un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

LITURGICA – EPISODUL 5 (INAINTE DE LITURGHIE)

Şi iese din altar, cu cădelniţa în mâini, pentru a umple de bună-mireasmă întreaga biserică şi pentru a-i saluta pe cei adunaţi la sfânta cină a dragostei. Această cădire se face întotdeauna la începutul slujbei, după cum, în viaţa de toate zilele, la popoarele vechi orientale, fiecare oaspete era poftit la intrare să se spele pe mâini şi să-şi dea cu miresme. Această practică a fost preluată pe de-a-ntregul de cerescul ospăţ, de cina mistică, care se numeşte Liturghie, în care şi-au dat întâlnire, în chip minunat, slujirea către Dumnezeu, împreună cu o primire prietenească făcută tuturor, după exemplul arătat de însuşi Mântuitorul, Cel ce s-a făcut tuturor slujitor, spălând picioarele ucenicilor Săi. Cădind şi făcând închinăciuni tuturor deopotrivă, celor bogaţi şi celor săraci, diaconul, ca slugă a Domnului, îi salută ca pe cei mai scumpi oaspeţi ai cerescului Amfitrion. Cădeşte, făcând închinăciuni, şi la icoanele sfinţilor, fiiindcă şi ei sunt oaspeţi la cina cea de taină; în Hristos, toţi sunt vii şi nedespărţiţi. După aceste pregătiri, după ce a umplut biserica de bună mireasmă, după ce a revenit în altar şi l-a tămâiat din nou, pune, în sfârşit, deoparte cădelniţa, vine lângă preot şi amândoi stau în faţa Sfântului Prestol.

Stând înaintea Sfântului Prestol, preotul şi diaconul fac trei închinăciuni până la pământ, pregătindu-se pentru adevărata celebrare a Sfintei Liturghii, chemând Duhul Sfânt, fiindcă toată slujirea lor trebuie să fie făcută în Duh. Duhul este învăţătorul şi povăţuitorul, căci noi „nu ştim să ne rugăm cum trebuie”, spune Apostolul Pavel, „ci însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite”. Rugând pe Sfântul Duh să vină să Se sălăşluias-că în ei şi, sălăşluindu-Se, să-i curăţească pentru slujire, preotul şi diaconul rostesc de două ori cântarea cu care au preaslăvit îngerii naşterea lui Iisus Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bună-învoire”. După această cântare, se ridică draperia (dvera) altarului, care se ridica numai atunci când gândurile credincioşilor sunt îndemnate a se înălţa către cele de sus. Aici ridicarea dverei simbolizează, după cântarea îngerilor, că naşterea lui Hristos n-a fost dezvăluită tuturor, că ea le-a devenit cunoscută doar îngerilor din ceruri, Măriei şi lui Iosif, magilor care au venit să i se închine şi proorocilor care, cu mult timp înainte, au avut viziunea ei. Preotul şi diaconul rostesc în taină: „Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta!”. Preotul sărută Evanghelia, diaconul sărută Sfânta Masă şi, încli-nându-şi capul, face aducere aminte de începerea Liturghiei, ridică cu trei degete orarul şi zice: „Vremea este a face Domnului! Binecuvântează, stăpâne!”. Preotul îl binecuvântează cu cuvintele: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Diaconul, cu gândul la slujirea pe care caută acum a o începe (şi care trebuie să se asemene unui zbor de înger – de la prestol la popor şi de la popor la prestol – pentru a-i aduce pe toţi cei de faţă la un gând şi la o inimă şi pentru a fi, ca să spunem aşa, puterea care îndeamnă), simte că este nevrednic pentru o asemenea lucrare şi îl roagă smerit pe preot: „Roagă-te pentru mine, stăpâne!”. „Să îndrumeze Domnul paşii tăi!”, îi răspunde preotul. „Pome-neşte-mă pe mine, stăpâne sfinte!”… „Pome-nească-te pe tine Domnul, în împărăţia Sa, acum şi pururea şi în vecii vecilor!” Liniştit, cu glas ferm, diaconul rosteşte: „Amin”, ieşind din altar, pe uşa dinspre miazănoapte, către popor. De pe amvonul aflat în faţa uşilor împărăteşti, repetă în sine: „Doamne, gura mea vei deschide şi buzele mele vor rosti lauda Ta…” Apoi cuvântează din nou către altar cererea adresată preotului: „Binecuvântează, stăpâne!”. Din adâncul sanctuarului se aude preotul, înălţând glas: „Binecuvântată este împărăţia…” Aşa începe Sfânta Liturghie.

Februarie 13, 2008 - Posted by | ORTODOXIE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: