un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

DESPRE CURENTUL EMO

„Lasati copiii sa vina la mine …”

Nichifor Crainic, in Ortodoxie si etnocratie, cap. Copilarie si Sfintenie, ed. Albatros, Bucuresti, 1997 face o paralela intre un copil si un sfant. „Noile conceptii politice intrupate in sisteme de organizare a statului merg adanc – pana la copil. El e piatra unghiulara in zidirea altei lumi pe ruinele celei vechi. Ca sa existe maine in cetateni, statul cauta sa se imprime azi in copii; in pasta lor moale apasa puternic pecetea vointei politice. Principiul innoirii lumii prin copil, ridicat azi pe planul marilor probleme de stat, e insa principiul oricarei pedagogii, dar mai presus de toate, al cresterii crestine. Scopul cresterii crestine trece dincolo de marginile vietii pamantesti si are in vedere destinul omului in vesnicie. Misiunea Bisericii se inscrie in aceasta infinita perspectiva a nemuririi si a vesniciei. Si ea ne ajuta sa intelegem in alta lumina problema, pe care o pun noile conceptii politice, despre dreptul de proprietate asupra copilului” spune el.

Si continua „in crestinism, masura omului desavarsit nu e cel varstnic, ci copilul. Nu pruncul trebuie sa fie ca noi, ci noi trebuie sa fim ca pruncii. Aceasta masura a religiozitatii, pe care ne-o da Iisus Hristos, pare bizara pentru felul nostru obisnuit de a judeca, fiindca noi confundam cultura cu religia. In cultura, care e un fenomen omenesc progresiv, o acumulare necontenita de idei si de cunostinte noi, copilul nu poate sa fie masura noastra. El e un fermecator ignorant, pe care trebuie sa-l ridicam treptat la nivelul nostru de instructie. Procesul religiunii insa se petrece invers fata de procesul culturii. Ce reprezinta din punct de vedere crestin copilul nou-nascut in aceasta lume si renascut prin baia misterioasa a Botezului? El reprezinta insasi simplitatea si puritatea absoluta in felul ei. Fragezimea naturii lui neatinsa inca de arsita patimilor din lume, fecioria, spiritul lui care inca nu cunoaste raul, neprihanirea de crin a inimii lui fac din aceasta fiinta un inger in trup, destinat parca numai zambetului si bucuriei fara sfarsit. Aceasta nevinovatie initiala insa nu se va pastra de la sine, de-a lungul vietii, ca un absolut incoruptibil. inclinarile catre patima se vor ivi progresiv o data cu cresterea si cu dezvoltarea instinctelor din natura omeneasca. Tot secretul educatiei crestine sta in stradania continua de a asigura instinctelor din om functiunea normala spre binele lui si al semenilor lui si de a nu le lasa sa devieze catastrofal in patimi. Caci instinctele din om sunt ca armele cu doua taisuri: calauzite normal de carma vointei, ele duc pe calea marii destinatii de dincolo de moarte; lasate sa degenereze in patimi, ele duc pe calea contrara a pierzarii. Educatia prin urmare, care e indeosebi exercitiul eroic al vointei, consta din sfortarea continua de a pastra pe om la nivelul sublim al puritatii si al simplitatii cu care a venit odinioara pe lume ca prunc. Astfel masura virtutii omenesti e copilul. Am putea spune, fara sa gresim, ca suntem atata de crestini cata copilarie pura am izbutit sa pastram in noi pana la sfarsitul vietii”.

Filosoful si teologul ortodox al perioadei interbelice continua monumental firul comparatiei sale dintre copil si sfant mentionand caracteristicile comune celor doua categorii. Noi insa nu-l vom urmari pe Nichifor Crainic in demonstratia sa si nici nu-l vom lepada pentru a asculta omilia unui Ioan Gura de Aur, sa zicem, despre cresterea copiilor. Vreau doar sa preiau niste idei de-ale lui Nichifor Crainic si sa le supun atentiei voastre.

In primul rand noi dainuim prin urmasi. Fiecare popor, fiecare rasa. Mantuitorul Hristos n-a venit doar ca sa ne achite juridic in fata Tatalui ci a venit ca sa ne indumnezeiasca. In lumina invataturii Sale, viata capata un nou sens. Apare bucuria vietii care este data de implinirea noastra ca oameni, in Dumnezeu. Moartea, boldul mortii s-a tocit. Ea nu mai exista, exista numai viata. Peste tot in Evanghelii, Mantuitorul ne indeamna si ne incurajeaza: incercati, Eu am biruit lumea…; Nu va temeti, Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor…; ne-a dat porunca dragostei unul fata de altul si fata de El. In fine, a dat o noua semnificatie vietii. Daca pana la venirea Sa durata de viata a oamenilor era foarte scurta, nu in ultimul rand si datorita razboaielor dese, dupa venirea Lui viata se confunda cu vesnicia. Sfantul Apostol Pavel isi marturiseste in Epistola catre Filipeni nedumerirea: sa-si doreasca moartea, stiind ca va petrece cu Dumnezeu? Sau sa ramana intre oameni pentru a-i ajuta, mai ales in acele vremuri de inceput ale Bisericii.

Dar dupa cum incep toate Evangheliile, aceasta era „in vremurile-acelea…”. Astazi ne confruntam cu o problema foarte mare. S-ar putea scrie multe pe tema copilului, a familiei, etc.. Ceea ce trebuie sa ne ingrijoreze insa este asa-numitul curent Emo.

Termenul de emo-kid vine de la copil emotional. “Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece. Aceste persoane sunt adolescenti intre 13-19 ani, insa putem intalni si persoane peste 20 de ani care se considera emo. La inceputul perioadei “emo” (1985-1994) termenul era folosit in muzica, fiind un subgen al muzicii rock. Ascultatorii acestui gen erau adolescenti cu probleme mai mult sau mai putin inchipuite, cei care se considerau neintelesi. In timp curentul emo a dezvoltat o intreaga “subcultura” cum o numesc acestia, lucru cu implicatii nu doar in muzica ci si in stilul vestimentar. Un “emo-kid” este o mixtura intre goth, rock si punk. Au imprumutat de la goth tot ce implica negrul din abundenta, ca de exemplu ochii puternic conturati cu negru; de la rock mai putine influente, poate doar cateva idei pentru tricouri – negre, evident, iar de la punk skate shoes, frizurile cu cateva modificari si din nou cateva influente in privinta stilului vestimentar. La inceput in societate acestia erau priviti ca niste inadaptati, ciudati si neintelesi. In ziua de azi insa lucrurile stau altfel. Daca la inceput acest curent era doar ceva cu care se identificau oamenii tristi si cu probleme sentimentale, acum majoritatea adolescentilor adopta stilul emo, considerandu-se astfel niste “rebeli” impotriva societatii si a tot ce se considera “trendy” sau “fashionable” (la moda) necostientizand faptul ca au ajuns atat de multi incat au devenit ei insisi o moda. Inainte cei razvratiti impotriva societatii adoptau un stil grunge sau punk, cumparau haine de la Second Hand, pierdeau vremea in centru, pe strazi sau in parcuri. Acum adolescentii adopta stilul emo, isi cumpara haine numai din magazine scumpe, haine semnate de diferiti designeri faimosi, umbla prin baruri si cluburi cheltuind cat mai multi bani. In felul acesta isi contrazic stilul pe care l-au adoptau din proprie initiativa. Din moment ce a fi “emo” implica a fi o persoana trista, stilul de viata adoptat este total opusul unei persoane triste care se inchide in camera spre a reflecta asupra problemelor personale. Cele mai importante probleme ale copiilor “emo” din ziua de azi le reprezinta cele legate de aspect si distractie. In general look’ul ocupand cam 70% din timpul acestora. O alta problema intens discutata in privinta subiectului “emo” este homosexualitatea, majoritatea solistilor formatiilor de emo recunoscand ca sunt gay. Acest fapt a dus treptat mai intai la acceptarea persoanelor gay de catre emo kids pana la recunoasterea homosexualitatii intre fanii acestor formatii. Inca nu se stie daca unii admit ca ar fi homosexuali doar de dragul formatiilor preferate sau chiar pentru ca sunt. Si cea mai intens discutata problema in privinta copiilor emo ramane cea a muzicii deprimante. Muzica trista a existat dintotdeauna si daca apoi au aparut formatii cu mesaje subliminale care indemnau adolescentii la gesturi disperate de a cere atentie de la automutilare pana la sinucidere acestea au fost interzise in multe regiuni In ziua de astazi formatiile nu se adreseaza direct ca un indemn spre aceste gesturi ci prezinta in videoclipuri sau melodii povestea unui adolescent chinuit, cu care majoritatea se pot identifica foarte usor in fata acestei perioade aparent plina de probleme, cand satul de ele, refuza sa mai traiasca in aceasta realitate “cruda”, optand spre a fugi de acasa sau culminand prin gestul suprem – sinuciderea. Aceasta din urma problema este cel mai des intalnita in cazul copiilor “emo”, urmata de alta “solutie” de evadare din rutina cand se taie pe maini sub pretextul ca vor sa simta putina adrenalina.

Dar se poate spune ca aceia care trec prin perioada “emo” de fapt trec doar printr-o faza adolescentina? Fiecare generatie are proprii sai adolescenti “rebeli”, dar sunt copiii “emo” doar “rebelii” noii generatii? Daca societatea ii ignora pe acesti copii oare cand or sa inceteze cu aceasta gandire depresiva?

“Astazi dupa ce abia am scapat de o bataie crancena la scoala, am ajuns acasa unde toata familia era prea fericita de reusitele academica ale surorii mele mai mari fiind prea ocupati sa mai observe ca am luat un 9 la mate, m-am dus in camera mea unde nu-mi venea decat sa ma incui si sa nu mai ies niciodata”.

Asta e doar unul din multele strigate de ajutor ale acestor copii neintelesi. Ar trebui oare discutat numai cu sau si cu parintii? Este doar o problema de familie sau a intregii societati? Daca societatea nu ar mai fi atat de ignoranta si s-ar gandi la acesti copii care trec invizibil pe langa noi, dar care au insa framantari profunde, trairi, emotii si sentimente puternice, poate ca s-ar schimba ceva si ar fi mai putini copii cu probleme.

Copiii nu au experienta vietii. De aceea parintii, in general adultii, poarta grija de ei pana cand, se crede ca au ajuns la un minim de maturitate pentru a-si decide singuri soarta. De aceea, asa cum parintii trebuie sa creieze un climat moral in familie, asa si societatea trebuie sa vina in sprijinul acestor copii. Fratilor, sa nu ne amagim ca este doar o trecatoare criza de personalitate.

Se spune despre copii ca atunci cand sunt mici, spun ce aud prin casa si fac ce vad prin casa. Institutia familiei astazi este atacata din toate partile. Campionii? Marea Britanie. Acolo cuvintele mama si tata vor fi in curand interzise, de asemenea statul sprijina financiar cu 10 000 de lire pe an, familiile poligame. Tot cercetatorii englezi sustin ca pruncii conceputi in familie nu se nasc cu malformatii, justificand cumva adulterul.

Acesti copii, ca si multi altii care nu apartin curentului emo, se simt neimpliniti, se simt marginalizati. Ei nu vor simti niciodata bucuria Invierii, ei nu vor simti niciodata bucuria unei cantari psaltice ei poate niciodata nu vor ajunge la Dumnezeu… Se vor incuia in micul lor univers, iar sangele lor… din mainile noastre se va cere!

Multumiri lui Toto pentru ajutorul dat prin descrierea si explicarea curentului emo. Fara acest ajutor n-as fi scos-o la capat.

Februarie 17, 2008 - Posted by | ATITUDINI | , ,

11 comentarii

  1. păi o ia lumea razna….vai de noi……

    Comentariu de deea | Mai 23, 2008

  2. baaa ce tampenie vb asta acolo cica batranii sa se simta ca pruncii baagamias cev in ala care infiinteaza astfel de organizatii va credeti smecheri pacat ca iesiti la suprafata doar pt. tinte usoare si pacat ca nu dati de unul smcher care e intelgent care are relati si banii sa vedeti atunci ce tampiti o sa aratati . P.S. nici adresa nici nume nu primiti ca asa faceti si voi .

    Comentariu de nici nu iti spun | Mai 27, 2008

  3. Societatea impune niste modele de viata false, cpopiii, pana la 18 ani toti inca eram copii, simt foarte profund lipsa de continut a mantalitatii ce se impun si proteateaza

    Comentariu de Tolea | August 23, 2008

  4. Cei maturi sunt prea lipsiti de curaj sa ofere raspunsuri, cei adolescentii inca mai traiesc inca in acea lume ideala, nu in sensul de idealista, o lume ce s/ar potrivi cu aspiratiile firesti ale fiecarui suflet. Niciodata nu a fost in Istorie o societate ideala si nici nu va fi, dar astazi sensul existentei noastre umane este foarte denaturat de incapacitatea de a privi lucrurile in sine, ci le percepem prin masura ce ni se impune de socitate.

    Despre curentul Emo nu inteleg care e treaba, pot sa spun despre mine ca pe la 15 pina la 18 ani am fost nihilist, pe uni tipi ca Cioran ii inteleg perfect. Apoi am evoluat spre existentialism, este totusi o stare conflict, dar care are si un sens.
    Am facut Fac. de Teologie, am primit multe raspunsuri, am facut un master si mai multe raspunsuri, acuum sunt de doi ani liber, citesc ce literatura ce o doresc, ma pregatesc pentru un master la Psihologie.

    Cultura Emo apare ca un prostest, adolescentii nu vor sa se amageasca, inrarea in lumea adultilor este precedata de sinucidere, sinucuderea copilui din noi, un copil in aceasta lume nu poate sa traisca. De fapt poate numai daca esti /intelept ca sarpii/, altfel nu ai cum, este imposibil, dar totusi se poate.

    Ema este semnul ratarii inregii civilizatii, o civilizatie cladita pe valori sunatoare dar goale.

    este foarte trist, dar trebuie sa luptam ca sa aducem in viata noastra sensuri frumoase si profunde, nu ceva declarat, ci ceva trait, dar pentru aceasta e mare nevoie de curaj.

    Comentariu de Tolea | August 23, 2008

  5. Baiiiiiiiiii viata e frumoasa triti-o nu fiti fraieri.
    Fuilosofia e frumoasa dar nu este intoatdeauna sanatoasa,. Nu puneti in practica tot ce cititi sau auziti.
    Nu tot ce zboara se mananca. Asta e filsofia mea

    Comentariu de raluca | Octombrie 13, 2008

  6. E interesanta ideea de a face o paralela dinre un „asa numit copil Emo”, cum scrie mai sus, si … religie? credinta?. Interesanta in sensul ca poti sa scrii o pagina-doua de text. La fel de productiva ca paralela dintre Emo-kids si disparitia dinozaurilor. Cred ca ar fi mult mai corect inainte de a scrie ceva, sa incerci a intelege fenomenul. Viziunea de outsider, Sceptik, e una depasita. Dar nu esti primul/prima. In majoritatea cazurilor, asta e strategia: Emo-kid este un copil cu probleme de integrare in familie si societate, etc, etc, negru, roz, etc, etc, vene taiate etc, etc si plange! Gata! Mai mult nu se stie! V-a trecut prin cap sa-l intrebati si pe el, emo-kidul, daca vrea el sa „se integreze”? S-ar putea sa fiti surprinsi! La fel, daca ii veti cere sa comenteze si alte subiecte, inainte de a le comenta voi! Problemele lui de integrare apar cand familia si societatea il resping, pentru ca il considera un ciudat, un pubert introvertit. Primul pas spre izolarea lui il facem noi (daca ar fi sa ma includ si pe mine, cu toate ca nu este tocmai cel mai potrivit caz). Si apoi, a fi Emo presupune a fi mai retras! Incercand sa-l supuneti socializarii, faceti ce-a facut „negrul” Michael Jackson!
    Totusi, nu pot sa inteleg de ce, vorbind de cultura Emo, se spune atat de putin despre cel mai important aspect: emotionalitate! Emo-kidul este in primul rand o persoana! In al doilea rand: una sensibila, emotiva, labila, uneori. Valorile in care cred ei, copiii emo, sunt, in primul rand, cele sentimentale. Atata timp cat noi o sa continuam sa ii etichetam, ei o sa continue sa comunice doar intre ei. Si e corect, din moment ce nu suntem in stare sa le oferim nimic, in afara de compasiune, de care ei, apropo, nu au nevoie. „A, da, esti Emo, am inteles asta, dar nu ma intereseaza pentru ca oricum iti trece…”, cel mai frecvent intalnit caz. Emo nu este o boala!
    In final, va rog sa tineti cont: exista emo si exista cei care pozeaza emo. Ultimii formeaza majoritatea. Aproape tot articolul de mai sus se refera la poseri. Mie unul, nu mi se pare corect sa dam o caracteristica curentului, bazandu-ne doar pe exemplele lor.

    Comentariu de Enkill | Februarie 6, 2009

  7. Trendy si moda? In cazul discutat, tricourile negre si restul elementelor de vestimentatie se refera mai mult la curentul muzical la care adera posesorul. Negrul, cum spun spihanaliticii, „protejeaza”, ma ajuta sa nu-mi tradez emotiile, sa raman integru.
    Homosexualitate? Din moment ce dialog, comunicare, exista numai in cercul lor, e si normal sa fie multi homosexuali. Plus ca un emo nu are obsesia perpetuarii speciei! Ceea ce conteza pentru el, este armonia sentimentala! Daca ajunge la starea asta cu un prieten sau cu o prietena, e intrebarea #2.
    Marginalizati ca nu simt bucuria Invierii? Nu fi absurd/absurda! Asta ar insemna ca toate popoarele care nu au in credinta lor o Inviere, sunt marginalizate si suferinde! Si, apropo: suferi atunci cand pierzi, cand „stii” si nu mai „ai”. Un emo nu va suferi el ca „n-are” Inviere, din simplul motiv ca nu „stie” de ea.

    Comentariu de Enkill | Februarie 6, 2009

  8. Ia te uita unde era si coana psiholoaga. Sarumanutzele tanti, ce subiect vreti sa abordati acum? Sa pornim camerele sau mai trebuie lucrat la machiaj?

    Ai citit cam in pripa articolul si te-ai napustit cu capul inainte fara a intelege o iota din ce am scris. Daca esti psiholoaga ii compatimesc pe cei carora le dai sfaturi. Asa de supeficial ii tratezi si pe ei?

    Viziunea de outsider? Adica trebuie sa fiu emo ca sa vb despre emo, sau homo ca sa vb despre homo? Nu-i judeca nimeni supeficial pe emo, am analizat bine fenomenul. De aia am zis ca: Daca societatea ii ignora pe acesti copii oare cand or sa inceteze cu aceasta gandire depresiva? si ca Este doar o problema de familie sau a intregii societati? Daca societatea nu ar mai fi atat de ignoranta si s-ar gandi la acesti copii care trec invizibil pe langa noi, dar care au insa framantari profunde, trairi, emotii si sentimente puternice, poate ca s-ar schimba ceva si ar fi mai putini copii cu probleme. Nu le-a contestat nimeni emotivitatea si sentimentele, incercam doar sa identific cine este raspunzator pentru acest fenomen: parintii si societatea care se misca intr-un ritm alert (vezi „Socul Viitorului”) si sa ofer niste solutii: salvarea vine numai in Biserica, de la Hristos. Daca ei si-ar canaliza emotiile spre Dumnezeu ar fi salvati de acest curent. Emo sunt o victima. Si este o boala, asa cum depresia este o boala, asa cum deznadejdea este o boala. Sunt boli trupesti, mentale dar sunt si boli sufletesti.

    Lasa-i pe poseri, eu am pornit de la ce spune marele Nichifor Crainic despre copii, despre copilarie si sfintenie. Dar vad ca te cam depaseste subiectul O tii pe-a ta.

    Negrul nu protejeaza, inhiba! Da sunt in pierdere ca nu simt bucuria Invierii, a Invierii lui Hristos tin sa adaug, la fel cum pierd TOTI ceilalti care nu-L cunosc pe Hristos. Si cand zic asta o zic ca afirmatie, fara a presupune actiuni de prozelitism sau de ura. Este un adevar, dovedit si si istoric, dar care nu poate fi primit decat prin credinta si nu nimeni nu poate fi obligat sa-l accepte. Totusi, cei care cunosc Adevarul, au termen de comparatie.Deci, da toate popoarele pagane sunt suferinde.

    Un emo poate afla de „ea” prin „ea” intelegandu-se orice. Trebuie si-o doza de nesimtire/nepasare sa stai ca vita-n staul. Stii vorba aia, pestii vii inoata impotriva curentului…

    Comentariu de sceptik | Februarie 7, 2009

  9. Nu sunt „coana psiholoaga”, nefiind, in primul rand femeie. Nu sunt nici psiholog. Subiectul ma intereseaza din alte motive.
    Am citit ce ai scris cu atentie, stai fara grija. Asa cum am citit sute de articole pe tema Emo de felul celui de mai sus. Cam de un an de zile strang informatii despre evolutia acestui curent si impactul asupra societatii in diferite tari. Ca n-am inteles, parerea ta, ma rog.
    Nu, nu trebuie sa fii emo pentru a vorbi despre (nici eu nu sunt, cand aveam eu 13-19 ani nu exista asa ceva), cum nu trebuie sa fii homo pentru a comenta la adresa lor. Decenta cere, totusi, sa obtii informatiile necesare formarii unei opinii chear de la ei, nu de la terti. Majoritatea celor care posteaza, nici macar nu au o opinie proprie. Wikipedia si copy-paste.
    De unde atata agresivitate? Oare credinta, Dumnezeu, asa ne invata sa fim? Sa ne aparam ideile, insultand? Daca nu esti deacord cu ceva din ce am scris, bine, nene, ca doar fiecare e liber sa scrie ce vrea, n-am dat cu apa fiarta. Oricum, imi pare rau ca am intervenit in discutie, imi lipseste fanatismul religios necesar pentru a fi in tema pe blogul asta. Asa ca, va doresc succes in continuare.

    Comentariu de Enkill | Februarie 7, 2009

  10. Multumesc. Succes si tie. Ma indoiesc in continuare de atentia acordata in citirea acestui articol. Unde ai vazut tu agresivitate in el? Eu am incercat, asa cum am spus sa identific cauzele care au determinat aparitia emo si eventualele solutii. Asa ca mai degraba mila, compasiune si dezamagirea ca s-a ajuns aici. Dar, asa cum am mai spus, te depaseste abordarea subiectului cum am facut-o eu. Nu e vorba de fanatism, asta intelegi tu, ca atata poti. Cand te depaseste ceva, repede etichete compromitatoare. Dar, in fine.. vorba ta, e libertatea fiecaruia de a exprima ce gandeste.

    Cu bine.

    Comentariu de sceptik | Februarie 8, 2009


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: