un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 8 (HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU)

Altarul continua sa ramâna închis. Preotul înca nu începe Sfânta Jertfa, mai sunt multe lucruri care preced cina mistica; din adâncul altarului saluta cu cuvintele Mântuitorului însusi: „Pace tuturor!”. I se raspunde: „Si duhului tau!”. De pe amvon, diaconul trimite chemare tuturor, ca pe timpul primilor crestini, sa se arate iubitori unii fata de altii: „Sa ne iubim unii pe altii, ca într-un gând sa marturisim!”. Ultimele cuvinte ale chemarii sunt preluate de credinciosi, care cânta: „Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita”, vestind ca, de nu ne vom iubi unii pe altii, nu vom putea iubi pe Cel ce este, tot, numai iubire; iubire deplina si desavârsita, care cuprinde în Treime si pe cel ce iubeste, si pe cel iubit, si însasi fapta de a iubi, prin care omul iubitor îl iubeste pe cel iubit. Cel ce iubeste: Dumnezeu-Tatal; Cel iubit: Dumne-zeu-Fiul; iubirea însasi care îi leaga: Dumne-zeu-Duhul Sfânt. în altar, preotul face trei închinaciuni, rostind în taina: „Iubi-te-voi, Doamne, virtutea mea; Domnul este întarirea mea si izbavitorul meu”; si saruta Sfântul Disc si Sfântul Potir, acoperite cu pocrovete, saruta marginea Sfintei Mese si, oricâti preoti liturghisitori s-ar afla, toti fac la fel; apoi îsi dau unii altora sarutare. „Cel mare” spune: „Hristos în mijlocul nostru!”. I se raspunde: „Este si va fi!”. Diaconii, de asemenea, oricât de multi ar fi, îsi saruta mai întâi fiecare orarul pe locul unde este reprezentata o cruce, apoi îsi dau sarutare unii altora, rosiind aceleasi cuvinte.

Mai demult, toti cei aflati în biserica îsi dadeau si ei, unii altora, sarutare, barbatii între ei, femeile între ele, spunând: „Hristos în mijlocul nostru!”, pentru a-si raspunde îndata: „Este si va fi!”. De aceea si astazi, cei ce iau parte la Sfânta Liturghie îi „aduna” în minte pe toti crestinii, nu doar pe cei de fata, ci si pe cei absenti, nu numai pe cei ce le sunt aproape de inima, dar si pe neprieteni; se grabesc a se împaca cu cei fata de care s-au aratat vreodata neiubitori sau nemultumiti, tuturor acestora trimitându-le în gând sarutarea pacii si spunând în taina: „Hristos în mijlocul nostru!”. Si raspund pentru ei: „Este si va fi!”. Fiindca, de nu va fi asa, mort va fi crestinul pentru toate sfintele slujiri ce vor urma, dupa cuvântul lui Hristos: „Lasa darul tau acolo, înaintea altarului, si mergi întâi si împaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau”. Si într-alt loc din Scriptura: „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca”.

Stând pe amvon, cu fata catre popor, tinând cu trei degete orarul, diaconul rosteste vechea strigare: „Usile, usile!”, cea care în timpurile de demult era adresata strajerilor care stateau în fata usilor, pentru ca nimeni dintre pagâni, care îsi facusera obicei sa tulbure slujbele crestine, sa nu patrunda cu nerusinare si pângaritor în biserica. Astazi, aceste cuvinte sunt adresate celor de fata, ca sa-si pazeasca usile inimilor, unde s-a salasluit iubirea, pentru a nu patrunde acolo vrajmasul iubirii, iar usile gurii si ale urechilor sa se deschida pentru a asculta „Simbolul credintei”, drept care se ridica dvera din dreptul usilor împaratesti (sau „dvera de sus”), cea care se ridica atunci când mintea se cere a fi concentrata asupra tainelor preaînal-te. Iar diaconul îndeamna la atentie cu cuvintele: „întelepciune, sa luam aminte!”. Cântaretii, cu glas nesovaitor, barbateste, ca si cum ar cânta, dar semanând mai degraba cu un recitativ, citesc expresiv si ferm: „Cred într-Unui Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamântului, al tuturor celor vazute si nevazute”. Pastrând o mica pauza, pentru ca sa ramâna bine întiparita în mintea tuturor prima persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Tatal, continua, ridicând nu prea mult tonul: „Si în-tru-Unul Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai înainte de toti vecii. Lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut. Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi, în zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit, si S-a îngropat; si a înviat a treia zi dupa Scripturi. Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui; si iarasi va veni cu marire, sa judece viii si mortii, a Carui împaratie nu va avea sfârsit. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce împreuna cu Tatal si cu Fiul este închinat si marit, Care a grait prin prooroci”. Pastrând pauza o clipa, pentru a se întipari deslusit în mintea tuturor a treia persoana a Sfintei Treimi – Dumnezeu-Duhul Sfânt, rostirea „Crezului” continua: „întru-una sfânta, soborniceasca si apostoleasca Biserica; marturisesc un botez, întru iertarea pacatelor. Astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin”.

Cântaretii rostesc cu glas tare, barbateste, ferm, ca si cum fiecare cuvânt al acestei marturisiri de credinta s-ar înalta drept din inima, iar credinciosii repeta fiecare, odata cu ei, cuvintele „Simbolului credintei”. Sporind cu inima si cu duhul, îmbarbatându-se, stând drept în fata Sfântului Prestol, care acum închipuie ) Sfânta Masa a cinei celei de taina, preotul repeta în sine „Simbolul credintei” si toti litur-ghisitorii îl spun în sine, facând sa se clatine usor, deasupra Sfintelor Daruri, Sfântul Aer.

Februarie 28, 2008 - Posted by | ORTODOXIE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: