ce poarta semnatura episcopului, care este, sau ar trebui sa fie un garant al invataturii apostolice, el insusi urmas direct al apostolilor.

Intruparea si mai ales Invierea Domnului transforma ideea tragica despre moarte intr-o bucurie, asa cum spune Apostolul Pavel in Epistola catre Filipeni 1,21: „mie a vietui imi este Hristos, iar a muri dobanda”. Aici, toate sistemele filosofico-nihiliste si toate basmele, se destrama. Tristetea se alunga, ispitele se prefac in bucurie, iar rabdarea in ispite se incucnuneaza: „Toata bucuria sa v-o puneti in seama, fratilor, cand dati de felurite ispite, stiind ca incercarea credintei voastre naste rabdarea… Fericit barbatul care rabda ispita; fiindca la capatul incercarii va primi cununa vietii, pe care Dumnezeu le-a fagaduit-o celor ce-l iubesc”.

Desigur, nu-i usor. Intelegem aceasta din atitudinea Mantuitorului care plange cu lacrimi de sange in gradina Ghetsimani stiind dinainte ca daca fac aceasta cu lemnul verde, cu cel uscat va fi si mai rau… (Luca 23,32).

In zilele noastre, marturisirea este mai la indemana ca oricand. Atat de decazuta, descrestinata si indracita este societatea de astazi, incat ocazii de a marturisi se gasesc la tot pasul. Desigur, cei ce aleg s-o faca vor fi marginalizati. Lumea uraste ce nu-i al ei. Lumii trebuie sa-i spui ce vrea sa auda daca vrei sa te iubeasca. Insa ce nu stie lumea, sau mai bine zis ce nu vrea sa accepte, este ca sfarsitul ei este aproape. Lumea nu e vesnica. Ea se va sfarsi atunci cand nu vor mai exista marturisitori. Oare va mai fi credinta pe pamant, se intreba Mantuitorul, avand in minte, poate, tocmai vremurile pe care le traim noi acuma, acestea fiind inceputul durerilor, inceputul sfarsitului.

Vorbesti lumii despre moarte?… Lumea nu vrea sa moara. Ea vrea sa petreaca, sa desfraneze, sub toate formele, sa speculeze si sa experimenteze toate placerile ce vin prin simturi. Vorbesti lumii despre moralitate? Vorbesti lumii despre viata vesnica? Raiul? Masini, femei si multa bautura…

Lumea vrea sa fie fericita. Acesta este motivul pentru care nu doreste moartea. Logic cumva, insa practic imposibil. Nu exista dreptate pe pamant nici fericire pura. Viata e plina de durere. Daca incepi sa cauti fericirea in lucrurile efemere, vei sfarsi mai nefericit ca la inceput. Ne desfatam cand mancam ceva bun, insa dupa ce ne umplem matele, fericirea devine durere. Ne desfatam cand privim ceva frumos, insa imediat cum acel ceva dispare din ochii nostri, ne reluam traiul mizer. Ne simtim bine distrandu-ne, insa imediat ce distractia dispare, resimtim oboseala si stres.

Vorba Sfantului Iustin Popovici, omul cauta fericirea prin orice, ba s-a facut pe sine dumnezeu si tot n-a gasit-o. Vorbeste mereu despre progres, dar ce progres poate fi acela cand sfarsesti in moarte. La ce-ti mai foloseste atunci progresul?

Vreti o dovada a celor spuse? Priviti in Vest. Este omul vestic fericit? Cu tot progresul lui. Este altcineva in oricare alt spatiu geografic fericit? Da, oricine crede in Hristos e fericit. E fericit intr-un mod pe care ateii sau necrestinii n-au sa-l inteleaga niciodata. Este fericirea de a fi in Adevar, este fericirea de a vorbi cu Dumnezeu, de a fi ajutat de El, de a fi in comuniune cu El.

Dumnezeu este alaturi de tine mereu; e singurul care nu te paraseste chiar daca tu L-ai parasit. Merge in urma ta si asteapta sa te-ntorci. Stie neputinta ta, stie necazul tau, stie lasitatea ta. Nu trebuie sa te ascunzi, ca Adam in Rai. Oare nu se cuvine sa recunosti ceea ce Dumnezeu oricum stie? Iubeste-L pe Dumnezeu, primeste-L ca Salvator si iti va umple inima de bucurie! Daruieste-te Lui si vei simti ce inseamna sa te inchini Dumnezeului cerului si al pamantului. Daruieste-te Lui si vei intelege de ce pamantul si nu soarele este centrul universului. Daruieste-te lui si vei intelege de ce omul iar nu o alta fiinta, extraterestra sau nu, este singura creatura inteligenta din Univers. Daruieste-te lui si vei simti pe piele ta, desi la o scala mai mica, ce inseamna sfintenia, daruieste-te Lui si vei dobandi intelepciune.

Daruieste-te Lui si vei afla odihna vesnica!