un blogger SCEPTIK

un blog sceptic

O NEDUMERITA CARE NU INTELEGE DE CE

Ziarul CURENTUL apare de astazi intr-o noua formula pe internet. Dar se pare ca nu numai designul s-a schimbat ci si atitudinea. Astfel, doamna Cornelia Popescu isi da cu parerea intr-un domeniu la care nu se pricepe. De altfel cu gura dumneaei recunoaste acest lucru. Nu prea intelege. Ce nu intelege? Religiozitatea romanilor, asta nu intelege. Adica de ce se calca romanii in picioare la Sfintele Moaste. Ce-i drept nici eu nu inteleg de ce se calca romanii in picioare in general – fie ca vorbim de intrarile la spectacole, sau pe stadion sau la evenimente religiose. Este, intr-adevar, un lucru constatat – romanului ii place sa calce si sa fie calcat in picioare. Dar asta-i alta mancare de peste… De fapt, doamna Cornelia nu intelege nici ce este crestinismul, nu numai religiozitatea romanilor si se intreaba retoric daca nu cumva e mai putin crestina daca nu merge la biserica. Dumneaei crede ca nu, raspunsul nostru este ca fara biserica nu exista mantuire, oricat te-ai ruga tu acasa. Poate faptul ca bunica ei nu da pe la biserica desi posteste si se roaga se datoreaza vreunui pacat pe care nu poate sa-l spovedeasca si crede ca in acest fel isi achita datoria. Sau poate e una din semintele Semanatorului…

Nu se putea scrie un articol pe aceasta tema fara a se pomeni de faptele reprobabile ale unor fete bisericesti si fara a insira lunga lista de lacune si defecte ale BOR. Iar colaborarea cu politicul este un subiect la moda, cum putea fi el omis?

Iar ultima fraza „Sper să mă ierte Dumnezeu, dar moaştele Cuvioasei Parascheva au fost detronate de tot sensul credincios tocmai de aceste manifestări care iau amploare.” pe langa faptul ca este exprimata bizar este si sofista: de unde stie dumneaei ca moastele au fost detronate de tot sensul credincios de vreme ce dumneaei nu pricepe religia, per ansamblu, mai ales Teologia Ortodoxa?

IATA ARTICOLUL DIN CURENTUL

Cică poporul român este un popor creştin. Păi şi dacă este aşa atunci de ce s-o fi dus acea campanie aprigă de interzicere a icoanelor în şcoli, nici acum nu pricep, însă asta este deja o altă chestiune pe care am abordat-o la momentul cu pricina. Recunosc faptul că atunci când eram copil îmi mai puneam aşa câte o dorinţă şi îl rugam pe Doamne-Doamne să pună o vorbă bună pentru mine. Până la urmă cred că este şi asta o formă de ritual creştin cu care am crescut. Poate că tratez eu superficial aceste ritualuri pe care alţii le marchează într-un mod cu totul religios. Şi fără să vreau îmi pun o întrebare, cred că firească. Ce este de fapt creştinismul? Nu cred că suntem mai puţin creştini dacă nu mergem la biserică din principiu sau nu am avut timp ori răbdare să citim Biblia.

O spun cu tot riscul. Multe din manifestările Bisericii lasă de dorit, iar comportamentul unora dintre preoţi este la limita moralei oricărei religii. Este deja cunoscut faptul că evenimentul religios de la Iaşi, vrednic de dumnezeire, adună în fiecare an multă lume. Aşa că moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi strâns laolaltă şi în acest an, mânate de credinţa în Dumnezeu şi de speranţa vindecării sau izbăvirii, mii de suflete. Dar până la a vorbi de evenimentul de la Iaşi, îmi îngădui să fac unele aprecieri.

Mama mea nu este un om bisericos, însă are frică de Dumnezeu. Asta este un lucru clar. Ţine, de când o ştiu, posturile atât cât poate ea, iar uneori rosteşte, în şoaptă, câteva rugăcini şi nu uită ca atunci când merge la culcare să îşi mai îndrepte câteva gânduri spre Cel de Sus. Deşi nu am vorbit în mod expres despre asta niciodată, convingerea mamei mele este că Dumnezeu se uită măcar din când în când şi spre ea şi îi acordă atenţia cuvenită pentru că este o credincioasă. Poate mult prea credincioasă în comparaţie cu mine care nu pricep rostul mătăniilor şi crucilor pe care şi le fac semenii mei dimineaţa când aleargă disperaţi către locurile de muncă şi le iese în drum câte o Biserică. Nu zic nu atunci când este de mers la Biserică de Paşti sau de Crăciun, dar de aici şi până la ceea ce fac mulţi creştini de ani buni încoace atunci când vine vorba de vreo raclă, mi se pare deja habotnicie. Mi se face şi milă de sutele de enoriaşi pe care îi văd la televizor că îndură drumurile lungi, frigul, dorm pe iarbă, doar pentru a atinge în fugă racla Sfintei sau a Sfântului. Apoi nu pot să văd legătura cu faptul că sutele şi poate chiar miile de oameni care se adună an de an la Iaşi şi în alte părţi ale ţării unde se organizează astfel de pomeni electorale se îmbulzesc şi se calcă în picioare pentru a atinge chiar şi hainele prezidenţiale sau cele ale aleşilor care deja şi-au început campania pentru europarlamentare şi vor profita de acum înainte de orice Sfânt. În fiecare an, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Sf. Parascheva, la Mitropolia Iaşilor se adună mii de pelerini, care se înghesuie, se calcă în picioare, îşi dau coate în speranţa că vor ajunge la locul unde este expusă racla cu moaştele sfintei. Nu pot să înţeleg actul de pioşenie, de rugă amestecat cu înghesuiala exasperantă, cu vorbele grele aruncate unii altora. Ce se petrece în aceste zile ale anului la Iaşi nu este nici pe departe o manifestare a credinţei. Mai degrabă este un act comercial, practicat de biserică la vedere. Şi spun asta deoarece de fiecare dată, mai-marii statului intră pe uşa din dos să atingă moaştele, că de, ei au o agendă încărcată, iar gloata se calcă în picioare. Şi atunci nu mă pot abţine să mă întreb, de ce şi feţele bisericeşti fac politică. Pentru că, să-mi fie cu iertare, dar nu mi se pare firesc şi credincios să se aplice un tratament diferenţiat chiar şi în faţa lui Dumnezeu. Cred că s-ar putea găsi o altă formă de organizare ca toţi cei ce doresc să se roage moaştelor s-o poată face în linişte sufletească şi nu în zbucium fizic şi psihic.

Sper să mă ierte Dumnezeu, dar moaştele Cuvioasei Parascheva au fost detronate de tot sensul credincios tocmai de aceste manifestări care iau amploare.

Octombrie 11, 2007 - Posted by | ATITUDINI, ORTODOXIE | , , , , , ,

5 comentarii

  1. Doamna cu pricina îşi dă cu părerea cam… pe lângă. Nu înţeleg de ce o face, dacă tot nu se pricepe! Şi mai grav: de ce este lăsată să o facă!
    Nu e un caz singular.

    Comentariu de delavad | Octombrie 12, 2007

  2. Pai ea insasi recunoaste ca e pe langa🙂. De ce o face… Am specificat la inceputul post-ului de ce. Pentru ca lupul – a se citi ziarul Curentul – si-a schimbat parul – a se citi designul – si in aceasta noua formula trebuie sa umple si ei spatiile cu ceva, nuh?

    Stim noi de ce este lasata, insa mai tragic este faptul ca majoritatea ortodocsilor sunt de parerea asta ca adica ce daca nu merg la Biserica, de ce sa nu fiu crestin?

    Vom avea mult de lucru cu asemenea mentalitati si personal sunt sceptic: nu cred ca le vom schimba.

    Blagosloviti.

    Comentariu de sceptik | Octombrie 12, 2007

  3. Insa nici cu jurnalistica nu prea le are domnita: „moaştele Cuvioasei Parascheva au fost detronate de tot sensul credincios tocmai de aceste manifestări care iau amploare”.

    – cum pot fi niste moaste detronate?

    – cum pot fi niste moaste detronate de sensul credincios, adica cu ce alt sens ramane daca dispare cel credincios?

    – cum afecteaza celelalte moaste pe cele ale Sfintei Parascheva, cu alte cuvinte in ce proportie si celelalte pelerinaje (aceste manifestari) contribuie la aceasta detronatre ?

    – cum adica iau amploare? Le organizeaza cineva? Directioneaza cineva in mod voit lumea spre aceste moaste? li se face publicitate? In ce sens iau amploare? Care-s motivele?

    Ciudat…

    Comentariu de sceptik | Octombrie 12, 2007

  4. Poate exprimarile autoarei articolului nu sunt cele mai inspirate in diferite puncte, insa opiniile continute nu sunt singulare si nu sunt o noutate. Nu sunt o persoana o persoana religioasa insa cred ca pot sa-mi dau cu parerea despre cum aleg alti oameni sa-si exprime credinta. Iar ceea ce se petrece la Iasi cu prilejul acestei sarbatori evidentiaza niste contraste care ma duc cu gandul mai degraba la habotnicia pe care o mentioneaza si ziarista respectiva, decat la o credinta ferventa.

    Calcatul in picioare nu e ceva tipic romanilor si nu cred ca e „alta mancare de peste”. Mergeti la intrarea intr-un teatru inainte de o piesa celebra si nu veti vedea aceleasi scene de la Mitropolia Iasului. Imaginile de acolo sunt specifice acestor evenimente religioase si tocmai aici apare nedumerirea care confera indicii de habotnicie si lipsa de ratiune: cum poti sa sustii ca urmezi o dogma ca litera de lege dar pana la intrarea in biserica gesturile tale sa nege multe din principiile acelei religii. Intre a da cu cotul, a injura si a pizmui pana cu momente inainte de atingerea unor moaste, si a urma principii sanatoase de viata zi de zi, insa fara a considera necesar sa asisti protocolar la slujba in fiecare duminica, oare ce comportament e mai crestinesc?

    Arunci in derizoriu referinta la „faptele reprobabile” ale „unor” fete bisericesti. Chiar azi CNSAS a confirmat colaborarea a inca unei inalte fete bisericesti cu Securitatea in regimul comunist. In acelasi timp, reprezentantii acestei institutii afirma ca pentru multe alte nume din BOR nu se poate da un verdict, pentru ca un numar mare de dosare au fost distruse inca din 1989. Se confirma practic ceea ce neoficial se cunoaste oricum. Si anume faptul ca cei dintai reprezentanti ai celei mai respectate institutii din Romania, cei care ar trebui sa fie niste modele in comunitate, au incalcat niste principii crestinesti de baza. Si totusi, sa nu ne atingem de acesti oameni… Mai bine sa aratam cu degetul spre cineva care nu merge saptamanal la biserica.

    Comentariu de bogdan | Octombrie 16, 2007

  5. Draga Bogdane autoare nu a fost deloc inspirata in scrierea acestui articol si nu a venit dintr-o profunda convingere interioara cum este spre exemplu articolul pe aceeasi tema din Adevarul. Se vede de la o posta ca articolul din Curentul este facut de umplutura, poate la comanda. Autoarea nu numai ca este pe langa cu religia dar este si pe langa cu jurnalismul. Asta o poate observa oricine, fie el si ateu, daca e sincer. Cred ca cei de la Curentul sunt capabili sa gaseasca persoane mai daruite pentru jurnalistica dar ii priveste…

    Daca nu esti o persoana religioasa ai dreptul sa-ti dai cu parerea insa nu esti si avizat in acest sens. Invalmaseala de care dau dovada ortodocsii este specifica romanului. Am amintit despre aceasta si in alt post in care O. Paler povestea cum un grup de romani s-au imbulzit pentru cumpararea unor bilete de avion desi ei erau o mana de oameni iar avionul aveaintarziere de cateva ore, deci nu erau pe muchie. De altfel ei l-au silit pe baiatul de la casa de bilete sa deschida ghiseul vociferand si gesticuland. Analizand si alte evenimente eu cel putin imi mentin parerea ca romanului ii place sa se calce in picioare indiferent unde e. Da, poate la teatru nu se intampla desi personal n-am fost si nu cunosc. Poate alti cititori ai acestui blog sa confirme.infirme cele spuse de noi; eu totusi imi mentin parerea, parere fondata pe ceea ce am vazut si de ce m-am lovit.

    Referitor la manifestarile religioase trebuie sa stii ca ele sunt deschise pentru oricine; aici vin tot soiul de oameni. unii stau la coada din evlavie, altii din superstitie. Asta e ortodoxul roman din zilele noastre. La rusi sau la greci n-ai sa vezi asa. Daca vrei iti pot da exemple concrete insa iti spun ca m-am interesat si nu exista asa ceva la ceilalti ortodocsi. Si acest fapt m-a dus la concluzia ca romanului ii place tigania… Sunt de acrod cu tine – si cine n-ar fi – cand spui ca acest soi de comportament nu are de-a face cu piosenia de care trebuie sa dam dovada.

    In ce priveste CNSAS-ul am scris si pe aceasta tema. Ce vreu sa subliniez, poate n-am fost destul de clar- este ca regimul comunist si-a plasat oamenii in anumite functii, mai ales in Biserica pentru ca aceasta are un mare impact asupra oamenilor si daca controlozezi Biserica poti controla si masele. Nu trebuie insa confundate aceste persoane cu Biserica in sine. Daca privesti Biserica acum 100 de ani aceste lucruri nu se intamplau. Preotii se ridica din societate si cei 7 ani de-acasa sa stii ca-si pun amprenta si asupra lor. Mass-Media insa vrea sa denigreze Biserica. Ei nu vor sa indrepte lucrurile: ai vazut vreo emisiune care sa dezbata imoralitatea, care sa vorbeasca despre coruptie la modul sincer? Ai vazut vreun partid/organizatie care sa-si faca o platforma program sau o demonstratie in acest sens? Nu. Mass-media preia subiectele fierbinti si le prezinta intregii societati. La fel se intampla si cu acesti ziaristi, nu ca Biserica ar fi ferita de putregaiuri…

    Comentariu de sceptik | Octombrie 16, 2007


Sorry, the comment form is closed at this time.

%d blogeri au apreciat asta: