un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

SEMNATI PETITIA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Un text de marturisire a credintei împotriva ecumenismului a fost redactat si semnat de clericii si monahii ortodocsi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnarii marturisirii de catre Înalt Prea Sfintitii Mitropoliti. Marturisirea de Credinta a fost deja semnata de catre unii Mitropoliti (de Pireu, de Kithira si de Etoloakarnania), Stareti ai Sfintelor Manastiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanti ai Corporatiilor Crestin-Ortodoxe.

Textul este minutios si atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocsilor ecumenisti de la Credinta si Predania Ortodoxa a Parintilor. Ecumenistii ortodocsi – se semnaleaza în Marturisirea de Credinta, atrag o parte din Turma Ortodoxa în înselare (ratacire), cultiva îndoiala si îi clatina pe multi, conducându-i la divizare si la schisma. De aceea, „cei care se misca în aceasta iresponsabilitate ecumenista, orice pozitie ar detine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfintilor nostri si, în consecinta, se afla în opozitie cu ei. Din acest motiv, pozitia lor trebuie sa fie osândita si respinsa de catre întregul Ierarhiei si al poporului credincios”.

Textul complet al Marturisirii de Credinta (împreuna cu semnaturile) este acesta:

Toti cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare si urmam în toate Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca credem ca:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinta în Sfânta Treime, în opera si învatatura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserica. Hristos este singura lumina adevarata[3]; nu exista alte lumini care sa ne lumineze, nici alte nume care pot sa ne mântuiasca: „Si nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru ca nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie sa ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinte, toate religiile care ignora si nu-L marturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt facaturi omenesti si lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si la nasterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi ratacesc pe oameni si îi conduc la pierzare. Noi, crestinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelasi Dumnezeu cu nici o alta religie: nici cu asa-numitele religii monoteiste (iudaismul si islamul), care nu cred în Sfânta Treime.

De doua mii de ani, Biserica întemeiata de Hristos si calauzita de Sfântul Duh a ramas statornica si neclintita în Adevarul mântuitor învatat de Hristos, predat de Sfintii Apostoli si pazit de Sfintii Parinti. Nu a fost îngenuncheata de cumplitele prigoane ale iudeilor, initial, si ale închinatorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a aratat o multime de martiri si a iesit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiasca. Dupa cum minunat spune Sfântul Ioan Gura de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica”. Daca porti razboi împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar daca porti razboi împotriva Bisericii, vei fi învins fara sa te dumiresti, caci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].

Dupa încetarea prigoanelor si triumful Bisericii asupra vrajmasilor din afara, adica a iudeilor si a închinatorilor la idoli, s-au înmultit si s-au împuternicit vrajmasii dinauntru ai Bisericii. Au aparut diferite erezii, care au încercat sa perimeze (rastoarne) si sa falsifice credinta predanisita, asa încât credinciosii sa fie zapaciti si sa slabeasca încrederea lor în adevarul evanghelic si în cele încredintate. Marele Vasilie schitând situatia bisericeasca, creata de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani si administrativ, zice: „Dogmele Parintilor sunt dispret,uite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, inventiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; asadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; întelepciunea lumii are întâietate îndepartând lauda Crucii. Pastorii sunt izgoniti, iar în locul lor sunt introdusi lupi grei care sfârteca turma lui Hristos”[8].

Ce s-a întâmplat cu vrajmasii din afara, religiile, s-a întâmplat si cu cei din interior, ereziile. Biserica – prin marii si luminatii Sfinti Parinti, a definit si a îngradit credinta Ortodoxa prin hotarârile Sinoadelor Ecumenice si Locale referitoare la anumite învataturi îndoielnice, dar si prin conglasuirea Parintilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credintei. Suntem mai siguri când îi urmam pe Sfintii Parinti si nu mutam hotarele pe care ei le-au asezat. Cuvintele „Urmatori Sfintilor Parinti” si „Nu muta hotarele pe care le-au asezat Parintii nostri” constituie o linie sigura de drum si supapa de siguranta a credintei si vietuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de baza ale marturisirii noastre sunt urmatoarele:

1. Pazim neclintite si nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade si de Parinti. Primim toate câte ei le-au primit si condamnam toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toti cei care inoveaza în chestiunile credintei. Noi nici nu adaugam, nici nu desfiintam vreo învatatura, nici nu o schimbam. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtatorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa catre Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunta împotriva celor hotarâte, chiar daca ar fi vrednic de crezare, chiar daca ar posti, chiar daca ar trai în feciorie, chiar daca ar face minuni, sa-ti fie lup în piele de oaie, care lucreaza stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gura de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Daca cineva va binevesti voua, altceva decât ati primit, sa fie anatema”, observa ca Apostolul „nu a zis ca daca propovaduiesc împotriva sau leapada totul, ci chiar si ceva foarte mic daca v-ar binevesti în afara celor primite, chiar daca de întâmplare vor fi miscati, anatema sa fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotarârile lui împotriva iconomahilor catre clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale si nu am facut nici destindere (scoatere), nici prisosinta (adaos), ci învatându-ne apostoliceste, tinem Predaniile pe care le-am primit, primind si îmbratisând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universala de la începutul vremurilor a primit oral si prin scris”. Caci adevarata si prea dreapta judecata a Bisericii nu accepta nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor parintesti si primind harul de la unicul Duh, am pazit toate cele ale Bisericii fara a taia sau a împutina cu ceva”[10].

Împreuna cu Sfintii Parinti si cu Sfintele Sinoade lepadam si anatematizam toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravietuiesc pâna azi, condamnam arianismul (supravietuieste la minciuno-martorii lui Iehova) si monofizitismul, cel radical al lui Eutihie si cel moderat al lui Sever si Dioscor, conform hotarârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon si învataturii hristologice a marilor Sfinti Parinti si Dascali, precum a Sfântului Maxim Marturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie si a imnelor din cult.

2. Proclamam ca papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor si al ratacirilor. Învatatura despre „Filioque”, adica a purcederii Sfântului Duh si de la Fiul, este contrara celor pe care Însusi Hristos le-a învatat despre Sfântul Duh. Întreaga ceata a Parintilor – si în sinoade si în parte – considera papismul ca erezie, pentru ca în afara de Filioque, a introdus o multime de alte rataciri, precum primatul si infailibilitatea papei, azima, focul curatitor, imaculata conceptie a Nascatoarei de Dumnezeu, gratia creata, rascumpararea iertarilor (indulgentiae); a schimbat aproape toata învatatura si practica în legatura cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie si celelalte taine si a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abatut mult mai mult decât papismul medieval de la învatatura Bisericii, asa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o multime de noi exagerari în „mariologie”, precum învatatura despre Nascatoarea de Dumnezeu ca „împreuna-mântuitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Miscarea Harismatica” a grupurilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugaciune si meditatie. A introdus noi inovatii în dumnezeiescul cult, precum corurile si orgile muzicale. A prescurtat si distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spatiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viata duhovniceasca” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus si la o împutinare a cerintelor morale, data fiind legatura dintre dogma si morala, având ca urmare caderile morale ale înaltilor prelati si dezvoltarea între clerici a deviatiilor morale ale homosexualitatii si ale pedofiliei[11]. Continuând sa sustina „Uniatia”, aceasta caricatura a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înseala si îi atrage pe credinciosi, torpileaza dialogul si demistifica asa-numitele sincere dispozitii pentru unire.

În general, exista o schimbare radicala a papismului si o întoarcere spre protestantism dupa Conciliul II Vatican, precum si o înfiere a unor diferite miscari „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricaciune din câte au provocat toate ereziile si schismele împreuna. Noi ortodocsii avem comuniune cu papii dinainte de schisma si pe multi papi îi sarbatorim ca sfinti. Papii dupa schisma sunt eretici; au încetat sa mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolica, pentru ca nu au credinta Apostolilor si a Parintilor. Din acest motiv, pe orice papa „nu doar ca nu-l avem în comuniune, dar îl numim si eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învatatura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taina a lor nu este valida dupa Sfântul Simeon. „Deci blasfemiaza inovatorii si departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, si cu desavârsire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care si cele ale lor sunt fara har, dupa cum harul Duhului l-au nesocotit si l-au subminat… pentru care si Duhul Sfânt nu se afla întru ei, si nimic duhovnicesc întru ei si toate cele de la ei sunt goale si noi si contrarii Predaniei dumnezeiesti”[12].

3. Aceleasi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a mostenit multe erezii, iar pe de alta parte a adaugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptura (sola Scriptura), pe care o rastalmaceste; desfiinteaza Preotia ca Har tainic special, cinstirea Sfintilor si a icoanelor; subestimeaza persoana Nascatoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine accepta doar Botezul si Dumnezeiasca Euharistie, denaturând si în acestea învatatura si practica Bisericii; învata predestinatia absoluta (calvinism) si îndreptarea (mântuirea) doar prin credinta, iar, în cele din urma, partea lui „progresista” a introdus preotia femeilor si casatoria homosexualilor, pe care îi primeste si în Preotie. Însa, în principal, este absenta eclesiologia, pentru ca nu exista sensul de Biserica, asa cum îl detine Predania Ortodoxa.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea ratacirii în ceea ce-i priveste si pocainta, asa încât sa fie o adevarata unire si pace; unire cu adevarul si nu cu ratacirea si cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserica, acrivia canonica pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, savârsit în afara Bisericii, fara întreita afundare si ridicare a celui ce se boteaza în apa sfintita printr-o rugaciune speciala si de catre un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiti de Harul Sfântului Duh, care nu exista în cadrul schismelor si ereziilor, si, prin urmare, nu avem nimic comun care sa ne uneasca, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, caci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au cazut”[13].

Pentru aceasta este netemeinica si nesigura noua încercare a ecumenistilor de a impune conceptia ca avem botez comun cu ereticii, si pe inexistenta unitate baptismala sa sustina unitatea Bisericii, care exista – chipurile – acolo unde exista botezul[14]. Însa cineva intra în Biserica si devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul si unicul Botez savârsit de preotii care au Preotia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continua sa ramâna în ratacire, respingem comuniunea cu ei, si în mod deosebit rugaciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile si rugaciunile în comun în biserici, ci si simplele rugaciuni în comun în spatii private. Pozitia severa a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevarata iubire si dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor si dintr-o grija pastorala ca nu cumva credinciosii sa fie atrasi în vreo erezie. Cine iubeste, arata adevarul, nu-l lasa pe celalalt în minciuna; altfel, iubirea, concordia si pacea cu el sunt prefacute si false. Exista un razboi bun si o pace rea. „Caci mai vrednic de lauda este un razboi decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Si Sfântul Ioan Gura de Aur recomanda: „Daca vezi ca se vatama buna-cinstire, nu da întâietate împacarii în detrimentul adevarului, ci împotriveste-te cu vitejie pâna la moarte” netradând nicidecum adevarul”. Iar în alta parte recomanda accentuând: „Sa nu acceptati nici o dogma noua sub pretextul iubirii”[16]. Aceasta pozitie a Parintilor si-a însusit-o si marele luptator si marturisitor al Credintei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îsi încheie propria Marturisire de Credinta la Florenta prin urmatoarele cuvinte: „Toti Dascalii Bisericii, toate Sinoadele si toate Dumnezeiestile Scripturi ne sfatuiesc sa fugim de cei care cugeta diferit (cu alte credinte) si a sta departe de împartasirea cu ei. Deci, sa dispretuiesc eu toate acestea, si sa urmez celor care, sub pretentiozitatea unei paci fabricate, poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul si dumnezeiescul Simbol si Îl introduc pe Fiul ca a doua cauza a Sfântului Duh? Caci pe celelalte ale rautatilor le las, avându-le pe cele de acum, din care si numai una ne era noua de ajuns ca sa ne despartim de ei. Sa nu patimim aceasta vreodata, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi sa cad în gânduri necuviincioase, ci, având învatatura Ta si a fericitilor barbati cei insuflati de Tine, sa adaug catre parintii mei, aceasta, daca nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”[17].

6. Pâna la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm si constant o pozitie de respingere si de osândire în fata tuturor ereziilor, precum este clar formulata în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeste în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizeaza ereziile si ereticii, fiecare în mod particular; iar ca sa nu ramâna niciuna în afara anatemei, la sfârsit exista o anatematisma generala: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din pacate, aceasta pozitie unica, ferma si neoscilanta a Bisericii de pâna la începutul secolului XX a început treptat sa fie abandonata, dupa Enciclica emisa de Patriarhia Ecumenica în 1920 „Catre Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oara, caracterizeaza în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrainate de Biserica, ci sunt casnice (intime) si rude. Recomanda „sa se reaprinda si sa se întareasca înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca straine si ale celorlati, ci rudenii si apropiate (casnice) în Hristos si împreuna-mostenitoare si in corpore ale fagaduintei lui Dumnezeu în Hristos”[18].

Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea si dezvoltarea în spatiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, aceasta panerezie, initial o inventie protestanta, iar acum avizata si de catolici, erezie care înfiaza si legifereaza toate ereziile ca biserici si ataca dogma despre Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Mai mult, a fost dezvoltata, se învata si se impune de catre Patriarhi si episcopi o noua dogma despre Biserica, o noua eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserica nu este îndreptatita sa-si revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserica universala si adevarata. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreaga. Toate împreuna constituie Biserica.

Toate hotarele (definitiile) pe care le-au pus Parintii au cazut; nu mai exista nici o linie de definire si de demarcatie între erezie si Biserica, între adevar si ratacire. Si ereziile sunt biserici, si desigur multe, precum cea papala (catolica), se considera acum ca biserici surori, carora împreuna cu noi Dumnezeu le-a încredintat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Exista si în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care si botezul lor, precum si toate celelalte taine sunt valide. Toti câti s-au botezat, oricarei erezii ar apartine, sunt madulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele si anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile si trebuie radiate din cartile liturgice. Ne-am adapostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” si ne-am vândut substantial – si aceasta doar prin aderarea noastra – propria constiinta de sine eclesiologica. Am desfiintat dogma despre Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, dogma despre „un (singur) Domn, o (singura) credinta, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercrestin, a fost dezvoltat acum si într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile si theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperita în Hristos, cunostinta dumnezeiasca si viata în Hristos. Este atacata, în consecinta, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca în relatie cu ereziile, ci si dogma de capetenie despre unica Revelatie în lume si unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relatie cu religiile lumii. Este cea mai mare ratacire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem si marturisim ca doar în Hristos exista posibilitatea mântuirii. Religiile lumii si ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxa nu este doar Biserica adevarata; este Biserica cea Una. Doar ea a ramas fidela Evangheliei, Sinoadelor si Parintilor, si, prin urmare, doar ea reprezinta adevarata Biserica Universala a lui Hristos. Dupa Cuviosul Staret, Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].

Aceasta panerezie a fost primita de multi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi si laici dintre ortodocsi. O învata „cu capul descoperit”, a aplica si o impun în practica, împartasindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugaciuni în comun, schimb de vizite, colaborari pastorale, asezându-se radical pe ei însisi în afara Bisericii. Pozitia noastra inspirata de hotarârile canonice sinodale si de exemplul Sfintilor este evidenta. Fiecare trebuie sa-si ia în serios responsabilitatile sale.

9. Desigur ca exista si responsabilitati colective, iar în principal cele ale Ierarhilor si teologilor nostri cu mentalitate ecumenista în fata pleromei ortodoxe si a turmei lor. Acestora le declaram întru frica lui Dumnezeu si cu iubire ca aceasta pozitie a lor si deschiderile lor în activitatile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru ca:
a) pun la îndoiala realmente Credinta si Predania noastra ortodox-patristica;

b) seamana îndoiala în inimile turmei si îi clatina pe multi, conducându-i spre divizare si schisma si

c) atrag o parte a turmei în ratacire si prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamam, asadar, ca din aceste motive, cei care se misca în aceasta iresponsabilitate ecumenista, oricare ar fi pozitia pe care o ocupa în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfintilor nostri si, în consecinta, sunt în opozitie cu ei.

De aceea, pozitia lor trebuie osândita si respinsa de catre întregul Ierarhilor si al poporului credincios.

Marturisirea de credinta este semnata de urmatorii în mod doveditor si verificabil”.

Lista este semnata de episcopi, clerici, monahi si simpli mireni. Ea poate fi citita aici: http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx . Cei ce doresc sa semneze sunt invitati sa o faca prin e-mail, la adresa: palimpce@otenet.gr . Textul trimis trebuie sa fie: „Sunt de acord cu Marturisirea de Credinta împotriva Ecumenismului si semnez”, iar semnatura trebuie sa contina numele complet, si profesia. De asemenea se va specifica daca semnatarul este monah sau laic.

+
+
+

[1] Text preluat din Saptamânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 si 7) si tradus din limba greaca de monahul Leontie. Semnaturile în limba engleza au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1

[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceste), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.

[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.

[4] Fapte 4: 12.

[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care marturiseste pre Iisus Hristos ca au venit în trup, de la Dumnezeu este; si tot duhul care nu marturiseste pre Iisus Hristos ca au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; si acela este al lui antihrist, de care ati auzit ca va veni; si acum în lume este”.

[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învataturi, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învataturi (si Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învatatura I 1, 37, pag.142: „Toate credintele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înteles drept adevarat, dumnezeiesc, ceresc, sanatos (corect), desavârsit si pentru mine si pentru voi, cum ca singura credinta binecinstitorilor si ortodocsilor crestini este buna si sfânta, si a crede si a ne boteza în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh”.

[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EPE 33, 186 (în limba greaca).

[8] Epistola 90, Catre preasfintii frati si episcopi din Apus 2, EPE 2, 20 (în limba greaca).

[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.

[10] Mansi, 13, 409-412.

[11] Laxismul si decaderea morala chiar si între clerici a fost semnalata chiar de la începuturile secolului XV de catre Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatica 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: „Si mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implica iadul întreg, nici macar în rândurile preotilor lor, ci dimpotriva, ei îsi doresc cu nerusinare concubine si tineri pentru adulter si doresc sa slujeasca în fiecare zi „. Ibid,15 , pag. 216 : ” De asemenea, ei nu au un mod de viata evanghelic; întrucât orice fel de lux si adulter nu reprezinta pentru ei ceva reprobabil si nici orice altceva ce este interzis pentru crestini”. Decaderile morale care se vad în ultimul timp chiar si în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului si secularismului ecumenist.

[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.

[13] Epistola I Canonica, Catre Amfilohie de Iconium, canonul 1.

[14] În textul celei de-a 9-a Adunari Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de catre reprezentantii Bisericilor Ortodoxe si a avut ca titlu „Chemati sa fie o Unica Biserica” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se mentioneaza: „Toti cei botezati în Hristos sunt uniti în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul ca noi toti în comun apartinem lui Hristos prin botezul în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, da posibilitatea bisericilor si le cheama sa paseasca împreuna chiar si atunci când nu cad de acord. Asiguram ca exista un singur botez, precum exista doar un singur trup si un singur Duh, o singura nadejde a chemarii noastre, un singur Domn, o singura Credinta, un singur Dumnezeu si Tata al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat aceasta pozitie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar daca exista o ruptura, o despartire, o schisma, poti înca sa vorbesti despre Biserica. … Ortodocsii, cel putin dupa parerea mea, participa la miscarea ecumenica ca la o miscare a crestinilor botezati, care se afla într-o situatie de despartire, pentru ca nu pot sa exprime aceeasi credinta împreuna. În trecut, aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slava lui Dumnezeu, dispare.)

[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, EPE 1, 176.

[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.

[17] Marturisirea de credinta expusa la Florenta, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.

[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice si Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greaca), vol. 2, p. 958.

[19] A se vedea Declaratia Comuna a papei Ioan Paul al II-lea si a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleasi lucruri fusesera proclamate si de catre Comisia Teologica Mixta pentru Dialogul dintre ortodocsi si catolici la Balamand (Liban) în 1993.

[20] Efeseni 4:5.

[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica si Ortodoxa( si Ecumenismul în limba greaca), Tesalonic 1974, p. 224.

Preluat de la razbointrucuvant.ro

August 24, 2009 - Posted by | ATITUDINI, ECUMENISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: