un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

UN PRIM PAS SPRE NORMALITATE

Ca si in anii trecuti, Saptamana de rugaciune pentru unitate va incpe de la 18 ianuarie. Insa, Patriarhia anunta ca se va tine cont de decizia Sfantului Sinod prin care se interzice RUGACIUNEA IN COMUN, participarea activa la ceremoniile religioase ale altor denominatiuni. Asa zice Patriarhia, iar noi n-ar trebui sa tinem cu ursul si sa asteptam deznodamantul.

Un prim pas spre normalitate. Reformulez: un prim pas fortat (de noi) care se face spre normalitate si respectarea Canoanelor. Sa fie intr-un ceas bun :).

Reclame

ianuarie 12, 2009 Posted by | ECUMENISM, ORTODOXIE, STIRI | , , , , , | 4 comentarii

SA FIM NOI INSINE

Cu totii stim ca lucrurile nu merg bine pe plan mondial. Multe domenii se confrunta cu probleme si, desi speram intr-un viitor mai bun, lucrurile merg din ce in ce mai rau. Situatia in care ne aflam este apasatoare, simtim ca trebuie sa facem ceva, dar nu stim ce. Si acest semn de intrebare apare de fiecare data cand suntem in necazuri.

Ce sa facem? Sa iesim pe strada si sa protestam? Sa facem greva? Multi cauta iesiri diverse: unii se alatura cutarui partid, altii gonesc si mai tare dupa bani, altii dau din coate sa ajunga intr-o pozitie mai sus, iar altii isi gasesc refularea in sex si droguri. Insa acestea nu sunt solutii obiective pentru ca toate au acelasi lucru in comun, desi se manifesta diferit: toate fug de infruntarea problemei.

Probleme au existat de cand lumea, fiecare generatie are cosmarul ei, noutatea vine atunci cand deschidem ochii. Si cand ii deschidem ne intrebam a cui e vina. E corupt sistemul. E din cauza guvernarii proaste. E din cauza arabilor. Ba din cauza americanilor sau a rusilor. Dar nu acesta este miezul problemei. Problema, de fapt, suntem noi. Restul sunt idei utopiste, scenarii rasuflate, menite sa ne tina intr-o permanenta agitatie si sa nu vedem cauza problemei. De aceea, ajungem sa pierdem notiunea asupra vietii noastre si a menirii noastre si, prinsi in acest sistem, ajungem sa ne definim ca parte a lui: sunt liberal; sunt comunist; sunt democrat; sunt filosof; sunt profesor; sunt om de stiinta, nu vezi? Sunt savant! Sunt afacerist, sunt sportiv, sunt… Suntem in fel si chip, numai crestini nu, numai romani nu, numai noi insine nu. Imprumutam tipare de la la unul la altul. „Ce, daca zici ca esti roman iti apare ceva pe masa, sau in farfurie? Sau daca te declari crestin crezi ca rezolvi ceva? Esti doar adeptul unui sistem religios…” Iata de ce sunt probleme in lume: pentru ca noi ni le facem singuri. Si cand zic asta ma refer si la actiunile indirecte: pai daca votezi mafioti in conducerea tarii, te miri ca e coruptie? Daca aderi la un sistem centralizat gen UE te miri ca ajungi la aceleasi probleme ca in comunism? Daca nu repari teava din baie, te miri ca ai facut inundatie si ca vecinul vrea sa-i platesti zugraveala? Iata, dar, fapte indirecte pentru care suntem raspunzatori, desi nu le constientizam. Toti purtam responsabilitatea faptelor noastre si ar trebui sa ne gandim ca, fara sa vrem, influentam si viata aproapelui.

Cand te uiti la un copil, el nu simte toate aceste rautati, el le infrunta zambind naiv. Ei nu sunt familiarizati cu „civilizatia”, cu „urbanizarea” cu vicleniile lumii. Si de aceea si Mantuitorul i-a dat exemplu. Ba chiar conditie pentru dobandirea Imparatiei Cerurilor. Va mai amintiti de copilarie? Ce anume? Eu imi amintesc cand faceam cazemate iarna, cand veneam de la scoala in zapada pana la genunchi, cand jucam prin fata blocului tot siul de jocuri copilaresti, de-a hotii si gardistii, ascunselea, par-pac :), sau cand hoinaream cu cheia-n gat pe dealul din spatele blocului dupa corcoduse. Credeam c-o sa continue la infinit :). Astazi, daca ar fi sa fiu copil, m-as speria. Totul este lipsit de insufletire, totul este mecanic. Ce-au facut „adultii” din lumea noastra… EmoKids…

Ar trebui sa renuntam la a crede ca „suntem” ceva si sa incepem sa fim ceva. Sa fim noi insine. Sa redevenim copii… Nu sa „fim noi insine” ci sa fim noi insine. Nu in sensul de a fi cel mai bun avocat, cel mai bun doctor, cel mai mare pacatos, ci de a fi cel mai bun prieten, cel mai bun om, cel mai bun crestin, cea mai buna imitatie a vietii lui Hristos.

Dar pentru a face acest lucru, trebuie sa luptam. Spiritual. Non-violent. Cu noi insine. Pana la sange! Lupta cu pacatul este o lupta pana la sange, adica sunt doua aspecte: cand faci eforturi fizice, exterioare (cum ar fi privegherea, fapta buna, intr-ajutorarea), dar si atunci cand faci eforturi interioare, cand te lupti cu propriul sange, cu propriile naravuri mostenite. Este o lupta prin care schimbam „ce suntem” cu „ce trebui sa fim”.

Sa nu credeti ca rezultatele apar peste noapte. Sfintii Parinti sunt de parere ca aceasta lupta dureaza pana pe patul de moarte. Dar noi macar sa incepem. Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor, aceste vorbe s-au rostit acum 2000 de ani, iar in zilele noastre le putem rosti cu si mai multa incredere, pentru ca vremea este pe sfarsit. Multi sunt chemati, dar putini alesi. Sa renuntam la orice care ne impiedica sa ne vedem de mantuirea sufletelor!

PS! Va recomand sa cititi ce spune A I C I Nichifor Crainic, despre copilarie si sfintenie.

ianuarie 12, 2009 Posted by | ALANDALA | , , , , , , | 3 comentarii