un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

GANDURI DESPRE MILA CRESTINA

Milostenia (Caritatea) provine din latinescul „caritas” sau grecul „agape” (dragoste non-erotica) si consta in ajutorarea celor nevoiasi prin bunuri sau actiuni spre beneficiul lor.

Milostenia nu poate fi separata de aspectul de jertfa pentru ca fie ca renuntam la o parte din bani, fie ca renuntam la un bun, fie ca ne implicam intr-o actiune care necesita timp si daruire, jertfim ceva, ne lipsim de ceva.

Dar jertfa nu poate fi lipsita nici de dragoste, pentru ca daca milostenia ar fi conditionata de ceva, atunci nu ar mai fi milostenie, nu ar mai fi jertfa. Prin urmare, jertfa, milostenia se face din dragoste.

Jertfa suprema a facut-o chiar Dumnezeu, Care Si-a jertfit unicul Sau Fiu (Ioan 3:16) dovedind prin aceasta dragostea Lui fata de oameni, dar totodata dand si o noua porunca, a iubirii – sa ne iubim unii pe altii asa cum si El ne iubeste pe noi (Ioan 15:12). Dar nu numai noi intre noi, crestinii, ci si pe vecin si chiar si pe dusman suntem invatati sa-i iubim (Matei 22:39; Luca 6:27). Sfantul Apostol Pavel considera milostenia ca prima intre virtuti (I Cor 13,3). Dar prin aceasta milostenie, Sfantul Apostol Pavel nu se refera la ceea ce inteleg unii astazi, o donatie de 2% din impozitul pe salar. Actiunea de milostenie trebuie sa se reflecte si in inima celui ce o face, asa cum a fost si cu Sfantul Martin (soldat roman), care, vazand un sarac tremurand de frig, si-a rupt mantia militareasca in doua, daruind o jumatate aceluia. Seara, Sf. Martin l-a visat pe Mantuitorul care i-s zis: „iata-l si pe Martin, cel nebotezat; M-a imbracat”. Pentru ca daruind celui sarac insusi Hristos primeste. „Adevarat, adevarat zic voua, cine va da un pahar cu apa in numele Meu nu-si va pierde plata Sa”, zice in alta parte Mantuitorul (matei 25, 41).

Deoarece milostenia se face atat din dragostea fata de Dumnezeu cat si din implinirea poruncilor Lui, este necesar ca aceasta sa imbrace ambele dimensiuni, atat interna cat si externa.

Milostenia crestina este cea mai pura si sfanta dintre toate, fiind cu adevarat „radicala” de vreme de dizolva bariera dintre Mine si Celalalt. In fata lui Dumnezeu oamenii sunt egali: nu exista rasism. Numai in crestinism milostenia imbraca o forma ascetica, jertfitoare. Dar si aici, de-a lungul timpului si chiar si acum, caritatea a fost (si este) perceputa ca o opera sociala. Pentru omul modern succesul, siguranta, conditia sociala, concurenta, profitul, pretigiul, ambitia, satisfacerea placerilor de orice fel, egocentrismul, intelegerea superficiala a religiei sau identificarea ei cu folclorul pagan, il impiedica sa observe adevaratul sens al vietii crestine si al rostului sau pe pamant. Secularizarea accepta religia dar in termenii definiti de ea.

Pentru omul secularizat, individul este o notiune abstracta. La fel si neamul sau umanitatea. Dar pentru un crestin, individul este o persoana. Insusi Dumnezeu este unul, in trei persoane! Activistul social, nu are interes pentru individ, de aceea de multe ori ii lipseste dragostea si grija pentru persoana, el actionand mai mult in numele dreptatii si ordinii si nu in ultimul rand al fericirii. Dar in afara lui Dumnezeu nu exista fericire ci doar surogate cu care firea umana isi indulceste amarul zilei. Asta pentru ca ne-crestinul nu tinteste „dincolo” si nu se raporteaza la lumea de „dincolo”, uitand ca suntem trecatori pe acest pamant. Este adevarat ca si alte religii au ideea unei alte lumi, in care ajunge sufletul dupa ce se desparte de trup. Totusi aceasta idee, sa luam spre exemplu Nirvana, nu poate fi bine definita nici chiar de initiati; este ceva abstract, impersonal. De aceea, pentru un crestin conteaza mai mult prezentul „acum”, dar vazut numai in viitorul „vesnic”. Fa ce trebuie acum pentru ca de maine sa traiesti vesnic! Dintre toate biruintele lumii acesteia, numai iubirea (inteleasa ca jertfa, daruire, caritate) are valoare vesnica. Daca un lucru se poate echivala cu un altul, iubirea nu are pret; este infinita. Iubirea daruita infinit atrage primirea unei alte iubiri infinite; iubirea nu are limita si se potriveste oricui; saracul vrea sa fie iubit, dar si bogatul; uratul vrea sa fie iubit, dar si frumosul, pacatosul vrea sa fie iubit, dar si sfantul. Toti vrem sa fim iubiti, iar singurul care cuprinde in iubirea Sa pe toti este Mantuitorul Hristos, care Si-a pus sufletul pentru toti si care face ca soarele sa rasara atat peste cei drepti cat si peste cei pacatosi.

Poate si pentru acest fapt, pentru ca iubirea este divina, ea nu are nevoie de nimic din aceasta lume. Iubirea exista, asa cum am aratat mai sus in toate conditiile si circumstantele. Chiar si in iad Dumnezeu este prezent cu iubirea Sa. Raul acela de foc este tot dragostea lui Dumnezeu, dar care arde pe cei care n-au fost in stare sa raspunda iubirii dumnezeiesti! Iubirea este o manifestare a Imparatiei lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.

Totusi, cine este sarac si cine bogat? Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul la Duminica a 21-a dupa Rusalii ne lamureste ca sarac este cel insetat de a avea multe, iar bogat este cel care se multumeste cu putin, si ne indeamna sa ne facem prieteni cu „bogatia cea nedreapta” (Luca 19,9) si sa adunam comori in Ceruri, acolo unde nici molia nu le roade, nici furul nu le sapa. Ca la sfarsitul vietii, bogatul va lasa lumii bogatiile sale si va iesi din viata ca de pe o scena, si lepadandu-si masca, se va arata mai sarac decat toti, pentru ca ar fi trebuit sa-si imbogateasca sufletul cu virtuti, dar n-a facut-o. Si nici acum, dupa ce o viata intreaga a alergat dupa averi, fiind mereu ingrijorat si ingandurat, nu se poate bucura de o viata linistita, pacatele lui hotarandu-i soarta.

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca toti care au bani si ii tin numai pentru ei, mare osanda isi vor lua, fiind vinovati de toate relele pe care le puteau preintampina. De aceea bogatilor le-a pus conditie sa lepede mai intai averea si apoi sa-L urmeze, in timp ce aceia care au doar cat le trebuie sunt indemnati sa staruiasca in rabdare si trezvie.

Sfantul Ioan Casian, in Cele opt ganduri ale rautatii, vorbind despre patima iubirii de arginti, ne aminteste ca „mai bine este a da decat a lua” (Fapte 20, 35) osandind totodata pe cei ce rastalmacesc pasajele biblice si cred ca mai bine este sa fii bogat pentru a da si altuia, decat sa fii sarac si sa te multumesti cu ce ai. Sfantul Ioan Casian ne ofera o serie de dovezi scripturistice din care reiese ca nimic nu e mai de pret decat sa-ti castigi existenta din lucrul mainilor tale. Acest fapt este bine placut lui Dumnezeu, iar Harul Duhului Sfant se va pogori peste tine.

Sa urmam asadar poruncilor evanghelice, invataturii crestine, sfaturilor Sfintilor Parinti, sa nu punem conditii milosteniei noastre, sa nu fim zgarciti pentru ca oricine se lipsestde putin, in numele lui Hristos, insutit va lua inapoi.

Iar cei porniti pe calea cea stramta si ingusta a mantuirii, sa nu uite ca „Milostiv este Domnul”!

Bibliografie:

+ ALEXANDER SCHMEMANN, Postul Mare, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995

+ Encyclopedia of World Poverty, Sage Publications. Inc., 2006

+ P.S.B. (23), Sfântul Ioan GURA DE AUR partea a III-a

+ Sfântul Ioan GURA DE AUR Predici la Duminici si Sarbatori Ed. Bunavestire Bacau 1997

+ Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003

+ Sfantul Ioan CASIAN, Filocalia, volumul I, editia a II-a, editura Harisma, Bucuresti, 1992

+ Ierom. Ioan IAROSLAV, Cum sa ne mantuim, ed. Scara 2006

octombrie 3, 2008 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , | Comentarii închise la GANDURI DESPRE MILA CRESTINA

O IUDA, DOUA IUDE

Acum 2 milenii unul dintre Apostolii Mantuitorului L-a tradat. Numele lui – Iuda. De-a lungul istoriei a existat o conjugare a Iudei. Urmarea acestei tradari? Sinuciderea. Indracirea. Deznadejdea. Iuda a stat in preajma Mantuitorului, a cunoscut cine este, si totusi L-a tradat. L-a tradat pentru 30 de arginti pe care oricum nu i-a (mai) putut folosi. Cazul lui Iuda a mai fost observat in istorie, ca niste reflexii fidele (in oglinda) si se va sfarsi doar cand isi va atinge apogeul, cand Antihristul va fi incoronat si uns chiar de Arhierei.

Ca si Iuda atunci, arhiereii nostri sunt chemati de Mantuitorul la lucrarea misionara. Ei se asemana Apostolilor, de unde au primit si succesiunea harului. Dar unii, se aseamana cu Iuda, pentru ca, petrecand in Casa Domnului, cunoscandu-L pe Dumnezeu, L-au tradat. Se poate vorbi de greseala in aceasta situatie? Greseala presupune fapta neintentionata: te dai mai in spate si calci pe cineva pe picior, din neatentie; versi o cana cu apa pe masa, s.a.m.d.. Insa cand tu premeditezi fapta, cand te gandesti cum s-o pui in aplicare, deja e crima, nu mai e greseala. L-ai omorat pe Hristos, asemeni lui Iuda, si ai primit pentru aceasta cei 30 de arginti: faima lumeasca, cinstea Uniunii Europene, aprecierea unor inselati. Greseala presupune cainta, crima presupune ingamfare. I-a parut rau Mitropolitului Corneanu pentru ce a facut? Nu! I-a parut rau pentru sustinerea avorturilor si a homosexulilor? Nu. I-a parut rau lui Sofronie Drincec pentru slujba in comun? Nu. I-a parut rau pentru „pumnul in gura” aplicat Parintelui Eftimie sau altora ca el? Nu. De aici rezulta ticalosia lor: oameni chemati sa slujeasca Domnului s-au facut ucigasi de Hristos. Ei sunt mai jos decat Iuda, pentru ca in cazul lui Iuda, putem spune ca poate n-a stiut deplin pe cine vinde, desi a vazut si el minunile Domnului Hristos. Insa acesti arhiereii, Iudele contemporane stiau foarte bine ce fac. Dar au indraznit sa sfideze. Sa sfideze Biserica – pe mireni si colegii lor episcopi, sa-L sfideze pe Dumnezeu.

Ca si in cazul lui Iuda, dorinta lor de inavutire, de faima le-a intunecat mintea si nu au mai judecat drept. Dar in ce hal s-au intunecat de vreme ce nici in al 12-lea ceas nu vor sa se caiasca? Nu le este frica de Dumnezeuu pentru ca nu cred in Dumnezeu. Au ajuns ierarhi prin diferite circumstante, dar comportamentul lor ii vadeste cine sunt, n-au de-a face cu viata Bisericii. Nu sunt vrednici nici de consieri parohiali, nici sa traga clopotul bisericii. Poate doar sa bata toaca, asa cum acum 2 000 de ani, multimea adunata spontan in fata lui Pilat lovea lemn pe lemn, cerand rastignirea lui Hristos si eliberarea lui Barnaba.

Fratilor, oare si acum tot eliberarea lui Barnaba vom cere? Sau capul celor 2 apostati, Iude reactualizate, ucigasi de Hristos?

iulie 3, 2008 Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE | , , , , , | Comentarii închise la O IUDA, DOUA IUDE

MORMANTUL SFANTULUI PETRU DESCOPERIT LA IERUSALIM

Semnalam pe eresulcatolic descoperirea acum cateva decenii a mormantului Sf. Petru la Ierusalim nu la Roma, fapt ce contrazicea teoria catolica despre primatul papal. Acum cateva zile, cotidianul Gardianul a publicat un articol semnat de Dumitru Manolache, pe aceeasi tema, cu mai multe amanunte.

Astazi, existenta la Roma a mormantului si a catorva relicve apartinand Sfantului Apostol Petru sunt certitudini decretate incontestabile de catre Vatican. O senzationala descoperire arheologica facuta insa la jumatatea secolului trecut pe Muntele Maslinilor din Ierusalim ridica, dupa cum vom vedea, serioase semne de intrebare, cel putin cu privire la locul unde se afla adevaratul mormånt al Apostolului Petru. Volumul in care au fost strånse probele si formulate concluziile cercetarii a trecut, in mod suspect, neobservat si numai tenacitatea unui catolic american pasionat de subiect mai aminteste de tainuita descoperire. Fara a ne exprima in vreun fel parerea, indraznim sa supunem atentiei cititorilor nostri istoria acestei descoperiri care constituie, fara indoiala, poate cea mai mare dilema a lumii catolice.

Pe 23 decembrie 1950, Papa Pius al II-lea anunta la radio descoperirea la Roma a mormantului Sfantului Petru. Opt ani mai tarziu, doi preoti romano-catolici, P.B. Bagatti si J.T. Milik, publicau intr-o editura franciscana din Ierusalim volumul “Gli Scavi del Dominus Flevit” – Sapaturile de la Dominus Flevit”. Cartea, de altfel, singura, contrazicea categoric anuntul facut de Papa, prin dezvaluirea faptului ca printre mormintele din epoca timpurie a crestinismului descoperite si cercetate de arheologi la “Dominus Flevit”(manastire ridicata pe locul unde Iisus a deplans soarta Orasului Sfant) se afla si mormantul Apostolului Petru. Dovada o constituia inscriptia “Simon Bar Jona”- “Simon Fiul lui Iona”- gasita pe un fragment de osuar, alaturi de osuarele inscriptionate ale Mariei, Martei si al lui Lazar.

In timp ce se afla in Elvetia, F. Paul Peterson, un catolic american, avea sa afle de la un prieten zvonul ca mormantul lui Petru nu se afla la Roma, ci la Ierusalim. Entuziasmat de informatie, a inceput o ampla investigatie pe cont propriu, care avea sa-i aduca dupa ceva vreme satisfactia confirmarii, nu foarte usoare, a zvonului. Ancheta a publicat-o in 1960, in SUA, sub titlul “Mormantul Sfantului Petru descoperit recent in Ierusalim”.

Peterson si-a inceput investigatia la Ierusalim, unde a stat de vorba cu mai multi preoti franciscani, cu un profesor arheolog de la Universitatea Yale, specialist in cercetari orientale, cu Milik, unul dintre autorii volumului mentionat mai sus, a facut inregistrari audio cu declaratiile unor martori, a fotografiat locul descoperirii si celebra inscriptie etc. In cele din urma, chiar daca s-a lovit de multe reticente si obstructionari, a reusit sa confirme informatia.

In lucrarea sa apar cateva date inedite legate de aceasta senzationala descoperire. In primul rand, faptul ca publicului nu i s-a spus nimic niciodata despre artefactele gasite la “Dominus Flevit”, ele aflan-du-se dosite la vremea respectiva intr-un muzeu din Ierusalim. Apoi ca, dupa aparitia unui articol pe aceasta tema semnat de el, nimeni nu a mai fost lasat sa vada locul unde apostolul ar fi fost ingropat. El mai relateaza ca un preot franciscan de la Bethleem i-a marturisit in mod confidential ca preotul Bagatti i-ar fi aratat dovada Papei Pius al XII-lea, iar acesta i-ar fi raspuns, desi se convinsese de autenticitatea dovezii: “Va trebui sa facem cateva schimbari, dar, la momentul actual, pastreaza tacerea asupra acestui lucru.”

F. Paul Peterson reda in cartea sa povestea acestei descoperiri, din care retinem faptul ca totul a pornit de la niste sapaturi intamplatoare facute in situl arheologic in 1953 de catre un calugar franciscan. Excavatiile ulteriore au scos la iveala un intreg cimitir paleocrestin, fara nici un obiect care sa fi apartinut evreilor, arabilor sau paganilor.Osemintele despre care se presupune ca ar fi apartinut Sfantului Petru au fost gasite intr-un osuar din piatra, puse acolo la aproximativ zece ani dupa trecerea lui la Domnul, dupa cum era obiceiul la romani. Adica, dupa un timp, oasele celui decedat erau scoase, puse intr-un fel de cutie, cu numele celui mort, asezata alaturi de alte osuare intr-o groapa, pentru a face loc altor morti.

Potrivit specialistilor consultati de Peterson, in mod indubitabil, inscriptiile descoperite sunt crestine, inclusiv cea referitoare la Petru, evident, sunt autentice si dateaza din perioada distrugerii Ierusalimului de catre Titus, in anul 70. Ele nu aveau cum sa provina dintr-o epoca anterioara venirii lui Iisus. Peterson concluzioneaza, printre altele, ca descoperirea este extrem de stanjenitoare, intrucat submineaza chiar fundamentele Bisericii Catolice. De vreme ce Petru nu a trait la Roma si nu a fost martirizat si ingropat acolo, el nu a fost nici primul papa.

articolul continua in Gardianul…

februarie 11, 2008 Posted by | ORTODOXIE, STIRI | , , , , , , | Comentarii închise la MORMANTUL SFANTULUI PETRU DESCOPERIT LA IERUSALIM

DIN SERIA „MINCIUNI A LA NASA”

Presa anunta descoperirea vietii pe Marte.

Ma declar sceptic. O fi vreun trucaj ca si in privinta aselenizarii… Oare mai traiesc tipii aia care au regizat sariturile pe luna si pasii impregnati in solul lunar in timp ce drapelul SUA flutura mandru in fundal? 🙂 Oricum un lucru e cert: Daca se va descoperi vreodata viata in cosmos, VATICANUL este pregatit:

„In ultimii ani, „universalitatea” Bisericii Catolice a capatat noi dimensiuni. Termenul incepe sa fie inteles in sensul lui propriu, adica Vaticanul s-a gandit ca ar fi bine ca in momentul in care omenirea va intra in contact cu extraterestrii, catolicii sa purceada numaidecat la crestinarea lor. Astfel, catolicismul nu va fi prezent doar la nivelul populatiei Pamantului, ci va inainta in Univers. Propovaduirea credintei crestine in alte lumi decat cea terestra are la baza doua elemente fundamentale. Extraterestrii, in masura in care sunt entitati inteligente, sunt si fiinte spirituale, deci au aplecare catre religiozitate. In al doilea rand, Dumnezeu e unic, in orice lume posibila, de unde rezulta ca si extraterestrii trebuie sa fi primit cuvantul lui Dumnezeu. Noi l-am primit prin Cristos, ei, probabil, prin alt mesager”.

„Mai intai ii vom lasa sa fie ei insisi, fara sa grabim, sa fortam botezul cu apa. Daca Crist este Primul si Ultimul Divin (Alfa si Omega) care vorbeste umanitatii, nu e absolut necesar ca acesta sa fie singurul cuvant spus intregului Univers.”, spune Cristopher Corbally, directorul adjunct al Observatorului Vaticanului, in prezentarea programului de crestinare cosmica. Dupa botezul cu apa, ar urma raspandirea propriu-zisa a credintei in Iisus, conform preceptelor biblice de rit catolic”.

Concret, pregatirea misionarilor catolici se desfasoara in cadrul Observatorului Astronomic al Vaticanului. Planul de crestinare a extraterestrilor, coordonat de calugarii Ordinului Iezuit sub indrumarea directa a Papei, este deja gata. Lipsesc doar extraterestrii. Cel putin asa stim noi. In cazul unei intalniri de gradul 4, iezuitii ar trebui sa ii ia pe cei sositi din Cosmos cu binisorul. Crestinismul nu trebuie grefat pe civilizatia lor in mod brutal, ci trebuie asimilat ca o componenta naturala a acesteia.

Ii stiam pe catolici schismatici, apoi eretici, iar acum dusi-cu-pluta, ca sa folosesc un eufemism :). Alte comentarii sunt de prisos :)). N-am mai ras asa de mult…

ianuarie 24, 2008 Posted by | DUSI CU PLUTA, STIRI | , , , , , | Un comentariu

O NEDUMERITA CARE NU INTELEGE DE CE

Ziarul CURENTUL apare de astazi intr-o noua formula pe internet. Dar se pare ca nu numai designul s-a schimbat ci si atitudinea. Astfel, doamna Cornelia Popescu isi da cu parerea intr-un domeniu la care nu se pricepe. De altfel cu gura dumneaei recunoaste acest lucru. Nu prea intelege. Ce nu intelege? Religiozitatea romanilor, asta nu intelege. Adica de ce se calca romanii in picioare la Sfintele Moaste. Ce-i drept nici eu nu inteleg de ce se calca romanii in picioare in general – fie ca vorbim de intrarile la spectacole, sau pe stadion sau la evenimente religiose. Este, intr-adevar, un lucru constatat – romanului ii place sa calce si sa fie calcat in picioare. Dar asta-i alta mancare de peste… De fapt, doamna Cornelia nu intelege nici ce este crestinismul, nu numai religiozitatea romanilor si se intreaba retoric daca nu cumva e mai putin crestina daca nu merge la biserica. Dumneaei crede ca nu, raspunsul nostru este ca fara biserica nu exista mantuire, oricat te-ai ruga tu acasa. Poate faptul ca bunica ei nu da pe la biserica desi posteste si se roaga se datoreaza vreunui pacat pe care nu poate sa-l spovedeasca si crede ca in acest fel isi achita datoria. Sau poate e una din semintele Semanatorului…

Nu se putea scrie un articol pe aceasta tema fara a se pomeni de faptele reprobabile ale unor fete bisericesti si fara a insira lunga lista de lacune si defecte ale BOR. Iar colaborarea cu politicul este un subiect la moda, cum putea fi el omis?

Iar ultima fraza „Sper să mă ierte Dumnezeu, dar moaştele Cuvioasei Parascheva au fost detronate de tot sensul credincios tocmai de aceste manifestări care iau amploare.” pe langa faptul ca este exprimata bizar este si sofista: de unde stie dumneaei ca moastele au fost detronate de tot sensul credincios de vreme ce dumneaei nu pricepe religia, per ansamblu, mai ales Teologia Ortodoxa?

IATA ARTICOLUL DIN CURENTUL

Cică poporul român este un popor creştin. Păi şi dacă este aşa atunci de ce s-o fi dus acea campanie aprigă de interzicere a icoanelor în şcoli, nici acum nu pricep, însă asta este deja o altă chestiune pe care am abordat-o la momentul cu pricina. Recunosc faptul că atunci când eram copil îmi mai puneam aşa câte o dorinţă şi îl rugam pe Doamne-Doamne să pună o vorbă bună pentru mine. Până la urmă cred că este şi asta o formă de ritual creştin cu care am crescut. Poate că tratez eu superficial aceste ritualuri pe care alţii le marchează într-un mod cu totul religios. Şi fără să vreau îmi pun o întrebare, cred că firească. Ce este de fapt creştinismul? Nu cred că suntem mai puţin creştini dacă nu mergem la biserică din principiu sau nu am avut timp ori răbdare să citim Biblia.

O spun cu tot riscul. Multe din manifestările Bisericii lasă de dorit, iar comportamentul unora dintre preoţi este la limita moralei oricărei religii. Este deja cunoscut faptul că evenimentul religios de la Iaşi, vrednic de dumnezeire, adună în fiecare an multă lume. Aşa că moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi strâns laolaltă şi în acest an, mânate de credinţa în Dumnezeu şi de speranţa vindecării sau izbăvirii, mii de suflete. Dar până la a vorbi de evenimentul de la Iaşi, îmi îngădui să fac unele aprecieri.

Mama mea nu este un om bisericos, însă are frică de Dumnezeu. Asta este un lucru clar. Ţine, de când o ştiu, posturile atât cât poate ea, iar uneori rosteşte, în şoaptă, câteva rugăcini şi nu uită ca atunci când merge la culcare să îşi mai îndrepte câteva gânduri spre Cel de Sus. Deşi nu am vorbit în mod expres despre asta niciodată, convingerea mamei mele este că Dumnezeu se uită măcar din când în când şi spre ea şi îi acordă atenţia cuvenită pentru că este o credincioasă. Poate mult prea credincioasă în comparaţie cu mine care nu pricep rostul mătăniilor şi crucilor pe care şi le fac semenii mei dimineaţa când aleargă disperaţi către locurile de muncă şi le iese în drum câte o Biserică. Nu zic nu atunci când este de mers la Biserică de Paşti sau de Crăciun, dar de aici şi până la ceea ce fac mulţi creştini de ani buni încoace atunci când vine vorba de vreo raclă, mi se pare deja habotnicie. Mi se face şi milă de sutele de enoriaşi pe care îi văd la televizor că îndură drumurile lungi, frigul, dorm pe iarbă, doar pentru a atinge în fugă racla Sfintei sau a Sfântului. Apoi nu pot să văd legătura cu faptul că sutele şi poate chiar miile de oameni care se adună an de an la Iaşi şi în alte părţi ale ţării unde se organizează astfel de pomeni electorale se îmbulzesc şi se calcă în picioare pentru a atinge chiar şi hainele prezidenţiale sau cele ale aleşilor care deja şi-au început campania pentru europarlamentare şi vor profita de acum înainte de orice Sfânt. În fiecare an, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Sf. Parascheva, la Mitropolia Iaşilor se adună mii de pelerini, care se înghesuie, se calcă în picioare, îşi dau coate în speranţa că vor ajunge la locul unde este expusă racla cu moaştele sfintei. Nu pot să înţeleg actul de pioşenie, de rugă amestecat cu înghesuiala exasperantă, cu vorbele grele aruncate unii altora. Ce se petrece în aceste zile ale anului la Iaşi nu este nici pe departe o manifestare a credinţei. Mai degrabă este un act comercial, practicat de biserică la vedere. Şi spun asta deoarece de fiecare dată, mai-marii statului intră pe uşa din dos să atingă moaştele, că de, ei au o agendă încărcată, iar gloata se calcă în picioare. Şi atunci nu mă pot abţine să mă întreb, de ce şi feţele bisericeşti fac politică. Pentru că, să-mi fie cu iertare, dar nu mi se pare firesc şi credincios să se aplice un tratament diferenţiat chiar şi în faţa lui Dumnezeu. Cred că s-ar putea găsi o altă formă de organizare ca toţi cei ce doresc să se roage moaştelor s-o poată face în linişte sufletească şi nu în zbucium fizic şi psihic.

Sper să mă ierte Dumnezeu, dar moaştele Cuvioasei Parascheva au fost detronate de tot sensul credincios tocmai de aceste manifestări care iau amploare.

octombrie 11, 2007 Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , , , | 5 comentarii