un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

F.O.R.-UL CONTESTA ACTELE BIOMETRICE

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Preşedintele României,

Parlament,

Guvern

A trecut mai bine de o săptămână de la lucrările Sfântului Sinod al BOR din 25-26 februarie 2009, Sinod de la care poporul dreptcredincios român aştepta acel cuvânt profetic şi mărturisitor al Duhului Sfânt prin care să fie readusă pacea în inimi, în sufletele celor care-şi văd din nou primejduite libertatea şi conştiinţa creştină prin impunerea actelor de identitate electronice cu cip în ţara noastră. Timpul ce a trecut nu a fost, din păcate, decât o confirmare a bănuielilor pe care le-a născut încă din primul moment textul comunicatului biroului de presă al Patriarhiei.

Încă din ziua imediat următoare încheierii întrunirii Sinodului, pe 27 februarie, Forul Ortodox Român (F.O.R.) observa că nu s-a primit din partea Sinodului nici un text oficial de răspuns la problema paşapoartelor biometrice, dându-se publicităţii doar un simplu comunicat (nr. 21/26 febr. 2009) [1] al Biroului de Presă al Patriarhiei. Textul confuz şi contradictoriu al comunicatului a fost „explicat” într-un mod incalificabil de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, cunoscut pentru scandalurile provocate în mai multe rânduri prin declaraţiile sale „semi-oficiale”, unele dintre acestea fiind cu totul străine de învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ca urmare a constatării acestei incorecte informări a poporului ortodox privind hotărârea luată de Sfântul Sinod, F.O.R. a emis un comunicat [2] prin care solicita punerea la dispoziţia credincioşilor a stenogramei integrale a dezbaterii sinodale.

Întrucât au trecut zece zile de la solicitarea F.O.R. şi nu s-a dat nici un răspuns din partea cancelariei Patriarhiei, şi nici măcar nu a fost scoasă la lumină presupusa hotărâre (nr. 638/2009) urmată de semnăturile ierarhilor, credem că este de datoria noastră de fii duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române să luăm atitudine. Cu tot respectul, considerăm că prin acest comunicat insidios se urmăreşte denigrarea în faţa propriilor credincioşi a însuşi Sfântului Sinod al BOR, a tuturor membrilor lui, şi prin aceasta crearea unei rupturi grave între ierarhii Bisericii şi turma încredinţată lor de către Hristos spre păstorire.

Cu adâncă durere în suflet ţinem să precizăm următoarele:

1. Considerăm comunicatul de presă nr. 21/26 febr. 2009 un fals, întrucât prin acesta biroul de presă al Patriarhiei se substituie Sfântului Sinod, emiţând un text prolix şi evaziv, pricină de tulburare şi sminteală în rândul credincioşilor, fără a da publicităţii sursa (decizia nr. 638/2009), în cazul în care aceasta există cu adevărat (fapt care nu reiese deloc din enumerarea deciziilor Sfântului Sinod făcută în comunicatul nr. 22/27 februarie 2009 al aceluiaşi birou de presă, unde nu se regăseşte şi decizia „nr. 638”). Dacă totuşi documentul există, în virtutea transparenţei de care se cuvine să dea dovadă o atare instituţie, trebuie ca textul original al deciziei să fie dat urgent publicităţii, mai ales că în ultimii ani documente de mare importanţă au ajuns să vadă lumina tiparului într-o altă formă decât fuseseră formulate în plenul Sfântului Sinod.

2. Numărul de înregistrare al deciziei invocate este acelaşi cu cel al scrisorii trimise de Patriarhul BOR către Ministrul Administraţiei şi Internelor, respectiv nr. 638/28 ian. 2009. Este oare doar o simplă sfidare, un artificiu, sau Dumnezeu a îngăduit acest lucru pentru a ne se demonstra prin această „coincidenţă” legătura existentă între scrisoarea în cauză şi conţinutul comunicatului? De altfel, cea mai simplă analiză poate scoate în evidenţă faptul că mare parte din afirmaţiile ce constituie fondul justificativ al comunicatului au fost preluate fără nici o modificare (cuvânt cu cuvânt) din răspunsul pe care Ministrul Administraţiei şi Internelor l-au dat la scrisoarea Patriarhiei Române. Lucrul încă nu ar fi fost chiar atât de grav dacă unele afirmaţiile reproduse în comunicat nu ar fi cu totul false:

a) Paşaportul nu este un hatâr pe care ni-l face statul [3], ci modalitatea prin care ni se asigură un drept fundamental consfinţit de Constituţie – dreptul la liberă circulaţie. Statul este obligat să ne asigure exercitarea acestui drept potrivit posibilităţilor noastre materiale şi conştiinţei. A ne elibera paşaportul numai cu preţul respectării unor condiţii pe care nu le putem accepta (renunţarea la libertate, intimitate şi conştiinţă creştină) înseamnă de fapt că, în chip mascat, se refuză pe viitor celor care vor avea această conştiinţă dreptul de a avea un paşaport. Extinderea acestui principiu şi la cartea de identitate, precum şi la celelalte drepturi, cum ar fi cel la şcolarizare sau la asigurări de sănătate etc. ne oferă perspectiva unui stat în care creştinii, pentru a-şi păstra credinţa, nu vor mai avea posibilitatea să-şi exercite nici un drept; parafrazând comunicatul, au libertatea de a nu exista. Ne întoarcem oare la formula prin care Nero clasa problema creştinilor: Nu este permis să existe creştini!? Cel mai grav rămâne însă faptul că validarea acestui principiu anticreştin este făcută printr-un comunicat pus pe seama Sfântului Sinod.

b) Comisia Europeană este cu totul altceva decât Grupul de etică amintit în comunicat [4]. Comisia ia act de studiile unor astfel de grupuri ale unor oameni de ştiinţă, dar poate să nu îşi asume punctul lor de vedere, aşa cum se întâmplă şi în acest caz. Astfel că, în prezent, Comisia Europeană nu interzice implanturile în scopuri nemedicale, ci susţine în mod ardent dezvoltarea tehnologiei şi aplicaţiilor cipurilor RFID, pornind de la premisa (falsă) că tehnologia este neutră [5]. Se citează dintr-un raport din 2005 al sus-numitului Grup de etică: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică”. În aceeaşi zi, 25 februarie 2009, poporul român primea în legislaţia proprie un cal troian prin publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern nr. 55/2009 privind “dispozitivele medicale” implantabile active.

De ce oare într-un comunicat care avea ca subiect documentele electronice cu cip şi-a făcut apariţia pe neaşteptate problema implantului cipului „în scop nemedical” ? Cât de întâmplător este faptul că exact în aceeaşi zi intra în vigoare implantul „medical” prin care se deschide posibilitatea legală a implantării cipurilor la om în România?

Faptul că specialişti ai Ministerului de Interne sunt de fapt artizanii conţinutului de fond al comunicatului rezultă şi din punctul 3 al acestuia. Cererea de a se extinde prevederile „referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice” este extrem de tehnică, fiind sugerată în prima fază chiar în răspunsul ministerului la scrisoarea Părintelui Patriarh. Membrii Sfântului Sinod nu ar fi putut cere decât ca statul să asigure creştinilor şi posibilitatea de a primi paşapoarte fără cip, ceea ce este foarte posibil să se fi întâmplat. Cel puţin aceasta reiese din titlul comunicatului, nu însă şi din conţinut.

Soluţia cu paşapoartele de urgenţă nu este decât o amăgire specifică metodelor de manipulare psihologică folosite pe plan mondial în promulgarea legilor nepopulare. Portiţa numită excepţie lasă speranţa că va exista posibilitatea alegerii. În realitate, excepţia poate fi înlăturată foarte uşor ulterior. Pe de altă parte, excepţia este şi o modalitate de a efectua presiune psihologică asupra celor care o aleg, adică lasă poarta deschisă discriminării şi presiunilor psihologice.

Faptul că argumentaţia comunicatului biroului de presă al Patriarhiei Române este ca şi dictată de Ministerul de Interne ne produce o mare mâhnire, văzând că, după numai 19 ani de la ieşirea de sub comunism, ne întoarcem la regimul în care politicul, prin mijloacele-i specifice, are puterea de a se interpune între Sfântul Sinod şi poporul dreptcredincios. Avem oare voie să ne resemnăm văzând că punctul de vedere al cezarului se substituie cuvântului Sfântului Sinod rostit în Duhul Sfânt? Sau, dacă spunem că Sfântul Duh ar fi glăsuit prin comunicatul amintit, nu ar fi fost firesc ca într-un mod identic să fi glăsuit şi prin toate celelalte Sfinte Sinoade ale celorlalte Biserici Ortodoxe?

3. Constatăm că poziţia care transpare din comunicatul de presă amintit şi care este afirmată apoi explicit de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române vine într-o evidentă contradicţie cu:

a) poziţia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei, care descria noile acte electronice ca pe o „ameninţare de coşmar” la adresa libertăţii personale (circulara nr. 2548/1 aprilie 1993 şi circulara nr. 2626/7 aprilie 1997, semnate de toţi ierarhii în frunte cu PF Serafim şi publicate în oficiosul Sfântului Sinod);

b) scrisoarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Creta din 22 martie 1993, în care actele de identitate electronice sunt numite „un nou gen de dosar … prin care regimul democratic este desfiinţat şi conştiinţa naţională este anulată”;

c) poziţia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei) ce a criticat „codificarea” populaţiei, într-un act din 1998 şi într-o pastorală din 29 decembrie 2003, semnate de Mitropolitul Vladimir al Kievului şi de toţi membrii Sfântului Sinod;

d) atitudinea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse care a reamintit statului că „strângerea, păstrarea şi utilizarea informaţiei despre viaţa privată a persoanelor fără acordul acestora nu este permisă (art. 24)”;

e) poziţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe care a cerut cu hotărâre în 2006 ca legea privind actele de identitate electronice „să nu fie pusă în practică”;

f) declaraţia Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos din 21.08.1997, semnată de toţi stareţii mănăstirilor Sfântului Munte, în care părinţii athoniţi afirmă că datoria fundamentală a mărturisirii credinţei şi încrederea în proorociile descoperite Sfinţilor de Mântuitorul „ne obligă să refuzăm orice fel de act de identitate electronic cu cod numeric unic, ca aducând prejudicii libertăţii persoanei şi conştiinţei noastre creştine” (documentele amintite la punctele a-f au fost depuse la registratura Patriarhiei Române sub forma referatului nr. 1588/25.02.09 de către editura Predania);

g) epistolele şi afirmaţiile clare ale unor mari Cuvioşi (epistola „Semnele vremurilor – 666” a Cuviosului Paisie Aghioritul de acum exact 22 de ani) şi duhovnici contemporani (arhim. Iustin Pârvu, arhim. Arsenie Papacioc, părintele Adrian Făgeţeanu, părinţii români de la Sfântul Munte Athos şi mulţi alţii).

h) poziţia exprimată de zeci şi zeci de asociaţii ortodoxe din România, care au depus în ultimele două luni mai multe memorii la cancelaria Sfântului Sinod, unele dintre ele prezentând şi o foarte bogată bază de documentare;

i) poziţia a peste o sută de mii de români care şi-au exprimat prin semnătura lor, prin scrisori, formulare şi petiţii, respingerea acestei tentative de control şi îngrădire a libertăţii persoanei umane.

Trebuie spus că majoritatea Bisericilor Ortodoxe au tratat teologic problema actelor de identitate electronice, luând ca bază a discuţiilor Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul şi profeţiile Sfinţilor Părinţi.

De cea mai mare importanţă este şi comunicatul emis de Sinodul Mitropolitan al Clujului în urma şedinţei din 19 februarie 2009 (semnat în unanimitate de cei 8 membri ai Sinodului), în care sistemul de identificare biometric inaugurat de actele de identitate electronice cu cip a fost caracterizat în termenii următori: „acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.”

Mărturisim că nu putem crede că ierarhii BOR (exceptând dintru început pe ÎPS Bartolomeu Anania, care nu a fost prezent la lucrări şi care îşi făcuse publică poziţia; deci nu se poate vorbi în nici un caz de „unanimitate” la nivelul întregului Sinod) au putut semna o hotărâre care vine în contradicţie cu poziţia celorlalte Biserici Ortodoxe surori. Se cuvine ca cei care au alcătuit comunicatul cu nr. 21/26 februarie a.c. să-şi asume în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor ortodocşi de pretutindeni tulburarea şi confuzia pe care au provocat-o. Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască, în marea Sa milostivire, vreme de pocăinţă.

Totuşi, din toată această lucrare de manipulare a celor simpli şi de muşamalizare a unei chestiuni de cea mai mare importanţă, a rezultat şi o atitudine care, dacă pe unii îi mulţumeşte, iar pe alţii îi sminteşte, pe cei mai mulţi dintre noi ne obligă la o poziţie clară. Este vorba despre declaraţia publică a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, în care acesta afirmă că doreşte să se numere printre primii cetăţeni români posesori ai unui paşaport biometric cu cip. Se cade să considerăm această atitudine sfidătoare ca pe o invitaţie la a ne preciza fiecare, limpede şi răspicat, propria poziţie faţă de actele de identitate electronice, dar şi, pe viitor, faţă de alte provocări ale ateismului contemporan.

În acest context, credem că fiecare creştin ortodox, fie el ierarh, preot, monah sau mirean, trebuie să-şi asume mărturisitor, în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe, o poziţie fără echivoc faţă de aceste măsuri care atentează la identitatea sa de persoană liberă creată după chipul lui Dumnezeu.

Prin această atitudine a noastră nu urmărim compromiterea nimănui, nu dorim în nici un fel crearea unor situaţii păgubitoare pentru toţi, ci ne îndeplinim o datorie de conştiinţă, aceea de a mărturisi adevărul fără fanatism.

În concluzie, prin această scrisoare deschisă, noi, semnatarii ei, creştini ortodocşi, cerem să ne fie emise documente de identitate fără nici un fel de mecanisme electronice incorporate, şi prin aceasta ne afirmăm opţiunea de a nu accepta documentele de identitate electronice cu cip, solicitând totodată ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi autorităţile statului să acţioneze în consecinţă, respectându-ne alegerea, libertatea şi conştiinţa creştină.
Discernământul duhovnicilor noştri, îndelunga răbdare a poporului român în faţa provocărilor şi pacea sufletească pe care o simţim asumându-ne o asemenea atitudine (urmând aşadar şi îndemnului Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din 2 februarie 2009) ne aduc mângâiere duhovnicească. Ne rugăm la Bunul Dumnezeu ca prin harul Său să ne ajute să ducem „lupta cea bună” până la sfârşit, cu ajutorul arhiereilor ortodocşi, care drept învaţă cuvântul Adevărului Hristos.

Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu şi Maica Domnului!

Forul Ortodox Român, Sf. 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie 2009

N O T E:

1. http://www.basilica.ro/ro/comunicate/sfantul_sinod_solicita_alternativa_la_pasapoartele_biometrice.html

2. http://www.forul.ro/

3. „a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;” (fragment din răspunsul ministerului inclus în comunicatul nr. 21/2007)

4. „Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: «utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică» (pct. 6.4), iar «implanturile destinate supravegherii … ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora» (pct. 6.4.4).” (din comunicatul nr. 21/2007)

5. A se vedea seminarul organizat, în iulie 2007, de oficialii Comisiei Europene, printre care şi Viviane Reding, comisar european al comunicaţiilor, intitulat „European Policy Outlook RFID”. După oficialii europeni, instrumentele tehnologice RFID sunt inovaţii care au mare potenţial de dezvoltare economică. În ciuda problemelor de ordin etic, recunoscute, fie şi în treacăt, de oficialii europeni, premisa de la care pleacă C.E. este că o lege specială dedicată folosirii RFID nu e necesară, de dragul de a păstra legislaţia europeană neutră faţă de tehnologie (!?). Oricât de multe dileme şi capcane la adresa libertăţii ar putea ascunde tehnologia RFID, oricât de mult ar periclita demnitatea umană, Comisia Europeană propune o abordare de tip pozitiv. Sursa: http://www.iot-visitthefuture.eu/fileadmin/documents/roleofeuropeancommision/European_Policy_Outlock_RFID.pdf

martie 9, 2009 Posted by | ATITUDINI, MASONERIE, NEW-AGE, OCULTISM, ORTODOXIE, POLITICA, SANATATE, STIRI | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

UNDE DAI SI UNDE CRAPA

Lovitura de teatru in cazul recentei tulburari pricinuite de PF Daniel si acolitii sai. Daca la un moment dat, am fost tentati sa credem ca situatia se va rezolva si ca ceea ce eu am numit manipulare, iar Claudiu Tarziu furt pe fata, vor fi niste vorbe spuse „la cald”, iata ca Patriarhia prin noul Comunicat care parea ca limpezeste apele, nu face decat sa le tulbure si mai tare. Despre ce e vorba? IPS Bartolomeu a sesizat Patriarhia in legatura cu aceasta neregula dar nu a primit raspunsul decat la vreo 10 zile si asta datorita mediatizarii subiectului, ca altfel nici n-avea sa primeasca vreun raspuns… In replica Patriarhiei se sustinea faptul ca totul a fost pe bune, existand acordul membrilor Sinodului, care ulterior votarii Statutului au elaborat o Anexa. De ce s-o fi elaborat anexa asta cu completari la Statut imediat dupa votarea Statutului e un mare semn de intrebare, dar si mai surprinzator este faptul ca Patriarhia minte cu nerusinare cand spune ca 2 dintre membrii Sinodului, IPS Bartolomeu si Pimen, actualii contestatari ai articolului totalitarist, ar fi avut cunostinta de acest articolas, exprimandu-si chiar sustinerea pentru el! Cata nesimtire!

Acum, in recentul comunicat, Patriarhia afirma ca se vor efectua modificarile necesare. Insa, si aici e-aici, nu-i asa. Patriarhia vrea de fapt nu sa elimine articolul ci sa-l reglementeze prin Regulamentul de functionare al manastirilor. Ori Regulamentul este inferior Statutului, deci articolul ramane in vigoare. Cu alte cuvinte, Patriarhia ne da cu praf in ochi!

Detalii la Claudiu Tarziu:

Avându-i alături pe călugării din eparhiile Clujului şi Sucevei, Mitropolitul Bartolomeu Anania a declarat pentru NewsIn că nu intenţionează să renunţe la cererea sa de radiere din statutul BOR a articolului care prevede înfiinţarea de mănăstiri direct subordonate patriarhului. Ca şi la Cluj, stareţii din eparhia păstorită de ÎPS Pimen au avut o adunare la Mănăstirea Putna prin care au cerut Sf. Sinod rectificarea acestui paragraf din noul statut al BOR.

„Regulamentul este inferior statutului. Nu statutul derivă din regulament, ci invers. Stavropighiile existente deja în România trebuie trecute în statutul BOR la capitolul legat de mănăstiri”, a subliniat ÎPS Bartolomeu cu privire la răspunsul Patriarhiei la sesizarea sa. Până atunci, Mitropolitul Bartolomeu Anania susţine că „statutul este suspendat, fiind inoperant”. ÎPS Bartolomeu Anania va pleda în proxima şedinţă a Sf. Sinod pentru „radierea articolului din noul Statut al BOR şi nu pentru varianta clarificarii prin regulament”.

februarie 29, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | Un comentariu

PATRIARHIA SE JOACA DE-A MANIPULAREA

… si cu nervii nostri. Mult iubita noastra Patriarhie.ro a emis in urma presiunilor facute un Comunicat. In stilu-i caracteristic, zeflemisto-batjocoritor cu care ne-a obisnuit in ultima vreme. Claudiu Tarziu comenteaza foarte bine si nu gasesc nimic de adaugat, decat fraza lui de incheiere: „Nu e frumos si nici recomandabil sa ne insulte inteligenta”.

Patriarhia Romana a reactionat neasteptat de prompt la demersul public al IPS Bartolomeu si al staretilor de manastiri din eparhia sa privind infiintarea de stavropighii. Din textul comunicatului de presa al Patriarhiei, pe care il redau mai jos, reiese insa ca: 1. Modificarea din Statutul BOR s-a facut cu stirea Patriarhului Daniel; 2. Ingrijorarea IPS Bartolomeu este intemeiata.; 3. Patriarhia va modifica Statutul in sensul cerut de IPS Bartolomeu.

Sa le iau pe rind. Patriarhia sustine ca reactia IPS Bartolomeu nu este justificata si arata ca „dupa definitivarea textului întregului Statut au fost discutate şi adoptate un număr de alte 25 de amendamente la art.1-89 din Statut, definitivate în şedinţa sinodală anterioară din 23-24 octombrie 2007”. Constructia frazei este aiuritoare. Cum adica au fost adoptate amendamente dupa ce s-a finalizat textul Statutului?
Si, culmea, nici vladica Bartolomeu, nici vladica Pimen al Sucevei – care inteleg ca a reactionat la fel – nu-si mai amintesc despre acest amendament fundamental?

Pe urma, Patriarhia pretinde ca nu se anuleaza autonomia eparhiilor. Dar atunci cum se numeste actul de vointa unilaterala a Patrihului de a infiinta manastiri in subordinea sa fara acordul episcopului locului? Mai la vale, Patriarhia arata ca stavropighia e o realitate veche in Biserica si este intemeiata canonic. Este, sigur. Dar nu este canonica si infiintarea ei fara acordul ierarhului locului.

Adevarata informatie este insa plasata la finalul documentului, unde Patriarhia anunta ca va modifica Statutul din nou, „în sensul că decizia patriarhală de înfiinţare a unei stavropighii se va emite după ce s-a obţinut acordul scris al ierarhului eparhiot şi aprobarea Sfântului Sinod”.

Asadar, Patriarhia recunoaste ca este necesara aceasta precizare, care nu exista in Statut azi. Prin urmare, IPS nu a reactionat nici alarmist, nici nejustificat.

Una peste alta, comunicatul Patriarhiei este o mostra de manipulare din speta ignobila a „prostirii pe fata” sau a celei „crede ce-ti spun eu, nu ce vezi cu ochii tai”. Ar trebui ca oamenii „de imagine” ai PF Daniel, ca si Patriarhul insusi, sa dovedeasca mai mult respect pentru credinciosi si pentru ierarhi. Nu e frumos si nici recomandabil sa ne insulte inteligenta.

februarie 29, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | Un comentariu

JOCURI DE CULISE BLAGOSLOVITE

Cu mare tristete va supun atentiei fratiilor voastre aceste impresii. ZIUA scrie ca nominalizarile facute de sinodul mitropolitan intrunit la Iasi au fost fraudate in defavoarea PS Calinic Botosaneanul. 500 de intelectuali au redactat un protest, dar cui ii pasa? Nu trebuie ignorat nici faptul ca frauda de acest gen devine o moda in BOR mai ales -si as vrea sa gresesc aici- de cand cu PF Daniel la pupitrul tehnic. Asa s-a intamplat si la Sibiu, unde trebuia sa iasa PS Andrei ca Mitropolit al Ardealului insa a iesit preferatul PF Daniel, Laurentiu Streza. Prima data iesise PS Andrei dar PF Daniel a dispus renumararea voturilor. Cam ca acuma la Iasi, acelasi scenariu, alti actori… Deh… Se pare ca PS Andrei ar fi suferit un preinfarct in urma acestor jocuri de culise nedemne. Acum a fost pus la zid PS Calinic, om duhovnicesc si smerit. In locul acestor oameni sunt sprijiniti, ridicati, propulsati, cum vreti sa-i spuneti, oameni de nimic, neduhovnicesti, care mai mult fac rau Ortodoxiei, cu tot cu studiile lor.

Iata niste semne de intrebare, dar stati asa, circul continua. Dupa ce-si pune oamenii lui in locuri cheie, PF Daniel ajunge la level 2: infiintarea de manastiri sau chiar trecerea unora in directa lui subordonare, prin care lucru, Sfintele Canoane sunt incalcate. Claudiu Tarziu si Dumitru Manolache scriu despre aceasta. Mai nou, PF Daniel vrea in directa sa subordine manastirea de la Techirghiol, acolo unde ieromonah este Parintele Arsenie Papacioc.

Victor Roncea, de la Ziua, dupa asasinarea Patriarhului Teoctist, musamalizata de presa si de organele competente, a dezvaluit intr-un numar Ziua cum ca PF Daniel a cerut vicarilor de la Patriarhie sa tina sub tacere celelalte taieturi de pe trupul Parintelui Teoctist. De asemenea, PF Daniel il are sub aripa sa atot-protectoare si pe PS Sofronie care, dupa cum dezvaluie unele figuri din anturajul Prea Sfintiei Sale, are apucaturi cam mafiote: ameninta famiile calugarilor ce nu i se supun in privinta ideilor ecumeniste si anti-canonice, face shimbari pe-acolo dupa bunul plac, oare sa mai amintim de Boboteaza din acest an? Si inca un lucru: la o televiziune locala din Oradea sunt niste inregistrari cu ierarhul sus-numit, in care acesta, intrebat ce crede despre anti-ecumenisti ar fi afirmat ceva de genul: „Astia? Nu-i bagati in seama, sunt niste draci. Dar vor veni ingerii si le vor taia aripile cu sabia”. Cum adica Prea Sfintite, o sa incepeti sa ne linsati? Cum spunea si Claudiu Tarziu, ati inceput cumva vanatoarea de anti-ecumenisti? S-a deschis sezonul? Este vorba despre acelasi ierarh care a indraznit sa jigneasca pe un Iustin Parvu sau Arsenie Papacioc, etichetandu-i drept senili, extremisti, etc. Prea Sfintia Voastra, extremisul nu e altul decat insusi persoana Sfintiei Voastre. Cum altfel ar putea fi catalogata/interpretata slujba in comun cu prelatul greco-catolic, daca nu un act de extremism? Sau atitudinea totalitara pe care o aveti fata de supusii Sfintiei Voastre. N-aveti pic de respect nici fata de IPS Bartolomeu, Mitropolitul sub ascultarea caruia sunteti: i-ati inchis telefonul in nas, spunandu-i sec: „Eu nu fac ascultare decat de Patriarh”. Oare ce-ar spune Sfintele Canoane despre asta, huh? Sau Sfintia Voastra nu dati socoteala in fata oamenilor, ci numai in fata Domnului…

Mie-mi miroase a dictatura. Ceva pute in toata tarasenia asta. Duhovnicia si interesul pentru sufletele noastre sunt sacrificate pentru interese proprii. Sinodalitate? Nici vorba. Corectitudine? Da’ de unde. Un nou produs, marca Daniel.

Sa traiti Tovarase! Ura! Ura! Ura!

Stie cineva vreun sculptor? Sa-i facem si o statuie…

februarie 28, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | 21 comentarii

NE-AM LINISTIT?

Patriarhia dezminte acuzatiile potrivit carora PF Daniel ar avea legaturi cu Lojele Masonice. „Precizam faptul ca Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel nu a facut si nu face parte din nicio loja masonica din tara sau din strainatate, nici nu impartaseste alta credinta decat cea a Bisericii Ortodoxe”, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei. Purtatorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a declarat ca reactia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) se impunea dupa ce presa locala din zona Moldovei a preluat un raspuns al Patriarhiei Române catre persoane cunoscute ca fac parte din diferite loje masonice, ca urmare a condoleantelor adresate de acestea institutiei, la moartea Patriarhului Teoctist.

GARDIANUL

Ne-am linistit? Ma declar sceptik…

octombrie 10, 2007 Posted by | MASONERIE, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | 2 comentarii