un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

POVESTEA UNUI COPIL ORFAN

ContraSENS prezinta povestea emotionanta a unui copil orfan care, infiat de niste americani, a ajuns sa obtina o bursa de merit de cateva mii de dolari si sa tina un cuvant in Parlamentul European. Inainte de aceasta, zacea in patul orfelinatului in propriile fecale, asteptand varsta de 18 ani doar pentru a fi luat de acolo si aruncat in strada. Alte comentarii sunt de prisos!

In septembrie 1997, in Reader’s Digest Magazine aparea un articol intitulat The Lost Children of Bacau. Autoarea, Beverly Peberdy scria povestea copiilor din orfelinatele romanesti. In special cazul unui orfelinat din judetul Bacau. Dupa articol a scris si o carte – Do Robins Cough?: Giving Romania’s Children a Chance – One Woman’s Remarkable Story. Si a infiat ulterior unul dintre copii – Patreascu (probabil Patrascu).

John si Beverly Peberdy, din Milton Keynes, l-au gasit in casa de copii din Ungheni [Ungureni, mai mult ca sigur], pentru incurabili, unul dintre orfelinatele cu cele mai rele conditii. Abandonat la nastere, copilul era legat, cu bratele si picioarele stranse. El suferea de malnutritie severa, poliomielita, pneumonie si bronsita. Corpul lui era acoperit de rani, provocate de faptul ca zacea toata ziua in patul imbibat in propria urina. Cuplul a adoptat baiatul in 1995 si ulterior el a castigat o bursa de 6.000 de lire sterline anual la scoala privata Bury Lane din Milton Keynes. Acum el urmeaza cursurile pentru cameramani de televiziune in Cipru, unde parintii lui adoptivi au o casa de vacanta. In 2006 copilul, acum adolescent, a luat cuvantul in Parlamentul European.

El a povestit despre recenta sa intoarcere acasa, in dealurile carpatine din estul orasului Bacau, pentru a-l cauta pe Iulian Boanta, baiatul cu care isi impartise patutul timp de aproape patru ani.

La inceput i s-a spus ca Iulian, care era cu trei ani mai mare, fusese mutat in alta institutie. Dl Peberdy a descoperit ulterior ca el murise in 2003, din cauza unor disfunctii ale ficatului provocate de anii de neglijare si mixturi medicamentoase cu care era alimentat in institutie pentru contracrararea problemelor mentale.

SURSELE, pe ContraSENS!

Ianuarie 26, 2008 - Posted by | ATITUDINI, STIRI | , ,

4 comentarii

  1. O poveste trista,dar cu final fericit.Cred ca am auzit de baiatul acesta.Oare de ce sunt asa chinuiti copiii?Nu numai in orfelinate,dar chiar propriii parinti ii chinuie.Cati copii abandoneaza scoala ,desi isi doresc mult sa invete,pentru ca parintii lor nu au cu ce sa-i tina la scoala si au nevoie de ajutor in gospodarie.Dar copiii pusi sa cerseasca si batuti cand nu aduc destui bani.

    Comentariu de g1b2i3 | Ianuarie 29, 2008

  2. Copiii pusi sa cerseasca se-ntampla mai ales in familiile de tigani, de la ei nu prea poti emite pretentii insa sunt si eu dezgustat de cum statul roman trateaza pe orfani, mai bine zis nu-i trateaza in nici un fel. Ii runca in strada nu se ingrijeste de loc de ei. Lumea pune totul in seama Bisericii, care e drept ca face prea putine la randu-i insa e mai mult problema societatii, tine si de educatia civica nu numai de cea religioasa. Oricum, o sa tragem ponoasele..

    Comentariu de sceptik | Ianuarie 29, 2008

  3. N-am vazut ca ai raspuns.despre copiii orfani si nu numai am vorbit de multe ori.Lor trebuie sa le amintim ca daca nu au grija de copii,chiar viitorul nostru ca natiune e in pericol.Copiii sufera de diferite boli,chiar si depresie(cazurile de copii care s-au sinucis de dorul parintilor plecati).In primul rand statul trebuie sa se ocupe de copii.Dar si noi.

    Comentariu de g1b2i3 | Ianuarie 31, 2008

  4. cind citesc aceste rinduri imi vine sa pling nimic altceva, si stiti de ce?ptr ca timp de 7-ani am stat si eu in casa de copii nr 6-din Bucuresti…offfff ce durere dar D-zeu a fost alaturi de mine am luptat cu toate puterile sa ma-ndrum spre lucruri bune cum iubita mea mea MAMA ma-nvatase pina cind sa stins…asa a fost sa fie era foarte greu bunicii mele sa hraneasca 3 copii asa eu am ajuns acolo…nu pot sa ma vait ca am fost maltratata sau altele dar nici simplu nu a fost…detaliile mi le-am inchis in suflet…cu durere lacrimi si speranta in mai bine, acum sunt mindra de experienta de viata, sunt fericita casatorita si D-zeu mi-a rasplatit toata suferinta,acum eu sunt MAMA si niciodata nu-mi imaginez ca viata mea ar avea vre-un sens departe de COPILUL MEU,este oxigenul meu viitorul meu si norocos ptr ca are si-un tatic unic devotat familiei, cam atit va pot scrie momentan, toate cele bune Nicoleta Dinu

    Comentariu de dinu michetta nicoleta | Aprilie 22, 2009


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: