un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

GANDURI DESPRE MILA CRESTINA

Milostenia (Caritatea) provine din latinescul „caritas” sau grecul „agape” (dragoste non-erotica) si consta in ajutorarea celor nevoiasi prin bunuri sau actiuni spre beneficiul lor.

Milostenia nu poate fi separata de aspectul de jertfa pentru ca fie ca renuntam la o parte din bani, fie ca renuntam la un bun, fie ca ne implicam intr-o actiune care necesita timp si daruire, jertfim ceva, ne lipsim de ceva.

Dar jertfa nu poate fi lipsita nici de dragoste, pentru ca daca milostenia ar fi conditionata de ceva, atunci nu ar mai fi milostenie, nu ar mai fi jertfa. Prin urmare, jertfa, milostenia se face din dragoste.

Jertfa suprema a facut-o chiar Dumnezeu, Care Si-a jertfit unicul Sau Fiu (Ioan 3:16) dovedind prin aceasta dragostea Lui fata de oameni, dar totodata dand si o noua porunca, a iubirii – sa ne iubim unii pe altii asa cum si El ne iubeste pe noi (Ioan 15:12). Dar nu numai noi intre noi, crestinii, ci si pe vecin si chiar si pe dusman suntem invatati sa-i iubim (Matei 22:39; Luca 6:27). Sfantul Apostol Pavel considera milostenia ca prima intre virtuti (I Cor 13,3). Dar prin aceasta milostenie, Sfantul Apostol Pavel nu se refera la ceea ce inteleg unii astazi, o donatie de 2% din impozitul pe salar. Actiunea de milostenie trebuie sa se reflecte si in inima celui ce o face, asa cum a fost si cu Sfantul Martin (soldat roman), care, vazand un sarac tremurand de frig, si-a rupt mantia militareasca in doua, daruind o jumatate aceluia. Seara, Sf. Martin l-a visat pe Mantuitorul care i-s zis: „iata-l si pe Martin, cel nebotezat; M-a imbracat”. Pentru ca daruind celui sarac insusi Hristos primeste. „Adevarat, adevarat zic voua, cine va da un pahar cu apa in numele Meu nu-si va pierde plata Sa”, zice in alta parte Mantuitorul (matei 25, 41).

Deoarece milostenia se face atat din dragostea fata de Dumnezeu cat si din implinirea poruncilor Lui, este necesar ca aceasta sa imbrace ambele dimensiuni, atat interna cat si externa.

Milostenia crestina este cea mai pura si sfanta dintre toate, fiind cu adevarat „radicala” de vreme de dizolva bariera dintre Mine si Celalalt. In fata lui Dumnezeu oamenii sunt egali: nu exista rasism. Numai in crestinism milostenia imbraca o forma ascetica, jertfitoare. Dar si aici, de-a lungul timpului si chiar si acum, caritatea a fost (si este) perceputa ca o opera sociala. Pentru omul modern succesul, siguranta, conditia sociala, concurenta, profitul, pretigiul, ambitia, satisfacerea placerilor de orice fel, egocentrismul, intelegerea superficiala a religiei sau identificarea ei cu folclorul pagan, il impiedica sa observe adevaratul sens al vietii crestine si al rostului sau pe pamant. Secularizarea accepta religia dar in termenii definiti de ea.

Pentru omul secularizat, individul este o notiune abstracta. La fel si neamul sau umanitatea. Dar pentru un crestin, individul este o persoana. Insusi Dumnezeu este unul, in trei persoane! Activistul social, nu are interes pentru individ, de aceea de multe ori ii lipseste dragostea si grija pentru persoana, el actionand mai mult in numele dreptatii si ordinii si nu in ultimul rand al fericirii. Dar in afara lui Dumnezeu nu exista fericire ci doar surogate cu care firea umana isi indulceste amarul zilei. Asta pentru ca ne-crestinul nu tinteste „dincolo” si nu se raporteaza la lumea de „dincolo”, uitand ca suntem trecatori pe acest pamant. Este adevarat ca si alte religii au ideea unei alte lumi, in care ajunge sufletul dupa ce se desparte de trup. Totusi aceasta idee, sa luam spre exemplu Nirvana, nu poate fi bine definita nici chiar de initiati; este ceva abstract, impersonal. De aceea, pentru un crestin conteaza mai mult prezentul „acum”, dar vazut numai in viitorul „vesnic”. Fa ce trebuie acum pentru ca de maine sa traiesti vesnic! Dintre toate biruintele lumii acesteia, numai iubirea (inteleasa ca jertfa, daruire, caritate) are valoare vesnica. Daca un lucru se poate echivala cu un altul, iubirea nu are pret; este infinita. Iubirea daruita infinit atrage primirea unei alte iubiri infinite; iubirea nu are limita si se potriveste oricui; saracul vrea sa fie iubit, dar si bogatul; uratul vrea sa fie iubit, dar si frumosul, pacatosul vrea sa fie iubit, dar si sfantul. Toti vrem sa fim iubiti, iar singurul care cuprinde in iubirea Sa pe toti este Mantuitorul Hristos, care Si-a pus sufletul pentru toti si care face ca soarele sa rasara atat peste cei drepti cat si peste cei pacatosi.

Poate si pentru acest fapt, pentru ca iubirea este divina, ea nu are nevoie de nimic din aceasta lume. Iubirea exista, asa cum am aratat mai sus in toate conditiile si circumstantele. Chiar si in iad Dumnezeu este prezent cu iubirea Sa. Raul acela de foc este tot dragostea lui Dumnezeu, dar care arde pe cei care n-au fost in stare sa raspunda iubirii dumnezeiesti! Iubirea este o manifestare a Imparatiei lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.

Totusi, cine este sarac si cine bogat? Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul la Duminica a 21-a dupa Rusalii ne lamureste ca sarac este cel insetat de a avea multe, iar bogat este cel care se multumeste cu putin, si ne indeamna sa ne facem prieteni cu „bogatia cea nedreapta” (Luca 19,9) si sa adunam comori in Ceruri, acolo unde nici molia nu le roade, nici furul nu le sapa. Ca la sfarsitul vietii, bogatul va lasa lumii bogatiile sale si va iesi din viata ca de pe o scena, si lepadandu-si masca, se va arata mai sarac decat toti, pentru ca ar fi trebuit sa-si imbogateasca sufletul cu virtuti, dar n-a facut-o. Si nici acum, dupa ce o viata intreaga a alergat dupa averi, fiind mereu ingrijorat si ingandurat, nu se poate bucura de o viata linistita, pacatele lui hotarandu-i soarta.

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca toti care au bani si ii tin numai pentru ei, mare osanda isi vor lua, fiind vinovati de toate relele pe care le puteau preintampina. De aceea bogatilor le-a pus conditie sa lepede mai intai averea si apoi sa-L urmeze, in timp ce aceia care au doar cat le trebuie sunt indemnati sa staruiasca in rabdare si trezvie.

Sfantul Ioan Casian, in Cele opt ganduri ale rautatii, vorbind despre patima iubirii de arginti, ne aminteste ca „mai bine este a da decat a lua” (Fapte 20, 35) osandind totodata pe cei ce rastalmacesc pasajele biblice si cred ca mai bine este sa fii bogat pentru a da si altuia, decat sa fii sarac si sa te multumesti cu ce ai. Sfantul Ioan Casian ne ofera o serie de dovezi scripturistice din care reiese ca nimic nu e mai de pret decat sa-ti castigi existenta din lucrul mainilor tale. Acest fapt este bine placut lui Dumnezeu, iar Harul Duhului Sfant se va pogori peste tine.

Sa urmam asadar poruncilor evanghelice, invataturii crestine, sfaturilor Sfintilor Parinti, sa nu punem conditii milosteniei noastre, sa nu fim zgarciti pentru ca oricine se lipsestde putin, in numele lui Hristos, insutit va lua inapoi.

Iar cei porniti pe calea cea stramta si ingusta a mantuirii, sa nu uite ca „Milostiv este Domnul”!

Bibliografie:

+ ALEXANDER SCHMEMANN, Postul Mare, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995

+ Encyclopedia of World Poverty, Sage Publications. Inc., 2006

+ P.S.B. (23), Sfântul Ioan GURA DE AUR partea a III-a

+ Sfântul Ioan GURA DE AUR Predici la Duminici si Sarbatori Ed. Bunavestire Bacau 1997

+ Sfântul Simeon NOUL TEOLOG, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003

+ Sfantul Ioan CASIAN, Filocalia, volumul I, editia a II-a, editura Harisma, Bucuresti, 1992

+ Ierom. Ioan IAROSLAV, Cum sa ne mantuim, ed. Scara 2006

Octombrie 3, 2008 - Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: