un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

ORB PE ORB CALAUZESTE

Mare miting, mare! La Timisoara. Sute de credinciosi de mai multe (dez)orientari religioase s-au prins de maini, intr-o tentativa de solidaritate cu Mitropolitul apostat Nicolae Corneanu. Ei au tinut in maini o lumanare alba si s-au rugat cu „Tatal nostru” (in latina? – sic!). La aceasta adunare ad-hoc au luat parte si vreo 4 „ucenici” de-ai mitropolitului, preoti de mir.

Patriarhia a dat un comunicat ametitor dupa structura gramaticala in care spune ca „Patriarhia Română s-a simţit datoare să facă o recomandare în legătură cu anunţatul miting. Noi nu trimitem ultimatumuri, cine nu voia să ţină cont de apelul nostru putea să nu o facă“. ?!!. Iata cum, prin tergiversarea acestui caz, Patriarhia insasi favorizeaza manifestarile „emo”, „siropoase”, care n-au de-a face cu cele duhovnicesti. Cazul Mitropolitului se judeca de forurile bisericesti nu de oamenii de pe strada.

Aceste capete seci care s-au strans laolalta in centrul Timisoarei nu pricep un lucru, la mintea gainei: noi suntem ortodocsi pentru ca vrem sa fim ortodocsi. Acest lucru presupune o organizare interna, o ierarhie, precum si niste drepturi si obligatii, de ambele parti! Cine nu se simte ortodox, n-are decat sa-si schimbe confesiunea dupa bunul plac. Oamenii vin la Biserica, nu Biserica se da dupa oameni. Daca s-ar schimba lucrurile in Biserica dupa bunul plac al unora, unde am ajunge? Noi suntem urmasii Apostolilor si ai crestinilor din Biserica primelor veacuri, adica am primit o mostenire de credinta pe care ne-am asumat-o si ne-am angajat s-o respectam. Cu toate ca suntem pacatosi, dar vrem sa fim fiii adevaratei Biserici al carei cap este Hristos. Ne recunoastem slabiciunile si incercam sa le rezolvam, insa lepadarea de credinta este cu totul altceva. Una este neputinta si alta sfidarea.

Cei care au participat la acest miting sunt inculti din punct de vedere teologic. Habar nu au ce inseamna erezia, pun pariu ca nici n-au citit Scriptura macar o singura data. Este trist ca asistam la asemenea mase de manevra, asa cum a fost si in cazul IPS Laurentiu Streza care a strans niste babe si le-a dus la Bucuresti pentru a arata ca lumea nu primeste scindarea Mitropoliei Ardealului. Din interviurile realizate de diversi jurnalisti acelor oameni a reiesit ca li s-a spus ca merg la Bucuresti… in pelerinaj!!! nicidecum ca merg pentru a prostesta fata de ceva. Cu alte cuvinte nu stiau pe ce lume traiesc, au fost fraieriti. Aceeasi naivitate o gasim si in cazul manifestantilor timisoreni, care s-au strans pentru a arata ei intregii lumi ortodoxe ce vor ei. Trufie, egoism si multa… naivitate in randul acestor oameni care fara sa stie isi atrag osanda in loc de binecuvantare, fiind partasi la erezia viitorului ex-mitropolit.

Trebuie subliniat ca prin actul sau „sincer” si „de mare curaj” cum il numeau unii, mitropolitul Corneanu si-a pierdut calitatea de a fi cleric ortodox dar si mai mult, chiar si pe aceea de simplu mirean ortodox. Gestul comis de acesta este apostazie si de vreme ce Sfintia Sa a fost ales pentru a reprezenta crezul ortodox nu poate fi judecat altfel decat ca atare. Mai mult, prin impartasirea din potirul ereticilor, MITROPOLITUL NICOLAE CORNEANU INTRA SUB ANATEMELE SFINTILOR PARINTI !!! Iar acesti ucenici fideli care il aplauda, intra si ei in clubul celor afurisiti! Nu poti fi ortodox daca nu gandesti ortodox. Iar daca nu vrei sa fii ortodox, de ce incerci sa schimbi ortodoxia? Paraseste corabia cea mantuitoare si intra in cea a furilor si ciorditorilor, a tradatorilor si inchizitorilor, n-ai decat, e problema ta, noi dorim in continuare sa fim ortodocsi.

Este trist ca sinodalii nostri au ales sa amane termenul de judecata fata de Nicolae Corneanu, cazul fiind foarte clar si destul de mediatizat. Si nu stiu de ce, am o presimtire ca mitropolitul va fi doar scos la pensie, nu caterisit asa cum prevad canoanele, fapt ce ar incuraja pe viitor astfel de comportamente, el avand dreptul de a sluji si spovedi. Cat priveste gloata adunata in semn de solidaritate, ignoranta si indiferenta s-au facut pierzatoare de suflet. Oare cand, Doamne, se va lamuri odata si problema asta a ecumenismului? Oare vom ramane o „turma mica” iar celelalte „oi” vor fi mancate de lupii si furii imbracati in blana de oaie? Ce s-o fi intamplat cu pastorii care trebuie sa ingrijeasca de „turma”?

Iunie 15, 2008 - Posted by | ATITUDINI, DUSI CU PLUTA, ECUMENISM, MASONERIE, ORTODOXIE, STIRI | , , , ,

3 comentarii

  1. Asa imi pare si mie ca arata „semnele vremurilor”, ca nu va fi caterisit. Nu ar fi nici prima nici ultima oara cand sinodul BOR nu respecta canoanele si nici vointa drept credinciosilor. Au mai facut-o si pe la 1923 cand cu „indreptarea” calendarului. Nu le-a pasat ca dezbina Biserica si au trecut pe alocuri si la prigoniri.
    Apoi, nu este evident ca BOR nu mai considera necesar sa marturiseasca pe Hristos in societatea romaneasca? Tac malc cand lumea este spalata la creier sa aceepte legalizarea prostitutiei, avorturilor, casatoriilor homosexuale, tac malc cand fratii nostri ortodocsi din Serbia suporta prigoana anticrestina pe fata a Europei si a Americii, caterisesc necanonic un om care nu a facut altceva decat ca a primit un om bolnav alungat de toti si a postit si s-a rugat pentru el (vezi cazul parintelui Corogeanu). „Exista si alte metode de marturisire” ni se spune mereu de purtatorii de cuvant insinuand ca numai intr-o rugaciune pentru turma petrec ei. Si asa stand lucrurile, doar cativa drept credinciosi mai „fanatici” mai iau o atitudine. Ca restul lumii, vai si amar. Zace intr-o nepasare si o nestiinta iingrozitoare. Ce credeti ca risca ei daca nu-l caterisesc? Mai nimic. In schimb, se vor prezenta cu o mare realizare la apropiata intrunire cu patriarhul ecumenic Bartolomeu si la celelalte intuniri ecumeniste care probabil ca vor avea loc destul de curand.

    Comentariu de Anca Stati | Iunie 16, 2008

  2. Draga Anca, s-o luam si logic la urma urmei. Fapta mitropolitului Corneanu nu lasa loc de interpretari. Pedeapasa este clara, gravitatea faptei – uriasa, atat pentru el cat si pentru gloata din jurul lui pe care o calauzeste spre iad. Daca Sfantul Sinod ar fi constientizat gravitatea faptei, cum spuneam, s-ar fi intrunit in sesiune extraordinara, insa amanarea deciziei de suspendare/caterisire spune multe despre „noptile nedormite” cum spunea cineva pe blogul meu, ca ierarhii (unii) se framanta asa de tare ca nici nu pot dormi noaptea. unii, poate, dar sa nu ne asteptam ca PF Daniel sa-si sanctioneze mentorul. Si unde mai pui ca si PS Sofronie a iesit basma curata dupa Boboteaza ecumenica. Asa ca…

    Din pacate lucrurile sunt grave si tare-mi pare ca suntem in prag de schisma, un lucru iarasi, catastrofal. Sper sa nu fie, insa daca nu se opresc aici si continua pe mai departe nu stiu unde se va ajunge. Sincer.

    Comentariu de sceptik | Iunie 16, 2008

  3. LOCVACITATEA GRECO-CATOLICĂ A VATICANULUI TĂCUT

    Unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic
    prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox,
    care, la adânci bătrâneţi, a ajuns să creadă că
    Euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici.
    (Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei şi Maramureşului – „Adevarul” 16/06/2008)

    Îmi propusesem, din mai multe motive, să nu scriu nimic despre evenimentul petrecut spre sfârşitul lunii trecute la Timişoara când, cu prilejul sfinţirii bisericii greco-catolice cu hramul „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii”, la momentul împărtăşaniei, Mitropolitul ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credincioşilor şi a intrat în altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi. „Ca răspuns, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului din care Înalt Preasfinţia Sa Nicolae s-a împărtăşit singur”(cf. comunicatului Bisericii Greco-Catolice redactat de preotul Cristian Terheş, Purtător de cuvânt, sprijinit de d-l Bouleanu Vasile, asistent al Purtătorului de cuvânt). Nu am vrut să scriu nimic, în primul rând fiindcă respectivul „eveniment” stârnise destule comentarii şi analize la vremea respectivă, unele aspre, dar indiscutabil competente, altele intelectuale şi blond-rubicond-gongorice în bretele, cele mai multe lăutăreşti şi sentimentale după modelul-princeps al euforiei euharistice care i-a dat ghes mierosului Întâi Stătător din Banat să dea buzna la mâna permisivă a Nunţiului Papal. În al doilea rând pentru că apartenenţa fondatorului Gazetei de Transilvania, George Bariţiu (al cărui bunic şi tată au fost preoţi greco-catolici), el însuşi fiind format la Facultatea de Teologie din Blaj, mă invita – gândeam în sinea mea – la o minimă decenţă, dincolo de credinţa, de opiniile mele şi de memoria dureroasă a pământenilor din aceste locuri, despre care Nicolae Iorga spunea că „împotrivirea cea mai mare care se sfârşi cu biruinţă” faţă de unirea cu Roma de la 1701, „veni din partea braşovenilor” (vezi N. Iorga, „Sate şi preoţi din Ardeal”); după cum tot acestor locuri aparţine şi faimoasa polemică dintre Andrei Şaguna şi (din nou) „Gazeta de Transilvania” pe care, viitorul Mitropolit al Transilvaniei, o acuza pe la 1855 că slujeşte interesele greco-catolice în tendinţa manifestă de extindere a unirii cu Roma în Banat (vezi A. Şaguna, vol. I „Corespondenţa”, Cluj, 2005). Aşadar, acestea ar fi în scurt, motivele pentru care mi-am zis că ar fi mai nimerit în această problemă, să aştept cuviincios, până la pronunţarea Sinodului Bisericii Ortodoxe. N-au izbutit să-mi clintească această hotârâre nici măcar piţigăiala unor prieteni care îşi asumă competenţe dintre cele mai diverse (de la scrierile Sfinţilor Părinţi până la fotbalul euro-judeţean trecând frond şi pofticios printre telemea şi mici, taman la „doctrina” împărtăşaniei devălmaşe, ce şi-o justifică stuchindu-ne în faţă conceptul de „eclesiologie euharistică” de pe la începutul anilor ’60, concept aparţinând lui Nicolai Afanasiev, dar care, în epocă, a ajutat numai la deblocarea dialogului ecumenic între romano-catolici şi ortodocşi, nu şi la comuniunea euharistică) sau europenele mirări cotidiene ale unui fost ambasador la Vatican (vorba lui Caragiale, „nu că e frizer, da e galant”) cu mari lacune teologice în chestiuni de autocefalie. Până deunăzi când, hodoronc-tronc, mă trezesc cu un e-mail venit din partea „greco-catolica org.” prin care sunt înştiinţat că „aproximativ 500 de persoane – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi – au participat sâmbătă seara, 14 iunie 2008, la un miting în Piaţa Operei din Timişoara pentru susţinerea IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Ortodox al Banatului, acuzat de mulţi din Biserica Ortodoxa Română că a săvârşit o „crimă” cerând să primească Trupul şi Sângele Domnului Cristos în cadrul unei Liturghii greco-catolice”. Recunosc că nu am avut până deunăzi nici un fel de contacte cu „greco-catolica org.” şi am fost curios să aflu mai multe. Astfel am putut constata o efervescentă şi neobosită lucrare desfăşurată pe un evantai policrom, de la sprijinirea relativismului doctrinar până la grija faţă de limba şi literatura română. În legătură cu gestul Mitropolitului Banatului suntem înştiinţaţi bunăoară că, „pentru cazuri particulare, motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolica, respectă libertatea fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice”. Am fi curioşi totuşi, să aflăm pasajul vreunui tratat doctrinar-teologic romano-catolic, greco-catolic etc. care să facă vorbire în mod aplicat despre aceste „întemeiate dispoziţii sufleteşti”, eventual să le enumere şi să facă trimiterile scripturistice necesare! După câte ştie orice elev de seminar, Sfânta Împărtăşanie presupune în prealalbil, împărtăşirea în credinţă, adică mai pe limba tuturor, rostirea şi asumarea aceluiaş Crez. Or, după câte ştim, există încă unele deosebiri fundamentale ce duc, din perspectiva creştin-ortodocşilor (securişti, fireşte), până la avarierea raporturilor dintre persoanele Sfintei Treimi, ca să nu mai vorbim aici despre Împărtăşania propriu-zisă şi, vai, oroare! – din ce în ce mai uitata ei dimensiune mistică. Pentru creştinul-ortodox, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a unităţii eclesiale deja existente, nu o etapă, un mijloc, un exerciţiu ori vreun tratament naturist spre împlinirea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi Potir, dar a rămâne în continuare Biserici separate dogmatic şi canonic reprezintă o absurditate din punct de vedere teologic! Dar ce mai contează toate astea azi când, nu-i aşa, lumea a evoluat! Totuşi, cu smerită încăpăţânare credem în continuare că, în cazul de la Timişoara, avem de-a face cu o încălcare a AMBELOR norme doctrinar-canonice, atât ortodoxe cât şi romano-catolice. Mai mult decât atât, există încă din 1993, dacă nu mă înşel, nişte recomandări clare ale Vaticanului care interzic o aşa-numită „provocare la euharistie”, tocmai pentru a nu pune într-o situaţie delicată dialogul ecumenic între aşa-numitele „biserici surori”. Cu toate acestea, iată, de aproape o lună Vaticanul tace. Ar mai putea fi adus aici în discuţie şi un detaliu al gestului Mitropolitului Corneanu, cu implicaţii de natură să stupefieze odată în plus. Comunicatul greco-catolic ţine să sublinieze că: „Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup”! Despre ce fel de tradiţie este vorba aici? Arhiereul îşi ia singur Sfânta Împărtăşanie arătând prin aceasta deplinătatea Harurilor din el, „darul cel mai mare şi mai desăvârşit din câte Haruri avem de la care ni se dă toată dăruirea şi luminarea şi aceasta este temelia, începătura, izvorul şi rădăcina bunei-cinstiri, şi pe Însuşi Hristos închipuieşte”(Sf. Simeon al Tesalonicului), dar şi autoritatea sa deplină în Biserica al cărei cap este Iisus Hristos. Or, luând Mitropolitul Corneanu din mâna Nunţiului Papal, „Sfântul Trup”, putem spune la rigoare că Vaticanul s-a pomenit hodoronc-tronc cu Mitropolia Banatului ca dioceză extinsă! În ciuda acestei „donaţii” sui-generis, Vaticanul continuă să tacă, neaducând la cunoştinţa credincioşilor săi din lumea largă, „minunea” ce s-a petrecut la Timişoara. Paradoxal, cu cât tăcerea Vaticanului se adânceşte, cu atât creşte disponibilitatea la comunicare a „greco-catolica org.”. Astfel, de pe acest site, mai putem lua cunoştinţă şi de profunda nemulţumire ce a stârnit-o reverenţa făcută de preşedintele ţării către Varlaam şi Dosoftei („ctititori ai limbii şi literaturii române moderne”) cu prilejul instalării la Iaşi a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, nesocotindu-se astfel meritele „continuatoare” în domeniu ale Şcolii Ardelene, în favoarea slavofililor kaghebişti B.O.R. Slavă Domnului, bieţii moldoveni recuperează astăzi eroic, dragii de ei, cu vârf şi îndesat, prin reprezentanţii lor cu studii la Sorbona, nemerniciile de ieri şi de azi ale „drept-credincioşilor-ortodocşi, vajnici apărători ai unei TTTTTradiţii clăpăuge” cum ţine să ne atragă atenţia un astfel de gălăgios truditor. Surprinzător însă, „greco-catolica org.” nu manifestă aceeaşi vigilenţă faţă de limba română atunci când d-l Paul Costin bunăoară, preşedintele Comunităţii Evreilor din Timişoara, susţinătoare a Mitropolitului Corneanu la mitingul din Piaţa Operei, declară despre acesta că „de mulţi ani a practicat ecumenismul în Banat, nu doar pe hârtie, ci şi în practică”… În sfârşit, să trecem. În general, modalităţile de interpretare ale limbii reprezintă o preocupare, ce-i drept nu mereu încununată de succes, pentru „greco.catolica org.”, care postează ambiţios pe prima pagină a site-ul său faimosul pasaj de la Matei 16, 18-19: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ legat va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ dezlegat va fi şi în ceruri”. În temeiul acestui fragment îşi întemeiază, desigur, pretenţia de a fi „Biserica lui Petru”, scăpând din vedere „minorul detaliu lingvistic” că Mântuitorul în pasajul de mai sus a spus, totuşi, Biserica mea şi nu Biserica ta!
    Din legitime convingeri Biserica Greco-Catolică devine foarte locvace atunci când are prilejul să amintească despre istoria ei de la anul 1948, sărind graţios peste începuturi. Deşi este evident o Biserică tânără, onestitatea te îndeamnă să începi istoria ei cu anul 1701 şi perioada premergătoare. Atunci, aproape fără voie istoria Transilvaniei te obligă să rememorezi abuzuri, şantaj, umilinţe, fals în documente, crime, prigoană, Bukow, peste 100 de locaşuri dărâmate cu tunul şi aşa mai departe. Desigur, acele vremuri nu se mai pot întoarce şi n-ar trebui să ne lăsăm copleşiţi astăzi de tristeţea lor. Dar, când în cazul Mitropolitului Nicolae Corneanu eşti nevoit să constaţi nu numai spiritul juvenil legitim ci şi ipocrizia şi locvacitatea greco-catolică a Vaticanului tăcut, îţi dai seama că spiritul de acum 300 de ani a rămas, din păcate, intact. Este şi motivul pentru care am „retrocedat” site-ului „greco-catolica org.” mesajul trimis deunăzi, cu rugămintea de a face uitată, cel puţin deocamdată, adresa electronică a subsemnatului.

    Răzvan Ionescu
    Gazeta de Transilvania (www.gtbv)
    21-22 iunie 2008

    Comentariu de Lia | Iunie 23, 2008


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: