un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 11 (ECTENIA MARE)

Diaconul iese pe amvon, pentru a începe rugăciunile închinate darurilor ce au fost aduse înainte şi care s-au prefăcut, ca să nu ne fie spre judecată sau spre osândă. Ridicând cu trei degete orarul, diaconul cheamă din nou la rugăciune astfel: „Pe toţi sfinţii pomenindu-i, iară şi iară cu pace, Domnului să ne rugăm”. Poporul răspunde, cântând: „Doamne milu-ieşte!”. „Ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru – cheamă diaconul – Cel ce le-a primit pe Dânsele în sfântul, cel mai presus de ceruri şi duhovnicescul Său jertfelnic, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, să ne trimită nouă dumnezeiescul har şi darul Sfântului Duh, să ne rugăm”. Adunarea credincioşilor cântă: „Doamne miluieşte!”. „Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm!” Poporul cântă: „Doamne miluieşte!”. „Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte Dumnezeule cu harul Tău!” Adunarea credincioşilor răspunde, cântând: „Doamne miluieşte!”. „Ziua toată, desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, la Domnul să cerem.” Adunarea credincioşilor se roagă, cântând: „Dă, Doamne!”. „înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem!” Credincioşii răspund: „Dă, Doamne!”. „Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, la Domnul să cerem!” Poporul cântă: „Dă, Doamne!”. „Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii de la Domnul să cerem \” Credincioşii răspund: „Dă, Doamne!”. „Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, la Domnul să cerem!” Poporul: „Dă, Doamne!”. „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, şi răspuns bun la înfricoşă-toarea judecată a lui Hristos, să cerem!” Adunarea răspunde: „Dă, Doamne!”. Diaconul cuvântează acum, de astă dată nemaiche-mând în ajutor sfinţii, ci adresându-se, ca din partea tuturor, către Domnul: „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Toţi cântă, cu desăvârşită şi deplină supunere: „Ţie, Doamne!”, în locul doxologiei treimice, preotul dă glas cererii: „Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tatăl, şi a zice: …”. În clipa aceasta, toţi credincioşii, nu ca nişte robi înspăimântaţi, ci asemeni unor copii, unor prunci neprihăniţi, aduşi treptat prin toate rugăciunile, prin întreaga slujbă, prin toate sfintele ei rânduieli, până la această stare de cerească umilinţă, de angelică linişte sufletească, în care omul poate vorbi nemijlocit cu Dumnezeu, ca şi cum ar vorbi cu cel mai iubitor tată, rostesc această rugăciune a Domnului: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfin-ţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită şi ne izvăveste de cel rău”.

Această rugăciune este atotcuprinzătoare; găsim în ea toate de câte avem nevoie. Prin cererea „sfinţească-se numele Tău” se cere ceea ce trebuie să cerem în primul rând; unde se sfinţeşte numele lui Dumnezeu, acolo este bine pentru toţi, însemnând că toţi trăiesc în unire, pentru că numele lui Dumnezeu se sfinţeşte numai prin iubire. Cuvintele „vie împărăţia Ta” cheamă pe pământ împărăţia adevărului, fiindcă fără Dumnezeu nu poate exista adevăr, deoarece Dumnezeu este adevărul. Omul este adus la cuvintele „facă-se voia Ta” atât de credinţă, cât şi de raţiune; ce altă voinţă ar putea fi mai perfectă şi mai binevoitoare ca voinţa lui Dumnezeu ? Oare cine ar putea şti mai bine decât Creatorul însuşi ce îi este de trebuinţă creaturii Sale? Cui să ne încredem mai mult, dacă nu Celui ce este, tot, bunătate, facere de bine, desăvârşire ? Prin cuvintele „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” cerem ceea ce ne este de trebuinţă pentru traiul nostru de fiecare zi; pâinea noastră este şi înţelepciunea dumnezeiască, este Hris-tos însuşi. Fiindcă El a spus: „Eu sunt pâinea şi cine va mânca din Mine, nu va muri”. Prin cuvintele „şi ne iartă nouă greşelile noastre” ne rugăm să ni se ierte acele grele păcate care ne apasă; rugăm să fim iertaţi şi de datoria pe care o avem către Creator şi pe care ar fi trebuit să I-o întoarcem prin aproapele nostru, cel ce în fiece zi şi în fiece clipă, în chipul Lui, îşi întinde mâna către noi, sfâşiindu-ne inima cu strigătul său, implorând milă şi milosârdie. Cu cuvintele „şi nu ne duce pe noi în ispită” îi cerem să ne ferească de tot ceea ce tulbură sufletul şi ne răpeşte liniştea lăuntrică. Prin cuvintele „şi ne izbăveşte de cel viclean” ne rugăm pentru bucuria cerească, fiindcă îndată ce se îndepărtează de noi cel viclean, bucuria ne inundă sufletul şi ne simţim pe pământ ca şi cum am fi în cer.

Iată deci cum adună şi cuprinde totul în sine această rugăciune, cu care ne-a învăţat să ne rugăm însăşi înţelepciunea dumnezeiască. Şi cui să ne rugăm? Părintelui înţelepciunii, al acelei înţelepciuni născute mai înainte de toţi vecii. De aceea, toţi cei ce stau înaintea altarului trebuie să spună această rugăciune nu cu buzele, ci cu inima: o inimă curată, nevinovată, ca de copil; ea se cuvine cântată, dar aşa cum ar cânta-o copiii, nu cu sonuri aspre, bărbăteşti, ci ca şi când ar cânta-o voci nevinovate de copii, un cântec ca o sărutare sau ca o mângâiere pe suflet, ca o boare primăvăratică venită din ceruri, în care să se simtă sărutarea sfântă a îngerilor, pentru că în această rugăciune nu-L mai numim pe Creator Dumnezeu, ci îi spunem, simplu, Tată: Tatăl nostru.

Preotul trimite, dinlăuntrul altarului, cuvânt de salut asemănător celui al Mântuitorului: „Pace tuturor”. I se răspunde: „Şi duhului tău!”. Drept aducere aminte de acea mărturisire lăuntrică, din toată inima, pe care trebuie să şi-o facă fiecare în sine, în această clipă, diaconul dă glas chemării: „Capetele noastre Domnului să le plecăm!”. Plecându-şi cu toţii capetele, credincioşii rostesc în taină o rugăciune care ar putea suna aşa: „Ţie, Doamne şi Dumnezeul meu, îmi plec capul şi, cu mărturisire pornită din inimă, strig: păcătos sunt, Doamne, şi nu sunt vrednic a-Ti cere iertare, dar Tu, ca un iubitor de oameni, miluieşte-mă, cu toate că nu o merit, ca pe fiul risipitor, îndreptă-ţeşte-mă ca pe vameşul şi învredniceşte-mă ca pe tâlharul de împărăţia Ta cea cerească”. Când toţi, până la unul, îşi pleacă astfel capetele, cu lăuntrică zdrobire a inimii, preotul se roagă în sine, în altar, cu aceste cuvinte: „Mulţumim Ţie, împărate nevăzut, Cel ce toate le-ai făcut cu puterea Ta cea nemăsurată, şi cu mulţimea milei Tale din nefiinţă la fiinţă toate le-ai adus. însuţi, Stăpâne, caută din cer spre cei ce şi-au plecat Ţie capetele lor; că nu le-au plecat trupului şi sângelui, ci Ţie, înfricoşătorului Dumnezeu. Tu deci, Stăpâne, cele puse înainte nouă tuturor, spre bine le tocmeşte, după trebuinţa deosebită a fiecăruia: cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi pe aer împreună călătoreşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte, Cel ce eşti doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Acestea zise, rosteşte cu glas înalt minunata doxo-logie treimică, invocând cereasca milă a lui Dumnezeu: „Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!”. Adunarea credincioşilor glăsuieşte: „Amin”. Iar preotul, pregătindu-se a se împărtăşi pe sine şi pe toţi cei ce vor voi cu trupul şi sângele lui Hristos, se roagă în taină: „Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe scaunul împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus, împreună cu Tatăl, şezi, şi aici, în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge, şi prin noi la totpoporul”.

NV GOGOL, Meditatii la Dumnezeiasca Liturghie, Ed. Anastasia, Bucuresti

Martie 11, 2008 - Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: