PACATUL SI CHINURILE SODOMITILOR

Motto: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmi 48, 21).

„Cavalerii de Curlanda” de pe la noi şi de aiurea – că doar au şi ei invitaţii lor, nu? – au intrat in săptămâna desfrânaţilor, pregătind marşul lor, a pidosnicilor. În această perioadă se scrie, puţin şi fără vlagă, aşa cum au fost şi manifestaţiile organizate, anii trecuţi, şi anul acesta de oamenii normali din această ţară.

Vremurile acestea, de rătăciri ruşinoase, au fost prevestite acum aproape 2000 de ani de Sfântul Apostol Pavel, care în epistola către Romani descrie cu maximă precizie evenimentele zilelor noastre, spunând că Dumnezeu i-a dat pe oameni unor patimi de ocară, în care femeile au schimbat rânduiala firească cu cea împotriva firii trăind unele cu altele, cum vedem că o fac lesbienele, iar bărbaţii s-au aprins de poftă trupească, unii după alţii, săvârşind lucruri de ruşine (cei generic numiţi homosexuali), urmând a primi pedeapsa pentru rătăcirea lor (cf. Romani 1, 26-27).

Tot Sfântul Apostol precizează şi de ce Dumnezeu i-a dat pe oameni unor astfel de „patimi de ocară”: pentru că deşi au cunoscut pe Dumnezeu – noi, românii, ne mai şi mândrim cu vechimea noastră ca popor creştin şi cu faptul că am fost încreştinaţi de Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat la apostolat”, dar care facem sau încuviinţăm toate faptele păgânilor – nu L-au slăvit, nici nu I-au mulţumit; rătăcind cu inima şi cu mintea am zis că suntem înţelepţi (cu toate că Dumnezeu ne-a avertizat că înţelepciunea acestei lumi este nebunie în faţa Lui) şi au schimbat slava Dumnezeului celui nestricăcios cu asemănarea omului celui stricăcios (cf. Rom. 1, 21-23), împlinind astfel proorociile psalmistului, care zice: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmi 48, 21). Consecinţa: unii dintre semenii noştri au fost predaţi necurăţiei, ca să-şi pângărească trupurile lor – templul Duhului Sfânt – între ei (cf. Rom. 1, 24), Dumnezeu lăsându-i în mintea lor fără judecată, ca să facă cele ce nu se cuvine (cf. Rom. 1, 28). Plata faptelor lor o putem vedea citind cuvântul Sfântului Nil Athonitul, pe care îl redăm în continuare:

„Când necuraţii diavoli îndeamnă şi supără firea oamenilor spre lucrul cel păgânesc al sodomiei, şi mult se străduiesc până să-i aducă pe dânşii spre lucrarea acestui urât păcat, atunci se tem a sta înaintea lor în vremea lucrării păcatului. Că mai întâi seamănă gândurile cele spurcate şi aprind spre poftire, iar când aceia fac învoire şi vin spre lucrare, atunci întinaţii diavoli fug îndată de la sodomeni.

Că mai bine le este să se prăpădească de pe faţa pământului şi să se mistuiască în muncile iadului, decât să se afle înaintea lor când lucrează sodomia. De altceva nu se tem mai mult decât de cumplitul foc şi muncă a sodomitenilor. De ce? Fiindcă nici un om nu cunoaşte acea cumplită văpaie a sodomitenilor, ci numai diavolii o văd, se cutremură şi se înfricoşează, pentru că este mai cumplită decât orice altă muncă şi foc al iadului. De aceea fug să nu fie de faţă, ca nu cumva să-i urgisească Dumnezeu, ca cei ce sunt voitori şi îndemnători ai acestei lucrări a fărădelegii şi să se osândească mai înainte de vremea osândirii lor, acolo în focul osândirii sodomitenilor.

De trei lucruri se tem diavolii: Întâi, de spurcata faptă a sodomitenilor, al doilea de cea peste fire care se lucrează cu femei, a treia de malahia tăvălirii stricăciunilor (bărbat cu bărbat). De aceste trei fărădelegi se tem, căci pentru aceia care fac aceste păcate, s-a făcut acel foc deosebit (în iad). Pentru că atunci când săvârşesc ticăloşii oamenii aceste păcate – fărădelegi peste fire, fug departe ca să nu-i vadă când păcătuiesc şi să se osândească în acea cumplită şi mai înfricoşată decât toate muncile iadului, a celor ce peste fire păcătuiesc.

Diavolii se înfricoşează de această patimă, de frica focului aceluia (a iadului) iar pământul se cutremură de lucrarea cea peste fire a sodomiei. Cum îndrăzniţi să faceţi această înfricoşată fărădelege a sodomiei, întunecându-vă de nesimţirea voastră, nesocotind ce vor pătimi aceia care lucrează această cumplită fărădelege şi vă stricaţi curăţenia!”

Aşteptăm să vedem reacţia Patriarhiei, a Sfântului Sinod şi a preoţimii bucureştene, cu osebire, adică a celor care trebuie să fie în fruntea turmei, însă având în vedre experienţa anilor trecuţi nu cred că se vor implica cu ceva (poate afară de unele excepţii izolate), preferând să privească Parada gay de după perdeluţe. Cât despre noi mirenii, creştinii de rând nu putem decât să ne întrebăm, cum o face şi Ioan de la Cruce, în Cronica Antihristului, din Revista „Credinţa Ortodoxă”, din luna februarie 2008: „Şi, dacă privim uluiţi la toate acestea şi tăcem, oare cugetăm? Aşa, măcar în sinea noastră, cugetăm? Ori ne-am golit şi de cea mai elementară reacţie omenească şi creştină? Ce se întâmplă cu noi, oameni buni, dragi confraţi ortodocşi? Ne uscăm sufleteşte, devenim indiferenţi, poate înfricoşaţi, nu ne mai pasă cum ne manipulează şi ne spurcă euro-îndrăciţii de la Bucureşti? […] Iar dacă primim câte o atenţionare, ba ne ia torentul casa, ba ne moare vaca din senin, ba ne trezim cu maşina spartă ori lovită în parcare, ba ne îmbolnăvim, gata să dăm ortul popii, dar ne crucim prosteşte, ce-o fi având Stăpânul cu noi, că n-am făcut nimic. Ori am produs răul, ori am stat nesimţitori la rău – complici adicătelea – sunt fapte sortite bătăii. Dacă vom continua să ne încoronăm cu nesimţire şi neimplicare, în curând homosexualitatea va domina România şi nici nu vom avea unde să fugim ca Lot. Doamne fereşte!

Silviu Aronet, revista Gand si Slova Ortodoxe.

LEUL SI BEBELUSUL

Leul si bebelusul.

de Hugh Lincoln

O poveste despre corectitudinea politica, sentimentul vinovatiei creat de aceasta si despre cum leii nu se schimba niciodata…

Într-o bună zi, un bărbat şi soţia lui stăteau în sufrageria lor când un leu african, scăpat de la Gradina Zoologică, dădu buzna în casă şi alergă spre camera unde se afla bebeluşul celor doi. Bărbatul i-a şoptit panicat soţiei sale:

– Trebuie să ne salvăm copilul! şi şi-a apucat puşca de vânătoare.

Dar femeia a sărit să-l oprească:

– Stai! De ce reacţionezi pe negândite?

– Ce vrei să spui? o întrebă bărbatul.

Femeia îl apostrofă cu degetul:

– De unde ştii că leul vrea răul copilului nostru?

– Păi nu ştiu sigur, îi răspunse bărbatul frecându-şi bărbia.

– Doar pentru că vezi lei violenţi la TV nu înseamnă că toţi sunt violenţi, îi spuse femeia. Bărbatul devenea însă tot mai agitat şi îşi încărcă puşca.

– Dar am învăţat la şcoală că leii ucid oameni, spuse acesta.
Femeia scutură din cap:

– Asta este o porcărie spusă de oamenii cărora le e frică de lei. De fapt, leii sunt nişte animale minunate, parte a naturii.
Omul îşi lăsă şovăind puşca.

– Cred ca ai dreptate. De fapt, nu prea sunt lei în cartierul nostru. Nu întâlnesc lei în fiecare zi, nu îi cunosc. Poate sunt iraţional şi am prejudecăţi. Să te arunci în raţionamente bazate pe stereotipuri e incorect.
Femeia începu să zâmbească.

–Da. Ai început să înţelegi. De ani de zile îi tratăm incorect pe lei, omorându-i doar pentru distracţie, punându-i în cuşti şi ţinându-i departe de locul unde locuim noi. Toate acestea sunt din cauza urii împotriva leilor. Jignim sentimentele leilor când facem asemenea lucruri. Trebuie să ne adresăm lor, să le dăm mâncare şi adăpost, să-i mângâiem pe cap şi pe spinare şi să le arătăm cât de mult îi iubim. Atunci nu va mai trebui să ne fie frică de ei. Vom putea trăi împreună în pace şi armonie. Bărbatul şi femeia au continuat să vorbească, bucuroşi de valul de iluminare care trecuse peste ei. Stăteau în fotoliile lor şi discutau despre modalităţi de a crea drepturi egale pentru lei, de a cere programe guvernamentale pentru a-i sprijini şi pentru a le crea o imagine pozitivă în mass-media.

Deodată bărbatul a sărit din fotoliul său:

– Ştii ce? În timp ce noi stăm aici şi discutăm, am ratat ocazia de a-i arăta leului afecţiunea noastră!

– Ai dreptate! îi spuse femeia. Putem începe chiar acum, aici, în casa noastră. Haide să mergem la el şi să-i arătăm că nu avem prejudecăţi.
Bărbatul şi femeia se luară de mâini şi porniră spre camera copilului. Au fost îngroziţi să vadă că leul le mâncase copilul şi că toată camera era plină de sânge. Leul plecase pe uşa din dosul casei…

– Este groaznic! spuse femeia. Singurul motiv pentru care leul ne-a mâncat copilul este pentru că străbunii noştri l-au urât, au fost intoleranţi şi l-au persecutat.
Bărbatul ridică mâna teatral şi rosteşte cuvintele:

– Da, ai putea spune că merităm ceea ce ni s-a întâmplat. Noi am creat această problemă. Pentru ceea ce am făcut, ar trebui să fim şi noi mâncaţi de leu!

Aşa că bărbatul şi femeia au plecat în căutarea leului, cu speranţa că acesta le va accepta scuzele şi îi va ierta…

Primit de la Eugen Serea.