un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

ORI HRISTOS, ORI SATANA

Am gasit un interviu cu Parintele Iustin care pica la tanc. Interviul a fost luat anul trecut prin octombrie-noiembrie, dar ca orice spusa a Parintelui ramane valabila indubitabil o lunga perioada. Iata un fragment (din partea a II-a a interviului) realizat de Ioan Enache pentru Credinta Ortodoxa, o revista prigonita pentru atitudinile ortodoxe vis a vis de ecumenism si masonerie. Va rugam sprijinit revista fie prin abonamente (24 lei/an) fie prin rugaciune. Cine poate este invitat sa colaboreze prin articole. Revista are colaboratori de seama din toate domeniile: preoti, intelectuali, doctori si simpli mireni. Este mare nevoie de sprijinul si solidaritatea dvs. si in aceasta problema!

Parinte Iustin, mai devreme ati afirmat ca pe masura ce se vor inteti atacurile vrajmasilor, va creste si harul de la Dumnezeu in ajutorul aparatorilor Ortodoxiei. Totusi, daca in Biserica noastra se produc schimbari ecumeniste, care afecteaza clerul si ierarhia, precum in exemplul dat de Sfintia Voastra mai inainte, ce se va intampla cu harul? Intreb aceasta stiind ca amestecul cu ereticii provoaca retragerea harului lui
Dumnezeu…

– Spune intr-o viziune a marelui rugator, ascet si traitor in Hristos, Sfantul Serafim de Sarov, ca se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotnite si altare in toata splendoarea aurariei lor, dar crestinii nu vor putea intra in ele. Am stat si eu si m-am gandit, ce-o fi asta, domnule?! Am fost pus in situatia sa le raspund si credinciosilor mei la aceasta intrebare, ca unii ziceau: „Mai putem noi intra in cutare biserica din Bacau, din Timisoara sau din Iasi, daca s-a facut acolo o slujba ecumenista, ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurmant masonic?” Ei bine, sa stiti ca aceasta este cea mai adanca blasfemie! Le-am spus credinciosilor sa mearga la biserica, sa particpe la rugaciune, pana se va ajunge, fereasca Dumnezeu, la impartasirea comuna cu ereticii. Cand ai sa vezi ca iau din
acelasi potir si ereticii si ortodocsii, atunci sa nu mai intri. Pana aicea merge sa ascultam, pentru ca spun Sfintii Parinti ca, atunci cand e vorba de ascultarea de Dumnezeu nu-i mai ascultam pe oamni. Lucrurile s-au mai repetat in istorie. S-au facut greseli din partea oilor dar si din partea pastorilor. Sfatul duhovnicilor celor batrani este ca pastorul sa mearga pe drumul lui, dar daca greseste acesta, oaia sa-i urmeze pe Sfintii Parinti. E supus greselii oricine, ca diavolul il incearca pe fiecare. Au existat in istorie cazuri de greseli grave cand credinciosi au ramas doar 30%, dar au dus mai departe adevarul de credinta, chiar daca 70% s-au pierdut. Asta inseamna ca acum, in momentele grele pe care le traim, cu ispite puternice, infricosatoare, harul lui Dumnezeu va creste. Sporeste aceasta forta dumnezeiasca in forta noastra de rugaciune. Daca ne vom ruga! Daca vom pastra unitatea in Biserica, daca nu ne va imprastia aceasta ispita, noi vom rezista. Nu conteaza numarul celor care se vor risipi, ne intereseaza valoarea si calitatea celor care raman in dreapta credinta.

Biserica ramane numai in jurul episcopului. Dar, daca, Doamne fereste, vor porni toti spre ecumenism, iar cei ce se impotrivesc vor fi caterisiti, ce vom face fara episcop?

– Dar ce faceau cu Sfantul Ioan Gura de Aur cand il izgoneau de pe tronul patriarhal? Il ocarau, il izolau si il exilau, pana l-au condus la moarte. Mancatorie intre scaune! Astazi, din pacate, se intampla aceleasi lucruri. Sunt unii care umbla in consilii ecumeniste, altii care stau in scaunele lor si-si vad de rugaciune si de turma lor. Au fost si sunt vremuri de incercare si de ispitire. I-ar daca s-ar intampla astfel de lucruri, ma intreb in ce masura ar fi reala o caterisire nedreapta. O caterisire care se face in lupta cu adevarul nu este valida. E valabila numai cand ai calcat prevederea unui canon si cand te-ai opus unei randuieli. Dar atata vreme cat eu ma gasesc pe pozitia adevarului, caterisirea e mincinoasa. Acestea sunt mai mult sperietori formulate de unii, dar nu sunt realitati care sa opreasca harul lui Dumnezeu. Daca ieri am slujit impreuna si ne-am impartasit din acelasi potir, iar azi declara ca nu sunt bun pentru slujire, inseamna ca schimbarea de opinie si de atitudine e dictata de interese.

Martie 3, 2008 - Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: