un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

SETEA

Daca alte torturi fizice le mai puteai suporta, chiar si foamea, setea devenea insa o obsesie […]

Apoi i se turna pe gat pana la un kilogram de zeama de varza sau de castraveti, cu o mare doza de sare. Pentru a neutraliza orice reactie, un membru din comitet se aseza pe picioarele torturatului, un altul il tinea de cap, in timp ce al treilea ii turna saramura pe gat. Dupa o jumatate de zi, aveai o senzatie de sete ingrozitoare. Daca puteam suporta foamea, bataia, durerea altor torturi, setea era ceva mai presus de durere. Nu aveam alta apa sa bem decat aceea din mancare, ce nu putea potoli nici foamea nici setea. Dupa trei-patru zile, toti aveam buzele uscate si sangerande, din cauza ca ni le lingeam pana ni se usca pielea pe ele. Pana si limba era uscata din lipsa de saliva. In fata ochilor ne defilau rauri, izvoare si cascade cu apa dulce care ni se revarsau in gura. Poet de as fi fost nu as fi putut gasi cuvintele care sa-mi exprime fericirea ce ma cuprinsese in vis la vederea atator rauri si izvoare.

Ne-am deshidratat atat de mult, incat fetele noastre aduceau a masti mortuare. Doamne! Cat de cumplita si epuizanta ne era setea!

Se apropia Craciunul, iar noi eram torturati de sete de mai bine de doua saptamani. Multi dintre noi beam saramura fara a fi fortati, deoarece in timpul operatiei fortate riscam sa ni se scurga zeama in plamani. Oricum, toti ne beam portia rezervata, de parca am fi baut apa dulce.

Eram capabili atunci de orice si atat de inspaimantatori, incat te intrebai daca aveai in fata fiinte umane sau alte aratari. Nu mai aveam saliva in gura, iar mucoasa bucala si limba erau uscate si crapate, ca iti venea sa urli. Faringele, si el uscat, te ardea ca focul, dadu-ti incontinuu o senzatie de voma chinuitoare. Starea sufleteasca era in pragul nebuniei. Uneori asteptam cu deosebita nerabdare sa ne aduca zeama ca sa ne mai potoleasca setea. Si atunci, pentru a ne mari supliciul, au redus cantitatea de zeama, marind-o insa pe aceea de sare, in asa fel incat lichidul era un fel de pap…

Cei din comitet, ca sa-si bata joc de noi, puneau apa intr-o gamela si ne-o treceau pe sub nas…

As propune cititorului pentru a-si satisface o curiozitate, sa se incuie intr-o camera timp de trei zile dupa ce a baut un kilogram de saramura, dar fara nici un pic de apa la dispozitie. Si poate atunci va putea intelege la ce au fost supusi niste tineri, timp de o luna. Sa ajunga sa traiasca aievea senzatia ca nici toate raurile lumii nu pot sa-i potoleasca setea.

fragmente din Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, editura Scara, Bucuresti

Decembrie 18, 2007 - Posted by | DIN TEMNITE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: