un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 12 (FRANGEREA TRUPULUI)

In timp ce zice această rugăciune, diaconul se pregăteşte de împărtăşanie. Iese înaintea uşilor împărăteşti, încingându-se astfel cu orarul încât să formeze pe spate o cruce, asemeni îngerilor care îşi strâng aripile cruciş şi îşi acoperă faţa cu ele înaintea luminii dumnezeieşti celei neapropiate. Se închină de trei ori, ca şi preotul, zicând în taină, tot de trei ori: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă miluieşte!”. Când preotul îşi întinde mâinile către Sfântul Disc, îi face atenţi pe credincioşi (cu cuvintele: „Să luăm aminte!”) să-şi îndrepte gândurile spre ceea ce se va întâmpla. Altarul se închide ochilor poporului, dvera se lasă în jos, pentru ca mai întâi să se facă împărtăşirea sfinţiţilor slujitori. Numai vocea preotului se aude în altar, în timp ce ridică Sfântul Disc: „Sfintele sfinţilor!”. Cu-tremurându-se de spusele cuvântătorului, că pentru a primi Sfintele trebuie să fii sfânt, toţi rugătorii din biserică răspund: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl”. Apoi se cântă un imn de laudă sfântului a cărui pomenire se prăznu-ieşte, pentru a se arăta că omul poate ajunge sfânt, aşa cum a devenit cel căruia i se cântă imnul. A devenit sfânt nu prin sfinţenia sa, ci prin sfinţenia lui Hristos însuşi. Omul se sfinţeşte trăind în Hristos; atunci el se face sfânt ca însuşi Hristos, după cum fierul când este trecut prin foc se face el însuşi foc, care se stinge îndată ce iese din foc, devenind fier şi întune-cându-se la culoare. Preotul fărâmiţează acum Sfânta Pâine (la început, semnul peceţii imprimat pe prescură) în patru părţi, rostind cu evlavie: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte”. Păstrând una dintre aceste părticele – doar Sfântul Trup, neamestecat deocamdată cu Cinstitul Sânge – pentru a se împărtăşi el şi diaconul, fărâmiţează apoi o parte din Sfânta Pâine, în funcţie de numărul celor ce urmează a se împărtăşi. Prin această mărunţire nu se desparte însă Trupul lui Hristos, Căruia nu I s-a zdrobit nici un os, ci în fiecare părticică se păstrează Hristos întreg, după cum în fiecare dintre mădularele trupului nostru viază, întreg, acelaşi suflet omenesc, nedespărţit, după cum într-o oglindă spartă în sute de bucăţi, fiecare ciob, oricât de mic, îşi păstrează puterea de a reflecta obiectele. Şi asemenea sunetului pe care îl emitem atunci când vorbim, care îşi păstrează unitatea, rămânând acelaşi, unic şi întreg, deşi e receptat de sute de urechi. Dar în Sfântul Potir nu se pun toate părticelele care au fost scoase la Proscomidie în numele sfinţilor, al răposaţilor, al unor vii. Ele mai rămân un timp pe disc. Biserica împărtăşeşte însă numai din părţile care alcătuiesc trupul şi sângele Domnului, în timpurile de început ale Bisericii, împărtăşania se dădea numai din Sfânta Pâine, neamestecată cu Cinstitul Sânge, aşa cum se împărtăşesc astăzi doar preoţii, fiecare primind împărtăşania (trupul Domnului) în mâini şi bând apoi singur din potir. Atunci însă când, din ignoranţă şi din necinste, unii creştini de curând convertiţi – creştini doar cu numele -au început să ducă Sfintele Daruri acasă, folo-sindu-le pentru tot soiul de practici superstiţioase şi vrăjitorii, sau umblând cu ele neglijent şi necuviincios, uneori chiar în biserică îm-brâncindu-se unii pe alţii, făcând gălăgie sau chiar scăpând pe jos Sfintele Daruri, când părinţii multor biserici au fost puşi în situaţia de a renunţa la împărtăşirea obştească cu Cinstitul Sânge, înlocuind-o cu pâinea (hostia), aşa cum a făcut Biserica apuseană, catolică.

Atunci Sfântul Ioan Hrisostom, ca să nu se întâmple aşa ceva şi în Biserica răsăriteană, a statornicit ca trupul şi sângele Domnului să nu se mai dea credincioşilor separat, ci amestecate; de asemenea, să nu fie date acestea în mâini, ci cu sfânta linguriţă, având forma cleştelui pe care serafimul de foc l-a apropiat de buzele proorocului Isaia, pentru a fi aducere aminte de ce fel de atingere este cea pe care stau gata să o primească gurile credincioşilor, pentru ca să-şi dea seama tot omul că, pe acea sfântă linguriţă, preotul ţine cărbunele aprins pe care l-a luat cu cleştele tainic serafimul de pe însuşi jertfelnicul lui Dumnezeu, pentru ca, printr-o simplă şi unică atingere de buzele proorocului, să-i ridice toate păcatele. Acelaşi Sfânt Ioan Hrisostom, pentru a risipi orice presupunere că amestecul trupului şi sângelui laolaltă ar putea fi ceva arbitrar, vreo invenţie a preoţilor, a rânduit ca, în clipa când acestea sunt amestecate şi când se toarnă apa caldă care simbolizează căldura Duhului Sfânt, să se rostească cuvintele: „Căldura credinţei plină de Duhul Sfânt”. în clipa când se toarnă „căldura”, este chemată binecuvântarea Duhului Sfânt, pentru ca nimic să nu se facă fără binecuvântarea Domnului însuşi; pentru ca, în acelaşi timp, apa caldă („căldura”) să poată închipui căldura sângelui, făcând ca prin gustarea ei să se simtă că acel sânge cald nu vine de la un mort, ci de la un trup viu, trupul dătător şi creator de viaţă al Domnului; să se înţeleagă şi prin aceasta că dumnezeiescul Duh n-a părăsit nici trupul mort al Domnului, că prin lucrarea Duhului este plin de viaţă şi că Dumnezeu nu l-a părăsit.

Impărtăşindu-se mai întâi pe sine, apoi pe diacon, slujitorul lui Hristos apare acum ca un alt om, nou, curăţat de toate greşelile, prin sfinţenia împărtăşirii, ca un sfânt, vrednic a-i împărtăşi, din acel moment, şi pe alţii.

Martie 13, 2008 - Posted by | ORTODOXIE | , ,

2 comentarii

  1. Multumesc.

    Comentariu de Monica | Martie 17, 2008

  2. si eu multumesc pentru acest comentariu amplu si la obiect :))

    Comentariu de sceptik | Martie 17, 2008


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: