un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

UN CRACIUN IN PITESTI

S-a lăsat o tăcere apăsătoare până ce s-a deschis uşa şi cineva a fost împins înăuntru cu lovituri şi înjurături:

– Banditule, altădată ai să mori în beci!

Aşa a apărut Ion, colegul de pat care-mi vorbise azi-noapte despre torturile din camera 4 Spital. Înscenarea era de prost gust şi nimeni n-a crezut-o. Ion a aşteptat seara şi mi-a povestit acestea:

– M-au dus la comitetul de reeducare unde-mi făcusem autodemascarea. Trebuia să le dovedesc sinceritatea. Mi s-a dat nişte hârtie ca să scriu tot ce am auzit şi am văzut aici. Ar fi trebuit să fiu readus într-o oră, dar s-au petrecut evenimente mari, neprevăzute, care m-au ţinut acolo până târziu. În timp ce scriam s-a auzit un zgomot puternic. Am fost îmbrâncit în camera 4 Spital. Pe sală am văzut un inspector înconjurat de o gardă puternică. Priveau prin vizorul camerei cele ce se peteceau înăuntru.

Pe un perete era spânzurat cu curele, de două cuie, un tânăr care fusese torturat împreună cu mine, dar refuzase orice colaborare cu „reeducarea”. Ţurcanu îl bătuse zi şi noapte. Îi spunea:

– Ca pe Hristosul mă-tii, mă banditule, am să te răstignesc, dar tu nu eşti Dumnezeu, ca ăla, ca să înviezi, învia-l-ar mama dracului de mincinos, că de la el se trag toate ororile săvârşite de legionari… din „spirit de sacrificiu”, ca el, nu?! Bine, o să fiţi ca el… dar nu, n-o să fiţi ca el, o să fiţi ca nimeni în lume! Bă, nu te lăsăm până nu vei spune cu gura ta că Hristos a fost un şarlatan care a înşelat lumea! Şi nu numai atât, bă, va trebui să-ţi răstigneşti singur prietenii, ca să le scoţi pe Hristos din capetele alea verzi! S-a terminat cu jertfa! Aici vă facem oameni, bă, oameni, nu bandiţi, nu mistici!

Acum Genu (Eugen Ţurcanu, şeful reeducării de la Piteşti – n. red.) privea triumfător spre perete. Cu glas liniştit a zis:

– Astăzi e Crăciunul. Bine… Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!… Hei, tu, ăla, dezbrăcarea! a ordonat unui tânăr.

Acela, tremurând s-a dezbrăcat şi era tot trupul lui vânăt şi însângerat.

– Tu eşti fecioara cea prea…, a zis Genu. Aşează-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu până acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!

Tânărul s-a aşezat pe duşumea. (…). Asistenţa scotea strigăte ce semănau cu scheunatul câinilor bătuţi. Actul s-a săvârşit. Genu a continuat:

– Mai trebuie şi îngeri imaculaţi, boi şi măgari, ca să fie legenda verosimilă. Toţi la pielea goală. Vreau o orgie, bă, cum nu s-a mai văzut. Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic! Şi o să vă iasă Dumnezeu şi din măduva spinării, nu numai din creierii ăia stricaţi! (…) Apoi să treceţi, pe rând, să vă cuminecaţi. (…) Dacă nu vă ajunge, avem tineta plină! Atenţie, Dumnezeu e de faţă, totul să se petreacă după voia mea şi toţi să-mi cântaţi slavă şi osanale. Executarea! a ordonat Ţurcanu.

Şi a început un ritual dement, condus de fantezia lui Genu, care părea inepuizabil. Când jocul macabru şi fantastic era în toi, careva a strigat:

– Dom’, dom’, dom, … a… a murit…

– Cine, bă, a murit?

– Hristos cel răstignit! Şi a arătat spre peretele pe care era tânărul crucificat.

S-a făcut linişte o clipă. Genu s-a apropiat de cel răstignit. I-a tras un pumn în ficat, altul în burtă, dar acela n-a mai înviat, n-a mai mişcat.

– Am scăpat de umbra aceasta care a luat soarele oamenilor! A zis Genu.

L-au dat jos de pe perete. L-au tras spre uşă, au bătut şi Genu a spus.

– I-a cedat inima. Luaţi-l domnule sergent major! Hei, tu, Şerbule, du mortu’ asta unde-ţi zice domnu’ sergent.

Şerbu l-a prins de picior şi îl târa pe coridor. Când a ajuns în dreptul scărilor, s-a aruncat în gol şi a căzut mort tocmai la subsolul penitenciarului. Temnicerul a dat alarma. Uşile s-au zăvorât imediat. A apărut inspectorul însoţit de gardă. A chemat şi pe doctor. Au înconjurat mortul şi inspectorul, lovindu-l cu piciorul a zis:

– Scrie doctore: sifilis terţiar!

Apoi către director:

– Dispoziţiile partidului şi guvernului sunt de perfectă legalitate şi umanitate. Să nu aud că aici se petrece vreun abuz, că intraţi toţi la puşcărie!

Vorbea tare, ca să fie auzit de deţinuţii care ciuleau urechile să înţeleagă ce se petrece pe coridor. După ce s-a terminat cu cei doi morţi, s-a trecut la inspecţia propriu-zisă. A început chiar la camera 4 Spital. Genu (cum era numit Ţurcanu de ai săi) ne-a aşezat pe toţi pe două rânduri. Inspecţia a ieşit perfect. Nimeni n-a raportat nimic, nimeni n-a protestat.

– Am înţeles atunci, a încheiat Ion, că fusesem goliţi de orice voinţă personală, nu mai puteam nici să murim, nici să ne apărăm. Reacţionam automat, la comandă, simţeam ordinele în aer. Cred că înlăuntrul nostru s-a produs o schimbare. Ni se pare că ordinele acestea odioase ne aparţin, vin din noi. Începe să ne placă aşa. Am învăţat să gândim ca ei, să minţim ca ei, să ucidem ca ei. Mulţi se cred chiar investiţi cu o mare misiune revoluţionară. Momentul căderii interioare este atunci când renunţi la orice a fost sfânt în tine. De atunci devii o fiară, o bestie, o canalie, şi ai plăcerea să-i faci şi pe alţii să sufere. Poate că este un orgoliu al mizeriei, care funcţionează dincolo de tortură. Totuşi, frica este o forţă formidabilă care se dezlănţuie acolo. O ură nestăvilită suflă peste noi. N-am crezut niciodată că evreii îi urăsc pe creştini, dar inspectorul acela era evreu. Acum înţeleg ce-mi spunea fratele meu…

Ion s-a oprit, m-a privit adânc şi mi-a spus:

– Acesta vă aşteaptă: crucificarea. Veţi deveni o Iudă. Hristos trebui înlocuit cu Iuda în cugetul fiecărui creştin.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la HristosEd. Christiana, Bucureşti 2006, pp. 270-273)

Decembrie 17, 2007 - Posted by | DIN TEMNITE | , ,

Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: