un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 9 (CANTAREA INGERILOR)

Cu pas neşovăitor, diaconul iese din altar, glă-suind: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace a o aduce”. Adică să stăm cu bunăcuviinţă, aşa cum se cade să stea omul înaintea lui Dumnezeu, cu înfiorare, cu frică şi, în acelaşi timp, cu duh de bărbătească îndrăzneală, dând laudă lui Dumnezeu, făcând să se restatornicească în inimi armonia păcii, fără de care nu este cu putinţă să te înalţi către Dumnezeu. Răspunzând îndemnului, întreaga biserică, aducând drept jertfă lauda buzelor cuvântătoare şi înmuierea inimilor învârtoşate, psalmodiază după corul cântăreţilor: „Mila păcii, jertfa laudei”. în Biserica primară era obiceiul ca în această clipă să se aducă untdelemn, simbolul oricărei înmuieri uşurătoare. Cuvintele „untdelemn” şi „milă” sună în gre-ceşjte la fel.

In această clipă, în altar, preotul ridică Aerul de pe Sfintele Daruri, îl sărută şi îl pune deoparte, zicând: „Harul Domnului…” Iar diaconul, re-intrând în altar şi luând în mâini o ripidă, o clatină uşor, cu evlavie, deasupra darurilor.

Trecând acum la săvârşirea cinei mistice, preotul trimite din altar, poporului, această binevestitoare urare: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!”. La aceasta toţi răspund: „Şi cu duhul tău!”. Iar altarul care înfăţişa mormântul Domnului, săpat în stâncă, închipuie acum foişorul în care s-a pregătit cina cea de taină. Prestolul care simboliza mormântul este acum masă, nu mormânt. Făcând aducere aminte de Mântuitorul, Care Şi-a ridicat privirile în sus, înainte de a da ucenicilor Săi dumnezeiască hrană, preotul înalţă glas: „Sus să avem inimile!”. Poporul din biserică îşi îndreaptă gândul la ceea ce se va săvârşi (şi anume că în această clipă Mielul lui Dumnezeu merge să se jertfească pentru noi, iar dumnezeiescul Sânge al Domnului însuşi se varsă în potir pentru curăţirea noastră, iar puterile cereşti, alăturân-du-se preotului, se roagă pentru noi); cugetând la toate acestea, înălţându-şi inimile de pe pământ la cer, din întuneric la lumină, credincioşii înalţă glas, toţi deodată: „Avem către Domnul!”.

Făcând aducere aminte de Domnul, Care a mulţumit, ridicându-Şi ochii spre cer, preotul glăsuieşte: „Să mulţumim Domnului!”. Poporul răspunde: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţite”. Iar preotul se roagă în taină: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a-Ti cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu eşti Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind: Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pe noi şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le până ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta ce va fi. Pentru toate acestea, mulţumim Ţie şi Unuia-Năs-cut Fiului Tău şi Duhului Tău celui sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale, cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă. Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând, cântarea de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui!”.

Această triumfătoare cântare a serafimilor, pe care au auzit-o în sfintele lor vedenii proorocii, va fi preluată de cântăreţi, purtând gândurile rugătorilor către nevăzutele ceruri şi îndem-nându-i să repete odată cu serafimii: „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot”…, plutind, împreună cu serafimii, deasupra prestolului slavei dumnezeieşti. Şi fiindcă în această clipă întreaga biserică aşteaptă să se pogoare Dumnezeu însuşi, ca să Se aducă pe Sine jertfă pentru toţi, cântării serafimilor, care răsună în ceruri, i se adaugă şi cea a tinerilor din poporul evreu, care au salutat intrarea în Ierusalim a Domnului, aşternându-i în cale ramuri verzi: „Osana, întru cei de sus”, fiindcă Domnul se pregăteşte acum să intre, ca într-un mistic Ierusalim, în biserică. Diaconul continuă să umbrească uşor, cu ripida, Sfintele Daruri, ca pentru a le apăra să nu cadă nimic străin peste ele şi sim-bolizând prin aceasta adierea harului, iar preotul se roagă mai departe, în taină: „Cu aceste fericite Puteri şi noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi slava Ta este plină de măreţie. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta venind şi toată rânduiala pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut şi mai vârtos, însuşi pe Sine s-a dat pentru viaţa lumii, luând pâinea cu sfintele şi preacuratele şi fără prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând”…, şi preotul înalţă glas mare, repetând cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Toată biserica rosteşte, odată cu cântăreţii: „Amin”. Iar diaconul, cu orarul ridicat, arată preotului Sfântul Disc, pe care este aşezată pâinea. Preotul se roagă în taină: „Asemenea şi paharul, după cină, zicând”…; şi în timp ce diaconul arată de astă dată către pahar, cuvântează puternic: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”. Şi tot atât de tare poporul înalţă glas: „Amin”.

NV Gogol, Meditatii la Dumnezeiasca Liturghie, ed. Anastasia, Bucuresti

Martie 2, 2008 - Posted by | ORTODOXIE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: