PARINTELE IUSTIN CREDE CA NU TREBUIE SA GANDIM SUPERFICIAL

“Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă – trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy – superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Manastirea Petru-Voda,

8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”

PRELUAT DE PE BLOGUL RAZBOI INTRU CUVANT

ORTODOXIA – INTRE PRO SI CONTRA

Toata lumea vorbeste acum despre „fapta” Mitropolitului Nicolae. Toata lumea ortodoxa. Si poate ca nu numai, pentru ca ceea ce va decide Sfantul Sinod vis-a-vis de Mitropolitul Banatului va fi si un raspuns asteptat pe plan extern atat de Vatican cat si de celelalte Biserici Surori, mai ales a Rusiei sau a Greciei care au cerut socoteala Sinodului, Sinod care se va intruni – daca se va intruni – numai la presiunea societatii nicidecum din alte motive, stati voi linistiti…

Dar, paradoxal (sau poate nu, de vreme ce toate se intampla din voia Domnului), isprava IPS Nicolae aduce si ceva bun. Zic eu.

– In primul rand, „forteaza” Sinodul sa stabileasca mai clar ce si cum in materie de ecumenism si Miscarea ECUMENISTA (nu ecumenica – sa fim bine intelesi, da)?

– In al doilea rand, se confirma temerile noastre, ale celor ce prevedeam cumva acest lucru, mai ales, poate, dupa „isprava” PS Sofronie, alta poveste cu final nefericit. Iata ca noi cei extremisti, fundamentalisti, paranoici, panicari, etc am avut dreptate. La fel cum dreptate au avut si monahii athoniti care au reactionat in urma vizitei papei la Bucuresti, sau Patriarhia Rusiei (dimpreuna cu altele) care condamnau deschiderea prea larga fata de aceasta miscare sincretist-eretica. Si, coincidenta sau nu (?!) toate acestea, adica atat isprava IPS Nicolae cat si cea a PS Sofronie, se intampla in vremea de carmuire a PF Daniel, la randu-i un personaj controversat.

– In al treilea rand, se vede clar pozitia poporului, a gloatei cum zice unii, care crede ca prostimea nu stie ce e cu bisericile astea de-L inteapa pe Dumnezeu la talpi. Iata ca mirenii nu-s chiar asa de naivi sa inghita gogosile ecumeniste, ba din comentariile ce le-am citit pe diverse site-uri, mirenii au ajuns sa dea dovada de mai mult curaj si discernamant decat o parte a clerului, care desconsidera consecintele negative (pe diverse planuri) a cuminecarii de la Timisoara. Bravo tuturor celor ce au reactionat dupa putere fata de aceasta fapta rusinoasa si ticaloseasca a Mitropolitului Banatului. Au dat dovada ca, desi se fac presiuni si propaganda, constiinta lor e inca treaza!

Cu toate acestea, asa cum spuneam anterior, sunt si unii care (personal nu stiu sa zic daca o fac din convingere sau doar ca sa fie un Gica-contra) nu sustin atitudinea noastra, atitudine care, asa cum aveam sa remarcam un pic mai tarziu, este confirmata de Parintii Iustin Parvu si Arsenie Papacioc. Exista printre noi si altii mai motzati, cu creasta mai mare si diplome mai multe, carora li se pare ca duhovnicia echivaleaza cu teancul de hartie reciclabila sau cu titulatura de 3 randuri de pe ecusonul din chept.

E greu sa faci o analiza unor asemenea texte. Si, la urma urmei, fiecare are dreptul lui de a gandi cum ii trece prin cap, sau altfel spus, cat il duce capul.

Asadar, dupa mintile luminate de atata rugaciune intens(a)iva, „reactionistii”, in frunte cu Pr. Iustin si Pr. Arsenie, suntem demn de… izolare. Suntem primitivi, deci inapoiati; suntem extremisti, fundamentalisti, deci un posibil pericol pentru Biserica si societate; n-avem doctorate, deci nu intrunim criteriile necesare pentru a ne pronunta asupra problemei, suntem prea prosti pentru o lume atat de (dez)informata; ne simtim aparatori ai Ortodoxiei, deci suntem epileptici/in inselare. Cum o dai, cum o sucesti, tot de rau iesa. De bine n-are cum pentru noi ca am ajuns prea tarziu. Harurile si virtutile s-au impartit de mult iar cele ce au ramas sunt consacrate anumitor „elite”. Noi – pleava!

Un asemenea exemplu de iluminat este si Pr Dorin Piciorus, care a lasat deoparte molitfelnicul si psaltirea pentru a putea face lumina in discutiile despre ierarhie. Cunosc blogul Parintelui de mai demult, unele articole au fost chiar bune si nu ma asteptam la o asemenea pozitie. Insa, asa cum ziceam anterior, urmarile faptei comise de IPS Corneanu au si parti bune.

Ca sa rezum ce gandeste Pr Dorin despre acest episod este destul de greu, articolul fiind destul de bine redactat si consistent in idei. Pacat ca sunt eronate. Va invit sa cititi (cu picoarele in apa rece): http://bastrix.wordpress.com/2008/06/03/afisul-unei-mentalitati .

Pe scurt, Prea Cucernicia Sa, considera ca episodul de la Timisoara a reactivat fundamentalismul ortodox, care a suferit o oarecare amorteala (adica a stat in-stand by). Prin urmare, de la discutiile „este mason, nu este mason” privitoare la PF Daniel, s-a pastrat tematica discutiei, dar s-a schimbat personajul. Cu alte cuvinte, suntem un fel de devoratori care asteptam ivirea unor noi „suflete”, noi stiind inainte ce vom zice. Pr. Dorin este ingrijorat si de faptul ca vorbim (ne ia gura pe dinainte care va sa zica) fara a avea o traire aferenta. Tiii, ma, sa-i zica cineva si Parintelui Iustin asta, sau Parintelui Arsenie, ori celorlalti din „tabara” noastra carora le straluceste chipul! Si mai ales sa-i trimita cineva vorba si Sfantului Teodor Studitul care spune: „Atunci cind Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cirmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi cistiga existenta? … Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramine nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramii tacut si dezinteresat?” sau ca „Si chiar daca am fi pacatosi in multe, totusi suntem ortodocsi si madulare ale Bisericii Universale, indepartindu-ne de orice erezie si urmind oricarui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotaririlor pe care le-au luat si le-au propovaduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desavirsit, ci pe jumatate, cel care crede ca are dreapta credinta, dar nu se alatura dumnezeiestilor Canoane” (Migne, PG Epistola II.81). Stie oare ce vorbeste Pr. Dorin & comp.?

Pr. Dorin incearca sa abordeze problema dezbaterii actului IPS Corneanu. Pune niste intrebari valide, dar nu ramane la ele ci prin tonul mesajului, titlu si concluzii, vrea sa spuna ca aceia care s-ar pronunta despre problema sunt aproape sigur „ingeri din cer care invata o alta smerenie, oameni cu o adudienta globala”. Pr. Dorin intuieste si un mesaj pe care organizatorii conferintei l-ar promova subliminal: „Noi v-am spus ca tot Sinodul este vândut. Aceasta e dovada! Si dovada …este gestul ÎPS Corneanu”. Nu, parinte, dovada sunt dovezile, ca e mai multe. Si nu e doar o parere personala: este o parere formulata de mai multi Batrani cu viata sfanta (deci care au si traire, pe langa vorbe) si acesti Batrani, sunt atat din interior (Romania) cat si din exterior (Rusia si Grecia). Daca Prea Cucernicia voastra n-ati prea stat de vorba cu asemenea Parinti harismatici, asta inseamna ca nu sunteti informat, nicidecum altceva. Pentru ca nu stiti nimic in acest sens, de aceea vi se pare ca stiti. Dar, ma rog, asta e alta discutie… Sa revenim…

Daca Sfintiei voastre vi se pare „ingurgitabil” atitudinea participantilor/sustinatorilor Conferintei nu inseamna ca trebuie sa si generalizati. Sunt si teologi care au „inghitit-o”. Altii chiar pe de-a’ntregu, fiind chiar participanti (sic!). In fine, parintele continua cu o idee subtila, ca nu raportul ecumenism/fanatism ar fi subiectul discutiei ci „episodul Timisoara”. Ca, de fapt, organizatorii conferintei, care sunt dintre cei care „injura Sinodul”, VOR SANGE! Ii reamintesc parintelui ca „episodul Timisoara” are loc dupa „episodul Oradea”, episoade dintr-un „serial” inaugurat la alegerea PF Daniel. Ca daca stau bine sa ma gandesc, „episodul Timisoara” este de fapt un serial in sine, nu?

De asemenea, parintele Dorin se arata intrigat de atitudinea organizatorilor si sustinatorilor (morali, evident) ai conferintei: „Adica nu prinde la acesti oameni linistea, smerenia, ascultarea, cumpanirea, discernamântul, ce se întâmpla dupa ce noi cerem depunerea din treapta a mitropolitului Corneanu…ci conteaza numai o aliniere grabita, imediata la niste standarde imaginate de infuzatorii acestei mentalitati”. Oare ar trebui sa-i (re)amintim pr. Dorin ca si altor prea cucernici si prea cuviosi anumite Canoane, vechi de pe vremea Apostolilor care interzic slujirea in comun?

Punctul 3 al eseului Pr. Dorin e asa plin de sofisme incat nu merita osteneala de a fi comentat. Noi suntem tributari unei atitudini de opozitie inca de pe vremea comunistilor, atitudinea noastra (impreuna cu a Pr Iustin sau Arsenie) este lacunara, neavand suficiente cunostinte pentru a intelege caderea altora, etc.. Dar, argumentarea nr. 3 poate provoca mici zambete (desi intregul eseu lasa un gust amar). Fundamentalismul nostru exista si datorita faptului ca „e un trend actual al vietii seculare mentalitatea de a demasca, de a deconspira, de a te rafui…si ei copie comportamentul secular”. I-auzi!

Pr Dorin atinge apogeul la punctul 4, unde isi propune sa ne scoata nimic altceva decat… NEBUNI, conspirationisti, paranoici. Toti participantii la conferinta, toti cei ce „injura Sinodul” sunt si ANTI-SISTEM. Adica, scriem despre UE, NATO, etc numai in varianta neagra, cu alte cuvinte numai negativ. De parca s-ar putea scrie si in varianta „light” cum o numeste autorul. Imi aduc aminte de niste interviuri realizate de Sorin Dumitrescu vrednicului de pomenire Ioanichie Balan, smerit calugar moldovean, din Sihastria. Se pare ca Pr. Ioanichie era la randu-i anti-sistem, ca si Pr Iustin si altii.

„Pentru conferentiarii de astazi…mitropolitul nostru este un pacatos incurabil, de care Biserica trebuie sa se dezica imediat, neaparat… Pentru acest lucru vor pleda în aceasta seara. Si vor pleda cu gândul ca toata Biserica a cazut, ca toata Biserica s-a smintit deodata si ei sunt…Marele Fotie al Constantinopolului într-o ipostaza dallesiana” zice prea cucernicia sa la punctul 5. NO COMMENT, zic eu. Dupa fapte ii veti cunoaste. Sinodul si-a facut cunoscute faptele. In afara de cativa pe care ii numeri pe degetele unei singure maini, toti sunt fosti comunisti care n-au de-a face cu Ortodoxia (asa cum este si IPS Corneanu) sau simpatizanti ai masoneriei.

Concluziile nu-s nici ele mai breze… „Avem nevoie de o Biserica Ortodoxa extremista, ghetoizata, cu accente antilegislative si care sa ne propuna o viata ideologizata? Cu alte cuvinte, e bine sa ne raliem cu mentalitatea de tip afis, reductionista, care ne face sa ne fie teama de tot ce misca si rasufla sau vrem o Biserica Ortodoxa cu oameni realisti, atenti, adaptati timpului lor?”.

Mda, cam asta ar fi interventia de trista amintire a Pr Dorin. Desigur, dumnealui si-a spus punctul de vedere, e liber s-o faca. Si tot dumnealui, in finalul eseului, ne indeamna sa alegem. Acelasi indemn il reproduc si eu aici, la finele comentariului meu: alegeti fratilor, e vremea cernerii. Trebuie sa alegem pentru ca la randul nostru vom fi alesi.

Astea se intampla cand, asa cum spunea si Pr Dorin, vorbim fara a avea o traire aferenta si fara a avea o legatura cu marii duhovnici, cand stafeta a fost smulsa cu de-a sila, nu predata de la Batran la ucenic. Desigur, Pr Dorin, cand spunea acestea, se referea la noi, eu preiau ideea si spun ca se potriveste de minune „partidei” sale. Iar ca argument, aduc pozitiile adoptate de cei 2 mari duhovnici ai nostri. Nu si-ar fi putut vedeai ei linistit de batranetea lor, chiar era de trebuinta sa-si mai faca „prieteni”?

Alegeti, fratilor, alegeti, e vremea cernerii! Alegeti, dar.

SCRISOARE CATRE SFANTUL SINOD

Preafericite Părinte Patriarh,

Cu fiască supunere dar şi cu adâncă îndurerare vă adresez această scrisoare eu, nevrednicul şi cel mai mic între slujitorii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum – nesiliţi de nimeni – ne facem părtaşi ereziei papistaşe.

Preafericirea Voastră, nu sunt eu în măsură şi nu îndrăznesc să reamintesc unui întâistătător al Bisericii sfintele canoane şi predania sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Le cunoaşteţi şi vi le însuşiţi, de asemenea, prea-bine. Însă mă mustră cuvintele ferme ale marelui între sfinţii şi patriarhii noştri, Sfântul Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea, când spune: „Să nu fim părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă, mustraţi-le pe faţă” – şi nu pot să tac, văzând cum un înalt mitropolit al nostru, vechi de zile şi cu atâta experienţă, se împărtăşeşte cu cei ce au apostat de la dreapta credinţă. Aici, după cum bine-ştiţi, se încalcă grav canonul 46 apostolic, care spune clar: „Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” De asemenea, canonul 45, care spune: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, să se afurisească numai; Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”. Dar nu numai atât. Se ştie că uniatismul şi, prin urmare greco-catolicismul, a fost nu numai un atentat asupra purităţii sfintei noastre ortodoxii, ci a fost un atentat şi asupra fiinţei şi unităţii neamului românesc. Un astfel de gest al unui mitropolit ortodox nu face decât să reînvie această neagră pagină din istoria poporului nostru.

Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe. Noi am nădăjduit că acest dialog ecumenic, pe care Biserica noastră îl poartă de la o vreme încoace, să fie rodnic, paşnic şi fără apostazii. Dar iată care sunt roadele lui acum. Acest gest nu face decât să ducă la scindare şi nicidecum la o unitate întemeiată în adevărul Sfinţilor Părinţi.

Dureros, Preafericirea Voastră, foarte dureros. În istoria Bisericii noastre au mai fost căderi ale clerului nostru, cum s-a întâmplat în perioada uniaţiei, când 80% din preoţi au acceptat compromisul, lepădându-şi sfânta lor credinţă. Să nu creăm ca şi atunci sminteală în rândul credincioşilor noştri.

Preafericirea Voastră, acum când neamul nostru este din nou ameninţat cu destrămarea, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt atât de râvnite de cei răuvoitori şi răucredincioşi, când peste ortodoxia noastră au năvălit fel şi fel de obiceiuri păgâne, cum ar fi homosexualitatea, avorturile, când sfintele icoane nu mai au loc în clasele copiilor noştri, vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre.

De aceea vă rog, Preafericirea Voastră, să supuneţi atenţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această problemă, cât mai urgent, în cadrul discuţiilor ce vor avea loc în prima şedinţă a Sfântului Sinod. Această situaţie nu suferă amânare. Nu lăsaţi ca turma să se destrame şi mânia lui Dumnezeu să vină asupra acestui neam.

Cu plecăciune şi adânc respect,

Protos. Justin Pârvu

1 iunie 2008

Prăznuirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

TEXT PRELUAT DE LA http://hristofor.wordpress.com/2008/06/03/sa-luam-aminte/