un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

AMERICANII AU FACUT DIN MUSULMANI TERORISTI, IAR ENGLEZII SFINTI

Cu sute de ani in urma, europenii se uneau sub acelasi stindard in lupta contra „paganilor”, contra semilunii. Astazi, bisericile catolice sau anglicane sunt transformate in moschei, iar occidentalii se convertesc in masa la islamism. Iata, insa o alta stire trista:

Doi elevi din Marea Britanie au fost tinuti peste program la scoala drept pedeapsa pentru ca au refuzat sa ingenuncheze si sa se roage lui Allah in timpul orei de religie. Alarmant este faptul ca cei doi baieti, de 11 si 12 ani, de la Liceul Alsager, din apropierea orasului britanic Stoke-on-Trent, nu sunt de confesiune islamica, relateaza „Daily Mail“. Era vorba despre un “exercitiu” de religie, care presupunea si rugaciunile specific musulmane. Parintii copiilor au spus ca drepturile lor au fost incalcate prin aceasta pedeapsa absurda, iar scoala respectiva a primit plangeri si de la alti parinti nemultumiti. De asemenea, britanicii s-au declarat uimiti si de un nou regulament al politiei, care prevede ca, atunci cand se fac perchezitii cu caini in casele locuite de musulmani, animalele sa poarte un fel de “botosei”, pentru a nu murdari incaperile. In religia musulmana, cainii sunt considerati “animale murdare”, fiind recomandata evitarea contactului cu acestia. Initial, regulamentul urma sa fie aplicat numai la moschei, dar el a fost extins si la apartamentele de locuit.

Iulie 8, 2008 - Posted by | ATITUDINI, ISTORIE, NEW-AGE, STIRI | , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: