un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 6 (IESIREA CU SFINTELE DARURI)

Uşile împărăteşti se deschid când rugăciunea se află la mijloc, astfel încât preotul mai-poate fi văzut rugându-se cu mâinile ridicate deasupra capului. Diaconul, cu cădelniţa, iese din altar, pentru a pregăti calea împăratului tuturor şi, prin răspândirea din belşug a fumului de tămâie, înălţând nor de bună-mireasmă, prin care va trece Cel purtat de heruvimi, aduce aminte că rugăciunea credincioşilor trebuie să se înalţe ca fumul de tămâie înaintea Domnului şi că, devenind cu toţii, după cuvântul Apostolului, purtători de bună-mireasmă întru Hristos, trebuie să nu uităm că se cuvine să fim curaţi precum heruvimii, pentru a-L primi pe Domnul. Iar cântăreţii de la ambele strane înalţă, în numele poporului din biserică, cântarea heruvimică: „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem; toată grija cea lumească, acum să o lepădăm, ca pe împăratul tuturor să-L primim pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti. Aliluia, Aliluia, Aliluia”.

La vechii romani exista tradiţia ca împăratul nou ales să fie purtat pe dinaintea poporului pe scut, escortat de legiuni de ostaşi care ţineau deasupra lui mulţime de suliţe aplecate. Această cântare a fost alcătuită de un împărat care a căzut, prosternându-se, la picioarele împăratului împăraţilor, Celui purtat sub umbrirea lăncilor heruvimilor şi legiunilor cereşti, închinându-se măreţiei Sale cu toată măreţia lui pământească. în primele timpuri ale creştinismului, înşişi împăraţii intrau, cu smerenie, în procesiunea celor ce purtau Sfântul Potir.

Această cântare este de potriva celei îngereşti, după cum, în cele înalte, cântă nevăzutele puteri. Preotul şi diaconul, zicând în taină aceeaşi cântare heruvimică, se apropie de jertfelnicul lateral, unde a fost săvârşită Prosco-midia. Venind lângă Sfintele Daruri acoperite cu Aerul, diaconul cuvântează: „Ridică, stăpâne!”. Preotul ridică Aerul şi i-l pune pe umărul stâng, glăsuind după cum urmează: „Ridicaţi mâinile voastre la cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul!”. Apoi ridică discul cu Agneţul şi îl aşază pe capul diaconului, el însuşi luând Sfântul Potir; şi, precedaţi de purtătorul de lumânare sau de candelă, ies pe uşa laterală, cea dinspre miazănoapte, în mijlocul poporului. Dacă slujba se celebrează în sobor, cu mai mulţi preoţi şi diaconi, atunci unul poartă discul, altul potirul, al treilea Sfânta Linguriţă de împărtăşanie, al patrulea copia, cu care s-au tăiat părticelele din Sfântul Trup. Pot fi scoase toate accesoriile, până şi buretele cu care s-au adunat firimiturile din Sfânta Pâine de pe disc şi care închipuie acel burete îmbibat cu oţet şi cu fiere, pe care oamenii I l-au întins să-l soarbă Creatorului lor. în timpul cântării heruvimice, cea asemănătoare cu cântările puterilor cereşti, se formează procesiunea solemnă numită Vohodul (ieşirea) cel mare.

La vederea împăratului tuturor, purtat sub smerita înfăţişare a Agneţului, aşezat pe disc, ca pe un scut, înconjurat de sculele pătimirii sale pământeşti, precum cu nenumărate şi nevăzute suliţe, de tainice oşti şi începătorii, toţi îşi pleacă până la pământ capetele, rugându-se cu cuvintele tâlharului, care a strigat către Domnul pe cruce: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!”. Procesiunea se opreşte în mijlocul bisericii. Preotul foloseşte această clipă solemnă pentru ca, de faţă cu Darurile care sunt purtate, să pomenească înaintea Domnului numele tuturor creştinilor, începând cu cei pe umerii cărora apasă cele mai grele şi mai sfinte îndatoriri şi de îndeplinirea cărora atârnă fericirea obştească şi propria lor mântuire sufletească, încheind cu cuvintele: „Şi pe voi, pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor!”. Cântăreţii sfârşesc cântarea heruvimică cu un întreit „Aliluia”, vestind perpetua prezenţă a Domnului în lume. Procesiunea intră în altar, prin uşile împărăteşti. Primul intră diaconul, care se opreşte în partea dreaptă a uşilor, întâmpinându-l pe preot cu cuvintele: „Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa”. Preotul îi răspunde: „Diaconia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, acum şi pururea şi în vecii vecilor!”. Apoi aşază Sfântul Potir şi pâinea care închipuie trupul lui Hristos pe pres-tol, ca şi când le-ar pune în mormânt. Uşile împărăteşti se închid, precum intrarea în mormântul Domnului; draperia dverei este lăsată în jos, asemeni pietrei puse la gura mormântului.

Februarie 18, 2008 - Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: